Steagul Roşu, septembrie 1957 (Anul 4, nr. 1060-1084)
1957-09-01 / nr. 1060
COLOCVIU CU VECHIUL MEU PRIETEN Răsărit timpuriu ~ XII II ~ I I ~ III ~~ I ~ ~ ~ 1 ~ ~ ~ ~~ J ~ |i~ 11 i Dragă prietene, 1—i Ieri ţi-am trimis o scrisoare mai lungă, azi îţi trimit o ştire copiată fidel din ziar! Ilat-o: „Liga UNESCO pentru educaţia artistică din Japonia a organizat la Tokio o expoziţie internaţională de artă pentru şcolari, la care au participat 61 de ţări printre care şi R. PRomina. Printre lucrările premiate se numără şi acelea aparţinînd elevilor romîni Viorica Cristescu şi Miluţă Marin (Agerpres)“. Sunt convins că rîndurile de mai sus îţi vor aminti de cadoul pe care ţi l-am făcut la ziua ta de naştere şi de autorul lui „Quo Vadis“... Când am citit rîndurile trimise din provincie de către vechiul meu prieten am revăzut parcă pagina aceea din „Sovietskoe iscustvo“ din 16 mai 1950. Publica o scrisoare deschisă semnată de către cei mai iluştri oameni ai artei şi literaturii sovietice. Nu vorbea despre principiile de estetică, nu dădea îndrumări şi nici directive. Atrăgea atenţia opiniei publice asupra uriaşului talent al lui Kolea Dmitriev, pictorul de 15 ani! Mai tirziu, vechiul meu prieten mi-a dăruit o carte cu ilustraţii şi planşe în culori. Se numea „Răsărit timpuriu“. Lev Kassil povestea viaţa lui Kolea Dmitriev... ...Spune undeva Leonid Andreev că tăcerea nu este acelaşi lucru cu liniştea. Liniştea presupune doar lipsa de sunete. Tăcerea o poţi asculta însă, îi poţi desluşi sunetele adînci şi tainice. Putem afirma că o amintire oricît de veche şi estompată poate tulbura liniştea cea mai adîncă aducînd cortegiul său de sunete şi acorduri. Aud acum gemînd vioara lui Ianko, îi aud plînsul hohotit sub ghionturile şi pumnii lui Stah. Aud vocea protestatară a lui Sienkievici: „Stah, Stah, ticălosule, cine poate să bată într-asemenea hal un copil !“ Am recitit de-atâtea ori „Janko muzicantul“ şi m-am întrebat dacă zugrăvind copilul de ţăran îndrăgostit de muzică şi schingiuit de vechilul boierului, autorul lui „Quo Vadis“ n-a vrut să arate că într-o societate împărţită în clase, prezente şi vii rămîn ororile neroniene. Incursiunea în protestul lui Sienkievici şî scrisoarea deschisă din „Sovietskoe iscustvo“ sînt elocvente pentru două realităţi sociale. Doi copii sub zodii diferite, cu destine diferite. Mulţi copii îndrăgostiţi de vioară ca şi Ianko ar fi putut ajunge un Enescu ori un David Oistrach. Le-a frînt grumazul Stah ticălosul, cruntul cerber al societăţii de atunci. Kolea Dmitriev s-a născut sub o altă zodie. Dar pînă a înţelege realitatea şi posibilităţile de afirmare, până la marii maeştri, de talentatul Kolea Dmitriev s-a ocupat familia, părinţii. Aceiaşi părinţi cărora le-a zugrăvit portretul cu aceeaşi emoţie şi dragoste cu care la culcare a sărutat mina mamei. Pînă la scrisoarea deschisă a oamenilor de cultură, părinţii l-au înţeles pe tînărul pictor. L-au înţeles, au avut încredere în ei şi i-au insuflat încrederea în propriile lui puteri. L-au iubit cu adevărat. Nu poate fi dragoste fără înţelegere şi încredere. Cînd un băiat afirmă că iubeşte o fată dar nu o înţelege şi nu are încredere în ea adevărul adevărat este că ori nu o iubeşte, ori are certitudinea că nu-l iubeşte ea. Cînd un părinnte nu-şi înţelege copilul şi nu are încredere în el, însemnează că nu se ştie cu conştiinţa curată , ori nu s-a ocupat niciodată de copilul lui, ori prin propriul său exemplu l-a îndemnat la lucruri urîte. In ţara deasupra căreia, nu prea de mult, o anumită „civilizaţie“ a zugrăvit ciuperca atomică, ochii oblici ai copilaşilor japonezi au admirat nu de mult un peisaj romînesc zugrăvit de Miluţă Marin ori de Viorica Cristescu. Privirea lor s-a suprapus unei alte priviri calde şi cercetătoare: privirea părinţilor din îndepărtata Romînie. Am văzut odată o fetiţă năvălind în odaia mamei ei, cu o figură triumfătoare şi mîndră: „Vezi mămico, ce frumos am desenat pisoiaşul“. Mama s-a întors enervată şi glacială: „Da mai lasă-mă în pace cu mîzgăielile tale! Ii infiltra fetiţei zi de zi ideia că încercările ei nu sînt decit mîzgăleli şi nimic mai mult. Nu ştiu dacă Miluţă Marin va ajunge un Grigorescu ori un Delacroix. Nu ştiu dacă Viorica Cristescu va cunoaşte strălucirea Suzanei Valadon ori sbuciumul sublimei Käthe Kolwitz. Ştiu însă că în răsăritul lor timpuriu au nevoie de un cer fără nor, de privirea atentă a mamei, de o dragoste adevărată, adică o dragoste cu înţelegere şi încredere. Dacă talentul lor se va dezvolta vor ajunge cîndva celebri. Frumosul nu piere. După 65 de ani s-au găsit la Harar manuscrisele lui Rimbaud! Poate nu se vor mai ocupa de artă. E posibil şi asta. Răsăritul timpuriu însă nu trebuie să-l uite aşa cum nu uiţi vorba „mamă“ ! Chiar dacă nu vor mai desena nimic, dacă-şi vor alege un alt drum în viaţă, primele lor desene vor rămîne ca o vulcanică erupţie a spiritului. In curînd din ţara noastră 40 de lucrări de pictură şi desen ieşite de sub creionul şi pensula copiilor vor pleca în India la expoziţia de la Santiniketan. Am auzit că printre aceste lucrări figurează şi un portret intitulat „Mama“. Un omagiu adus de un mic artist aceleia care l-a iubit, l-a îndrumat şi l-a înţeles. Şi mii de spectatori cu obraz smolit vor privi cu dragoste şi respect chipul unei mame superbe de pe plaiurile Mioriţei.» M. DJENTEMIROV E oare prima încercare sau cele două fetiţe poartă de mai multă vreme convorbiri telefonice ?. Familia a plecat în excursie (Din L’Humanité Dimanche) OASPETE în casă nouă De obicei sîmbătă, culoarele sfatului popular din comuna Afumaţi sunt mai animate decit în celelalte zile. In special la uşa , referentului cu starea civilă este „coadă“. Motivul nu este greu de bănuit : sîmbătă este ziua fixată pentru celebrarea căsătoriilor în comună... Cam cu un an în urmă, tot într-o sîmbătă, mă aflam la gospodăria agricolă de stat. Simţeam în preajmă febrilitatea unor pregătiri al căror scop nu puteam la început să-l deduc. Tractoriştii îşi lepădaseră salopetele şi cu cămăşi proaspete şi pantalonii călcaţi „muche de sabie“, se ferchezuiau cu aceeaşi grabă emoţionantă, cu care îi văzusem de atitea ori dichisindu-şi maşinile, înaintea marilor campanii. Peste puţină vreme am aflat toată pricina : — Cum, nu ştiţi? Se însoară Moldoveanul 11 ştiam pe Moldoveanu, pe tractoristul Ion Moldoveanu al cărui nume este nelipsit de pe panoul de onoare şi cunoşteam priceperea şi tragerea de inimă cu care lucrează, şi nu-mi era străină nici străduinţa cu care acestuia îi plăcea să studieze în clipele de răgaz. Dar că se însoară, asta ce e drept, nu ştiam... Şi cu toate că procedura legală nu cere prezenţa de martori la căsătorie, — am fost destul pe sălile sfatului popular, — participanţi plini de voioşie la marele eveniment din viaţa tractoristului. FIŞĂ PENTRU UN ROMAN DE DRAGOSTE De multe mii de ani, poveştile de dragoste sunt în esenţă de fiecare dată la fel. El o iubeşte pe ea pentru că este frumoasă şi bună şi îi mai ales din motive pe care apar singur le înţelege şi care de obicei nu pot fi exprimate şi înşiruite concret, ca într-un borderou de contabilitate. La rîndul său, ea îl iubeşte pe el pentru că este aidoma, cu cel pe care l-a visat fără să-l cunoască şi dintr-o seamă de cauze greu de exprimat, dar atît de precise atunci cînd le simţi. Povestea ■ lui Ion Moldoveanu nu se dosebeşte să zicem — structural — de acest etern tipar al dragostei. Era în 1952, cînd, în vîrstă de 17 ani, acest flăcăiaş din părţile Mehedinţilor păşea cu traista în băţ, pentru prima oară, pe sub portalul de la intrarea în gospodărie, călcînd peste pietrişul aleii drepte, parcă cu teama de a nu supăra pe cineva. Pentru că s-a dovedit din primele zile un băiat dezgheţat, Ion a devenit repede elev al şcolii de tractorişti şi fiindcă i-a plăcut meseria, a ajuns lesne să fie numărat printre cei mai destoinici băieţi din brigadă. Au trecut anii, — şi nu fără folos. Tînărul tractorist muncea bine şi ciştiga bine. Prin toate satele, pe unde îi umbla tractorul, oamenii îl priveau cu drag şi rosteau despre el vorbe de laudă. Aşa l-a văzut Ileana din Biţina întîia dată. Ca să spunem drept, ea l-a îndrăgit pe băiat nu numai că stătea falnic la volan şi nu obosea răsturnînd brazdă neagră, dar şi pentru că era neîntrecut la joc şi meşter mare în rostit cuvinte frumoase la clar de lună. Cam acestea ar fi pe scurt faptele care au dus la zarva pregătirilor de nuntă, din ziua despre care vorbeam la început. CLIPE FERICITE După un an de zile, m-am nimerit din nou pe la gospodărie. Am ciocănit în uşa casei străjuită de caişi şi salcîmi, şi fără multă aşteptare m-am aflat din nou faţă în faţă cu tînărul tractorist. Neschimbat la zîmbet, dar cu trăsături mai împlinite, m-a poftit înăuntru, lăudîndu-şi vinul. Odaia era curată, cu mobilă nouă şi purta în fiecare ungher semnul mîinilor harnice ale gospodinei care o îngrijeşte. . Ileana, de asemenea neschimbată, mi-a ,adus pe braţe rodul cel mai scump al tinerei familii : micuţa Maria cu tufişe,are curate, semănînd la ochi şi sprîncene cu mamă-sa... Am petrecut cîteva ceasuri în această casă nouă, în care fericirea şi-a făcut culcuş temeinic. A. DUMITRAŞCU — O cutie cu pudră! — Pentru soţia dv. ? — Nu, ceva mai bun. Desen de FRED GHENADESCU OR RUPTA“ (Urmare din pag. l a) între 10—15 km. pe eră. Trecusem pe lingă sondele în plină activitate, apoi pe un drum lateral nu aveam să mai întîlnim decit dealuri şi pustietate. Plouase înainte cu două zile şi drumul mai păstra „amintiri". Aveam impresia că uneori mergeam pe două roţi şi fără să vreau mi-am amintit de filmul „Salariul groazei“ ! Numai că maşina noastră, în afara celor cîteva persoane, transporta o roată... de şvaiţer şi alte alimente pentru bufetul platoului ! După aproape o oră de drum zărim din nou o sondă şi cîteva barăci. Ajunsesem la platou. Echipa de filmare era în fierbere. Soarele — prieten al ziariştilor ! — scăpase puţin din corsajul norilor. Fac cunoştinţa colectivului în mijlocul căruia, neobosit şi entuziast, se află regizorul Liviu Ciulley. Dau roată peste ţinutul în care mă aflu. O sondă de aproape 50 de metri străjuieşte mica aşezare care înainte cu trei săptămîni nu existase. Barăcile construite „joacă“ şi ele în film doar cu exterioarele (interioarele vor fi filmate în studio). Cu toate acestea interioarele sunt folosite ca sală de mese, grupuri sociale, birouri, dormitoare, laboratoare, mă rog pentru tot ce e nevoie pentru un colectiv de o sută de oameni care-şi duce munca aici vreme de cîteva săptămîni. Ţinutul e „ars“ tocmai ce trebuia pentru atmosfera filmului. In împrejurimi zăresc nişte moviliţe printre care şuviţe albe dau impresia de zăpadă. Ţinînd seamă de altitudine şi temperatură îmi dau seama că nu poate fi vorba de ninsoare. Parcurg circa 50 de m. şi ajung la micile cratere ale vulcanilor noroioşi, la „piele“ cum le zic oamenii de aici .Pămîntul împuşcă cu noroi în sunete surde. Aud în jur, la tot pasul, „pîc“, „pîc“, „pîc“. De aici şi numele de „pîcle“. Picioarele se înfundă adînc în pasta clispasă şi nu era mult pînă să nu fi dat tribut... pantofii ! Întrerup vizita, deoarece prin megafon aud vocea Regizorului... ...Atenţie ! se filmează ! Repetiţiile se terminaseră. Soarele se pregătise şi el... de filmare, operatorul Grigore Ionescu privea prin obiectivul aparatului, în maşina de sunet inginerul Oscar Coman era „numai urechi", dtiva oameni minuind niște oglinzi enorme dădeau „o mină de ajutor“ soarelui difuzind lumina pe ansamblul de filmare. Se filma scena cind inginerul Barbu (interpretat de Jean Bart) ii înfruntă pe sondorii veniţi să închidă sonda, deoarece toate încercările de a mai smulge pămîntului puţin petrol dăduseră greş. Imaginea este prinsă printre picioarele desfăcute în poziţie de „nu treceţi mai departe" ale Inginerului. In frunte se află sondorul Ion (interpretat de C. Constantinescu) secondat de „sondorul tăcut" (Lazăr Vrabie) şi de alţii. Se aude vocea lui Liviu Ciubteii: — Atenţie, motor, se filmează ! — Sunetul, gata. In grup compact, sondorii se apropie de inginer şi Ion îi comunică acestuia intenţia de a închide sonda. Inginerul replică: — Inchide-o, e a tal In faţa acestui argument sondorii schimbă priviri semnificative şi Ion decide: — Haideţi ! Au renunţat. — Se filmează odată, de două ori, de trei ori, alegîndu-se cea mai bună interpretare. Urmează filmarea unei scene care in desfășurarea filmului apare înaintea celei redate mai sus. Ne aflăm pe platforma sondei.Studenta Anca Bariu (interpretată de Eveline Christian, o tinără studentă a Institutului de Teatru) anunţă pe inginer că sondorii vin să închidă sonda. Totul este pregătit de filmare. Dar, deodată operatorul oprește. In obiectiv i-a apărut... o turmă de oi care tocmai trecea. Se așteaptă trecerea turmei ! Dar intre timp soarele s-a ascuns printre nori. Nu se mai poate filma. Regizorul anunță: — Toată lumea la masă. Intrăm in sala de mese. Tocmai mă pregăteam să gust dintr-o îmbietoare ciorbă cînd, prin megafon, răsună vocea regizorului: — A ieșit soarele. Toată lumea pe platou. ’ Aveam să revenim în fața farfuriilor peste aproximativ o oră... După masă am mai asistat la filmarea âtorva cadre în care mai apăreau Ştefan Ciubotăraşu, Benedict Dobija, Dorin Dron, Luci Mara Dobija şi alţii. S-a filmat cu intermitenţe — datorită capriciilor soarelui, sau dacă vreţi ale norilor — pină cind lumina — in termeni cinematografici — avea intensitatea 7, adică pînă aproape de ora 6 cînd soarele avea să se ascundă undeva după munţii Buzăului. Fusese o muncă obositoare dusă de un colectiv entuziast într-o atmosferă de multă voie bună. Printre interpreţi Liviu Ghilley are pentru prima dată pe umerii săi greaua răspundere a realizării unui film. A apărut pînă acum în film ca interpret, pictor, decorator sau regizor secund. Acum face o încercare îndrăzneaţă. O parte dintre interpreţii „Erupţiei“ nu sunt actori de profesie. Sunt — aşa cum spune el în înţelesul realist al expresiei — „oameni de pe stradă“. Pe chimistul Jean Bart, care interpretează rolul inginerului Barbu l-a văzut pe strada şi după probele de rigoare i-a încredinţat rolul. Pe Dorin Dron, portarul echipei naţionale de hochei, l-a văzut la... hochei, iar pe pictorul grafician Manole Teodorescu l-a cunoscut la Uniunea Artiştilor Plastici. • Rezultatele de pînă acum îi confirmă lui Liviu Gulley aşteptările. Mai apar în„Erupţia“ actorii Dom Savu, Gh. Manu, Cioran, Simion Negrilă, Gheorghe Mereuţă, Nicolae bubă, Graţie la Albini şi alţii. Erupţia nu s-a produs Noul film romînesc „Erupţia", care prinde viaţă chiar în lumea petrolului de la Berea, mai are de străbătut un drum lung şi anevoios. Mai sînt zile de muncă încordată în luptă cu zglicenia soarelui şi greutăţile naturale. Va urma filmarea erupţiei, cînd actori, operatori, electricieni şi regizor, vor înfrunta dezlănţuirea adincului, cînd noroiul va acoperi tot pe o rază mare. Va fi — ca să spunem aşa — „scena tare" a filmului pe care spectatorul din stat de la „Patria* o va admira fără să ştie cu cite sacrificii a fost realizată. Am plecat de pe platou pe Inserat. Toţi acei care locuiesc in satele de prin împrejurimi plecaseră „de vede“. Pe platou rămăseseră doar Liviu Ciuleg şi Iica Fănică, cam ii spun toţi maestrului Ştefan Ciubotăraşu. Erau obosiţi ca după o zi de muncă plină. Din maşină le-am văzut siluetele proectate in amurg. Stăteau lingă sondă... Drumul pînă la Berea mi s~a părut la întoarcere mai uşor. In maşină era şi Benedict Dabija, moldoveanul simpatic, pus tot timpul pe şotii... M. Teodorescu şi E. Cristian într-o scenă din film 1956, îndrăgostiţi 1957: Divorţaţi... ...sau cum este înţeleasă uneori căsătoria Judecătorul, un om înalt, solid, cu părul peste care argintul anilor şi-a aşter- . mit mantie deasă, ascultă cu luare aminte depoziţiile martorilor. In scaunul cu spetează înaltă, căptuşit cu piele de culoarea abanosului, judecătorul are o ţinută gravă şi, din căutătura privirilor sale, desluşeşti dorinţa vie şi permanentă de stăpînire a dreptăţii. Martorii apar multe unul în ţaţa sa şi nu cruţă acuzaţiile împotriva piratului. — S-a purtat unti eu S. — A doua zi, după căsătorie, din casa tinerei perechi s-au auzit certuri... — „A doua zi, după căsătorie, s-au auzit certuri"... Cuvintele par săgeţi ce străpung mohoreala sălii de judecată. Păcat că C. V. pîrltul, lipseşte din sală. Se dovedeşte laş şi in clipa cea din urmă. Ii vine greu să-şi înfrunte privirea cu privirea drepţii. Tovarăşa S. e prezentă însă. A venit In faţa legii să-şi piiască soţul, pe cel pe care cîridea l-a iubit. Şi acei Mndva" nu e o dată îndepărtată. S. îşi aminteşite bine toate acestea. ★ Era învăţătoare la o şcoală dintr-o comună din apropierea Giurgiului. I-a placut de întotdeauna această muncă şi o făcea mereu cu aceeaşi pasiune ca în prima zi de dăscălii. O preţuiau învăţătorii, o preţuiau şcolarii... „Tovarăşa S. învăţătoarea noastră"... aşa i se adresau copiii tinerei educatoare. De ziua ei, şcoala toată li aducea flori. Buchete mari de crini și lalele. Florile erau marea ei dragoste. Ehei... marea dragoste! Un buchet mare de flori a primit prima oară și i~.--------------------------■------de la V. Era la începutul lui 1956. Un buchet mare, mare de tot. Poate florile, poate altcineva a fost vinovatul. Cert este că lalelele şi crinii au trecut de atunci pe planul doi şi marea dragoste a devenit tînărul V. Tlnăra Işi dorea un cămin. Visa o căsuţă mică cu flori multe In jur, o căsuţă In care să găsească liniştea sufletească, liniştea depună. Şi mai visa ceva... Visa un copil. O fetiţă. .. nu! Vroia un băiat deştept şi obraznic... Arrindoi se luau la harţă ca doi copii... Şi poate, aşa, pe negindite, au hotărît. S-au căsătorit în iulie 1956 ★ „A doua zi, după căsătorie, din casa tinerei perechi s-au auzit certuri"... Cuvintele par săgeţi ce străpung mohoreala sălii de judecată. Din ziua a doua a căsniciei încep şi tristele istorisiri. V. era o fire geloasă. Nu înţelegea decit rolul femeii in gospodărie. Atit şi nimic mai mult. Se credea atotputernic in casă. Nu putea concepe pasiunea sofiei pentru şcoală. De fapt, nici nu ştia dacă a iubit-o vreodată cu adevărat pe S. O văzuse tinără, drăguţă, inteligentă şi i.a fost suficient. Din a doua zi după căsătorie însă din casa lui S. şi V. s-au auzit cer.turi ! Motive s-au găsit. A căutat prin şiretlicuri s-o scoată din invăţămînt ca după puţin timp să fie reprimită la şcoală. Viaţa acestor doi tineri, „cîndva" Indrăgoş, tiţi, s-a înăsprit. Şi iată-l pe V. plecînd fără urme din domiciliul conjugal. Şi iat-o pe S. cerînd în faţa judecătorului cîştigul de divorţ împotriva fostului ei iubit şi soţ. ★ ...In scaunul cu spetează înaltă căpduşit cu piele, judecătorul are o ţinută gravă. Ochii au o ţintă precisă. Omul cugetă sentinţa. Şi dă dreptate tinerei femei. Doar după un an de zile, V. dintr.un bărbat iubit devine un soţ pîrft. Tinăra coboară treptele tribunalului cu capul in jos şi ochii împăienjeniţi in lacrimi. Ii este ruşine să ridice privirea. Superficialitatea l-a năruit cele dinţii vise. In urma sa lasă Intr-un dosar de tribunal toată dragostea sa pentru un om, etichetată cu o cifră şi transformată intr-un act de divorţ. Zgomotul din jur o face pentru un moment să tresară. Un grup de copii se hirjonesc în curtea plină de flori a Casei Pionierilor. Prin pînza umedă a lacrimilor, un zîmbet cald se iveşte. Copiii ţin parcă să-i spună: „Dragostea adevărată nu-i o joacă ca a noastră. Deschide bine ochii !...“ A. VELUREANU Sfaturi pentru gospodine • Cartofii fierţi fără coaja se albesc adăugind puţină zeamă de lămiie în apa in care fierb. • Albuşul de ou devine mai uşor zăpadă, cind i se adaugă un praf de sare înainte de a-1 bate. • Mazărea sau fasolea verde îşi păstrează o culoare frumoasă dacă la fiert ii se adaugă un vîrf de cuţit de bicarbonat. • Vreţi să strecuraţi o supă grasă atunci clnd e fierbinte, ca să-l Îndepărtaţi grăsimea ? Udaţi o bucată de tifon în apă rece, puneţi-o peste sită şi răsturnaţi încet supa. Grăsimea rămîne pe pînză. • Un praf de sare, pus in cutiile de orez, fasole, Îndepărtează furnicile sau orice alte insecte care ar dori să pătrundă Înăuntru. PRIETENIE ORIZONTAL: 1. Compozitoare sovietică, autoarea melodiei „Cîntec prietenesc" — „Scrisoarea prietenului din...” versuri de Eugen Frunză 2. Strigăt de bucurie — Compozitor român autorul , unul cintec al prieteniei 3. In sfirșit prietenă — Scop — Prietenul de lingă casă 4. A fost una a prieteniei „Româno-Bulgare“ — Pronume 5. Caracter — Prietenele botanistului 6. Prieteni nedespărţiţi (solidari) — Arbore înrudit cu paltinul 7. Nu la Paris — A te apropia sufleteşte de cineva 8. Reparat — A te Împrieteni 9. In prietenie — Numeral — Plantă textilă 19. Consimt — Aici 11. Rezultatul unei prietenii sincere — Dar mic la table 12. Coeziune — Nu sint slabi. VERTICAL : 1. Cea a prieteniei „Itomîno-Sovietice" pe care o sărbătorim în fiecare an intr-un cadru festiv — Compozitor, autorul cîntecelor „Frumoasă e viața prieteni'' «1 «Uvertura prieteniei 2. Cureluşă de meşină — Cu ele întîmpinăm prietenii în gară — Perioadă de , timp 3. Doi amici — Cel mai bun prieten al vînătorului — 1 — Campioni 4. Figură la şah — Lipit (vorbind de metale) 5. „Prieteni adevăraţi“ de So- ' loviov Sedoi — Victorie categorică 6. „Cel al prieteniei" i a fost compus de către compozitorul sovietic Haciaturian« — Termen textil — Pasăre din poveştile orientale 7. Alexandru mai scurt — ... şi o apă nesfîrşită — Aderare la o prietenie 8. Aurel Va ,sUescu — apermite — j Opus nopţii 9. „Prieteni..." operetă de Soloviov Sedoi — In mijlocul unor prieteni. 10. Plăcut — Verbul priete- . niei li .Pentru toreador nu-i prieten — Solicit unui prie- ten un sfat 1° n«vo'„ 12. Așa cum trebuie să fie un adevărat prieten — Sinonim . cu prieteni. Cuvinte rare EC F.OC. MARCEL RANTZER