Steagul Roşu, septembrie 1957 (Anul 4, nr. 1060-1084)

1957-09-01 / nr. 1060

COLOCVIU CU VECHIUL MEU PRIETEN Răsărit timpuriu ~ XII II ~ I I ~ III ~~ I ~ ~ ~ 1 ~ ~ ~ ~~ J ~ |i~ 11 i Dragă prietene, 1—i Ieri ţi-am trimis o scrisoare mai lungă, azi îţi trimit o ştire copiată fidel din ziar! Ilat-o: „Liga UNESCO pentru educaţia artistică din Japonia a organizat la Tokio o expoziţie internaţională de artă pentru şcolari, la care au participat 61 de ţări printre care şi R. P­­Romina. Printre lucrările premiate se numără şi acelea aparţinînd elevilor romîni Viorica Criste­scu şi Miluţă Marin (Agerpres)“. Sunt convins că rîndurile de mai sus îţi vor aminti de cadoul pe care ţi l-am făcut la ziua ta de naştere şi de autorul lui „Quo Vadis“... Când am citit rîndurile trimise din provincie de către vechiul meu prieten am revăzut parcă pagina aceea din „Sovietskoe iscustvo“ din 16 mai 1950. Publica o scrisoare deschisă semnată de către cei mai iluştri oameni ai artei şi literaturii sovietice. Nu vorbea des­pre principiile de estetică, nu dădea îndrumări şi nici directive. Atrăgea atenţia opiniei publice asupra uria­şului talent al lui Kolea Dmitriev, pictorul de 15 ani! Mai tirziu, vechiul meu prieten mi-a dăruit o carte cu ilustraţii şi planşe în culori. Se numea „Răsărit timpuriu“. Lev Kassil povestea viaţa lui Kolea Dmi­triev... ...Spune undeva Leonid Andreev că tăcerea nu este acelaşi lucru cu liniştea. Liniştea presupune doar lipsa de sunete. Tăcerea o poţi asculta însă, îi poţi desluşi sunetele adînci şi tainice. Putem afirma că o amin­tire oricît de veche şi estompată poate tulbura liniştea cea mai adîncă aducînd cortegiul său de sunete şi acor­duri. Aud acum gemînd vioara lui Ianko, îi aud plînsul hohotit sub ghionturile şi pumnii lui Stah. Aud vocea protestatară a lui Sienkievici: „Stah, Stah, ticălosule, cine poate să bată într-asemenea hal un copi­l !“ Am recitit de-atâtea ori „Janko muzicantul“ şi m-am între­bat dacă zugrăvind copilul de ţăran îndrăgostit de muzică şi schingiuit de vechilul boierului, autorul lui „Quo Vadis“ n-a vrut să arate că într-o societate îm­părţită în clase, prezente şi vii rămîn ororile nero­­niene. Incursiunea în protestul lui Sienkievici şî scri­soarea deschisă din „Sovietskoe iscustvo“ sînt eloc­­vente pentru două realităţi sociale. Doi copii sub zodii diferite, cu destine diferite. Mulţi copii îndrăgostiţi de vioară ca şi Ianko ar fi putut ajunge un Enescu ori un David Oistrach. Le-a frînt grumazul Stah ticălosul, cruntul cerber al societăţii de atunci. Kolea Dmitriev s-a născut sub o altă zodie. Dar pînă a înţelege rea­litatea şi posibilităţile de afirmare, până la marii maeştri, de talentatul Kolea Dmitriev s-a ocupat familia, părinţii. Aceiaşi părinţi cărora le-a zugrăvit portretul cu aceeaşi emoţie şi dragoste cu care la culcare a săru­tat mina mamei. Pînă la scrisoarea deschisă a oamenilor de cultură, părinţii l-au înţeles pe tînărul pictor. L-au înţeles, au avut încredere în ei şi i-au insuflat încre­derea în propriile lui puteri. L-au iubit cu adevărat. Nu poate fi dragoste fără înţelegere şi încredere. Cînd un băiat afirmă că iubeşte o fată dar nu o înţelege şi nu are încredere în ea adevărul adevărat este că ori nu o iubeşte, ori are certitudinea că nu-l iubeşte ea. Cînd un părinnte nu-şi înţelege copilul şi nu are încredere în el, însemnează că nu se ştie cu conştiinţa curată , ori nu s-a ocupat niciodată de copilul lui, ori prin propriul său exemplu l-a îndemnat la lucruri urîte. In ţara deasupra căreia, nu prea de mult, o anumită „civilizaţie“ a zugrăvit ciuperca atomică, ochii oblici ai copilaşilor japonezi au admirat nu de mult un peisaj romînesc zugrăvit de Miluţă Marin ori de Viorica Cristescu. Privirea lor s-a suprapus unei alte priviri calde şi cercetătoare: privirea părinţilor din îndepăr­tata Romînie. Am văzut odată o fetiţă năvălind în odaia mamei ei, cu o figură triumfătoare şi mîndră: „Vezi mămico, ce frumos am desenat pisoiaşul“. Mam­a s-a întors enervată şi glacială: „Da mai lasă-mă în pace cu mîz­găielile tale! Ii infiltra fetiţei zi de zi idei­a că încer­cările ei nu sînt decit mîzgăleli şi nimic mai mult. Nu ştiu dacă Miluţă Marin va ajunge un Grigorescu ori un Delacroix. Nu ştiu dacă Viorica Cristescu va cunoaşte strălucirea Suzanei Valadon ori sbuciumul sublimei Käthe Kolwitz. Ştiu însă că în răsăritul lor timpuriu au nevoie de un cer fără nor, de privirea atentă a mamei, de o dragoste adevărată, adică o dra­goste cu înţelegere şi încredere. Dacă talentul lor se va dezvolta vor ajunge cîndva celebri. Frumosul nu piere. După 65 de ani s-au găsit la Harar manuscrisele lui Rimbaud! Poate nu se vor mai ocupa de artă. E posibil şi asta. Răsăritul timpuriu însă nu trebuie să-l uite aşa cum nu uiţi vorba „mamă“ ! Chiar dacă nu vor mai desena nimic, dacă-şi vor alege un alt drum în viaţă, primele lor desene vor rămîne ca o vulcanică erupţie a spiritului. In curînd din ţara noastră 40 de lucrări de pictură şi desen ieşite de sub creionul şi pensula copiilor vor pleca în India la expoziţia de la Santiniketan. Am auzit că printre aceste lucrări figurează şi un portret intitu­lat „Mama“. Un omagiu adus de un mic artist aceleia care l-a iubit, l-a îndrumat şi l-a înţeles. Şi mii de spectatori cu obraz smolit vor privi cu dragoste şi respect chipul unei mame superbe de pe plaiurile Mioriţei.» M. DJENTEMIROV E oare prima încercare sau cele două fetiţe poartă de mai multă vreme convorbiri telefonice ?. Familia a plecat în excursie (Din L’Humanité Dimanche) O­ASPETE în casă nouă D­e obicei sîmbătă, cu­loarele sfatului­ popu­lar din comuna Afu­maţi sunt mai animate de­cit în celelalte zile. In spe­cial la uşa , referentului cu starea civilă este „coadă“. Motivul nu este greu de bă­nuit : sîmbătă este ziua fi­xată pentru celebrarea că­sătoriilor în comună... Cam cu un an în urmă, tot într-o sîmbătă, mă aflam la gospodăria agricolă de stat. Simţeam în preajmă febrilitatea unor pregătiri al căror scop nu puteam la început să-l deduc. Tracto­riştii îşi lepădaseră salope­tele şi cu cămăşi proaspete şi pantalonii călcaţi „mu­che de sabie“, se ferche­­zuiau cu aceeaşi grabă e­­moţionantă, cu care îi vă­zusem de atitea ori dichi­­sindu-şi maşinile, înaintea marilor campanii. Peste puţină vreme am aflat toată pricina : — Cum, nu ştiţi? Se în­soară Moldoveanul 11 ştiam pe Moldoveanu, pe tractoristul Ion Moldo­veanu al cărui nume este nelipsit de pe panoul de o­­noare şi cunoşteam price­perea şi tragerea de inimă cu care lucrează, şi nu-mi era străină nici străduinţa cu care acestuia îi plăcea să studieze în clipele de răgaz. Dar că se însoară, asta ce e drept, nu ştiam... Şi cu toate că procedura legală nu cere prezenţa de martori la căsătorie, — am fost destul pe sălile sfatu­lui popular, — participanţi plini de voioşie la marele eveniment din viaţa trac­toristului. FIŞĂ PENTRU UN ROMAN DE DRAGOSTE De m­ulte mii de ani, po­veştile de dragoste sunt în esenţă de fiecare dată la fel. El o iubeşte pe ea pen­tru că este frumoasă şi bună şi îi mai ales din motive pe care apar singur le în­ţelege şi care de obicei nu pot fi exprimate şi înşiruite concret, ca într-un borde­rou de contabilitate. La rîndul său, ea îl iubeşte pe el pentru că este aidoma, cu cel pe care l-a visat fără să-l cunoască şi dintr-o seamă de cauze greu de ex­primat, dar atît de precise atunci cînd le simţi. Povestea ■ lui Ion Moldo­veanu nu se dosebeşte să zicem — structural — de acest etern tipar al dragos­tei. Era în 1952, cînd, în vîrstă de­­ 17 ani, acest flă­­căiaş din­ părţile Mehedinţi­lor păşea cu traista în băţ, pentru prima oară, pe sub portalul de la intrarea în gospodărie, călcînd peste pietrişul aleii drepte, parcă cu teama de a nu supăra pe cineva. Pentru că s-a dovedit din primele zile un băiat dezgheţat, Ion a de­venit repede elev al şcolii de tractorişti şi fiindcă i-a plăcut meseria, a ajuns lesne să fie numărat prin­tre cei mai destoinici băieţi din brigadă. Au trecut anii, — şi nu fără folos. Tînărul tractorist muncea bine şi ciştiga bine. Prin toate sa­tele, pe unde îi umbla trac­torul, oamenii îl priveau cu drag şi rosteau despre el vorbe de laudă. Aşa l-a văzut Ileana din Biţina întîia dată. Ca să spunem drept, ea l-a îndră­git pe băiat nu numai că stătea falnic la volan şi nu obosea răsturnînd brazdă neagră, dar şi pentru că era neîntrecut la joc şi meşter mare în rostit cu­vinte frumoase la clar de lună. Cam acestea ar fi pe scurt faptele care au dus la zar­va pregătirilor de nuntă, din ziua despre care vor­beam la început. CLIPE FERICITE După un an de zile, m-am nimerit din nou pe la gos­podărie. Am ciocănit în uşa casei străjuită de caişi şi salcîmi, şi fără multă aş­teptare m-am aflat din nou faţă în faţă cu tînărul trac­torist. Neschimbat la zîmbet, dar cu trăsături mai împli­nite, m-a poftit înăuntru, lăudîndu-şi vinul. Odaia era curată, cu mo­bilă nouă şi purta în fie­care ungher semnul mîini­­lor harnice ale gospodinei care o îngrijeşte. . Ileana, de asemenea neschimbată, mi-a ,adus pe braţe rodul cel mai scump al tinerei fa­milii : micuţa Maria cu tufişe,are curate, semănînd la ochi şi sprîncene cu mamă-sa... Am petrecut cîteva cea­suri în această casă nouă, în care fericirea şi-a făcut culcuş temeinic. A. DUMITRAŞCU — O cutie cu pudră! — Pentru soţia dv. ? — Nu, ceva mai bun. Desen de FRED GHENADESCU OR RUPT­­A“ (Urmare din pag. l­ a) între 10—15 km. pe eră. Trecusem pe lingă sondele în plină activitate, apoi pe un drum lateral nu aveam să mai întîlnim decit dealuri şi pustietate. Plouase înainte cu două zile şi drumul mai păstra „amintiri". Aveam impresia că uneori mergeam pe două roţi şi fără să vreau mi-am amintit de filmul „Salariul groa­zei“ ! Numai că maşina noastră, în afara celor cîteva persoane, trans­porta o roată... de şvaiţer şi alte a­­limente pentru bufetul platoului ! După aproape o oră de drum ză­rim din nou o sondă şi cîteva ba­răci. Ajunsesem la platou. Echipa de filmare era în fierbere. Soarele — prieten al ziariştilor ! — scăpa­se puţin din corsajul norilor. Fac cunoştinţa colectivului în mijlocul căruia, neobosit şi entuziast, se află regizorul Liviu Ciulley. Dau roată peste ţinutul în care mă aflu. O sondă de aproape 50 de metri stră­juieşte mica aşezare care înainte cu trei săptămîni nu existase. Barăcile construite „joacă“ şi ele în film doar cu exterioarele (interioarele vor fi filmate în studio). Cu toate acestea interioarele sunt folosite ca sală de mese, grupuri sociale, bi­rouri, dormitoare, laboratoare, mă rog pentru tot ce e nevoie pentru un colectiv de o sută de oameni care-şi duce munca aici vreme de cîteva săptămîni. Ţinutul e „ars“­­ tocmai ce tre­buia pentru atmosfera filmului. In împrejurimi zăresc nişte moviliţe printre care şuviţe albe dau im­pre­si­a de zăpadă. Ţinînd seamă de alti­tudine şi temperatură îmi dau seama că nu poate fi vorba de ninsoare. Parcurg circa 50 de m. şi ajung la micile cratere ale vulcanilor noro­ioşi, la „­piele“ cum le zic oamenii de aici .Pă­mîntul împuşcă cu noroi în sunete surde. Aud în jur, la tot pasul, „pîc“, „pîc“, „pîc“. De aici şi numele de „pîcle“. Picioarele se în­fundă adînc în pasta clispasă şi nu era mult pînă să nu fi dat tribut... pantofii ! Întrerup vizita, deoarece prin megafon aud vocea Regizo­rului... ...Atenţie ! se filmează ! Repetiţiile se terminaseră. Soarele se pregătise şi el... de filmare, ope­ratorul Grigore Ionescu privea prin obiectivul aparatului, în maşina de sunet inginerul Oscar Coman era „numai urechi", dtiva oameni mi­­nuind niște oglinzi enorme dădeau „o mină de ajutor“ soarelui difu­­zind lumina pe ansamblul de fil­mare. Se filma scena cind ingine­rul Barbu (interpretat de Jean Bart) ii înfruntă pe sondorii ve­niţi să închidă sonda, deoarece toa­te încercările de a mai­ smulge pă­­mîntului puţin petrol dăduseră greş. Imaginea este prinsă printre picioa­rele desfăcute în poziţie de „nu tre­ceţi mai departe" ale Inginerului. In frunte se află sondorul Ion (in­terpretat de C. Constantinescu) se­condat de „sondorul tăcut" (Lazăr Vrabie) şi de alţii. Se aude vocea lui Liviu Ciubteii: — Atenţie, motor, se filmează ! — Sunetul, gata. In grup compact, sondorii se a­­propie de inginer şi Ion îi comu­nică acestuia intenţia de a închide sonda. Inginerul replică: — Inchide-o, e a tal In faţa acestui argument sondorii schimbă priviri semnificative şi Ion decide: — Haideţi ! Au renunţat. — Se filmează odată, de două ori, de trei ori, alegîndu-se cea mai bună interpretare. Urmează filmarea unei scene care in desfășurarea filmului apare îna­intea celei redate mai sus. Ne a­­flăm pe platforma sondei.­Studenta Anca Bariu (interpretată de Eveli­ne Christian, o tinără studentă a Institutului de Teatru) anunţă pe inginer că sondorii vin să închidă sonda. Totul este pregătit de fil­mare. Dar, deodată operatorul o­­prește. In obiectiv i-a apărut... o turmă de oi care tocmai trecea. Se așteaptă trecerea turmei ! Dar intre timp soarele s-a ascuns printre nori. Nu se mai poate filma. Regi­zorul anunță: — Toată lumea la masă. Intrăm in sala de mese. Tocmai mă pregăteam să gust dintr-o îm­bietoare ciorbă cînd, prin megafon, răsună vocea regizorului: — A ieșit soarele. Toată lumea pe platou. ’ Aveam să revenim în fața farfu­­riilor peste aproximativ o oră... După masă am mai asistat la fil­marea âtorva cadre în care mai apăreau Ştefan Ciubotăraşu, Bene­dict Dobija, Dorin Dron, Luci Mara Dobija şi alţii. S-a filmat cu inter­mitenţe — datorită capriciilor soa­relui, sau dacă vreţi ale norilor — pină cind lumina — in termeni cine­­matografici — avea intensitatea 7, adică pînă aproape de ora 6 cînd soarele avea să se ascundă undeva după munţii Buzăului. Fusese o muncă obositoare dusă de un colectiv entuziast într-o at­mosferă de multă voie bună. Printre interpreţi Liviu Ghilley are pentru prima dată pe umerii săi greaua răspun­dere a realizării unui film. A apă­rut pînă acum în film ca interpret, pictor, decorator sau regizor se­cund. Acum face o încercare îndrăz­neaţă. O parte dintre interpreţii „Erupţiei“ nu sunt actori de profe­sie. Sunt — aşa cum spune el în înţelesul realist al expresiei — „oa­meni de pe stradă“. Pe chimistul Jean B­art, care interpretează rolul inginerului Barbu l-a văzut pe stra­da şi după probele de rigoare i-a încredinţat rolul. Pe Dorin Dron, portarul echipei naţionale de ho­chei, l-a văzut la... hochei, iar pe pictorul grafician Manole Teodorescu l-a cunoscut la Uniunea Artiştilor Plastici. • Rezultatele de pînă acum îi confir­mă lui Liviu Gulley aşteptările. Mai apar în­­„Erupţia“ actorii Dom Savu, Gh. Manu, Cioran, Si­­mion Negrilă, Gheorghe Mereuţă, Nicolae bubă, Graţie l­a Albini şi alţii. Erupţia nu s-a produs Noul film romînesc „Erupţia", care prinde viaţă chiar în lumea petrolului de la Berea, mai are de străbătut un drum lung şi anevoios. Mai sînt zile de muncă încordată în luptă cu zglicenia soarelui şi greutăţile naturale. Va urma filma­rea erupţiei, cînd actori, operatori, electricieni şi regizor, vor înfrun­ta dezlănţuirea adincului, cînd no­roiul va acoperi tot pe o rază mare. Va fi — ca să spunem aşa — „sce­na tare" a filmului pe care specta­torul din stat de la „Patria* o va admira fără să ştie cu cite sacrifi­cii a fost realizată. Am plecat de pe platou pe In­serat. Toţi acei care locuiesc in sa­tele de prin împrejurimi plecaseră „de vede“. Pe platou rămăseseră doar Liviu Ciuleg şi Iica Fănică, cam ii spun toţi maestrului Ştefan Ciubotăraşu. Erau obosiţi ca după o zi de muncă plină. Din maşină le-am văzut siluetele proectate in a­­murg. Stăteau lingă sondă... Drumul pînă la Berea mi s~a pă­rut la întoarcere mai uşor. In maşi­nă era şi Benedict Dabija, mol­doveanul simpatic, pus tot timpul pe şotii... M. Teodorescu şi E. Cristian într-o scenă din film 1956, îndrăgostiţi 1957: Divorţaţi... ...sau cum este înţeleasă uneori căsătoria J­udecătorul, un om înalt, solid, cu pă­rul peste care ar­gintul anilor şi-a aşter- . mit mantie deasă, ascul­tă cu luare aminte de­poziţiile martorilor. In scaunul cu spetează înaltă, căptuşit cu piele de culoarea abanosului, judecătorul are o ţinută gravă şi, din căutătura privirilor sale, deslu­şeşti dorinţa vie şi per­manentă de stăpînire a dreptăţii. Martorii apar mul­­te unul în ţaţa sa şi nu cruţă acuzaţiile împotriva pirat­ului. — S-a purtat unti eu S. — A doua zi, după căsătorie, din casa tine­­rei perechi s-au auzit certuri... — „A doua zi, după căsătorie, s-au auzit cer­turi"... Cuvintele par să­geţi ce străpung moho­reala sălii de judecată. Păcat că C. V. pîrltul, lipseşte din sală. Se do­vedeşte laş şi in clipa cea din urmă. Ii vine greu să-şi înfrunte pri­virea cu privirea drep­ţii. Tovarăşa S. e pre­­zentă însă. A venit In faţa legii să-şi piiască soţul, pe cel pe care cîridea l-a iubit. Şi acei Mndva" nu e o dată îndepărtată. S. îşi amin­­teşite bine toate aces­­tea. ★ Era învăţătoare la o şcoală dintr-o comună din apropierea Giurgiu­lui. I-a placut de întot­deauna această muncă şi o făcea mereu cu a­­ceeaşi pasiune ca în pri­ma zi de dăscălii. O preţuiau învăţătorii, o preţuiau şcolarii... „Tovarăşa S. învăţă­toarea noastră"... aşa i se adresau copiii tinerei educatoare. De ziua ei, şcoala toată li aducea flori. Buchete mari de crini și lalele. Florile e­­rau marea ei dragoste. Ehei... marea dragoste! Un buchet mare de flori a primit prima oară și i~.--------------------------■------­de la V. Era la începu­­tul lui 1956. Un bu­chet mare, mare de tot. Poate florile, poate altcineva a fost vino­vatul. Cert este că lale­lele şi crinii au trecut de atunci pe planul doi şi marea dragoste a de­venit tînărul V. Tlnăra Işi dorea un cămin. Visa o căsu­­ţă mică cu flori multe In jur, o căsuţă In care să găsească liniştea su­fletească, liniştea depu­nă. Şi mai visa ceva... Visa un copil. O fetiţă. .. nu! Vroia un băiat deştept şi obraznic... A­­rrindoi se luau la harţă ca doi copii... Şi poate, aşa, pe negindite, au hotărît. S-au căsătorit în iulie 1956 ★ „A doua zi, după că­sătorie, din casa tinerei perechi s-au auzit cer­turi"... Cuvintele par să­geţi ce străpung moho­reala sălii de judecată. Din ziua a doua a căs­niciei încep şi tristele is­torisiri. V. era o fire geloasă. Nu înţelegea decit rolul femeii in gos­podărie. Atit şi nimic mai mult. Se credea a­­totputernic in casă. Nu putea concepe pasiunea sofiei pentru şcoală. De fapt, nici nu ştia dacă a iubit-o vreodată cu a­­devărat pe S. O văzu­­se tinără, drăguţă, inte­ligentă şi i.a fost sufi­cient. Din a doua zi după căsătorie însă din casa lui S. şi V. s-au auzit cer.­turi ! Motive s-au găsit. A căutat prin şiretlicuri s-o scoată din invăţă­­mînt ca după puţin timp să fie reprimită la şcoa­lă. Viaţa acestor doi ti­neri, „cîndva" Indrăgoş, tiţi, s-a înăsprit. Şi ia­­tă-l pe V. plecînd fără urme din domiciliul conjugal. Şi iat-o pe S. cerînd în faţa jude­­cătorului cîştigul de di­vorţ împotriva fostului ei iubit şi soţ. ★ ...In scaunul cu spe­tează înaltă căpduşit cu piele, judecătorul are o ţinută gravă. Ochii au o ţintă precisă. Omul cu­getă sentinţa. Şi dă dreptate tinerei femei. Doar după un an de zile, V. dintr.un bărbat iubit devine un soţ pîrft. Tinăra coboară treptele tribunalului cu capul in jos şi ochii îm­păienjeniţi in lacrimi. Ii este ruşine să ridice pri­virea. Superficialitatea l-a năruit cele dinţii vise. In urma sa lasă Intr-un do­sar de tribunal toată dragostea sa pentru un om, etichetată cu o cifră şi transformată intr-un act de divorţ. Zgomotul din jur o face pentru un moment să tresară. Un grup de copii se hirjo­­nesc în curtea plină de flori a Casei Pionierilor. Prin pînza umedă a la­crimilor, un zîmbet cald se iveşte. Copiii ţin par­că să-i spună: „Dra­gostea adevărată nu-i o joacă ca a noastră. Des­chide bine ochii !...“ A. VELUREANU Sfaturi pentru gospodine • Cartofii fierţi fără coaja se albesc adăugind puţină zeamă de lămiie în apa in care fierb. • Albuşul de ou devine mai uşor zăpadă, cind i se adaugă un praf de sare înainte de a-1 bate. • Mazărea sau fasolea verde îşi păstrează o cu­loare frumoasă dacă la fiert ii se adaugă un vîrf de cuţit de bicarbonat. • Vreţi să strecuraţi o supă grasă atunci clnd e fierbinte, ca să-l În­depărtaţi grăsimea ? Udaţi o bucată de tifon în apă rece, puneţi-o peste sită şi răsturnaţi încet supa. Grăsimea rămîne pe pînză. • Un praf de sare, pus in cutiile de orez, fa­sole, Îndepărtează furni­cile sau orice alte insec­te care ar dori să pătrun­dă Înăuntru. PRIETENIE ORIZONTAL: 1. Compozi­toare sovietică, autoarea me­lodiei „Cîntec prietenesc" — „Scrisoarea prietenului din...” versuri de Eugen Frunză 2. Strigăt de bucurie — Com­pozitor român autorul , unul cintec al prieteniei 3. In sfirșit prietenă — Scop — Prietenul de lingă casă 4. A fost una a prieteniei „Ro­­mâno-Bulgare“ — Pronume 5. Caracter — Prietenele bota­nistului 6. Prieteni nedespăr­ţiţi (solidari) — Arbore în­rudit cu paltinul 7. Nu la Paris — A te apropia sufle­teşte de cineva 8. Reparat — A te Împrieteni 9. In prietenie — Numeral — Plan­tă textilă 19. Consimt — Aici 11. Rezultatul unei prietenii sincere — Dar mic la table 12. C­oeziune — Nu sint slabi. VERTICAL : 1. Cea a prie­teniei „Itomîno-Sovietice" pe care o sărbătorim în fie­care an intr-un cadru festiv — Compozitor, autorul cîn­­tecelor „Frumoasă e viața prieteni'' «1 «Uvertura priete­niei 2. Cureluşă de meşină — Cu ele întîmpinăm prie­tenii în gară — Perioadă de , timp 3. Doi amici — Cel mai bun prieten al vînătorului — 1 — Campioni 4. Figură la şah — Lipit (vorbind de metale) 5. „Prieteni adevăraţi“ de So- ' loviov Sedoi — Victorie ca­tegorică 6. „Cel al prieteniei" i a fost compus de către com­pozitorul sovietic Haciaturian« — Termen textil — Pasăre din poveştile orientale 7. Alexandru mai scurt — ... şi o apă nesfîrşită — Aderare la o prietenie 8. Aurel Va­ ,­sUescu — a­­permite — j Opus nopţii 9. „Prieteni..." operetă de Soloviov Sedoi —­­ In mijlocul unor prieteni. 10. Plăcut — Verbul priete- . niei li .Pentru toreador nu-i prieten — Solicit unui prie-­­ ten un sfat 1° n«vo'„ 12.­­ Așa cum trebuie să fie un­­ adevărat prieten — Sinonim . cu prieteni. Cuvinte rare EC F.OC. MARCEL RANTZER

Next