Steagul Roşu, octombrie 1957 (Anul 4, nr. 1086-1111)

1957-10-02 / nr. 1086

Cu prilejul celei de a 40-a aniversări Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie Cu cîteva zile în urmă, poştaşul a adus la Şantierele Navale Olteniţa o scrisoare a cărei adresă i-a fost greu s-o descifreze. Totuşi pînă la urmă ea a ajuns în mîinile destina­tarului , lăcătuşul Stelian Ciurcan. Expediatorul era Vasia Ciugorov din Moscova. Poștașul se încurcase, pen­tru faptul că adresa era scrisă cu slove cirilice. Stelian s-a bucurat mult cînd a primit răvaşul din îndepărtata Mos­covă. Acolo a rămas o părticică din inima lui, în august, în zilele Festi­valului. Acolo a legat prietenii de neuitat; de neasemuita Moscovă se leagă atîtea amintiri plăcute. Una din aceste trainice legături e cea cu Vasia. Păşea încet, urmărind cu atenţie rîndurile scrisorii. Nici nu ştia 11 cum ajunse în atelier.. Băieţii, cînd îl vă­zură pe Stele aşa de preocupat, nă­văliră în jurul lui. La insistențele lor, le dezvălui taina. — îmi scrie un prieten, Vasia. E cel mai proaspăt prieten al meu. ‘"'Tre'-arh c­u­noscut în zilele Fes­tiv­a­lu­­­­lui... îmi scrie despre clipele petrecute împreună. Mă întreabă de puștiul meu. Vrea să știe cum merge treaba la noi pe şantier. Se interesează dacă eu v-am povestit despre fabri­ca de automobile „Mosovici“, despre colhozul „Voroşilov“ şi uzinele „Po­­beda“. Poate chiar în aceeaşi clipă cînd Stelian le vorbea tinerilor din ate­lier, inginerul-şef Mircea Buzescu, tînăr şi el, desfăcea un plic mare ,primit de la unul din cele mai im­portante șantiere navale din Uniu­nea Sovietică. Inginerul Ivan Vasi­­lievici Poliukov de la Șantierul Na­val din Leningrad îi trimisese cîte­­va rinduri și o suită de imagini prinse în timpul muncii în diferitele sectoare. Atunci cînd, împreună cu directorul Ion Cristea, vizitaseră într-un schimb de experienţă mai multe şantiere din Uniunea Sovie­tică, au legat o prietenie, foarte fruc­tuoasă cu tînărul inginer Ivan Po­­liukov. Prin corespondenţă, acesta le-a trimis albume şi materiale do­cumentare în domeniul construcţiilor navale. La rîndul lor şi ei expedia­­seră pe adresa şantierelor navale „Klopotov“ din Leningrad, „Sormo­vo“ din oraşul Gorki, numeroase ve­deri şi albume oglindind viaţa şi ac­tivitatea de zi cu zi a constructori­lor de pe Dunăre. Aceste legături prin coresponden­ţă îşi au însă tîlcul lor. In urma unor sugestii primite de la prietenii sovietici, la Olteniţa s-au făcut schimbări însemnate prin introduce­rea unor noi metode de muncă. In scrisoarea primită de inginerul-şef Buzescu de la inginerul Poliukov, tocmai despre aşa ceva era vorba. Tinerii de pe şantier primiseră în dar cîteva aparate de sudură auto­mată de la constructorii de nave din Leningrad. Aici, la Olteniţa, corpul de lebădă al vaselor se construia prin nituire. Cu cîteva luni în urmă, s-a introdus sudura automată. Toc­mai despre rezultatele obţinute în a­­plicarea acesteia, la construcţia şle­purilor, se interesa inginerul comso­­molist Ivan Poliukov. Rezultate cit se poate de frumoase. Inginerul-şef Buzescu, după ce citi rîndurile şi cer­cetă fotografiile trimise, se gîndi să alcătuiască un răspuns. îşi notă mai întîi ideile principale pe care avea să le cuprindă în scrisoare. Vroia să amintească acolo că sistemul de construcţie a vaselor pe bloc-secţii a dat rezultate din cele mai bune, că introducerea sistemului magnetic la fel, iar cit despre sudura automată, ce să mai vorbim. Ea a făcut ca şantierul de la Olteniţa să salte cu cîţiva ani în ce priveşte tehnica con­strucţiei de vase. De curînd a fost lansat primul şlep de 1000 tone con­struit prin sudură automată. Vasul era planificat să fie gata la 7 Noiembrie. Aplicarea cu interes a metodelor constructorilor sovietici a făcut cu putinţă isprăvirea şlepului cu aproape două luni înainte de ter­men. E o victorie legată de tîlcul unor scrisori. Despre toate acestea, inginerul şef B­uzescu vroia să scrie în scrisoarea de răspuns. Ba încă despre ceva : că şlepul cu pricina a pi,, t denumirea de : şlepul „A 40-a aniversare“ ! Un nume destul de semnificativ... VASILE CABULEA BINDUR DESPRE PRIETENIE Biblioteca Institutului Medico-Farma­­ceutic din Capitală cunoaşte în aceste zile o vie animaţie. Fotó A. SIMON Acolo unde este doar o linişte aparentă — Despre activitatea organizaţiei U. T. M. de la G. A. C. „Gheorghi Dimitrov“, satul Ceacu, raionul Călăraşi, care a primit drapelul de fruntaşă pe regiunea Bucureşti in campania agricolă de vară — N­e prinsese pe drum o ploaie nu tocmai zdravănă, ci una, cum zic sătenii de prin părţile Călăraşului, „taman bună să lege griul“. Nea Neculai, vizi­tiul de la docar, îşi puse pe cap o bucată de muşama ca vai de ea, şi mormăi ceva de neînţeles, prinzîndu-se mai bine de hăţuri. „Dini, pintenoagă!“ — dădu bice mîrţoagei sure care, deşi udă de ploaie şi transpirată de goană, păru că înţelese supărarea bătrînului vizitiu căci o porni trap prin şleaurile şoselei. Tăcu apoi moş Neculai. Tăceam şi eu. Sub o lumină fumurie se vedeau aşezările din Ceacu. Satul părea cufundat în linişte adîncă. Era doar o linişte aparentă. Cînd am ajuns în faţa colectivei din Ceacu cîţiva tineri, printre care recunoscui figura secretarului organizaţiei U.T.M. din gospodărie, Vasile Victor, discutau cu aprin­dere dacă mai fac sau nu repetiţie membrii fanfarei. Intr-un loc retras, lingă o alee lăturalnică, umbrită de doi pomi pitici, trei tineri „săturau“ o tocătoare de nu­­treţi. Pătrunsesem în biroul contabilităţii cu gîndul să stau de-vorbă cu Ion Florea, preşedintele colectivei, despre tinerii cu cele mai multe zile muncă. O fată înăltuţă, cu părul de culoarea spicelor în pîrg şi căutătura blinda, despre care aim aflat mai tîrziu că o cheamă Irina Fio­rea, termina de scris un articol pentru gazeta de pe­rete. — Iţi place să scrii ? — Cum ? Sigur că da, surise fata. — Despre ce scrii ? — Ei... ia, despre tinerii noştri. Fruntaşi, bineînţeles. Tinerii noştri au atîta dragoste de muncă ! Nu-i­ vorbă că sintem­ şi mulţi, dar... — Sigur, toate merg strună, ce să spun ! — interveni un tînăr robust cu faţa bălaie, care intră pe neaşteptate în birou, scoţîndu-şi pălăria. De cîteva zile se fac şi se tot fac socoteli. Cît o să primim la iarnă. Am primit patru avansuri în bani. Bine! O să primim şi pe al cincilea şi pe al şaselea. Ei, dar asta nu e totul. De ce nu se face şi o socoteală, ca să plătim dirijorul de la fanfară? Să zică careva că nu e bine aşa! Spune şi tu, Irino, zac alămurile în magazie, sus, şi băieţii... pas să cînte. Pînă acum cum am plătit dirijor? Ilai zi fată, nu e aşa ? Păi nu de aia n-avem acum fanfară ? Şi e bine ?... Cu gîndul la frămîntarea acestui tînăr „meloman“, m-am îndreptat spre sala de repetiţie. Aci erau aproape toţi utemiştii. Vasile Victor, secretarul organizaţiei, mi-a dat propriu zis primele lămuriri: „Cîntăm aşa... ca să nu zicem că nu facem muzică. Cine ştie cînd ni s-a da dirijor ! Ei, dar cred că te interesează şi alte lucruri“. De la Vasile Victor am auzit, iar pe feţele tinerilor am citit, că la Ceacu sînt tineri care iau hotărîri îndrăz­neţe şi muncesc cu neînfrînt elan. Cei aproape 50 de ute­­mişti, cît numără organizaţia, au hotărît să urmeze în­demnul inginerului utemist Vasile Neagu, şi au însămîn­­­at cu ceilalţi colectivişti, toată suprafaţa destinată culti­vării cu porumb hibrid: 400 ha. Tinerii au fost aceia care au aplicat cu hotărîre metodele bune de muncă şi tot ei au sprijinit crearea primei brigăzi complexe în gospodărie. Cît de însufleţită a fost întrecerea între echipele de tineret ! Iar dacă odată a fost fruntaşă echipa a doua condusă de Dumitru Deiu, apoi a patra a lui Vasile Vic­tor, nimeni nu s-a simţit mîhnit. Mai mult decit atît, tinerii, prinşi parcă de o sete şi mai mare de muncă, şi-au risipit cu generozitate eforturile pe ogoare, cule­­gînd minunate succese. Dacă în adunările generale U.T.M. s-a vorbit despre necesitatea folosirii metodelor agrotehnice, dacă s-au organizat schimburi de experienţă ale celor două echipe fruntaşe cu ceilalţi tineri colecti­vişti, în practică s-au văzut rezultate admirabile. Tinerii Traian Deiu, Velica Stan, Didina Deiu, Anghelica Ne­­delcu şi alţii au recoltat peste 1500 kg. grîu la hectar. Iar porumbul cultivat de aceşti tineri minunaţi, al cărui cules a început, anunţă o producţie medie dp 2.500 kg­­btAbe la hectar. Utemiştii din colctiva «U mi^Utt cu pasiune, cu o putere neostenită. Aţtfţnrie rilel* muncă, Ion Nica a avut peste 300 file irltr.că ţi Cî fi-» luat! 1700 kg. diverse cereale, 160 litri vin, 1.800 lei şi cite altele. Şi Stoian Marin a avut peste 300 zile muncă. Tineri şi tinere au plecat de la colectivă, urnindu-şi cu greu carele încărcate de roade. Nenumăraţi tineri au fost în vizită la diverse colective şi de fiecare dată au învăţat lucruri minunate pe care nu numai că le-au notat cu grijă dar le-au folosit în muncă. Utemiştii de la Ceacu sunt buni agitatori. Mavric Savu a adus patru familii în colectivă, Albu Dobriţa l-a convins pe Ion Pascu să facă cerere de înscriere. Cunoscînd toate acestea îţi dai seama că utemiştii colec­tivei din Ceacu, au primit pe merit drapelul de frun­tași pe regiune. FRED CALIN n TRADIŢIILE" DIN SOHATU... S­onatu este un sat din raionul Brăneşti cu o istorie veche, în care mai dăinuie o ciudăţenie motivată de unii prin fap­tul că aşa „ar fi apucat din bătrîni", că ar fi vor­ba chipurile de o „tradiţie“. Acunt cîtva timp cînd am poposit aci, atenţia mi-a fost atrasă de chiotul unor flăcăi ce se strinseseră ,la un colţ de uliţă: — Ura! Urat Să trăias­că!... A furat-o, măi!... Am crezut că este vorba de o glumă şi curios m-am adresat unei femei bătrîne: — Dar ce s-a întîm­plat, mătuşă ? — Cum, nu ştii? A fura­t-o pe fata lui Tîndăvean­u. — Nu mai spune. Şi ci­­ne-i hoţul ? — Păi cine să fie ? Cos­­tică Leruda de la Bére­métel... Se însoară băiatul... Deh ! — Dar dacă se însoară, atunci de ce o mai fură? — Păi aşa am apucat. Să furi fata şi să stai as­cuns cîteva luni cu ea(!). Hei he! La noi fetele-s de furat şi numai pentru ăi din Sohatu, că ceilalţi din satele vecine n-ajung ei să se încuscrească cu noi. — Păi, de ce ? Și femeia îmi răspunde: .DACA AŞA E... MODA LA NOI !“ Era atunci o zi de săr­bătoare. In fața căminului cultural se formaseră două hore strict separate. Una era a flăcăilor, alta a fe­telor. . Se juca astfel un iff*' e**1­­VIWjJSbtP­ Web tu MX Var din Sohatu „nu au voie“ sub jurâmint să danseze cu bă­­ieţii, pentru că... „aşa au apucat“. La horă tinerii îşi vorbesc numai de la dis­tanţă. „Motive" sunt destu­le. In primul rînd fetele nu vor să se „facă de rîs". Şi apoi nici părinţii nu le-ar lăsa să calce vechiul „obi­cei“. Bănuiţi urmările acestei neobişnuite ciudăţenii ? In Sohatu tineretul nu partici­pă de pildă la activitatea artistică. Nu există acolo nici brigadă artistică de a­­gitaţie, nici echipe de dan­turi sau de cor. Şi cum ar putea să existe toate aces­tea, cînd fetele „n-au voie“ să stea laolaltă cu băieţii, cind li s-a interzis catego­ric să danseze şi să cânte împreună cu partenerii lor, pentru că le opreşte acest obicei care ţine tineretul din comună departe de pre­ocupările vieţii noi ! Odată s-a organizat un bal, dar n-au venit decit... două fete care au dansat potrivit obiceiului: fată cu ţaţă. Altă dată, directorul căminului a încercat să a­­tragă în munca artistică ti­neretul, alcătuind o echipă de dansuri şi alta de tea­tru cu participarea unor în­văţătoare şi a câtorva flă­căi mai ridicaţi din comu­nă. Dar echipele „mixte“ n-au dat rezultate. ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUN­SURI Şi totuşi, într-o zi ghea­ra a fost spartă. Un zvon porni să circule din gură In gură. Fata lui Gheorghe Garoi a început să vină la cămin. Era ceva „senzaţio­nal“ pentru Sohatu. Şi ca orice lucru neobişnuit a în­ceput să fie comentat. Ci­­teva cumetriţe din sat au avut grijă de lucrul acesta, căci In curind fetei i-a ieşit numele ca de popă tuns, cică „n-ar fi cuminte" şi de aceea se duce la cămin. Aşa s-a făcut că într-una din zile ea s-a adresat mai mult plingînd învăţătorului Vasile Niţescu: — Nu mai vin pe aici, tovarăşe invățător, să mă tai! Şi dusă a fost şi oda­tă cu ea şi ultima speranţă a celor care mai nădăjduiau că o să poată înjgheba în Sohatu o activitate cultu­rală. — Şi cum, tovarăşe Ni­ Tescu, de atunci n-a mai îndrăznit să vină nici o fată să ia parte la activitatea căminului ? — Nu. — Bine, dar utemistele... fetele colectiviştilor... m­în­­dria satului... — Am vorbit cu tovară­şul preşedinte al colectivei. — Şi? — Şi ne-a dat... promi­siuni. In ce priveşte pe to­varăşul Grigore Bălaşa, se­cretarul U.T.M., el este gestionarul magazinului de centru şi se ocupă mai pu­ţin cu gestiunea... culturalăl Am început astfel să în­ţeleg de ce dăinuie încă a­­semenea obiceiuri în Soha­tu. Satul atît de mart cu fata ?! fiat* din belşug ette «M Mm t­­­teHmTiatra culturală! Atît organizaţia de partid cît şi organizaţia U.T.M. din comună şi co­mitetul raional de partid au făcut prea puţin pentru com­baterea mentalităţilor vechi de aci. Majoritatea învăţătorilor, tineri şi ei, stau de o parte. Nici Alexandru Gruia, nici Ioniţă Ion, nici Florentina Stoica, învăţători destoinici, nu s-au gîndit să sprijine munca culturală de masă in sat. In fiecare duminică ei pleacă cu trenul spre Bucu­reşti lăsînd în urmă şcoa­la... căminul... şi satul cu obiceiurile" lui. ★ Astfel în Sohatu fetele continuă să fie... furate, „obiceiuri" vechi împiedică tineretul să participe la viaţa cea nouă, la activita­tea culturală care luminea­ză minţile şi îmbogăţeşte sufletele cu bucurii adinei, învăţătorii trebuie să lupte pentru înlăturarea vechi­lor mentalităţi. Este de datoria organizaţiei U.T.M. să sprijine din toate pu­terile munca culturală, să lupte pentru educarea tine­retului. Cu ajutorul şi în­drumarea comitetului raio­nal de partid, cu sprijinul şi îndrumarea organizaţiei de partid din comună, utemiş­­tii din Sohatu pot crea un spi­rit nou în rindurile tinere­tului acestui sat. Şi suntem­ convinşi că nu peste mult timp,­­la Sohatu fetele nu vor mai fi „furate", ele vor juca împreună cu băieţii la horă, vor participa alături de ei la activitatea culţu­­­- tivii, M. GHEORGHIU ......... însemnări studenţeşti Curate, proaspete, cochete, came­rele din căminele „23 August“, „Ma­tei Voevod“, „Carpăţi“ ca şi toate celelalte, şi-au întimpinat oaspeţii, întinerite in urma unui miraculos tratament de estetică gospodă­rească. Emoţiile reintîlnirii le-am găsit consemnate in cîteva scrisori cu file presărate cu litere elegante. Nu vă temeți. Oricit s-ar integra indis­creţia în trăsăturile meseriei de re­porter, scrisori, de dragoste nu ne-am îngădui să profanam­. Este vorba tot de scrisori, tot despre dragoste, dar de acea dragoste îm­pletită cu respect faţă de aceia care s-au ostenit — anonimi dar neobo­siţi — ici creeze ambianţa ideală unui nou an de învăţătură, aşa cum poate şi-ar fi dorit-o şi cei care şi-au împărţit altădată odaia mize­ră cu sobiţa de fier — decor jalnic — care niciodată nu şi-a găsit utili­tatea. Ne-am aruncat privirile peste rin­­durile pline de căldură ale unei scri­sori adresate mamei, de o studentă ce locuieşte la căminul „Carpăţi", unul din cele mai moderne cămine din Capitală. Fata e de la ţară, din­­tr-un sat ca atîtea altele din inima Bărăganului. Părinţii ei, vrednici co­lectivişti, şi-au durat casă nouă din zid de cărămidă şi acoperiş trainic de tablă, casă ce a fost isprăvită acum, da curb­ui, spre sfirşitul verii. Toată vacanţa, tinăra studentă a a­­jutat părinţilor la treburile casei. Iar cind a plecat la Bucureşti să-şi reinceapă cursurile, maică-sa a con­dus-o la tren cu ochii lăcrămind. Cum să-i plece fata, tocmai acum cind şi-a văzut visul cu ochii şi are casă nouă? li purta fetei de grijă şi ţinea morţiş că un adăpost aşa de bun şi curat ca cel de acasă nu va găsi nicăieri. Nu ştim dacă a­­ceastă mamă şi-a schimbat părerea despre actuala locuinţă a fiicei sale; cert este că studenta s-a grăbit să-i scrie printre altele şi despre priimii­­torul cămin, proaspăt renovat, ce se găseşte intr-o curăţenie sclipitoare. „...să nu mai fii tristă, dragă mam­ă, căci cei ce se îngrijesc de învăţătura noastră, au grijă şi de condiţiile noastre de trai. Mă simt atît de bine aici, ca acasă“. O altă studentă scrie părinţilor ei că s-a reamenajat şi cabinetul me­dical din incinta căminului şi că speră să-şi salveze de la extracţie măseaua aceea năbădăioasă care i-a făcut cîteva zile fripte în timpul verii. Dar căminiştii de la Institutul A­­gronomic „N. Bălcescu" ce au de scris? Suntem­ siguri că se mindresc cu noul lor „orăşel“ de care am po­menit la început, un grupaj de blocuri-cămine, frumoase şi moder­ne, avînd fiecare cite 3 etaje şi 33 de dormitoare. De la 1 noiembrie a. c., numărul celor ce vor putea fi găzduiţi aci se va ridica la aproxi­mativ 1000, căci lucrările vor fi com­plet terminate la această dată, aşa după cum a promis tov. M. Erţan, inginerul şef al marelui şantier. Vacanţa studen­­ţească a trecut. „ Peste larma am­­­o­fiteatrelor soneria i zbîrnîie prelung,­­ vestind „startul“ a unui nou an de­­ muncă. Şi aici în toate or mai fi existind şi dintre a­­ceia care, dind ochii peste cap, sînt gata să pero­reze, agitind chiş­tocul „naţionalei", despre „poezia“ vieţii studenţeşti de altădată. Că viaţa studen­ţească este plină de poezie, suntem de acord; numai cu ea , poezia, nu şi-a putut face­­niciodată sălaş in clasica mansardă, cu soba rece, cu uşa de tuci spartă. Cind astăzi, lun­git pe patul cu aş­ternutul proaspăt­­al odăii căminu­lui cu mai multe etaje din orăşe­lul­ studenţesc al Institutului Agro­­nolitic „N. Bălce­­scu" asculţi la apa­ratul de radio revărsîndu-se in în­căpere muzica lui Ceaikovsk­i şi din glastra de pe masă trandafirii tomna­tici îşi vestesc plăcut prezenţa, poţi Intr-adevăr să vorbeşti despre poezie. O vară încheiată mistrcile şi bidi­nelele au robotit fără oboseală — o treabă prozaică, ce e drept — dar fără de care nu am fi simţit fiorii lirici de astăzi, sălile de cursuri, în laboratoare, se pot vedea realizările celor ce au trudit în timpul verii, ca aspectul facultăţilor să fie cit mai plăcut, cit mai atrăgător. STELIAN IONESCU BINE AȚI VENIT! prieteni de nă­dejde ai tinere­­tului nostru. % Să cunoeştem frumusefiie pa­triei. % O modă... deocheată ^Entuziasm, vred­nic­­ e şi răsplată. % Poezia vieţii de student. IN FAJA HARŢII A­m fost invitat zilele trecute în comuna Dărăştii de Jos. După ce a­m frămîntat clisa uliţelor, m-au primit foarte prietenoşi un di­rector de cămin şi o bibliotecară. Căminul, pe cit e de micuţ pe atît e de primitor. Ornat cu gust, nu face decît să te atragă, să-l îndrăgeşti. Aici am cunoscut un profesor de istorie, Ştefan Muşeţeanu, şi pe in­structorul de U.T.M., Alexandru Ar­­sene. Mai erau încă cîteva cadre di­dactice şi foarte mulţi tineri ţărani muncitori. Toţi cei prezenţi urmau să plece într-o călătoria. O călătorie de cu­noaştere a frumuseţilor patriei. Pro­fesorul de istorie îşi luase angaja­mentul să le fie ghid. Dar erau oare gata de drum ? După cum vedeam, veniseră toţi cu mîinile în buzunare. Nu tu autobuz, nu tu sac de merinde, toţi păreau foar­te calmi. Ştiam că tinerii din Dă­­răşti au făcut foarte multe călătorii. Aveam deci, pentru ce să mă întreb: oare la fel au plecat şi în alte dăţi ? Directorul invită pe toţi cei prez­­enţi să ia loc în băncile rînduite în ala căminului. Te pomeneşti că ţin mică şedinţă în care să se dea ulti­­mele indicaţii înainte de plecare. Surprins constat că profesorul înşeţeanu desface o hartă a R.P.R. şi în faţa acestei hărţi începe... că­­ătoria. Amintirile orelor plăcute­ de şcoa-' i nu sînt prea îndepărtate. Retrăi­­e îţi dau ade­vărate emoţii, te fac ă înţelegi altfel sensul realităţilor ecît stind în banca strimtă de şcoa­­i. Cu impresia asta ascult expune­­ea­ profesorului Muşeţeanu. Admira­ţia expunere. A ales şi un itinera­­ru dintre cele mai frumoase: Valea Prahovei. Vorbeşte de nestematele Ploeştiului, licurici căţăraţi pe scre­­, care în miez de noapte indica acum­ de unde fără încetare se scoa­­e aurul negru, petrolul. Ne condu­­c pe şoselele şerpuite, , prezent în­­du-ne tot ce are pămintul nostru frămoşesc mai frumos. Lăsăm în rună Pipeştiul, inima regiunii pet­rolifere. Profesorul ne conduce mai depar­­e în faţa hărţii şi povesteşte toată storia veche şi nouă a acestor ocuri. Tinerii din sală, ca nişte şco­­ali ascultători, îi sorb cuvintele, profesorul are un ţel al lui de a orbi şi de a mobiliza pe cei ce-i scultă. Le spune tinerilor de cei c-au stăpînit odinioară locurile, de omilia îmbuibată a Hohenzollernilor e şi-a durat la Sinaia un palat a-n poveşti, de toţi bogătaşii ce şi-au făcut vile pentru huzur. Pă­­mîntul şi poporul nostru nu i-au pu­tut răbda. A curmat pentru totdea­una o nedreptate strigătoare la cer. Tot ceea ce este mai frumos este al poporului şi acesta ştie să-şi iubească pămîntul cu bogăţiile sale. Tinerii sunt prezenţi cu inima, pe locurile pe unde-i poartă profesorul. Şi în fiinţa lor creşte dragostea faţă de patria scumpă, frumoasă, bogată. Excursia se apropie de sfârşit, toţi sunt încîntaţi. Dau semne d­e o­­boseală nu pentru că au urcat şi au coborit munţii ci pentru că şi-au concentrat toata atenţia la ceea ce le-a vorbit profesorul. Peste tot pe unde au cutreerat cu borta în faţă, este stăpîn poporul nostru harnic. Tinerii din sală au fost conduşi de profesor şi la mu­zeul închisorii Doftana, acolo unde au încătuşat vechii stăpîni, pe con­ducătorii cei mai încercaţi, ai po­porului muncitor. Am fost cu tinerii din Dărăşti în­­tr-o excursie. Minunată excursie ! Astfel, flăcăii satului cunosc frumu­seţile şi istoria­ patriei lor. Aseme­nea excursii în faţa hărţii ei fac cu regularitate, avînd întotdeauna spri­jinul profesorului de istorie şi al di­rectorului căminului cultural. Exem­plul acestor tineri ar trebui să fie urmat și în alte sate. P. CRISTEA Mica enciclopedie DUPĂ 100 DE ANI Valoarea multora dintre marile descoperiri şi teorii ştiinţifice nu a fost recunoscută decît după veacuri. Aşa, de pildă, s-ar putea vorbi de Mihail Vasilievici Lomonosov, ma­rele enciclopedist din secolul al la­lea, ale cărui merite n-au fost re­cunoscute de lumea acad­e­mi­ceniilor din epoca ţaristă.­ In primele sale dizertaţii intitulate „Despre particulele fizice neînsufle­ţite ale corpurilor din natură“ şi „Elemente de chimie matematică*4, Lomonosov a elaborat o teorie clară despre structura materiei, despre moleculă şi atom. Lomonosov făcea o deosebire netă între cele mai mici particule — adică atomoii — şi „cor­­pusculi”, care ar corespunde cu mo­leculele. Primele sale teorii ca şi cele de mai tîrziu au întîmpinat mari rezistenţe chiar de către Aca­demia de ştiinţe de pe vremea ţa­ristă. Pentru a înţelege excepţionala va­loare ştiinţifică a teoriilor lui Lomo­nosov, trebuie arătat că acestea au fost de fapt acceptate abia ICO de ani mai tîrziu. După Congresul in­ternaţional al chimiştilor de la Karls­ruhe, din 1800, noile idei elaborate de marele savant rus s-au încetăţe­nit adînc în practica ştiinţei de pre­tutindeni, iar în 1900 marele savant rus Vernadschi a început să publice o serie de articole în care a spulbe­rat calomniile ş­i a pus teoriile lui Lomonosov în adevărata lor lumină. lumină cu ajutorul sunetu­lui Aparatul de înregistrare sonoră , este un mecanism care transformă , lumina în sunet, — Intensitatea su­netelor corespunzînd intensităţii sur­selor luminoase. Cu cît se răsfrînge ta aparat mai multă lumină, cu atît J mai puternic este şi sunetul. Intime-­­ ricului îi corespunde tăcerea abso- J Iuta. Acest aparat care funcţionează pe baza celulei fotoelectrice, permite orbilor să constate apariţia, intensi­­tatea şi direcţia luminii. In mod practic, orbului i se oferă posibili­tatea să deducă poziţia şi să dife­­­­renţieze calitativ orice sursă de lu­­mină (becuri electrice, lanterne de­­ buzunar, luminări, soarele, luna, şi J mai ales luminozitatea obiectelor, J fapt extrem de important întrucît j îngăduie de pildă celor lipsiţi de ve­­r­dere, sortarea rufăriei, împerecherea­­ ciorapilor, diferenţierea culorilor în­­ viaţa de toate zilele, deosebirea­­sării de piper sau alte condimente, ( etc.). 5 RINICHIUL ARTIFICIAL Orașul Fraga este al cincilea cen­tru european care dispune de rini­chiul artificial. Aparatul a fost fo­losit pentru prima dată în capitala R. Cehoslovace în tratamentul unui bolnav ai cărui rinichi își în­cetaseră activitatea. Cu toate că sta­rea pacientului (internat în clinica de boli interne a Universităţii Ka­­roline din Praga) era foarte gravă, intervenţia a fost încununată de suc­ces. După acest caz medicii clinicii au folosit aparatele de 30 de ori. Strădaniile pentru realizarea unui­­ rinichi artificial datează încă din a­­­­nul 1913. Tipul de aparat folosit de­­ clinica Universității din Praga este­­ rezultatul unei munci de ani de zile I a docentului dr. Alwall, șeful clinicii a pentru boli de rinichi din Lund­a (Suedia). ORIZONTAL: 1. Locuinţa albinelor — Albină mai mare decît cele lucrătoare, care depune ouăle — Sodiu. 2. Ore! — Provenit din albinău­t — Frigul iernii care trebuie să găsească albinele puse la adăpost. 3. perete de ceară cu căsuţe hexagonale făcute de albine în stup pentru a-ş i de­pune mierea sau ouăle — Pieliţa mierii. 4. Unde-s doi pu­terea creşte — A fi rentabil. 5. Bir! — Locuinţa plantelor pe timpul iernii — Rudă. 6. Substanţă plastică gălbuie produsă de albine şi obţinută prin topirea fagurilor — Li­nişte! — soarele­, careurilor. 7. Emil Grozea — Apicultura de exemplu ( pi.). 8. In linie dreaptă — II culeg albinele din flori. 9. Numeral — Creşterea albinelor. 10. Plante... glorioase (pi.) — Numeral grecesc — Instrument de muzică populară. 11. Zumzăie ca albinele — Cadru de lemn pentru fixlarea fagurilor artificiali. VERTICAL : 1. Mobilă — Cavităţile hexagonale ale fagurilor în care albinele depun mierea. 2. Merge cu ...lala! — împărăteasa albinelor. 3. Organ bine dezvoltat la albine — Udrea Bucur. 4. Pasăre cu pene frumos colorate — Al- • bine ce pleacă din stup în grup compact, împreună cu matca lor, spre a-și căuta un alt cuib. 5. Locul în caire sînt aşezaţi stupii cu albine — Gust. 8. Rodul muncii al­binelor — Mare amator de miere. 7 Organ de apărare al albinelor — Izbucnesc­­vorbind de o sondăl — Arbori cău­taţi de albine pentru florile lor frumos mirositoare. 8. Tîrg în peninsula Sinai — A asfinţi, a scăpăta. 9. Desluşit — A coase artistic. 10. A face ventilaţie, l­. Scriitor român (1835—1916) — A pregăti albinele pentru iarnă. 12. Dulceaţa florilor culeasă de albine — Popor african din Sudanul oriental. 13. Lucrez pămîntul — Gust neplăcut — Nume feminin.

Next