Steaua Roşie, septembrie 1958 (Anul 7, nr. 630-637)

1958-09-03 / nr. 630

După exemplul colectiviştilor Cei din Sîngeorgiu de Mureş îşi amintesc destul de bine de trecutul comunei. Stăpînii pămînturilor din comună pe acele timpuri erau mo­­şierii Máriaffy şi Metea. Pentru aceş­tia trudeau ţăranii muncitori din zori şi pînă în noapte. Truda lor era „răs­plătită“ atît de bine încît trăiau doar de pe o zi pe alta. A venit însă 23 August 1944, eli­berarea nu numai de sub ocupaţia fascistă ci şi de sub exploatarea mo­şierilor. Nu mult după istoricul act de la 23 August a fost elaborată le­gea pentru exproprierea moşierilor şi împărţirea pămînturilor. 48 de fa­milii de ţărani muncitori din comună au fost astfel împroprietăriţi, iar o parte din pămînt a intrat în proprie­tatea statului, devenind bun al între­gului popor. De atunci, an de an, văzîndu-se stăpîni pentru totdeauna ai pâmîntului, Sîngeorzenii se stră­duiesc să smulgă pămîntului roade tot mai bogate. Statul a venit cu aju­torul şi al lor cu sfaturi agrotehni­ce, cu maşini şi unelte, cu împrumu­turi în bani în condiţiuni avanta­joase. Pămîntul lucrat pe parcele mici nu a dat însă rezultatele aştep­tate. Urmînd îndemnul partidului, care le poartă atîta grijă, mai multe fa­milii de ţărani muncitori şi­ au unit în anii trecuţi pămînturile formînd o gospodărie agricolă colectivă. Din acel moment pămîntul a început să dea roade mai bune, nu ca prin mi­nune, ci datorită lucrării lui pe în­tinderi mări şi prin aplicarea agro­tehnicii înaintate. Văzînd cu ochii rezultatele frumoase ale colectivişti­lor alte şi alte familii şi-au unit pă­mîntul cu al lor. In preajma sărbătoririi eliberării după cum de altfel în întreaga regiu­ne în Sîngeorgiu a început o intensă muncă politică în vederea lărgirii sectorului agricol socialist. Comitetul comunal de partid şi comitetul exe­cutiv al sfatului popular de aici au luat mai multe măsuri politice şi or­ganizatorice în acest scop. Măsurile luate s-au soldat cu succese însemna­te. Au început să sosească cereri pentru înfiinţarea unei întovărăşiri agricole. Primii care au făcut cereri au fost Cociş Ioan, Mutică Avram, Chelbezan Ioan, Mutică Alexandru, Mireşteanu Romulus, Szász Domokos junior şi senior şi alţii. Pînă în ziua inaugurării, numărul cererilor a ajuns la 78. Chiar şi în momentul serbării inaugurării au mai cerut să fie pri­miţi Opriş Ioan, Şerban Nicolae şi Füzesi Alexandru. La şedinţa de constituire mai mulţi invitaţi, colectivişti din comună şi din jur, luînd cuvîntul au arătat fe­lul cum situaţia lor devine pe zi ce trece tot mai bună, despre recoltele frumoase ce le culeg, despre felul cum îşi organizează munca şi pers­pectivele ce le oferă marea gospodă­rie. Printre altele, Opriş Gheorghe, preşedintele G.A.C. din localitate a arătat că la înfiinţare, gospodăria avea doar 10 vaci, 6 oi şi un cal, iar acum prin munca lor unită colecti­viştii au ajuns la rezultate cu care pe drept cuvînt se pot mîndri. De exemplu, fondul indivizibil a ajuns la jumătate de milion şi este în con­tinuă creştere. Zvonurile şi uneltirile chiaburilor din comună au fost spul­berate. Astăzi nu-i mai ascultă ni­meni. Intovărăşiţii au dat unităţii lor numele de „23 August“, ca semn de recunoştinţă acestei zile însemnate care le-a adus libertatea. Cu prilejul adunării au fost aleşi în funcţia de preşedinte Kulcsár Eugen, iar ca secretar Kocsis Ioan. Cu gîndul la rezultate ca cele arătate de Opriş Gheorghe, preşedintele gospodăriei, intovărăşiţii au pornit pe drumul arătat de partid, drum al fericirii şi al bunei stări. FOILETON Amăric, huiduit de peste tot, Kati Endre poposi intr-una din zile la poarta U.R.C.C. Tg. Mureş, îşi roti privirea şi în stingă şi in dreapta, se scărpină la ceafă şi scuipă a deznădejde şi o săriă pe asfaltul în­călzit de soare. — Ce vremuri doamne, ce vremuri? Să nu mai ai tu, fost om cu vază şi cu avere, să nu mai ai tu cuvînt, funcţii, să nu-i mai poţi tu pune la punct pe ăstea care altădată se în­chinau în faţa ta? Nemaipomenit! îşi zise in gind Kuli şi prin faţă au început a i se perinda, h­ad pe rînd, ca pe o bandă de film, imaginile şterse ale pămîntului, viei, prăvăliei din Tg. Mureş şi chiar la urmă, oa­meni mulţi, flămânzi şi dezbrăcaţi, cerşindu-i o bucată de pline. — „Alea vremuri" îşi zise de această dată cu glas tare „fostul" şi ochii i se pironiră pe firma cea mare de la poarta U.R.C.C. Ce-ar fi dacă ar bate la poartă, ar intra înăuntru şi şi-ar găsi măcar un cunoscut, că doar n-ar fi dispărut chiar toţi. I s-ar plînge lui, i-ar ex­plica situaţia, i-ar dovedi că el n-a fost chiar aşa de rău cum spun oa­menii, şi că faptul petrecut în 1954 cind a fost prins noaptea de orga­nele de miliţie cu căruţa cu cereale pe care vroia să le sustragă de la cote, a fost doar o simplă coincidenţă şi nici­decum o intenţie de a lovi în interesele statului. Cu aceste ginduri, cherrăndu-şi în ajutor „îngerul păzitor" pe care ştia din copilărie că fiecare muritor de rînd îl are, se strecură înăuntru şi if să-l go­la sa ocupe loc in biroul »îngerii păzitori« tov. Gyárfás Ladislau. Acesta îi ascultă toată autobiogra­fia povestită cu multă vervă şi cu lacrimi de credinţă faţă de regim, in­­trerupindu-l din cînd în cînd pentru a-i pune cîte-o Întrebare ajutătoare în completare şi pentru invigherea sufletului celui persecutat „pe ne­drept”. — Dacă aşa stă povestea, începu să vorbească tov. Gyárfás, nu te ne­linişti degeaba creştinei O să aran­jăm în aşa fel ca să fie bine. Un lucru insă trebuie înţeles. Să nu mă faci de ruşine şi să fii foarte vigi­lent, c-am să te fac şef de serviciu cu semiindustrianizarea fructelor la „Agevacoop" Reghin.­­— D-apoi dacă nu mă vor primi ăia de la Reghin2 îndrăzni să în­trebe printre sughiţurile emoţiei Kuti. Atunci ce mă fac? Vai de păcatele mele ce-am ajuns/ Şi luîndu-şi capul în mîini, îl clătina in stingă şi în dreapta a disperare, de tovarăşului Gyárfás i se sfîşia inima de durere şi de compătimire faţă de un om pre­dispus necazurilor. — Lasă „tovarăşe" nu te nelinişti, începu din nou Iov. Gyárfás. Am eu la Reghin oamenii mei .Ehei! Nu-l cunoşti pe Iov. Thuri 'liberia. Odată om! S-ar putea spune chiar un om şi jumătate. Nu există să nu mă servească. Aşa că fi liniştit, pregă­­teşte-ţi bagajele şi în 24 de ore vei fi „tovarăşul şef" al serviciului de semiindustrializarea fructelor. Tov. Gyárfás, şeful serviciului va­lorificări din cadrul Uniunii regional­­e a cooperativelor de consum se sculă de pe scaun pentru ca momen­tul să fie cit mai înălţător, strînse cu căldură mina lui Kuti şi pnntr-un zîmbet larg care promitea foarte mult, îi ură drum bun şi serviciu plăcut, aşa precum Kuti îşi dorise dintotdeauna. — Ei, iată-mă şi şef de serviciu, îşi zise Kuti coborînd scările. Aşa , dar, îngerul meu păzitor, nu m-a­­ părăsit. Cine se gîndea să-l intîlnesc chiar in carne şi oase în persoana lui Gyárfás? Dar situaţia e totuşi nesigură. Alt­ ar trebui încă unul, că oricît cu doi este imposibil să nu reuşeşti chiar şi pe vremurile astea grele pentru mine — îşi completă gindurile viitorul şef de serviciu. Şi făcindu-şi cîteva cruci cît mai mari, murmură în gind o rugăciune şi se făcu nevăzut pe străzile oraşului. A doua zi în zori, după ce-şi luă serviciul in primire, tov. Gyárfás chemă urgent Reghinul la telefon. — Tovarășe Thuri, iţi trimit un om serios pentru sem­iindustializare. Ai grijă de el că aşa un om, mai rar. — Cum ziceţi dv. tovarăşe şef, strigă Iov. Thuri la celălalt capăt al firului. Şi cu geamantanul în mină, Kuti Endre, fostul proprietar de magazin, fostul sabotor al colectărilor de ce­reale, lupul îmbrăcat in piele de oaie, s-a prezentat şi şi-a ocupat locul de şef de serviciu, hărăzit lui cu atîta mărinimie de cei doi „îngeri păzitori". ... Dar visul a fost scurt. Oamenii cinstiţi au aflat de isprava celor doi, şi şeful semiindustrializării de la Agevacoop Reghin a trebuit să-şi părăsească postul. TU! Ce ghinion, îşi zice acum Iov. Gyárfás. Bine măcar că încă n-a aflat nimeni că eu aş fi fost cu propunerea. I. SIMA Cronica judiciară Pedeapsă binemeritată Acum cîteva zile Tribunalul popu­lar al raionului Reghin a pronunţat o sentinţă binemeritată împotriva lui Mihuţ Iuliu, preşedintele cooperativei din comuna Urisiu de Jos, Mihuţ Iuliu, care prin diferite me­tode a reuşit să se strecoare în con­ducerea cooperativei, a încercat să se îmbogăţească în mod necinstit, furînd­ din avutul obştesc. Cele 15.330 kg de fîn şi 544 kg po­rumb furajer destinate cailor coopera­tivei şi 300 de litri de petrol, totul în valoare de 7.500 lei, au fost sustrase de Mihuţ Iuliu. Pentru această faptă, numitul a primit 5 ani închisoare co­­recţională. Prietenie la hoţie Nu de mult la G.A.S. Botoş au fost descoperiţi cei doi buni prieteni, care în bună înţelegere delapidau bani din avutul obştesc. Botoş loan, contabil şef la G.A.S Botoş, şi gestionarul cooperativei Sik­­lodi loan aveau de multe ori lipsuri în banii pe cărei administrau. Dar ei ca doi buni prieteni, ce nu ar fi făcut unul pentru altul? Cînd avea lipsă unul, celălalt îl ajuta cu bani. Dar cu ce bani ?... Banii poporului. Astfel, au furat încetul cu încetul su­ma de 16.500 de lei din banii gospo­dăriei agricole de stat. Dar hoţii din Botoş au fost desco­periţi şi deferiţi justiţiei. Tribunalul a pronunţat sentinţa . Botoş loan a fost condamnat la 8 ani, iar Siklód­i loan la 6 ani închisoare corecţională. Necinste în viaţa parti­cipară-necinste în muncă Aceste două noţiuni, după cum se vede, sunt în legătură strînsă una cu alta. Német Olga a fost administratoarea imobilelor şi­ contabilă la I.G.R. Re­ghin, iar Truţa Andrei, funcţionar la aceeaşi întreprindere. Aveau fiecare un cămin şi o fami­lie a lor şi o muncă retribuită. Dar ei s-au plictisit şi de căminul lor fa­miliar şi de locul lor d­e muncă. Au început să-şi înşele tovarăşii lor de viaţă şi pe urmă să înşele statul oa­menilor muncii. Trăind din sentimente furate, au început să trăiască şi din bani furaţi. Dar reunirea bazată pe înşelăciune şi necinste, în societatea noastră so­cialistă nu are viaţă lungă. I-a mers un timp lui Német Olga să fure banii plătiţi în chirie pe care nu i-a vărsat la caserie. Ea fura în complicitate şi sprijinită de Truţa An­drei. Astfel, au furat suma de 15.870 lei. Dar ei au fost demascaţi şi au ajuns în faţa tribunalului poporului, care le-a dat­ o pedeapsă aspră şi bi­nemeritată. Németh Olga a fost condamnată la 9 ani închisoare corecţională şi con­fiscarea averii, iar Truţa Andrei la 7 ani închisoare corecţională şi con­­fiscarea averii. A încheiat contracte fictive Puskás Alexandru a fost achizitor de furaje la „Recolta“ Reghin. A avut şi el salariu ca orice angajat al sta­tului nostru. Dar el nu s-a mulţumit cu atît. Ajungînd în această muncă i s-au deschis în faţă mari „posibili­tăţi“ ... de furt. A început să încheie pe lîngă con­tractele obişnuite şi contracte fictive la contractarea de orzoaică, cauzînd prin aceasta o pagubă de 4.350 lei avutul obştesc. Faptele lui au fost descoperite, el deferit justiţiei şi tribunalul popular raional l-a condamnat, la 3 ani închi­soare corecţională. M. B. Turneul Teatrului Naţional din Cluj In zilele­­de 30 şi 31 august, Teatrul Naţional din Cluj a pre­zentat spectatorilor mureşeni piesele­­ „Pygmalion" de Bernad Shaw şi „Arborele genealogic" de Lucia Demetrius. I Spectacolele prezentate pe scena Teatrului secuiesc, prin înal­ta interpretare a întregului colectiv de adori, s-au bucurat de un mare succes. Piesa „Pygmalion“ savuroasa satiră la adresa snobismului pre­tenţios burghez, a stirnit dese aplauze adresate în egală măsuri regizorilor Gh. Aurelian şi Const. Anatol, cit şi actorilor care s-au­ întrecut pe sine în interpretarea rolurilor. Constantin Anatol in rolul lui Henry Higgins a fost magistrat. Siguranţa mare cu care a stăpinit rolul, mimica sa expresivă şi jocul scenic au fost prin­colectare la carne a fost realizat în proporţie de 100 la suta­. In comuna Toaca contribuţia voluntară s-a rea­lizat în procent de 90 la sută, iar la Hodac, unde noul dispensar ce va avea 9 camere este ridicat în ro­n şi acoperit, contribuţia s-a realizat sută la sută. Aceste realizări se datoresc în ma­re parte muncii neobosite a comitete­lor executive ale sfaturilor populare şi a deputaţilor, care zi de zi sînt in mijlocul oamenilor cărora le ascultă plîngerile şi îi îndrumează cu com­petenţă. L. J Meichenberger. Primul pas al întovărăşiţilor cipalele sale calităţi. Viaţa nouă ce s-a înfiripat şi con­solidat în satul Neagra, comuna Lun­ca Bradului, în anii regimului de­mocrat-popular, continuă să fie din an în an tot mai înfloritoare şi mai îmbelşugată. Cele 50 de case nou construite şi aproape 40 de grajduri pentru vite, sînt fapte destul de semnificative în acest sens .Dar vii­torul satului se arată şi mai luminos, întovărăşirea „Ciobănaşul“ de pildă, care a luat fiinţă anul trecut întru­nind 110 membri cu 65 ha teren fîneţe şi 220 oi­­e în plină dezvoltare. In acest an intovărăşiţii au hotărît să contracteze cu statul 100 kg brînză şi să mărească numărul oolor cu încă 50, care să fie trecute în fondul de bază al întovărăşirii. P. Dionisie. Rolul Elizei Doolittle a fost încredinţat Ilenei Ploscaru, ar­tistă talentată şi sensibilă, care l-a adîncit bine. Ea a interpretat în egală măsură rolul vulgarei vînzătoare de flori şi apoi al manieratei şi distinsei­ doamne din lumea bună burgheză. Au plăcut de asemenea artista emerită Viorica Dimitriu (Doamna Higgins), Ion Tilvan (colonelul Pickering) şi Nae Botta (Alfred Doolittle) Cel de-al doilea spectacol „Arborele genealogic" a confirmat incăodată măiestria colectivului de actori, distribuţia fiind la înălţimea grelelor roluri solicitate de piesă. Din nou artista eme­rita Viorica Dimitriu (Suzana Manea-Verineşti) şi Ileana Plos­caru (Laura Ciobanu) s-au făcut remarcate prin înalta interpre­tare. Menţiuni sincere merită de asemenea şi artista emerită Ma­ria Cupcea şi Octavian Cosmuţă. Contribiaţie voluntară pe va­la­­Burghiului In mai toate satele de pe Valea Burghiului s-au obţinut realizări în­semnate în domeniul contribuţiei vo­luntare. La Ibăneşti Pădure de exem­plu, ea a fost achitată în întregime încă înainte, de 23 August. Localul pentru şcoala ce se construieşte, este pe terminate. Aici şi planul de E. G Cine trebuie să răspundă? Ovaţiile nesfîrşite ale spectatorilor au fost cea mai bună răs­plată a actorilor clujeni. Oricînd Teatrul Naţional din Cluj va fi bine venit in regiunea noastră. Despre construirea căminului cul­­­tural din Filea, raionul Topliţa, s-a scris de mai multe ori­­ coloanele ziarului nostru. Care e situaţia lui acum? Din cînd în cînd se mai lu­crează cîteva zile, se mai dărîmă un perete, se ridică altul, apoi din nou lucrările se sistează, meşterii picaza iar pe locul unde poporul de opt ani de zile aşteaptă să se ridice lăcaşul, văd nişte ruine de tristă amintire. Ţie­ cetăţenii pe lîngă el, dau din umeri şi nu-şi pot da nici unul seama de ce nu se mai termină. Organizaţia de bază P.M.R. şi adunările populare dezbat aproape în fiecare duminică această problemă, dar rezolvare nu găsesc. Contribuţia voluntară bănească care se achită de opt ani numai pen­tru acest scop nu este folosită, iar materialul brut (var, ciment, tîmplă­­rie, cărămizi) trimise de stat gratuit, zac prin şuri şi şoproane. Miile de zile-muncă, depuse de cetăţeni, n-au dat nici un rezultat. Nu se vede nici un entuziasm, nici o mină hotărîtă care să pună capăt acestei situaţii. Maistrul Sebastian Emil s-a angajat că va termina lucrările în roşu pînă la 1 Mai 1958, pentru care a şi pri­mit un avans bănesc frumos: a lucrat ceva, şi acum, de aproape două luni s-a lăsat de treabă, nimeni nu mai lucrează. El spune că dacă nu i se mai dă bani nu mai lucrează, şi sfatul popular nu-i dă. Cămin ne trebuie, iar comitetul de construcţie neavînd banii la dispoziţie nu poate face nimic. Punem cu toţii întreba­rea ce ar trebui să facem pentru ca să ajungem şi noi să avem un că­min cultural? I. Bîndilă şi A. Trufă: Pînă cînd?... La 25 iunie 1958 studenţimea pa­triei noastre a intrat în vacanţă de vară. E o dată însemnată desigur pen­tru studenţi, dar mai e „însemnată“ şi pentru altceva ! In această zi şi-a în­chis uşile clubul studenţesc din Piaţa Stalin Tg. Mureş, închis iniţial pentru două săptămîni din cauza reparaţiilor care într-adevăr erau necesare. Neno­rocirea este însă că cele două săptă­mîni s-au transformat în două luni. Ce părere are conducerea orăşeneas­că a U.A.S.R. şi conducerea clubului de această „întîmplare“, care a privat pe durata vacanţei pe studenţii aflaţi în oraş de distracţiile şi destinderile binemeritate. Cît vor mai menţine a­­ceastă situaţie precară? Noi, studenţii, pînă cînd­ să mai aşteptăm ? UN GRUP DE STUDENŢI trib­eaua rosieri­i

Next