Steaua Roşie, septembrie 1958 (Anul 7, nr. 630-637)
1958-09-03 / nr. 630
După exemplul colectiviştilor Cei din Sîngeorgiu de Mureş îşi amintesc destul de bine de trecutul comunei. Stăpînii pămînturilor din comună pe acele timpuri erau moşierii Máriaffy şi Metea. Pentru aceştia trudeau ţăranii muncitori din zori şi pînă în noapte. Truda lor era „răsplătită“ atît de bine încît trăiau doar de pe o zi pe alta. A venit însă 23 August 1944, eliberarea nu numai de sub ocupaţia fascistă ci şi de sub exploatarea moşierilor. Nu mult după istoricul act de la 23 August a fost elaborată legea pentru exproprierea moşierilor şi împărţirea pămînturilor. 48 de familii de ţărani muncitori din comună au fost astfel împroprietăriţi, iar o parte din pămînt a intrat în proprietatea statului, devenind bun al întregului popor. De atunci, an de an, văzîndu-se stăpîni pentru totdeauna ai pâmîntului, Sîngeorzenii se străduiesc să smulgă pămîntului roade tot mai bogate. Statul a venit cu ajutorul şi al lor cu sfaturi agrotehnice, cu maşini şi unelte, cu împrumuturi în bani în condiţiuni avantajoase. Pămîntul lucrat pe parcele mici nu a dat însă rezultatele aşteptate. Urmînd îndemnul partidului, care le poartă atîta grijă, mai multe familii de ţărani muncitori şi au unit în anii trecuţi pămînturile formînd o gospodărie agricolă colectivă. Din acel moment pămîntul a început să dea roade mai bune, nu ca prin minune, ci datorită lucrării lui pe întinderi mări şi prin aplicarea agrotehnicii înaintate. Văzînd cu ochii rezultatele frumoase ale colectiviştilor alte şi alte familii şi-au unit pămîntul cu al lor. In preajma sărbătoririi eliberării după cum de altfel în întreaga regiune în Sîngeorgiu a început o intensă muncă politică în vederea lărgirii sectorului agricol socialist. Comitetul comunal de partid şi comitetul executiv al sfatului popular de aici au luat mai multe măsuri politice şi organizatorice în acest scop. Măsurile luate s-au soldat cu succese însemnate. Au început să sosească cereri pentru înfiinţarea unei întovărăşiri agricole. Primii care au făcut cereri au fost Cociş Ioan, Mutică Avram, Chelbezan Ioan, Mutică Alexandru, Mireşteanu Romulus, Szász Domokos junior şi senior şi alţii. Pînă în ziua inaugurării, numărul cererilor a ajuns la 78. Chiar şi în momentul serbării inaugurării au mai cerut să fie primiţi Opriş Ioan, Şerban Nicolae şi Füzesi Alexandru. La şedinţa de constituire mai mulţi invitaţi, colectivişti din comună şi din jur, luînd cuvîntul au arătat felul cum situaţia lor devine pe zi ce trece tot mai bună, despre recoltele frumoase ce le culeg, despre felul cum îşi organizează munca şi perspectivele ce le oferă marea gospodărie. Printre altele, Opriş Gheorghe, preşedintele G.A.C. din localitate a arătat că la înfiinţare, gospodăria avea doar 10 vaci, 6 oi şi un cal, iar acum prin munca lor unită colectiviştii au ajuns la rezultate cu care pe drept cuvînt se pot mîndri. De exemplu, fondul indivizibil a ajuns la jumătate de milion şi este în continuă creştere. Zvonurile şi uneltirile chiaburilor din comună au fost spulberate. Astăzi nu-i mai ascultă nimeni. Intovărăşiţii au dat unităţii lor numele de „23 August“, ca semn de recunoştinţă acestei zile însemnate care le-a adus libertatea. Cu prilejul adunării au fost aleşi în funcţia de preşedinte Kulcsár Eugen, iar ca secretar Kocsis Ioan. Cu gîndul la rezultate ca cele arătate de Opriş Gheorghe, preşedintele gospodăriei, intovărăşiţii au pornit pe drumul arătat de partid, drum al fericirii şi al bunei stări. FOILETON Amăric, huiduit de peste tot, Kati Endre poposi intr-una din zile la poarta U.R.C.C. Tg. Mureş, îşi roti privirea şi în stingă şi in dreapta, se scărpină la ceafă şi scuipă a deznădejde şi o săriă pe asfaltul încălzit de soare. — Ce vremuri doamne, ce vremuri? Să nu mai ai tu, fost om cu vază şi cu avere, să nu mai ai tu cuvînt, funcţii, să nu-i mai poţi tu pune la punct pe ăstea care altădată se închinau în faţa ta? Nemaipomenit! îşi zise in gind Kuli şi prin faţă au început a i se perinda, had pe rînd, ca pe o bandă de film, imaginile şterse ale pămîntului, viei, prăvăliei din Tg. Mureş şi chiar la urmă, oameni mulţi, flămânzi şi dezbrăcaţi, cerşindu-i o bucată de pline. — „Alea vremuri" îşi zise de această dată cu glas tare „fostul" şi ochii i se pironiră pe firma cea mare de la poarta U.R.C.C. Ce-ar fi dacă ar bate la poartă, ar intra înăuntru şi şi-ar găsi măcar un cunoscut, că doar n-ar fi dispărut chiar toţi. I s-ar plînge lui, i-ar explica situaţia, i-ar dovedi că el n-a fost chiar aşa de rău cum spun oamenii, şi că faptul petrecut în 1954 cind a fost prins noaptea de organele de miliţie cu căruţa cu cereale pe care vroia să le sustragă de la cote, a fost doar o simplă coincidenţă şi nicidecum o intenţie de a lovi în interesele statului. Cu aceste ginduri, cherrăndu-şi în ajutor „îngerul păzitor" pe care ştia din copilărie că fiecare muritor de rînd îl are, se strecură înăuntru şi if să-l gola sa ocupe loc in biroul »îngerii păzitori« tov. Gyárfás Ladislau. Acesta îi ascultă toată autobiografia povestită cu multă vervă şi cu lacrimi de credinţă faţă de regim, intrerupindu-l din cînd în cînd pentru a-i pune cîte-o Întrebare ajutătoare în completare şi pentru invigherea sufletului celui persecutat „pe nedrept”. — Dacă aşa stă povestea, începu să vorbească tov. Gyárfás, nu te nelinişti degeaba creştinei O să aranjăm în aşa fel ca să fie bine. Un lucru insă trebuie înţeles. Să nu mă faci de ruşine şi să fii foarte vigilent, c-am să te fac şef de serviciu cu semiindustrianizarea fructelor la „Agevacoop" Reghin.— D-apoi dacă nu mă vor primi ăia de la Reghin2 îndrăzni să întrebe printre sughiţurile emoţiei Kuti. Atunci ce mă fac? Vai de păcatele mele ce-am ajuns/ Şi luîndu-şi capul în mîini, îl clătina in stingă şi în dreapta a disperare, de tovarăşului Gyárfás i se sfîşia inima de durere şi de compătimire faţă de un om predispus necazurilor. — Lasă „tovarăşe" nu te nelinişti, începu din nou Iov. Gyárfás. Am eu la Reghin oamenii mei .Ehei! Nu-l cunoşti pe Iov. Thuri 'liberia. Odată om! S-ar putea spune chiar un om şi jumătate. Nu există să nu mă servească. Aşa că fi liniştit, pregăteşte-ţi bagajele şi în 24 de ore vei fi „tovarăşul şef" al serviciului de semiindustrializarea fructelor. Tov. Gyárfás, şeful serviciului valorificări din cadrul Uniunii regionale a cooperativelor de consum se sculă de pe scaun pentru ca momentul să fie cit mai înălţător, strînse cu căldură mina lui Kuti şi pnntr-un zîmbet larg care promitea foarte mult, îi ură drum bun şi serviciu plăcut, aşa precum Kuti îşi dorise dintotdeauna. — Ei, iată-mă şi şef de serviciu, îşi zise Kuti coborînd scările. Aşa , dar, îngerul meu păzitor, nu m-a părăsit. Cine se gîndea să-l intîlnesc chiar in carne şi oase în persoana lui Gyárfás? Dar situaţia e totuşi nesigură. Alt ar trebui încă unul, că oricît cu doi este imposibil să nu reuşeşti chiar şi pe vremurile astea grele pentru mine — îşi completă gindurile viitorul şef de serviciu. Şi făcindu-şi cîteva cruci cît mai mari, murmură în gind o rugăciune şi se făcu nevăzut pe străzile oraşului. A doua zi în zori, după ce-şi luă serviciul in primire, tov. Gyárfás chemă urgent Reghinul la telefon. — Tovarășe Thuri, iţi trimit un om serios pentru semiindustializare. Ai grijă de el că aşa un om, mai rar. — Cum ziceţi dv. tovarăşe şef, strigă Iov. Thuri la celălalt capăt al firului. Şi cu geamantanul în mină, Kuti Endre, fostul proprietar de magazin, fostul sabotor al colectărilor de cereale, lupul îmbrăcat in piele de oaie, s-a prezentat şi şi-a ocupat locul de şef de serviciu, hărăzit lui cu atîta mărinimie de cei doi „îngeri păzitori". ... Dar visul a fost scurt. Oamenii cinstiţi au aflat de isprava celor doi, şi şeful semiindustrializării de la Agevacoop Reghin a trebuit să-şi părăsească postul. TU! Ce ghinion, îşi zice acum Iov. Gyárfás. Bine măcar că încă n-a aflat nimeni că eu aş fi fost cu propunerea. I. SIMA Cronica judiciară Pedeapsă binemeritată Acum cîteva zile Tribunalul popular al raionului Reghin a pronunţat o sentinţă binemeritată împotriva lui Mihuţ Iuliu, preşedintele cooperativei din comuna Urisiu de Jos, Mihuţ Iuliu, care prin diferite metode a reuşit să se strecoare în conducerea cooperativei, a încercat să se îmbogăţească în mod necinstit, furînd din avutul obştesc. Cele 15.330 kg de fîn şi 544 kg porumb furajer destinate cailor cooperativei şi 300 de litri de petrol, totul în valoare de 7.500 lei, au fost sustrase de Mihuţ Iuliu. Pentru această faptă, numitul a primit 5 ani închisoare corecţională. Prietenie la hoţie Nu de mult la G.A.S. Botoş au fost descoperiţi cei doi buni prieteni, care în bună înţelegere delapidau bani din avutul obştesc. Botoş loan, contabil şef la G.A.S Botoş, şi gestionarul cooperativei Siklodi loan aveau de multe ori lipsuri în banii pe cărei administrau. Dar ei ca doi buni prieteni, ce nu ar fi făcut unul pentru altul? Cînd avea lipsă unul, celălalt îl ajuta cu bani. Dar cu ce bani ?... Banii poporului. Astfel, au furat încetul cu încetul suma de 16.500 de lei din banii gospodăriei agricole de stat. Dar hoţii din Botoş au fost descoperiţi şi deferiţi justiţiei. Tribunalul a pronunţat sentinţa . Botoş loan a fost condamnat la 8 ani, iar Siklódi loan la 6 ani închisoare corecţională. Necinste în viaţa participară-necinste în muncă Aceste două noţiuni, după cum se vede, sunt în legătură strînsă una cu alta. Német Olga a fost administratoarea imobilelor şi contabilă la I.G.R. Reghin, iar Truţa Andrei, funcţionar la aceeaşi întreprindere. Aveau fiecare un cămin şi o familie a lor şi o muncă retribuită. Dar ei s-au plictisit şi de căminul lor familiar şi de locul lor de muncă. Au început să-şi înşele tovarăşii lor de viaţă şi pe urmă să înşele statul oamenilor muncii. Trăind din sentimente furate, au început să trăiască şi din bani furaţi. Dar reunirea bazată pe înşelăciune şi necinste, în societatea noastră socialistă nu are viaţă lungă. I-a mers un timp lui Német Olga să fure banii plătiţi în chirie pe care nu i-a vărsat la caserie. Ea fura în complicitate şi sprijinită de Truţa Andrei. Astfel, au furat suma de 15.870 lei. Dar ei au fost demascaţi şi au ajuns în faţa tribunalului poporului, care le-a dat o pedeapsă aspră şi binemeritată. Németh Olga a fost condamnată la 9 ani închisoare corecţională şi confiscarea averii, iar Truţa Andrei la 7 ani închisoare corecţională şi confiscarea averii. A încheiat contracte fictive Puskás Alexandru a fost achizitor de furaje la „Recolta“ Reghin. A avut şi el salariu ca orice angajat al statului nostru. Dar el nu s-a mulţumit cu atît. Ajungînd în această muncă i s-au deschis în faţă mari „posibilităţi“ ... de furt. A început să încheie pe lîngă contractele obişnuite şi contracte fictive la contractarea de orzoaică, cauzînd prin aceasta o pagubă de 4.350 lei avutul obştesc. Faptele lui au fost descoperite, el deferit justiţiei şi tribunalul popular raional l-a condamnat, la 3 ani închisoare corecţională. M. B. Turneul Teatrului Naţional din Cluj In zilelede 30 şi 31 august, Teatrul Naţional din Cluj a prezentat spectatorilor mureşeni piesele „Pygmalion" de Bernad Shaw şi „Arborele genealogic" de Lucia Demetrius. I Spectacolele prezentate pe scena Teatrului secuiesc, prin înalta interpretare a întregului colectiv de adori, s-au bucurat de un mare succes. Piesa „Pygmalion“ savuroasa satiră la adresa snobismului pretenţios burghez, a stirnit dese aplauze adresate în egală măsuri regizorilor Gh. Aurelian şi Const. Anatol, cit şi actorilor care s-au întrecut pe sine în interpretarea rolurilor. Constantin Anatol in rolul lui Henry Higgins a fost magistrat. Siguranţa mare cu care a stăpinit rolul, mimica sa expresivă şi jocul scenic au fost princolectare la carne a fost realizat în proporţie de 100 la suta. In comuna Toaca contribuţia voluntară s-a realizat în procent de 90 la sută, iar la Hodac, unde noul dispensar ce va avea 9 camere este ridicat în ron şi acoperit, contribuţia s-a realizat sută la sută. Aceste realizări se datoresc în mare parte muncii neobosite a comitetelor executive ale sfaturilor populare şi a deputaţilor, care zi de zi sînt in mijlocul oamenilor cărora le ascultă plîngerile şi îi îndrumează cu competenţă. L. J Meichenberger. Primul pas al întovărăşiţilor cipalele sale calităţi. Viaţa nouă ce s-a înfiripat şi consolidat în satul Neagra, comuna Lunca Bradului, în anii regimului democrat-popular, continuă să fie din an în an tot mai înfloritoare şi mai îmbelşugată. Cele 50 de case nou construite şi aproape 40 de grajduri pentru vite, sînt fapte destul de semnificative în acest sens .Dar viitorul satului se arată şi mai luminos, întovărăşirea „Ciobănaşul“ de pildă, care a luat fiinţă anul trecut întrunind 110 membri cu 65 ha teren fîneţe şi 220 oie în plină dezvoltare. In acest an intovărăşiţii au hotărît să contracteze cu statul 100 kg brînză şi să mărească numărul oolor cu încă 50, care să fie trecute în fondul de bază al întovărăşirii. P. Dionisie. Rolul Elizei Doolittle a fost încredinţat Ilenei Ploscaru, artistă talentată şi sensibilă, care l-a adîncit bine. Ea a interpretat în egală măsură rolul vulgarei vînzătoare de flori şi apoi al manieratei şi distinsei doamne din lumea bună burgheză. Au plăcut de asemenea artista emerită Viorica Dimitriu (Doamna Higgins), Ion Tilvan (colonelul Pickering) şi Nae Botta (Alfred Doolittle) Cel de-al doilea spectacol „Arborele genealogic" a confirmat incăodată măiestria colectivului de actori, distribuţia fiind la înălţimea grelelor roluri solicitate de piesă. Din nou artista emerita Viorica Dimitriu (Suzana Manea-Verineşti) şi Ileana Ploscaru (Laura Ciobanu) s-au făcut remarcate prin înalta interpretare. Menţiuni sincere merită de asemenea şi artista emerită Maria Cupcea şi Octavian Cosmuţă. Contribiaţie voluntară pe valaBurghiului In mai toate satele de pe Valea Burghiului s-au obţinut realizări însemnate în domeniul contribuţiei voluntare. La Ibăneşti Pădure de exemplu, ea a fost achitată în întregime încă înainte, de 23 August. Localul pentru şcoala ce se construieşte, este pe terminate. Aici şi planul de E. G Cine trebuie să răspundă? Ovaţiile nesfîrşite ale spectatorilor au fost cea mai bună răsplată a actorilor clujeni. Oricînd Teatrul Naţional din Cluj va fi bine venit in regiunea noastră. Despre construirea căminului cultural din Filea, raionul Topliţa, s-a scris de mai multe ori coloanele ziarului nostru. Care e situaţia lui acum? Din cînd în cînd se mai lucrează cîteva zile, se mai dărîmă un perete, se ridică altul, apoi din nou lucrările se sistează, meşterii picaza iar pe locul unde poporul de opt ani de zile aşteaptă să se ridice lăcaşul, văd nişte ruine de tristă amintire. Ţie cetăţenii pe lîngă el, dau din umeri şi nu-şi pot da nici unul seama de ce nu se mai termină. Organizaţia de bază P.M.R. şi adunările populare dezbat aproape în fiecare duminică această problemă, dar rezolvare nu găsesc. Contribuţia voluntară bănească care se achită de opt ani numai pentru acest scop nu este folosită, iar materialul brut (var, ciment, tîmplărie, cărămizi) trimise de stat gratuit, zac prin şuri şi şoproane. Miile de zile-muncă, depuse de cetăţeni, n-au dat nici un rezultat. Nu se vede nici un entuziasm, nici o mină hotărîtă care să pună capăt acestei situaţii. Maistrul Sebastian Emil s-a angajat că va termina lucrările în roşu pînă la 1 Mai 1958, pentru care a şi primit un avans bănesc frumos: a lucrat ceva, şi acum, de aproape două luni s-a lăsat de treabă, nimeni nu mai lucrează. El spune că dacă nu i se mai dă bani nu mai lucrează, şi sfatul popular nu-i dă. Cămin ne trebuie, iar comitetul de construcţie neavînd banii la dispoziţie nu poate face nimic. Punem cu toţii întrebarea ce ar trebui să facem pentru ca să ajungem şi noi să avem un cămin cultural? I. Bîndilă şi A. Trufă: Pînă cînd?... La 25 iunie 1958 studenţimea patriei noastre a intrat în vacanţă de vară. E o dată însemnată desigur pentru studenţi, dar mai e „însemnată“ şi pentru altceva ! In această zi şi-a închis uşile clubul studenţesc din Piaţa Stalin Tg. Mureş, închis iniţial pentru două săptămîni din cauza reparaţiilor care într-adevăr erau necesare. Nenorocirea este însă că cele două săptămîni s-au transformat în două luni. Ce părere are conducerea orăşenească a U.A.S.R. şi conducerea clubului de această „întîmplare“, care a privat pe durata vacanţei pe studenţii aflaţi în oraş de distracţiile şi destinderile binemeritate. Cît vor mai menţine această situaţie precară? Noi, studenţii, pînă cînd să mai aşteptăm ? UN GRUP DE STUDENŢI tribeaua rosierii