Steaua Roşie, mai 1971 (Anul 22, nr. 102-127)

1971-05-08 / nr. 108

Cea de-a 50-a aniversare a întemeierii Partidului Comunist Român, eveniment de impor­tanţă epocală in istoria mişcării muncitoreşti din fara noastră, în viaţa poporului român, a fost sărbătorită, vineri dimineaţa, în Capitală, în cadrul unei adunări solemne organizate in sala Pa­latului Republicii Socialiste Ro­mânia. Marea sală are un aspect festiv. Pe fundalul scenei, do­minat de faldurile drapelelor partidului şi statului, se văd stema Partidului Comunist Ro­mân, cifra jubiliară ,,50" şi da­tele jubiliare: „1921—1971". La ora 10 dimineaţa, o furtu­nă de aplauze şi urate salută sosirea în sală a conducători­lor partidului şi statului, in pre­zidiu iau loc tovarăşii Nicolae Ceauşescu, Ion Gheorghe Mau­rer, Emil Bodnaraş, Manea Mănescu, Paul Niculescu-Mizil, Gheorghe Pană, Gheorghe Ră­­dulescu, Virgil Trofin, Ilie Verdeţ, Maxim Berghianu, Florian Dâ­­nălache, Constantin Dragan, Emil Drăgănescu, János Faze­kas, Petre Lupu, Dumitru Popa, Dumitru Popescu, Leon­te Răutu, Gheorghe Stoica, Vasile Vîlcu, Ștefan Voitec, Iosif Banc, Con­stantin Băbălău, Petre Blajovici, Miroia Constantinescu, Mihai Dalea, Miu Dobrescu, Aurel Duca, Mihai Gere, Ion Iliescu, Top Ioniţă, Carol Király, Vasile Patilineţ, Ion Stănescu, Mihai Telescu, Iosif Uglar, Richard Winter, precum şi participanţi la crearea partidului şi alţi ve­terani ai mişcării muncitoreşti dinn ţara noastră — Gheorghe Cristescu, primul secretar ge­neral al Partidului Comunist din România, Constantin Pîrvu­­lescu, Chivu Stoica, Mihail Cru­­ceanu, Ion Niculi, Alexandru Sencovici, Gheorghe Vasilichi, Petre Constantinescu-Iaşi, Van­da Nicolschi, Constantin Ţiules­­cu, Constanţa Crăciun, Vasile Bîgu, Victor Brătfăleanu, Ion Popescu-Puţuri, Sanda Rangheţ, Anton Breitenhofer, Ladislau Bányai, Lajos Csögör, József Meliusz, Gheorghe Petrescu, Gheorghe Rusu, Mihai Roşianu şi Vida Géza — fruntaşi în muncă din industrie şi agricul­tură — eroi ai muncii socialiste, — conducători ai organizaţiilor obşteşti, generali, oameni de ştiinţă, artă şi cultură. Se aflau in sală membrii C.C. al P.C.R., ai Consiliului de Stat şi ai guvernului, ai Consiliului Naţional al Frontului Unităţii Socialiste, activişti de partid şi de stat, numeroşi membri de partid din ilegalitate veniţi din toate judeţele ţării, primii se­cretari ai comitetelor judeţene ale P.C.R., conducători ai insti­tuţiilor centrale şi organizaţiilor obşteşti, muncitori şi ţărani fruntaşi în producţie, militari ai Forţelor noastre Armate, sa­vanţi, creatori pe tarimul arte­lor. Miile de oameni prezenţi la adunarea solemnă ofereau ima­ginea simbolică a însăşi isto­riei partidului. Alături de par­ticipanţi la primul congres de constituire a P.C.R., de vechi militanţi care în anii negrii ai ilegalităţii au luptat în rîndurile partidului in marile bătălii de clasă organizate şi conduse de comunişti pentru libertatea şi independenţa patriei, pentru fe­ricirea poporului, alături de cei care şi-au adus contribuţia la victoria insurecţiei de la 23 Au­gust, instaurarea regimului de­mocrat, la înfăptuirea revolu­ţiei populare, se aflau repre­zentanţii tuturor categoriilor de oameni ai muncii, români, ma­ghiari, germani şi de alte na­ţionalităţi, de toate vîrstele şi profesiile. Sînt cei care cu bra­ţele şi cu mintea participă cu pasiune şi înaltă responsabili­tate patriotică la elaborarea şi traducerea în viaţă a politicii Partidului Comunist Român, înălţînd pe pămîntul patriei noastre edificiul societăţii so­cialiste multilateral dezvoltate. Erau de faţă şefi ai misiunilor diplomatice acreditaţi în Repu­blica Socialistă România. Adunarea a fost deschisă de tovarășul Ion Gheorghe Maurer membru al Comitetului Execu­tiv, al Prezidiului Permanent al (Continuare în pag. a 5-a) I­­I 1/ 1 ADUNAREA SOLEMNĂ CONSACRATĂ ANIVERSĂRII SEMICENTENARULUI PARTIDULUI Expunerea tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU Stimaţi tovarăşi şi prieteni, Sărbătorim astăzi împlinirea a 50 de ani de la înfiinţarea Partidu­lui Comunist Român, eveniment de însemnătate istorică epocală în viaţa poporului nostru. Cu acest prilej festiv permiteţi-mi să vă adresez dumneavoastră, tuturor comuniştilor, întregului nostru po­por, cele mai calde felicitări şi un cordial salut din partea Comitetu­lui Central al Partidului Comunist Român, a Consiliului de Stat şi a guvernului Republicii Socialiste România. (Aplauze puternice, pre­lungite). Această aniversare prilejuieşte o retrospectivă a drumului parcurs de partid, a luptelor duse de clasa muncitoare, de toţi oamenii muncii din patria noastră pentru dreptate şi libertate socială şi naţională, pentru răsturnarea regimului bur­­ghezo-moşieresc, pentru cucerirea puterii politice şi făurirea cu succes a socialismului în România. Drumul străbătut nu a fost neted: au trebuit învinse multe greutăţi, trecute mari obstacole , dar nici teroarea sălbatică, nici închisorile şi nici chiar moartea nu i-au putut abate pe comunişti din calea lor. Comuniştii au ţinut întotdeauna sus steagul luptei sociale şi naţionale, acţionînd ca organizatori şi con­stimaţi tovarăşi. Istoria partidului nostru este is­toria luptelor sociale şi naţionale ale clasei muncitoare, ţărănimii, in­telectualităţii, ale tuturor oameni­lor muncii fără deosebire de na­ţionalitate, este istoria naşterii şi dezvoltării mişcării muncitoreşti şi revoluţionare din România. Noi, comuniştii, sîntem continuatorii tra­diţiilor progresiste ale poporului. Cinstim pe toţi acei care au stat în fruntea luptei împotriva asupri­rii străine, pentru neatîrnarea po­porului, pentru formarea statului naţional român. Greul luptelor l-au dus întotdeauna masele largi populare, le adresăm recunoştin­ţa noastră fierbinte şi ne plecăm cu smerenie în faţa jertfelor grele pe care le-au dat în aceste lupte. Secolul al XIX-lea s-a caracteri­zat prin mari mişcări pentru elibe­rarea naţională şi socială. Răscoa­la din 1821, revoluţia din 1848, U­­nirea Principatelor în 1859, războ­iul pentru independenţă din 1877 sunt momente cruciale în istoria ţării noastre. Aceste evenimente au marcat totodată intrarea ţării pe calea dezvoltării capitaliste, precum şi apariţia pe scena isto­riei, odată cu burghezia, a clasei muncitoare, în a doua jumătate a secolului trecut, îndeosebi după formarea statului naţional român în 1859, România a cunoscut o puternică dezvoltare capitalistă. Si­tuaţia specifică determinată de dependenţa faţă de imperiul oto­man şi de pătrunderea în econo­mia ţării, încă din acea perioadă a capitalului străin, a creat oame­nilor muncii condiţii deosebit de grele. în acest cadru, încă în pe­rioada 1860—1870, începe crearea organizaţiilor muncitoreşti. Trebuie să menţionez că forma­rea primelor cercuri muncitoreşti, începutul răspîndirii ideilor socia­liste în România au fost stimulate de legăturile militanţilor români cu făuritorii socialismului ştiinţific — Marx şi Engels. Intr-o scrisoare tri­misă militantului socialist Ion Nă­dejde în 1888, Engels arăta că în­cearcă o mare satisfacţie văzînd că socialiştii din România au adoptat in programul lor principiile funda­mentale ale teoriei marxiste. Dezvoltarea mişcării muncitoreşti şi răspîndirea ideilor socialismului ştiinţific au dus la formarea în 1893 ducători încercaţi ai clasei mun­citoare, ai întregului nostru popor muncitor. (Aplauze puternice, pre­lungite). Ceea ce i-a însufleţit per­manent pe comunişti în lupta lor a fost încrederea nestrămutată în învăţătura atotbiruitoare marxist­­leninistă, devotamentul nemărginit faţă de năzuinţele de libertate naţională şi dreptate socială ale poporului. (Vii aplauze). La această adunare participă veterani care au luat parte la for­marea partidului, mulţi activişti din anii ilegalităţii care şi-au îndepli­nit cu înalt devotament neţărmurit sarcinile încredinţate de partid, aducîndu-şi contribuţia la toate marile succese obţinute de partidul şi poporul nostru. Partidul îi pre­ţuieşte în cel mai înalt grad pe activiştii din anii ilegalităţii. In nu­mele Comitetului Central, le adre­sez tuturor calde felicitări şi mul­ţumiri comuniste! (Aplauze înde­lungate). Mulţi din cei care au luat par­te la înfiinţarea partidului în 1921 şi care au activat în rîndurile sale nu mai sunt printre noi. In semn de adine omagiu, propun să păstrăm un moment de reculegere. (Asis­tenţa se ridică pentru citeva clipe în picioare, cinstind memoria ce­lor dispăruţi), a Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din România. Deşi a activat numai 6 ani, datorită tre­cerii unor fruntaşi de partea bur­gheziei, Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România a mar­cat un moment deosebit în lupta politică a proletariatului. Organi­zarea pe plan naţional a mişcării sindicale în 1906 şi refacerea Parti­dului Socialist în 1910 reflectau maturizarea politică a clasei mun­citoare din România, rolul tot mai important pe care îl dobîndea în viaţa ţării. Continuînd să întreţină legături cu mişcarea revoluţionară din alte ţări, mişcarea muncito­rească din România a ajutat la transportul în Rusia a literaturii ti­părite de emigraţia rusă din Apus — inclusiv a Iskrei leniniste — a manifestat o activă solidaritate cu lupta proletariatului rus împotriva ţarismului în 1905, printre altele a­­cordînd ajutor echipajului revolu­ţionar de pe crucişătorul Potem­kin care, după cum se ştie, a pri­mit azil politic în România. Militan­ţii socialişti români au avut legă­turi nemjlocite cu V. I. Lenin. In anii premergători, precum şi în tim­pul primului război mondial impe­rialist, mişcarea muncitorească şi socialistă a acţionat cu hotărîre împotriva războiului, participînd la conferinţele internaţionale antirăz­boinice şi organizînd mari manifes­tări de masă în ţară. După terminarea războiului şi realizarea statului naţional unitar, România a intrat într-o nouă eta­pă de dezvoltare; totodată, mişca­rea muncitorească şi socialistă a căpătat dimensiuni noi. La sfîrşitul deceniului al doilea al secolului nostru, în ţară se acumulaseră multe contradicţii sociale şi naţio­nale, care creau necesitatea unor profunde transformări în viaţa so­cietăţii. Se impuneau, în special, înfăptuirea reformei agrare, crea­rea unei industrii naţionale avan­sate, lichidarea dependenţei faţă de capitalul străin, democratizarea vieţii politice şi de stat. De realiza­rea acestor transformări depindea progresul rapid al ţării din punct de vedere economic şi social. In viaţa internaţională se adîn­­ceau, de asemenea, continuu con­tradicţiile de clasă; avea loc un puternic avînt revoluţionar al cla­sei muncitoare, se prăbuşeau im­perii, creştea lupta de eliberare naţională şi socială. Victoria Ma­rii Revoluţii Socialiste din Octom­brie vestea începutul unei noi ere în istoria omenirii — era trecerii la făurirea socialismului şi comunis­mului. In aceste împrejurări interne şi internaţionale, clasa muncitoare şi alte forţe sociale din România s-au ridicat cu hotărîre la luptă împo­triva asupririi sociale şi naţionale. Grevele din 1918—1919, greva ge­nerală din 1920 adeveresc creşte­rea avintului revoluţionar, afirma­rea tot mai puternică a clasei muncitoare ca cea mai avansată forţă socială a societăţii româneşti. Situaţia internă şi internaţională, luptele de clasă din acei ani au grăbit cristalizarea necesităţii creă­rii unui partid revoluţionar de tip nou, în stoc® să conducă clasa muncitoare şi celelalte forţe so­ciale şi progresiste în lupta pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor lor democratice, pentru înfăptuirea unor­adinei transformări sociale. In rîndurile partidului socialist se manifestau tot mai puternic forţele care se pronunţau pentru un par­tid revoluţionar, bazat pe ideologia marxist-leninistă. La 8 mai 1921, Congresul Partidului Socialist a ho­­tărît, cu o mare majoritate de vo­turi, transformarea sa în Partidul Comunist din România. (Aplauze puternice, îndelung repetate). Cred că sînteţi de acord să salutăm prezenţa la adunarea noastră so­lemnă­­a celui care a fost primul secretar general al Partidului Co­munist din România, tovarăşul Gheorghe Cristescu. (Aplauze pu­ternice). Crearea partidului comu­nist a marcat triumful forţelor re­voluţionare şi a marxism-leninis­­mului în mişcarea muncitorească din ţara noastră; din acest mo­ment, mişcarea revoluţionară din România a intrat într-o etapă nouă, superioară a dezvoltării sale, încă din timpul primului Congres al partidului, cercurile reacţionare au dezlănţuit o prigoană sălbatică împotriva comuniştilor. După trei ani de activitate legală, guvernul burghezo-moşieresc a scos partidul în afara legii. Timp de două dece­nii, comuniştii au fost obligaţi să activeze în condiţiile grele ale ile­galităţii, înfruntînd represiunile re­gimului burghezo-moşieresc. In toată această perioadă, par­tidul a fost organizatorul şi condu­cătorul tuturor luptelor revoluţio­nare ale oamenilor muncii. Dintre numeroasele bătălii de clasă din acea vreme, voi menţiona greva minerilor de la Lupeni din 1929, grevele petroliştilor şi ceferiştilor din 1933 — care au exprimat în modul cel mai grăitor spiritul com­bativ al clasei noastre muncitoare, afirmarea rolului partidului comu­nist, a capacităţii sale de a orga­niza şi conduce lupta oamenilor muncii. (Aplauze puternice). O activitate multilaterală a des­făşurat partidul nostru pentru uni­tatea clasei muncitoare, pentru u­­nirea tuturor forţelor democratice în lupta împotriva politicii de fas­cizare a ţării şi a pregătirii de răz­boi. Merită menţionate în acest sens acţiunile unite ale forţelor democrate soldate cu succes în alegerile parţiale din 1936, precum şi marea demonstraţie antifascistă şi antirăzboinică de la 1 Mai 1939. In toată această perioadă, parti­dul a militat neobosit pentru o po­litică de prietenie şi colaborare cu Uniunea Sovietică, pentru stabili­rea de relaţii diplomatice între ce­le două ţări. (Vii aplauze). In faţa politicii antinaţionale a cercurilor reacţionare, Partidul co­munist a fost forţa cea mai consec­ventă a apărării intereselor naţio­nale ale ţării. Lipsa de unitate a forţelor democratice a permis însă reacţiunii să instaureze dictatura militaro-fascistă, să subordoneze ţara Germaniei hitleriste. După cum se ştie, în 1939—1940 situaţia internaţională s-a agravat. Germa­nia nazistă a trecut la agresiune directă împotriva a numeroase sta­te din Europa, dezlănţuind cel de-al doilea război mondial. Ro­mânia se găsea într-o situaţie de izolare internaţională, care a uşu­rat lui Hitler impunerea Dictatului de la Viena, dezmembrarea terito­rială a ţării noastre. In aceste îm­prejurări, Partidul Comunist din România împreună cu Frontul Plu­garilor, MADOSZ-ul şi alte forţe politice au chemat poporul la lup­tă pentru apărarea integrităţii te­ritoriale a patriei. (Aplauze puter­nice). Se crease o situaţie fa­vorabilă rezistenţei naţionale, dar trădarea cercurilor conducătoare guvernante şi a conducerii par­tidelor burgheze a împiedicat lupta maselor largi populare. La scurt timp, România a fost împinsă de dictatura militaro-fas­cistă, alături de Germania nazistă, în războiul antisovietic, împotriva voinţei poporului şi a intereselor sale naţionale. Intrarea trupelor hitleriste in ţa­ră în 1940 a însemat în fapt ocu­parea României şi subordonarea ei maşinii de război naziste, a dus la jefuirea bogăţiilor ţării, provo­­cînd grele suferinţe poporului ro­mân. Totodată, dictatura militaro­­fascistă şi ocupanţii hitlerişti au dezlănţuit o prigoană sălbatică îm­potriva comuniştilor şi a altor forţe patriotice antifasciste. Sute şi mii de comunişti şi luptători antifascişti au fost aruncaţi în închisori şi la­găre; zeci dintre ei au fost ucişi de plutoanele de execuţie. Prin a­­ceste represiuni sîngeroase se ur­mărea decapitarea mişcării de re­zistenţă antifascistă şi antirăzboi­nică. Dar, după cum se ştie, pla­nurile reacţiunii fasciste române şi ale naziştilor germani au suferit un eşec total; ei nu au putut în­vinge voinţa forţelor antifasciste ca­re în ciuda terorii, şi-au unit rîndu­rile şi au desfăşurat cu succes lupta contra fascismului şi războ­iului. (Aplauze puternice, prelun­gite). Este meritul Partidului Comunist Român că a militat, încă de la în­fiinţarea sa, împotriva intervenţiei imperialiste contra puterii sovieti­ce. După cum ştiţi, la primul Con­gres a fost votată şi o moţiune de solidaritate cu statul făurit de Lenin. (Vii aplauze). Atunci cînd a izbucnit agresiunea Germaniei fasciste, partidul s-a ridicat cu toa­tă forţa împotriva participării României la acest război nedrept. El a chemat toate forţele naţionale la lupta pentru ieşirea din războiul antisovietic, pentru întoarcerea ar­melor împotriva Germaniei fasciste şi alăturarea ţării noastre coaliţiei antihitleriste. Prin politica sa Parti­dul Comunist Român a apărat o­­noarea poporului şi interesele na­ţionale ale ţării, politica de priete­nie tradiţională cu marea noastră vecină — Uniunea Sovietică. (A­­plauze puternice). Activitatea in­ (Continuare in pag. a 2-a) Măreţe tradiţii revoluţionare de luptă pentru eliberarea socială şi naţională a poporului, pentru socialism ASPECT DIN TIMPUL ADUNĂRII FESTIVE PROLETARI DIN TOATE ŢĂRILE, UNIŢI-VĂ ! ISDSMSE ORGAN AL COMITETULUI JUDEŢEAN MUREŞ AL P.C.R. ŞI AL CONSILIULUI POPULAR JUDEŢEAN Anul XXIII. Nr. 108 (4.081) Sîmbata, 8 mai 1971 6 pagini, 30 de bani Trăiască Partidul Comunist Român — forţa conducătoare a poporului nos­tru pe calea unei vieţi îmbelşugate şi libere !

Next