Steaua Roşie, septembrie 1976 (Anul 28, nr. 206-231)

1976-09-01 / nr. 206

PAGINA 2 STEAUA ROȘIE Cinema Progresul O ZI DE NEUITAT Filmul regizorului bulgar Petr Donev abordează o problemă de larg interes: etica şi seriozitatea pregătirii in sport. Eroul principal, antrenorul u­­nei echipe de fotbal provoacă ne­mulţumirea unora dintre jucă­tori, a conducătorilor clubului şi a suporterilor prea înflăcăraţi, prin intransigenţa cu care con­damnă vedetismul, înfumurarea, viaţa nesportivă, practicile ile­gale — luarea şi darea de mită — cerînd, în acelaşi timp, efec­tuarea unor antrenamente mai intense şi mai intensive, după ce­le mai moderne criterii ştiinţifi­ce, pentru creşterea unor jucă­tori atletici, care pot face faţă cerinţelor fotbalului contemporan Evident, conflictul se va re­zolva pînă la urmă în favoarea antrenorului, a cărui concepţie obţine cîştig de cauză, dovedin­­du-şi atît valoarea morală, cit şi eficacitatea practică. Din păcate însă, nivelul artistic al peliculei nu se situează la înălţimea ideilor pe care le e­­nunţă. Cum ajung, atît jucătorii, cit şi conducerea clubului, să constate şi să recunoască adevă­rul celor susţinute de fostul lor antrenor? Cum se hotărăsc ei să-l recheme în mijlocul lor, ac­­ceptîndu-i toate condiţiile? Iată cel puţin două întrebări, foarte importante pentru reliefarea sen­sului educativ al operei, lăsate fără răspuns de scenarist şi re­gizor. În schimb, aceştia com­plică existenţa eroului cu o inu­tilă — şi, pe deasupra, superficial tratată — dramă sentimentală. Interpretul antrenorului — Stoicio Mazgalov — este un ac­tor excelent, a cărui forţă dra­matică, interiorizată şi reţinută, de o mare concentrare, deşi în­cătuşată de superficialitatea sce­nariului, reuşeşte să susţină con­vingător importantele idei ale fil­mului, care, tocmai datorită lui, este urmărit cu justificat interes Cu atît mai mult, cu cit sensu­­rile acestei opere — privind re­laţiile dintre individ şi colectivi­tate, depăşirea egoismului şi va­nităţii, realizarea omogenităţii li­nei colectivităţi care gindeşte şi munceşte ca un singur om şi la cei mai înalţi parametri ai exi­genţei — depăşesc, de fapt, sfera vieţii sportive, fiind valabile în orice domeniu al existenţei so­ciale. ZENO FODOR POSTA JURIDICĂ * Gheorghe Nichita, Tg.-Mureş. Potrivit dispoziţiunilor art. 13, lit. a. din Legea nr. 59/1968, cu modificările ulterioare, sunt de competenţa comisiilor de jude­cată din întreprinderi litigiile dintre lucrători şi organizaţiile socialiste în legătură cu încheie­rea şi executarea contractului de muncă. Cum dv. în scrisoarea adres­a­­tă redacţiei susţineţi că aţi fost schimbat din funcţie în mod ne­justificat, pentru soluţionarea li­tigiului ivit între dv. şi unitate aveţi dreptul de a vă adresa cu o cerere la comisia de judecată, care este competentă în această materie. Csatlós Pavel, Luduş. Hotărî­­rile penale definitive (cum este și în cazul dv.) pot fi atacate cu recurs extraordinar de către pro­curorul general, cînd se conside­ră că prin aceste hotărîri s-a a­­dus o încălcare esenţială legii sau că ele sînt vădit netemeinice (art. 409 din codul de procedură penală). Intrucît dv. consideraţi că ho­tărârea prin care aţi fost obligat la plata despăgubirilor şi a pe­nalizărilor este nelegală, singura cale de atac împotriva acesteia este recursul extraordinar. în a­­cest scop vă recomandăm să vă adresaţi cu un memoriu Procura­turii Generale, care este organul competent a dispune: Baratosi Zoltán, Tg.-Mureş. Pentru cei nou încadraţi, precum şi pentru cei reîncadraţi, a căror vechime în muncă este, potrivit prevederilor Codului muncii, în­treruptă, primul concediu va fi programat numai pentru perioa­­da ulterioară împlinirii unei ve­chimi neîntrerupte în muncă de 11 luni. în cazul în care cele 11 luni sunt împlinite în anul calen­daristic în care lucrătorul s-a încadrat sau reîncadrat în mun­că, durata concediului va fi pro­porţională cu timpul cuprins în­tre data încadrării sau reîncadră­rii şi sfîrşitul acelui an calenda­ristic (art. 12, al. 5, din Legea 26/28 decembrie 1967). Faţă de aceste dispoziţiuni le­gale, unitatea în mod corect a procedat la stabilirea concediului de odihnă de care urmează să beneficiaţi în anul 1976. Colectivul de la secţia sticlărie­­artizanat Luduş. Pentru a putea beneficia de un concediu supli­mentar, aşa cum se prevede în art. 2 din Legea nr. 26/1967, este necesar ca lucrătorii respectivi să lucreze în locuri cu condiţii deosebite de muncă. Aceste lo­curi de muncă au fost stabilite prin H.C.M. nr. 1.149/14 iulie 1968 şi Instrucţiunile Ministe­rului Muncii, în sectorul de activitate „gos­podărie comunală“ din care fa­ceţi parte şi dv. nu sunt pre­văzuţi sticlari-artizanat cu drep­turi de concediu suplimentar, şi, în consecinţă, nu puteţi benefi­cia de un concediu suplimentar. IONEL MUREŞ­AN jurist CINEMA MIERCURI, 1 SEPTEMBRIE TG.-MUREŞ — Arta: Corupţie pe autostrada. Progresul: O zi de neui­tat. Select. Darling Lilly. (ambele serii). Tineretului: Mastodontul; Mos­cova- Casiopeea. Flacăra: Zorro (am­bele serii). Pitic: Greierele verde; Pic şi Poc eroi ţâră voie; Moara de ză­padă; Nu ne jucăm aşa. SIGHIŞOA­RA — Lumina: Lotte la Weimar. Tîrnava: Cele pe care nu le-am ui­tat. REGHIN — Patria: Fraţi de cru­ce. Victoria: Acest bărbat adevărat. TIRNAVENI — Melodia: Trei ino­cenţi. LUDUŞ — Flacăra: Omul din Londra. SOVATA — Doina: Un ţăran pe bicicletă. Muncitorul: Legătura pierdută. SINGEORGIU DE PĂDURE — Popular: Pantalonii cavalerului Von Bredow. FINTINELE — Patria: Evadatul. MIERCUREA M­RAJULUI Mirajul: Luminile rampei (ambele serii). SARMAȘU — Popular: Ulti­mul act. IERNUT — Lumina: Emi­grantul. TELEVIZIUNE 9,00 — Teleșcoală. 10,00 — Inscrip­ţii pe celuloid. 10,30 — Concert de muzică populară. 11,00 — Bucureşti, km 0... Reportaj TV. 11,20 — Tele­­rama. Tablouri dintr-o expoziţie. 11,50 — Telex. 16,00 — Teleşcoală. 16,30 — Curs de limbă rusă. 17,00 — Telex. 17,05 — Bijuterii muzicale. 17,30 — Fotbal: Dinamo — Steaua. Campio­natul naţional — divizia A. Transmi­siune directă de la stadionul „23 Au­gust“ din Capitală. 19,20 — 1.001 de seri. 19,30 — Telejurnal. 20,00 — Re­vista economică TV. 20,25 — Teleci­­nemateca. Filmul artistic „Setea“. 22,25 — 24 de ore. VlND Skoda S-100, stare perfectă, Nazna, Izvorului 7, Pop Ioan.­­ (3.776). PROFESOARA de pian, caut gazdă, cameră separată — prefer zonă cen­trală. Oferte: B-dul Lenin nr. 9, Li­ceul de muzică, Danilescu Claudia. ( 3.769). TINERI căsătoriţi căutăm cameră nemobilata sau garsonieră. Telefon: 3.52.11. (3.703). MICA PUBLICITATE CĂUTĂM cameră de închiriat pen­tru băiat, anul V Liceul pedagogic. Preferăm cartierul Tudor, Buta Pe­tru, Aluniş, 128. PIERDUT autorizaţia de sudură nr. 12 865, eliberată de I.S.C.I.R. Braşov, pe numele Hess Adam. O declar nulă. AM PIERDUT o sumă de bani in ziua de 30 august, pe şoseaua Live­­zeni — Tg.-Mureş, strada Sinaia nr. 3. Rog pe găsitor să o restituie la bufetul Livezeni pe numele Bird sau să mă anunţe la telefon: 3.49.99, contra recompensă. (3.701). PIERDUT legitimaţia de serviciu eliberată de C.LC. Tg.-Mureș, pe nu­mele Bartha Péter. O declar nulă. (3.777). văzute şi auzite MENŢIUNE SPECIALA PENTRU SPECIALITĂŢI O zi obişnuită de sfîrşit de au­gust. Aflaţi în excursie la Tg.­­Mureş, cîţiva bărbaţi, dintr-un o­­raş din ţară, s-au oprit în faţa cofetăriei „lido“. „Aici, la Tg.­­Mureş — spune unul din ei — trebuie să cumperi chiar dacă nu ai de gînd. Eşti atras de măr­furile expuse cu gust, servit cu­rat şi civilizat". „Ar trebui să vină aici şi con­ducătorii comerţului de la noi — îşi dă părerea altul. Ca să vadă cum se face comerţ“. Şi, discutînd despre comerţ, cu toţii s-au încărcat cu specialităţi de patiserie, aflate în vînzare in faţa cofetăriei „Lido“. Căci, ex­­primîndu-şi părerile despre co­merţul tîrgumureşean, oamenii au apreciat în special specialită­ţile aflate aici, la cofetărie. In­tr-adevăr, realizate cu măiestrie şi mult gust, de laboratorul I.C.L.S.A.P., împletiturile, po­­gacii cu caşcaval, melcii cu sta­fide, cuibul de viespe şi altele atrag aici zilnic sute şi sute de cumpărători, vînzîndu-se zilnic peste 1.000 de bucăţi. De aceea, acordăm şi noi o menţiune spe­cială pentru specialităţi. SEMNE DE ÎNTREBARE Un cetăţean din Rîciu, conta­bil de meserie, zi de zi „vînea­­ză“, nu cifre, ci cuvinte, în urma cărora pune semne de întrebare. Iată cîteva: „Vînd pat de copil de fier“ (?), „Vînd haină de pie­le de femeie“ (?), „Zilnic avem peşte proaspătă“ (?), „Brînză de vacă grasă“ (?) etc. etc. Recent, omul a pus semne de întrebare şi pe indicatoarele de localitate şi de confirmare a direcţiei spre comuna Pogăceaua. Pe cel de confirmare, aflat la intersecţie cu drumul judeţean Rîciu — Sînpe­­tru de Cîmpie, serie „Pogăcina“, pe cel de localitate, la intrarea în comună scrie „Pogăceaua“ iar pe cel de la intrarea dinspre Şăulia — „Pogăciaua“. Care este denumirea corectă? — se întrea­bă cetățeanul. Pogăceaua. ATENŢIE LA SEMAFOR! Recent, organele de miliţie au întreprins, în municipiul Tg.­­Mureş, un control asupra felului cum sunt respectate de către şo­feri culorile semafoarelor. în timp de numai două ore, au fost opriţi şi sancţionaţi 26 de condu­cători auto care nu au respectat culoarea galbenă, dovedindu-se grăbiţi şi pornind înainte de a apare culoarea verde. Printre cei sancţionaţi se numără Barthi Pavel, încadrat la I.T.A., Petru Mailat, Bidi Alexandru, Dumi­tru Anca, Leontina Iliescu, toţi de la I.J.G.C.L., motoristul Mol­nár Anton, şoferul amator Szo­­verfi Alexandru şi alţii. Ei au fost obligaţi să deschidă punga, deoarece, conform legii, neres­­pectarea culorilor semaforului se sancţionează cu amendă de la 80 la 300 lei. Rubrică realizată de P. POPSOR Colectivul de muncă al I.M. „Republica“ Reghin, anunţă cu durere Încetarea din viată, in­tr-un tragic accident, in ziua de 30 august, a celui care a fost co­legul nostru de muncă, stimat şi iubit, FENTER ALEXANDRU, maistru-turnător, in virstă de 38 ani Inmormintarea va avea loc in ziua de 1 septembrie, ora 15,­ la cimitirul reformat din orașul Reghin. TEATRUL DE STAT TÎRGU-MUREŞ contractează ABONAMENTE la spectacolele stagiunii 1976/1977 în repertoriul secţiei române: • BALCONUL de Dumitru Radu Popescu • MINCINOSUL de Carlo Goldoni • AURUL FRUMOASEI CURTEZANE de Marin Drzic • MUZICA DE BALET de Felix Aderca • DESPOT VODĂ de Vasile Alecsandri • CUM VA PLACE de William Shakespeare Teatrul îşi rezervă dreptul schimbării pieselor din re­pertoriu. Abonaţii teatrului vor avea prioritate în obţinerea de bile­te la spectacolele altor instituţii artistice, programate în sala teatrului. Contractarea abonamentelor pentru întreaga stagiune se face în perioada 16 august — 15 septembrie 1976 prin­ respon­sabilii culturali din întreprinderi şi instituţii, iar în perioadă 16—30 septembrie 1976 la casa de bilete a teatrului, zilnic între orele 10—13 şi 17—20, telefon 1.54.20. I.C.R.A. TÎRGU-MUREȘ la data de 10 septembrie 1976 , organizează CONCURS | ^ pentru ocuparea unui post de ECONOMIST, la serviciul comercial I­­ ) Relaţii la telefon 1.59.09. ANUNŢ IMPORTANT! Plecarea trenului cu excursionişti pe litoral la NEPTUN are loc in ziua de 2 septembrie 1976, ora 17:30, din gara mare. Turiştii vor fi prezenţi pentru îmbarcare cu cel puţin o oră înainte. LICEUL AGRO-INDUSTRIAL Sighişoara Judeţul Mureş cu durata de studii de 4 ani, PRIMEŞTE ÎNSCRIERI pentru: • ANUL III, PROFIL MECANICI ÎNTREŢINERE ŞI REPA­RAŢII, curs de zi Concurs de admitere. Se primesc absolvenţi a doi ani de liceu în profilul res­pectiv sau alte profile, cu examen de diferenţă, sau cu stu­dii echivalente a doi ani de liceu, cu vîrsta maximă de 10 ani împliniţi în anul 1976. înscrierile se fac pînă la data de 3 septembrie 1976. • ANUL III, PROFIL MECANICI ÎNTREŢINERE ŞI REPA­RAŢII IN AGRICULTURA, curs ţară frecvenţă. înscrierile se fac pînă la 3 septembrie 1976. Se pot din­­scrie absolvenţi ai treptei X de liceu, de 2 ani, sau cu studii echivalente, indiferent de virstă, încadraţi în producţie în­ specialităţile din agricultură. ­ Cooperativa meşteşugărească „Mobila“ , cu sediul în TG.-MUREŞ, str. Budiului nr. 70,­­ telefon 3.23.86 si 3.29.68,­­ VINDE PRIN LICITATIE PUBLICA ! UN AUTOTURISM WARSAWA |­I La licitaţie pot concura persoane fizice şi juridice. ^­­ Licitaţia va avea loc la sediul cooperativei, In zilele de ă | \ 11 și 18 septembrie 1976. 1 • r r ^ | r­­| |T-J|

Next