Teatrul, 1988 (Anul 33, nr. 1-12)
Numerele paginilor - nr. 3 - 80
Acţiunile revistei „ Teatrul“ Cenaclul de dramaturgie „Decoraţiuni interioare“ de Nicolae Caranfil In seara zilei de 22 februarie, s-a redeschis cenaclul de dramaturgie al revistei „Teatrul“. Evenimentul — pentru că, intr-adevăr, despre un eveniment este vorba — a atras, din capul locului, un număr mare de participanţi, care au umplut pînă la refuz foaierul sălii „Majestic“, amenajat, cu această ocazie, ca o cochetă incintă de spectacole. Piesa pe care organizatorii au propus-o pentru deschiderea acestei noi „stagiuni de lucru“ aparţine tînărului regizor de teatru şi film şi, de aici înainte, dramaturg Nicolae Caranfil. O piesă care, este adevărat, nu şi-a găsit încă titlul definitiv (oscilind, încă, între Insomnii, Insomniile lui Petre Huţan şi Decoraţiuni interioare), dar şi-a aflat, înainte de toate, un autor înzestrat care s-o scrie, ogeneroasă trupă de actori care să-i dea o primă şi remarcabilă interpretare, precum şi un public avizat şi entuziast, în rindul căruia s-au numărat şi personalităţi de marcă ale vieţii noastre culturale, în general, şi ale vieţii noastre teatrale, în special. Dar, pînă cînd vom arunca o scurtă privire asupra modului de desfăşurare a primei şedinţe, se cuvine să remarcăm seriozitatea cu care s-au angajat în acest Luînd cuvîntul mai către sfîrşitul dezbaterilor. Valentin Silvestru ne-a arătat cit de primejdioasă poate fi judecarea unei piese de teatru doar prin simpla ei repovestire, narînd el însuşi, pentru exemplificare, Hamlet, într-o variantă proprie, voit derizorie, şi Romeo şi Julieta, în varianta unui individ onest dar şi opac, cel puţin în materie de teatru, întîlnit cîndva într-un compartiment de tren. Important este, după părerea reputatului critic dramatic, ce se întîmplă și cum se întîmplă lucrurile după declanșarea, chiar din întîmplare, chiar printr-o farsă, a conflictului, iar Nicolae Caranfil a realizat, după părerea sa, o comedie surprinzătoare pentru un dramaturg atît de tînăr, care stăpîneşte însă toate mijloacele genului pentru a reuşi. „Piesa are şi ascendenţe, dar care piesă n-are ? Există, desigur, şi imperfecţiuni. Dar chiar şi clasicii Antichităţii mai sînt criticaţi şi astăzi, după mii de ani, pentru imperfecţiunile lor“. Iată şi alte păreri : Dumitru Dimuiescu : „Ingeniozitatea este calitatea cea mai flagrantă a atitudinii artistice a autorului. Totul curgepe un făgaş neaşteptat, chiar atunci cînd are vizaviuri clasice. O frumoasă pardă de inteligenţă. Oamenii care devin cu timpul obiecte, obiectualizarea indivizilor, este tema majoră a piesei“. Ion Nicolescu : „O piesă de mare actualitate, care pune probleme grave de conştiinţă şi pledează pentru remedierea relaţiilor dintre oameni“. Un îndemn : „Să nu stăm în calea celor tineri, în drumul lor către afirmare !“ Paul Măntulescu : „Construcţie cinematografică, secvenţională“. Victor Partion: „Autorul dovedeşte calităţi reale, şi piesa este de salutat, deşi se află doar în stadiul de schiţă dramatică. Ironie sănătoasă, nepoticnită. Puternică impresie de autenticitate. Conflictul ideatic este, însă, cam schematic. Poate că tinerii care declanşează conflictul ar trebui prinşi şi ei în joc. Nu depinde 80