Telegraful Roman, 1855 (Anul 3, nr. 1-103)
1855-01-01 / nr. 1
g nou, și pe lângă acesta pot da și milosteniă săracilor. Acesta va să zică o faptă bună în amăndoue privințele. Însă ce să ne poftim noi unii altora? Cum că unu prietinu poftește bine celuialaltu alu seu amicu, și de nu i o spune prin vorbe, aceasta se înțelege de sine, căci astfeliu nu iar fi amicu, și ar purta numai numele celu frumosu, fără a deprinde vreo faptă bună. Însă căte o gratulațiune de anulu nou vine numai de pe vârfulu buzelor, iar nu din adânculu inimei,alta iarăși se rostește cu nădejde, că va fi bine plătită cu bani. A poati consemenilor sei fericire și binecuvântare este unu lucru nobilu, cănd poptirea purcede din inimă; însă a face ceva pentru ei, prin care lipsa lui se alină și binele lor naintează și sporește, este de doue ori mai prețuitu și mai plăcutu. Mulți săntu de părere, că fericirea și binecuvântarea este legată de stare și avere, încăt omulu care are bani mulți, este totdeuna fericitu și binecuvăntatu, prin urmare oamenii, care sănt de părerea acesta nu'și doresc sieși și altora altceva, decăt numai bani. Părerea acesta este forte greșită. Bogăția numai de sine și prin sine nu face pe omu fericitu; ea adeseori apasă pe acela, care o stăpânește, și încetrește inima aceluia, care o iubește peste mesură. Fericirea și binecuvântarea locuește numai acolo, unde omulu cu inimă credincioasă cu precugetare și cu vnduță în Dumnezeu își înplinește cu acuzațiune îndatorirea sa, apoi fiindcă una ca acesta o pot înplini și omenii cei săraci, drept aceea ei adeseori pot fi cu multu mai fericiți, mai binecuvântați și mai mulțumiți decăt cei avuți. De multe ori se întâmplă în lume, de omulu nu poate pofti celuialaltu aceea, ce i'ar fi lui spre bine și de folosit, din pricină, că atunci și lar face dușmanu din minutulu acela. Așa de pildă ar trebui să poftești celui avaru seu sgârcitu, ca Dumnezeu săi împie inima și să lu înduplece a ajutora din averea sa pe cei săraci și neputincioși, celui leneșu ar trebui săi poftești silință, celui trăndavu iubire de lucru, celui resipitoriu păstrare, celui cu doue fețe simțu adeveratu și statorniciă în cugete și sentimente, apoi unele ca aceste negreșitu că nu ar plăcea. Însă oricărui omu îi poți poati, ca să aibă încredere în Dumnezeu, iubire către deapropele seu, fie de ce națiune și religiune va fi, simțire curată pentru binele publicu, și înțeleptă întrebuințare a timpului vieței spre sporirea în oapte bune, care plac și lui Dumnezeu și oamenilor celor buni, ca să fie de modelu și de exemplu în virtute și în fapte genearoase altor oameni din lume, ca să'și păzască credința în Dumnezeu nestrămutată pănă la morte, și ca să lucre pănă va fi în vieță astfel cu încăt după morte să i se păstreză numele și pomenirea, ca unui creștinu adeveratu și cetățeni iubitoriu de patriă și de așezămintele cele bune și omenoase. Astfeliu de lucruri ne putem poati unii altora cu inimă sinceră și curată la ziua de anulu nou, fără a se face din prietini dușmani, seu a supera pe cineva cu postirile și urările noastre. Monarhia Austriacă. Transilvania. Sibiiu 30 Decem. Manifestulu înperatului Rusiei, care îlu înpărtășirăm și noi subt rubrica „Rusia” a făcutu pretutindinea o impresiune mare, și de aceea gazetele firește că au începutu alu comenta. O. D. P. zice că Rusia este unu statu tăcutu, și secretulu este la ea unulu din cele mai mari elemente ale măiestriei lui de statu, și de aceea din acestu punctu de vedere ar fi manifestulu țarului unu documentu însemnatu, deși privitu din punctulu politicu nu ar însemna mai multu, decăt unu actu obicinuitu diplomaticu, care precum vorbește poporulu se pate deschide de amăndoue părțile. Manifestulu dorește în jumătatea sa dintăiu să nu se mai verse săngele - așadară pacea. În a fruntea în contra întregei mărimi doua parte zice să pună a mijlocelor atăcătoare, așadară resboiu. După partea dintăiu dară s'ar părea manifestulu ca unu prodromu de aplecare a țarului a lua condițiunele de pace, după cea de pe urmă însă se vede hotărărea la resboiu în demonstrațiune prevalente. Cu unu cuvăntu O. D. P. zice că manide caracterulu din aceea unde zice: „cu sabia în mănă și cu crucea în inimă” Rusia dela începutu pănă astăzi sau silitu să de acelei îmtrebări a ambițiunei caracterulu unei întrebări religioase. Cu totulu altu feliu sa judecatu acestu manifestu în Berlinu. Corespondința prusiană vorbește următorele:ficiali din S. Petersburgulin manifestu alu înperatului Nicolae, ce la slobozitunainte de încheierea anului. Acesta este o cuvăntare a monarhului rusescu către poporulu său, drept aceea singuraticele lui versiuni nu se pot, ca și acele a unui actu diplomatie, considera ca iiitoriu de terenulu criticei europene, însă tonulu pacinicu „pru” și înpăciuitoriu alu acestui manifestu merită ilelor de face ce au eșit timdă cu pouă serbătorească tențiune, cu cătelu în păr pulu de pre urmă din S. întărire. Observațiunele, ce se ade cuvăntulu înperătescu despre originea, și despre succesulu”țe pănă acum alu resboiului corespunde simplu caracterului unei proclămățiuni îndreptate către simțemintele naționale ale poporului, ele nu sînt menite pentru publiculu europeni, și ating tocmai așa de puținu situațiunea presentului. Neasemănatu mei ponderoase sînt părțile de pe urmă ca și eventualitățile viitoriului pnifestului, unde înperatulu în arătarea la detorințele sale grama politică, carea elu este hotărătu aș cum înfățoșea să prea o urma. În fruntea Pătrunși de detoria noastră ca creștii ei stă următoarea zicere: numai putem dori o mai departe vărsare de sănge, și întru adeveri! Noi nu vom refusa nice o învhiere de pace, nice o condițiune, deacă ele sănt potrivite cu demnitatea imperiului nostru, și cu fericirea iubiților noștri supuși.” Aceste vorbe mai că n'au lipsă de esplicațiuni, înperatula vorbește deschisu naintea poporului său, că elu dorește o grabnică svărșire a resboiului, și că vrea să aducă restatornicirei pacei toate sacrificele, pe care nu este înserată înjosirea. Oamenii au înfățișatu în multe organe ale preseei neîncetatu sonanța resboinică a poporului rusescu, și a curții din S. Petersburgu în colori nesuferiți, de chlarațiunea ce ne stă na”i , menită 8 . și are cu atăt mai mare poderanță cu căt în zoru ale suveranilor apuseni, ce nu de multu se ținură, nu sa pomenitu despre o aplecare spre pace. E dreptu că manifestulu rusescu încheie cu provocațiunea spre continuarea silințelor, și cu aducerea aminte a devisei înperatului Alecsandru: „Oțelulu în pumnu și crucea în inimă” însă pregătirile sănt menite numai pentru apărarea de atacuri, ce se așeptă din afară. Despre o ținere vărtoasă de cererile, din care sa născutu certa nu este nice unu semnu mai multu, și lupta, decă are să se continue, se arată ca o lipsă termurită numai la apărare. Și aceasta declarățiune de pre urmă, care și pentru ținerea mai departe a resboiului, și estinderea , viseză posesiunea Rusiei, ca una pe totă întămplarea dhe ce este de mare abșu politică. Se poate da locu sgeranței, că după obligațiunele ce iau contrasu pănă acuma, pentru germania sa pusu întro depărtare depărtășie de resboiu. Fie însă acesta cum manifestulu înperatușlui nu ne mai lasă nice o îndoelă, ci Rusia sutinge măna la pace sinceru. Remăne numai dorința ca acesta e îndoită uulă tine recunoască și prețuiască din totele. a Austria. Viena G craari e. n. Încordarea cu care areată publicului convențiunea suțieii înduericii se va mulțeni căt curăndu. O gazetă ne dă despre convențiune următorele- Soțietatea capătă administrațiunea drumurilor de feru pe 90 de ani de la Badenbahn către Bruinu și Olomuțu. Drumulu de feru de către răseritu pănă la Solnocu, Segedinu. Drumulu de feru dela Oravița pănă la Baziașu, și dela segedinu pănă la Timișoară se va da soțietății totu spre scopulu acesta. Soțietatea sa îndatoritu se clădescă unu drumu ferecatu, care să lege Ti festulu acesta este erăși ca și celelalte dome ruceți, nncesaro-papietu (?) se cu arăta Mi tare arti! - - PTmM.