Telegraful Roman, 1879 (Anul 27, nr. 1-152)

1879-01-02 / nr. 1

1964 . TELEGRAFUL ROMAN, comptabilitatea ficti­vă a neguțăto­­riului, care tinde a acoperi lumei a­­devăratul deficit cu care lucră, înzestrat cu acest buget fictiv con­tele Szapăry a plecat la Viena și s’a pre­­sentat „jupanului Itzig“ pentru a cere parale. Grupa Rothschild a dat minis­trului unguresc 73 milioane florini rentă pentru o obligațiune de o 100 mili­oane. Cu această sumuliță deabea se vor putea acoperi trebuințele pănă la sfîrșitul anului. Dar de unde va mai plăti statul carnetele, 9 la sută, nime­ni întreabă. Iată dar principiul ne­­gustoriului scăpătat, a împrumuta bani cu ori­ce preț, numai bani să fie. Se înțelege că o astfel de atmos­feră, încărcată de împrumuturi și de­ficite apasă greu chiar și cercurile gu­vernamentale. Acestei împregiurări a­­vem de a mulțămi noua reduc­­țiune a armatei de ocupațiune din Bosnia și Brțegovina. Mi­nistrul de resbel a scos din „Pluslau­­­ania“ sau „Austria nouă“ aproape întreaga cavalerie și a redus compa­niile de infanterie la 135 soldați. Ast­fel se trimit acasă 9000 reserviști. După multă bătaie de cap s-a pu­blicat în sfârșit și statutul de o­r­­ganisațiune pentru Bosnia și Brțegovina. Conform acestui stat, publicat pănă acum numai de zliarul „Presse,“ șeful guvernului țerei, ce stă în fruntea administrației, este supus ministeriului comun. Reședința guver­nului pentru ambele țări este în Sa­­raievo. Toate afacerile, ce privesc ad­ministrația, se țin de resortul mini­steriului comun, care va dispune în conțelegere cu ambele guverne ale sta­tului. Cheltuelile administrației se vor acoperi din propriile venite ale țării (?) Pertractările miniștrilor unguresci cu plenipotențiarii României în causa îmbucărilor drumului de fer la Vercerova și Predeal par a rămâne fără resultat. Astfel ambele linii se vor deschide numai cu 1 No­­emvrie 1879. Cislaitanii se luptă mereu cu c­r­i­s­a ministerială. în 15 Ia­nuarie st. n. se întrunesc camerele și ministeriul nici acum nu este compus. La toată întâmplarea înaintea ca­merelor va trebui să se prezinte un ministeriu definitiv. Contele Andrássy are speranță, că-l va succede a îndu­pleca pe principele Auersperg a primi compunerea noului ministeriu. Coalițiunea între partida constituțională din Austria ș­i C­ec­h­i pare a deveni fapt, Z­iarul „Národny Listy“ din Praga declară, că partida națională n’are nimic în contra transacțiunei în marginile și formele dreptului constituțional, dacă va premerge o înțelegere generală. România este întins ocupată cu lucrările organisătoare în Dobrogea. Aparatul administrativ și judecătoresc­­ este în întreaga țară în ativitate re­gulată. „Oștirile și autoritățile române“ scrie „Un. p. art.“ (Nr. din 30 Decem­vrie a. tr.) „a dat Dobrogei ordinea și libertatea, bunuri, pe care ea nu le-a gustat poate nici­odată. Spre a ajunge însă de­sigur la scopul civilisător , pentru care acele provincii s’au întru­pat cu România, trebuia a i se da și lumina. Mulțămită măsurilor luate, s’a făcut deja un bun început și în a­­ceastă privință. Școala română func­ționează de mult în Măcin și popo­­rațiunea de toate naționalitățile, își trimite cu bucurie copii la școală. La Isaccea s’a deschis asemenea cea dintâia școală română filele tre­cute, și ni se asigură că în curând se vor dechide și în alte localități. Corespondențe particulare ale „Telegrafului Român.“ Sibiiu, în 31 Decemvrie 1878. (Reia comitetul Asociațiunei transilvane). Un lung șir de obiecte s’a pertractat de astădată în comitetul Asociațiunei. O parte mare de obiecte au fost cu­­­­renții, cari nu merită amintire.. Patru lucruri însemnate s’au desbătut­ și ho­­tărît de cătră comitet, despre care cu deosebire voiesc a vă raporta. Unul din aceste patr­u obiecte a fost modul de distribuire a ajutoa­relor, votate de cătră societatea „Tran­silvania“ tinerilor, ce voiesc a se a­­plica meseriilor. Numita societate, precum își aduc cetitorii noștri a­­minte, a creat 8 stipendii pentru me­seriași, fără a limita însă de la început suma stipendiilor, ce avea să le dis­tribuie Asociațiunea transilvană. Acum a venit „Transilvania“ și a transpus Asociațiunei 400 fl. cu destinațiunea, a împărtăși din aceasta sumă cel puțin 8 tineri, cari se aplică la meserii. Co­mitetul Asociațiunei a hotărît, a aju­tora pe fie­care stipendist cu 210 fl. și astfel, de­oare­ce mai prisosesce suma de 200 fl. a mai escrie concurs pen­tru alte 8 ajutoare de câte 25 fl. A­­tragem cu tot adinsul atențiunea pă­rinților, cari au de cuget a face din fii lor meseriași, la concursele, ce se vor publica în curând. Al doilea lucru important, cu care s-a ocupat comitetul a fost e­d­a­r­e­a Analelor societății. După o lungă și tristă experiență, adunarea generală a Asociațiunei a sistat eșirea foaiei „Transilvania“ și a hotărît, ca ea să fie înlocuită prin anale. Spre acest scop secretariul al doilea a propus co­mitetului, ca să se conchieme secțiu­nile scientifice sau cel puțin presidenții, și secretarii lor, pentru ca ele resp­­er se desbată și să hotărască edarea analelor. Nefiind sprijinită acesta propu­nere, secretariul a presentat în ședința următore un proiect de regulament pen­tru edarea analelor, care proiect s’a și primit de cătră comitet în mod proviso­­riu. Conform acestui regulament analele v­or purta titula „Analele Asociația­­unei transilvane pentru literatura ro­mână și cultura poporului român“, vor apare în făscioare nelimitate octav atunci, când este material de publicat, și vor cuprinde procesele verbale a­le societății, discursurile știentifice­ literare ținute de cătră membrii la adunările generale, și alte lucrări literare, cari se vor da de la secțiunile știentifice. Ortografia, în care se vor publica a­­nalele va fi cea „etimologică.“ Al treilea obiect a fost esposi­țiu­nea de producte și manu­­facte de la Sighișoara. Comitetul despărțemântului de la Sighișoara a în­­cunoștiințat pe comitetul central, că aran­jarea esposiției, proiectate la Si­­gișoară este împreunată cu atâte gre­utăți, încât, dacă comitetul central nu va delega o comisiune, care să stee într’ajutoriu despărțământului, esposi­­ția va fi nerealisabilă. Comitetul — se înțelege — neputând satisface ace­stei condițiuni, a luat la cunoștință nerealisabilitatea espoziției. în sfîrșit al patrulea obiect, cu care s’a ocupat comitetul a fost p­r­o­­cesul de presă al foaiei „Transil­vania.“ Un lucru ne­mai pomenit, ca o foie literară­ id­entifică, să fie trasă înaintea tribunalului­ Bătrâna și d­oaga „Transilvania“ o oară înaintea morței sale, a trebuit să dovedească, că în Ungaria toate sunt cu putință. Despre acest proces de presă, pănă acum n’a străbătut nimic în public, fiind­că pro­cesul se află în primul său stadiu. Judele instructor de la judecăto­ria cercuală din Sibiiu, după ce a cău­tat în zadar pe la Brașov după comi­tetul Asociațiunei a dat de fostul re­dactor al foiei „Transilvania,“ dl. Ba­­riț ’l-a ascultat și cere prin o scri­­sore, adresată comitetului, ca acesta să-i numească pe toți membrii săi ceea ce comitetul a și hotărît a o face. Să fie oare acest proces de presă, tras de păr, un echo la denunțiațiunile lui „Kelet“ de dăunății? Dela ședința comitetului au lip­sit ca de regulă mulți membri. Acei domni, cari au ambiția a face parte din comitet, ar trebui să aibă și in­teresul necesar, mai ales în fața unor lucruri așa importante. Dl. vice-pre­sident Bologa, după o lungă întreru­pere a primit cu ședința de ori iarăș conducerea agendelor comitetului. „Suveniri din viața școlară.“ Cel ce le a cetit fără preocupațiune, a putut să vadă chiar și lămurit scopul urmă­rit de „Simionaș.“ Firul roșu al ace­lei scrieri, dela început și pănă la ca­păt, este a arăta în un stil de foileton de o parte greutățile cu cari aveau să se lupte școlarii pe vremea lui, de alta unele defecte în partea didactică. Sau mai lămurit, a arăta de o parte a tinerimei cu ce greutăți aveam să ne lup­tăm noi în umblarea noastră la școală, și pr­in aceasta a o încuragia la supor­tarea greutăților ce le întimpină ea astăzi, iar de alta a arăta unele scă­deri, cari jignesc instrucțiunea și edu­­cațiunea,­­ spre a fi delăturate. Și, fiind­că o parte din acele suveniri era cu considerare la Blaj, numai împre­­giurarea că ele s’au publicat în „Te­legraful român“ a fost de ajuns ca ele să scormonească frigurile confesio­nale din Blaj, în consecință, dl „Blasianu“ în „Observatoriulu“ Nr. 98 a. tr. spunând lămurit că are poftă de „dispute con­fesionali,“ și prete­stând că scopul lui „Simionaș“ a fost „a discredită gim­­nasiulu din Blasiu,“ pornesce o ade­vărată dispută confesională, pe care d-sa, o pretinde a fi drept răspuns la „pamfletulu“ lui „Simionaș.“ Pănă a nu întră în discnsiunea așa numitelor „întrebări“ (6 la număr), ce dl „Blasianu“ le publică în „Ob­servatoriulu,“ să ne lămurim mai în­­tâiu asupra „pamfletului.“ Dacă dl „Blasianu“ susține că a descoperi viitul spre a se delătura, a arăta scăderile ce bântue o societate, spre a se îndrepta, este „pamfletul . „Suvenirile din viața școlară“ pu­blicate în Foița Telegrafului român sânt „pamfletu.“ Dacă însă d-sa, sub „pamfletu“ înțelege acea ce înțeleg și alți botezați, apoi a întrebuințat acest termin nu pentru a caracterisa scrie­rea lui „Simionaș,“ ci pentru a se ca­racterisa. Act 1.Dr „Blasianu“ întreabă: cum se poate ca „Simionaș“ fiind cu așa modeste cunoscințe, după terminarea cursului pedago­­gico-teologic din Sibiiu să fie căpătat stipendiu spre a mer­­ge la Lipsia? Apoi conchide: „Ve­­neratulu Ordinariatu din Si­biiu a datu cu aceea ocasiune cu totulu altu testimoniu gim­­nasiului nostru.“ Răspunsul la această întrebare se află în Nr. 131 al Telegr. rom. Foița, „Suveniri din viața școlară“ — co­loana 4. Și, dacă este ca să se mai adaugă ceva, „Simionaș,“ în decurs de 3 ani ce va fi petrecut în Sibiiu, se va fi pur­tat așa, încât va fi meritat încre­derea Consistoriului, chiar și dacă n’ar fi avut atâtea eminenții din Blaj. Act 2. Dl „Blasianu“ întreabă pe „Simionaș“, cum s’a susținut la universitatea din Lipsia, unde a fost plin de studenți de la gimnasii ger­mane, și încă „că după espirarea timpului de studiu se vini acasa cu gradu academicu din teologi­a pro­testanta “ Apoi adauge: „Dă ca te-ai sustienutu, atunci D-Ta ai datu in fapta cu totulu altu testimoniu gimnasiului din Blasiu, de câtu e celuia din „Te­legraful­u Romanu­“, să a pate în „Telegrafulu Romanu“ nu­mai ai glumitu.“ Cum s’a susținut, este o cestiune ce privesce singur pe Simionaș. Și, dacă e să respundă cu toată sinceri­tatea , cu mare greu. Ce a fost pentru alții jucăree, pentru el a fost jug. Prin studiu privat a trebuit, încât i-a fost cu putință, să umple lacunele ce le dusese cu eminențiile. Iar că ar fi ve­nit cu grad academic din teologia p­r­o­­testantă, cu care dl „Blasianu“ cu­getă că a lovit cuiu’n cap, afle dl „Blasianu“ că nu e bine informat. Si­mionaș n’a venit cu grad academic din teologia protestantă, pentru Unde dai, și unde creapă­ ? oare cătrău. Cu toate aceste Pavel Lungu, Păunașul din vremea lui avea totdeuna bani din greu se­­ zice că de la Anița văduva cea frumoasă și avută, cu carea se iubia. Cu acest Păunaș Nonu legase prie­tenie pe moarte pe viață. De câte ori Păunaș avea poftă să-și facă cheful, Nonu era totdeuna gata numai să-i fi dat de solie ca să meargă la Iancu. Și apoi ce e drept nu-i păcat, Păunaș a­­ducea aminte lui Nonu de darurile boe­­resci, căci nici la orașe nu plătesc boerii mai darnic, de cum făcea Pău­naș, carele fiind­că însuși învățase musica sub poalele codrului, sc ia pre­țul pe Nonu ciplașul. Adese ori Nonu cânta din chiplă, iar Păunaș îl acom­pania sau cu fluerul, sau cânta din gură câte o doină ori vr’un cântec haiducesc, cum scia numai Păunaș. A­­dese ori Păunaș surprindea pe Nonu cu câte un cântec nou, pe care Nonu dintr’o aurită îl punea pe struna di­­plei și’l cânta încă mai frumos de cum îl cântase Păunaș. Așa fac artiștii. Dar aceasta era atunci, înainte cu­­ câți­va ani. De atunci s’a întâmplat o mare nenorocire pentru amândoi. Pa­vel Lungu, Păunașul cel vestit și a perdut urma fără de veste. Curând după a­­ceea Nonu aude, că prietenul seu este prins și aruncat în temniță, și după o scurtă judecată pus pe furci. Câtă grijă și supărare i-a făcut bătrânului Nonu ciplașul spânzurea prietenului seu, numai el scie, serma­­nul diplaș, în dughiana lui Iancu, pe vre­mea când a ajuns Nonu erau numai nesce fețe cunoscute, foști tovarăși de ai lui Păunaș. „Bine că ai venit, moș Nonule“ strigară voinicii, „să ne nici una să dee fum din arc și să plesnească o­­pinca“, vorbe. Moș Nonu era dedat cu aceste El făcuse adese ori să ples­nească opinca haiducească, după care leușorii îi veneau tot însoțiți. După care câtă vreme de joc, hai­ducii stau locului și strigă: „Nonule­ cântă-ne cântecul lui Păunaș. — „Ce cântec să vă cânt?“ în „Foița“ Tel­eg­­ram. „Si­­mionaș“ publica în anul trecut nesce — „Cântecul lui Păunaș, cânte­cul care l’ai învățat dela el.“ — „El m’a învățat pe mine, pe Nonu ?“ — „Da, el ți la cântat, ți l’a fluerat, și tu l’ai învățat și i l’ai cân­tat de atâtea ori.„Cântă-1.“ — „Ba­io!“ — „Cântă-i Nonule, nu te îmbia ca grecul la temniță.“ — „Ba­io“, respinse diplașul ho­tărît. — „Da de ce, Nonule?“ — „Nu-i cânt.“ — „De nu l cânți nu capeți nici o lescae“ amenința unul din haiduci. — „Nonu pentru aceea tot Nonu va remână,“ răspunse diplașul cu mân­drie. Și disputa s’ar fi continuat încă, dacă n’ar fi venit feciorii și fetele la horă. (Va urma).

Next