Telegraful Roman, 1880 (Anul 28, nr. 1-151)

1880-10-16 / nr. 122

486 TELEGRAFUL ROMAN, ungară“ se esiste încă, era de lipsă ca steaua Ungariei ce avea se renască de nou, se se pună în contraposițiune cu steaua Aus­triei ce se distruge. Aceasta era în inte­resul Întregei Europe civilisate. Ce trebuia făcut pentru ca cestiunea ungară se remână în viață? Nimic decât a sta cu brațele în­­­fucișate, a țină drepturile istorice ale Un­gariei nevătămate, a aștepta evenimentele favorabile. Aceste trebuiau să vină. Re­­construcțiunea Orientului în Europa era deja o cestiune matură de mult timp. Era ceva mai multă lipsă de devotament, de curagiul, de a aduce sacrificie, de resolu­­țiunea de a prelungi suferințele și de a re­­serva viitoriul. Dar eata că se ivi un bărbat care a lăsat urme adânci în istoria mai nouă a Un­gariei, un bărbat, cu care eram împreunat prin legaturele unei vechi prietenii, pe tim­pul — de atunci au trecut mulți ani — când lucram la prefacerea cea mare și liberală a Ungariei. Acest bărbat, care în zadar căuta însuflețire în inima sa, credea, că și com­patrioții săi nu sânt capabili de însuflețire, acest bărbat, care era împedecat prin natu­raiul seu în hotărîri mari și bărbatesci, și care din această causă credea, că nici nu se mai pot lua în genere hotărîri mari și bărbătesci, un bărbat, care văzând că două ocasiuni mari (anul 1859 și 1866) nu au dat Ungariei acea ce s’a așteptat dela densele, renunță a mai aștepta ori­ce ocasiune ulte­rioară, un bărbat, pe care eu totdeauna îl veneram pentru caracterul și patriotismul său sincer, chiar și când se afla în eroare, — acest bărbat părăsi terenul drepturilor isto­rice, pe care îl aperase cu atâta elocvență în anul 1861 și se puse pe terenul conce­siunilor. El nu vedea, că pactul între două partide nu poate oferi garanții reciproce, dacă elementele puterei nu sânt distribuite într’un mod proporțional. Ca se nu’și mai vadă patria într’o stare neconstituțională, el nu întârzia a jertfi esența și a da Ungariei forme goale, cari i s’au și acordat fără șo­văire. Acest bărbat vestise odată însuși na­­țiunei Unguresci, că drepturile răpite cu forța se pot redobândi, dar drepturile la cari am renunciat de bună voie, sânt pierdute pentru totdeuna. Și națiunea întreagă a aplaudat aceste cuvinte frumoase și înțelepte. Dar puțini ani mai târziu, el, fără a-și aminti propria sa declarațiune, înduplecă națiunea, se renunțe spontan, fără motive grave și fără necesitate, la drepturile independen­ței sale. Eroare funestă! El construi noul edificiu politic al Un­gariei răzimându-o de zidurile putrede și crepate ale vechei Austrii. Și politicii su­perficiali din Europa, ba chiar și unele per­soane politice însemnate ținură, că aceasta este operă de înțelepciune și patriotism. Și totuși zidurile aceste, cari aveau se fie razim, amenință a se surpa. Dec­â­d­eu ca în z­iua nedepărtată a surpărei ruinele lor se in­sfarme clădirea politică a Ungariei. Neofit fiind exilat de Sultan Ahmed, Lucar se alege locoțiitor de Patriarh­ ecumenic. Numai el a primit de lupte cu atâtea vijelii și primejdii care bân­­tuiau pe atunci. La 1614 se alege patriarh­ ecumenic, Timotei, mitro­politul de Petras. Lucar se întoarce la Alecsandria și peste puțin pleacă la Moldova și la Valachia, unde pe­trecu mulți ani. în Moldova domina atunci Ștefan Tom­șa Voevod, iar în Valachia Radul Mihnea. La 1621, Cyril Lucar se află încă în Moldova; în acest an Patriarh­ul ecumenic Timoteiu moare otrăvit, fără a se pute­aei vreodată de cine. Leon Allatius (Leone Allacci), scriitor catolic, mare amic al Iesuiților și bibliotecar al Vaticanului, a scris că Patriarh­ul Timoteiu ar fi fost otrăvit de Lucar, dar aceasta este o născocire, o calomnie a Iesuiților, pe care numai Alsacci a primit s-o producă­). Ar­­h­iereii câți se aflau la Constantinopol, se adună în Sinod cu preoții și cu toți Dacă s’ar mvi earâși cestiunea un­gară, toți câți ne urmează În această muncă grea, vor afla cel puțin o parte a drumului bătută. Amintirile și scrisorile mele din ecsil le vor arăta, ce a făcut emigrațiunea din 1849, le vor da deslușiri despre silin­țele noastre, despre direcțiunea ce am ur­mat și vor însemna urmele călii ce am percurs. Pe cetitoriul francez abia îl vor inte­resa toate tomurile acestui op, cu toate a­­ceste partea, ce se referesce la evenimentele răsboinice din Italia, poate că totuși vor merita oare­care atențiune. Acesta este, cum am ales, cuprinsul tomului de față. Villa­ Kossuth, Collegno (lângă Turin) în Septemvre 1880. L. Kossuth, Principele Carol la Rusciuc. Domnul României însoțit de d. general de divisiune Cernat, de d-nul mareșal al Curței, de dl Zancov, agent diplomatic al Bulgariei la Bucuresci, de dl A. Sturza, agent diplomatic al României la Sofia, de dl locot.-colonel Candiano-Popescu, de dl major Vlă­­doianu, adjutant domnesc, a plecat joi­­ ale curentei cu un tren special, la oarele 10 și jumătate dimineața, la Rusciuc, spre a întoarce vizita Prin­cipelui Bulgariei. Principele Carol ajungând la Smârda, unde a fost pri­mit de autoritățile civile și militare ale județului, precum de un detașa­ment din regimentul de dorobanți cu steagul și musica, care­­ i-a dat onorurile cuvenite, s-a ambarcat pe canoniera Grivița, unde a fost întimpinat de dl locot.-colonel Dimitrescu-Maican, comandantul flotilei, de căpitanul Dră­ghicescu, comandantul bastimentului, de oficierii și întregul echipagiu, cu urări entusiaste. Intrând în apele bulgare, basti­mentul, care conducea pe M. S. R. Dom­nul, a fost întimpinat de canonierele bulgare, cari erau pavosate și purtau pavilionul român la catartul cel mare, marinarii erau pe bord dând onoru­­rile cuvenite și salutând prin salve de artilerie, la care se însoțesc și tunu­rile din port. Pe tot cheul Dunărei era adunată o nenumărată mulțime, care la apropierea vaporului român salută cu nesfârșite urări. Principele Bulgariei, în mare uniformă de gene­ral, purtând cordonul Stelei României și încungiurat de ministrul său preșe­dinte al consiliului de miniștrii, de miniștrii de resboiu și de justiție, de casa sa civilă și militară și de un nu­­măros stat-major, primi la debarca­­deră, îmbrățișindu-l în modul cel mai cordial pe M. S. R. Domnul, care ase­menea era în mare ținută de general și purta marele cordon Ducal de Hesa. Tot aci la debarcaderă se afla și Pe demnitarii bisericei ecumenice, la 1621, și aleg Patriarh­ ecumenic pe Patri­arh­ul Alecsandriei Cyril Lucar pe­­trecător în Moldova. O deputațiune de arh­ierei și de notabili pleacă la Iași după Patriarh­ul Lucar, și în ziua de 8 Noemvre 1621 Cyril se urcă pe tronul ecumenic, după ce a stat 19 ani Patriarh­ al Alecsandriei 5) Grigorie episcopul Amasiei vrăș­­mășind și pismuind pe Lucar pentru erudițiunea și superioritatea sa, se face instrument al jesuiților și sfătuindu-se cu doi Arhhierei cateresiți, anume Mitrofan Ahridan și Ioasaph Seren, păzesce pe Patriarh­ul Cyril Lucar, la marele vizir și la Sultan, că stă în corespondență secretă cu Principii germani, cu francii Germaniei și ai Enghiterei. Tot odată Lucar este descris în ochii po­porului și ai clerului grec, că este calvinist6). Calomniile avură resul­­tatul dorit de autorii lor: în ziua de 12 Aprilie 1623, Lucar se dă jos din S. S. Mitropolitul de Rusciuc, în capul clerului și în veștminte sacerdotale, care, după ce primi pe Măria Sa Re­gală cu crucea și evangelia, îi adresa apoi o alocuțiune în limba română, în care-i esprima, în termenii cei mai călduroși, mulțămirea ce resimte cle­rul împreună cu întregul popor bul­gar de a primi în mijlocul său pe Domnul României, cătră care poporul bulgar, va fi vecinie recunoscător pentru ocrotirea ce a întimpinat în România în timpul dominațiunei tur­­ceșci, cât și pentru generosul sânge vărsat de armata română sub condu­cerea Augustului ei Căpitan, pentru liberarea Bulgariei. Apoi Domnitoriul României, înso­țit de principele Alecsandru, a trecut înaintea frontului gardei de onoare, care cu steag și musică dedea ono­rurile, intonând, la sosirea suveranu­­lui români imnul național român. Ambii principi s’au urcat apoi într’o trăsură de gală, înhămată cu 4 cai, și stră­bătând, în aclamațiunile populațiunei, stradele orașului, pe care asemenea, armata era înșirată, au ajuns la o locuință ce se pregătise pentru prin­cipele Carol. După ce principele României a primit aici complimentările diferitelor autorități locale și ale corpului con­sular, a luat dejunul cu A. S. princi­pele Alecsandru, care suita Măriei Sale Regale a dejunat cu Casa civilă și militară a Alteței Sale. După dejun A. S. Principele Bulgariei a condus pe Măria Sa Regală la o serbare po­pulară din oraș, și unde numeroși să­teni și sătence d’impregiur, amestecați cu populațiunea orașului își manifestau în mod sincer, bucuria ce resimția de a vede pe augustul oaspe al prin­cipelui lor. De aici ambii principi au mers de au făcut o preumblare în grădina, ce mitropolitul posedă afară din oraș cu un frumos pavilion pe malul Dunărei și într’o posițiune din cele mai pitoresci, înturnându-se în oraș la 6­­/? care sara5 a urmat un prânz de gală la care pe lângă suita Măriei Sale Regale, dl prefect al ju­dețului Vlașca, dl colonel Costa-Foru, comandantul regimentului de doro­banți dl colonel Arion, comandantul regimentului de călărași din Giurgiu, asistau asemenea și miniștrii și alți demnitari bulgari. Principele Alecsandru a rădicat un toast în sănătatea M.M. L.S. Dom­nului și Doamnei, și pentru prosperi­tatea României, iar Măria Sa Regală a răspuns bând în sănătatea Principe­lui Alecsandru și făcând urări pentru fericirea Bulgariei. La carele 8 sara, ambii principi au făcut o preumblare, în trăsură, în orașul strălucit iluminat, ordinul Sultanului Murat sau Amurat al IV, și se isgonesce la Rhodos. Pe tronul patriarh­al se urcă în șl­ua de 17 Maiu, calumniatorul Grigorie Ama­­sian, despre care istoria ne spune că s’a urcat tâlhăresc, îmbrăcat fiind cu mantia patriarh­ală de Hussein-pașa, locoțiitor de vizir, cu asistența celor doi arh­ierei cateresiți Mitrophan proin Ahridan și Ioasaph proin Seren 7). Abia însă trecură trei luni, și la 17 August sara, acest Patriarh­ Grigorie se pune în fiere și se dă legat pe mâna unui sbir, Mehmet-Aga, care îl duce surgon, la Rhodos. Pe scaunul ecumenic se știe prin alegere fostul Patriarh­ Anthim, iar Grigorie se ca­terisește și se pune anatemei arh­i­­ereilor Sinodului. Dar Anthim, după 50 zile de pa­­triarh­ie, simțindu-se obosit dimisio­­nează de bună voie, și se retrage pentru restul vieței sale, la muntele Athos, în Lavra Sf. Atanasie (9 Oc­­tomvre 1623). (Va urma.) și apoi mergând la un pavilion, ce era pregătit pe malul Dunărei, au asistat la un splendid foc de artificiu, ce s’a dat în insulele Dunărei și au privit la frumosul spectacol, ce oferiau toate bastimentele din port iluminate cu mult gust și din care mușicile militare făceau să resune artele cele mai plă­cute. A doua­­ zi de dimineață, la oarele 10, s’a ordonat în onoarea M. S. R. Domnului, pe platoul afară din oraș, o revistă a trupelor de garni­­zoană, compuse dintr’o drujină de in­fanterie, o sotnie de cavalerie și o baterie de artilerie, care au esecutat diferite evoluțiuni și au defilat apoi pe din­naintea Domnului României și M. S. Principele Bulgariei. M. S. R. Dom­nul a complimentat pe Principele Alec­sandru, pentru repedele progrese rea­­lizate de­­ unele trupe bulgare și a mulțămit tuturor șefilor. La oarele 12 și jumătate a urmat un dejun militar după care Domnul României, condus de Principele Bul­gariei pe propiul său iah­t escortat de flotila bulgară, în sunetul musicilor și salvele tunurilor, au sosit la Smârda, unde canoniera „Grivița“ a dat onorurile cuvenite. Aci suveranul român a de­barcat împreună cu Principele Bul­gariei, care l-a însoțit pănă la vago­nul Domnesc și ambii Principi Și-au luat ziua bună unul la altul în ter­minii cei mai afectuoși și în mijlocul aclamațiunei mulțimei. Principele Alec­sandru, însoțit de autoritățile civile și militare ale județului Vlașca, și pri­mind onorurile militare ale detașamen­tului său a pornit spre Rusciuc, iar Măria Sa Regală plecând cu trenul special la carele 2 și jumătate după amen­ji, a sosit la carele 4 la gara Cotroceni. După „Monitorul.“ 7) Ipsilanti, op. laud. pag. 181. 4) Apud Athanas. Comnen IpBÎlanti, Tcc gerâ rijv ccXuOiv, p. 180, edit. Constan­tinopol 1870*—Despre Allatius vețli Vape­­rean, Dictionnaire Universel des littératures, pag, 58. 6) Innokentiu, op. laud. II, 497—398. 6) C Mathas, în Vit Patriarch.—Ran­­gabe, op. laud. pag 57. Reflecsiuni asupra articlului „La cestiunea învețâ­­mântului religios“, publicat în „Biserica și școala“, Brașov, 5 August 1880. (8 Urmare.) Astfel iu dl N. nu se sfiesce, a huli le­gile fundamentale ale bisericii și școalei noastre, nu se sfi­sce, nici nu se rușinează a huli pe mai ma­rele statului și pe mai­­marii bisericii, școalei și națiunei noastre și a’și bate joc de ei și de public. Arată adecă în mod absurd, că bulele d-sale — numind pe învățătorii]școalei po­porale nechiemați, neîndreptățiți, neîndato­rați a propune religiunea — și­ le basează pe canoanele bisericii creștine ortodocse (g. v.), și anume pe canonul, care de — esistat nu există, dar opresce pe creștin, a învăța pe cel ce nu scie; a îndrepta pe cel ce greșesce“; opresce pe creștin: „a în­văța pe alții credința în Dileu cel adevărat, și a se deprinde în virtuțile creștineșci“. Așa­dar pentru mintea dlui N. sânt legile bisericii și a școalei noastre, cele află­toare astăzii în vigoare, nesce nălici; numai canaonelei care nu există, îi sânt — rea­litate ! Și chiar dacă ar sei dl N. de aici un­deva, că mirenii nu sunt iertați să învețe pe alții legea lui Christos, adecă, după cum tatăl pe fii, fratele pe frate, așa nici învă­țătorii pe elevi; însă învățătorii școalei noas­tre poporale a primit dela Archiepiscopul, respective dela Episcopul lor binecuvântare specială prin „Decretul de învățătoriu“, a propune elevilor lor toate obiectele de în­vățământ, prescrise pentru școala poporală, prin urmare și învățământul religiunei creș­tine , — nu ar fi în cazul acesta învățătorii școalei pop, prin binecuvântarea archipăs­­toreascâ deslegați de opreala „a se ocupa de învățământul religiunei creștine“, — a pro­pune elevilor lor religiunea creștină? Au doară nu este adevărat, că „Inte­­meitoriul creștinătății“ au dat „păzitorilor și propagătorilor religiunii sale“ putere: „a lega și a deslega, și — câte vor lega și vor deslega aceștia pe pământ, vor fi legate și deslegate și în ceriu“? Ce vrea dar­ul N. prin cuvintele: „Să

Next