Telegraful Roman, 1880 (Anul 28, nr. 1-151)
1880-10-16 / nr. 122
486 TELEGRAFUL ROMAN, ungară“ se esiste încă, era de lipsă ca steaua Ungariei ce avea se renască de nou, se se pună în contraposițiune cu steaua Austriei ce se distruge. Aceasta era în interesul Întregei Europe civilisate. Ce trebuia făcut pentru ca cestiunea ungară se remână în viață? Nimic decât a sta cu brațele înfucișate, a țină drepturile istorice ale Ungariei nevătămate, a aștepta evenimentele favorabile. Aceste trebuiau să vină. Reconstrucțiunea Orientului în Europa era deja o cestiune matură de mult timp. Era ceva mai multă lipsă de devotament, de curagiul, de a aduce sacrificie, de resoluțiunea de a prelungi suferințele și de a reserva viitoriul. Dar eata că se ivi un bărbat care a lăsat urme adânci în istoria mai nouă a Ungariei, un bărbat, cu care eram împreunat prin legaturele unei vechi prietenii, pe timpul — de atunci au trecut mulți ani — când lucram la prefacerea cea mare și liberală a Ungariei. Acest bărbat, care în zadar căuta însuflețire în inima sa, credea, că și compatrioții săi nu sânt capabili de însuflețire, acest bărbat, care era împedecat prin naturaiul seu în hotărîri mari și bărbatesci, și care din această causă credea, că nici nu se mai pot lua în genere hotărîri mari și bărbătesci, un bărbat, care văzând că două ocasiuni mari (anul 1859 și 1866) nu au dat Ungariei acea ce s’a așteptat dela densele, renunță a mai aștepta orice ocasiune ulterioară, un bărbat, pe care eu totdeauna îl veneram pentru caracterul și patriotismul său sincer, chiar și când se afla în eroare, — acest bărbat părăsi terenul drepturilor istorice, pe care îl aperase cu atâta elocvență în anul 1861 și se puse pe terenul concesiunilor. El nu vedea, că pactul între două partide nu poate oferi garanții reciproce, dacă elementele puterei nu sânt distribuite într’un mod proporțional. Ca se nu’și mai vadă patria într’o stare neconstituțională, el nu întârzia a jertfi esența și a da Ungariei forme goale, cari i s’au și acordat fără șovăire. Acest bărbat vestise odată însuși națiunei Unguresci, că drepturile răpite cu forța se pot redobândi, dar drepturile la cari am renunciat de bună voie, sânt pierdute pentru totdeuna. Și națiunea întreagă a aplaudat aceste cuvinte frumoase și înțelepte. Dar puțini ani mai târziu, el, fără a-și aminti propria sa declarațiune, înduplecă națiunea, se renunțe spontan, fără motive grave și fără necesitate, la drepturile independenței sale. Eroare funestă! El construi noul edificiu politic al Ungariei răzimându-o de zidurile putrede și crepate ale vechei Austrii. Și politicii superficiali din Europa, ba chiar și unele persoane politice însemnate ținură, că aceasta este operă de înțelepciune și patriotism. Și totuși zidurile aceste, cari aveau se fie razim, amenință a se surpa. Decâdeu ca în ziua nedepărtată a surpărei ruinele lor se insfarme clădirea politică a Ungariei. Neofit fiind exilat de Sultan Ahmed, Lucar se alege locoțiitor de Patriarh ecumenic. Numai el a primit de lupte cu atâtea vijelii și primejdii care bântuiau pe atunci. La 1614 se alege patriarh ecumenic, Timotei, mitropolitul de Petras. Lucar se întoarce la Alecsandria și peste puțin pleacă la Moldova și la Valachia, unde petrecu mulți ani. în Moldova domina atunci Ștefan Tomșa Voevod, iar în Valachia Radul Mihnea. La 1621, Cyril Lucar se află încă în Moldova; în acest an Patriarhul ecumenic Timoteiu moare otrăvit, fără a se puteaei vreodată de cine. Leon Allatius (Leone Allacci), scriitor catolic, mare amic al Iesuiților și bibliotecar al Vaticanului, a scris că Patriarhul Timoteiu ar fi fost otrăvit de Lucar, dar aceasta este o născocire, o calomnie a Iesuiților, pe care numai Alsacci a primit s-o producă). Arhiereii câți se aflau la Constantinopol, se adună în Sinod cu preoții și cu toți Dacă s’ar mvi earâși cestiunea ungară, toți câți ne urmează În această muncă grea, vor afla cel puțin o parte a drumului bătută. Amintirile și scrisorile mele din ecsil le vor arăta, ce a făcut emigrațiunea din 1849, le vor da deslușiri despre silințele noastre, despre direcțiunea ce am urmat și vor însemna urmele călii ce am percurs. Pe cetitoriul francez abia îl vor interesa toate tomurile acestui op, cu toate aceste partea, ce se referesce la evenimentele răsboinice din Italia, poate că totuși vor merita oarecare atențiune. Acesta este, cum am ales, cuprinsul tomului de față. Villa Kossuth, Collegno (lângă Turin) în Septemvre 1880. L. Kossuth, Principele Carol la Rusciuc. Domnul României însoțit de d. general de divisiune Cernat, de d-nul mareșal al Curței, de dl Zancov, agent diplomatic al Bulgariei la Bucuresci, de dl A. Sturza, agent diplomatic al României la Sofia, de dl locot.-colonel Candiano-Popescu, de dl major Vlădoianu, adjutant domnesc, a plecat joi ale curentei cu un tren special, la oarele 10 și jumătate dimineața, la Rusciuc, spre a întoarce vizita Principelui Bulgariei. Principele Carol ajungând la Smârda, unde a fost primit de autoritățile civile și militare ale județului, precum de un detașament din regimentul de dorobanți cu steagul și musica, care i-a dat onorurile cuvenite, s-a ambarcat pe canoniera Grivița, unde a fost întimpinat de dl locot.-colonel Dimitrescu-Maican, comandantul flotilei, de căpitanul Drăghicescu, comandantul bastimentului, de oficierii și întregul echipagiu, cu urări entusiaste. Intrând în apele bulgare, bastimentul, care conducea pe M. S. R. Domnul, a fost întimpinat de canonierele bulgare, cari erau pavosate și purtau pavilionul român la catartul cel mare, marinarii erau pe bord dând onorurile cuvenite și salutând prin salve de artilerie, la care se însoțesc și tunurile din port. Pe tot cheul Dunărei era adunată o nenumărată mulțime, care la apropierea vaporului român salută cu nesfârșite urări. Principele Bulgariei, în mare uniformă de general, purtând cordonul Stelei României și încungiurat de ministrul său președinte al consiliului de miniștrii, de miniștrii de resboiu și de justiție, de casa sa civilă și militară și de un număros stat-major, primi la debarcaderă, îmbrățișindu-l în modul cel mai cordial pe M. S. R. Domnul, care asemenea era în mare ținută de general și purta marele cordon Ducal de Hesa. Tot aci la debarcaderă se afla și Pe demnitarii bisericei ecumenice, la 1621, și aleg Patriarh ecumenic pe Patriarhul Alecsandriei Cyril Lucar petrecător în Moldova. O deputațiune de arhierei și de notabili pleacă la Iași după Patriarhul Lucar, și în ziua de 8 Noemvre 1621 Cyril se urcă pe tronul ecumenic, după ce a stat 19 ani Patriarh al Alecsandriei 5) Grigorie episcopul Amasiei vrășmășind și pismuind pe Lucar pentru erudițiunea și superioritatea sa, se face instrument al jesuiților și sfătuindu-se cu doi Arhhierei cateresiți, anume Mitrofan Ahridan și Ioasaph Seren, păzesce pe Patriarhul Cyril Lucar, la marele vizir și la Sultan, că stă în corespondență secretă cu Principii germani, cu francii Germaniei și ai Enghiterei. Tot odată Lucar este descris în ochii poporului și ai clerului grec, că este calvinist6). Calomniile avură resultatul dorit de autorii lor: în ziua de 12 Aprilie 1623, Lucar se dă jos din S. S. Mitropolitul de Rusciuc, în capul clerului și în veștminte sacerdotale, care, după ce primi pe Măria Sa Regală cu crucea și evangelia, îi adresa apoi o alocuțiune în limba română, în care-i esprima, în termenii cei mai călduroși, mulțămirea ce resimte clerul împreună cu întregul popor bulgar de a primi în mijlocul său pe Domnul României, cătră care poporul bulgar, va fi vecinie recunoscător pentru ocrotirea ce a întimpinat în România în timpul dominațiunei turceșci, cât și pentru generosul sânge vărsat de armata română sub conducerea Augustului ei Căpitan, pentru liberarea Bulgariei. Apoi Domnitoriul României, însoțit de principele Alecsandru, a trecut înaintea frontului gardei de onoare, care cu steag și musică dedea onorurile, intonând, la sosirea suveranului români imnul național român. Ambii principi s’au urcat apoi într’o trăsură de gală, înhămată cu 4 cai, și străbătând, în aclamațiunile populațiunei, stradele orașului, pe care asemenea, armata era înșirată, au ajuns la o locuință ce se pregătise pentru principele Carol. După ce principele României a primit aici complimentările diferitelor autorități locale și ale corpului consular, a luat dejunul cu A. S. principele Alecsandru, care suita Măriei Sale Regale a dejunat cu Casa civilă și militară a Alteței Sale. După dejun A. S. Principele Bulgariei a condus pe Măria Sa Regală la o serbare populară din oraș, și unde numeroși săteni și sătence d’impregiur, amestecați cu populațiunea orașului își manifestau în mod sincer, bucuria ce resimția de a vede pe augustul oaspe al principelui lor. De aici ambii principi au mers de au făcut o preumblare în grădina, ce mitropolitul posedă afară din oraș cu un frumos pavilion pe malul Dunărei și într’o posițiune din cele mai pitoresci, înturnându-se în oraș la 6/? care sara5 a urmat un prânz de gală la care pe lângă suita Măriei Sale Regale, dl prefect al județului Vlașca, dl colonel Costa-Foru, comandantul regimentului de dorobanți dl colonel Arion, comandantul regimentului de călărași din Giurgiu, asistau asemenea și miniștrii și alți demnitari bulgari. Principele Alecsandru a rădicat un toast în sănătatea M.M. L.S. Domnului și Doamnei, și pentru prosperitatea României, iar Măria Sa Regală a răspuns bând în sănătatea Principelui Alecsandru și făcând urări pentru fericirea Bulgariei. La carele 8 sara, ambii principi au făcut o preumblare, în trăsură, în orașul strălucit iluminat, ordinul Sultanului Murat sau Amurat al IV, și se isgonesce la Rhodos. Pe tronul patriarhal se urcă în șlua de 17 Maiu, calumniatorul Grigorie Amasian, despre care istoria ne spune că s’a urcat tâlhăresc, îmbrăcat fiind cu mantia patriarhală de Hussein-pașa, locoțiitor de vizir, cu asistența celor doi arhierei cateresiți Mitrophan proin Ahridan și Ioasaph proin Seren 7). Abia însă trecură trei luni, și la 17 August sara, acest Patriarh Grigorie se pune în fiere și se dă legat pe mâna unui sbir, Mehmet-Aga, care îl duce surgon, la Rhodos. Pe scaunul ecumenic se știe prin alegere fostul Patriarh Anthim, iar Grigorie se caterisește și se pune anatemei arhiereilor Sinodului. Dar Anthim, după 50 zile de patriarhie, simțindu-se obosit dimisionează de bună voie, și se retrage pentru restul vieței sale, la muntele Athos, în Lavra Sf. Atanasie (9 Octomvre 1623). (Va urma.) și apoi mergând la un pavilion, ce era pregătit pe malul Dunărei, au asistat la un splendid foc de artificiu, ce s’a dat în insulele Dunărei și au privit la frumosul spectacol, ce oferiau toate bastimentele din port iluminate cu mult gust și din care mușicile militare făceau să resune artele cele mai plăcute. A doua zi de dimineață, la oarele 10, s’a ordonat în onoarea M. S. R. Domnului, pe platoul afară din oraș, o revistă a trupelor de garnizoană, compuse dintr’o drujină de infanterie, o sotnie de cavalerie și o baterie de artilerie, care au esecutat diferite evoluțiuni și au defilat apoi pe dinnaintea Domnului României și M. S. Principele Bulgariei. M. S. R. Domnul a complimentat pe Principele Alecsandru, pentru repedele progrese realizate de unele trupe bulgare și a mulțămit tuturor șefilor. La oarele 12 și jumătate a urmat un dejun militar după care Domnul României, condus de Principele Bulgariei pe propiul său iaht escortat de flotila bulgară, în sunetul musicilor și salvele tunurilor, au sosit la Smârda, unde canoniera „Grivița“ a dat onorurile cuvenite. Aci suveranul român a debarcat împreună cu Principele Bulgariei, care l-a însoțit pănă la vagonul Domnesc și ambii Principi Și-au luat ziua bună unul la altul în terminii cei mai afectuoși și în mijlocul aclamațiunei mulțimei. Principele Alecsandru, însoțit de autoritățile civile și militare ale județului Vlașca, și primind onorurile militare ale detașamentului său a pornit spre Rusciuc, iar Măria Sa Regală plecând cu trenul special la carele 2 și jumătate după amenji, a sosit la carele 4 la gara Cotroceni. După „Monitorul.“ 7) Ipsilanti, op. laud. pag. 181. 4) Apud Athanas. Comnen IpBÎlanti, Tcc gerâ rijv ccXuOiv, p. 180, edit. Constantinopol 1870*—Despre Allatius vețli Vaperean, Dictionnaire Universel des littératures, pag, 58. 6) Innokentiu, op. laud. II, 497—398. 6) C Mathas, în Vit Patriarch.—Rangabe, op. laud. pag 57. Reflecsiuni asupra articlului „La cestiunea învețâmântului religios“, publicat în „Biserica și școala“, Brașov, 5 August 1880. (8 Urmare.) Astfel iu dl N. nu se sfiesce, a huli legile fundamentale ale bisericii și școalei noastre, nu se sfisce, nici nu se rușinează a huli pe mai marele statului și pe maimarii bisericii, școalei și națiunei noastre și a’și bate joc de ei și de public. Arată adecă în mod absurd, că bulele d-sale — numind pe învățătorii]școalei poporale nechiemați, neîndreptățiți, neîndatorați a propune religiunea — și le basează pe canoanele bisericii creștine ortodocse (g. v.), și anume pe canonul, care de — esistat nu există, dar opresce pe creștin, a învăța pe cel ce nu scie; a îndrepta pe cel ce greșesce“; opresce pe creștin: „a învăța pe alții credința în Dileu cel adevărat, și a se deprinde în virtuțile creștineșci“. Așadar pentru mintea dlui N. sânt legile bisericii și a școalei noastre, cele aflătoare astăzii în vigoare, nesce nălici; numai canaonelei care nu există, îi sânt — realitate ! Și chiar dacă ar sei dl N. de aici undeva, că mirenii nu sunt iertați să învețe pe alții legea lui Christos, adecă, după cum tatăl pe fii, fratele pe frate, așa nici învățătorii pe elevi; însă învățătorii școalei noastre poporale a primit dela Archiepiscopul, respective dela Episcopul lor binecuvântare specială prin „Decretul de învățătoriu“, a propune elevilor lor toate obiectele de învățământ, prescrise pentru școala poporală, prin urmare și învățământul religiunei creștine , — nu ar fi în cazul acesta învățătorii școalei pop, prin binecuvântarea archipăstoreascâ deslegați de opreala „a se ocupa de învățământul religiunei creștine“, — a propune elevilor lor religiunea creștină? Au doară nu este adevărat, că „Intemeitoriul creștinătății“ au dat „păzitorilor și propagătorilor religiunii sale“ putere: „a lega și a deslega, și — câte vor lega și vor deslega aceștia pe pământ, vor fi legate și deslegate și în ceriu“? Ce vrea darul N. prin cuvintele: „Să