Telegraful Roman, 1880 (Anul 28, nr. 1-151)

1880-11-27 / nr. 140

Nr. 140. ___Si­biiu, Joi 27 Noemvre 1880 Anul XXVIII. TELEGRAFUL ROMÂN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 er., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarh­ie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la: Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor nr. 37. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei or 15 cr. rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fie­care publicare. Sibiiu, 26 Noemvre. Oare vor mai fi trăind mulți din­tre acei domni, cari sliceau, că nu­mai de ar veni Maghiarii odată la pu­tere, și vom vede cum se vor ușura toate greutățile, ce ni le-au adus Nemții pe capetele noastre! Ce e drept sânt numai treispră­­zece ani de când Maghiarii sânt a­­junși la putere, în viața națiunilor treisprăzzece ani nu e tocmai mult și mai cu samă, pentru sosirea ușurări­lor visate, de tot puțin. Așa credem, că vor știce cei câți mai trăiesc din­tre propagatorii raiului pe pământ în împărăția ungurească. Treisprăzzece ani nu sânt mulți în viața națiunilor, dar pe lângă acel minus horibil al „ușurărilor“ sânt mulți florinți în deficitul­­ positiv al sta­tului unguresc. Sânt multe datoriile de stat, cari pretind milioane de ca­rnete de pe spinarea contribuabililor. Sânt impositele fără de sfârșit încât ministrul de finance umblă țiiua în amend­a mare cu lămpașul lui Diogene, căutând obiecte noaue, pe cari se mai încarce imposite sau dări noase. Toate aceste s’au sporit și se sporesc în tim­pul cel scurt de treisprăzzece ani, pe­­ când „ușurările“ dispar tot mai de­parte în nimica nemărginită. Aceasta este numai partea din­­tâiu a miseriei raiului pământesc un­guresc. Vine partea a doua cu sără­cia generală, cu sărăcia, care face, ca venitul statului să se acopere în parte mare din execuțiile, cari smulg bună­­starea cetățenilor din rădăcină, ster­­pindu’i productivitatea pentru vecii vecilor. Aceste de pănă­nci le avem pe baza egalei îndreptățiri toți: Maghiari și nemaghiari, împreună. De la nivelul acesta în sus se sporesc miseriile celor, cari n’au fericirea, a fi născuți sau nefăcuți Maghiari. Cu alte cuvinte nemaghiarii se bucură de mai mult. Ei mai au asupririle în privința limbei și eschiderea pe cât se poate — și în privința aceasta putința este mare — de la viața publică de tot­­ feliul. Ceva însă tot are se mai vio­­ară pentru toți și pentru toate din fericirea în edițiune ungurească. Este darea cea nouă de consum, care are să fie desbătută cât de curând în dietă. Carnea, vinul și spirtul sau alcoholul au fost deja supuse con­­tribuțiunei numite dare de consum. Accentuăm terminul acesta ca se nu se confunde cu alte dări și cu accisele, ce se plătesc la poartă sau la intrarea arti­­culilor numiți în vre-o cetate sau orășel. Acum are se urmeze zah­arul, cafeaua și berea, (petroleul este supus deja) pănă când la rândul și în feliul seu încă nici una nu s’a pus în depozit sau maga­zin, fără de a se fi tras o piele de pe ele. Proiectul cel nou arată că o piele nu mai ajunge de pe un articul și vorba veche: „Doamne feresce de mai rău!“ se nu vie vremea, ca nici două piei se nu fie de ajuns de pe un ar­ticul. Dar și când n’am trăi să ajun­gem timpuri de aceste, de una sân­­tem ca și siguri: nu va trece mult și va trebui să purtăm registre despre ouăle, puii și în sfârșit despre toate bucăturile, câte le băgăm în gură, pentru ca după toate să plătim și dare de consum. Dările cresc și se înmulțesc și cu ele și deficitele. Și este lucru firesc, că așa trebue să fie. Guvernul nu scie decât să afle petrii de moară în formă de sarcini și să le restoarne pe popor. Apoi un agru semenat cu petrii de moară nu va produce nici o dată bogăție de roduri. Vegetația câtă se află sub povara cea grea poate că se mișcă și încolțesce, dară fără lumină și aier se strică și locul pe care odihneșce sarcina pietiii remâne neproductiv. Darea cea nouă de consum atinge pe toți consumenții de cafea și zah­ar, pentru că aceștia toți vor trebui să plătească mai scump acești articoli, afară că se lipsesc de dânșii. Dar și atunci sânt loviți, pentru că mulți vor lua refugiu la surogate, cari pot strica sănătății. Mai loviți înse sânt negu­țătorii de specerii sau băcanii, cari vor sta în viitoriu ca și d­­e­ consu­menții de vin în tot timpul sub pri­­vighiarea finanților, afară de împre­­giurarea, că nu se plătească, pentru că fac negoț din articulii supuși dărei de consum. Mai lovită însă și de cât negu­țătorii va fi neguțătoria de speceriui sau de băcănii, pentru că vor fi mulți, cari în loc de a se supune șicanelor finanților, se vor lipsi de a mai purta negoțul, pentru că vor fi mulți, cari voind se fie scutiți de care o vor în­­cungiura și urmarea va fi, că articolii din partea aceasta a comerciului vor fi așa de scumpi, ba poate mai scumpi ca în timpurile, când marfa colonială se transporta pe corăbii fără vapor și pe cai și care, pe căile cele mai primitive. Treisprăzece ani este puțin timp , dar a fost mai mult ca destul se ne desilusioneze și să dea de minciună toate promisiunile care se faceau îna­inte de era constituțională din urmă. Dacă alți treisprăzece ani vom progresa tot în materiile, în care pro­gresăm ar fi, apoi guvernul o bună samă își va păstra majoritatea sa; in giurul seu al majorităței sale însă va fi pustiiu și cât nu va fi pustiu­), va fi miserie de treisprăzece ori mai mare decut este astăzi. Revista politică. Sibiiu, în 26 Noemvre, în clubul liberal de la dieta Un­gariei, ne spune „Ellenzék“, majorita­­tea a respins darea personală și de câștig; cu mică minoritate a votat­ darea de consum și de transport. Procederea majorității a făcut sensa­­țiune și a devenit obiect de conver­­sațiune în toate părțile. „Resboiului“ i se telegrafează din Galați următoarele: „în prima s­a ședință ținută eri Sâmbătă, comisiunea dunăreană după o vie disensiune a respins luarea în considerațiune a ante-proiectului austriac și a decis în unanimitate, ca să elaboreze ea însăși un nou proiect de regulamentare a navigațiunei flu­viului , care proiect va fi transmis tuturor guvernelor representate în co­­misiune spre a fi studiat. Comisiunea va începe discusiunea proiectului nu­mai după ce comisarii vor primi de la guvernul lor respectiv instrucțiuni noue resultând din acest studiu. Marți, 25 Noemvre, a doua șe­dință plenară.“ (V. Posta din urmă). Te când s’ar vede că Austro-Un­­garia în cestiunea dunăreană a căd­ut față cu România, se scrie, că Austro- Ungaria este foarte hotărîtă a’și păs­tra posițiunea cu toată energia în ceealaltă parte a Orientului. De aceea dar. Haymerle pretinde dela Bulga­ria, ca înainte de toate se se cons­­trueze linia de fer Pirot-Sofia-Bellova. Cestiunea limbei în senatul imperial. (Urmare). Wu­rm­brand (continuând): Eu cred că în cea mai mare parte acest articol e de vină, că naționalitățile mai mici au făcut pretensiuni exagerate, că de douăzeci de ani durează neînțelegerile, care au înverșu­nat lupta pentru drepturile de limbă. Le privim mai de aproape acest articol și an­— n­ele mai din urmă. Ce­­ și-a închipuit legislatorul sub con­ceptul naționalități­or? Ce înțele­gem aici sub „naționalitate“ fiindcă acest cuvânt se pune aprcat lângă cuvântul „limbă“? Naționalitatea mai exprima ea aici și altceva, un alt drept, care trebue scu­tit și cultivat, aceea ce poate se pronuncia în moravurile, portul sau în părerile de drept particulare ? Pănă unde merge aici îndatorirea statului de a conserva și cul­tiva naționalitatea? Sau poate vrea nu­mai se­­lică, că nu este permis, ca vre­o na­ționalitate se fie prigonită pentru că se poate folosi de limba sa și o poate cultiva după voință? Dar în acest caz articulul acesta în genere nu înseamnă mult, pentru că acest drept și așa este garantat cetățenilor egal FOIȚA. Esposițiunea națională. IV. Am menționat deja obiectele din sala D ce presentă un interes istoric. Totuși având ocasiunea, de a în­tâlni pe espinatorul lor, d. D Butcu­­lescu, și a asculta interesantele d-sale esplicațiuni, revenim spre a pune pe public în posițiune, de a aprecia însem­nătatea științifică a acestei părți a isposițiunei. In dulapul cu No. 44 vedem, după cum am mai spus-o, diferite vase și obiecte de pământ, otensiune de peatră, de aramă , de os și de căprioară, toate provenite din esplorațiunile esecutate de arh­eologul nostru, d. Butculescu, in curs de mai bine de d­ece ani, cu spesele d-sale proprii. Ele au fost găsite în măgurele Calonfirescu, Balaciul-Padu­­reț, Zimbreasca, (Teleorman) și Popescu (în Vlașca). Aceste vase olării, obiecte de pământ și utensile sânt clasate de d. Dimitrie Butculescu în epoca neis­torisită a țerei, și nici cum în cea preis­torică, după cum le-am clasat noi, îm­preună cu alți arh­eologi. Diferența, ce există, după d. Butculescu între aceste două epoce este, că in cea dintâi a exis­­tat un cult și o ideografie, după cum chiar atestă obiectele găsite în aceste localități, pe câtă vreme epoca preis­torică este o epocă necultă, în care cel puțin pănă acum nu s’a probat nici o cunoscință de grafism. In stalagiul de sus al acestui du­lap, se observă diferite forme de bar­­bace, covăsele, cianace, borcane, tip­sii din cele trei măguri de mai sus și o colecțiune de utensile de oi, pre­cum râcăitori pentru piei, sule de coarne de căprioară, dalte și mânere de coarne de cerb. în al doilea stalagiu se află olă­ria din aceleși localități și o varieta­te de figurine de os și de pământ. D. Dimitrie Butculescu dă acestor figurine numirea de idole și ele formează partea cea mai interesantă și caracteristică a epocei neistorisite. După demonstrațiunile d-lui D. Butculescu aceste idole au o asemă­nare prototipică cu cele descoperite de dr. Schlieman la Tyrente și Mycene în Grecia. Se scie că aceste din urmă represeată pe Hera, sau Io a Pelasgilor sau Isis, sora și socia lui Osiris al Egiptianilor. Din această confingurație omogenă trage d-sea deducțiunea, că idolele descoperite în măgurele Calon­­firesc, Balaciu, Zimbreasca și Popescu posedă esențialmente spiritul și atri­­buțiunile divinităților egiptiane. Aceas­tă părere devine și mai verosimilă, dacă ne întoarcem privirile spre pri­mele epoce ale istoriei Dacilor. Sub regele Boerebiste Zamolxis (de origine dacă) aduse din Grecia și Egipt, unde trăise mai mult timp, cu­­noscința semnelor celeste, și prin in­­vestigațiunile lui câștigă favoarea ace­stui monarh­, care îi dete titlul de Dikenaios sau mare profet. El reformă cultul Dacilor și le inspiră neapărat credințele sale religioase, ce le învățase în Egipt. După moartea lui Zamolxis, Dacii ’i și divinisară. Așa­dar din omo­­tipia idolașilor din Tyrente și Mycena (Grecia) și cei din măgurele Calonfirescu, Balaciu, Zimbreasca și Popescu (Ro­mânia) trage d. Butculescu deducțiu­nea, că aceste divintăți represeată o epocă dacică cu cultura egiptiană. Cât despre armele de peatră și pământ, intensiliele compuse din ea, din coarne de căprioară și de cerb, din aramă nativă, din peatră (serpen­tină și cuarț, etc.) precum și din fo­sile, sub formă de prăștii, de topo­­rașe, rîcăitori, cuțitașe, sule, bolduri, toate aceste trec în epoca neolitică însă nu preistorică, ci neistorisită a acestui popor, de­oare­ce în aprofun­datele investigațiuni ale d-lui D. But­culescu nu s’a găsit nici un alt obiect de metal, afară de un topor de aramă nativă, și este de notorietate arh­eo­­logică, că acest metal face parte din sus-citata epocă. In stalagiul de jos se observă nișce forme conice de pă­mânt ars, în vârful cărora este practi­cată câte o gaură. Parte din aceste obiecte posedă pe fețele lor incisiuni ce deptind­e, prin configurația lor ca­ractere grafice, care, pănă acum, nu s’au putut descifra, din causa puține­lor probe ce sânt. înainte de a trece mai departe

Next