Telegraful Roman, 1880 (Anul 28, nr. 1-151)

1880-11-27 / nr. 140

560 TELEGRAFUL ROMAN, îndreptățiți ai statului într’o formulă gene­rală. Dar dacă de altă parte prin aceasta s’ar înțelege, că fie­care naționalitate, prin urmare ori­ce fragment de popor, care ’și-a desvoltat limba și moravurile în fesiul seu, are dreptul să pretindă dela stat deplină egalitate pentru cultivare și deplină egali­tate cu celelalte limbi din organismul sta­tului, o asemenea pretensiune rarăși­e n­e­­realizabilă, pentru câ noi avem­­ zece limbi de naționalitate, care stau pe o dife­rită treaptă de cultură, unele dintre aceste naționalități nici nu au o limbă scrisă și de vorbit încă numai puțini o vorbesc. O astfel de interpretare nu ar mai pute fi luată în înțelesul democratic al ega­lei îndreptățiri și al cultivării, ci ar cores­punde la restabilirea egalităței în sens co­­munistic, care ia deja unul a ceea ce are și o dă altuia. O limbă are proprietate intelec­tuală prin muncă și silințe de mii de ani, precând alta e atât de săracă încât nu are nici o literatură. Amândouă aceste limbi nu se pot pune într'o linie, fără de a co­mite o nedreptate contra celorlalte. Dar, într’adevăr aceasta nu a trebuit a se înțelege astfel. De aceea naționalii înșiși au propus la formularea cea nouă din anul 1867 încă o alineă care ța­ce: „Egala îndreptățire a limbelor ușitate în țeara va fi recunoscută de stat pentru școală, oficiu și viața pu­blic­ă." Din această linie vedem aprrat, că există o deosebire între limbile ușizate în țeară și între limbile naționalităților. Dar și aici ne aflăm în fața unor interpretări problematice. Pentru că ce e o astfel de limbă ușitată în țeară, dacă aici prin aceasta nu se înțelege limba ori și­cărei naționalități într’o țeară . Se înțelege sub aceasta oare limba, care se vorbesce în țeara întreagă sau în unele părți ale țarei sau limba aceea care s’a fo­losit mai înainte ca limba țerei în oficiu și în viața publică și are așa­­ b­ când o în­semnătate istorică? Nu voiu se decid în această privință, am aud­it nu de mult asu­pra acestui punct diferite păreri de la juriști esperimentați. Așa a declarat ministrul de justiție limba celtica de limbă ușitată și de limba terei pentru Boem­ia și Moravia. Se pare că ne am pute închipui cașul ca o limbă ușitată într’alt loc se nu fie ușitată în seara Întreagă. Deci aceste espresiuni nu trebue con­siderate togma ca sinonime. Și într’ade­­vĕr de el, în Tirol, cu toate că acolo limba italiană e una dintre limbile țerei, totuși nu se poate afirma, că ea e o limbă ușitată în țeara întreagă, și de altă parte judecătoria imperială a decis într’un cas, că în oare­care comune din Austria de jos e ușizată limba celtică, pre când aceasta în Austria de jos de sigur că nu este limba țerei. Se mai poate nasce și o altă te­mere gravă din această alinee : în ce pe­­riferiă are se fie valabilă egala îndreptățire; se considerăm adecă limbele ușizate în țeară ca egal îndreptățite între sine în im­în descrierea salei D, semnalăm colec­­țiunea de medalii espusă tot de d. Butculescu, care asemenea prezentă un interes istoric, de vreme ce fie­care din aceste medalii este bătută cu oca­­siunea unui eveniment oare­care. Ne întoarcem iarăși în lumea noastră, în lumea de astăzi și privim cele­lelalte obiecte expuse în sala D, găsim constume naționale, marame de borangicu, velnițe, olărie românească din mai multe județe ale țării, întrebu­ințate pentru a împodobi această sală. Mărturisim cu plăcere, că din punctul de vedere al impresiunei, ce produce ornamentarea sălei­i, ea nu lasă nimic de dorit. Cei ce pretind, că țesăturile noastre naționale, țesăturile lucrate de țerance, n’ar face o fru­moasă figură într’un salon n’au de­cât se visiteze sala D a esposițiunei „Concordia“, spre a se convinge de contrariu. Ideea decorațiunei acestei sale a fost proprie a d-lui D. Butculescu și chiar esecutată de d-lui, ca un simplu lucrător, de aceea, comitetul a și con­periul întreg sau numai între marginile țerei, și iarăși, între marginile țerei Întregi sau una limbă se fie îndreptățită în școală și în oficiu în acele părți ale țarei, unde e așutată, în asemenea măsură, cum e altă limbă în alte părți ale țerei. Cea din urmă vedere se pare a fi justificată prin alinea 3, care vorbesce de naționalități ce nu trebue silite se învețe o a doua limbă a țe­rei pentru cultivarea lor: „în țerile în care locuesc mai multe naționali­tăți, institutele de instrucțiune publică trebue întocmite astfel, ca fie­cărei dintre aceste naționali­tăți să i se dea mijloacele rece­­rute pentru cultivarea limbei sale fără de a fi silită se învețe o a doua limbă a țarei:“ de vom esecuta această disposițiune, aplicarea a dou­a sau a mai multor limbi ale țerei în țeara în­treagă într’adevâr va fi atât de cu greu în­cât egala îndreptățire a limbilor în țeara întreagă ar fi aproape neesecutabilă. Cum voiți dv. se puneți la cale egala îndreptă­țire în țeara întreagă, dacă i închideți na­ționalității posibilitatea de a înveța a doua limbă a țerei? După cum cred eu s’ar mai pute­aduce, fără a silui sunetul verbal al legei, un șir de temeri, care ar justifica părerea mea, că clarificarea acestor concepte e necesară, și pentru aceasta eu nu pot împărtăși părerea ministrului, că o codificare ar fi aici de pri­­n sos. Togma motivul adus de deput. Lien­­bacher contra codificării mi se pare a fi i plausibil pentru o astfel de codificare. Nu­mitul deputat a d­is: „Dacă o nouă lege [ fundamentală de stat voiesce a stabili instituțiuni nouă, positive și dacâ ea a pronunciat numai prin­cipiul pentru aceste instituțiuni, firesc e că în asemenea cas mai l­ip­se­s­c e o lege specială, care cu­prinde formularea concretă a a­­cestui principi­u:“ Dacă mi-a succes a areta, câte inter­pretări admit disposițiunile acestui drept fundamental și cât de necesară e o codifi­care lămurită, urmează de sine, că o lege de limbă voind a defini ce trebue a se în­­țelege sub limba unei țări sau sub limba unei naționalități, va trebui se stabi­­l­ea­s­că înainte de toate conceptul cel mai înalt, adecă conceptul lim­bei de stat. Prin aceasta nu se schimbă nici sensul nici sunetul literal al dreptului fundamental, care a putut numai să lăr­gească drepturile naționalităților și a lim­belor ușitate în țeară față cu restrângerile de până acum, dar nu a alterat disposi­țiunile despre limba statului, căci aceste există și nu au fost șterse nici odată. Din contră e învederat, că­dând na­ționalităților libertate individuală perfectă, pentru a -și desvolta limba, o limbă de stat în ultima analiză e o precondițiune necesară togma pentru numerul cel mare al limbilor ușitate în diferite țeri, pentru că altfel admi­nistrațiunea statului ar fi o imposibilitate, venit a o boteza pentru intimitate cu numirea de camera lui Butculescu. Ea ese cu totul din modul de arangiare al celor­l­alte sate ale Es­posițiunei. Decorul ce s’a dat salei­a este cu atât mai mult original, cu cât diferite districte ale țării își dau mână de unire prin velnnțele, scoarțele, be­țele, maramele, velnițele, ștergarele și olăria lor multicoloră particulare; toate aceste țeseturi aplicate pe tavan îi dau aspectul unei turle bisantine cu ornamentațiune originală de străchini, cianace și urcioare din diferite dis­tricte, cu bețe, care îmbrățișează on­­dulațiunile boltei, cu cingéturi lucrate cu fluturi și mărgele de diverse colori, care atrag­­ zilnic atențiunea publicului neobicinuită a vede un tavan atât de capricios și de călduros la privire. Velnnțele și scoarțele, care formează bolta, aparțin districtelor următoare: Uvov, Argeșu, Vlașca Rîmnicul-Sărat, Prahova, Ialomița, Dolju, Teleorman și Muscel. Olăria asemenea representă următoarele districte: Uvov, Prahova, Muscel, Romanați, Dolju, Argeș; în arangjarea obiectelor din această MS provoc și la acest loc la cuvintele unui bărbat (dep. Lienbacher), a cărui obiectivi­tate în această cestiune nu va fi contestată în partea dreaptă a casei: „Eu însumi recunosc, că în fie­care stat, unde există limbi diverse, trebue să fie una l­i­mb­ă d­e înțe­lege­r­e pe­n­t­r­u t­o­ți. Prin urmare e sigur, că limba sta­tului, dacă nu ar esistă încă, ar trebui introdusă, togma pentru a regula disposițiunile generale ale dreptului fundamental. Eu cred că nimenea, dacă nu caută cumva certe națio­nale, nu va ignora necesitatea unei limbi de stat într’o țeară locuită de diverse na­ționalități. Mai trebue oare se arat, că nu­mai există nici un stat mare, care se nu-și fi validitat limba sa în imperiul întreg, ba și constituțiunea liberală a Belgiului și a asigurat dreptul de a decide care se fie limba admnistrațiunei, și Ungaria abia a ajuns la independență și îndată ’și-a declarat limba sa de limba statului. Dv. și guvernul, pentru a paraliza pro­punerea, ’mi veți opune poate aceleși argu­mente (fieându’mi: „Dacă limba germana există deja ca limba statului și se presu­pune în mod tăcut în art. XIX, apoi nu mai avem nici un motiv pentru a o întemeia sau defini de nou“. O astfel de lege aduce și pentru partidă paguba ulterioară, că con­cesiunile pe cale administrativă devin impo­sibile, și naționalii red­ânduse restrinși în pretensiunile lor, nu vor mai ave interes a urma unei conduceri reacționare. Dv. ați pute face aceasta și prin votare ne ați a­­lunga cu dorințele noastre juste din casă — I dar prin aceasta propunerea nu mai se amână ! pentru a reveni de nou, poate într’altă formă- De veți mutila propunerea mea prin crearea unei legi, care fiind în con­trast diametral cu propunerea, va spori stă­rile caotice de aț­r, fiindcă nu se observă limba germană, pentru aceasta ne fac responsabili pe dv. Noi Germanii, cu toate că suntem na­ționalitatea cea mai numeroasă, fiind împăr­țiți în diverse țări, ne vom afla în multe­­ provincii în raportul unei minorități asu­prite, cu mai puține drepturi decât grupele naționale compacte. Vom trebui se espe­­riăm­, că libertățile și drepturile, ce vi le am conces bucuros, vor fi folosite ca armă contra noastră, pentru a ne știrbi drepturile acuitate din vechime. Avem oare deja acum temeiu pentru astfel de temeri? Nu vedem, cum toate na­țiunile, care se bucură de scutirea și culti­varea limbei lor numai în Austria, se folosesc de ori­ce ocasiune, pentru a ne respinge pe noi? Nu vedem că limba germană, cu toate că ori­ce om cultivat e silit a se fo­losi de dânsa, este proscrisă din Ungaria și că în unele jurnale se predică o goană for­mală a Germanilor? Se ve mai fac istori­cul teatrelor din Pesta și Lemberg, se ve­i mai descriu posițiunea Germanilor în Praga după foile boeme, sau nu am aud­it că un Slav din sud a silit pe un ministru, care e sală pare, că expunetorul a urmărit tocmai ideea de a dovedi, că frumoase sunt orna­mentările cu stofe româ­­nesci, când mai cu seamă sunt cu gust arangiate, și cu bucurie constatăm că a reeșit. Cele două ferestre împodobite cu țeseturi românesci, în loc de perdele și de celelalte ornamentațiuni, ce se obicînuesc, produc o impresiune plă­cută, pe care nu fac de­cât să o mă­rească scaunele și fotoliele sculptate cu artă și îmbrăcate tot cu stofe ro­mânesci. Dacă, precum în această sală e o colecțiune de velințe, ar fi fost la esposițiune și o altă colecțiune com­pletă de îmbrăcăminte țerenească pen­tru femei și bărbați, secțiunea speci­ală, ce s’ar fi putut forma cu ele ar fi oferit cel mai mare interes. Sun­tem siguri, că ceea ce nu s’a putut face anul acesta, se va face la cea dintâia esposițiune, ce va urma. Dar să urmăm inspecțiunea în­cepută. în dulapul cu medaliile, pe care ’l menționarăm, găsim mai multe Maghiar, în delegațiunea austriacă, să do­vedească necesitatea limbei germane ca me­diu de înțelegere? Ași pute produce o literatură întreagă în această materie, dar nu voiu să fac im­putări conaționalilor mei germani „din Linz“, nu voiu să scot un țipet de durere, câtă vreme mai avem puterea de a ne apara drepturile. Din acest motiv nici nu am șovăit a adresa această provocare ministeriului ac­tual, pentru că mai am încă convingerea, că în Austria nu va există nici un guvern, care să aibă pofta erostratică de a se periclita pe sine și imperiul prin aceea că se demite a despoia statul de unul dintre cele mai cardinale drepturi ale sale — luând statului aceea ce este a statului. Contele Hohenwarth­espune pescuit punctul de vedere al dreptei în aceasta ces­tiune. El­­ zice, că această propunere trebue respinsă la prima cetire, pentru că o disen­siune asupra acestui punct mai ales în mo­mentul de față nu va ave nici un resultat salutar și practic. Această cestiune se poate resolvi numai prin conlucrarea comună a tu­turor partidelor, (Aplause în dreapta), dar­ la o asemenea conlucrare nu putem conta în momentul de față. Imputarea ce se face dreptei, că ar voi se sugrume cuvântul con­trarilor, nu va fi ratificată din partea popo­rului, ba poporul va fi recunoscător, dacă mai întâiu se vor deslega întrebările econo­mice, de la care el va ava un folos. Dar ad­miterea și motivarea propunerei lui Wurm­­brand au trebuit se convingă partida dreaptă, că minoritatea atribue acestei desbateri o valoare estraordinară și crede că e un re­­cursit al curtoasiei parlamentare ca propu­nerea să se transpună unei comisiuni. Din acest motiv și dreapta se învoiesce și va vota pentru transpunerea propunerei la o comisiune. Oratorul înse se roagă ca se nu se consume timpul prin discursuri lungi și se nu se provoace nici o desbatere asupra cutezatelor teorii ce le-a desvoltat Wurm­­brand. Propunerea lui Wurmbrand s’a trans­pus unei comisiuni de 24 membri. Afacerea stindardului din Agria, în comisiunea petiționară a dietei unguresci s’a pertractat cu­noscuta afacere cu stindardul din Agria. Cetatea Agria a înaintat la 3 octomvre o petițiune cătră dietă, în care cere satisfacțiune pentru insulta­rea stindardului național și statorirea de pedepse aspre pentru asemenea ca­zuri în viitor, iar la 4 Noemvre nu­mita cetate a substernut altă petiți­une, prin care cere o nouă comisiune de cercetare, care să fie compusă din civili și militari, și crearea unei legi speciale pentru scutul emblemelor naționale. Comitatul Somogy a cerut prin o petițiune tot în această afacere, ca asemenea delicte să se pedepsească mostre de chihlibar din țeara, o țiga­retă de chihlibar, pe care se află mi­niatura staturei lui Mih­aiu­ Viteazul, lucrată cu multă artă de d. Matache Tănăsescu, o tabacheră de argint în filigrană, lucrată de un Român din Macedonia, și mai multe iconițe sculp­tate în lemn, lucruri mici, care înse merită atențiune ca lucrări nu numai de răbdare, ci și de un ales gust artistic. Mai departe, întimpinăm câte­va mustre de argintărie lucrată în țeară pentru usul bisericei și frumoase mus­tre de cercei și alte ornamente femi­nine, aceste din urmă eșite de ateli­erele d-lui Carapati. Un orologiu de buzunariu, cel dintâiu lucrat în țeară de d. G. Ionescu și mai multe bucăți de orologiu, o machină făcut de d. Z. R. Niculescu cu scopul de a ficșa orologiul în tim­pul reparațiunei și a sfîrșit stereome­­trul (instrument pentru măsurarea vo­lumului corpurilor) inventat de d nul Pușcariu și cunoscut deja cetitorilor noștri, ocupă singură o mescioară. D. Z. Niculescu a depus și un prospect în care anunță, că a desco-

Next