Telegraful Roman, 1880 (Anul 28, nr. 1-151)
1880-11-27 / nr. 140
560 TELEGRAFUL ROMAN, îndreptățiți ai statului într’o formulă generală. Dar dacă de altă parte prin aceasta s’ar înțelege, că fiecare naționalitate, prin urmare orice fragment de popor, care ’și-a desvoltat limba și moravurile în fesiul seu, are dreptul să pretindă dela stat deplină egalitate pentru cultivare și deplină egalitate cu celelalte limbi din organismul statului, o asemenea pretensiune rarășie nerealizabilă, pentru câ noi avem zece limbi de naționalitate, care stau pe o diferită treaptă de cultură, unele dintre aceste naționalități nici nu au o limbă scrisă și de vorbit încă numai puțini o vorbesc. O astfel de interpretare nu ar mai pute fi luată în înțelesul democratic al egalei îndreptățiri și al cultivării, ci ar corespunde la restabilirea egalităței în sens comunistic, care ia deja unul a ceea ce are și o dă altuia. O limbă are proprietate intelectuală prin muncă și silințe de mii de ani, precând alta e atât de săracă încât nu are nici o literatură. Amândouă aceste limbi nu se pot pune într'o linie, fără de a comite o nedreptate contra celorlalte. Dar, într’adevăr aceasta nu a trebuit a se înțelege astfel. De aceea naționalii înșiși au propus la formularea cea nouă din anul 1867 încă o alineă care țace: „Egala îndreptățire a limbelor ușitate în țeara va fi recunoscută de stat pentru școală, oficiu și viața publică." Din această linie vedem aprrat, că există o deosebire între limbile ușizate în țeară și între limbile naționalităților. Dar și aici ne aflăm în fața unor interpretări problematice. Pentru că ce e o astfel de limbă ușitată în țeară, dacă aici prin aceasta nu se înțelege limba ori șicărei naționalități într’o țeară . Se înțelege sub aceasta oare limba, care se vorbesce în țeara întreagă sau în unele părți ale țarei sau limba aceea care s’a folosit mai înainte ca limba țerei în oficiu și în viața publică și are așa b când o însemnătate istorică? Nu voiu se decid în această privință, am audit nu de mult asupra acestui punct diferite păreri de la juriști esperimentați. Așa a declarat ministrul de justiție limba celtica de limbă ușitată și de limba terei pentru Boemia și Moravia. Se pare că ne am pute închipui cașul ca o limbă ușitată într’alt loc se nu fie ușitată în seara Întreagă. Deci aceste espresiuni nu trebue considerate togma ca sinonime. Și într’adevĕr de el, în Tirol, cu toate că acolo limba italiană e una dintre limbile țerei, totuși nu se poate afirma, că ea e o limbă ușitată în țeara întreagă, și de altă parte judecătoria imperială a decis într’un cas, că în oarecare comune din Austria de jos e ușizată limba celtică, pre când aceasta în Austria de jos de sigur că nu este limba țerei. Se mai poate nasce și o altă temere gravă din această alinee : în ce periferiă are se fie valabilă egala îndreptățire; se considerăm adecă limbele ușizate în țeară ca egal îndreptățite între sine în imîn descrierea salei D, semnalăm colecțiunea de medalii espusă tot de d. Butculescu, care asemenea prezentă un interes istoric, de vreme ce fiecare din aceste medalii este bătută cu ocasiunea unui eveniment oarecare. Ne întoarcem iarăși în lumea noastră, în lumea de astăzi și privim celelelalte obiecte expuse în sala D, găsim constume naționale, marame de borangicu, velnițe, olărie românească din mai multe județe ale țării, întrebuințate pentru a împodobi această sală. Mărturisim cu plăcere, că din punctul de vedere al impresiunei, ce produce ornamentarea săleii, ea nu lasă nimic de dorit. Cei ce pretind, că țesăturile noastre naționale, țesăturile lucrate de țerance, n’ar face o frumoasă figură într’un salon n’au decât se visiteze sala D a esposițiunei „Concordia“, spre a se convinge de contrariu. Ideea decorațiunei acestei sale a fost proprie a d-lui D. Butculescu și chiar esecutată de d-lui, ca un simplu lucrător, de aceea, comitetul a și conperiul întreg sau numai între marginile țerei, și iarăși, între marginile țerei Întregi sau una limbă se fie îndreptățită în școală și în oficiu în acele părți ale țarei, unde e așutată, în asemenea măsură, cum e altă limbă în alte părți ale țerei. Cea din urmă vedere se pare a fi justificată prin alinea 3, care vorbesce de naționalități ce nu trebue silite se învețe o a doua limbă a țerei pentru cultivarea lor: „în țerile în care locuesc mai multe naționalități, institutele de instrucțiune publică trebue întocmite astfel, ca fiecărei dintre aceste naționalități să i se dea mijloacele recerute pentru cultivarea limbei sale fără de a fi silită se învețe o a doua limbă a țarei:“ de vom esecuta această disposițiune, aplicarea a doua sau a mai multor limbi ale țerei în țeara întreagă într’adevâr va fi atât de cu greu încât egala îndreptățire a limbilor în țeara întreagă ar fi aproape neesecutabilă. Cum voiți dv. se puneți la cale egala îndreptățire în țeara întreagă, dacă i închideți naționalității posibilitatea de a înveța a doua limbă a țerei? După cum cred eu s’ar mai puteaduce, fără a silui sunetul verbal al legei, un șir de temeri, care ar justifica părerea mea, că clarificarea acestor concepte e necesară, și pentru aceasta eu nu pot împărtăși părerea ministrului, că o codificare ar fi aici de prin sos. Togma motivul adus de deput. Lienbacher contra codificării mi se pare a fi i plausibil pentru o astfel de codificare. Numitul deputat a dis: „Dacă o nouă lege [ fundamentală de stat voiesce a stabili instituțiuni nouă, positive și dacâ ea a pronunciat numai principiul pentru aceste instituțiuni, firesc e că în asemenea cas mai lipsesc e o lege specială, care cuprinde formularea concretă a acestui principiu:“ Dacă mi-a succes a areta, câte interpretări admit disposițiunile acestui drept fundamental și cât de necesară e o codificare lămurită, urmează de sine, că o lege de limbă voind a defini ce trebue a se înțelege sub limba unei țări sau sub limba unei naționalități, va trebui se stabilească înainte de toate conceptul cel mai înalt, adecă conceptul limbei de stat. Prin aceasta nu se schimbă nici sensul nici sunetul literal al dreptului fundamental, care a putut numai să lărgească drepturile naționalităților și a limbelor ușitate în țeară față cu restrângerile de până acum, dar nu a alterat disposițiunile despre limba statului, căci aceste există și nu au fost șterse nici odată. Din contră e învederat, cădând naționalităților libertate individuală perfectă, pentru a -și desvolta limba, o limbă de stat în ultima analiză e o precondițiune necesară togma pentru numerul cel mare al limbilor ușitate în diferite țeri, pentru că altfel administrațiunea statului ar fi o imposibilitate, venit a o boteza pentru intimitate cu numirea de camera lui Butculescu. Ea ese cu totul din modul de arangiare al celorlalte sate ale Esposițiunei. Decorul ce s’a dat saleia este cu atât mai mult original, cu cât diferite districte ale țării își dau mână de unire prin velnnțele, scoarțele, bețele, maramele, velnițele, ștergarele și olăria lor multicoloră particulare; toate aceste țeseturi aplicate pe tavan îi dau aspectul unei turle bisantine cu ornamentațiune originală de străchini, cianace și urcioare din diferite districte, cu bețe, care îmbrățișează ondulațiunile boltei, cu cingéturi lucrate cu fluturi și mărgele de diverse colori, care atrag zilnic atențiunea publicului neobicinuită a vede un tavan atât de capricios și de călduros la privire. Velnnțele și scoarțele, care formează bolta, aparțin districtelor următoare: Uvov, Argeșu, Vlașca Rîmnicul-Sărat, Prahova, Ialomița, Dolju, Teleorman și Muscel. Olăria asemenea representă următoarele districte: Uvov, Prahova, Muscel, Romanați, Dolju, Argeș; în arangjarea obiectelor din această MS provoc și la acest loc la cuvintele unui bărbat (dep. Lienbacher), a cărui obiectivitate în această cestiune nu va fi contestată în partea dreaptă a casei: „Eu însumi recunosc, că în fiecare stat, unde există limbi diverse, trebue să fie una limbă de înțelegere pentru toți. Prin urmare e sigur, că limba statului, dacă nu ar esistă încă, ar trebui introdusă, togma pentru a regula disposițiunile generale ale dreptului fundamental. Eu cred că nimenea, dacă nu caută cumva certe naționale, nu va ignora necesitatea unei limbi de stat într’o țeară locuită de diverse naționalități. Mai trebue oare se arat, că numai există nici un stat mare, care se nu-și fi validitat limba sa în imperiul întreg, ba și constituțiunea liberală a Belgiului și a asigurat dreptul de a decide care se fie limba admnistrațiunei, și Ungaria abia a ajuns la independență și îndată ’și-a declarat limba sa de limba statului. Dv. și guvernul, pentru a paraliza propunerea, ’mi veți opune poate aceleși argumente (fieându’mi: „Dacă limba germana există deja ca limba statului și se presupune în mod tăcut în art. XIX, apoi nu mai avem nici un motiv pentru a o întemeia sau defini de nou“. O astfel de lege aduce și pentru partidă paguba ulterioară, că concesiunile pe cale administrativă devin imposibile, și naționalii redânduse restrinși în pretensiunile lor, nu vor mai ave interes a urma unei conduceri reacționare. Dv. ați pute face aceasta și prin votare ne ați alunga cu dorințele noastre juste din casă — I dar prin aceasta propunerea nu mai se amână ! pentru a reveni de nou, poate într’altă formă- De veți mutila propunerea mea prin crearea unei legi, care fiind în contrast diametral cu propunerea, va spori stările caotice de ațr, fiindcă nu se observă limba germană, pentru aceasta ne fac responsabili pe dv. Noi Germanii, cu toate că suntem naționalitatea cea mai numeroasă, fiind împărțiți în diverse țări, ne vom afla în multe provincii în raportul unei minorități asuprite, cu mai puține drepturi decât grupele naționale compacte. Vom trebui se esperiăm, că libertățile și drepturile, ce vi le am conces bucuros, vor fi folosite ca armă contra noastră, pentru a ne știrbi drepturile acuitate din vechime. Avem oare deja acum temeiu pentru astfel de temeri? Nu vedem, cum toate națiunile, care se bucură de scutirea și cultivarea limbei lor numai în Austria, se folosesc de orice ocasiune, pentru a ne respinge pe noi? Nu vedem că limba germană, cu toate că orice om cultivat e silit a se folosi de dânsa, este proscrisă din Ungaria și că în unele jurnale se predică o goană formală a Germanilor? Se ve mai fac istoricul teatrelor din Pesta și Lemberg, se vei mai descriu posițiunea Germanilor în Praga după foile boeme, sau nu am audit că un Slav din sud a silit pe un ministru, care e sală pare, că expunetorul a urmărit tocmai ideea de a dovedi, că frumoase sunt ornamentările cu stofe românesci, când mai cu seamă sunt cu gust arangiate, și cu bucurie constatăm că a reeșit. Cele două ferestre împodobite cu țeseturi românesci, în loc de perdele și de celelalte ornamentațiuni, ce se obicînuesc, produc o impresiune plăcută, pe care nu fac decât să o mărească scaunele și fotoliele sculptate cu artă și îmbrăcate tot cu stofe românesci. Dacă, precum în această sală e o colecțiune de velințe, ar fi fost la esposițiune și o altă colecțiune completă de îmbrăcăminte țerenească pentru femei și bărbați, secțiunea specială, ce s’ar fi putut forma cu ele ar fi oferit cel mai mare interes. Suntem siguri, că ceea ce nu s’a putut face anul acesta, se va face la cea dintâia esposițiune, ce va urma. Dar să urmăm inspecțiunea începută. în dulapul cu medaliile, pe care ’l menționarăm, găsim mai multe Maghiar, în delegațiunea austriacă, să dovedească necesitatea limbei germane ca mediu de înțelegere? Ași pute produce o literatură întreagă în această materie, dar nu voiu să fac imputări conaționalilor mei germani „din Linz“, nu voiu să scot un țipet de durere, câtă vreme mai avem puterea de a ne apara drepturile. Din acest motiv nici nu am șovăit a adresa această provocare ministeriului actual, pentru că mai am încă convingerea, că în Austria nu va există nici un guvern, care să aibă pofta erostratică de a se periclita pe sine și imperiul prin aceea că se demite a despoia statul de unul dintre cele mai cardinale drepturi ale sale — luând statului aceea ce este a statului. Contele Hohenwarthespune pescuit punctul de vedere al dreptei în aceasta cestiune. El zice, că această propunere trebue respinsă la prima cetire, pentru că o disensiune asupra acestui punct mai ales în momentul de față nu va ave nici un resultat salutar și practic. Această cestiune se poate resolvi numai prin conlucrarea comună a tuturor partidelor, (Aplause în dreapta), dar la o asemenea conlucrare nu putem conta în momentul de față. Imputarea ce se face dreptei, că ar voi se sugrume cuvântul contrarilor, nu va fi ratificată din partea poporului, ba poporul va fi recunoscător, dacă mai întâiu se vor deslega întrebările economice, de la care el va ava un folos. Dar admiterea și motivarea propunerei lui Wurmbrand au trebuit se convingă partida dreaptă, că minoritatea atribue acestei desbateri o valoare estraordinară și crede că e un recursit al curtoasiei parlamentare ca propunerea să se transpună unei comisiuni. Din acest motiv și dreapta se învoiesce și va vota pentru transpunerea propunerei la o comisiune. Oratorul înse se roagă ca se nu se consume timpul prin discursuri lungi și se nu se provoace nici o desbatere asupra cutezatelor teorii ce le-a desvoltat Wurmbrand. Propunerea lui Wurmbrand s’a transpus unei comisiuni de 24 membri. Afacerea stindardului din Agria, în comisiunea petiționară a dietei unguresci s’a pertractat cunoscuta afacere cu stindardul din Agria. Cetatea Agria a înaintat la 3 octomvre o petițiune cătră dietă, în care cere satisfacțiune pentru insultarea stindardului național și statorirea de pedepse aspre pentru asemenea cazuri în viitor, iar la 4 Noemvre numita cetate a substernut altă petițiune, prin care cere o nouă comisiune de cercetare, care să fie compusă din civili și militari, și crearea unei legi speciale pentru scutul emblemelor naționale. Comitatul Somogy a cerut prin o petițiune tot în această afacere, ca asemenea delicte să se pedepsească mostre de chihlibar din țeara, o țigaretă de chihlibar, pe care se află miniatura staturei lui Mihaiu Viteazul, lucrată cu multă artă de d. Matache Tănăsescu, o tabacheră de argint în filigrană, lucrată de un Român din Macedonia, și mai multe iconițe sculptate în lemn, lucruri mici, care înse merită atențiune ca lucrări nu numai de răbdare, ci și de un ales gust artistic. Mai departe, întimpinăm câteva mustre de argintărie lucrată în țeară pentru usul bisericei și frumoase mustre de cercei și alte ornamente feminine, aceste din urmă eșite de atelierele d-lui Carapati. Un orologiu de buzunariu, cel dintâiu lucrat în țeară de d. G. Ionescu și mai multe bucăți de orologiu, o machină făcut de d. Z. R. Niculescu cu scopul de a ficșa orologiul în timpul reparațiunei și a sfîrșit stereometrul (instrument pentru măsurarea volumului corpurilor) inventat de d nul Pușcariu și cunoscut deja cetitorilor noștri, ocupă singură o mescioară. D. Z. Niculescu a depus și un prospect în care anunță, că a desco-