Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)

1882-06-10 / nr. 66

262 TELEGRAFUL ROMAN prins că în anul 1000, când S. Ștefan a primit de la papa Silvestru coroana regală, încoronatul rege nu avea în posesiune decât numai o mică parte din regatul de mai târziu al Unga­riei, principatul Panoniei de odini­oară și țeara despre meagă­ții de la lacul Balaton, ținutul Banatului Timișian, Transilvania întreagă și după „Chronica Hungarorum“, Slo­vacia întreagă, nu aparțineau regatu­lui nou, ba și când mai târziu ținu­tul Banatului timișian și Transilvania au fost cucerite (?) de S. Stefan, n’au intrat în nemijlocita posesiune a re­gelui...“ Ca se putem judeca împregiură­­rile îngropate nu numai în depărtarea secolilor, dar și în diversele interese a acelor ce s’au ocupat pănă acum cu situațiunea din timpurile contactului celui dintâiu al Maghiarilor cu Ro­mânii, trebuie se avem idei clare des­pre factorii acelor timpuri. Maghiarii popor barbar, iubitoriu de răsboaie și de escursiuni de pradă, au încăput între Slavii cu oare­care ordine socială, însă nu destul de tari ca se le resiste la cea dintâia năvală. La resărit Românii așijderea cu ordi­nea lor socială, evitați de Maghiari, de silă sau de voie bună nu se poate sei. La apus împărăția romană - germană care era încă în tăcere și la meațlă-ții împărăția romano - răsăriteană în că­dere, și alte fragmente de popoare. Mai puțin la număr decât Goții s’au Hunit, după vre-o câte­va încer­cări nenorocoase cu armele, conducă­torii lor, cumpănind bine împregiură­­rile, s’au hotărît pentru statornicie și civilisațiune. Spre sfârșitul acesta au trebuit se împrumute instituțiuni pen­tru sine de o parte, de alta au tre­buit să între în relațiuni de alianță sau federațiune cu popo­arele între care și pe lângă care viețuiau. Acea­sta cu atât mai vârtos cu cât masa poporului maghiar neprevăzătoare și care nu cunoscea raporturile în care se afla, stăruia pe lângă viața sălba­­tică, cu care era deprinsă din patria originală de unde venise. Inștința conducătorilor de a căuta rațism în"popoarele cu care se aflau acum Maghiarii în contact, tran­spiră chiar din cronicele miraculoase ale Maghiarilor, cari încuscresc d.e. Maghia­rii cu Românii *.)" Nisuința însă se vede mai învederat din cuvintele ce se pun celui dintâiu rege maghiar în gură, care caută ași rațiunea dominațiunea pe diversitatea limbilor.“ Slavii mai ântâiu, și după ei Ro­mânii în ducatele lor (Maramureș, Banat, Transilvania, Făgăraș) au tre­buit dară să fie elementele cele din­tâiu pe care s’au răzb­inat întemeitorii statului unguresc. Ei, ca federați, re­spective instituțiunile lor, au fost care au dat naștere ordinei de drept și consolidărei regatului unguresc. Raportul între Maghiari și Români se presentează așa dară îndată după contactul statornic ca un raport fede­ralist­. Introducerea feudalismului, pre­cum se pretinde, de regele Ștefan I, pe Români, la început nu i a jignit. Ro­mânii au rămas în dreptul lor națio­nal în ceea ce privesce posesiunea, serviciul cu armele, administrațiunea și justiția. Decretele regilor și comi­­sielor au început numai în decursul secului 13 a fi normative în prima linie pentru nobilime. Nu numai Româ­nii s’au bucurat în Ungaria de dreptu­rile lor proprii avute ci și oaspeții și coloniștii veniți mai târziu se admini­­nistrau și judecau ,prin ei înșiși, adecă prin instituțiunile ce și le adu­cem cu sine, d. e. Sașii și Zepusenii. Cum am dis înse, în secuiul amin­­tit (1222) întâlnim cea dintâia schim­bare a raporturilor de pănă aci. No­bilimea temătoare de potestatea re­gilor a stors de la regele Andreiu II așa numita bulla aurea Bulla aureă a dat naștere unei direcțiuni noue în restringerea drep­turilor naționale și în centralizarea re­gatului. Poate că direcțiunea aceasta nouă a îndemnat pe Radu Negru din Făgă­raș și Ionai tânjiu pe Dragoș din Mara­­murăș a și căuta patru­ nove în ținuturi românesci la mează­r* și răsărit de la Carpați, ținuturi cari mai nainte erau bântuite de barbari. (Va urma.) *) Fiica lui Menumorut se mărită după fiiul lui Arpad, Ilice An­­not. Revista politică. Sibiiu, în 9 Iunie. Szögyenyi este numit numai al doilea cap de secțiune în ministe­­riul de externe; cel dintâiu cap este contele Hoyos, fostul trimis în Bu­­curesci. Conferența în cestiunea egpteană era să se întrunească în 22 Iunie n. la Constantinopole. Ob­­iectul cel dintâiu ce are conferența a desbate era să fie regularea i­n­­­terve­n­țiunei. O telegramă cu datul din 20 Iunie n. de la Constan­tinopole anud­e că conferența este pa­­ralizată. Ministrul de externe al Porții, spune telegrama, a aflat, ca resulta­­tele misiunei lui Derviș pașa, trimis de Sultanul să împace spiritele în Cairo, arată că conferența nu este opor­tună. Respunsul acesta dat la soli­citarea puterilor pe lângă Poarta oto­mană de a se învoi și dînsa la ține­­­­rea conferinței, se consideră de o res­pingere categorică a conferenței. Creștinii intr’aceea părăsesc Egip­tul, lăsânduși averile acolo. Vineri au fost toate moșeele din Cairo iluminate din causa serbătoarei „înalțărei (lui a Mahomet) la ceriu“. Europenilor le înterzis poliția a eși din locuințe în noaptea aceea, pentru că era de te­mut că la mezul nopții mahomedanii vor prăda casele creștinilor. Arabi pașa, și directorul poliției au pri­­vighiat toată noaptea și cavaleria au patrulat pe strade cu săbiile trase. Guvernatorul a dispus ca imamii, pre­oții, se vestească în mușee, că la cea mai mică revoltă cetatea va fi bom­bardată. La 11 oare noaptea s’au au­­zit 7 salve de tun Frica era mare, însă au fost numai salve de ame­nințare. Contingentul recrutării în Rusia este normal pentru anul acesta cu 212,000 feciori. De la Bucuresci să scrie la Zi­­arele din Viena că prin demisiunea lui C. A. Rosetti din cameră și din clubul liberalilor este provocată o crisă de partidă. Se mai scrie, că cri­­sei aceștia va urma și una de cabinet. Mai departe se scrie despre eventuali­tatea venirei lui Dimitrie Brătean la ministeriu, ca la spatele lui să se recon­­struească partida liberală. Se vorbesce și de intrarea lui Cogălniceanu în cabinet. Cogălniceanu însă au refu­­zat de­o­camdată, fiindcă merge la băi și în Septemvre ave­a regula unele afaceri în Paris, n’aveam locuințe stabile, și deosebi­rea era că pe când lor nici prin cap nu le trecea să-­și caute locuințe, noi căutam în ruptul capului și nu aflam Caii se i fi mestecat, nu­ mai cuno­­sceai pre al nostru. Cât pentru culoare puteai trage sorți, căci ori­care din noi susținea proba. Aceștia erau înainte mergătorii noștri, și noi eram următorii lor. Am eșit din țigănie urmând pe țigani și ne apropiarăm cu pași repezi de Tur­­nișor. Eram 5 inși, cu visitiul 6. Și toți eram adânciți în cugete. Și să ne în­trebe cineva ce era obiectul medita­țiilor noastre, nu cred că și-ar pute da vreunul sama. Eu ’mi desfătam privirea în admirarea frumsețelor na­turii. Treceam printre nisce holde frumoase, mari ca trestia, și dese de la 5 pași nu te mai observa nime. Adierea vântului se mișca încetinel, și ele fugeau — după cum zice po­porul, fugeau și tot acolo remâneau, incepânduși fuga din nou întocmai ca și gândurile omului. în câteva minute am fost în Turnișor. Aici am văzut ceva. Și ca se dovedesc că am văzut, voi spune ce am văzut. Pe 4 rotițe micuțe era așezat un coșuleț și în el ședeau 2 copilași bu­­clii, pe cari i trăgea tatăl lor. Ma­­măsa-i urma cu sapele pe umăr și cu cârfa în mână. Mult am admirat iste­țimea omului. Pe la noi oamenii nu sânt așa de practici. Eu sânt din Ardeal, în­fățișarea țărancei pe la noi e classică, însă nepractică. Pe brațul stâng e legat băiatul cu un stergariu la pep­­tul mamei. E poetic că băiatul, care 9 luni a zăcut sub inimă, alte 19 luni să zacă pe inimă, și e și natural poate se fie așa. Astfel legat băiatul, pe umărul drept ,și pune țăranca desagii în care are pânza, și în mâna dreptă cârfa, cu fiertura pentru soțul său. E bărbătească înfățișarea aceasta a ță­rancei române, însă e nepractică. Mi-ar părea bine, dacă toți țăranii ar imita pe Turnișoreanul, cel puțin o încer­care am face. Insist pre lângă­ părerea mea, de­oarece ea nu loveșce în prin­­­cipiul nostru de passivitate. Din Turnișor am ajuns în Cri­Wahrmann: (continuând) între­barea e acum, de­ținem noi în general invasiunea în massa a unei rase streine în Ungaria de periculoasă. Eu pun în­­trebarea așa (Voci în stânga estemă: Și noi o punem așa!), nu că țin de folositoare și nimerită invasiunea ji­dovilor ruși, ci preste tot ori­ce in­­vasiune în masă a elementelor străine. (Aprobare: Voci în stânga estremă: Și noi punem întrebarea așa!) Dacă astfel e admisibilă întrebarea, remâne, după cum cred eu ori­ce antipatie și simpatie la o parte (Aprobare) și așa noi ajungem numai la o judecată dreptă nu însă la prejudeț. (Apro­bare vie.) Și eu țin că e consult a pune în­trebarea astfel și din acea causă că și petițiunea comitatului Satmarelui zice ceea ce s’a vorbit și în alte părți, că sânt unele ținuturi unde popora­­țiunea nu e prea deasă și prin ur­mare invasiunea ar fi de dorit. Eu din parte’mi Zic cu precisiune, că nu știau. Am bătut mai de multe ori drumul Săliștei și de câte ori mă-am apropiat de Turnișor totdeauna m’a cu­prins o falnică mândrie carea curând s’a prefăcut în tristeță. Mi se părea că pe întinsul șes al Orlatului și acum văd oastea lui Mihaiu viteazul. Mă uitam la culmea, care cu fală prive­sce preste Cristian și Orlat, la pis­curile Carpaților, me uitam la ea, și culmea ’mi zicea că și ea visează de do­rul urmașilor lui Mihaiu viteazu. M’am gândit: ce-am fost și ce suntem. Ce sântem și ce-am putea fi, ca se Poate ași mai fi cugetat ceva, mai pot spune ceva, dacă nu ne-ar fi părăsit înainte mergătorii noștri. Ei adecă au luat drumul spre Orlat, și noi trebuia se mergem la Săliște. Și precum am spus, calul no­stru era cu nărav. Trebuia se meargă cineva înaintea lui, ca el să aibă după cine se meargă. Nărav avea calul, nărav aveam și noi. Al lui îl seim. Al nostru era ca se ședem în trăsură. Și el cu nă­rav,­­și noi cu nărav. Și noi după pro­verbul neamțului. Der Kluge gibt nach, ca se dovedim ca noi suntem cei cuminte. Cestiunea evreească în dieta Ungariei. (Urmare.) . țin invasiunea de corespunzătoare și folositoare. (Aprobare). Eu nu țin in­vasiunea în masă de corespunzătoare scopului și folositoare. Aparența în masa a ori­cărui element străin, eu o repetez, fie Evrei ruși, fie Nih­iliști ruși, democrați, socialistici Germani, Feniant­ici, Sârbi, Valachi s’au Sași, (Aprobare vie) și chiar din causa că în presenta posițiune a Ungariei o asemenea invasiune nu s’ar pute to­lera fără de a espune periculului scopurile statului. (Aprobare.) Căci problema Ungariei este înainte de toate ca statul unguresc să devină mai ân­tâiu și mai ântâiu un stat complet unguresc. (Aprobare. O voce în stânga extremă. Și Evreii pot să năzuiască într'acolo). Și spre a deveni un stat complet unguresc, nu e de ajuns, ca într’ânsul elementul unguresc să fie mai forte de­cât ori­ce element singuratic; eu nu mă tem de statistică — cum s’a ex­­primat alaltă ori un domn deputat — ci e necesar, ca elementul unguresc să fie mai forte decât toate celelalte elemente ale țării la­olaltă; căci nu­mai lățirea prea mare a maghiaris­mului superioritatea elemen­tului maghiar peste toate ce­lelalte elemente dau statului un­­guresc dreptul de esistență, la raison d'être și îi asigură esistența lui. (Apro­bare.) După cum seim, s’au făcut pe acel teren în deceniul din urmă pro­grese mari, diferite. (Aprobare). Dar aceasta nu e de ajuns; nu a ajuns încă lucrul pănă acolo, ca se se asi­mileze toate națiunile stră­­i­n­e. Posibil că nedestoinicia legilor noastre sau indiferentismul societății noastre sau alte împregiurări să fie causa. (Aprobare.) Noi trebue să ne năzuim resolut într’acolo, ca asimi­­lațiunea se progreseze și să evităm tot, ce ar împedeca acea­­stă asimilațiune. (Aprobare.) De­oare­ce însă invasiunea în masă a ori­cărui element nou în țeară o ar împedeca, de­sigur eu nu sânt de părere, ca să o sprijinim (Aprobare.) Spre a nu fi rău înțeles trebue să me esprim, că nu sânt șovinist și că vorbind contra învasiunei în masă, eu nu iau în considerare invasiunea de singuratici, pentru că n’am nici o frică, că singuraticii, cari imigrează în țeară cu avere, cu capabilitate de lucru, cu capital spiritual și vreau să se stațio­neze aci pentru promovarea diferite­lor scopuri și se-­și caute o patrie nouă, o pot face și eu nu do­resc, să le închidem drumul. Ca invasiunea să fie făcută în masă e oprit prin relațiunile economice ale Ungariei (Aprobare), în vreme ce eu dară invasiunea în masă nu o doresc, ne-am supus. Și astfel noi înainte, și calul după noi, am ajuns în Săliște. Românul e fiul libertăței. Aceasta o stim cu toții și ni s’a spus mai de multe ori și din partea bărbaților no­ștri politici. Libertatea nu sufere re­­stricțiuni pe nici un teren. Eu încă sum firul libertăței și libertatea nu mi o va țărmuri nici o putere pe lume. Dovadă minunată a sistemei, ce am ur­mat și voi urma în descrierea impre­­siunilor mele. Și tocmai această ne­­sistemă e principala dovadă că și eu sunt român. Va urma acum în puterea liber­tăței mele, cea ce ar fi trebuit se fie începutul acestor impressii. La institutul pedagogic-teologic din Sibiiu s-a format sub conducerea domnului George Dima un cor, care esecută cu frumsețe cântările litur­gice compuse pe patru voci ,de în­suși domnul Dima. în 22 Maiu vechiu d-nul Dima împreună cu corul d-niei Sale a făcut escursie la Săliște, la care s-au alăturat mai mulți juriști din Sibiiu.­­Va urma.

Next