Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)
1882-06-10 / nr. 66
262 TELEGRAFUL ROMAN prins că în anul 1000, când S. Ștefan a primit de la papa Silvestru coroana regală, încoronatul rege nu avea în posesiune decât numai o mică parte din regatul de mai târziu al Ungariei, principatul Panoniei de odinioară și țeara despre meagății de la lacul Balaton, ținutul Banatului Timișian, Transilvania întreagă și după „Chronica Hungarorum“, Slovacia întreagă, nu aparțineau regatului nou, ba și când mai târziu ținutul Banatului timișian și Transilvania au fost cucerite (?) de S. Stefan, n’au intrat în nemijlocita posesiune a regelui...“ Ca se putem judeca împregiurările îngropate nu numai în depărtarea secolilor, dar și în diversele interese a acelor ce s’au ocupat pănă acum cu situațiunea din timpurile contactului celui dintâiu al Maghiarilor cu Românii, trebuie se avem idei clare despre factorii acelor timpuri. Maghiarii popor barbar, iubitoriu de răsboaie și de escursiuni de pradă, au încăput între Slavii cu oarecare ordine socială, însă nu destul de tari ca se le resiste la cea dintâia năvală. La resărit Românii așijderea cu ordinea lor socială, evitați de Maghiari, de silă sau de voie bună nu se poate sei. La apus împărăția romană - germană care era încă în tăcere și la meațlă-ții împărăția romano - răsăriteană în cădere, și alte fragmente de popoare. Mai puțin la număr decât Goții s’au Hunit, după vre-o câteva încercări nenorocoase cu armele, conducătorii lor, cumpănind bine împregiurările, s’au hotărît pentru statornicie și civilisațiune. Spre sfârșitul acesta au trebuit se împrumute instituțiuni pentru sine de o parte, de alta au trebuit să între în relațiuni de alianță sau federațiune cu popoarele între care și pe lângă care viețuiau. Aceasta cu atât mai vârtos cu cât masa poporului maghiar neprevăzătoare și care nu cunoscea raporturile în care se afla, stăruia pe lângă viața sălbatică, cu care era deprinsă din patria originală de unde venise. Inștința conducătorilor de a căuta rațism în"popoarele cu care se aflau acum Maghiarii în contact, transpiră chiar din cronicele miraculoase ale Maghiarilor, cari încuscresc d.e. Maghiarii cu Românii *.)" Nisuința însă se vede mai învederat din cuvintele ce se pun celui dintâiu rege maghiar în gură, care caută ași rațiunea dominațiunea pe diversitatea limbilor.“ Slavii mai ântâiu, și după ei Românii în ducatele lor (Maramureș, Banat, Transilvania, Făgăraș) au trebuit dară să fie elementele cele dintâiu pe care s’au răzbinat întemeitorii statului unguresc. Ei, ca federați, respective instituțiunile lor, au fost care au dat naștere ordinei de drept și consolidărei regatului unguresc. Raportul între Maghiari și Români se presentează așa dară îndată după contactul statornic ca un raport federalist. Introducerea feudalismului, precum se pretinde, de regele Ștefan I, pe Români, la început nu i a jignit. Românii au rămas în dreptul lor național în ceea ce privesce posesiunea, serviciul cu armele, administrațiunea și justiția. Decretele regilor și comisielor au început numai în decursul secului 13 a fi normative în prima linie pentru nobilime. Nu numai Românii s’au bucurat în Ungaria de drepturile lor proprii avute ci și oaspeții și coloniștii veniți mai târziu se admininistrau și judecau ,prin ei înșiși, adecă prin instituțiunile ce și le aducem cu sine, d. e. Sașii și Zepusenii. Cum am dis înse, în secuiul amintit (1222) întâlnim cea dintâia schimbare a raporturilor de pănă aci. Nobilimea temătoare de potestatea regilor a stors de la regele Andreiu II așa numita bulla aurea Bulla aureă a dat naștere unei direcțiuni noue în restringerea drepturilor naționale și în centralizarea regatului. Poate că direcțiunea aceasta nouă a îndemnat pe Radu Negru din Făgăraș și Ionai tânjiu pe Dragoș din Maramurăș a și căuta patru nove în ținuturi românesci la meazăr* și răsărit de la Carpați, ținuturi cari mai nainte erau bântuite de barbari. (Va urma.) *) Fiica lui Menumorut se mărită după fiiul lui Arpad, Ilice Annot. Revista politică. Sibiiu, în 9 Iunie. Szögyenyi este numit numai al doilea cap de secțiune în ministeriul de externe; cel dintâiu cap este contele Hoyos, fostul trimis în Bucuresci. Conferența în cestiunea egpteană era să se întrunească în 22 Iunie n. la Constantinopole. Obiectul cel dintâiu ce are conferența a desbate era să fie regularea intervențiunei. O telegramă cu datul din 20 Iunie n. de la Constantinopole anude că conferența este paralizată. Ministrul de externe al Porții, spune telegrama, a aflat, ca resultatele misiunei lui Derviș pașa, trimis de Sultanul să împace spiritele în Cairo, arată că conferența nu este oportună. Respunsul acesta dat la solicitarea puterilor pe lângă Poarta otomană de a se învoi și dînsa la ținerea conferinței, se consideră de o respingere categorică a conferenței. Creștinii intr’aceea părăsesc Egiptul, lăsânduși averile acolo. Vineri au fost toate moșeele din Cairo iluminate din causa serbătoarei „înalțărei (lui a Mahomet) la ceriu“. Europenilor le înterzis poliția a eși din locuințe în noaptea aceea, pentru că era de temut că la mezul nopții mahomedanii vor prăda casele creștinilor. Arabi pașa, și directorul poliției au privighiat toată noaptea și cavaleria au patrulat pe strade cu săbiile trase. Guvernatorul a dispus ca imamii, preoții, se vestească în mușee, că la cea mai mică revoltă cetatea va fi bombardată. La 11 oare noaptea s’au auzit 7 salve de tun Frica era mare, însă au fost numai salve de amenințare. Contingentul recrutării în Rusia este normal pentru anul acesta cu 212,000 feciori. De la Bucuresci să scrie la Ziarele din Viena că prin demisiunea lui C. A. Rosetti din cameră și din clubul liberalilor este provocată o crisă de partidă. Se mai scrie, că crisei aceștia va urma și una de cabinet. Mai departe se scrie despre eventualitatea venirei lui Dimitrie Brătean la ministeriu, ca la spatele lui să se reconstruească partida liberală. Se vorbesce și de intrarea lui Cogălniceanu în cabinet. Cogălniceanu însă au refuzat deocamdată, fiindcă merge la băi și în Septemvre avea regula unele afaceri în Paris, n’aveam locuințe stabile, și deosebirea era că pe când lor nici prin cap nu le trecea să-și caute locuințe, noi căutam în ruptul capului și nu aflam Caii se i fi mestecat, nu mai cunosceai pre al nostru. Cât pentru culoare puteai trage sorți, căci oricare din noi susținea proba. Aceștia erau înainte mergătorii noștri, și noi eram următorii lor. Am eșit din țigănie urmând pe țigani și ne apropiarăm cu pași repezi de Turnișor. Eram 5 inși, cu visitiul 6. Și toți eram adânciți în cugete. Și să ne întrebe cineva ce era obiectul meditațiilor noastre, nu cred că și-ar pute da vreunul sama. Eu ’mi desfătam privirea în admirarea frumsețelor naturii. Treceam printre nisce holde frumoase, mari ca trestia, și dese de la 5 pași nu te mai observa nime. Adierea vântului se mișca încetinel, și ele fugeau — după cum zice poporul, fugeau și tot acolo remâneau, incepânduși fuga din nou întocmai ca și gândurile omului. în câteva minute am fost în Turnișor. Aici am văzut ceva. Și ca se dovedesc că am văzut, voi spune ce am văzut. Pe 4 rotițe micuțe era așezat un coșuleț și în el ședeau 2 copilași buclii, pe cari i trăgea tatăl lor. Mamăsa-i urma cu sapele pe umăr și cu cârfa în mână. Mult am admirat istețimea omului. Pe la noi oamenii nu sânt așa de practici. Eu sânt din Ardeal, înfățișarea țărancei pe la noi e classică, însă nepractică. Pe brațul stâng e legat băiatul cu un stergariu la peptul mamei. E poetic că băiatul, care 9 luni a zăcut sub inimă, alte 19 luni să zacă pe inimă, și e și natural poate se fie așa. Astfel legat băiatul, pe umărul drept ,și pune țăranca desagii în care are pânza, și în mâna dreptă cârfa, cu fiertura pentru soțul său. E bărbătească înfățișarea aceasta a țărancei române, însă e nepractică. Mi-ar părea bine, dacă toți țăranii ar imita pe Turnișoreanul, cel puțin o încercare am face. Insist pre lângă părerea mea, deoarece ea nu loveșce în principiul nostru de passivitate. Din Turnișor am ajuns în CriWahrmann: (continuând) întrebarea e acum, deținem noi în general invasiunea în massa a unei rase streine în Ungaria de periculoasă. Eu pun întrebarea așa (Voci în stânga estemă: Și noi o punem așa!), nu că țin de folositoare și nimerită invasiunea jidovilor ruși, ci preste tot orice invasiune în masă a elementelor străine. (Aprobare: Voci în stânga estremă: Și noi punem întrebarea așa!) Dacă astfel e admisibilă întrebarea, remâne, după cum cred eu orice antipatie și simpatie la o parte (Aprobare) și așa noi ajungem numai la o judecată dreptă nu însă la prejudeț. (Aprobare vie.) Și eu țin că e consult a pune întrebarea astfel și din acea causă că și petițiunea comitatului Satmarelui zice ceea ce s’a vorbit și în alte părți, că sânt unele ținuturi unde poporațiunea nu e prea deasă și prin urmare invasiunea ar fi de dorit. Eu din parte’mi Zic cu precisiune, că nu știau. Am bătut mai de multe ori drumul Săliștei și de câte ori mă-am apropiat de Turnișor totdeauna m’a cuprins o falnică mândrie carea curând s’a prefăcut în tristeță. Mi se părea că pe întinsul șes al Orlatului și acum văd oastea lui Mihaiu viteazul. Mă uitam la culmea, care cu fală privesce preste Cristian și Orlat, la piscurile Carpaților, me uitam la ea, și culmea ’mi zicea că și ea visează de dorul urmașilor lui Mihaiu viteazu. M’am gândit: ce-am fost și ce suntem. Ce sântem și ce-am putea fi, ca se Poate ași mai fi cugetat ceva, mai pot spune ceva, dacă nu ne-ar fi părăsit înainte mergătorii noștri. Ei adecă au luat drumul spre Orlat, și noi trebuia se mergem la Săliște. Și precum am spus, calul nostru era cu nărav. Trebuia se meargă cineva înaintea lui, ca el să aibă după cine se meargă. Nărav avea calul, nărav aveam și noi. Al lui îl seim. Al nostru era ca se ședem în trăsură. Și el cu nărav,și noi cu nărav. Și noi după proverbul neamțului. Der Kluge gibt nach, ca se dovedim ca noi suntem cei cuminte. Cestiunea evreească în dieta Ungariei. (Urmare.) . țin invasiunea de corespunzătoare și folositoare. (Aprobare). Eu nu țin invasiunea în masă de corespunzătoare scopului și folositoare. Aparența în masa a oricărui element străin, eu o repetez, fie Evrei ruși, fie Nihiliști ruși, democrați, socialistici Germani, Feniantici, Sârbi, Valachi s’au Sași, (Aprobare vie) și chiar din causa că în presenta posițiune a Ungariei o asemenea invasiune nu s’ar pute tolera fără de a espune periculului scopurile statului. (Aprobare.) Căci problema Ungariei este înainte de toate ca statul unguresc să devină mai ântâiu și mai ântâiu un stat complet unguresc. (Aprobare. O voce în stânga extremă. Și Evreii pot să năzuiască într'acolo). Și spre a deveni un stat complet unguresc, nu e de ajuns, ca într’ânsul elementul unguresc să fie mai forte decât orice element singuratic; eu nu mă tem de statistică — cum s’a exprimat alaltă ori un domn deputat — ci e necesar, ca elementul unguresc să fie mai forte decât toate celelalte elemente ale țării laolaltă; căci numai lățirea prea mare a maghiarismului superioritatea elementului maghiar peste toate celelalte elemente dau statului unguresc dreptul de esistență, la raison d'être și îi asigură esistența lui. (Aprobare.) După cum seim, s’au făcut pe acel teren în deceniul din urmă progrese mari, diferite. (Aprobare). Dar aceasta nu e de ajuns; nu a ajuns încă lucrul pănă acolo, ca se se asimileze toate națiunile străine. Posibil că nedestoinicia legilor noastre sau indiferentismul societății noastre sau alte împregiurări să fie causa. (Aprobare.) Noi trebue să ne năzuim resolut într’acolo, ca asimilațiunea se progreseze și să evităm tot, ce ar împedeca această asimilațiune. (Aprobare.) Deoarece însă invasiunea în masă a oricărui element nou în țeară o ar împedeca, desigur eu nu sânt de părere, ca să o sprijinim (Aprobare.) Spre a nu fi rău înțeles trebue să me esprim, că nu sânt șovinist și că vorbind contra învasiunei în masă, eu nu iau în considerare invasiunea de singuratici, pentru că n’am nici o frică, că singuraticii, cari imigrează în țeară cu avere, cu capabilitate de lucru, cu capital spiritual și vreau să se staționeze aci pentru promovarea diferitelor scopuri și se-și caute o patrie nouă, o pot face și eu nu doresc, să le închidem drumul. Ca invasiunea să fie făcută în masă e oprit prin relațiunile economice ale Ungariei (Aprobare), în vreme ce eu dară invasiunea în masă nu o doresc, ne-am supus. Și astfel noi înainte, și calul după noi, am ajuns în Săliște. Românul e fiul libertăței. Aceasta o stim cu toții și ni s’a spus mai de multe ori și din partea bărbaților noștri politici. Libertatea nu sufere restricțiuni pe nici un teren. Eu încă sum firul libertăței și libertatea nu mi o va țărmuri nici o putere pe lume. Dovadă minunată a sistemei, ce am urmat și voi urma în descrierea impresiunilor mele. Și tocmai această nesistemă e principala dovadă că și eu sunt român. Va urma acum în puterea libertăței mele, cea ce ar fi trebuit se fie începutul acestor impressii. La institutul pedagogic-teologic din Sibiiu s-a format sub conducerea domnului George Dima un cor, care esecută cu frumsețe cântările liturgice compuse pe patru voci ,de însuși domnul Dima. în 22 Maiu vechiu d-nul Dima împreună cu corul d-niei Sale a făcut escursie la Săliște, la care s-au alăturat mai mulți juriști din Sibiiu.Va urma.