Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)

1882-10-16 / nr. 121

Nr. 121. Sibiiu, Sâmbătă 16]28 Octomvre 1882. Anul XXX. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. ABO­NAMENTUL Pentru Sibiiu­ pe an 7 fl., 6 luni 8 fl. 50 cr., 8 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarh­ie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 8 luni 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 8 luni 3 fl. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiece sans Sibiiu, strada Măcelarilor 47 Corespondențele sânt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 43. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE Pentru odată 7 or., — de două ori 12 ore — de trei or 15 or. riundul cu litere garmond — ui timbru de 30 or. pentru fie­care publicare. Banatul. Nu va fi tocmai întâmplare că „Allgemeine Zig“ se ocupă cu Bana­tul și preste tot cu Ungaria. Foaia germană pune degetul pe dureri de ale patriei, care toate magyarosota­­șurile și magyarositasurile nu simt în stare se le delature. De altmintrea astăzi scrie foaia aceasta despre Banat, mâne, ea, sau altă foaia va scrie despre altă parte a patriei, cum dă în derept și se în­­neacă în sărăcie, în același timp, când „bărbații de stat“ ai Ungariei, cred că prin farmecul gramaticei și sune­telor maghiare va dispăre miseria și va face loc prosperităței. Admitem că cele scrise conțin și exagerațiuni, și ne am bucura când ar fi date de gol cele scrise de „Alig. Zig.“ că sunt exagerațiuni, înse e trist că se dă prilegiu a se scrie astfel cu în străinătate. De acea nu consimțim, nu conclu­dem, ci reproducem unul din articolii citatei foi, lâsând publicul se concludă însuși. „Era un timp — zice „Alig. Zig“ — în care Banatul Temișorii se numia grânarul monarh­iei austriace, pentru că aci se cultivau aproape exclusiv grâu și cucuruz, care recoltele rele erau necunoscute pănă în anul 1863. îna­intea acelei cumplite veri, fusese trei­zeci de ani de a rândul recolte bune. O singură recoltă rea a fost de ajuns pentru a da loc la mare foamete. Statul a trebuit să intervie în ajuto­rul oamenilor cu grâne, făină și alte mijloace de subsistență. Cu toate ace­stea Banatul fusese considerat ca țeară bogată, ca grânar al monarh­iei. Ilusi­­unea se perdu numai­decât. Ceea ce oa­meni cuminți prevestiseră de mult, s’a învederat pentru toată lumea, populația Banatului trăia — afară poate de o seamă de țărani bogați — de la mână la gură. Puțini câștigau de cu vară mai mult, de cum le trebuia iarna. La vremea secerii ne și lipse­ște pânea. Cel ântâiu grâu, ce sece­răm se preface literalmente în pâne, celalalt e vândut de pe câmp, fiind încă în spice, sau se duce numai­decât în pi­ață — pentru a împăca pe perceptor. „Sarcinele, ce i se impun popula­­țiunei de aci, sunt neauZ­te și sute de mii de oameni muncesc zi și noapte pentru nimic alt, de­cât pentru a-­și ține sufletul, căci ceea ce nu le ia statul pe cale legală, le mănâncă funcționarii cei corupți și advocăți­­mea cumplit de cârciocătorească și su­gătoare de sânge. Mania de a se ju­deca a fost cultivată în mod sistema­tic și aci, și nu e ca să se n’aibă pro­cesul ei, care o stinge pănă în sfârșit. Toată populația s’a abrutizat în ne­sfârșita luptă pentru existență, mun­cesc ca animalele și nu se poate se aibă astfel de simțiri de­cât acestea. „De asupra acestei situații deplo­rabile din inima populației chiar, . . . . . artă de guvernament a Maghia­rilor ’și ridică biciul, un stat, care în teorie și în fața străinătății pretinde a trece de stat civilisat,.................... .................................... în teorie d­­e cestiunea limbilor s’a resolvat in modul cel mai minuțios, regimul Taafe ar pu­tea înveța dela Maghiari. Fie­ce condi­­cuță de dări are bună­oară trei rubrici, una maghiară una germană, una ro­mână; funcționarul e obligat, în apa­rență dea a umple a contribuabilu­lui maghiar rubrica ântâia, celui german a doua, românului a treia. Departe una ca aceasta ! Deși în tot Banatul nu sunt la țeară nici o sută de contribuabili ma­ghiari, deși în cele mai multe locuri, nici rândașii nu sciu acest idiom, totuși autoritățile nu cunosc, în relațiile lor cu germanii, românii, șerbii ori bulga­rii, altă limbă decât pe cea maghiară. „Cine n’a trăit pe aci, nu ’și poate face închipuire de încurcătura fără capăt, de miseriile ce nasc din acea­stă singură împregiurare. Poporul ne­știutor e dat cu totul pe mâna cava­lerilor de industrie, care sciu ungure­­sce, căci există localități unde dintre patru mii și mai bine de suflete, nici unul nu scre boabă unguresce, în asemenea localități persoane proble­matice ’și câștigă esistență, tălmăcind țăranilor în limba lor pe aceea a au­­­­torităților. Acești părăsiți de advo­­­­cați de a treia mână și de scriitorași esistau cu de prisos și înainte, dar acum sporesc ca buruiana cea rea, căci au sferă de activitate determinată. Această canalie traduce actele și adre­sele autorităților, sfătuesce pe țeren, ’l instigă, își dă aerul că ar fi având trecere în sferele politice, caută a trage pe sfoară pe cel necunoscător, i se plătesc bine serviciile de interpret, ia avansuri în procese pendinte ș. a. m.d. „însă toate lipitorile acestea mari și mici n’ar fi încă în stare de a ru­ina seara și de a aduce populația la sărăcie deplină, dacă......................... ............................................ n’ar merge mână în mână cu toate acestea. „De­ocamdată vom da următoarele cifre, cari vorbesc de sine. Banatul, așa numitul grânar al imperiului, datore­­sce 10 milioane remășiță din dări. După darea de seamă publicată de curând, comitatul Temișoarai numai, datoresce 3,667,095 florini repartiți asupra plaselor Timișoara, Vârșeț, Vinga, Lipova și Biserica­ Albă. Ne vom ocupa cu Lipova, care în apa­rență e plasa cea mai bine situată în tot județul Timișoara­. „Recolta anului acestuia se consi­deră bună ca în toată Ungaria, acea­sta a ajuns la auzul ministerului un­guresc de finanțe, Szapary, care s’a grăbit a adresa o circulară cătră toate autoritățile fiscale din Ungaria, prin care comandă organelor sale de a că­uta cu zel și asprime, să încaseze dă­rile. Organele subalterne, ce n’au ne­­voe de o asemenea admenițiune, n’au așteptat să le­­ spună de două ori. „Cine se esecute încă? „Poporul e mai iritat decât ori­când și în adânca sa ignoranță iden­tifică pe perceptor cu neîngăduitorul creditor, cu statul. Firesce. Cel ce ia grâul de pe ogorul țeranului și ’1­8fleșce­a­’și vinde marfa câteva săp­­tămâni după secere, când e natural­­mente mai­eftină, pentru a plăti dări cu banii, cine îl face pe țeranul viței să-’și peartă recolta în același chip; cine-i ia pălmașului vaca, care i hră­­nesce copiii, pentru a o da pe nimic celui ântâiu venit — acela e vrășma­șul de moarte. „Toate aceste le face însă în Un­garia un perceptor, un esecutor. Plân­­sete și viete domnesc pretutindenea unde se arată. De aceea nici­odată un om care simte omenesce sau un funcționar, cum se cade, nu se oferă (?) a fi perceptor. Numai oameni cu totul depravați, ce n’au nici un fel de că­­pătâiu (?), se oferă la funcții atât de neplăcute, primejdioase chiar, care se dau oarecum cu licitație. E foarte caracteristic că există sute de inși, cari se presează spre a ocupa aseme­nea funcții; existențele problematice sosesc în Ungaria cu de prisos și un astfel de domn de care-și pricepe treaba, scie să-și facă avere, în poziția aceasta, în timp de câțiva ani. „Cu revolverul în buzunar călăto­­resce acest „domn“, în numele guver­nului și pe cheltuiala comunelor, în plasa sa din loc in loc și o spaimă ce paraliseazâ, îl precede, înainte de a sosi, averea tuturor locuitorilor, cari sânt în restanță cu darea, se trece în­­tr’un proces verbal , un scriitor și un om al autorității (în genere un țeran) merg din casă în casă. Deja scriitorul acesta e pungaș, de mituit in ori­ce caz, pentru că aci, în seara aceasta toți, se pot mitui. „încruntând sprîncenele întreabă pe pe o biata văduvă: „D-ta ai o vacă.“ Tremurând femeea , pune în mână un biet florin — poate pe cel din urmă pe care’l are — și Zice DU- El scrie „Nu“ și apoi continuă cu blândețe. Nu-i așa că n’ai nici vin?“ Apoi îi lasă o hârtie goală pe care ea are se o iscăliască. Cu o clipire de ochiu semnificativă, el părăsește casa și biata tomee crede, că a scăpat cu puțin. Cum s’a înșelat. Executorul vine, în Ziua viitoare în persoană, o amenință cu temniță pentru indicațiunea ei minci­­cinoasă, și dacă acum nu dă cinci sau zece florini pentru o manipulațiune analogă, execută fără de milă. Adesea nici mituirile nu folosesc, căci execu­torul nu poate gândi totdeauna numai la sine,.................................................. „Oare un popor care vede guver­nul reprezentat de indivizi atât de ve­nali și atât de mojici, poate se mai aibă consciință de stat și respect de legi, în existența cărora nici nu crede ? Nu e de mirare, dacă în timpul din urmă au fost uciși, un curs de opt z­le doi executori și un consilier fiscal în Ungaria, unul dintre ei chiar în Banat. „In modul cel mai brutal părăsiții aceștia scormolesc în carnea proprie a statului unguresc, prădând țeara, rui­nând în fie­ce an sute de oameni adecă tot atâți contribuabili. Se înțelege că numărul contribuabililor împuținându­­se sarcinile celor ce mai sânt în stare a plăti, devin din ce în ce mai grele. Acea­stă împuținare cresce prin emigrațiu­­nea în mase spre America, care ia di­mensiuni din ce în ce mai mari, încât ministrul de înterne al Ungariei s’a vă­­zut silit a convoca o anchetă pentru oprirea „emigrațiunii în masse.“ S’au cerut expertize dela comune și dela societățile agricole asupra acestui fe­nomen înspăimântător și din toate păr­țile s’a respun­s că principala causă e mărimea dărilor și asprimea încasă­rii. Așa­dar fugă generală înaintea exe­cutorului! Nu stiu ce va decide an­cheta, un lucru însă e sigur: nu exi­stă alt mijloc de îndreptare, decât scăderea dărilor și o purificare fun­damentală a personalului administra­tiv. Dar e sigur de mai nainte, că acest mijloc nu o se se aplice. Far­sorii se vor tăvăli înainte, pănă când s’o putea. „Ungaria e o țeară bogată, bine­cuvântată și popoarele ei sânt din­­„tre cele mai fericite ale pământului“ — așa stă scris în fie­ce carte de școală, în care învață a citi copilul țăranu­lui, care nici de nume nu știe ce-i fe­ricirea. Dar e bogată țeară, dar locui­torii sânt săraci. „Săraci, pentru că prea multe lipi­tori ’i sug, pentru că statul întreg tră­­ește pe un picior prea mare, pentru că numai o idee, numai o tendință a cu­prins puterile intelectuale din acea­stă țară și le absoarbe pe toate­ ideea statului pur maghiar, tendență de a impune țării întregi, tuturor popoare­lor, fie­cărui cătun, fiecărei table de cârciumă sigilul maghiarismului. „De­o­camdată fenomenul emigra­­țiunei în mase se observă mai mult în Ungaria de nord. Comisarii și agenții proced cu temeiii și n’au pătruns încă pănă aici; poate că unii nu presupun că vorbele și momelele lor ar da de urechi ascultătoare și de inimi des­chise , căci populația din Bănat nu e numai săracă și nemulțumită, ci chiar prea multă la un loc, și tendență de a emigra e vie în toți. De­o­camdată lipsesce ținta ademenitoare și mulți nu emigrează, decât în alte părți ale Ungariei sau în Bulgaria, căci aci nu mai e loc pentru ei. „Cum vine însă că Ungaria aici populată, dar în mare parte pustie, retrogradează din deceniu în deceniu în privirea populației sale, că intreaga ei prosperitate economică e lovită de regres? Cifrele ce pătrund penibil in publicitate, sânt spăimântătoare; nici acum, în anul cel bun, nu se vede o scădere a răului. Această impregiu­­rare ne spune în­deajuns că n’avem a face cu neajunsuri trecătoare, ci cu cele sociale și economice adânci, a că­ror înlăturare, în actualele impregiurări politice, li s-au părut cu neputință ce­lor ce au rupt-o de fugă. Recensimen­­tul din 1870 spunea că în Ungaria sunt 4,417,574 persoane cari trăesc din agricultură , pe când recensimen­­tul ultim, făcut asupra popoarelor în a. 1880, de pe un minus de 784,457 per­soane, căci numărul acelora cari, în 1880 se mai ocupau cu agricultura e numai de 3,669,117 inși. Fiindcă în cei din urmă doi ani tendență de emigrațiune a sporit — Bulgaria și Bosnia sânt atât de aproape — se poate zice că în ultimii 12 ani agricultura Ungariei a pierdut un milion, aproape 25 °­ C a capitalului ei de brațe. Din nenorocire statistica națională­ maghiară, a cărei exactitate și bună credință întrece pe aceea a geografilor francezi nu ne spune nimic positiv despre proporția diferitelor naționalități în aceste pier­

Next