Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)
1882-10-16 / nr. 121
Nr. 121. Sibiiu, Sâmbătă 16]28 Octomvre 1882. Anul XXX. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 8 fl. 50 cr., 8 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarhie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 8 luni 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 8 luni 3 fl. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiece sans Sibiiu, strada Măcelarilor 47 Corespondențele sânt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 43. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE Pentru odată 7 or., — de două ori 12 ore — de trei or 15 or. riundul cu litere garmond — ui timbru de 30 or. pentru fiecare publicare. Banatul. Nu va fi tocmai întâmplare că „Allgemeine Zig“ se ocupă cu Banatul și preste tot cu Ungaria. Foaia germană pune degetul pe dureri de ale patriei, care toate magyarosotașurile și magyarositasurile nu simt în stare se le delature. De altmintrea astăzi scrie foaia aceasta despre Banat, mâne, ea, sau altă foaia va scrie despre altă parte a patriei, cum dă în derept și se înneacă în sărăcie, în același timp, când „bărbații de stat“ ai Ungariei, cred că prin farmecul gramaticei și sunetelor maghiare va dispăre miseria și va face loc prosperităței. Admitem că cele scrise conțin și exagerațiuni, și ne am bucura când ar fi date de gol cele scrise de „Alig. Zig.“ că sunt exagerațiuni, înse e trist că se dă prilegiu a se scrie astfel cu în străinătate. De acea nu consimțim, nu concludem, ci reproducem unul din articolii citatei foi, lâsând publicul se concludă însuși. „Era un timp — zice „Alig. Zig“ — în care Banatul Temișorii se numia grânarul monarhiei austriace, pentru că aci se cultivau aproape exclusiv grâu și cucuruz, care recoltele rele erau necunoscute pănă în anul 1863. înaintea acelei cumplite veri, fusese treizeci de ani de a rândul recolte bune. O singură recoltă rea a fost de ajuns pentru a da loc la mare foamete. Statul a trebuit să intervie în ajutorul oamenilor cu grâne, făină și alte mijloace de subsistență. Cu toate acestea Banatul fusese considerat ca țeară bogată, ca grânar al monarhiei. Ilusiunea se perdu numaidecât. Ceea ce oameni cuminți prevestiseră de mult, s’a învederat pentru toată lumea, populația Banatului trăia — afară poate de o seamă de țărani bogați — de la mână la gură. Puțini câștigau de cu vară mai mult, de cum le trebuia iarna. La vremea secerii ne și lipsește pânea. Cel ântâiu grâu, ce secerăm se preface literalmente în pâne, celalalt e vândut de pe câmp, fiind încă în spice, sau se duce numaidecât în piață — pentru a împăca pe perceptor. „Sarcinele, ce i se impun populațiunei de aci, sunt neauZte și sute de mii de oameni muncesc zi și noapte pentru nimic alt, decât pentru a-și ține sufletul, căci ceea ce nu le ia statul pe cale legală, le mănâncă funcționarii cei corupți și advocățimea cumplit de cârciocătorească și sugătoare de sânge. Mania de a se judeca a fost cultivată în mod sistematic și aci, și nu e ca să se n’aibă procesul ei, care o stinge pănă în sfârșit. Toată populația s’a abrutizat în nesfârșita luptă pentru existență, muncesc ca animalele și nu se poate se aibă astfel de simțiri decât acestea. „De asupra acestei situații deplorabile din inima populației chiar, . . . . . artă de guvernament a Maghiarilor ’și ridică biciul, un stat, care în teorie și în fața străinătății pretinde a trece de stat civilisat,.................... .................................... în teorie de cestiunea limbilor s’a resolvat in modul cel mai minuțios, regimul Taafe ar putea înveța dela Maghiari. Fiece condicuță de dări are bunăoară trei rubrici, una maghiară una germană, una română; funcționarul e obligat, în aparență dea a umple a contribuabilului maghiar rubrica ântâia, celui german a doua, românului a treia. Departe una ca aceasta ! Deși în tot Banatul nu sunt la țeară nici o sută de contribuabili maghiari, deși în cele mai multe locuri, nici rândașii nu sciu acest idiom, totuși autoritățile nu cunosc, în relațiile lor cu germanii, românii, șerbii ori bulgarii, altă limbă decât pe cea maghiară. „Cine n’a trăit pe aci, nu ’și poate face închipuire de încurcătura fără capăt, de miseriile ce nasc din această singură împregiurare. Poporul neștiutor e dat cu totul pe mâna cavalerilor de industrie, care sciu unguresce, căci există localități unde dintre patru mii și mai bine de suflete, nici unul nu scre boabă unguresce, în asemenea localități persoane problematice ’și câștigă esistență, tălmăcind țăranilor în limba lor pe aceea a autorităților. Acești părăsiți de advocați de a treia mână și de scriitorași esistau cu de prisos și înainte, dar acum sporesc ca buruiana cea rea, căci au sferă de activitate determinată. Această canalie traduce actele și adresele autorităților, sfătuesce pe țeren, ’l instigă, își dă aerul că ar fi având trecere în sferele politice, caută a trage pe sfoară pe cel necunoscător, i se plătesc bine serviciile de interpret, ia avansuri în procese pendinte ș. a. m.d. „însă toate lipitorile acestea mari și mici n’ar fi încă în stare de a ruina seara și de a aduce populația la sărăcie deplină, dacă......................... ............................................ n’ar merge mână în mână cu toate acestea. „Deocamdată vom da următoarele cifre, cari vorbesc de sine. Banatul, așa numitul grânar al imperiului, datoresce 10 milioane remășiță din dări. După darea de seamă publicată de curând, comitatul Temișoarai numai, datoresce 3,667,095 florini repartiți asupra plaselor Timișoara, Vârșeț, Vinga, Lipova și Biserica Albă. Ne vom ocupa cu Lipova, care în aparență e plasa cea mai bine situată în tot județul Timișoara. „Recolta anului acestuia se consideră bună ca în toată Ungaria, aceasta a ajuns la auzul ministerului unguresc de finanțe, Szapary, care s’a grăbit a adresa o circulară cătră toate autoritățile fiscale din Ungaria, prin care comandă organelor sale de a căuta cu zel și asprime, să încaseze dările. Organele subalterne, ce n’au nevoe de o asemenea admenițiune, n’au așteptat să le spună de două ori. „Cine se esecute încă? „Poporul e mai iritat decât oricând și în adânca sa ignoranță identifică pe perceptor cu neîngăduitorul creditor, cu statul. Firesce. Cel ce ia grâul de pe ogorul țeranului și ’18fleșcea’și vinde marfa câteva săptămâni după secere, când e naturalmente maieftină, pentru a plăti dări cu banii, cine îl face pe țeranul viței să-’și peartă recolta în același chip; cine-i ia pălmașului vaca, care i hrănesce copiii, pentru a o da pe nimic celui ântâiu venit — acela e vrășmașul de moarte. „Toate aceste le face însă în Ungaria un perceptor, un esecutor. Plânsete și viete domnesc pretutindenea unde se arată. De aceea niciodată un om care simte omenesce sau un funcționar, cum se cade, nu se oferă (?) a fi perceptor. Numai oameni cu totul depravați, ce n’au nici un fel de căpătâiu (?), se oferă la funcții atât de neplăcute, primejdioase chiar, care se dau oarecum cu licitație. E foarte caracteristic că există sute de inși, cari se presează spre a ocupa asemenea funcții; existențele problematice sosesc în Ungaria cu de prisos și un astfel de domn de care-și pricepe treaba, scie să-și facă avere, în poziția aceasta, în timp de câțiva ani. „Cu revolverul în buzunar călătoresce acest „domn“, în numele guvernului și pe cheltuiala comunelor, în plasa sa din loc in loc și o spaimă ce paraliseazâ, îl precede, înainte de a sosi, averea tuturor locuitorilor, cari sânt în restanță cu darea, se trece într’un proces verbal , un scriitor și un om al autorității (în genere un țeran) merg din casă în casă. Deja scriitorul acesta e pungaș, de mituit in orice caz, pentru că aci, în seara aceasta toți, se pot mitui. „încruntând sprîncenele întreabă pe pe o biata văduvă: „D-ta ai o vacă.“ Tremurând femeea , pune în mână un biet florin — poate pe cel din urmă pe care’l are — și Zice DU- El scrie „Nu“ și apoi continuă cu blândețe. Nu-i așa că n’ai nici vin?“ Apoi îi lasă o hârtie goală pe care ea are se o iscăliască. Cu o clipire de ochiu semnificativă, el părăsește casa și biata tomee crede, că a scăpat cu puțin. Cum s’a înșelat. Executorul vine, în Ziua viitoare în persoană, o amenință cu temniță pentru indicațiunea ei mincicinoasă, și dacă acum nu dă cinci sau zece florini pentru o manipulațiune analogă, execută fără de milă. Adesea nici mituirile nu folosesc, căci executorul nu poate gândi totdeauna numai la sine,.................................................. „Oare un popor care vede guvernul reprezentat de indivizi atât de venali și atât de mojici, poate se mai aibă consciință de stat și respect de legi, în existența cărora nici nu crede ? Nu e de mirare, dacă în timpul din urmă au fost uciși, un curs de opt zle doi executori și un consilier fiscal în Ungaria, unul dintre ei chiar în Banat. „In modul cel mai brutal părăsiții aceștia scormolesc în carnea proprie a statului unguresc, prădând țeara, ruinând în fiece an sute de oameni adecă tot atâți contribuabili. Se înțelege că numărul contribuabililor împuținânduse sarcinile celor ce mai sânt în stare a plăti, devin din ce în ce mai grele. Această împuținare cresce prin emigrațiunea în mase spre America, care ia dimensiuni din ce în ce mai mari, încât ministrul de înterne al Ungariei s’a văzut silit a convoca o anchetă pentru oprirea „emigrațiunii în masse.“ S’au cerut expertize dela comune și dela societățile agricole asupra acestui fenomen înspăimântător și din toate părțile s’a respuns că principala causă e mărimea dărilor și asprimea încasării. Așadar fugă generală înaintea executorului! Nu stiu ce va decide ancheta, un lucru însă e sigur: nu există alt mijloc de îndreptare, decât scăderea dărilor și o purificare fundamentală a personalului administrativ. Dar e sigur de mai nainte, că acest mijloc nu o se se aplice. Farsorii se vor tăvăli înainte, pănă când s’o putea. „Ungaria e o țeară bogată, binecuvântată și popoarele ei sânt din„tre cele mai fericite ale pământului“ — așa stă scris în fiece carte de școală, în care învață a citi copilul țăranului, care nici de nume nu știe ce-i fericirea. Dar e bogată țeară, dar locuitorii sânt săraci. „Săraci, pentru că prea multe lipitori ’i sug, pentru că statul întreg trăește pe un picior prea mare, pentru că numai o idee, numai o tendință a cuprins puterile intelectuale din această țară și le absoarbe pe toate ideea statului pur maghiar, tendență de a impune țării întregi, tuturor popoarelor, fiecărui cătun, fiecărei table de cârciumă sigilul maghiarismului. „Deocamdată fenomenul emigrațiunei în mase se observă mai mult în Ungaria de nord. Comisarii și agenții proced cu temeiii și n’au pătruns încă pănă aici; poate că unii nu presupun că vorbele și momelele lor ar da de urechi ascultătoare și de inimi deschise , căci populația din Bănat nu e numai săracă și nemulțumită, ci chiar prea multă la un loc, și tendență de a emigra e vie în toți. Deocamdată lipsesce ținta ademenitoare și mulți nu emigrează, decât în alte părți ale Ungariei sau în Bulgaria, căci aci nu mai e loc pentru ei. „Cum vine însă că Ungaria aici populată, dar în mare parte pustie, retrogradează din deceniu în deceniu în privirea populației sale, că intreaga ei prosperitate economică e lovită de regres? Cifrele ce pătrund penibil in publicitate, sânt spăimântătoare; nici acum, în anul cel bun, nu se vede o scădere a răului. Această impregiurare ne spune îndeajuns că n’avem a face cu neajunsuri trecătoare, ci cu cele sociale și economice adânci, a căror înlăturare, în actualele impregiurări politice, li s-au părut cu neputință celor ce au rupt-o de fugă. Recensimentul din 1870 spunea că în Ungaria sunt 4,417,574 persoane cari trăesc din agricultură , pe când recensimentul ultim, făcut asupra popoarelor în a. 1880, de pe un minus de 784,457 persoane, căci numărul acelora cari, în 1880 se mai ocupau cu agricultura e numai de 3,669,117 inși. Fiindcă în cei din urmă doi ani tendență de emigrațiune a sporit — Bulgaria și Bosnia sânt atât de aproape — se poate zice că în ultimii 12 ani agricultura Ungariei a pierdut un milion, aproape 25 ° C a capitalului ei de brațe. Din nenorocire statistica națională maghiară, a cărei exactitate și bună credință întrece pe aceea a geografilor francezi nu ne spune nimic positiv despre proporția diferitelor naționalități în aceste pier