Telegraful Roman, 1885 (Anul 33, nr. 1-137)

1885-01-03 / nr. 1

2 TELEGRAFUL ROMAN, pentru scopurile urmărite de reuniune, și ca cu un trăsnet mi-a sdrobit toate iluziile mele.­­Prin aceasta se dec­lară resboiu naționalități­lor nemaghiare, căci el nu se îndestulește ca ma­ghiarii se fie toți o națiune și o rassă, ci pretinde ca ei să fie și numai de o confesiune. Să se ierte domnul Ugron Gábor nuse merge prea departe. Li se impută românilor și jidanilor chiar și când se separează spre a sărba o escursie în luna lui Maiu. Dacă li se face lor imputare pen­tru aceasta cum se poate justifica esclusivismul la un institut de bani de caracter internațional în ser­vi­ciul unei reuniuni culturale. Institutului „Albina“ nu i se face imputare dacă în activitatea sa nu face deosebire națională. Pănă aci articolul, acum vine redacția cu ob­servările sale. Șirurile acestea ni­ le-a scris un român, și noi le-am publicat întocmai. N’am voi ca amicii noștri români, cari sunt credincioși supuși ai regelui un­guresc, și fideli cetățeni ai statului unguresc, se ne înțeleagă în mod fals, și nepublicarea articoilor lor să se considere de lipsă de motive din partea noastră. Pre­amicul autor îl facem atent la următoarele : 1. Adunarea din Maiu 1848 la Blaș n’a avut direcțiune patriotică^ ea a fost punctul de mânecare al revoluției civilor seduși, inscenate de cătră au­­striaci, prin urmare de inimicii patriei. De ziua aceasta nu se pot lega tradițiuni de libertate, căci însăși nobilimea maghiară la Pojon a decretat liber­tatea pământului, cea individuală și a presiei. Și dacă în aniversarea acestei zile se arangiază maia­­luri, și arangiatorii sunt români, aceia voiesc să glorifice nenorocitul fapt de odinioară al revoluției și al tradărei. O serbare de acest soiu va inter­zice­ o fie­care poliție din lume. Dacă autoritățile noastre nu o au făcut, prin aceasta au dovedit, ca ele nu-și înțeleg chemarea sau că-și împlinesc detorința în mod neglijent. Și dacă junimea maghiară vătămată în sentimentele sale patriotice și provocată a conturbat decursul sărbătei, prin aceasta a făcut numai ceea ce face fie­care societate consolă de sine, când vede pericol în jurul seu și nu delăturarea pericolului autorită­țile nu-i dau ajutoriu. 2. Nime nu voește o reuniune culturală de caracter internațional; noi voim o reuniune cultu­rală maghiară, sau dacă ne place­ o reuniune ma­ghiară. Vitalitatea rasselor o demonstră capabilita­­tea lor de cultură. Dacă vom putea demonstra că noi avem literatură specială națională, limbă, pic­tură, musică, stilistică, cu un cuvânt civilizație pro­­prie desvoltată din noi înșine, care dă caracter in­dividual rassei noastre, este aptă a produce o in­stituție trainică și practică și prin aceasta o viață specifică națională, atunci ne apărăm existența și supremația vieței noastre de stat prin argumente nedisputavere. Dacă nu, nu. Avem deci scopuri culturale specific maghiare. Dacă limba română se va desbrăca din încur­cătura de a fi a compilațiunilor, și concetățenii no­ștri români și voi­ ști întemeia limba lor individuală, noi ne vom bucura; dacă forma musicei poporului român se va ridica preste fluerul păstorului și ea va putea exprima schimbarea deosebitelor passiuni, noi și de aceasta ne vom bucura; dacă literatura română prin știință și beletristică va ajunge, ca ea întreagă întregulă se nu încapă la un băiat subsu­ N care deci drept cetitoriul strein se fie în ace­iași cumplită nedumerire ca și călătoriul apusean când cutreeră Transilvania și vrea să știe numele localităților ce visitează? —Țăranii i le spun pe românește, de cetește cărțile germane, vede pe nem­țește numele acelor orașe; dacă întreabă autorită­țile ungurești, acestea i­ le dau prin urechi ungurește. Iată cum, și cetitorii și călătorii streini ,și die loruși, și spun prietenilor când vine vorba de țăranii României și de geografia Transilvaniei: noștirii ță­rani! năsdrăvană geografie! Nici odată această nedumerire nu cuprinde pe cetitoriu când are în mână cărțile dlui Legrand și Picot. Chiar ortografia numelor române, grece, sârbe și turcești e dată cât a fost cu putință de mai po­trivit. Lucrul nu e puțin. Se știe că pănă mai acum câți­va ani era lege ca ori­ce nume oriental se fie pocit, — și câte­odată atât de pocit, încât îți trebuia nu puțină destoinicie ca să ghicești sub numele dat la al doilea botez adevăratul nume al localității sau omului de care era vorba. Prin ur­mare, văzându-le acum scrise exact, adecă după cum le scriem și noi orientalii, mulțămirea cetito­­riului nu e mică. Putem deci nădăjdui că, cu timpul și cu lu­crări consciințioase ca acelea ale oilor Picot și Le­­and, sămânța scălcieturilor și botezărilor pocite urnelor orientali, — sămânța aruncată pentru vară, ci ca să cuprindă biblioteci întregi, fără în­doială ne vom bucura; vom felicita pre pictorii români, sculptorii românii, industrieșii români, mu­zeul român, academia, și toate acestea ca manife­stați 1111! Me adevăratei culturi, căci cultura adevă­rată 1111 face inimici pre oameni, ci rivali, nu stârnește resboiu ci pace, nu se consumă, ci se fac folositoare. Nu vor pretinde doară frații români, ca noi să lucrăm în locul lor, ca să solim pre Munkátsy să-și scrie numele Muncaciu, și să formeze școală românească de cultură, sau pe Liszt, Erkel, ca ei în memorabilele lor opuri se-și fac motive d­e cân­tecele de păstoriu românești, sau pre Otto Hermann ca el românește se-și scrie marea sa operă din științele naturale. Pe acest teren la tot cașul mai mult facem noi decât ei. Pe scena teatrului din Cluj se cultivă vieața de popor românească, jocu­rile românești și portul românesc. O au făcut undeva asta pe scenă românească? 3. Autorul articolului se miră de dnul Ugron Gábor, care spre a se ajunge scopurile reuniu­­nei de maghiarizare — propune înființarea unei bance ardelene. N’are drept să se mire! Cine nu se apără în luptă și nu se îngrigește despre mijloacele de apărare, acela cade. Lupta este în curgere. Nu noi, ci concetățenii noștri români o au început. Cu „Albina“ ei realisează scopuri naționale românești. Nu va folosi nimica negarea, căci vorbesc faptele. Preste granițele limbistice pro­prietatea ungurească îngreunată cu datorii la „Al­bina“ are scump credit. Licitațiunea se poate do­vedi matematicește. Proprietatea licitată se îm­parte de cătră agenții Albinei printre plugarii ro­mâni din comunele cele mai din apropiere. acest mod al îmbogățirei se observă sistemă. în Și fiind­că el este îndreptățit, noi nu-1 condamnăm. C’est la guerre. Pentru aceea se nu prindă pre corespondinte mirarea dacă noi învățând din desa­­stre punem parale în fața paralelor. Colonisarea celor de o confessiune este necesa­­riă, căci numai cu chipul acesta putem forma co­mune solide și unitarie. Din partea românilor nu se mai poate face obiecțiune; ei nu pot perde pro­prietăți mari, quia non sunt: Revista politică. Parlamentul Croației este busola după care se orientează iubitorii de sensațiune în jumătatea parte a monarh­iei. Desbaterile pentru indemnisarea su­melor sperate fără budget în vacanțele parlamen­tare sunt încă tot la ordinea Țisei, în ședința de Luni s’a eschis deputatul Pisani din nou pentru 20 ședințe și s’a urmat desbaterea asupra îndemnisarei. Șeful de secțiune Stancovici a luat în apărare proiectul de indemnisare și a polemisat în mod straș­nic cu vorbitorii Stanceviciani. Cu provocare la extin­­derea constituției și asupra graniței Stancevici laudă părinteasca îngrijire a Maiestatei Sale împăratului, care este scutul națiunei croate. Contra Starcevi­­cianilor, cari sunt pentru totala rumpere cu Unga­ria vorbitoriul se provoacă la istorie. 800 de ani Croația a stat în legătură cu Ungaria și aceasta o a conservat contra persrei. Și astăzi ea numai în legătură cu Ungaria se va putea susținea, și încer­cările de independență ca visuri deșerte sunt re­spinse de poporul croat, care voiește a trăi în con­ * * prima­ oară în toate lucrările istorice posterioare de celebra istorie a președintelui de Tiron „Historia sui temporis“ pe la finele secolului XVI, — va peri cu desăvârșire. Nu ne vom mai cruci întrebându-ne cum Bratd­ovo va se­rică Brăila și nu vom mai ve­dea — poate! — Bucureștii anabaptisați altă­dată în Bucheresta și azi în București pretutindeni, în toată lumea, cu o singură și unică escepțiune, adecă la Anvers în Belgi, pe cartele geografice murale din palatul Bursei de acolo, unde Bucureștii stau scriși Bucuresci. De altmintieli, al doilea botez modern al Bu­cureștilor, adecă Bucarest, va rămâne poate defini­tiv pentru lumea toată, cum London al Englesilor a rămas Londrei pentru Francesi, cum Regensburg din Bavaria e Ratisbona pentru toți Latinii, și cum München al acelorași Bavaresi e Munich pentru Fran­cesi și Monaco fii Bariera pentru Italieni. * Atât di Picat în lucrările sale asupra istoriei române, cât și dl Legrand în cele două opere ce citarăm mai sus precum și în interesanta sa „co­­lecțiune de poeme în limba grecă vulgară,“ s’au aju­tat cu tot ce a cunoscut și le-a fost la îndemână, pentru a anota și lămuri afirmațiunile scriitorilor și poeților ce editau. Munca nu le-a fost mică și meritul le este mare. Totuși, atât d-nii Picot și Legrand cât și scri­itorii noștri români î și vor schimba, credem noi, în I­cordie și iubire cu poporul, a cărui soarte o a îm­părtășit 800 de ani După Stancovici a luat cuvântul banul Kimen Héderváry. Ca nici­odată pănă acuma a apostrofat representantele guvernului ținută oposițiunilor pu­­nându-le în vedere aplicarea măsurilor celor mai drastice, și aceasta spre a fi în consonanță cu mi­nistrul president Tisza, care tot așa s’a fost rostit în parlamentul Ungariei în sessiunea dinaintea Cră­ciunului. Cu chipul acesta nu se vor înblânzi Starcevicianii, din contră amenințarea de mijloace drastice mână apa pe moara lor. Esperiența ne arată că de câte ori s’au desle­­gat cestiuni de drept fie el drept privat, public s­au inter-național, de câte ori s’au deslegat ele pe cale anormală să cicem­ ci baioneta și tunul, totdeuna sa născut amărăciunea in cel învins, și prima oca­­siune dată a pus pe tapet cestiunea h­rănită cu ve­ninul înecat în inimă pe timpul umilirei. Cu tunuri și baionete în Europa nici se câștigă nici se pot validita drepturi. Trebue pusă conven­­țiunea pe alt picior. Varietăți. * (Felicitări). Din incidentul anului nou inteligența română din Sibiiu s’a presentat în cor­pore Marți la oarele 12 și a felicitat pre Escelenția Sa Domnul Archiepiscop și Metropolit Miron Ro­manu 1. * (Alegere de protopresbiter.) în pro­­­topresbiteratul Branului s’a făcut alegerea de pro­topresbiter­iuni la 31 Decembre anul trecut. După o telegramă particulară a noastră domnul Traian Mețian a întrunit voturi 57, domnul Ion Dan, paroh­ în Zernești 2 și domnul N. Comanescu 4 voturi. în tractul Treiscaunelor dintre doi candidați, ad­ministratorul actual domnul Spiridon Dimian a în­trunit majoritatea. * (Lot terie de efecte). Reuniunea femei­lor române din Sibiiu a sortat Luni la 31 Decem­bre 1884 loturile pentru sortitura avangiată în fa­vorul scoalei române de fetițe din Sibiiu. Sortarea s’a făcut în edificiul cassinei române în prezența unui public distins. Ca comisariu din partea regi­mului a funcționat domnul Ștefan Stroia, notariu la comitat. Din fie­care mie de losuri s’au sortat cât 83­ de numeri. Se știe că loturi au fost 12,000. Cu chipul acesta s’au sortat 996 de numeri. Din întreg restul s’au mai sortat apoi încă 4 numeri, și ast­fel au eșit 1000 de numeri pentru cele 1000 de câștiguri. Aceste 1000 de numere s’au pus apoi din nou în roata norocului și primul număr sortat a câști­gat premiul principal, și cele următoare fie­care premiul statorit conform locului, la care s’a arun­cat soartea. în numărul procrim vom reproduce lista auten­tică a câștigurilor și a numerilor sortați, ca pu­blicul nostru să se poată orienta cu toată esacti­­tatea. Sortarea s’a început dimineața la 9 oare, la 12 s’a întrerupt. S’a continuat apoi­­ după amenzi de la 3- până 70.1 când s’a încheiat.­­ I edițiunile viitoare ale publicațiunilor lor, multe din­­ credințele și teoriile ce-și alcătuiseră în trecut nu­­­mai cu documentele ce cunoșteau. A Ți admirabila colecțiune Hurmuzaki; colecțiu­­nile de documente făcute la Paris, prima de dl To­­cilescu (sec. XVI și parte din XVII) și a doua de dl Odobescu (sec. XVII, XVIII și al nostru pănă la 1830); colecțiunea de documente italiane pe cari Academia noastră le-a strîns și le strînge de prin bibliotecile Italiei, și mai cu seamă din nesecabilul tesaur al arh­ivelor din Veneția, — toate aceste documente vor răspândi o lumină cu totul nouă asupra întregei istorii românești, vor îndrepta și preschimba multe din cele ce se credeau pănă acum și ne vor da cheia multor enigme pănă a fi de nimeni înțelese. Cetitorii „Românului“ și-aduc aminte de ra­portul, adresat odată cu documentele adunate, mi­nisterului instrucțiunii publice de cătră onor. dl Odobescu. Acest raport a fost publicat în coloa­nele „Românului“ prin Octombre 1883. Cetind în­­trâ­nsul amănuntele date ministerului de academici­­aul român, cetitorii și-au putut da lesne samă de­spre însemnătatea lor și, împreună cu toți cei cari se îndeletnicesc cu ale istoriei române, ei au dorit ca aceste documente să fie puse la disposițiunea studioșilor și iubitorilor trecutului nostru. Ni se spune în această privință o vdid­e îm­bucurătoare. Academia română a hotărît și chiar

Next