Telegraful Roman, 1886 (Anul 34, nr. 1-137)
1886-06-10 / nr. 60
Nr. 60 Sibiiu, Marți 10/22 iunie 1886. Anul XXXIV. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbătă. ABONAMENTUL. Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarhie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 30. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fiecare publicare. Prenumerațiune nouă la „Telegraful Român“ care apare de trei ori pe săptămână, deschidem pe trimestrul Iulie-Septemvre al anului 1886, cu prețul cel mai moderat, ce se poate vede în fruntea foaiei. Banii de prenumerațiune se trimit mai cu înlesnire pe lângă asignațiuni poștale (Posta utalvány — Post- Anweisung.) Numele prenumerantului, al comunei unde se află cu domiciliul, și eventual al poștei ultime se fie scrise bine, ca se se poată ceti. Se atrage atențiunea ca domni abonați, al căror abonament se sfârșește cu ultima Martie 1886, a-și înnoi din vreme abonamentul, pentru ca să nu fie spe editura silită a sista, sau a întârziia cu espectarea foaiei*). Editura „Telegrafului Român“ în Sibiiu. *) O înlesnire foarte mare în espedițiune se face prin lipirea unei fâșii de adresă dela abonamentul ultim. T Sibiiu, în 9 Iunie. Eli s’a deschis supremul for legislativ cu privire la administrațiunea în biserica noastră. Ochii românilor greco-orintali din Ungaria și Ardeal stau ținuți acuma spre Sibiiu, spre Sibiiu sunt îndreptați ochii minței, spre Sibiiu sunt îndreptați ochii inimei a tuturor românilor greco-orientali din patria noastră, și nu fără cuvânt. Biserica prin representanții săi este întrunită în Sibiiu. Mai mult ca totdeauna ne simțim uniți acuma noi românii ortodocși, mai mult ca totdeauna ne saltă acuma inimile, căci nici odată nu s’a simțit ca și acuma trebuința de a ne vedea odată întruniți. Eram și suntem încă amenințați. Vrăjmaș aprig ne apasă din afară și nu odată, nu în o singură afacere ne a amenințat cu distrugere, vrăjmaș aprig meșteșugesce în o mare parte a provinciei noastre metropolitane, și prin ale sale meșteșugiri distruge și cele mai din urmă vaste de speranță în un triumf al bisericei noastre: legăturile spirituale dintre arhierei și credincioșii bisericei noastre. Atacurile veniau paralel, ca și când s’ar fi croit după un plan, loveau cu necruțare în tot ce avem noi mai scump: loveau în disciplina, care trebue să fie un puternic vacssm în apărarea noastră. Este pus omul la ispită a crede, că contra bisericei noastre se lucra după un plan combinat, cel puțin efectul atacurilor, această impresiune o făcea asupra noastră. Nu vom arăta întru cât noul stadiu în cestiunea ajutoriului nostru de stat țintesce la totala demoralizare a preoțimei noastre și la slăbirea legăturilor, ce trebuiesc se existe între superioritatea bisericească și preoțimea subalternă. Nu vom insui a cerceta întru cât s’ar distruge această legătură prin aceea, că autoritatea bisericească ar închide ochii în fața priveliscei, când preoțimea subalternă calcă o disposițiune a sinodului archidiecesan, și dacă odată e permis a călca o asemenea disposițiune, cari vor fi marginile, preste cari absența preoțimei nu va putea trece, mai puțin vom căuta a cerceta la ce grad de autoritate vom ajunge atunci, când orice sentență consistorială privitoare la amorarea învățătorilor va veni supusă censurei înaltului guvern. Sunt lucruri acestea, cari ne ating tare de aproape, și a căror delăturare va da de lucru representanței bisericei noastre. Nu mai puțin distrugătoare este meșteșugirea internă îndreptată contra bisericei. Noi nu zăbovim la acest loc, deoarece aici este atacat în modul cel mai insolent arhhiereul nostru, și noi nu avem autoritatea de a vorbi pentru și în locul Preasânției Sale. Atâta însă credem, că prin asemenea murdării diaristice biserica nu se zideșce. Din toate părțile metropoliei noastre sunt adunați aici representanții clerului și ai poporului. Ei au venit aici cu inima curată, de a sana relele, cari s’au ivit în biserică, și de a căuta mijloacele ulterioare pentru desvoltarea pe base sănătoase a sinodalităței noaste. Plini de cea mai bună speranță (zicem representanților bisericei noastre: „Bine ați venit“ La lucru în numele Domnului! ” .Congresul național bisericesc. Raport special al „Telegrafului Român.“ Mult așteptatul congres al bisericei ortodocse române din Ungaria și Transilvania, a ajuns în sfârșit, după delăturarea multelor obstacole ce i s’au pus în cale, a se întruni Duminecă în 8/20 i. c. la Sibiiu. Cei mai mulți dintre deputații congresuali au sosit în această zi dimineața și aproape cu toții au participat la serviciul divin oficiat în biserica din cetate de Escelenția Sa Dl archiepiscop și metropolit Miron Romanul, asistat de Preacuvioșiile lor archimandritul Nicolau Popea, protosingelii Dr. Ilarion Pușcariu și Filaret Musta, de reverendisimii domni protopresbiter Ioan Petrie și asesorul consistorial Zaharia Boiu; ca ajutători au funcționat protodiaconii Ignațiu Papp și Sabin Piso, care din urmă în decursul liturgiei a fost hirotonit întru presbiter. La sfârșitul liturgiei s-a săvârșit invocarea duhului sfânt. Cântările liturgice le-a esecutat corul seminarial sub conducerea Dlui profesor de cântări și musică George Dima. I. Ședință. Pe la oarele 12 și 12 fiind deputații sosiți întruniți în număr complet în biserica din cetate, localul ședințelor congresuale de ăstan, deputatul Vincențiu Babeș propune emiterea unei comisiuni, care să invite pe arhiereii la ședință. Primindu-se propunerea, în comisiune se aleg deputații Nicolau Popea, Filaret Musta, Ierotei Beleș, Iacob Bologa, Ioan cav. de Pușcariu, Atanasie Cimponeriu, Paul Fâșie și Constantin Radulescu. Remorcânduse comisiunea cu Escelenția Sa Dl archiepiscop și metropolit Miron Romanul și Ilustritatea Sa Dl episcop al Aradului Ioan Mețianu, — ședința se deschide la 1 oară d. p. Escelenția Sa Domnul archiepiscop și metropolit în calitate de preșident al congresului a rostit următoriul cuvânt de deschidere : Prea Sânțite Domnule frate Episcoape! Prea stimați domni deputați! Iubiți frați, iubiți fii sufletesci! împrejurări estraordinare, preste tot nefavorabile pentru desvoltarea salubră a vieței noastre bisericesci, ni au creat și de a doua oară pedeci la întrunirea normală a supremei noastre corporațiuni bisericesci, astăzi însă avem fericirea de a vedea delăturate acele pedeci și ne aflăm repuși în dreptul nostru legal de a ne aduna ca biserică autonomă în congresul nostru național - bisericesc, care este chemat a regula în general administrațiunea bisericească pentru întreaga noastră provincie metropolitană. Binecuvântat se fie acest moment nou de întrunire a supremei noastre representanțe bisericesci, binecuvântat să fie zelul Domnielor Voastre, cu care ați grăbit a răspunde la invitarea ce Vi o am făcut prin cerculariul meu convocătoriu, binecuvântare să aducă și salutarea mea cordială de „Bine ați venit,“ cu carea Ve întimpin la această întrunire! Esperiențele ce le-am făcut în restimpul de 11 ani, de când port sarcina grea de archiepiscop și metropolit, m’au întărit tot mai mult în credința mea profesată și la alte ocasiuni, că biserica non- FOIȚA. Chiemarea învețătorului și neajunsurile ei la noi.*) Disertațiune. Tesaurul cel mai prețuit, de ce pe este legată fericirea și înflorirea unei națiuni, a fost, este și va fi cultura. . Toate carierile, toate întreprinderile ori de ce soiu, câte se află pe fața pământului cunoscute de noi, toate, 4 °) numai vătămate pe vechia și nestrămutată stâncă a culturei, pot să corespundă diferitelor scopuri pentru care sunt menite; ea este, care națiunei ce o posede, îi câștigă onoare, glorie, și-i asigurează independința. Lipsindu-i unei națiuni acest prețuit tesaur, națiunea respectivă ar fi subminată de națiunile conlocuitoare, cari cu pași repezi înaintează. Cu cât o națiune se năzuesc e a face pași mai repezi pe calea civilisațiunei, cu atâta națiunea respectivă pe zi ce merge devine mai console de sine, mai fericită, ba chiar și mai eroică. *) S’a cetit în una din adunările generale ale subreuniunii învățătorilor din traetul Luptei. Cugetând cu toată seriositatea sa prea însemnatele și folositoarele odrasle ce înflorind aduc fructe sub frumoasele și strălucitoarele ra je ale culturei, apoi să nasce întrebarea: că pare cine e chiemat în prima linie ca propagatoriu al culturei? La această întrebare, fiecare om, pănă chiar și cel din clasa cea mai inferioară, fără a se cugeta câtuș de puțin, ne va răspunde: că acel propagator este invățătoriul, și că dela nimenea altul nu depinde fericirea unei îațiuni ca dela învățătoriu. Acesta este un adevăr nestrămutater, despre care nimenea nu se va pute îndoi. Astfel iu stând lucrul, să aruncăm o scurtă ochire asupra calităților ce trebuie să le întrunească un învățătoriu, despre care s’ar putea ce cu drept cuvânt, că-și cunoașce înalta și sublima sa chiemare. De sine se înțelege, că tinerele mlădițe de la care așteptăm, ca din ele cu timpul să se desvoalte o generațiune, care să poată sta la același nivel de cultură cu alte popoare și cari cunoscânduse pe sine, să-și cunoască menirea sa, 4*c acele tinere mlădițe trebue încredințate unui astfeliu de învățătoriu, la care ca la nimenea altul să poți afla întrunite toate calitățile cele bune; ergo: de va fi cineva model, invățătoriul trebue să ocupe locul prim, de cerci religiositate și moralitate în locul prim s’o aflii la învățătoriu; de cerci înțelepciune în cel mai înalt grad s’o aflii, la învățătoriu, de cerci solință, bărbăție, inimă nobilă, caracter, blândețe, onestitate, curățenie, bună-cuviință, dreptate și bărbat cu iubire și durere cătră națiunea din care face parte, toate acestea să le aflii întrunite la învățătoriu, în special invățătoriul ca cea dintâiă persoană bisericească după preot prin religiositatea și moralitatea sa dovedită prin exemple concrete, prin cercetarea regulată și cu punctualitate a bisericei și prin împlinirea datorințelor sale creștineșci față de biserică și școală, să-și arete iubirea ce o arată cătră acelea; dela el se așteaptă ca să respecteze cu toată scrupulositatea datinele noastre străbune și așezămintele maicei noastre biserici. învățătoriul prin sfaturile sale blânde și pline de înțelepciune, la ocasiuni binevenite când poporul e adunat, e datoriu a le povesti mijloacele prin cari s’ar pute îmbunătăți soartea neamului nostru; a le povesti căușele prin cari poporul nostru s’ar putea ruina moralminte și materialminte și cari ar periclita existența noastră națională; și povestindule, a le arăta tot odată prin esemple concrete mijloacele prin cari s’ar pute evita răul, învățătoriul ca bărbat cu solință, la care poporul adese aleargă în necasurile sale, ca să ceară sfaturi și povețe de îndreptare, în nenumăratele necasuri ce-i vin asupra capului, trebuie să aibă cunoștințe multilaterale, ca astfel un vătămat pe care