Telegraful Roman, 1886 (Anul 34, nr. 1-137)

1886-06-10 / nr. 60

Nr. 60 Si­bi­iu, Marți 10/22 iunie 1886. Anul XXXIV. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbătă. ABONAMENTUL. Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarh­ie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 30. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fie­care publicare. Prenumerațiune nouă la „Telegraful Român“ care apare de trei ori pe săptămână, deschidem pe trimestrul Iulie-Septemvre al anului 1886, cu pre­țul cel mai moderat, ce se poate vede în fruntea foaiei. Banii de prenumerațiune se trimit mai cu înlesnire pe lângă asignațiuni poștale (Posta utalvány — Post- Anweisung.) Numele prenumerantului, al comunei unde se află cu domiciliul, și eventual al poștei ultime se fie scrise bine, ca se se poată ceti. Se atrage atențiunea ca­ domni abonați, al căror abonament se sfârșește cu ultima Martie 1886, a-și înnoi din vreme abonamentul, pentru ca să nu fie spe editura silită a sista, sau a întârziia cu espectarea foaiei*). Editura „Telegrafului Român“ în Sibiiu. *) O înlesnire foarte mare în espedițiune se face prin lipirea unei fâșii de adresă dela abonamentul ultim. T Sibiiu, în 9 Iunie. Eli s’a deschis supremul for legislativ cu pri­vire la administrațiunea în biserica noastră. Ochii românilor greco-orintali din Ungaria și Ardeal stau ținu­ți acuma spre Sibiiu, spre Sibiiu sunt îndreptați ochii minței, spre Sibiiu sunt îndrep­tați ochii inimei a tuturor românilor greco-orientali din patria noastră, și nu fără cuvânt. Biserica prin representanții săi este întrunită în Sibiiu. Mai mult ca totdeauna ne simțim uniți acuma noi românii ortodocși, mai mult ca totdeauna ne saltă acuma inimile, căci nici odată nu s’a sim­țit ca și acuma trebuința de a ne vedea odată întruniți. Eram și suntem încă amenințați. Vrăjmaș aprig ne apasă din afară și nu odată, nu în o singură afacere ne a amenințat cu distrugere, vrăjmaș aprig meșteșugesce în o mare parte a provinciei noastre metropolitane, și prin ale sale meșteșugiri distruge și cele mai din urmă vaste de speranță în un triumf al bisericei noastre: legăturile spirituale dintre ar­­h­ierei și credincioșii bisericei noastre. Atacurile veniau paralel, ca și când s’ar fi croit după un plan, loveau cu necruțare în tot ce avem noi mai scump: loveau în disciplina, care trebue să fie un puternic vacssm în apărarea noastră. Este pus omul la ispită a crede, că contra bi­sericei noastre se lucra după un plan combinat, cel puțin efectul atacurilor, această impresiune o făcea­­ asupra noastră. Nu vom arăta întru cât noul stadiu în cesti­­unea ajutoriului nostru de stat țintesce la totala demoralizare a preoțimei noastre și la slăbirea le­găturilor, ce trebuiesc se existe între superioritatea bisericească și preoțimea subalternă. Nu vom insui a cerceta întru cât s’ar distruge această legătură prin aceea, că autoritatea bisericească ar închide ochii în fața priveliscei, când preoțimea subalternă calcă o disposițiune a sinodului archidiecesan, și dacă odată e permis a călca o asemenea disposiți­une, cari vor fi marginile, preste cari absența preo­țimei nu va putea trece, mai puțin vom căuta a cer­ceta la ce grad de autoritate vom ajunge atunci, când ori­ce sentență consistorială privitoare la amorarea învățătorilor va veni supusă censurei înaltului guvern. Sunt lucruri acestea, cari ne ating tare de aproape, și a căror delăturare va da de lucru represen­­tanței bisericei noastre. Nu mai puțin distrugătoare este meșteșugirea internă îndreptată contra bisericei. Noi nu zăbovim la acest loc, deoarece aici este atacat în modul cel mai insolent arhhiereul nostru, și noi nu avem autori­­tatea de a vorbi pentru și în locul Preasânției Sale. Atâta însă credem, că prin asemenea murdării dia­­ristice biserica nu se zideșce. Din toate părțile metropoliei noastre sunt adunați aici representanții clerului și ai poporului. Ei au venit aici cu inima curată, de a sana relele, cari s’au ivit în biserică, și de a căuta mijloacele ulteri­oare pentru desvoltarea pe base sănătoase a sino­­dalităței noaste. Plini de cea mai bună speranță (zicem repre­­sentanților bisericei noastre: „Bine ați venit“ La lucru în numele Domnului! ” .Congresul național bisericesc. Raport special al „Telegrafului Român.“ Mult așteptatul congres al bisericei ortodocse române din Ungaria și Transilvania, a ajuns în sfâr­șit, după delăturarea multelor obstacole ce i s’au pus în cale, a se întruni Duminecă în 8/20 i. c. la Sibiiu. Cei mai mulți dintre deputații congresuali au sosit în această zi­ dimineața și aproape cu toții au participat la serviciul divin oficiat în biserica din cetate de Escelenția Sa Dl archiepiscop și metropo­­lit Miron Romanul, asistat de Preacuvioșiile lor ar­­chimandritul Nicolau Popea, protosingelii Dr. Ilarion Pușcariu și Filaret Musta, de reverendisimii domni protopresbiter Ioan Petrie și asesorul consistorial Zah­aria Boiu; ca ajutători au funcționat protodiaco­­nii Ignațiu Papp și Sabin Piso, care din urmă în decursul liturgiei a fost h­irotonit întru presbiter. La sfârșitul liturgiei s-a săvârșit invocarea du­­h­ului sfânt. Cântările liturgice le-a esecutat corul seminarial sub conducerea Dlui profesor de cântări și musică George Dima. I. Ședință. Pe la oarele 12 și 1­2 fiind deputații sosiți întru­niți în număr complet în biserica din cetate, loca­lul ședințelor congresuale de ăst­an, deputatul Vin­­cențiu Babeș propune e­miterea unei comisiuni, care să invite pe arh­iereii la ședință. Primindu-se propunerea, în comisiune se aleg deputații Nicolau Popea, Filaret Musta, Ierotei Beleș, Iacob Bologa, Ioan cav. de Pușcariu, Atanasie Cimponeriu, Paul Fâ­șie și Constantin Radulescu. Rem­orcânduse comisiunea cu Escelenția Sa Dl archiepiscop și metropolit Miron Romanul și Ilustri­­tatea Sa Dl episcop al Aradului Ioan Mețianu, — șe­dința se deschide la 1 oară d. p. Escelenția Sa Domnul archiepiscop și metropolit în calitate de preșident al con­gresului a rostit următoriul cuvânt de deschidere : Prea­ Sânțite Domnule frate Episcoape! Prea stimați domni deputați! Iubiți frați, iubiți fii sufletesci! împrejurări estraordinare, preste tot nefavora­bile pentru desvoltarea salubră a vieței noastre bisericesci, ni au creat și de a doua oară pedeci la întrunirea normală a supremei noastre corporațiuni bisericesci, astăzi­ însă avem fericirea de a vedea delăturate acele pedeci și ne aflăm repuși în drep­tul nostru legal de a ne aduna ca biserică auto­nomă în congresul nostru național - bisericesc, care este ch­emat a regula în general administrațiunea bisericească pentru întreaga noastră provincie me­tropolitană. Binecuvântat se fie acest moment nou de în­trunire a supremei noastre representanțe bisericesci, binecuvântat să fie zelul Domnielor Voastre, cu care ați grăbit a răspunde la invitarea ce Vi o am făcut prin cerculariul meu convocătoriu, binecu­vântare să aducă și salutarea mea cordială de „Bine ați venit,“ cu carea Ve întimpin la această întrunire! Esperiențele ce le-am făcut în restimpul de 11 ani, de când port sarcina grea de archiepiscop și metropolit, m’au întărit tot mai mult în credința mea profesată și la alte ocasiuni, că biserica non- FOIȚA. Ch­iemarea învețătorului și neajunsurile ei la noi.*) Disertațiune. Tesaurul cel mai prețuit, de ce pe este legată fericirea și înflorirea unei națiuni, a fost, este și va fi cultura. . Toate carierile, toate întreprinderile ori de ce soiu, câte se află pe fața pământului cunoscute de noi, toate, 4­ °) numai vătămate pe vechia și ne­strămutată stâncă a culturei, pot să corespundă diferitelor scopuri pentru care sunt menite; ea este, care națiunei ce o posede, îi câștigă onoare, glorie, și-i asigurează independința. Lipsindu-i unei națiuni acest prețuit tesaur, na­țiunea respectivă ar fi subminată de națiunile con­locuitoare, cari cu pași repezi înaintează. Cu cât o națiune se năzuesc e a face pași mai repezi pe calea civilisațiunei, cu atâta națiunea re­spectivă pe zi ce merge devine mai console de sine, mai fericită, ba chiar și mai eroică. *) S’a cetit în una din adunările generale ale subreu­niunii învățătorilor din traetul Luptei. Cugetând cu toată seriositatea sa prea însem­natele și folositoarele odrasle ce înflorind aduc fructe sub frumoasele și strălucitoarele ra­ je ale culturei, apoi să nasce întrebarea: că pare cine e chiemat în prima linie ca propagatoriu al culturei? La această întrebare, fie­care om, pănă chiar și cel din clasa cea mai inferioară, fără a se cugeta câtuș de puțin, ne va răspunde: că acel propaga­tor este invățătoriul, și că dela nimenea altul nu depinde fericirea unei îațiuni ca dela învățătoriu. Acesta este un adevăr nestrămutater, despre care nimenea nu se va pute îndoi. Astfel iu stând lucrul, să aruncăm o scurtă ochire asupra calităților ce trebuie să le întrunească un învățătoriu, despre care s’ar pute­a­ ce cu drept cuvânt, că-și cunoașce înalta și sublima sa chiemare. De sine se înțelege, că tinerele mlădițe de la care așteptăm, ca din ele cu timpul să se desvoalte o generațiune, care să poată sta la același nivel de cultură cu alte popoare și cari cunoscânduse pe sine, să-și cunoască menirea sa, 4*c acele tinere mlădițe trebue încredințate unui astfeliu de învăță­toriu, la care ca la nimenea altul să poți afla întrunite toate calitățile cele bune; ergo: de va fi cineva model, invățătoriul trebue să ocupe locul prim, de cerci religiositate și moralitate în locul prim s’o aflii la învățătoriu; de cerci înțelepciune în cel mai înalt grad s’o aflii, la învățătoriu, de cerci solință, bărbăție, inimă nobilă, caracter, blândețe, onestitate, curățenie, bună-cuviință, drep­tate și bărbat cu iubire și durere cătră națiunea din care face parte, toate acestea să le aflii întrunite la învățătoriu, în special invățătoriul ca cea dintâiă persoană bisericească după preot prin religiositatea și mora­litatea sa dovedită prin exemple concrete, prin cercetarea regulată și cu punctualitate a bise­ricei și prin împlinirea datorințelor sale creștineșci față de biserică și școală, să-și arete iubirea ce o arată cătră acelea; dela el se așteaptă ca să respec­­teze cu toată scrupulositatea datinele noastre stră­bune și așezămintele maicei noastre biserici. învățătoriul prin sfaturile sale blânde și pline de înțelepciune, la ocasiuni binevenite când poporul e adunat, e datoriu a le povesti mijloacele prin cari s’ar pute îmbunătăți soartea neamului nostru; a le povesti căușele prin cari poporul nostru s’ar putea ruina mo­­ralminte și materialminte și cari ar periclita existența noastră națională; și povestindule, a le arăta tot odată prin esemple concrete mijloacele prin cari s’ar pute evita răul, învățătoriul ca bărbat cu solință, la care popo­rul adese aleargă în necasurile sale, ca să ceară sfaturi și povețe de îndreptare, în nenumăratele ne­­casuri ce-i vin asupra capului, trebuie să aibă cu­­noștințe multilaterale, ca astfel un vătămat pe care

Next