Telegraful Roman, 1886 (Anul 34, nr. 1-137)

1886-08-05 / nr. 84

Nr. 84 ABONAMENTUL: Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarh­ie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Si­bi­iu, Marți 5/17 August 1886. Apare Marița, Joia și Sâmbătă. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Ad­ministrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 30. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. Anul XXXIV. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fie­care publicare. Din caima sântei serbători de Mer­cur! „Schimbarea la față“ firul cel mai de aproape va apărea Sâmbătă în 6 Au­gust v. Nr. 3876. Școl. CONCURS. Cu începutul anului școlar 1886/7 sunt de a se conferi din fondurile archidiecesane următoarele stipendii : 1. două stipendii câte de 500 fl. din fundați­­unea Moga, pentru studenți de filosofie ori de drepturi; 2. un stipendiu de 100 fl. din fundațiunea Cologea pentru studenți de ori-ce categoria; 3. un stipendiu de 60 f. din fundațiunea Francisc Iosif pentru un student la școalele medii; 4. fiece stipendii câte de 60 fl. din fundațiu­nea Francisc Iosif și unul de 30 fl. din f­o­n­d­u­l s­e­m­i­n­a­r­i­a­l (stipendiul Ecaterina Rațiu), toate pentru elevi din despărțământul pedagogic al se­­minariului archidiecesan. Aspiranții la aceste stipendii au să-și aștearnă suplicele la consistoriul archidiecesan până la 25 August a. c. călindariul vechiu, adludând documen­tele următoare: a) atestat dela oficiul parochial din comuna, la care aparțin, despre acea, că sunt români greco­­orientali; b) testimoniu scolastic despre progresul făcut în studii în anul din urmă, respective testimoniu de maturitate; c) atestat medical, că sunt trupesce sănătoși ; d) atestat de la primăria comunală despre posi­­țiunea socială a părinților sei și despre starea lor materială; e) eventual alte atestate recomendătoare. Suplicanții pentru stipendiile de sub 1. 2. și 3. au a­nume în suplicele lor institutul de învățământ, la care voiesc a-și face studiile. Sibiiu, 17 Iuliu 1886. Consistoriul archidiecesan. nică acestui consistoriu archidiecesan, că Escelenția Sa Domnul ministru reg. ung. de culte și instrucți­une publică sub datul 5 Maiu a c. Nr. 17014 a di­spus, ca învățătorii dela scoalele poporale, cari sunt supuși disposițiunilor articolului de lege XVIII din 1879 și n’au satisfăcut încă datorinței lor în acea­stă direcțiune, pot face esamenul de cualificațiune din limba maghiară la una din preparandiile de stat autorizate spre aceasta și anume la 18/30 August a. c. se poate face acest esamen la preparandia de stat din Székely-Keresztur, la cea din Cluj cu înce­putul lunei lui Septembre a. c. însă numai la cașul, când se vor însinua mai mulți candidați, cu care ocasiune apoi aceasta preparandie va fi special au­­torizată de ministeriu pentru ținerea de asemenea esamene. Aceasta disposițiune ministerială se aduce la cunoscința tuturor învățătorilor noștri spre scrie și printare cu acea observare, că începând cu anul școlariu viitoriu nime nu va mai fi aplicat ca învă­­țătoriu fără diplomă despre cunoșcința limbei ma­ghiare, iar învățătorii aplicați după anul 1872 la stațiuni de învățători fără diplomă pentru limba maghiară, vor fi delăturați din posturile lor. Oficiile protopresbiterale sunt îndatorate a pu­blica acest cerculariu la toți învățătorii noștri spre scrie și orientare. Din ședința consistoriului archidiecesan ca se­nat școlariu, ținută în Sibiiu la 31 Iuliu, 1886. La însărcinarea Escelenției Sale Dini archiepi­­scop și metropolit, Dr. Ilarion Pușcariu m. p., protosincel. Nr. 3713 Școl. Cerculariu cătră toate oficiile protopresbiterale din ar­­chidiecesa Transilvaniei. Inspectoratul regiu ungar de scoale al comita­tului Sibiiu, cu datul 16 Iuliu a. c. Nr. 753 comit- Autograful împărătesc. Pi­ar­e­t­e u­n­gu­r­esci. „Nemzet“, articol sem­nat de Jókay. A vorbit regele, în urma referărei supremului său consilieriu unguresc, a luat la cunoscință agi­tațiunea generală eșcată în sinul națiunei maghiare, pe care o au causat o disposițiune prea înaltă, și care în ochii opiniunei publice, înjosind autoritatea guvernului unguresc, l’a oprit în activitatea sa. Simțind această nefavorabilă opiniune publică, regele s’a pus el în frunte, vorbesce din înlțimea tronului sau cătră tabăra credincioșilor sei, care stă a se desbina în două, și în mod bărbătesc, pe față ,și exprimă neplăcerea sa asupra agitatei situațiuni, prin cuvinte clare delătură toate neînțelegerile, și mani­festă principii fundamentale de stat, cari sunt vred­nice se fie eternisate. Ca se putem aprecia cu cuvi­ință valoarea acestui autograf important, care va inaugura epocă în istoria patriei noastre, trebue se facem o scurtă reprivire asupra întâmplărilor, cari i-au servit de basă. După acestea e spune pe scurt istoricul afacerii cu încoronarea monumentului Hentzi, cu vorbirea ministrului president Tisza în dieta Ungariei. Face descoperirea că o greșală în traducere a înăsprit și mai tare amărăciunea, și anume cuvântul „helytelen“ s’a tradus pe nemțesce „incorect“ pe când el tre­buia să se traducă cu „unpassend“, că magnații un­guri n’au potolit amărăciunea produsă la curte nu­mai pentru că ei nu cetesc ț­iare unguresci. Trece apoi la demonstrațiunile de stradă, la transferarea lui Janski, la pensionarea lui Edelsheim și ajunge la stadiul actual. Apoi continuă: Colo sus cercurile militare, aici jos demonstra­­țiunile poporului au dat intremânt mișcărei, și nu voim să fim noi istoricii ei; între aceste două agi­tațiuni singur împăratul și regele ,și-a păstrat lini­­ștea de domnitoriu, care e înrădăcinată în iubirea lui de adevăr, el care pe tronul cel înalt, ține echi­­librul între cele două petri scumpe echivalente: fi­delitatea armatei și stima de constituțiune a popo­rului, care priveghiază ca limba cumpenei se nu­mișce nici spre dreapta, nici spre stânga, căci nu­mai laolaltă și întrunire pot susținea tronul și țeara a cărora ciocnire știrbesce interesele domnitoriului deopotrivă cu ale singuraticilor cetățeni. Aici jos opiniunea publică pretindea delăturarea de pe teri­toriul unguresc a generalului care a causat nelini­­niscirile, colo sus s’au îngrozit la cugetul, că o de­­clarațiune în parlament se poată schimba dispo­­sițiunile armatei, și pentru a se transfera un ofițer de rang înalt e de ajuns o manifestațiune dușmă­noasă a poporului sub ferestrile lui. Domnitoriul a considerat ambe aceste curente, și pe generalul, care fără voia sa a ajuns a fi celebritate politică, l-a trans­­ferat, însă la înaintat în rang. Simpla transferare opiniunea publică a armatei o ar fi primit ca pe­deapsă a alipirei cătră tron și cătră stindardul ar­matei comune; transferarea prin înaintarea în rang din contră o a privit opiniunea publică ungurească ca recompensă îndreptată contra constituțiunei sale și acestei opiniuni publice i s’a dat intremânt prin pensionarea comandantului din Budapesta, despre care legenda­­ ziaristică a lățit vestea, că el a fost acea autoritate, la care s’a provocat ministrul pre­sident, când în cuvântarea sa din dietă a amintit de cercurile militare. Ambe aceste îndoeli le îm­prăștie autograful împărătesc. Generalul transferat fu promovat pur pentru meritele sale militare, cari și noue ne sunt cunoscute, și a căror aprob­are cade în cercul de competență a principelui, manifestul însă o spune în mod neîndoielnic și aceea, că spi­ritul armatei nu poate să fie altul, decât cel al su­premului beliduce, și el pretinde, ca armata să nu FORȚA. 1 Pe patul morței. Nu politică nici alte lucruri multe de toate, cu cari se ocupă oamenii în viața socială de ații, voiu se scriu cu astă ocasiune în coloanele prețuitului Dvoastre Iliariu, ci numai un suvenir al morților, care cred că va interesa câtuși de puțin pe cei rămași în viață, mai ales pe acei cunoscuți și prietini cu cari au petrecut cel trecut în eternitate. Iosif Făgărășan, pedagog în cursul III-lea în semina­­riul archidiecesan, care la 2 iulie a. c. în comuna sa na­tală și-a dat nobilul suflet în mânile creatoriului, este acela care presimțind moartea a lăsat fără să scie nimeni între cărțile sale un manuscript adresat mamei sale văduve și sărmane, de cuprinsul urmtoriu: „Omul e născut în lume ca să se lupte cu greutățile vieții, să-și agonisească cele de lipsă, ca se poată trăi. Nui este dat omului ca să trăiască numai în plăceri, numai să se veselească, numai să se desfăteze, căci atunci omul ar uita să fie de omenie, s’ar încrede prea mult în avere și ar face lucrurile cele mai spurcate, ba și-ar uita chiar de Dumnezeu. De aceea se nu ne pară lucru ciudat când ve­dem sau aud­im, că cutărui om i s’a prăpădit multe vite, că focul i-a ars casa, că grindina i-a bătut holdele și că i s’au prăpădit și feciorii și fetele. Și pentru ce se i se întâm­ple acelui om atâtea nenorociri, ar dice poate cineva, căci acela a fost om cu frica lui Dileu, n’a bătut pe nimenea, n’a furat al altuia, ci a trăit cu al seu, și acum eacă ce se vie peste capul lui. Ba se z­­cem, că nici Dieu nu face tot­deauna bine. Unui asemenea om noi îi vom respunde, că Dileu toate le face bine numai el și altul ca el nu Înțeleg. Se ne aducem numai aminte de nenorocirile lui Iov, că din turme de boi, vaci și oi n’a mai rămas cu nimic, copii i-au murit, soția l-a părăsit și în fine el s’a umplut pe tot tru­pul de răni, pre lângă toate acestea el n’a zis nici odată că Dileu face nedreptate, ci cuvintele lui erau : Domnul a dat etc. Acum după aceste cuvinte me întorc la iubita mea mamă cu cuvintele următoare: mamă dragă! din câte mi le ai pove­stit până eram împreună și puteam vorbi unul cu altul îmi aduc aminte de următoarele: că în copilărie încă de mică ai rămas orfană de mamă, dacă ai mai crescut ai ajuns a face țlcle de iobăgie, pănă când prin căsătoria cu reposatul tată ai scăpat de rușinoasa iobăgie (tatăl lui Făgărășan fu­sese nobil). Dar de aici încolo ai avut se­te lupți cu alte necazuri și alte greutăți, căci devenind tatăl meu bolnav de picioare ai avut se crești singură trei copii mici și pe densul se-l hranesci ca și pe unul din noi. S’a întâmplat apoi că a murit tata Dileu să-l odihnească — și ai rămas veduvă cu o avere foarte puțină și cu plătirea speselor unui proces pierdut. Toate s­au făcut și s’au acoperit și noi copii cresceam. Te bucurai când vedeai o fețișoară blândă și frumoasă ca o­chi de primăvară și după ea doi băiețași, îți iubiai fata, strâduiai din toate puterile, și îi făceai hainele cele mai scumpe și mai frumoase încât, când se arăta în lume nu semăna cu fata unei văduve germane ci cu fata celui mai cu avere om, în ea îți era toată nădejdea, că vei avea un sprijin la bătrânețe. A ajuns fețișoara pănă la anul al 18-lea, destui pețitori iau venit, însă ea pe toți îi depărta cu verbe blânde, că nu e gata de căsătorit și că nu e pe deplin sănătoasă. Dar în primăvara anului 1876 Duminecă sara pela . 0 1/3 oare când era se intrăm în po­stul mare s’a logodit fericita mea soră cu un mire necunoscut și nevăzut. O! ce lovitură grea te a atins atunci mamă dragă! Eram copil tiner, dar îmi aduc bine aminte, că nu era nime în stare se te mângăe și să te facă se uiți aceea perdere mare. O­­ câte lacremi ai vărsat după reposata sora mea, cât ai mai plâns și o plângi pănă în șliua de astăzi. După puțina vreme de la mutarea din viață a reposatei mi-ai dris: Dragul mamei Live (Ioșive), fiindcă n’am­ avut noroc

Next