Telegraful Roman, 1887 (Anul 35, nr. 1-135)
1887-01-03 / nr. 1
ív Cu ce resultate vom susține lupta internă, aceasta încă nu o putem sei. Stim numai, că suntem deciși se persistăm pănă la cea din urmă picătură de vieață. Cum că apărarea noastră se va manifesta mai cu seamă în pressă, aceasta este lucru firesc, căci pressa este o putere neprețuită. Vom fi totdeuna la locul nostru, și vom tracta lucrile cu obiectivitate și cu dreptate, vom fi însă necruțători față cu atacurile îndreptate contra noastră, și îndoit vom fi necruțători, când vom vede, că curentul cu maghiarizarea a mers așa de departe, încât nici amvonul nu a rămas nemolipsit. Dacă privim în afară, pretutindenea vedem nori grei și înfiorători, cari amenință cu vijelie; dacă ne întoarcem privirile la noi acasă, aflăm răsboire fără margini, și o luptă de rasă, care a cuprins toate păturirile societății. Aceste sunt prospectele anului nou, cu acestea am întrat în el. Avem să ne apărăm pe întreagă linie. Suntem puțini și săraci, trebue să ne încordăm puținele puteri și să fim toți la un loc. Așa ne poate succede apărarea. TELEGRAFUL ROMAN. Revista politică. Deputațiunea bulgară în călătoria sa pe la puterile europene a ajuns la Paris. Aici a fost primită în audiență de ministrul Flourens, care însă le spuse, că-i primeșce numai cu titlul privat, pentru că nu se poate recunoasce în nici un grad, un mandat regulat. Bulgaria — zace ministrul — se bucură de independență numai în ce priveșce raporturile interne naționale, dar în cele externe ea depinde de la Poartă. Recunoaște situațiunea penibilă a Bulgariei, dar fiind silința Franciei îndreptată pentru susținerea păcei europene, nu poate decât să le recomande, se țină cont de dorințele Rusiei, căreia Bulgaria îi datoresce existența sa. Deputațiunea acum este în călătorie spre Constantinopol. Marți în 11 ianuarie a. c. s’a cetit a doaua oară în Reichstagul din Germania proiectul de lege pentru urcarea numărului în armată pe durată de șapte ani, cu care ocasiune principele Bismark cu o resoluție și francheță rară, într-o vorbire lungă a accentuat raportul Germaniei către Rusia și Austro- Ungaria. Aceste declarațiuni ale cancelarului vor da mult timp material de discusiune întregei jurnalistici europene, căci sunt foarte instructive pentru vederile sale politice între împregiurările actuale. Și pănă când vom publica în totalitate aceasta vorbire interesantă, extragem punctele principale din aceste declarațiuni: că Rusia nu va atăca Germania și tot așa de puțin va începe Germania ceartă cu Rusia pentru Bulgaria, pentru că periclu pentru Germania poate fi numai din partea Franciei. Pentru Germania e lucru secundar oricine va domni în Bulgaria, ear încât pentru monarhia Austro-Ungară aceasta numai atunci ar putea conta pe sprijinul Germaniei, dacă i ar fi amenințată existența, și ar fi espusă pericului a fi nimicită. Scopul septenatului așadară este de a înlătura pericului, față cu Francia sau cel puțin a-l amâna cât se poate, pentru aceea guvernul insistă cu toată tăria la proiect, și respingerea proiectului ar atrage după sine disolvarea parlamentului. Cuvântarea domnului advocat Nicolau Strevoiu rostită în numele eforiei școalelor noastre din Brașov la înmormântarea fericitului în Domnul, Constantin Popasu, presidenti acestei eforii. Prea stimați și jalnici ascultători! O tristă întâmplare ne a adunat împrejurul acestui sicriu. Un concetățean și connațional al nostru, un tată de familie iubitor și iubit a dispărut dintre noi, trecând la cele eterne. Dar oare numai atâta, adecă numai la întâmplare de toate filele, să fie causa durerei, ce se manifestează astăzi într’un mod atât de general și profund? Nu domnilor, răposatul n’a fost un om de toate filele. Răposatul a trebuit să reprezinte în vieață interese cu mult mai generale și mai însemnate și să fie legat cu concetățenii și connaționalii săi prin legături cu mult mai întinse și mai strinse, pentru ca să ne putem explica durerea generală și profundă, ce ne causează despărțirea lui de noi. Sunt domnilor oameni, cari prin genialitatea lor, prin ideile lor mari pun cu mare svon o lume întreagă în mișcare, toată lumea îi admiră, toată lumea î i adoră ca pe nes ce mari bărbați. Cu toate acestea, dacă provedința ar fi lăsat în lume numai oameni geniali, fiți siguri domnilor, că ideile lor cele mari ar aduce puțin folos omenirii, fiind-că nu ar fi cine să le pună în lucrare. Dar provedința în atot înțeleaptă a îngrijit ca să nu existe numai genii, ci și alt soiu de oameni, cari înarmați cu simțiți de datorință, bună-voință și cu stăruință să se retragă din larma lumei în liniștea atelierului lor și acolo în liniște și fără mult svon să lucre, pentru ca ideiile cele mari puse în cursu de capetele geniale, să devină într’adevăr folositoare pentru omenire și așa organismul societății omenesci să funcționeze în regulă-Acestor lucrători neobosiți datoresce societatea omenească ordinea și bunăstarea sa. Aceste albine muncitoare ale neamului omenesc nu merită mai puțin decât oamenii de geniu stima noastră, recunoscința noastră. Ea merită acest soiu de oameni folositori recunoscința și stima societății omenesci cu atât mai mult, cu cât ei la locul, cel ocupă în societate, ’și împlinesc mai consciințios datoria lor. Dacă de cineva s’a putut și se poate dice, că în vieață ’și a împlinit datoria, apoi cu drept cuvânt se poate dice, că profund regretatul nostru răposat în vieața s’a în genere, cară în specie ca președinte al eforiei noastre școlare ’și-a împlinit datoria cu toată consciențiositatea. Trei referințe sunt, cari înlesnesc omului împlinirea consciențioasă a datoriiții sale. 1. Posibilitatea dată de împregiurări. 2. Capabilitatea internă individuală a respectivului. 3. Voința, sau după cum se zice cu un cuvânt vulgar,tragerea inimei, zelul. 1. Reposatul după stradalnica muncă de aproape o jumătate de secol, petrecut mai mult în România, crezând a-și fi asigurat existența familiei sale s’a retras din negoț, și s’a întors în sînul familiei sale la Brașov. Devenind tot pe acel timp scaunul de președinte al eforiei vacant, înnainte cu 11 ani, fruntașii noștri, cari cunosceau bunele calități și viul simț al răposatului pentru institutele noastre, l’au rugat să primească acel post de onoare. Nu voia răposatul să primească locul de onoare, fiindcă era modest ca toți oamenii de preț intern, el dicea că, posulta în arangjamentele de astfel. Se pot formula spre acest scop câteva principii generale: în distribuirea lucrului este bine d’a plassa pe amploiații comptabilității așa, ca să controleze lucrul celorlalte secțiuni. Este de lipsă mai cu seamă d’a separa comptabilitatea propriu z isă de cassă, căci dacă acelaș amploiat ar ține cassa și ar scrie și la comptabilitate i-ar fi ușor în cas de eroare voluntară d’a face să consune cărțile cu starea cassei, în casele mari când o carte servesce de control altei cărți, nu trebue pe cât va fi posibil, să le poarte amândouă acelaș amploiat. Nu este de lipsă a fi neîncrezător cătră persoane, neîncrederea însă în arangjamentul funcțiunilor este înțelepciune. Este bine clar, ca orice fraudă ce ar fi comisă prin un amploiat se fie constatată și descoperită prin registrul purtat de un alt amploiat. Din acelaș motiv este bine ca orice angajament, bilet sau chitanță, eliberat în public să poarte două subscrieri adecă a unui cassar și a unui comptabil. „Trebue ca lucrul se fie exact împărțit așa, că orice funcțiune să fie hotărîtă unei persoane anumită și ca nici odată vr’un amploiat dojenit, că ar fi negligiat d’ași împlini datoria, să nu poată ijrice: „Asta nu-’i treaba mea.“ Bată pentru ce nu e bine a se da un lucru colectiv mai multor lucrători, fiind-că atunci fiecare ar lucra din cât ar putea mai puțin și nimic n’ar fi bine făcut. Dacă s’ar vata și responsabilitatea cea mare, împreunate cu acest post, ar trece preste puterile sale. Numai după multe stăruințe s’a înduplecat a primi acest loc plin de responsabilitate, dar și atuncia numai pe lângă condițiunea, ca el se provadă fără nici o recompensă această funcțiune, împreunată pănă atunci cu un salariu anual. Primind insă odată aceasta însemnată misiune, răposatul, și-a dedicat tot timpul, toată activitatea s’a spre binele institutelor concrediute preingrigirei sale. Și într’adevăr domnilor, răposatul după situațiunea s’a economică o putea face, fiiind-că împregiurările l’au ajutat foarte mult în împlinirea misiunei sale. 2. Dar câți oameni nu sunt, cari dispun de timp, pentru ca toată activitatea lor să o dedice spre un anumit scop, și cu toate acestea cu greu ’și vor împlini datorința cu scumpătate, dacă le va lipsi capabilitatea. Nu se poate zice, că răposatul ar fi avut un sciu ce șchnțe înnalte academice, dar el absolvise cea mai bună școală, școala vieții în această școală ’și a câștigat reposatul o șciință prea prețioasă, filosofia vieții, aceea filosofie practică, care nu părăsesce, pe om nici în cele mai grave situațiuni și care constitue ceea ce numim noi mintea sănătoasă. Această minte sănătoasă ce caracterisează pe fericitul în Domnul, în foarte grave situațiuni a avut cele mai bune fructe pentru institutele noastre. Dar poate avea cineva și posibilitatea și totuși nu-și va împlini datoria, dacă nu se va asocia a treia și cea mai momentuoasă recerință. 3. Bunăvoința sau tragerea inimei, zelul. Această referință, domnilor, este aceea, ce a caracterisat pe răposatul în mai mare măsură, și care îi dau cel mai mare drept la recunoșcința noastră și care constitue adevăratele sale merite. Nu cred, că dânsul a îngrijit mai mult de casă, de averea sa, decât de edificiul școlar, de averea școalelor, ba după experiența mea propriă a-și putea constata cu mâna pe suflet, că de multe ori, foarte de multe ori, reposatul punea interesele școalei mai pe sus de interesele sale private. Econom în administrațiune pănă la exces, era cu totul liberal, când era vorba de progresul învățământului în institutele noastre. Nu se mulțimea reposatul numai cu aceea, că aceste institute în present să prospereze și să funcționeze în regulă, nu, preocupațiunea și activitatea lui mergea cu mult mai departe, voia să asigureze viitorul acestor institute pentru toți vecii. Spre acest scop din toate puterile sale se adopera, se mărească și se asigureze isvoarele de venit ale acestor institute, fiind-că convingerea lui era, că numai o bună și asigurată stare materială poate garanta existența și înflorirea acestor institute. Se pare că răposatul vedea în institutele școlari, înființate cu stăruința mult meritatului. Prea Sânțitul episcop Ioan Popasu și ajutorate de mai mulți membrii ai acestei prea stimate familii, se pare afic) că răposatul vedea în aceste institute paladiul familiei sale, și că nu avea altă dorință mai ferbinte, decât că acest paladiu să existe pentru etern, ca un vechiu onorific monument al vredniciei acelora, cari l’au înființat. Iată un nobil egoism ca motiv al unui mare zel în materie de interese publice culturale. Atâta zel, atâta râvnă a trebuit să -și aibă resultatele sale bine-făcătoare și cred, că aceste resultate în viitor se vor constata în mod și mai eclatant. nasce între lucrători o contestație asupra atribuțiunilor lor respective, este de lipsă, ca să se afle aproape de ei vreunul, care se tranșeze dificultatea îndată. „Exista trei împărțiri mari în bancele din Londra: cassa, comptabilitatea generală și încassările. Casi&rul nu e numai un numărător de bani;i trebue o mare memorie pentru a-și aduce aminte curând despre starea comptului fiecărei partidă, așa ca sé poată achita mandate fără a recurge prea de multe ori la acela, care poartă compturile curente. El trebue ca, cu o aruncătură de ochiu să poată cunoasce subscrierile false, mult sânge rece în mijlocul grămezii, care așteaptă la fereastra casiarului și chiar în fața reproșurilor mai puțin meritate, politeță și prevenire față de public în orice timp și în orice caz, fiind-că raporturile sale cu publicul sunt ceea ce contribue a face bună sau rea reputația unei bance. „Amploiații de la comptabilitate trebue să aibă o scrisoare bună, se scrie exact cifrele, să lucre cu sârguință și se nu se teamă în timpuri, când afacerile i întețesc de a trece seara în cărți. Este însă o mare diferențâ între calitățile necesare unui simplu lucrător și acelea, ce trebue se le poseadă șeful comptabilității. — Acesta nu este un simplu țiitor de registre: altceva este a ține registrele înnainte regulate și preparate, altceva este d’a forma o combinație de conversațiunile din casa părintească și sciind, că trebue să câștige pentru vieață, consideră admiterea lor într’o bancă ca un eveniment fericit și își îndeplinesc funcțiunile din toată inima. „Este bine de a cerceta, de unde vine candidatul, care se presentează și dacă a fost deja amploiat. Aceia, cari ies din școală nu sunt încă capabili și trebue probați trei sau șase luni. Aceia, cari au fost deja la un comerciant doi sau trei ani sunt cei mai buni. Nu e recomandație de a fi fost copist sau samsar. Cei ce vin de la bancele din provincie și în special de la bancele din Scoția sunt considerați ca tardivi pentru lucrul din Londra. „Trebue a se informa de familia candidatului. Deși nici onorea nici probitatea nu se transmit cu sângele, însă este probabil, că părinții virtuoși și religioși au dat copiilor lor o educație virtuoasă, și religioasă și trebue a presupune, că tinerul obicinuit cu exemple de probitate în familie se va reproduce și în vieața sa de toate zilele; o mare forță morală este de lipsă pentru a îndeplini servicii în confidență, care sunt împreunate cu o mare responsabilitate și această forță pretinde facultăți intelectuale de un grad înnalt.“ Distribuirea lucrului. — Distribuirea lucrului între amploiați este un obiect important, dar experiența este cel mai bun povățuitor, ce se poate con sta t i