Telegraful Roman, 1887 (Anul 35, nr. 1-135)

1887-06-11 / nr. 60

238 TELEGRAFUL ROMAN, veche, iar de alta pretinsă tare de simțiul natural și reli­gios al omului, care chiar și intrarea în o casă noauă de locuit o face cu o solemnitate oare­care. Inse fiindcă epis­copul nu mai putea se fie totdeuna de față la consacrarea fie­cărei biserici, de aceea s’a introdus datina, ca acelea interimar se se inaugureze în mod solemn și numai prin un preot, care totdeuna se află tare ușor sau în comunitatea respectivă, sau în apropiere, însă fiind-că ritul statorit mai înainte pentru consacrarea bisericilor era întru toate rit episcopesc, care ar fi fost necuviincios, dacă se împlinia prin un preot, de aceea ritul acesta s’a conservat și mai departe numai pentru cașurile mai rari, când însuși episcopul consacrează o biserică. Pentru cașul, când inaugurarea se în­tâmplă prin un preot, s’a introdus un alt rit, care consta în sânțirea apei și stropirea bisericei întregi, cum se întâmplă și la sânțirea caselor nouă și de multe ori și la cele vechi. Astfel după legislațiunea și datina bisericească de astăzi, inaugurarea bisericilor se întâmplă în doaue moduri, și anume sau prin consacrarea episcopească făcută de episcopul diece­­san sau alt episcop delegat al lui după ritul prescris în archiereticon, s­au prin sânțire sau binecuvântare preoțească, făcută de un preot delegat de episcopul diecesan după ritul prescris pentru acest cas. Consacrarea se ține eschisiv de drepturile episcopesci, așa, cât nici unui preot chiar nici vicariului episcopesc în timp de sedisvacanță nu-i este iertat a consacra nici o biserică după ritul arhhiereti­­­conului. înse­și sfințirea s­au binecuvântarea preoțească a bisericilor este unul din drepturile eschisive ale episcopului diecesan, așa, cât nici unui preot nu-i este ertat a sfinți sau binecuvânta o biserică, decât numai dacă este delegat spre aceasta de episcopul diecesan, și fără de o atare dalegațiune nu-i este ertat nici unui preot a întreprinde funcțiunea acea­sta. Sfințirea sau binecuvântarea aceasta prin preot este provisorie și un surogat al consacrărei episcopesei întru atât, încât episcopul, fiind împedecat, deleagă pe un preot în locul seu. După ce înse preotul nu poate îndeplini inaugurarea după ritul episcopesc așa o îndeplinesce după ritul preoțesc. Sfințirea bisericii înse prin preot este nu ce numai interimar, căci canoanele bisericei prescriu, că ori și ce bi­serică se fie consacrată prin episcop. Din care cauză sfințirea are se înlocuească consacrarea numai pănă atunci, pănă când este posibilă consacrarea prin episcop. Efectele sființirei și a­le consacrărei sunt tot acelea, adecă­­ prin ele biserica în sens sacru devine acomodată cultului dumnezeesc și în specie celebrarei Sfiintei Liturgii. Acomodarea aceasta însă la sfințirea prin preot este numai interimară, trecând la consacrare prin episcop este definitiva. Mai departe prin sfințirea prin preot cu binecuvântarea apei, acomodarea aceasta este o acomodare comună ca și la om­­și ce obiect binecuvântat. Acomodarea însă câștigată prin consacrarea episcopească este o acomodare extraordinară, încât prin ea biserica devine acomodată nu ca om­ și ce lucru binecuvântat, ci ca o casă a lui Dumnezeu, în care are se se îndeplinească cultul cel mai strălucit al lui, și în care se se coboare și se petreacă însuși fiul lui Dumnezeu în sfânta Euh­aristie. Cu toate însă, că în mod interimar se concede, ca bi­sericile se fie și numai binecuvântate prin preot, totuși se poftesce, că pre masa altariului se se așed­e un antimis bine­cuvântat de episcop și fără de acesta nu este crtat a celebra sânta liturgie în nici o biserică. Pre calea aceasta se supli­­nesce încâtva defectul sfințirei prin preot ,și sfințirea aceasta participă în câtva consacrarea episcopească, căci dacă și nu biserica întreagă este consacrată, este totuși consacrat locul acela, unde se așad­ă trupul Fiului lui Dumnezeu, — care este locul principal în biserică. Antimisul înse trebue se conțină, totdeuna ceva relicvii (moaște) de a­le sființilor așezate bine sau în colțuri sau în margini. Datina aceasta provine de acolo, că în timpurile vechi bisericile se edificau prin cetăți mai cu seamă pe mor­mintele martirilor sau în locurile, unde au suferit ei moartea violentă. După­ ce înse mai târziu, înmulțindu-se bisericile datina aceasta nu s’a putut observa neputând toți credincioșii avea în apropiere mormântul vre­unui sfânt, așa s’a introdus datina, ca cel puțin pe altar să se afle o relicuie (moaște) de a unui sfânt. După „F. bis.“ Corespondențe particulare ale „ Telegrafului Român. “ Agnita, în 7 Iuniu 1887. Dnuile Redactor! Unele porniri răutăcioase și regretabile ivite de la alegerea protopresbiterului tractului Agnitei a P. O. d. Sabin Piso, și mai cu seamă de la introducerea den­sului în oficiu, me silesc a­eși din reserva observată pănă acum și a ve cere ospitalitatea prețuitului țliar, ce redigeați, în numărul celor trei concurenți, cari au com­­­petat la postul de protopresbiter în tractul nostru, a fost și unul dintre preoții acestui tract, care se înțelege de sine a făcut totul în favorul său, Z­iua alegerii însă au fost menită spre a-i dovedi, că alegătorii au sorut să-și facă seamă cu posițiunea chemării unui protopresbiter și astfel a devenit ales cel mai cualificat dintre concurenți, și fiindcă de a și mai răsbuna acum asupra alegătorilor ingrați numai e cu putință, s’au întors toată ura și disprețul atât densul cât și socrul seu asupra actualului protopres­biter, silindu-se din toate puterile a-i face posițiunea cât se poate de grea și nesuportabilă. Nimenea nu le-ar disputa plăcerea, dacă ei o ar face aceasta într’un mod cinstit, dar nu prin calomnii și crevete pre sub ascuns, compromițând pre actu­alul protopresbiter în sus, față cu superiorii săi, și în jos față cu populațiunea tractuală. Scopul lor este: — precum am Șii — resbu­­rarea. Ei vreau să îngreuneze posițiunea actualului pro­topresbiter astfel, ca să se disguste și în ster­și­t să fie silit a se retrage, lăsându-le locul lor. Vreau mai departe să pregătească prin denunț­ări și minciuni opiniunea publică din tract în favorul lor, ca așa ajungând încă odată postul de protopresbiter vacant toți alegătorii să voteze cu un glas pentru ei, ca pentru nisce oameni singuri meniți a ferici tractul nostru Ei descriu pe actualul protopresbiter in sus și în jos la poporul de rând, ca pe un om aplicat a adusa de oficiul seu, prea aspru față cu preoțimea și învățătorii din tract, și prea superb în portarea sa; ba, există chiar și arătări ale particularilor făcute la­­ inițiativa, și unele scrise chiar de preotul Nic. Mol­dovan asupra protopresbiterului nostru la Prea­ven. Consistoriu. Nu sciu inițiatorii acelor arătări, că ac­tualul protopresbiter nu este capace a comite atari abusuri, pre cari le au comis ei, când erau la putere. Ori­cine ar vrea să judece imparțial despre pro­­topresbiterul nostru Tom îndrepta în cancelaria pro­topresbiterului din Agnita, ca să se convingă despre activitatea dânsului de la introducerea sa în acest oficiu încoace, — și acela ar trebui să se mire, cum de acest om n’a imbrâncit pănă acum de atâta lu­cru negles de antecesorele seu­ rațiocinii în unele paroh­ii nefăcute de prin anii 1880 și 1881 , sau apoi altele încurcate de însuși comisarul esmis prin tract pentru facerea rațiociniilor, tot de prin anii aceia și mai încoace, care răpesc timp de săptămâni protopresbiterului, jertfiindu-și chiar odih­na de noapte necesară ori­cărui om, care -și prețuesce cât de puțin sănătatea sa Cine scie mai departe, cum au urmat predarea arh­ivei protopopesci de la fostul administrator protopopesc, carea nici astăzi nu este predată în toată forma, și protopresbiterul și acum cere act de act după trebuință dela fostul admini­­­strator, apoi concubinatele cele multe întâmplate sub administrațiunea trecută încă răpesc protopresbite­rului o­pi sau două în fiecare săptămână, și apoi în sfârșit lucrurile curente oficioase. Nimenea nu s’ar supăra și eu cred, că nici dl protopresbiter, dacă dânșii ar avea a înregistra ade­­verate abuzuri sau fapte condamnabile, comise de ac­tualul protopresbiter, și cu acele al­eși chiar în pu­blicitate, dacă ei agitează pre sub ascuns, că pro­topresbiterului să nu i­ se plătească diurnele sau să nu i­ se plătească atâta, decât atâta, că așa ar fi tacla, poporul din cutare comună să nu contribue pentru biserică sau școală etc. Dacă protopresbiterul decide o causă după drept și dreptate și nu așa după cum i-ar plăcea cuiva, respectivul asuprit aleargă la Verd sau Nocrich după dreptate, căci protopresbiterul a făcut abus, dacă unui preot sau învățătoriu negligent, care nici după două sau trei admontări și arzorii n’au satisfăcut unui ordin consistorial, i­ se dă o puțină dojană, pro­topresbiterul e om aspru, și nu-i om bun ca ante­cesorul seu; dacă unui preot, care este mai pretin cu ru­g decât cu biserica sa, și când protopresbite­rul mergând în paroh­ia lui , află incapabil de a se înțelege cu el, protopresbiterul nu-i gratulează, atunci e mândru, e superb. Cum se se representa actualul protopresbiter bi­serica și protopopiatul ori­unde, naintea ori­cărei deregătorii politice și civile ne vor spune domnii de pe la diferitele diregetorii, la care sunt împărțite co­munele din acest tract, ne va spune inteligența de naționalitate streină din opidiul Agnita, care se se ju­deca pre un om cult cu totul din alt punct de ve­dere, precum judecă dânșii, ca oameni interesați. Noi însă, care n’am avut aspirațiuni de proto­presbiter în acest tract, de un temperament mai stâmperat judecăm cu totul altfel lucrurile din tract dela venirea actualului protopresbiter, noi vedem, că afacerile bisericesci și școlare au luat o direcțiune sănătoasă, preoțimea luând impuls dela conducătorul ei arată mai mult zel ca pănă acum, învățătorii, cari au scrut, că protopresbiterul nu ia lucru în glumă cu școala și au dat toată silința, așa încât la esa­­menele semestrului al Il-lea chiar străinii au fost surprinși de progresul făcut în școalele noastre, unde pănă acum învățământul abia vegeta. Nu este încă nici un an de la instalarea protopres­biterului nostru în tract, și dacă dânsului iar place a lega toate îmbunătățirile făcute pănă acum în tract de limba clopotului, ar­cei și mal contenții, că dânsul a fă­cut astfeliu de îmbunătățiri în unele paroh­ii, pe cari antecesorele seu în treizeci de ani nu le-au putut face. Dacă dânșii ar considera toate greutățile, cu care are se se lupte actualul protopresbiter pănă va aduce acest tract în ordine, ar trebui să recunoască, că ei mai mult ca om­ și cine sunt de vină la deranglarea în care s’au aflat acest tract, când l’au primit pro­topresbiterul nostru, dacă au ceva de remonstrat în contra dânsului, folosească-se de forul competent, sau chiar de publicitate, și când vom cunoasce, că ei se luptă pentru adevăr și dreptate, fie siguri că, nu numai când nevoia îi stringe de gât și nu mai au încotro. Dară eu sciu, că nu-i totdeauna câștig, și când este, oamenii noștri nu se apucă la lucru și­­,dacă se și apucă, apoi banul nu 1 cruță, ci-i dau iute drumul din mână, pare că le-ar fi de năpaste Toți pun pri­cina, că vremile sunt grele, că birurile sunt mari, dară câți caută la lenea și nepăsarea lor ? Ei nu iau seama, câtă vreme dăinuesc în crîșme, apoi cum nu le pasă de gospodărie și cât li se perde de a gata. La slujit nu li se prea face a merge, doară pe la jidani, pentru că ei zic, la jidov poți dormi de ajuns, apoi mai capeți și de băut. Lazur. Drept, că din oamenii noștri tare mulți se poartă rău. Dară tot nu poți că toți îs le­­noși și bețivi. Nistor: Da, așa-i, dară și aceea e drept, că mulți sărăcesc mai ales din pricina rachiului. Lazur: D-ta mi se pare, că ți-ai pus ochiul pe rachiu! Dară nu vei fi, că omul poate sărăci și de foc, nu da Doamne, și de apă și de secetă și de grindină. Nistor: Cum nu­ dară de aceea trebue omul în filele cele bune să îngrijiască de cele rele. Când dă șijeu de sunt bani și pâne, atunci trebue cruțat și banul și pânea, pe când nu va fi. Dară la noi ? Când este pâne și bani, apoi tot traiu și vieață. Să luăm seama numai la rânduelile noastre: pute-te-ai încungiura fără rachiu? Ferit-a DȘeu ! Nici la lucru, nici la judecată, nici la învoieală sau petrecere, nici la cumpărare ori vân­zare, nu se poate fără rachiu. Lazur: Oh! da, asta bine o cici, căci judecățile le fac oamenii noștri în crîșme și-apoi vorba ceea, acui-i cinstea pe masă, aceluia-i și dreptatea. ■ Nistor: Dară ia seama și la alte trebi. Mai de mult, de era nuntă sau cumetrie, de era îngropăciune oamenii se mulțămiau cu câte puțin, cu câteva oca de rachiu și pace bună. în ziua de astăi­i îți trebue vr’o câteva vedre, ca se scoți o treabă ca aceea la capăt și încă și atunci îți scot coadă, că nu­ i-ai ome­nit și nu le-ai dat de băut de ajuns. Bea și bea, Și și noapte și săptămâni întregi, bunăoară ca la hramuri. Lazur: Bine mai Șicb pentru că la nuntă numai ce auzi. Da mai dă cumetre, că vezi, că șipurile-s goale. Ș’apoi nunta o fac nu într’un loc, ci la mire și mireasă anume pare ca să fie cheltuiala îndo­ită ; fac și masă mare și dau daruri, dară unde se duc darurile acestea ? Nu tot la jidani ? Nistor: De bună seamă, că nu-i bine așa, dară vezi așa-i și la cumetrie, încât adese­ori nici la bo­­tejane nu mai merg treji, acei cari merg. Dacă se întâmplă de moare cineva, și-i sărac, apoi n’are nici cine-i duce la groapă, eară de-i mai în putere, apoi tot satul se strînge la casa lui, dară nu se strînge înainte de îngropăciune, și nu atâta la mâncat, pe cât la băut de sufletul mortului. Lazur: Cum grăesci d-ta s’ar părea, că oamenii noștri nu s’ar gândi la altceva, decât numai unde ar merge, se poată trage la rachiu, ca se se îmbete. Nistor: Poate nu-i așa? Ce-s parastasele noa­stre pentru cei morți ? Acuma oamenii noștri au în­ceput a face pomenirile acestea d­­ar și fără rugă­ciunea preotului și preotul, nefiind de față, oamenii n’au nici o sfială și beau cât încape într’ânșii. Dară ia mai bine seama la Șiua de hram, cum o prăsnuesc ei. Sânta slujbă o face preotul în biserică, iară oa­menii, în loc să meargă la biserică, se duc cu ba­­lerca în spate la cârcimă să-și dea rachiu. Apoi în­cep a veni de prin alte sate la hram, dară nici aceea nu întră în biserică, ci trag de-a dreptul la casele oamenilor și­ apoi sub seară îi vezi zăcând morți beți pe sub garduri și prin șanțuri. Ce-i aceasta? Nu-i dobitocie? Ș’apoi mai vrei să fie bine de oamenii noștri ? Lazur. Apoi de, ce să faci finale! Așa e lumea. Când ți­ se întâmplă de ai oaspeți sau altă treabă, fără rachiu nu se poate; așa am apucat. Și apoi un om singur nu poate schimba obiceiul! (va urma.)

Next