Telegraful Roman, 1887 (Anul 35, nr. 1-135)

1887-06-11 / nr. 60

Nr. 60 ABONAMENTUL: Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarchie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Sibiiu, Joi 11/23 Simiu 1887. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sunt a se adresa la Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 30. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. Anul XXXV TELEGRAFUL ROMÂN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fie­care publicare. Silu­ții, în 10 Iuniu. Vineri, Sâmbătă și Duminecă s’au întâmplat alegerile pentru noaua sesiune a parlamentului din Ungaria pe un period de cinci ani. Cel mai sânt drept au fost chemați a-i esercia cetățenii Ungariei în ziilele acestea. Cine cum s’a executat, cine cum s’a folosit de acest drept garantat de constituția patriei, nu este chemarea noastră să discutăm la acest loc. Cei îndreptățiți la vot au putut alege, au putut fi aleși, căci legea le garantează aceasta facul­tate a dreptului electoral activ și pasiv. De inte­res este pentru noi, să căutăm întru­cât organele statului, chemate a păzi, ca cetățenii neînfluințați, neterorisați să se poată folosi de acest drept al lor, încât organele statului au dat cetățenilor posibili­tatea de a se folosi de dreptul electoral, în special întru­cât românilor li s’a dat posibilitatea, ca acolo, unde din voie liberă nu s’a absținut, încât li s’a dat posibilitatea, ca ei din voie lib­eră, neterorisați, neîm­pedecați să-și dea votul acelui candidat, în care au încrederea, că el le va representa interesele cele adevărate ale lor în parlament. Datorință avem să o facem aceasta, pentru ca să putem constata întru­cât parlamentul este adevărata oglindă a țărei, în­tru­cât prin rostul deputaților vorbesce totalitatea poporului, care i-a ales să vorbească, să lucreze în numele lui, pentru fericirea lui, și în consecvență pentru fericirea patriei. Din capul locului trebue să accentuăm, că po­porul român nu este representat în parlamentul din Ungaria. Și aceasta trebue se o accentuăm, căci e bine se se scie, că în parlamentul din Un­garia se lucră de nobis sine nobis. Nu vom vorbi la acest loc despre motivele ab­stinenții politice a românilor. Se scie, că noi dela începutul erei constituționale am fost pentru parti­cipare la vieața constituțională a statului pe baza legilor actuale. Aceasta o am fi dorit cu atât mai mult, pentru ca se putem validita puținele puteri, ce le aveam încă dela început, se mergem mână în mână cu poporul nostru, ca el se fie cu noi, și se nu fie lăsat a fi esploatat contra intereselor noastre naționale. Am fi dorit-o mai ales acum aceasta, ca să se poată decreta abstinența noastră cu provocare la corupțiunile și abuzurile ne mai auzite, de cari se folosesc la alegerile parlamentare în statul nostru. Avem deci să constatăm, că după scriile de până acuma numai cinci deputați români sunt trimiși se re­­presente interesele românilor din patria noastră. Ace­știa sunt Traian Doda, Georgiu Șerb, Silviu Rezei Beleș și Mihali. Au căzut dl Petru Truța în cercul Baia de C­riș, protopopul Georgiu Popovici în cercul Șiria,­­ și dnul Babeș în cercul Șasea. Cum s’a putut ca în un cerc curat românesc, cum este cel dela Baia de Criș să cadă candidatul Petru Truța, fostul deputat de pănă acuma, este greu de explicat. Este adevărată rușine pentru ro­mânii din Zarand, că au fost atât de slabi de înger, încât nu și-au salvat bunul nume câștigat acuma trei ani, căci deși seim, că corupțiunile de tot so­iul n’au încetat pentru influințarea alegerei în sen­sul de acii, totuși prin aceasta rușinea de pe cerc nu se poate șterge. Despre abus din partea pute­­rei statului încă se șoptesce, nu suntem însă în drept să reflectăm acuma la aceasta parte a lucrului. Vom cere deslușiri dela oamenii, cari au fost la fața lo­cului, și ne vom esprima atunci. Cum ca generalul Doda s’a ales prin aclamați­­une, și însuflețirea este mare, noi ușor ne putem da seama, întocmai pe cât ne-a desgustat desfățarea celor din Zarand, pe atât ne-a umplut de bucurie ținuta doamnă, disciplina celor de la Caransebeș. Morala lucrului este, că corupțiunea de tot soiul, atât de adânc a pătruns în viața noastră electorală, încât aici nu mai suntem siguri de reușită nici chiar în acele cercuri, unde aproape totalitatea alegătorilor o fac românii. Aceasta este o parte a lucrului, iar cealaltă zace în natura programei, cu care au pășit așa numiții pasiviștii dela început, la care apoi la anul 1881 s’au alăturat și cei din Ungaria, adecă au­tonomia Transilvaniei. Cât timp ungurii vor fi la putere în statul nostru, nu se va găsi guvern, care se stea cu noi de vorbă presentându ne cu asemenea programă neoportună. Toate punctele din programa românilor așa nu­miți pasiviști sunt discutabile, acesta unul nu poate fi discutabil în fața guvernului unguresc. Cu acea­stă programă a căd­ut la 1881 fostul deputat al Beiu­­șului P. Cosma, cu aceasta Babeș, cu aceasta vor că­dea toți, câți vor face politică de sentimente. Altă posiție au luat sașii din Ardeal, și ei atât sunt de mari naționaliști, încât au cedat două cercuri de ale lor guvernului, numai ca românii să poată cjdce: noi suntem cei radicali, noi suntem cei sacrificați. Ur­mările le vom vede­­ ­i FOIȚA. » Ce ne stinge de pe fața pământului? Nistor și Lazur: Nistor: Bună dimineața, nănașule! Lasur: Bună să-ți fie inima, finule. Nistor: N’ai d-ta vr’o supărare ceva, că te văd așa, nu sciu cum, cam schimbat la față ? Lazur: Bine cjici, că inima nu mi-i tocmai la loc; că vecji, finule, nevoile nu-1 mai lasă pe om. Greu a fost mai demult, greu e în ziua de astăzi și pe semne din greu n’avem să mai eșim. Nistor: Văd, că ești tare supărat, nănașule, dar tot ar fi bine să nu-1 mării pe Dejeu cu vorba d-tale. Nu-ți aduci aminte, ce era pe vremea boierescului? Atunci­­ ziceam: „Doamne greu-i“. Ei bine, Dieu s’a îndurat de noi și prea înălțatul împărat ne-a scăpat de robia aceea, și astă­­i ori și care se duce unde-i place și face ce-i place: și de capul lui și nime n’are să-i zică nimica. Lasur: E drept, că astăzi nime­nu ne mână la boieresc, dară oare cu cât e mai bine în cjiua de astă­ji ? Nistor: D-tale poate fi­i dor de harapnicul eco­nomului ? Urme despre sânțirea sau binecuvântarea bisericilor avem încă din timpurile vechi ale creștinătății va­se­di­că din timpurile acele, când au început a se edifica biserici. Adevărat, că la început nu existau biserici creștine în modul I și în forma aceea, în care le aflăm în veacurile mai târzie. Lazur: Nu mi nici un dor de boieresc, per­iar și numele să-i peară! Dară iată cer! D-ta ca om tâ­­năr și deschis la cap trebue să bagi mai bine de seamă decât mine, că oamenii noștri sărăcesc din cei tot mai tare și nu numai aici în satul nostru, ci în toate satele de-a rândul și că jidovii se înmulțesc și le iau averile și pământurile din mână. Nistor: Aii­asta-i alta. Vecji, Măria Sa împă­ratul ne-a scos dela boieresc ne-a lăsat de capul nostru, dară mi se pare, că atunci capul nostru n’a fost destul de copt, pentru că, ean uită-te! Lucru bun e cuțitul, lucru bun e și focul, dară și unul și altul nu e bun în mâna copilului celui brudiu. Cu cuțitul se taie, cu focul se frige. Așa s’a întâmplat și cu oamenii noștri, adecă atunci, când au scăpat de boieresc și au ajuns de capul lor. Lasur: Oamenii doară nu-s copii, de s pui în­­tr’un rând cu dânșii. Nistor: Crede-me nănașule, că s mai răi încă și decât copii. Copilul pățesce odată și a doua oara se feresce. Ca omul nostru când pornesce pe calea cea rea, n’ai să-l mai opresci. Oamenii noștri s’au bucurat, că nu-i mai mână cu carul la cărat, ori cu secerea la secerat, ori cu coasa la cosit. Dară după ce au scăpat odată de boieresc, nu s’au apucat să lucre și să muncească ca pentru dânșii din toată inima, ci-i vedeam ca pe nișce oameni eșiți din minte, șăd­ând numai în crișmă. Cine ar putea spune, câte Sfințirea și binecuvântarea bisericilor. Nu existau pentru­ că așa ceva era cu neputință chiar la început din causa, că creștinii erau puțini la număr și mai numai prin cetăți, așa cât le era mai cu neputință a-și edi­fica biserici. Iară ceva și mai târziu le era cu neputință a se edifica din causa, că religiunea creștină era persecutată, așa încât creștinii numai prin locuri ascunse, de multe ori sub pământ se puteau aduna la împlinirea cultului divin și cu deosebire la celebrarea sântei liturgii. Când însă au încetat pe un timp oare­care persecuțiunile cele aspre ale împăraților romani, îndreptate în contra creștinilor, atunci și creștinii au început a-și edifica biserici publice. Așa s’a întâmplat nemijlocit înainte de persecuțiunea înfiorătoare a lui Deciu, când creștinii timp mai îndelungat s’au bucurat de pace, însă încă de atunci se îndatinau creștinii a inau­gura bisericile cele nouă prin un rit oare care­ va solemn, după­ ce apoi se predau cultului divin. Mai târziu când bi­serica a câștigat libertate și pace deplină, creștinii, cari erau deja în majoritate prin mai întreg imperiul roman, au înce­put a transforma templele păgâne în biserici creștine. Luau de pe altare jos icoanele și statuele deciar păgânesei și în locul lor așezau însemnele creștine. Străformarea aceasta însă încă se întâmpla totdeuna prin un rit oare­care solemn. Mai târziu după­ ce deoparte numărul creștinilor a crescut așa de tare, cât templele aceste transformate în biserici nu­mai erau de ajuns spre a primi în sine pe toți creștinii, eara de alta parte crescea și zelul împăraților, a oamenilor avuți și a credincioșilor de a edifica biserici, așa începură a se edifica biserici prin mai toate comunele, cu atât mai virtos, că păgânii nu aveau datina a edifica temple decât pe la cetăți și așa pe la sate nu erau temple păgâne, cari să se poată străforma în biserici creștine. Totdeuna însă și inaugurarea unei biserici no­uă se întâmpla cu solemnități frumoase. Și fiindcă edificarea de biserici nouă era un lucru tare des, de aceea a început a se statori și un rit anumit pentru inaugurarea lor, care s’a desvoltat din ce în ce mai tare, păn­ă ce a ajuns la gradul acela, în care se află ar­­hhiereticonul de astăzi. Inaugurarea aceasta a bisericilor se întâmpla la început totdeauna prin un episcop, care indeplinia tot ritul prescris la atari ocasiuni. Și așa ceva era și ușor cu putință în tim­purile acelea, deoarece mai fie­care cetate era și reședință episcopească, și așa mergerea episcopului era tare ușoară. Lucrul acela însă s-a schimbat în timpurile mai târzie când reședințele episcopesci au început a deveni mai rare, așa, cât multe cetăți au încetat de a mai avea episcop. Atunci însă și sânțirea bisericilor prin un episcop au început a deveni mai rară, de­oarece de multe ori episcopul era tare depărtat de biserica, ce ar fi fost a se sânți așa cât numai tare cu greu și cu tare multă incomoditate putea călători episcopul la consacrarea fie­cărei biserici noauă. Inaugurarea bisericilor celor noauă în mod solemn însă nu a eșit nici atunci din us, fiind­că de o parte era datina foarte fălci de pământ au prins a trece de pe atunci in mâna nemților sau a jidanilor? Lazur. Apoi ce-s de vină ei, că făceau așa, dacă nime­nu-i învăța și nu i da la cale? Nistor. Drept, că pe atunci nici preoții nu erau așa de învățați, ca în cjiua de aț­i, ca să-i învețe pe dânșii și drept că pe atunci nu erau nici atâtea școli, ca oamenii să mai prindă la minte. Dară credji d-ta că ei s’ar fi dat atuncia învățați și puși la cale, dacă ei și în cjiua de astăcji nu vreau să scie de nime! Eată! ei și în cjiua de astăcji nu ascultă de cei mai mari și nu vreau să-și deie copii la școală. Ei într’o seamă de sate nu se dau în ruptul capului să-și facă școală, într altele, unde este școală, nu vreau să-și tri­mită copii la școală, măcar că-i închid, ori că le dau pedepse în bani. De aceea te întreb, nu-i pare asta bătaia lui Dejeu pe capul lor ? Lasur: Apoi de! Dară eu am vrut numai atâta să cjic. De boieresc am scăpat, dară de năcaș nu. Birurile au sărit doară stare în sus, și cjică cine, ce va crice, dară vremile-i mai grele. Nistor: Drept, că birurile au sărit tare în sus, nu-i ce cjice. Dară și de mult n’a fost mai bine, pen­tru că oamenii trebuiau să lucre la boieresc câte 50, 100 și 150 de cjile. Dute de lucră astăcji la ci­neva atâtea cjile, de nu ți-i câștiga atâta, cât să ai de bir și să-ți mai rămâie încă. Dară oamenii noștri nu se prea grăbesc la câștig, doară numai atunci

Next