Telegraful Roman, 1889 (Anul 37, nr. 1-141)
1889-01-17 / nr. 6
Nr. 6. Sibiiu, Marți 17/29 Ianuariu 1889. Anul XXXVI. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta ABONAMENTUL. Pentru Sibiiu pe an 7 fi., 6 luni 3 fi. 50 cr., 3 luni 1 fi. 75 cr. Pentru monarcic pe an 8 fi., 6 luni 4 fi., 8 luni 2 fi. Pentru străinătate pe an 12 fi., 6 luni 6 fi., 3 luni 3 fi. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sunt a se adresa la Redacțiunea ,,Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 20. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE: — Pentru odată 7 cr., — de done ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rondul cu litere garmond — și timbru de 80 cr. pentru fiecare publicare. Prenumerațiune nouă „Telegraful Român“ care apare de trei ori pe săptămână, deschidem pe anul 1889, cu prețul cel mai moderat, ce se poate vede în fruntea foiei. Banii de prenumerațiune se trimit mai cu înlesnire pe lângă asignațiuni poștale (Posta utalvány — Post- Anweisung.) Numele prenumerantului, al comunei, unde se află cu domiciliul, și eventual al poștei ultime să fie scrise bine, ca se se potă ceti. Se atrage atențiunea în domni abonați, al căror abonament se sfârșeșce cu ultima Decembre 1888, să-și înnoiască abonamentul, pentru-că altfel espeditura va fi silită a sista espedtarea taiei*). Editura „Telegrafului Român“ în Sibiiu. *) O înlesnire foarte mare în espedițiune se face prin lipirea une fâșii de adresă de la abonamentul ultim, la 8N,iiu, 16 Ianuarie. Cu cât bați mai mult felul, cu atâta devine mai vénjos, și cu cât sunt mai mari greutățile, cari se pun în calea mersului nostru spre cultură, cu atâta mai mare trebue se fie în noi dorința de a eși învingători, cu atâta mai evidentă trebue să fie abnegațiunea, în interesul binelui comun. Greutățile cele multe ne oțelesc puterile, lupta continuă cu elementele heterogene, ne face să fim cu trezvie. Condițiunea principală însă e, că noi să fim una în defensiva, la care suntem condamnați, spre a pute apăra cu demnitate posițiunea, la care ne-au avântat licurirea despre inemile mai puțin posomolite ca cele de acuma. Noue ne lipsesce acesta condițiune principală. Mai mult, în timpul din urmă s’a făcut o ruptură formală și omenii chemați din oficiu la lucrare neobosită și uniformă în interesul bisericei, au dat mână cu neamicii bisericei nóstre, nu le mai pasă de peirea bisericei, numai să piară cu ea și acei oameni, pe cari o órba pismă, o ură învechită ia decretul de obiect al persecuțiunei lor. Și de ani de 4ile se continuă o lucrare neobosită contra bisericei nóstre, și pănă mai în tomna anului trecut mijlocul principal, cu care s’a purtat acastă luptă a fost și presa. Se pcie, că cu sistem s’a persecutat biserica, și s’a persecutat în un organ, cu care au stat și stau în legături bărbați de toată categoria, cari ar fi chemați a fi stâlpii unei desvoltări pacifice în biserică. S’a tras în tină capul bisericii nóstre, s’au tras în tină toți omenii, cari s’au lipiit de el, și au lucrat pentru apărarea intereselor bisericesci în aceste timpuri de grea cercare. Fără frică de Dumnezeu s’au colportat printre credincioșii noștri fel de fel de sciri sensaționale, s’au înveninat inima tinerei generațiuni, și cu sistem s’au înstrăinat omenii de cătră biserica nostră. Și în modul cum vorbesce Șiamiul „Kolozsvár“ despre biserica nostră a vorbit deja un 4>aru românesc. Pe noi tare ne-a durut lupta purtată în acest chip contra bisericei nóstre, accentuăm: lupta purtată contra bisericei nóstre. In timpul din urmă s’a ivit o reacțiune contra pornirilor de a ne surpa biserica. Ne pare bine de direcțiunea sănătosă, ivită în timpul din urmă, nu putem însă să ne oprimăm durerea cea mare, pentru perderile causate prin atacurile din trecut, perderi, cari nu ușor se pot repara, îndreptarea s’a făcut în urma intrărilor unor împregiurări esterne. Nu convingerea, că rău și nedreptate s’a comis bisericei și dignitorilor ei, nu acastă căință a fost motorul încetărilor persecuțiunei și tare ne temem, că dacă nu s’au schimbat omenii, schimbarea împregiurărilor nu va avă viață lungă. Ne dore scala, în care a crescut generațiunea mai tineră în decurs de vre-o cinci ani, și tare ne temem, că urmările ei se vor vede in timpul cel mai scurt, atât la preoții și învățătorii mai tineri cât și la poporul, amăgit in buna sa credința despre biserica sa Intre asemenea condițîuni trebue să lucrăm noi atâzi, între asemenea condițiuni trebue să băgăm adevărata viață în instituțiunile nóstre bisericesci. Ne vom lupta cu neajunsurile din afară, cu năcazurile dintre noi, și vom merge înainte, căci partea cea mai bună din viața nostră în luptă și supărare o am petrecut. Vom ave de ținută binele bisericei și mântuirea poporului nostru prin biserică. FOIȚA. Documente pentru limbă și istoria. Act Nr. 23 ex 1860. Episcopul Șaguna scrie episcopului Hackman cerând consensul în causa desfacerei ierarhice de Carlovitz. Escelenția Voastră! înaltpreasfințite Doamne Episcoape! Fiindcă pătriarhul sârbesc, Iosif Raiacici, a așternut o petițiune la Maiestatea Sa, prin care a densul, fără privire la contrapărerile și observările noastre, ce ni le-am fost făcut asupra descoperirilor lui, în cele două conferințe avute cu el aicea în Viena, — cere îndată în punctul cel dintâiu subordinarea episcopiilor noastre metropoliei Carlovițiane, așa la provocarea D. D. de Mocioni și baronului Petrino ne văzurăm nevoiți, a face și noi o petiție în contra celei patriarhale, pe carea toți trei încorpore, adecă eu și sus lăudații doi domni împreună o in manuarăm Maiestății Sale într’o audiență privată ieri în 11/23 August a. c. — Aceasta aflăm cu cale a o aduce la cunoșcința Escelenției Tale, pe lângă împărtășirea în copie a petiției pomenite aci în alăturare, spre sciință, cu aceea, că ne-am bucura, dacă prin aceea am fi nimerit și întocmai și cugetul Escelenții Tale. Viena, 12/24 August 1860. Pe lângă care cu deosebită cinstire român Ai Escelenții Tale plecat serv. Nr. 102. 1860. Răspunsul episcopului Hackman în același obiect. Escelenția Ta, Preasfințite Episcoape, mie întru Christos iubite frate! Stându-mi mulțime de lucru înainte, când am venit dela Viena acasă, și gătindu-me îndată spre insitația unei părți a eparhiei mele, care acum înainte de trei săptămâni am și început, eram silit, spre plăcuta scrisore din 12/24 August, pănă acum a tace, și numai în taină a me bucura pentru cele mie descoperite. Cererea ce Escelenția Sa al nostru arhhiepiscop, a dat la împăratul nu era de o potrivă cu cele de care Escelenția Ta și eu cu dl Mocioni și baron Petrino în adunare la Escelenția Sa am vorbit. Deci de mare nevoie au fost a descoperi împăratului și simțirile a românilor, ce prin Escelenția Ta și pomeniții domni s’au și făcut, și eu de acest pas forte m’am bucurat, mulțămind Escelenții Tale pentru prne Revista politică. Zadarnic se sbuciumă întréga presă a maghiarilor guvernamentali, zadarnice sunt și vorbirile din cameră de a muta posiția hotărîtă, ce o a luat oposițiunea contra proiectului de lege. Espunerile presei guvernamentale servesc mai mult de material de comentarii foilor oposiționale, cari nu înceteza a strigă în gura mare, că păcătosul adevăr vorbesce, că regimul actual nu s’a îngrijit nici măcar ca acum țera să poseda instituțiuni și tineri, cari să puta da mijloce de ajuns pentru intemcerea unei armate naționale. Și ceea ce n’a fost în stare regimul de pănă acum să facă, va face oposiția într’o miniută, când ea va ajunge la putere, căci pentru o armată națională va jertfi oricare fiu al patriei, fie jertfele ori cât de mari. Scenele turbulente, cari s’au petrecut zilele trecute și cari au ajuns până la provocări pe viață ori pe morte, nu s’au repetat de multă vreme în dieta ungară, și ele dovedesc, că oposiția caută acum tóte mijlocele nu atât a răsturna proiectul, cât mai ales a ajunge cu orice preț la putere, ori apoi a-și depune mandatul. Focul luptei mai este alimentat și de întrega Junimea maghiară, care s’a pus în mișcare dintr’un corn al țărei pănă în celalalt, și care nutrită prin ațîțările presei oposiționale nu înceta a amenință cu o sguduire socială, carea să restabilască „patriotismul“ maghiar. Desbaterile s’au început și în carierile din România și se continuă în modul obicinuit de la deschiderea lor sub actualul guvern. Proiectul înaintat de deputatul Blaremberg pentru reconstruirea porturilor france, a dat ansă la desbateri vehemente și totodată pare a fi și causa unei mari scisiuni. Deputatul și președintele ales de conservatori, Catargiu, a susținut cu totă tăria reconstruirea, pe când guvernul o desaprobă. Un pasagiu din vorbirea conducătoriului conservatorilor e destul, pentru a judecă cât de acută e cestiunea. In acesta cestiune mare, țbse dl Catargiu, guvernul era datoriu a vorbi, mai cu sumă, când agenții sei pun cestiunea pe alt teren. Guvernul trebuia să le spună să se țină de proiect, éi nu a vorbi de politică străină, de interese, ce nu sunt în joc. Am luat cuvântul, căci n’au voit să ia d-nii miniștrii cu tóte, că au fost somați de d nii: Aslan, Kogălnicău și Ionescu. Eu voiu spune ministrului Carp, că cine sapă gropa altuia, cade întâiu el întrănsa. Noi nu cerem decât să se aplice legea dlui I. C. Brătianu, dacă nici atâta nu puteți, duceți-ve se vie loan Brătianu. Guvernul urmeza tot politica lui Brătianu, noi cerem să nu o urmeze, să împlinescă pacturile încheiate și să pună țara în poliția, ce i am făgăduit. Dacă nu face așa să lase pe dl loan Brătianu, eu me retrag. Cu tote e spunerile dlui Carp și silințele de a pune capăt crisei, ea se continuă. Din acesta causă foile guvernamentale din România și in special „Epoca“ nu inceteza a combate direcțiunea apucată de dl Catargiu. Nu am putut crede, că dsa, scrie cestionata faie, fără prealabila înțelegere, fără a se estin ésca însciințare. Reforma, de care în pomenita adunare era vorbă, este pentru biserica nóstra de neîncungiurată trebuință. Numai o bine întocmită ierarchie ar putea biserica nóstra în Austria așa a o întări, că nici un dușman nu s’ar ispiti ceva impotriva ei a întreprinde. Nui nici o îndoială, cum că numai unul Dumnezeu a păzit pănă acum biserica nóstra de a ei cădere. Spre ce însă suntem noi chemați, dacă n’am avea a fi a ei adevărați episcopi, păstori, învățători, povățuitori și apărători? Nui cu bună seamă nici un Episcop între noi, fie el șerb sau român, care prea prins n’ar dori deplină unire și înțelegere întru toate. De folos însă, archiepiscopul nostru rămâne și acum la aceiași socotință, ce din anii de apoi o avea aschimbându-o acum numai așa, că mai mult nu tăinueste dorința sa, ca fundul religiei Bucovinei să se întrebuințeze și spre folosul altor eparhii, mai ales celor șârbesci, și cu bună seamă și celor românesci. Eu însă nici la una, nici la alta nu me voiu pleca, măcar că din tot sufletul doresc ca românii să aibă nu numai a lor episcopi, ci și pre un al seu archiepiscop. Cine însă din doi archiepiscopi să fie mai mare, nu este așa ușor de hotărît. Una este însă limpede adevărul, că din unsprezece episcopi în Austria, unul numai poate să fie mai mare, carele ar avea să fie cârma întregei biserici în monarhia Austriei, sub patriarhul Constantinopolei. Eu unul așa dogmatisesc, și sum sigur,