Telegraful Roman, 1891 (Anul 39, nr. 1-137)

1891-06-25 / nr. 69

274 TELEGRAFUL ROMÂN, pentru arte o predilecțiune, o cunoscință, o pasiune estraordinară. Una din calitățile lui Mihail Kogălniceanu, care nu trebue uitată, este aceea a bunătății lui. M. Ko­gălniceanu era bun și darnic. Dar ceea­ ce mai distinge pe M. Kogălniceanu și-i pune mai presus de mulți alți bărbați de stat ai României, este românismul, naționalismul cald și sincer al acestui bărbat. El iubia din inimă pe toți membrii marii familii române pe care o purta în finul său, el a visat pănă la ultima sa suflare la o Românie mare și unită și putem ancer °a realizarea acestui vis era idealul suprem, la care țintea, politica sa. Și nici un om în România nu cunoscea ca Mihail Kogălniceanu starea românilor din tote țările prin cari sunt împrășciați, relațiunile și aspirațiunile lor. Dacă un monument se va ridica vreo­dată lui Mihail Kogălniceanu, și nu se pute se nu i se ridice când­va, va trebui ca tóte țările române se figureze la piciorele lui și să contribue la ridicarea a­celui monument. Cu cuvântul, cu condeiul și cu faptul, Ko­gălniceanu a apărat în totă viața sa ideea românis­mului și dacă n’ar fi făcut nimic alta în lunga sa ca­rieră politică, acesta de ajuns ar fi pentru ca istoria se­­ proclame: un mare român. Eră acum și câteva notițe biografice privitore la ilustrul mort: Născut la 1806, Mihail Kogălniceanu debuta în cariera învățământului ocupând la Iași prima catedră de istorie națională, creată pe timpul organisărei scotelor sub domnia lui Ioan Sturdza. La 1833 el părăsi Moldova și percurse intrega Germanie și o parte a Franciei, căutând și adunând material pentru „Istoria Vala­hiei și a Moldovei“ pe care o mai scrise mai târziu, întors în țară, fundă împreună cu Negruzzi și Alecsandri „Dacia literară“, o revistă scientifică și literară, contribui la intemeerea teatrului național, publica sub titlul „Arh­iva românască“ o colecțiune de documente istorice și sub titlul „Letopeștie“ o colecție de cronice românesci (3 volume, Iași 1845, ed. II, Bucuresci 1872). împreună cu Ioan Ghica și Vasile Alecsandri scose chiarul Progresul­­or cu Hurmuzachi și An. Panu întemeia organul „Steaua Dunării“, cu care căpătă mare influență în opiniunea publică liberă și sili pe guvernul lui Mihail Sturdza la emanciparea ți­ganilor. In Septembre 1857 K­o­găl­n­i­c­e­a­n fu ales de­putat în divanul ad-hoc pentru Moldova, unde în șe­dința dela 29 Decembre 1858, când se proceda la alegerea Domnului, fiind pus pe lista candidaților, ceru să fie șters, de­ore­ce era pentru alegerea unui principe dintr’o familie domnitare străină. Sub domnia lui Cuza, influența lui Kogălnicean crescu din ce în ce mai mult și pe la mijlocul anu­lui 1860 el veni în capul noului minister ales de Cuza printre liberali. Atunci el se distinse ca orator elo­­cvent și ca om politic forte abil în cestiunile fur­­tunase, în care se angaja guvernul. Șef al guvernului în 1864, el crea consiliul de stat, introduse în legislațiune dreptul comunal,orga­niza consiliile județene, unifică legile civile și mili­tare, înzestra țara cu legea instrucțiunei, în vigore pănă astă­­zi, crea universitatea din Iași, etc. armistițiului ce se încheiase înaintea Parisului, și pe care îl considerau și pe drept ca și pacea, pacea cea mai frumosă după un astfel de răsboiu! Pe stradă sub mine unduiau mii de omeni; în fața mea din­colo iluminate tote casele de sub pănă jos, din ore care distanță audiam musica lârmuitare, râsboinică, și . . . îmi perdui răbdarea, nu mai puteam su­porta acâstă stare, înțeleg în séra acesta, m’am asefiat înaintea lampei la masă, pusei tóte aceste scrisori înaintea mea, care în același timp me fericiau și me întristau și mai adausei la ele și tóte suvenirile, pe care le adunasem din primele­­ zile de fericire. Bu­chete veștejite dela el, versuri scrise cu creionul, foițe rupte, o panglică dela un bal, o buclă de păr brun, ah dar ce să vi le mai înșir, voi scrți ce a­dună ómenii fericiți ... Și patra aceea cu primul bilet și cu­­ stariul era printre ele. Eu nu me mai uitasem niciodată la acel 4’ar­ 1 ° contra căruia simțiam o antipatie neclară, acum însă dedată cu fiarele, ce aduceau raportele de răsboiu, o luai în mână și o desfoiai. „Vii­toriul imperiu ger­man!“ Pentru­ ce sunt tote acestea subtrase cu roșu? me întrebam eu. I-a plăcut lui acesta atunci atât de mult ? Erăși îmi trecu un fior prin inimă — și am început a ceti: „Confederațiunea statelor germane de nord e înființată, pe acest arbore va cresce o coronă și acesta se va numi imperiul! — Ca acest imperiu sosise acum, între bubuitul tunurilor și al fanfarelor de triumf, arborele crescuse, iubita lui Germania devenise „mare, unită și liberă“ — și săr­mana Toni soția lui! — Am început să plâng cu amar.. ___________ (Va urmi) La 2 Maiu 1864 făcu sub Cuza faimosa lovi­tură de stat, când disolva camera și proclamă sta­tutul, care fu confirmat apoi printr’un plebiscit, îm­preună­ cu statutul proclamă mai multe legi între care și cea rurală pentru împroprietărirea țăranilor. Retras pentru cât­va timp, fu din nou ales de­putat și reveni la minister (sub principele Carol) în Noembre 1868 ocupând portofoiul internelor pănă la 24 Ianuariu 1870. In ministerul coalițiunei, care veni după căde­rea conservatorilor la 1876, Kogalnicean ocupă por­tofoiul esternelor pănă in Iuliu același an când demisionă și reveni la același minister la 3 Aprile 1877 in preziua întrărei rușilor în țară. După răsboiul din 77 se duse împreună cu I. Brătianu la congresul din Berlin, unde apăra cu căl­dură causa română, în deosebi causa Basarabiei. In 1880 fa trimis ca ministru plenipotențiar la Paris, de unde se întorse la 30 iunie 1881 și intrând în cameră se despărți de Ioan Brătianu, tre­când în oposițiune pe tema cestiunei Dunărei și a neînțelegerilor pe tărâmul comercial cu Austro-Un­­garia. După căderea liberalior în 1888, Kogălniceanu se împăca cu loan Brătianu. De atunci încoce activitatea lui politică deși n’a încetat nici un moment, n’a mai avut însemnă­tatea de odinioră, ceea­ ce lesne se pute înțelege, la un bărbat care purta 85 de ani în spinare. Totuși , Kogălniceanu a luptat chiar și in ultimele aleger­i și se scie că a fost ales deputat la Iași, după ce-și mai pusese candidatura la Galați și Bucuresci. M. Kogălniceanu a murit la Paris în institutul Frère- St. Jean de Dieu unde se dusese spre a se supune pentru a treia oră unei operațiuni fiind în­soțit de unii doctori Severean și Dragescu . M. Kogălniceanu, a încetat din viață după două ceasuri de la operație. Fii defunctului Kogălniceanu au plecat la Paris. Camera și senatul au ridicat ședințele în semn de doliu. Clubul liberal național precum și alte cluburi au arborat drapelul negru. Membrii comitetului dirigent al partidului li­beral ales astra se întrunesc în astă sară pentru a alege o delegațiune însărcinată a îngriji de cele ne­cesare pentru a se face o înmormântare pomposă lui M. Kogălniceanu. M. S. regele a fost înșciințat telegrafic de mor­tea fostului său consilier M. Kogălniceanu. Corpul defunctului Kogălniceanu va fi adus în țară, unde se va face înmormântarea. Clubul liberal a telegrafat tuturor cluburilor liberale din țară, vestindu-se mortea lui Mihail Ko­gălniceanu. „Timpul“ Cronică. Zarand, în Iuniu, 1891. (Economice. — O întrunire și ceva în perspectivă. — Esa­­mene și câteva reflecțiuni.) De câteva 4>10 timpul s’a îndreptat spre bine. Grăul, cucuruzul și alte sămânături s’au desvol­tat, în timpul din urmă bine, încă e speranța de o recoltă mai bună ca de mijloc. S’a întâmplat ici colo și câte o furtună, împreunată cu grindină, unde s’a nimicit tot­ă vegetația sa, sămânăturile și pomele. Atare cas­­u la Stanija și Dupăpatră. Orcanul a fost atât de violent și grindina așa de mare, cum nu s’a mai pomenit. Drumul lucrat de germani până la minele de aur din Stanija, carele a costat zeci de mii de floreni, a fost în mare parte ruinat de valurile furiose ale apelor, cari cu răpciine grăbiau din vârfurile dealurilor, mânând arbori și stânci, pe cari le au deslipit din locurile, unde au stat de sute de ani. La 21 Iuniu st. n. s-a ținut o întrunire a mai multor inși din inteligința magiară în scăl­ile de la Vața de jos. Scopul întrunirei, a se pregati o mare petrecere cu das în scările de la Vața de 26 Iuliu st. n. în favorul „Kultur egyletului“. Convocătoriul e semnat de un advocat și un sub jude reg. din Halmagiu. Comisiunea arangiatore a petrecerei vor fi cei trei pretori supremi din Hal­magiu, Brad și Baia de Criș. Va se Și că, draga de administrație va ave se ia sub aripile sale „Kul­­tur egyletul“. Cu D-zeu ! Sunt însă o mulțime de notari români, și rușii de prin comune toți români afară de 3—4 escepțiuni! Cât de delicată le va fi posiția acestora, primind invitări dela pretore, și sâ nu le satisfacă? Mult dacii, multă resoluțiune se pretinde de la un inferior, I­a el se refuse a împlini voia superiorilor, când un act li se pune pe masă, și când scie că superiorul în tot momentul îl pate și­cana. Credem totuși, că pe cât timp „Kultur egu­­letul“ față de români și urmază scopul său bine cu­noscut, cei ce voesc a fi și­ a remâne români­i și vor vede de treburile lor. Avem și noi instituțiunile nóstre culturale. Avem acum despărțământul asociațiunei al - Brad reîn­viat, și la acest despărțământ aparțin românii din cele 3 pretoriate. Póte se contribue, cine voesce Și pe cât se im pănă acum avem numai un membru la despărțământ din corpul notarial; era dintre judi numai unul de loc ca membru ajutătoriu. Dar se nu fac imputare acestor organe politice numai, când alții o merită pate în un grad mai mare. Cine a participat la adunarea constituantă a despărțămân­tului al X-lea Brad, al asociațiunei transilvane, ți­nută la 23 Maiu v. in Brad, a trebuit să vină la convingerea că 4*8’a „multă putrejune e în statul Danemarcei“ nu se putea aplica de minune. S’au putut vede preoți cu stare bună, lipsiți de spuse cu cres­cerea fiilor, făcându-se membrii ajutători ca de milă cu câte un floren, altora bocotani a trebuit să li se frece cum am 4­ce greu la nas ca sé dea tacla de de membrii ordinari, deși unii au avut fii împărtă­șiți cu stipendiu. Cei mai mulți au strălucit prin absență, și încă din aceia, cami în afaceri bisericesc­, și unde e vorbă de onoruri se îmbulzesc, ară când e la fapte stau pitulați Cum se t^itce „la plăcinte înainte, la nevoi înapoi“ ! Ce se mai zici apoi de învățători, ori de omenii din popor 11 In genere aplicarea de a contribui spre sco­puri filantropice și culturale, apoi pentru scopuri naționale, cu puține escepțiuni respectabili, o aflăm puțin cultivată. Mai tot aceea și omeni îi vedem contribuind în tote părțile, unde se recer bani. De aceea am crezut că e timpul de a sbiciui indiferentismul, ce se pote observa în aceste părți la o mare parte din așa numită „inteligință“. Așa nu mai merge! In împrejurările critice, când e vorba de înaintarea unui scop național ori cultural, fie­care trebue se concurgă cu donarul seu. Și dacă sunt omeni, cari se nu se arunce de multe­ ori în vent banii, eră alții cari îi adună, ca se fie nu­mai grămadă, pe acestea ne-i notăm, și dacă ei nu-și deschid baterile pungei, când o causă națională pre­tinde, societatea trebue să-i alunge în visiunele lor și în locurile lor de petreceri; și astfel să le închidă calea dela afacerile nóstre publice, fie bisericesci, fie naționali. In deșert ne vom bate peptul ca fariseul din scriptură, strigând, că suntem gata a muri pentru binele națiunei, și când e la adecă, adecă la fapte, te retragi sub un prete­st sau altul, și nu dai o para­chioră. Fapte ne trebue. Jertfe materiale tre­bue să arătăm pentru afacerile nóstre publice. Pe aceste să-și clădescă fie­care pedestalul mărirei. La 24 Iuniu s’a ținut esamenul la scóla de stat de fetițe din Brad. Majoritatea elevelor o for­­mază fetițele române din Brad. La 28 Iuniu s’a ținut esamenul dela șcóla po­pulară cr. reformată din Brad, și aici sunt preste 20 elevi români din Brad și giur. Tot în acesta zi s’a ținut esamenul și la scala nostră populară din Brad. Ei dară aici ar trebui ca să fac o cumpărare între progresul cel fac pruncii nostrii la cele 2 ins­titute străine, și la scala nostră. Diferința ar fi în de­favorul nostru. Și-o a­cum fără multă vorbă că ri­dicarea scalei nostre din Brad nu se pote face fără acultarea unei noue puteri didactice, fie acel învă­țătoriu ori învățătore. A mai lăsa lucrurile să se continue așa e în detrimentul nostru. Să sperăm, că neștiințele comitetului nostru paroh­ial din Brad vor sei învinge greutățile împreunate cu aducerea unei noue puteri didactice. Eremitul. Corespondențe particulare ale „Telegrafului Român”. Arad, 18/20 Iuniu 1891. Astăzi s’a ținut aici primul esamen la scala superioră de fete, care scală precum se scle s’a întemeiat prin reuniunea femeilor române din Arad și provincie. Solul este, ca din incidentul înființărei acelei re­uniuni s’a fost escat o cartă înverșunată între elemen­tele de aici, carea a trecut și prin jurnalistica nós­­tră, bagsemă așa e făcut românul, că tóte lucrurile bune să le realiseze prin cartă. Destul că reuniunea s’a întemeiat, s’a pus în lucrare, și lucrarea ei a fost binecuvântată de Dum­­nezeu, căci în al treilea an al esistenței sale a des­chis scala sa superioră cu internat menită pentru crescerea firelor de român din aceste părți. O deosebită bucurie s’a văzut nu numai in fe­țele elevelor acestui institut, ci și in publicul ales și numeros, care a asistat la esamenul de astărji, dar mai ales unii părinți cari pănă aci erau dedați a’și aud­i­ficele lor învățând în limba străină prin scóle magiare, căci scele române în apropiere nu aveau­­ lăcrămați de bucurie aud­indu-și ficele răspunzând la examen în limba maicii lor, cu adevărat acesta bu­curie nu se pote descrie, ci numai simți !!

Next