Telegraful Roman, 1891 (Anul 39, nr. 1-137)

1891-06-25 / nr. 69

Nr. 69 ABONAMENTUL: Pentru Sibiiu pe an 7 H., 6 luni 8 H. 60 cr., 3 luni 1 ti. 76 cr Pentru monarchie pe an 8 fi., 6 luni 4 fi., 3 luni 2 ti. Pentru a treia&iate pe an 12 fi., 6 luni 6 fi., 3 luni 8 ti. Sibiiu, Marți 25 Iuniu (7 Iu­liu) 1891. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiepesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47 Corespondențele sunt a se adresa la Redacțiunea ,,Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 30. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se Înapoiază INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de done ori 12 cr., — de trei ori 16 cr. rendul cu litere garmond — și timbru de 80 cr pentru fie­care publicare. XXXIX Prenumerațiune nouă la „TELEGRAFUL ROMÂN“ care apare de trei ori pe săptămână, deschidem pe petrariul al treilea al anului 1891, cu prețul cel mai moderat, ce se pate vede în fruntea fótei. Banii de prenumerațiune se trimit mai cu înlesnire pe lângă asignațiuni poștale (Posta utalvány — Post- Anweisung.) Numele prenumerantului, al comunei, unde se află cu domiciliul, și eventual al poștei ultime se fie scrise bine, ca să se potă ceti. Se atrage atențiunea în­ domni abonați, al căror abonament se sfârșeșce cu ultima luniu 1891, să-și înnoiască abonamentul, pentru-că altfel espeditura va fi silită a sista espectarea taiei*). Editura „Telegrafului Român“ in Sibiiu. *) O înlesnire forte mare în espedițiune se face prin lipirea unei fâșii de adresă dein abonamentul ultim. Sib­fiu, 24 iuniu. 1891. Alegerile pentru parlamentul unguresc se vor face anul veritoriu, dacă nu cumva guvernul va fi silit să disolve actualul parlament, pentru gălăgia ce o insceneza opoziția din incidentul pertractarei proiectului des­pre administrațiunea de stat. De regulă în anul, care premerge anului de ale­gere, listele electorale se compun cu mai multă atențiune. Reclamațiunile se fac cu mare îngrijire, se in­stitue comitete anume, cari să îngrijască, ca nici un alegătoriu îndreptățit să nu rămână afară din liste Așa fac partidele organizate, așa fac cluburile diferitelor representanțe municipale, încât sunt inte­resate, ca listele să fie corecte. La noi nu stim să se fi făcut de multă vreme atari pregătiri. La noi tote au fost lăsate în voia întâmplărilor. ómeni inteligenți, advocați și profesori au fost lăsați din liste afară, aceștia nu au reclamat și și-au perdut dreptul de alegătoriu. Ni se va obiecta, că de ce să ne ocupăm cu doar de aceste lucruri, când noi și așa nu partici­păm la alegerile dietale. Obiecțiunea acesta ar sămăna forte mult cu re­nunțarea totală dela eserciarea drepturilor politice. Dela acesta noi însă nu putem renunța, ori­cât de puține sunt șansele pentru reușita nostră, îndată ce ministrul de justiție va presenta proiectul pentru jurisdicțiunea curții de cassațiune în afaceri electorale, atunci un motiv principal pentru care s’a decretat pasivitatea și pentru Ungaria cade de sine și bănă­țenii nu mai au cuvent de a rămâne în pasivitate. Se vor face și atunci presiuni, violențe, terorisări și câte abuzuri au inventat organele administrației de a ne împedeca ca să ne validităm drepturile nostre, dar cel puțin avem remedii de drept și un for ca curtea de cassație nu pute sancționa abuzurile și mișeliile, cum le a sancționat comisiunile parla­mentari, cari au eșit din aceea majoritate coruptă, precum corupte au fost și alegerile, din cari a eșit. De aceea noi vom fi de vină, dacă nu ne în­grijim ca alegătorii români se fie luați în liste, al nostru va fi păcatul, dacă nu vom fi pregătiți pentru tote eventualitățile, fie că participăm la alegeri, fie că perseverăm în starea destul de tristă, în care ne găsim acum. Modificarea legei electorale din 1874 în sensul propunerilor deputatului Irányi nu ar fi fără nim­urire asupra politicei românilor, încât privesce participa­rea lor la viața de stat. După legea din 1874 e greu a așteptat ca ro­mânii să între în luptă cu arme atât de neegali. După censul cel ridicat în Ardel era imposibil ca românii să nu reclame din față puterea schimbarea acelei legi, după care parlamentul unguresc este com­pus după două censuri de dare, dar se vede, că toc­mai reclamul românilor, tocmai că ce ei au cerut modificarea legei, nu s’a cugetat nici guvernul nici alți membrii ai parlamentului, ca să ia inițiativa pen­­tru o schimbare mai favorabilă și mai dreptă a legei. A venit deputatul Irányi și - a cerut el. Motivele aduse sunt destul de puternice, ca par­lamentul să le accepteze, dacă voesce. Ciocoii din Ardel de bună samă că vor pune totul în mișcare contra modificărei. A­­i ei pot face mai bun târg cu câțiva sfârnari și birtași, cari sunt alegatori, decât cu poporul, care sub conducere bună și înțelaptă, pare că nu ar merge orbesce în cursele, ce i le pun dușmanii lui seculari In Ardel sunt puțini proletari, sunt puțini omeni, cari nu plătesc dare directă de 4 fi. v. a. Dacă s’ar admite ca aceștia toți să fie alegători, atunci am fi făcut un pas spre bine, atunci un punct cardinal din dorințele românilor s’ar realisa și atunci politica de abstinență nu ar mai ave loc. Dar atunci ar trebui o altă organizare. In fie­care municipiu ar trebui să avem un comitet, care să dirigă aceste afaceri, să facă reclamații pentru cei remași afară din liste și reclame contra celor ce au întrat pe nedrept în listele electorale. Așa pregătiți am pute întră în lupta electorală. Preoții, în frunte cu popo­rul disciplinat cum se cade, nu ar reuși în cercuri românesci și cu voturile nostre cei mai încărnați duș­mani ai noștri. Bethlen Gábor și alți omeni de tristă memorie ca și el, ar trebui să-și caute alți alegători, să vorbescă în numele lor, dar nu cercurile româ­nesci din Ardel, acele cercuri, în cari pănă acum s’au validitat tot ómeni, cari nu au căutat de popor și de binele lui, făr de interesele lor. Dar ori să va primi propunerea lui Irányi, ori nu, — și noi tare credem, că nu, — cu tóte aceste insi­­­stăm ca pretutindenea fruntașii noștri să caute, ca listele se se compună după dreptate și reclamațiu­­nile se facă la bun timp și în terminal deschis. Să iasă tote la voia întâmplărei, să nu ne mi­răm, că suntem despoiați de drepturi, căci nici că merităm altceva. FORȚA. 1 Drapelul român. (Marș militar de atac.) Dedicat stegurilor armatei și inimelor, care bat pentru patrie. Sub drapel, când­­ era chema, stegul nostru se-l păzim, Dela munți și păn’ la mare, cu el nemui noi umbrim. El conduce fii­­ erei ca sa ’nfrunte pe dușman, Și să’nvingă sau se moră, ca urmași ai lui Trai­an! (bis) înainte! înainte! nu ne pasă de oțel, Plóe glonte și obuze — sfântă-i martea sub drapel!(bis) * Când drapelul desfașură tricolorul românesc, Inimele saltă'n pepturi, toți ostași însuflețesc. Gândul lor e singur unul:­­era în plină libertate. Cu-ale ei drepte hotare de popare respectate ! înainte! înainte! etc. * Iar de-i patria ’n pericol, glotele se ’nainteze, Toți la arme și sub stoguri — chiar și morții se ’nvieze ! Curgă sângele siróe, pe vrășmași noi sfărâmând, S6 se sgudue pământul, libertatea apărând! (bis), înainte ! înainte ! etc. Vitejia moștenire ne-ați lăsat-o, voi strămoși, Vulturii noștrii pe stoguri sunt și ații tot fioroși! Căci în urmă­ ne lăsa-vom și noi pildă de mărire. Cum se luptă și se mare pentru a patriei iubire! (bis) înainte! înainte! etc. 1891, Maiu 10. Jitus Dunca Strofele se pot cânta și cu musica marsellesei sau a marșului „Oștile stau față’n față“. Musica originală cu fam­­fare de gam­e, intermediare s’a esecutat, pentru prima ora în Botoșani la 10 Maiu 1891, de banda regim. 16-lea de Dorobanți. Trei nopți. O convorbire de Adolph Wilbrandt, comunicată de Gilbert Remi.­ ­Urmare.) Luminările ardeau atât de palid, 4>ua era lumi­­nosă, crud de luminosă pentru cel mic din pat. Acum aveam sentimentul deplin, că l’am perdut și voind să merg spre el, am leșinat. Domna Toni făcu o pausă de câteva momente. Stăm și noi nemișcați. Ea avea o voce ce străbătea adânc la inimă, totodată reflectam în mine, că de unde are ea puterea a istorisi tóte acestea, atât de obiectiv, fidel și de franc.:­ ­ Mihail Kogălniceanu­. O tristă sorie ne-a sosit din Paris. Mihail Ko­g­ă­l­n­i­c­e­a­n­u, marele patriot, marele bărbat de stat al României, a încetat din viață, în urma operațiunei, la care l’au supus medicii din Paris. Cu Mihail Kogălniceanu dispare încă o figură măruță din vechia generațiune, din aceea pleiadă de bărbați iluștri și viguroși a căror viață e legată de intrega mișcare națională, politică și literară a ace­stui voc. Mihail Kogălniceanu era inzestrat de natură cu calități rare, atât ca inteligență cât și ca fisic, căci el mare în vârstă de 85 ani și toți își aduc aminte, că pănă mai cjilele trecute pronunța lungi discur­suri în parlament și citia, in timp de două ore, la ședința solemnă a jubileului Academiei române, o di­­sertațiune a sa asupra desrobirii țiganilor. Cu el țara perde pe unul din bărbații săi cei mai inteligenți și cei mai instruiți, pe un diplomat abil, pe un orator de frunte, pe un scriitor de me­rit, pe un istoric distins, pe un patriot luminat. Nu fe im alt bărbat de stat al României, care să fi în­trunit atâtea calități ca Mihail Kogălniceanu. Căci la Kogălniceanu nu era numai aceea inteligență na­turală, pe care o posed mulți din compatrioții noș­­trii, mai era și o înaltă cultură și o cultură univer­sală. Nu era subiect care să fi fost străin lui Mihail Kogălniceanu, fie pe terenul istoriei și al politicei, fie pe terenul științelor și al literaturei, fie pe tere­nul artelor. Și fiindcă vorbim de arte trebue se adă­ugăm, că Mihail Kogălniceanu a fost unul din rarii omeni politici ai României, dacă nu unicul, care avea Ca și când ar fi gâcit cugetarea mea, relua ea deodată. Nu ve mirați și voi? Eu însă-mi me mir. Dar pe când ve istorisisem acestea o pațiu curios; pe când îmi reamiteam ces de ces acesta nopte în­fricoșată, am început în faptă a înțelege „legătura,“ care precum­­ jici dta face „novela“ și me simțiam îndemnată puternic a urmări aceea legătură și așa am trebuit se continuez. Dar credeam, că n’am adaus nici un sentiment, pe care nu l’aș fi încercat, am­ lăsăt tot in aceea aromnală nedifinitivă, de care eram cuprinsă în noptea aceea. O a treia nopte a trebu­it se vină —­la mine sunt tot nopți, adause ea miș­cată și muri4end. Despre acesta a treia nópte trebue sé zic eu însămi, că era amestecată după receptă, din nefericire și fericire. Nici în acesta nu mi s’a întâmplat nimic neobicinuit, nimic, ce ar sămena cu o „acțiune“ adevărată ca o „istorie“ numai ceea ce se petrecea așa în mine . . . Vreți să o mai au­­«fiți? Consimțiam cu toții. Lambertina se apropiase cu totul de demna casei și se uita cu privirile ei țintă în fața ei. — Fiți liniștiți, o voi face pe scurt. — Era o jumătate de an mai târziu, pe la fi­nea lui Ianuarie 1871, pe atunci locuiam încă în M. Eram orăși singură, urăși ardeau luminări, ele erau însă așei­ate în­­ șiruri la fereștri care numai au în­căput, pentru că tot orașul iluminase. Intru sărbarea

Next