Telegraful Roman, 1891 (Anul 39, nr. 1-137)

1891-09-19 / nr. 100

Nr 100 ABONAMENTUL: Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 8 fl. 50 cr., 8 luni 1 fl. 76 cr Pentru monarc­ie pe an 8 11., 6 luni 4 îl., 3 luni 2 îl. Pentru streinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 11., 8 luni 8 C. Sibiiu, Joi 19 Septembre (1 Octobre) 1891. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei arabidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47 Corespondențele sunt a se adresa la Redacțiunea ,,Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 30. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei or 15 cr. rondul cu litere garmond — și timbru de 80 or pentru fie­care publicare. XXXIX Sibiiu, în 18 Septembre 1891. Politica guvernului magiar nu pote fi decât na­țională în înțeles curat magiar. Așa ne spune cel mai răspândit ziar magiar „Egyetértés“. Ori­ce concesiune, ce o ar face guvernul naț­­onalităților din Ungaria, este după numitul­­ ziar sau o slăbiciune, sau apoi o presiune din afară. Nici una, deci alta n­u pot fi spre binele statului. In câți­va articoli a desvoltat­­ fartul „Egyetér­tés“ vederile sale în privința tractărei naționalită­ților și a ridicat grave acuse asupra ministrului president, conte Szapáry, care se pare a fi alunecat de la politica aceea, ce o a urmat antecesorul seu. Trăim și noi î n Ungaria, ne ocupăm și noi cu sortea poporului român și cu a altor popore, și ori­cât am căutat să vedem concesiunile, care le ar fi făcut guvernul naționalităților, nu le am aflat. Tot ce am aflat este, că guvernul s-a împăcat mai bine de un an cu sânii și aceștia drept recompensă pentru capitularea lor au primit două posturi de comiți supremi, la Sibiiu și­­ la Făgăraș. Dacă delăturarea vestitului Banffy și Betblen încă cade în rubrica acesta, nu seim, și dacă și acesta delăturare ar sta în legătură cu pactul sașilor cu guvernul, atunci atâta e tot profitul. Noi íuse in delăturarea acesta nu vedem decât un triumf al dreptății. Guvernul unguresc ca un guvern moral nu putea să mai sufere în fruntea alor două comitate românesci­ săsesci nisce omeni, cari pe lângă că nu s’au bucurat nici­odată de încrederea cetățenilor, au folosit puterea lor oficială în mod cum în un stat de drept nici un funcționariu nu o pate folosi, făr să-și ia pedepsa. Alte îmbunătățiri ale raporturilor intre cetățenii de diferite naționalități din Ungaria, noi nu am aflat. Nu am văz­ut tendința de a se modifica legea electorală cu cens escepțional pentru Ardeal; nu am văd­ut, ca cestiunea ajutoriului de stat a­ bise­­ricei nostre sé se fi resolvit spre mulțămirea bise­­ricei nóstre; nu am verjut, că organele dela admi­­nistrațiune sé fie mai umane și mai blânde față de popor; nu am vetjut nici cea mai mică bunăvoință a stăpânitorilor noștri față de noi, nici o acțiune făcută anume cu un plan de a se pregăti terenul pentru o apropiere, din care ar pute resulta împă­carea definitivă. Din contră am vezut­­ ziaristica magiară aț­tând în spirit șovinist, provocând pe ministrul ca se ia măsuri față de naționalități, față de presa lor și față de ori­ce mișcare, care țintesce la asecutarea drep­turilor nostre naționale. Omagiile aduse de clerul bisericei nóstre în mod­­ solemn Maiestății Sale sunt numite „feltételes hodolat“, omagii cu condițiuni. Ca și cum nu un stat de drept consilierii tro­nului nu ar ave datorință de a spune celui mai con­stituțional rege nimica din aceea ce ne dore, din aceea ce cu drept cuvânt putem să pretindem în interesul bine priceput al statului și al desvoltărei nóstre ca sudiți loiali și credincioși ai statului. Din tote aceste rezultă, că stăm încă tare de­parte în privința inaugurărei unui sistem mai blând și a unei ere mai umane. Dacă este vre­o presiune din afară, noi nu stim, căci nu simțim că s’ar fi inițiat ceva în favorul nostru. Comitetul partidului național în una ședințele trecute și a exprimat dorința, că nu doresce un ame­stec al celor din România în afacerile nóstre, și în urma urmelor, România ca stat tiner și mic, nici nu pate chiar și când ar voi, să facă ceva pentru românii de aici, dar nici nu pretinde nici un român cu bună pricepere jertfe de natura acesta. Presiunea din afară este clar o nălucă pusă la ivelă îndată ce guvernul se arată, că voes ce se respecteze legile aduse de parlament, legi, care pot fi cât de bune, dacă înse ele se aplică rea, devin funeste în consecințele lor pentru cetățeni. Alta e cu slabiciunea guvernului, și în punctul acesta noi și așa nu avem nici o influință. Noi nu putem contribui aeji nici la întărirea, nici la slăbirea lui. Nu, căci români în parlamentul țârii nu avem, cari să facă oposițiune, sau să sprijinăscă serios pa guvern. Și dacă totuși guvernul ar fi slăbit, atunci la slăbirea guvernului au contribuit toți kossuthistii in frunte cu eroii da la „Egyetértés“; au contribuit cei ce strigă „Abzág“ și cei ce au arangiat demonstra­­țiuni pe strade și au alungat pe Tisza și după el vor se alunge și pe Szapáry, ca se și validiteza pro­gramul cu spargerea dualismului de ac­i și cu răs­­turnarea ordinei stabilite în țară prin legi funda­mentale Românii nu se află în­ șirurile celor ce voesc ca prin obstrucțiune să paraliseze intențiunile guver­nului; românii luptă pentru esecutarea legilor și pentru ca să se putá afirma și ei în viața de stat. Dacă nici acesta luptă nu li este permisă, dacă și acest mod de luptă ar dori omenii să-l nădușască ; atunci o am gătat cu simțul de dreptate al fraților magiari; atunci ce ne mai rămâne? . Sibiiu, în 17 Septembre 1891. Multe defecte va fi având și poporul nostru, căci multe au trecut preste capul lui, și la multe și grele ispite este el e spus chiar și în glina de astăzi. A trecut preste el timpul de urgie cu sclavimea pe acest pământ, îngrășat cu sângele fiilor din acesta patrie fără deosebire de confesiune, și naționalitate, a trecut preste timpurile de grea oercare cu pro­­zelitismul confessional din partea calvinilor și al iezuiților în seclul al XVIII., și până acuma uime nu a apusat pe poporul român de indiferentism re­­ligionariu. Mai mult, După deschinarea confesională dela anul 1700 asupra credincioșilor noștri s’au făcut gone formale tocmai pentru alipirea lor de legea străbună, și bătrânii noștri și aici mai istorisesc des­pre eroismul credincioșilor noștri din mărginime în ce privesce alipirea la biserica lor strămoșască, alipire, pe care nu n­-o a putut nici înfrânge, nici slăbi bubuitul tunurilor, îndreptate asupra comune­lor rămase credinciose legei străbune. Resistența în fața forței așa era de mare, încât puținele urme remase, Dumnezeu scie prin ce no­tițe de prin cărți bisericesci, ne presentază pe cre­dincioșii noștri tari în credință, întocmai ca pe creș­tinii din primele vecuri ale erei creștinismului. Aui de­cide credincioșii noștrii au resistat in abstinență pasivă admirabilă, și mai bine s’au lipsit de conso­­lațiunile spiritualului, decât se trecu la unire pe poruncă. Tăria acesta în credință, alipirea poporului că­­tră biserica străbună, alipirea lui cătră religiunea creștină se pare a fi scăd­ut aeji, și aparițiunea tristă in viața poporului nostru, că se Întâmplă treceri confesionale dela biserica nostră greco-orientală la cea greco-catolică și viceversa, de multe ori și de cătră mulți e presentată ca un feliu de indiferen­tism religionariu. Cu acastă tristă aparițiune în sinul poporului român nu odată ne am ocupat și noi, și cu inimă grea a trebuit să atingem cu acele ocasiuni corda confesionalismului între noi românii, care de câte ori e atinsă, totdeuna lasă rană deschisă după sine, care multă vreme sângereza. Cu aparițiunea acesta tristă în viața poporului nostru se ocupă pariul „Unirea“ din Blaș in nu­mărul 37, dela 12 Septembre a. c. Purcedând dela tema, că instrucțiunea poporu­lui în religiune este negresă, și că și acolo, unde ea nu e negresă, se reduce numai la neste forme gole, ca ultima urmă a bisantinismului lipsit de spirit din biserica română, diariul din cestiune se indigneza FOITA. 1 Beneamin Franclin. — După Hoffmann. — (Urmare.) VII. Meredit, noul companion a lui Franclin, vnse era un om dedat la bețiâ. Totuși însă Franclin prin sirguința sa estra-ordinară aduse tipogr­afia in ordine și întreprinderea lua un avânt îmbucurător. Cu tóte că Franclin de multe ori admonsă pe Merediit să se lase de patima sa, totuși tóte sfaturile lui bune nu avură nici o impresiune asupra lui Merediit, ci el î și continua viața lui desfrânată. Intr’aceea Franclin formă societatea numită „Iunta“, a cărei membrii consta din omeni onorabili și inteligenți. Aceștia se adunau în totă săptămâna și discutau lucruri mo­rale și scientifice și in urmă deveniră amicii cei mai intimi a lui Franclin. Acești amici ai lui, văzând derepănarea lui Me­redit, sfătuiră pe Franclin, să se desfacă de dânsul, căci ei i vor da suma trebuinciosă spre ridicarea altei tipografii. Atunci Franclin mulțămind amicilor să­i pentru bunăvoință, mișcat și cu ochii plini de lacrimi le respunde: „Iubiților amici! deși văd ca întreprinderea tipografiei sufere forte prin purtarea necuviinciosă a lui Merecit, dar cum aș putea să-l părăsesc, deore­ce el a fost singurul om, care mi-a încredințat averea sa pentru a ridica tipografia și lui am săi mulțămesc pusesiunea mea în viața publică. Deși nu pot să-l abat de la patimă, deși ved că prin acesta întreprin­derea sufere, dar eu totuși ’mi voi îndoi siguranța și puterile și pre el nu­­ voi părăsi niciodată, pre acel om, care prin bunăvoința și încrederea sa mi-a creat acésta posițiune.“ Atât de nobil era spi­ritul și inima lui Franclin. Amicii lui lăudară acesta nobleță a lui Franclin, dar o dădură se înțelegă, că întreprinderea tipo­grafică cu Merediit nu va dura mult, deore­ce el prin viața sa destrăbălată a nimicit capitalul tipo­grafiei și astfel în curând va trebui să înceteze în­treprinderea. In urmă Franclin, după o convorbire seriosă cu Meredit și după ce acesta­­ declară că totul e adevărat, și după ce Meredit se învoi la des­facerea întreprinderii, se înduplecă a primi suma oferită de amici spre ridicarea unei tipografii proprie. Amici lui i dădură suma oferită și el ridicându-și o tipografie pre­numele lui, deveni om de sine stătător, îndată lua întreprinderea un avânt și numele­­ lui Franck­ a deveni cunoscut. începu a eda o lóie periodică, care pentru cuprinsul său scientific și mo­ral deveni forte cetită, întemeia o librărie și prin sirguință, lucrare și purtare deveni în scurt timp forte plăcut concetățenilor săi. In anul 1730 se căsători cu fosta lui miresa, deore­ce bărbatul ei murise în India vestică, și cu acesta petrecu o viață fericită. VIII. Franclin era numai de 23 ani și cât de bogată era esperința lui. El lucra nu numai cu neobosită diligință la întreprinderea sa, dar se silia din tote puterile aș nobiliza și cultiva inima și spiritul. El glicea că­ „cultura spiritului și a inimei sunt ace­lea două fice cereșci, care fac pe om ferice aici și dincolo de recele mormânt“. Spre a ajunge deplin a-și cultiva inima și spiritul ,și făcu o tabelă rubricată în a cărui rubrici scrise următorele virtuți principale: Cumpătarea, tăcerea, ordinea, curățenia, francheția, păstrarea, diligință, sinceritatea, umilința și iubirea de omeni. Spre a le putea însuși acestea virtuți Franclin, le lua pre rând și apoi în fie­care se deda deosebit septemâni întregi. De câte ori greșia împotriva vre­uneia, în rubrica respectivă trăgea o dungă și apoi se silia din tóte puterile că tot mai puține dungi să obvină în venitor și apoi cât de mare îi fa bucuria, când în urmă observa, că tabela e fără dungi. (Va urma).

Next