Telegraful Roman, 1892 (Anul 40, nr. 1-138)

1892-01-04 / nr. 1

­ *4­2 ^ _____ ____ TELEGRAFUL ROMAN. găitore, că v ați făcut datorința ca cetățeni buni ai pa­triei și fii credincioși ai bisericii și ai națiunei. Dum­nezeu să va binecuvânteze­­itoriul stă în legătură cu trecutul, viitoriul resultă și este așa zi când, turnat din trecut. Anul Nou, în care după ritul bisericei nóstre cad și alte două sărbători însemnate: Tăierea împre­giur a Domnului și Mântuitoriului nostru Iisus Chris­tos și Z­iua Sântului Ierarh­ Vasiliu cel Mare, este­­ di potrivită de a-și trage omul sema cu trecutul și a conta la viitoriu. Reprivind și noi asupra întâmplărilor din anul trecut ce privesc interesele publice bisericesci și na­ționale, cu îndestulire sufletescá ne aducem aminte între altele de energiasa întrevenire a Escelenției Vóstre în casa Magnaților în causa legii pentru astrele de copii și precum atunci în simțul seu de recunoscință întreg poporul român V’a adus tributul seu de mulțămită, așa și noi aflăm astăzi binevenită ocasiune a reînoi sincerile nóstre mulțămite. Recunoscință și mulțămită unui popor servescu de incuragiare pentru Escelenția Vostră la asemenea fapte mărețe naționale și în viitoriu. De aceea Ve dorim, E­scelenție, la anul nou, ca provedința dumnezeescálé Vedá­ , ruiască viață îndelungată și sănătate de­plină întru mulți, mulți, mulți ani! Se tră­i­a­s­c­ă! Vorbirea a fost însoțită de lungi urale „Se V&iescá.“ Escelenția Sa avu bună-voința a răspunde, prin următorea vorbire, care a fost des întreruptă de urale „Se trăiască Primiți din capul locului mulțămită mea sinceră și căldurosă pentru onorea, ce mi o faceți, presen­tându-mi și astadată felicitări de anul nou, dovezii noue ale consciinței și simțului bun, care trebue se ne m­ască pe toți cei ce suntem de un sânge și de o cre­dință, și avem aceleași aspirațiuni Se adună — așa ved­eți preastimați domni, iubiți frați și fii — ani preste ani plini de cercări grele pentru noi, care mult ne amăresc viața, prea adese ne răpesc linistea sufletesca, ne împedecă totdeuna în lu­crarea nostră pacinică pe terenul cultural și în mare măsură ne tulbură cugetele judecata, voința, pană și pacea internă dintre noi în viața socială Anul nou, în care am intrat, pare că va fi și mai mănos de­cât cei trecuți, în producerea momentelor sguduitore; în tot cazul el va fi de o mare însemnă­­tate atât pentru constelațiunile politice în general, cât ,în special și pentru limita, care va se o­fea conducă­­tor­ii naționali ai poporului nostru• pentru salvarea intereselor nostre culturale, care nici când și nici cu un preț nu este iertat se le abandonăm. Déci este ca să le aperăm cu bărbăție și cu suc­ces aceste interese, care ating immediat biserica și na­­ționalitatea nostră, eu nu me îndoesc a se declara și acum, că nici când nu me voiu retrage de la o luptă resolută, dar loială, pentru acele interese și preste tot pentru causa nostră comună, decă voiu fi spriginit de inteligența nostră, căreia de asemene­a zace la inimă sortea poporului; însă nici când nu me voiu pune pe alte principii, care nutrite de ilusiuni deșerte, în loc de a­ produce resultatele dorite, pot numai să compromită simțul nostru loial față cu statul, căruia aparținem. Am aflat de bine să le ating aceste chiar acum la intrarea în anul nou, în anul unor lupte noue, ca fie­care din cei chiemați la lupte comune să potă cu­­nosce căile, în care voiu se umblu și de acum înainte și să mi potă urma cu siguritate, decă va afla, că acele sunt salutare, precum le cred eu In celelalte mulțămindu-ve mai odată pentru onorea ce mi-o faceți, ve poftesc tuturor, ca și anul nou se-l puteți petrece cât se pote mai bine în consciința mân­ecou n’a fost, de câte ori am strigat, nu mi-a răs­puns nimeni. Vreai să ne regășim pe un sărut? Onufrie! D­ereule, cât de puțin curiosă ești ca femeia! Eu parez, că ne va răspunde. Nu pot nici decât... Bine, îți las timp de cugetat până mane când te voiu aștepta tot aici căci cunosc din destul slă­biciunea sensului încântător ca sei fiu sigur, că vei veni. Ei, și?... Ce gândii eu, care auzisem tot Ah, ce om de nimic Onufrie ăsta. Horváth Boldizsár către alegătorii săi. Unul dintre cei mai integri bărbați de stat ai Ungariei, Baltasar Horváth, veteranul democrat, a dispărut de pe arena politică. Din fecior de meseriaș modest, numai în pu­terea escelentelor sale facultăți o dusese până la demnitatea de ministru de justiție în ministeriul Andrassy, el singur ne nobil între colegi conți și baroni, și când a vădut, că nu-și pute validita de­plin principiile sale democratice s’a retras arăși la cariera sa de advocat și simplu deputat fără a fi primit să fie destins cu nobilitate sau baro­­nat cu cari fusese îmbiat, sau cu demnitate de consi­­lier intim al Majestății Sale, care demnitate i­ se dă fie­cărui ministru, ca să-și potă păstra titlu de „Escelență“ și după ce a încetat a fi ministru. El era mai superb de originea sa democra­tică, decât de nobilitatea ce în cele mai multe cazuri nu se manifestă decât în diploma meritată de strămoși. Dacă ici calea se observă câte o schinteiă li­berală în legile Ungariei, aceea este felul ministru­lui Horvath. El a intercalat și în legea despre regularea referințelor urbariale din 1871­­-ul referitoriu la fostele scaune Seliște și Tălmaciu, prin care se in­tenționase scutirea comunelor ce aparțin acelor sca­une de asupririle universității săsesci. Era un anachronism acest bărbat liberal și drept în parlamentul de astăzi dominat și orbit de șovi­nismul importat mai cu sema prin deputații magiari ardeleni, ale căror „interese speciale“ pe tim­pul lui Horváth nu le pricepeau magiarii din Un­garia. Este semnificativă epistola prin care își ia ră­mas bun de la alegătorii săi din Timișora, din care pentru însemnătatea lor politică comunicăm unele pasaje: „Maiestatea Sa regele — începe — a disolvat deja țări. Cu acesta mi-a espirat mandatul, cariera mea politică s’a terminat“.­­ . . Sortea mea s’ar­ fi mai agravat de aci încolo de-o parte prin slăbirea vederei, oi de altă parte prin situațiunea politică, carea din­­ ți în­chi devine tot mai penibilă. Pentru­ că eu nu împărtășesc vede­rile acelor optimiști, carii închinând ochii d­inaintea simptomelor bolnăviciose ale vieții nóstre publice, țin că organismul național ar fi sănătos Părerea mea este, că venele națiunei de mult sunt pătrunse deja de o materiă periculosă de boli, și că criza parla­mentară ce a erupt înainte cu doi ani încă nu a ajuns la culme. Me tem, că pe noua legislațiune o așteptă lupte aprige, amare,­­Iile negre viforase. .... „Cariera mea politică a durat aprope patru decenii și jumătate. O epocă întrăgă, o astfel de epocă, carea aparține episodelor celor mai însemnate, celor mai pline de evenimente în istoria patriei nóstre“. . „Dacă la finea acestei lungi cariere politice îmi dau socote!ă de faptele mele, nici cel mai as­pru judecătoriu al meu, — consciința mea — nu me I acasă, că idealurilor, principiilor mele ași fi fost in­­­ fidel vr’odată“. ...... „Conform principiilor mele am lucrat în sinul guvernului și tot acelea m’au condus și atunci, când suferind naufragiu cu proiectele mele conform postulatelor parlamentarismului, din fotoliul minis­terial m’am retras în simplele bance ale deputaților, unde mi am păstrat independența, neangajându-me nici la un partid“............. .... „De ce se me super, pentru că numai o părticică a idealurilor, a principiilor mele s’a realizat în decursul lungei mele cariere politice ? „Seim, că pentru a obținea un succes nu este de ajuns nici bunăvoința o­me­néseă, nici puterea individuală, ci se re­­cere și favorul sorții.“ „Acestei mari puteri, carea este resultatul co­incidenței sau luptei a lor mii și mii de cause și factori, adese­ori nevăzuți — sunt supuși in­divizi și națiuni.“ „Moi se patruzeci de ani și-a purtat poporul prin pustii, pănă ce a putut ajunge la pământul făgăduinții.“ „Prin câte valuri trece corabia pănă când își ajunge scopul! Și de câte­ ori este necesi­tată să-și lapede în valuri o parte a pre­­ți­os­el­or sale ca să potă evita cufundarea.11 „Și în viața poparelor se schimbă generațiuni, or cu ele se scimbă și vederile, părerile, moralurile și datinile.“ „Pot urma succesori ignoranți, din a căror memorie se șterg exemplele și învățăturile antece­sorilor, din cari răsună glasul unei precugetări mature. „Sunt epoce, în cari iese din modă pietatea cătră tradițiunile naționale. „Sunt generațiuni, cari sub influența patimi­lor bolnăviciose, retăcesc pe căi false, și numai după lungi și durerose svârcoliri se reîntorc la calea ce li-o designase înțelepciunea străbunilor lor.“ „Istoria culturei popórelor este plină de abu­­zuri, și totuși omenirea progreseza mereu.“ „Calea pe prepastie la vale duce la desamă­­gire, or de aci la deșteptare, și acesta în națiunile de viață stîrnesc o aceea mare [putere morală, carea cu farmecul seu adese­ori într’un minut repaseză greșelile deceniilor.“ Lăsăm la apreciarea cetitorilor noștri se afle: care din acestea adevăruri nu s’ar pute aplica și la poporul nostru în deplorabila lui situațiune actuală ? a mum t ■■ v.- > sejisiw?iawTS"tr-nz: ^ Corespondente particulare ale „Telegrafului Român “ IV. în adevăr om de nimic! Căci nerușinatul o oră după cele ce s’a întâmplat mi vorbi cu un aer de tot vesel și genuil și adecă sciți ce m’a rugat Ei bine nu cred că veți gâci. Adecă te îmi propuse de tot franc și net se-i fiu complice. Eu se me ascund la drepta într’un tufiș iar el se va afla la stânga între alți pomi cu Nella și se îi re­­petez vorbele ce le va dice el printr’o hârtie între mânile mele ca să se pară, că sonul ar veni de departe. Vedeți d-vostră deci ce drag de ocupație și ce rol frumos, se le fin eu ecou Când va­­ fu­ce el domnișorei. Te iubesc­ eu să respund octav: Te iubesc! în cele din urmă el o va săruta și dato­­­rința mea era să-mi iau mânile să mi le îmbrățișez pentru a mărturisi dragostea la urechi. Măria mea fu atât de mare, că nu avui forța de al întrerupe. Vorbele îmi steteau în gât și el privi tăcerea mea de consimțământ Dar cugetând, ce resbunare și ar lua, când ar primi altul, dacă aș refuza, îi­­ ț­iseiu, da! Un da, care de - ar fi observat Onufrie s’ar fi înspăimântat. Apoi în cele din urmă de unde sciu eu, că va primi Nella să vie sau nu. V. însă ce mai este și fragilitatea femei. Ea primi. La timpul hotărât ea veni împreună cu ri­valul meu și amândoi păreau ca doi omeni, cari vreau se comită ceva rău Mergeau fără să-și dea brațul cătră dumbrava din stânga, el fuma o țigară și dânsa se juca cu umbrela Cât pentru mine, eu me duseru în drepta cu resburarea în inimă și cu planul făcut. Voiu asculta prima lui frasă și ori­care va fi, eu îi voiu respunde cu sonoritate: Onu­frie este un imbecil“. Iar Nella va afla apoi cum a voit să o facă, a crede o prostie. Dar cerul dă adeseori omului inspirațiuni fără de veste cari va­ Brașov, 28 Decembre 1891. Domnule redactor! Ne este la toți cunoscut, că mortea a răpit dintre noi în 19 Decembre v. a. d­. pe iubitul nostru coleg, pe unul dintre nestorii corpului didactic de aici, pe veselul Dimitriu Cioflec, învățătoriu emeritat la scolele centrale gr. or. române din Brașov. Se răresc rândurile primilor pionieri ai instruc­­țiunei poporale la noi, se duc gârboviți de muncă din mijlocul nostru, părăsesc pentru vecie spinosa carieră de învățătoriu, se duc să-și dea sumă înaintea învățătoriului tututuror nemurilor, despre aceea ce ei au lucrat în via Domnului! Dar ne părăsesc plini de sufletesca mângăere, că ei au fost cei dintâi, cari în decursul acestor timpuri vitrige au brăzdat cu o energie neobosită, cu un zel deosebit pământul , înțelenit de atâtea vecuri al culturii nemului româ­­­­nesc. Ei au fost cei dintâi atleți, cari deja anul lor era mai mult decât proiectele cele mai înțelepte Un vânt începu a bate Să fie are ecoul chiar care să me consilieze? Să vină lucrul acesta de sus ori de jos? Eu tăceam și nu ziceam nimic și auziam numai pe Onufriu strigând întruna, numărând chiar unu, doi, trei, eu atunci totuși îi respinseru prin trei sbierături vorbele de mai sus în urma căreia mi se păru că am auzit un iiset. Zării pe Nella fugind și pe Onufriu îl auziam cum me înjura, voise să me bată, ba ceva și mai rău, dar i a fost frică de lege Cu tóte acestea el a avut drept căci vai, cum și a răsbunat haramul te făcu advocat și se însură cu aceea ce’mi plă­cea mie. Ah Nello! Nello! ce a făcut, haramul acela cu fața ta căci de frumosă ce erai la sare, putei căuta, dar la tine ba. Unde’ți e părul teu cel negru și atât de grațios ce unduia pe umerii tăi ? Și acum dragă Nello te rog se nu te superi pentru cele scrise, alegeți numai aceeea ce-ți place iar cât pentru rest s­au asupră în ponosul celor scrise și îți atrag atențiunea asupra unei zicale pe care nu numai Nimrodi sau Huberții noștri o cu­nosc și anume că: „totă paserea pe lume, după limba ei piere“. După Silvestru A. V. O.....a. N

Next