Telegraful Roman, 1893 (Anul 41, nr. 1-143)

1893-10-16 / nr. 114

454 president a fost un studiu frumos și de mare importanță asupra desvol­­tarii celei mai înalte societăți cultu­rale româneșci din Ardel. In decur­sul acestei ședințe au sosit telegrame de la: Escelenția­ Sa I. P. S. Domn ar­­chiepiscop și metropolit Miron R­o­­manul, corpul profesorilor din Blaș, redacția „Telegrafului Român“, dl M. Voileanu asesor Sibiiu, dl G. Pop de Basesci și dela alții din țară și străinătate. După 2 ore s’a înce­put banchetul, la care au participat 140 de persone. Primul toast l’a ri­dicat dl vice-president Dr. N­. Pușcariu pentru Majestatea Sa monarh­ul și apoi a curs rând pe rând șirul toaște­­lor. Culmea însuflețirei o a atins dl­ases. Z. Boiu prin o poesie în onorea Nă­­săudului. Sora musica pompierilor și corul plugarilor a făcut serenadă dlui vice-președinte. Luni la 9 ore s’a deschis ședința a doua, în care s’a verificat procesul ședinței prime, s’au cetit raportele co­misiunilor din ședința primă și s’au întregit locurile vacante. Resultatul l’am publicat în numerul trecut. Din­tre două disertațiuni insinuate a dlui Bașota și Stoica, din causa timpului scurt nu s’a putut ceti decât a dlui Bașota. Ele se vor publica în foia Asociațiunei. Balul, ce s’a ținut sera a fost splendid Preste 250 de persone au luat parte. In pausă s’a jucat „Că­­lușerul“și „Bătuta“. Adunarea generală pe anul viitoriu e invitată la S. S­e­b­e­ș. TELEGRAFUL ROMAN. Dacoromânismul și politica cul­turală magiară. Sub titula acesta, înainte de ace­­sta cu câteva luni a scris în „Egye­tértés“ dl Jancsó Benedek o serie de articole, publicați în urmă și în broșură separată, referitori la cestiunea română. Articolii au fost scriși cu orecare cu­­nostință și obiectivitate, pănă acum ne­obicinuită în publicistica magiară față de noi și acesta le-a dat o însemnă­­tate deosebită. Ca rezultat al cerce­tărilor sale dl Iancea a susținut pă­rerea­ că daco-românismul — sub care numire dânsul înțelege cestiunea ro­mână, în starea ei de acum, — este un factor, care se luptă în linia primă cu arme culturale și că Tot numai cu arme culturale se pote combate cu succes din partea magiarilor. Cum să se combată, aceea dl Jancsó n’a desvoltat-o atunci,­­ficând, că mai chemat este ministrul de culte să afle pe acest cum, adecă mijlocele de combatere. După­ ce insă, cum ne spune dânsul în „Egyetérté” din 21 Octobre c. ministrul pănă acum n’a manifestat nici un fel de [interesare față de ces­­tiune, își va espune dânsul părerile, tot sub titula de mai sus, în o altă serie de articole, arătând mijlocele de combatere. E interesat, după cum ne spune „Egyetértés“, că autorul are același punct de vedere, ca și minis­trul Hieronymi, și deosebirea numai atâta este, că ceea­ ce ministrul a spus în termeni generali în dietă, dânsul va expune în detalii și cu motivările necesare. Din primul articol, apărut în nu­mărul amintit al lui „Egyetértés“ ex­­tragem următorele: După aparițiunea broșurei mele, cesti­­unea de naționalitate română a ajuns în acel stadiu mai nou al desvoltării sale, în care nu se pute nici de nega, nici micșora. Ar trebui se aibă cineva o rea-voință păcă­­tușă, o consciință nepatriotică, ca acum se potă susține, că cestiunea de naționalitate și în specie cestiunea română nu este una dintre cestiunile mai de căpetenie și mai ai­d­etore ale politicei magiare. Se pare a fi o afirmare paradoesă, dar în frecare privință trebue să fim mulțămi­­tori ultraiștilor români, căci ținutei lor, provocatóre pănă la scandal trebue să mul­­țămim, că ații în fața acestei cestiuni nici aceia nu mai pot închide ochii, cari țin­­ frânele țerii în mână și cari pănă acum așa bucuros s’a amăgit pe sine cu aceea, că întréga cestiune română o fac din partea română câteva esistențe catilinare dimpre­ună cu câți­va­­ ziariști din parte magiară, cari au patima mâncărimii. Cu cât se ocup mai mult și mai pro­fund cu cestiunea română, cu atât mai tare ajung la convingerea, că națiunea magiară nu are interes de loc de a face încercarea să răpescă românilor naționalitatea, ci din contră avem interesul direct, ca români în acesta patrie se se afle bine ca românii și ca cetățeni ai statului ungar, ca să se în­­taresca în naționalitatea lor, în avere și cul­tură nu numai din partea lor, ci și cu ajuto­­riul statului ungar și pentru ajutoriul ace­sta frățesc, noi în interesul nostru bine pri­ceput să nu pretindem dela ei nici mai mult nici mai puțin, decât patriotism curat și alipire sinceră la statul ungar și afară de de acesta se mai pretindem de la intelegința­ română o conlucrare cinstită intru rezolva­­rea cestiunilor civilisatorice, cari sunt im­puse statului ungar din partea istoriei și destinațiunei sale politice. Aș greși contra adevărului, dacă aș afirma, că politica magiară și-a propus cândva de a lipsi pe români de naționalitatea lor și că ar fi vre­un bărbat de stat sau politic magiar, demn de luat în considerație seri­­osă, care ar interpretă magiarisarea așa, cum s’au obicinuit a acusa în privința acésta vi­ața publică magiară aceia, cari jocă rolul de frunte la români. Greșala nostră nu este aceea, că ne-am fi ocupat prea mult, din ori­și ce punct de vedere cu românismul, ci aceea, că am luat în prea puțină considera­ție pe români. Ne-am arangiat economia nó­­stră casnică de stat și culturală, cu un cu­vânt totu viața nostră politică publică, fără ca să ne fi venit în minte a cumpăni, că în partea resâm­tenă a patriei nóstre românii, ca element etnografic, sunt in majoritate și că ce efect vor ave asupra lor instituțiunile și alcătuirile aceste politice, economice și culturale și asupra raportului, în care negreșit trebuie ei să stea cu națiunea și statul ma­giar? (Va urma)" Date statistice. Nu vom vorbi în acest articol de un feliu de indiferentism, ce domnesce la noi, de a ne ocupa și cu statistica poporului nostru. Am pute cu dreptul afirma, că afară de datele, ce ni le dă din an în an biserica nostră ortodocsă orientală din arh­idiecesă și cele două diecese surori de A­rad și Caranse­­b­e­ș la sinode, date, care mai bine se pot vede din trei în trei ani din rapor­tele că­tre congresul național bisericesc, alte date mai exacte despre numărul, progresul, starea morală și cul­turală a poporului nostru nu avem. Nu avem date, din care să ne putem face o oglindă fidelă, în ce părți po­porul român e în crescere și în care părți decresce el numeric. Nu avem studii, din care să se vadă lămurit, care sunt căușele decrescerei lui în unele părți, cum se manifestă viața lui morală și culturală, și ce naționalitate cuprinde mai mare teren, unde popo­rul nostru numerice nu se sporesce în același raport, ca și rasa, ce-i ocupă terenul. Nu avem date din is­tere românesci, prin care se putem afirma hotărît numărul românilor din Ardel și Ungaria, cari în urma sorții trăesc în mijlocul multor nemuri, cari caută să le dispute existența prin tóte mij­locele. E drept, că față cu împregiură­­rile, în care trăim, nu putem vorbi în general de decreșcerea poporului no­­stru. Firea lui ’1 ajută în ori­ce im­­­pregiurări, vitalitatea lui e recunos­cută, dar în toiul frigurilor statistice, c­e au cuprins pe unii bărbați magiari, a­r fi timpul să dăm și noi statisticei însem­nătatea cuvenită, să ne studiem binie din tote punctele de vedere și unde am vede, că s’a ivit vermele, care râde la firul decrescerei, progresului și al culturei poporului să-l nimicim pănă când încă nu e prea târziu. Cu acesta mică introducere tre­cem la studiul, ce l’a făcut dl Vargă Gyula în academia de șciințe magiară, studiu, care are menirea să de mus­tre, că nu vor trece mulți ani și cu­ceririle, ce din an în an le face limba magiară vor aduce drept is­­bândă înmulțirea rasei magiare în un astfeliu de raport, încât nu se va mai pute imputa magiarilor, că domnesc cu o minoritate numerică preste celelalte na­ționalități, cari formeza marea ma­joritate în statul ungar de azci. Respectivul domn și-a făcut stu­­diile, punând în paralelă datele sta­tistice din 1880 și din 1890. Se înțe­lege, că datele acestea numerice pot fi aprocsimativ exacte în cât pri­­vesce numerul tuturor locuitorilor; în­dată­ ce însă din capul locului se ur­­măresce scopul de a se scote la ivela sporirea rasei magiare, statistica și studiul făcut pe baza ei despre sporirea naționalităților devine problema­tică. Ori­cât de problematică însă pen­tru noi este de însemnătate. Dl Var­ga Gyula ne spune, că și magiarii sunt un popor, care s’a înmulțit prin contopirea parțială sau totală a altor vițe de popare și că acesta conto­pire, care se continuă prin ameste­care de sânge și de limbă duce mai ușor la lucrarea măruță a uni­­tății naționale magiare. Căci Magiarii nu trebue să se închipue, că o formeze numai magiarii de sânge, ci și aceia, cari cu iscusință și cu dor de inimă vorbesc limba magiară, de­­ore­ce cel ce scie limba magiară, ia parte la cultura magiară, care este o legătură tot așa de puternică pentru realizarea ideei de stat magiar, ca și simțământul însuși al naoșului magiar. In un stat magiar nu se póte închipui altă cultură, decât cultura magiară, deore­ce cestiu­nea limbei magiare și a culturei ge­nerale a statului sunt cu totul nedes­părțite una de alta. De aceea e le­gitimă instiința statului a se în­­griji ca limba și respective cultura magiară să și-o însușască totă ființa ome­­nescá de pe teritoriul ungar, se și-o însușescă de la naștere pănă la morte. Afară de cultura magiară în statul ungar, altă cultură special națio­nală nu se póte face*) și se înșală toți aceia, cari cârcă s- o valoreze, deore­ce ei atunci nu-și pot valora capa­bil­i­t­a­t­e­a morală și culturală în acest stat. E drept, că pănă acum limba și cultura magiară și-au însușit-o numai straturile mai înalte ale societății, de aceea a și mers ca­zul magiarizării atât de greoiu, astăzi însă trebue să căutăm ca să atragem massele cele mari ale naționa­lităților pentru limba și cul­tura magiară și trebue să ne grnjim, ca acesta să o­punem­, pe o bază mai largă democratică. Nu e de­stul, că cavalerii germani au fost în­temeietorii unor familii sempurose ma­giare, ci inștința nostră* trebue în­dreptată într’acolo ca prin introduce­rea culturei și limbii magiare în stra­­turile de jos se lărgim cercul aspira­­țiunilor nóstre. , Așa se oprimă dl Varga în con­turi generale și are îndrăsnala a se provoca da Roma, carea a cuprins ne­muri din Europa, Africa și Asia, a cărei­ cultură bucuros au primit-o ra­sele respectivelor continente și ast­fel nu s’au asimilat pe încet. Dânsul uită de superioritatea culturei romane, de care se îndulcesc astăzi cele mai înaintate popore. Dar se ne întorcem la datele sta­tistice . După dânsul magiarii s’au înmul­țit în 40 de ani cu 54.31‘go pe când tote celelalte naționalități la­olaltă cu 22.92 %. Limba maternă magiară o vorbiau înainte cu */„ de secol 37 % ale poporațiunei, ér acum o vorbesc circa 43%. In 1880 vorbiau limba magiară dintre locuitorii nemagiari ai statului ungar 11-57%, or în 1890 13-86%. Cu tote că și prin lege (art. de lege 18 ex 1879) se constring na­ționalitățile să vorbescă limba magiară, totuși numărul celor ce vorbesc limba magiară între nemagiari de abia s’a sporit cu 280.000, pe când naționa­litățile s’au înmulțit cu 721.000, ast­fel in că în 1890 numărul celor ce nu sciu unguresce s’a urcat cu 441.000. In provincie preste tot magiarii formeza 45%, la orașe numerul lor se urcă la 68%. Acesta crescere consi­derabilă în anii din urmă în cetăți se explică și prin înpregiurarea favora­bilă că în special germanii, cari vor­­besc limba magiară (pe jidani autorul nu-i mai deosebesce de magiari) se și identifică cu magiarii. In orașele mari magiarisarea sporesce mai tare, deore­­ce acolo înfluințază scala și alți factori culturali și sociali. La femei, cari țin c­u î­n­­dărătnicie la naționali­tatea lor magiarisarea merge forte greu. Dintre bărbați de limbi străine vorbesc magiaresce 16 74%, pe când dintre femei abia 1109 °­ C. Cea mai mare stavilă a magiarisărei este, că magiarii vorbesc bucuros limba naționalităților, între care și pe lângă care trăiesc: Magiaresce vorbesc (în 1890) 500.000 germani (25.16%), pe când nemțesce vorbesc 783.000 ma­giari; — magiaresce vorbesc 228 000 slovaci (12%), slovăcesce 269.000 ma­giari; — magiaresce vorbesc 180.000 români (6.95 °­ C) pe când românesce vor­besc 208 000 magiari. Cât de anevoiosă este magiariza­rea în familie, unde femea ține „cu îndărătnicie“ la naționalitate și are înfluința cea mai mare asupra fami­liei se vede, că abia 2% sunt copii păn la trei ani, cari bâlbăesc ungu­resce, or dela 3—5 ani abia 3­­/2% Sub înfluința sculei vorbesc magiare­sce 10% copii dela 6—10 ani, —17-12% dela 11—15 ani; dela 16—20 ani 18%, or dela 40 ani începând scade mereu numerul celor ce vorbesc limba ma­giară. Dintre confesiuni sunt două: cea unitară cu 98.33% și cea reformată cu 97 89% credincioși, cari vorbesc limba magiară; în biserica romano­­catolică s’a­­ urcat numărul credincio­șilor, cari vorbesc limba magiară dela 5. 28% la 57.50%; în cea greco­­catolică s’a urcat dela 9.35% la 10.83% ; în cea luterană dela 23.43% la 26.24% ; în cea iudaică dela 58.48% la 63.78% ; în biserica greco-orien­­tală a scăz­at numărul credin­cioșilor cari vorbesc magia­resce dela 0.95% la 0 92%. Din aceste date rezultă clar­­a­ că la români magiarizarea nu merge, sau cum se esprimă autorul numai în cazuri escepționale se ma­­giariseza câte un român și pe când românul numai cu greu ’și însușesc o limba magiară, magiarul invața ușor limba română, lucru­ care în trecut a dus la desnaționalisarea magiarului la „valac­isare.“ b) femeile jocă rolul cel mai în­semnat în desvoltarea nostră națională și pănă când femeia română e con­­sole de acest rol, ea va fi și scutul cel mai puternic al conservării nóstre na­ționale. c) în tóte bisericile s’a sporit numărul credincioșilor, cari vorbesc limba magiară, sau cum se esprimă au­torul a succes înmulțirea credincioșilor în favorul m­agi­ar­i­smu­lu­i, numai in biserica ort. or, numărul lor a scăz­ut în decursul celor qrece ani. Acest cas dovedesce, că biserica n­óst­r­ă nați­onală românască, ca și în tre­­ g­­ul Alecsandru M­o­c­i­o­n­y­i cu ocasi­­unea adunărei generale a Asociațiunei tran­silvane în anul trecut a d­ns între altele: Un popor cu viitoriu nu se pote desvolta de­cât având cultura sa națională. Poporul român e cu viitoria și cultura lui trebue sé fie nați­onala românescâ. Timbrul național se ca­­racteriseze desvoltarea lui culturală.. ..

Next