Telegraful Roman, 1893 (Anul 41, nr. 1-143)

1893-06-10 / nr. 62

ABONAMEN­­TUL. Pentru Sibiiu pe an 7 fi., 6 luni 3 fi. 50 cr., 8 fra­i fi. 75 cr. Pentru monarchie pe an 8 fi, 6 luni 4 fi., 3 lui­­ Pentru străinătate pe an 12 fi., 6 luni 6 fi., 3 țfi. fi. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 45 Corespondențele sunt a se adresa la Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 45 Epistolele nefrancate se refusă — Articolii nepublicați nu se Înapoiază. INSERȚIUNILE. Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr., rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fie­care publicare. Nr. 2958/1893 Scol. J Notă: 1 Venerabilul sinod archidiecian din anul curent, a admis spre frigire In scalele nóstre din archidiece* ur­­matórele cărți școlare: : 1. prin cond­usul eu ddi. 10/22 Aprile a. c. Nr. 105, 1­7 a) Istoria universală pentru classele ser­dare“ de Vasile Goldiș, profesor, vormul I, evul vechiu cu mai multe ilustrațiuni, Brașov, 1892. 1­2) prin cond­usul seu de sub același dat Nr. 105, 4)­ .Introdu­­cere în științele comercialei m­­ulti scólelor comerciale și penferU stu­diu particular“ de Ioan C Pan­ 0 Și Arseniu Vl­ai­cu, profesori la sccala co­mercială Brașov, 1892 și­­ 3, prin cond­usul seu discub ace­lași dat Nr. 105, 5). Jartea de cetire pentru classa III, gimnasială, reală și sculele superiori" de fete“, de Virgiliu Onițiu, Braș, 1893. Ceea ce prin acsta se aduce la cunoscința organelor nóstre bisericesci­­scolare din archiducesă. Sibiiu, din ședința senatului scolariu, ținută la 20 Maiu, 1893. Consisto­riul arch­idiecesan. Sibiiu, 9 Iuniu, 1893. „Kultur eguletul“ ardelenesc din Cluj are misiune culturală, așa ni se spune în tot locul, prin foi, în într­u­­niri. El are să propage cultura între noi, cultura magiară, sé ocrotescá pe ma­­giarii espuși valachisării și cel mult sé recucerescă pe magiarii valachisați, de cari, așa ne spun șoviniștii, sunt forte mulți prin Ardel, bună­ oră in Hunedara, în Munții Apuseni etc. El este deci o societate, care numai bi­nele ni-1 vrea, căci vrea să ne cul­tive. Așa ni se spune acesta mereu, dar cum ne vrea el binele, și de ce idei sunt conduși „Kultur egyletiștii“ și în locul prim președintele acestei societăți, contele Bethlen Gábor, fostul fispan în comitatele Ternavelor, se vede între altele din o „scrisore deschisă“, ce a adresat-o acesta mai caisele tre­cute redactorului fetei „M. Hirl.“ din Bpesta și despre care am amintit în numărul trecut al főtei nostre. In acestă scrisore contele Bethlen ne spu­se, că de câți­va ani încece lup­tători pentru idea de st* magiar nu mai­ desvoltă o așa act­v­tate inten­sivă, ca mai nainte, s-a cup­rins un fel cu­ apatie și de acastă stare este în­­>uigiat. In ținuturile locuite de na­ționalități se observă o mare negli­­jență întru propagarea ideii de stat magiar și la acesta este de vină și presa magiară, care de un timp în­cace nu se îngrijesce ca să capete informațiuni din aceste ținuturi, așa cum publica mai nainte. Altcum era acesta înainte de Szapáry, adecă pe vremea lui Tisza (când era și con­tele Bethlen fișpan) Atunci în tote părțile se descopereau, mai mult prin presă, agitatori, pe cari Tisza i-a bo­tezat „soboli“. Atunci luptătorii ideii de stat erau in deplină activitate, acum , înse nu, cu tote că el a dat și de­­ atuncea fncece mulțime de dovedi, că agitatorii sau estremiștii naționalită­ților își continuă în mod potențat lu­crarea lor de subminare a patriei. T­­o­tate aceste e de vină, așa ne spune contele, fostul guvern al lui Sza­páry. Acesta a pactat cu naționalită­țile, le-a făcut promisiuni și aceste au încurajiat pe naționalități și le-au fă­cut mai cutezétare. Szapáry a pus prin comitatele locuite de naționalități fiș­­pani blânzi (mai blânzi de cum a fost fișpanul Bethlen bunăară), cari nu au destulă energie față de naționalități și prin acesta încurajiază elementele res­­oretitare In urma acesteia, așa ob­servă contele, că chiar și factori de aceia, cari mai nainte în ce privesc­ di­recțiunea patriotică erau neescepționa­­bili acum sunt apatici și nu prea ating cestiunile de naționalitate. Apoi au mai venit la ordinea Zilei și politica bise­­ricesca a guvernului și Ziaristica și opiniunea publică magiară e ocupată cu acesta și-și uită de agitatori. Direcțiunea acesta însé nu e bună: presa și toți patrioții buni trebuie să pășască cu energie, să descopere și denunțe pe cetățenii „nepatrioți“, căci altcum e mare pericol și apoi în gu­vernul de acum și în special în minis­trul actual de interne n’are încredere, că el va pune capăt mișcării naționa­lităților. Așa se văietă contele Bethlen. Dacă Inse el nu ar privi la stările de acum cu ochi șoviniști, ar pute să fie convins, că situațiunea actuală, în ce privesc c­hestiunea naționalităților și în special cestiunea română, nu se deo­­sebesce întru nimic de situațiunea de sub Tisza. Și acum, ca și atunci ro­mânii nu înceta de a-și cere dreptu­rile, de a pretinde esecutarea legii de naționalitate, de a lupta pe căi legale contra curentului șovinist și precum nu s’au găsit atunci trădători de pa­trie între noi, cu tóte că s’au căutat și se caută și acum, așa nu se găsesc nici acum, căci apărarea legitimă pate numai după conceptul lui Bethlen și a altor șoviniști constitue trădare de pa­trie, de care românul nu a fost capabil nici când. El ce se ține de presă și ac­tivitatea celor, cari propagă „patriotis­mul“, fie asigurat contele, că ea întru nimic nu a slăbit. Ore nu se fac și acum legi în favorul „patriotismului“, nu se dau mereu ordonanțe în acest sens, nu suntem tractați destul de mașter și în presă nu zilnic suntem bajocoriți, ca­­luminați și denunțați ca cei patrioți ? Tóte aceste înse contele Bethlen nu le vede, căci ochii îi sunt împâ­­iengeniți de șovinism, ca la cei mai mulți de pănura sa. Numai în una se deosebesce în­­câtva situațiunea, că Europa cultă pe Zi ce merge se convinge despre starea reală de la noi, despre voiniciile, ce le îndurăm și nu noi suntem de vină, dacă poporele cultei occidentale nu pot se audă vești îmbucurătore din patria nostră, vina o portă aceia, cari um­blă pe cărările arătate de contele Bethlen. Revista politică. Pe când ministrul W­ekerle des­­minte afirmările Ziarului „Budapesti Hirlap“ că ar fi dat ordin funcționa­rilor din ministerial de finanță a și în­suși mai bine limba germană, foile magiare fac urăși mare gălăgie din causă, că comandantul de corp din Budapesta Lobkovitz nu voea ce să lase pe autoritățile militare se cores­pondeze cu autoritățile statului ungar în limba magiară. Lucrul se are astfel cu : Municipiul orașului Budapesta, interpretând un articol de lege din 1840 a făcut co­­mandei observarea, ca sé corespondeze unguresce și a refuzat totdeodată a respunde la o hârtie a comandei scrisă în limba germană. Principele Lob­kovitz a desaprobat interpretarea ce o a făcut municipiul, observându-i că respectivul articol nu cuprinde nici o îndatorire ca comanda orașului să co­­respundeze în limba magiară cu auto­ritățile statului ungar. Acest incident a dat însă delega­tului Széli să interpeleze pe ministrul de resboiu în ședința delegațiunei un­gare. Nefiind ministrul de față, substi­tutul seu, maiorul N­y­i­r­i a­ răspuns, că comanda pieții din Budapesta e da­tore a respunde in limba magiară la fie­care hârtie, ce vine din partea pri­măriei. V * * O scrisóre din Budapesta adresată „ Corespond. Poliit.“ accentuază, că purtarea membrilor oposiționali ai de­­legațiunei ungare cu ocasiunea dărei votului de încredere ministrului Kálnoky a provocat în multe cercuri din Unga­ria desaprobare hotărîtă și nemulțumire. Cont. Apponyi a și simțit­­ acesta și în darea de samă, ce o va face la Satmar va desfășura și motivele ati­­tudinei sale și va motiva pentru ceea ce a mers mână în mână cu Ugron. * * * Sesiunea delegațiunilor s’a termi­nat, votând ambele delegațiuni bugetul, făr a deveni vre-o diferență. FOSTA ILIAS de Contele Leo Tol st oj. In guvernamental Ufa trăia un bașchir cu numele Ilias. Ilias nu moștenise de la ta­tal său nici o avere. Tatăl seu îl însurase și muri după un an de zi­le. Totă averea lui Ilias consta pe atunci din șapte iepe, două vaci și doue-d­eci de oi. Ilias înse soiu­se economisescă și se câștige; de dimineța pănă sera el lucra din tote puterile împreună cu muierea lui; ei se sculau mai nainte decât toți, și se culcau mai târzu. Averea lui crescea din an în an. Așa a lucrat Ilias în continuu trei­z­eci și cinci de ani, și și-a câș­tigat o mare avere. Avea două sute de cai, una sută cinci­zeci de vaci și boi, și una miă și două sute de oi. Servitorii erau la câmp cu vitele, ser­­vitorele mulgeau iepele și vacile, făceau scu­­mis, unt și brânză. Ilias avea tote în abun­­danță și îl invidia t0tă­l împregiurimea. Ome­nii ziceau: „Ce am fericit este Ilias! El are tot ce îi trebue, póte se nu mai morá“. Ome­nii însemnați căutau a-1 cunosce și intrau cu el în târg. Ospeții din depărtare veniau la Ilias, care îi primia cu drag, și îi ospăta cu mâncări și beuturi. Pentru om­ și cine ușa lui era deschisă, comii și ceiu pe masă, ba le tăia și câte un miel, și dacă erau mai mulți, atunci în loc de miel se tăia câte o iepa. Ilias avea doi ficiori și o fată; el ii căsători pe toți trei. Precând Ilias era sărac, lucrau și co­pii împreună cu el; ei pășteau caii și oile. După­ ce s’a înavuțit, copii au început a se purta rău, unul s’a dat la băutură. Cel mai mare a fost omorît într’o cârtă, și cel mai tiner, care avea o sacru cuminte, n’a vrut să-l mai asculte. llias s’a văd­ut silit să-i dea­­ partea lui deosebit. Ilias i-a dat o casă și o mulțime de­­ vite, prin cari averea lui cea mare s’a îm­puținat. Nu mult după acesta a venit o bolă între oile lui și îi s’au prăpădit multe dintre ele. După acesta urmă un an de femete — fenul nu s’a făcut — și în decursul iernei i-au murit o mulțime de vite. Ba­kirgizii ș i-au luat cea mai bună parte din pământ. Averea lui Ilias se împuțina forte. El pierdu din an în an din avere, și începu a-și pierde și din putere. La șepte­z­eci de ani a ajuns pănă acolo, că a început să-și vândă uneltele din casă, ba cea din urmă vită. El nu mai are acum nimica; e sărac ca napul și trebue se-și caute pânea la bătrânețe prin case străine. Nimic nu i mai râmase decât hainele de pe trup și muierea. Șamșemagi, feciorul, care se mai afla în viață trăia de­parte în alte ținuturi; fata era morta. Vecinul Mah­omedșah­ avu milă de bă­trânii aceștia. Mah­omedșah­, un om bun, nu era nici sărac și nici avut, ducea o vi­­ață regulată. El își aduse aminte de ospita­litatea lui Ilias și Z*se cătră el: „Să trăesci la mine llias, cu bătrâna ta. Vara să lucrezi după puterea ta și érna să dai la vite, ară­tamșemagi să mulgă ie­pele și să facă comis. Eu vâ dau veștminte și mâncare, și spuneți de ce mai aveți tre­buință și eu vă voiu da“. Ilias mulțămi vecinului seu și trăi cu muierea ca lucrători la Mahhomedșach. La început le-a fost cam greu, dar s’au dedat și au lucrat după putință. Cu atari lucrători nu i-a mers rău lui Mahhomedșach. Fiind­că acești bătrâni înșiși fuserâ avuți, lucrară totul cu băgare de samă și cruțara tote, ca și când ar fi fost ei stă­pâni. Mahhomedșach să uita cu jele la acești omeni, sciind ce avere mare au avut mai înainte. Odata veniră la Mahhomedșach nesce rudenii de departe, un învățat îi însoțise. Mahhomedșach dispuse să se taie și să se pregatescă un miel. llias îndată se apucă de jupui mielul, îl pregăti, pentru mâncare și îl trimise ospeților. După­ ce ospeții mâncară mielul și beară ceaia, au început să poves­­tescă răcorindu-se cu cumis. Ospeții și gazda casei își petreceau pe scaune mai șed­end și bend la cumis. După­ ce Ilias și-a isprăvit lucrul trecu­­re dinaintea ușei, Mah­omed­iah­ îl văzu și Zise cătră unul din rudenii „Văzut ai pe bătrânul, care a trecut pe la ușă?“ — L’am văzut, dar ce e cu el? — A fost cel mai avut dintre toți, să numesc e­llias, cred, că vei fi audit de nu­mele lui. — Negreșit, că am audit despre el, căci era vestit prin tote părțile. (Va urma.)

Next