Telegraful Roman, 1899 (Anul 47, nr. 1-138)

1899-01-05 / nr. 1

Nr. 1 ( baUOTECA GIS TRAlA SIBIU Si­bi­­u, Marţi, 5/17 Ianuare 1899. A­nul XL TIL TELEGRAFUL ROMAN. Apune Morţiu, Joia şi Sâmbătă. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarchie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rândul cu litere garmond — și timbru de 3.,.cr. pentru fie­care publicare. Prenumerațiune nouă la „Telegraful Român“, deschidem pe anul 1899, cu prețul moderat ce se poate vedea în fruntea foaiei. Banii de prenumeraţiune se trimit mai cu înlesnire prin asignaţiune poş­tală (Posta utalvány — Post-Anwei­sung). Numele prenumerantului, al co­munei unde se află cu domiciliul şi al poştei ultime, să fie scrise legibil. Se atrage atenţiunea d­i. domni abonenţi, al căror abo­­nament era sfârşit, se-şi m­­udiscă abonamentul, pentru­­că altfel expeditura va fi si­lită a sista trimiterea foiei deja după numerul 4 din anul curent. Editura „Telegrafului rromân“ in Sibiiu. La începutul anului, la toate lucrările noastre la locul prim cerem ajutorul celui de sus, şi darul lui asupra lucrărilor, cărora ne supunem. Datori suntem să o facem acesta şi în lucrarea acesta, la care ne-a chemat autoritatea bisericeasca. In numele Domnului începem deci aceasta lucrare, când intrăm în anul 47 al esistenței acestui­­jiariu. Chemat la grea, dară nobilă mi­siune, în căile grele,­­jiarul nostru şi-a scris pe stindardul seu logalitate cătră dinastie şi tron, supunere legilor ţerei. Sub devisa acesta s’a angagiat la lucru­­jiarul nostru pentru binele na­­ţiunei române şi pentru binele biseri­­cei noastre ortodoxe române. Binele patriei, binele bisericei or­todoxe române, binele poporului român, aceste au fost motorul lucrărilor ace­lora, cam­ de ani 47 au muncit la­­Ila­rul „Telegraful Român“. Binele patriei, binele bisericei or­todoxe române, binele poporului ro­mân ne­­sufleţesce şi pe noi, acesta ne c­ăo­esce drumul nostru, acesta este titlul de asistenţă al dlarului nostru. Au fost grele timpurile, în cari­efiarul nostru a păşit pe terenul de luptă pentru luminarea poporului ro­mân, grele sunt însă ele şi acuma la începutul anului în care intrăm, pre­cum în general întrăgă jumătatea de veac, care s’a încheiat cu anul 1898, a fost grea pentru noi Românii şi plină de momente de serioase îngrijiri. O jumătate de veac vieţa nostra naţională bântuită a fost de vânturi cumplite, şi noi siliţi am fost să cău­tăm adăpost spre a ne putea salva bunurile avute, şi dacă e posibil să le şi înmulţim. Au fost de scurtă durată frumoa­­sele (jile de primăvară, cari promiteau şi pentru noi (jile mai senine, (jhe mai calde, cari puteau fi priinciose desvol­­tării noastre naţionale. Cu era constituţională s’a pornit un curent bolnăvicios în patria nostra, care a luat dimensiuni tot mai mari, şi noi Românii jiu am avut maturita­tea politică, ca cu toţii, unanim accep­tând basa de drept creată, să căutăm a ne validita, ca factorii normativi din stat să fie siliţi a reflecta la puterile noastre. Ne-am divisat deci în două tabere, şi ne-am slăbit ori­ce acţiune în cele politice, şi divisaţi suntem şi adi, fără de a întreba de noi, de durerile noastre, lumea merge înainte, şi noi neavând alta de lucru, spre a face şi noi ceva, ne certăm noi între noi, şi astfel ne consumăm şi puţinele puteri, ce le am putea întruni la acţiuni culturale al nostre. Reduşi deci la totală neactivitate, noi ne-am restrîns la ale noastre bise­­ricesti şi şcolare, şi despre afacerile publice din stat numai ca cronicari am luat notiţe pentru orientarea publicului nostru. Vom rămânea deci consecvenţi acestei programe, şi la locul prim vom căuta a promova interesele noastre bi­­sericesti, interesele noastre şcolare, inte­resele noastre culturale. Iubirea cătră biserică, iubirea cătră şcoală, iubirea cătră instituţiunile noastre culturale, o vom ţinea caldă în inima poporului român. Vom căuta să arătăm ca model faptele cele bune, faptele cele nobile ale altora, fie pe terenul bisericesc, fie pe cel şcolar, fie pe cel cultural, ca toți să se orienteze după cele bune; vom cauta a combate faptele rele, ca po­porul nostru să se fereasca de ele. Vom,­căuta a da poporului nostru învățături din cele economice, comer­ciale şi industriale, ca şi în aceste se poate susţinea concurenţa cu popoarele celelalte din patria noastră. Dacă apoi va veni timpul să se încapă o acţiune politică sanătoasă şi la noi românii, noi vom sta la locul nos­tru pentru binele patriei comune, pen­tru binele bisericei, pentru binele po­porului nostru, bisericei, pe carea de un lung şir de ani cu credinţă şi abnegaţiune o servesce. Ilustritatea Sa, Părintele archimandrit şi vicariu archiepiscopesc Dr. Puşcariu, mul­ţumind pentru urările făcute, arată, că aju­torării reciproce şi înţelegerii frăţesci, care trebue se esiste între membrii unei corpora­­ţiuni de însemnătatea consistoriului nostru, este a se atribui mersul regulat al lucrărilor, şi îşi esprimă speranţa, că acesta frăţescă armonie va fi şi pe viitor cu temelia activităţii noastre. Grupaţi în jurul noualesului şi mult­­aşteptatului archiepiscop şi metropolă, cu dra­gostea, cu care congresul l’a ales, progresul şi desvoltarea instituţiunilor noastre este ga­rantată, căci dragostea reciprocă învinge toate greutăţile. * Crisa din A­esta nu dă deloc de o cărare mai bună, care"s- o scoata din încur­cătură. Singur ştirile despre demisia ine­vitabilă a ministrului-preşedinte Bánffy, sunt mai staruitoare si date ca mai sigure. In parlament obstrucţia urmeaza. 221 • FOITA. Fantasmele durerii. Pe ţărmul trentin, pe o treaptă Săpată ’n granitul verzuiu, Am stat, şi ’nceput-am să-mi spuiu La valuri -durerea nedreaptă, Viaţa-mi în lacrimi perdutâ, Tortura de nimeni ştiută... Era în amurg. De pe mare Suspin? de milă adâncă Veneai să se spargă de stâncă, In spună de lacrimi amare... Plângeim, şi ’n pacînica Fire Doar mirea me are în ştire... Dar iată, pe-aripi de zefir, Din fundul albastru de zare, Cu ochii mai adânci ca o mare, Cu ochii de-al­­astru safir, Se ’nalţă ’n crepusculul serii O umbră, — fantasma durerii. O poirtă nori roşii de sânge, Cu lira­­ de aur în mână, Şi-un cor de suspine o ’țigână, Când lira începe a plânge... Şi-’n glas de acorduri ea cântă Durerea ce lumea frământă. Alerga cântarea amară In vaer de vaete sumbre, Şi-o horă de palide umbre, înconjură trista fecioara Dansând cu blesteme ’n gură, Cu milă, cu dor şi cu ură, Cântat-au durerea cumplită Ce’n juru-mi de-a pururea geme, Durerea stăpână pe vreme, Stăpână pe-a lumei ursită, Şi cântul a fost vijelie De bocet, şi plâns de-agonie. Cântat-au durerile toate, Pe cele ce-au fost şi ce sânt, Pe strimtul şi negrul pământ; Şi marea, cu valuri în gloate, Alerga şi spumegă ’n vaer — E iad pe pământ și în aer... Dar când început-au, pe strune, Să-mi plângă durerile mele, A plâns tot noianul de stele ! Iar umbrele, toate, nebune De groaza, în fugă se ’nșiră, Căci strunele ’s rupte pe liră ! Pe țărmul trentin pe o treaptă Săpată ’n granitul verzuiu, Rămas-am eu numai să-mi spuiu La valuri, durerea nedreaptă, Viaţa-mi în lacrimi perdută, Tortura, de nimeni ştiută. Elvira Santorino. Din copilărie. Pe atunci sărbătorile aveau pentru mine un farmec cu mult mai mare ca astăzi. Cum ne da vacanţie de la şcollă, iute-iute acasă, svîrle săculeţul cu cărţi tocma ’n fundul su­­patului şi ti va afară la băeţi! Aveam şi noi cercul nostru , la ghiaţă ori la maidan. ’Mi-alesesem eu tovarăşi de colindat dar nu ne legasem colea, ştii, cu străşnicie. Dar cum m’am văitat scăpat dela scoala, par’c’am scăpat din puşcă, aşa me duceam la véru Radu, la véru Grigore și la Vasile, să punem țara la cale. Cu ăștia trei me duceam și în petra seaca. Eu colindam bine. Vasile mânca bine, Radu înjura de aprindea cerul și să’n­­figea la harță să fi fost omul cât muntele, și Grigore cărăbănia cu pumnii ca o miră. — Ei, mă verilor, mergem noi ăștia patru cu colindatul? — Mergem mă, na ! Am băgat degetul cel mare dela mâna dreapta în gură și lam unit pe rând cu al celor­lalți De acuma ne am pecetluit. Ei, da pustiile de năcazuri se fineau nu­mai de capul nostru. Ce colinde învățăm, unde­ le învățăm ? La întrebarea întâia am răspuns eu, la a dona nici unul, că ştia că-şi aprinde pae în cap cu ăi de acasă. Unde întram noi să învăţăm colinde, adio linişte. Când ni se ura cu colindatul, ne apucam la trânteli, tăbaram toţi pe vărul Gligore, şi ne opinteam, ne învârteam, dam peste scaune, stricam cine ştie ce, că numai ce-audiam: — Arută-mi-vă terciu de netoţi. Ia staţi se v’arăt eu acu ! Par’că noi eram proşti să stăm să ve­dem ce ne arată. Tunde-o afară, şi încet-încet hai în ostea din cosor şi dă-i ş’acolo colinde! După ce ştiam colinda cu toţii, ne apu­cam şi furgăsiam pe unde­va vre-un băţ, de obiceiu vre-un fuscel dela războiu, ne regu­lam săculeţele de nuci, şi când se în­sera, hai ! Când să pornim, altă pricină de neîn­ţelegere . Cine strânge banii ? Par’că-l văd pe Vasile: — Strânge-i tu, mă Constandine, că verii tăi le dă drumu ’n eisme. Mergem pe la cunoscuţi şi pe la necunoscuţi; bani, covrigi, roşcove, nuci, ocări, noi nu ne sinchisim şi mergem înainte. Zăpada scârţie, a fi trecut vre-o patru cia­­suri din noapte, oamenii s’au cam rărit, lumi­nile s’au stins şi întru’n târdiu, după ce îm­­părţim frăţeşte banii, ne-am învoit să ne du­cem fie­care la uşa cui ne are. Ai mei dorm toţi, în casă e tăcere adâncă ; candela arde sub icoana Maicei Dom­nului; o ureche de porc mă ispiteşte i eşind de sub pânzătura cu care e învălită. Mă stăpânesc, mă bat peste gură, îmi fac cruce şi mă culc. Peste câte­va minute visam că umblu la colindat. C. Sandu. Aitul-Nou în Sibiiu. In Sibiiu s’a serbat Anul Nou conform unului din trecut. După terminarea serviţiului divin ofi­ciat de parochiul din cetate, P. O. D. ppresbiter loan Papiu, s’au întrunit întreg Consistoriul archidiecesan precum şi alţi onoraţiori din loc, în localul cancelariei cons, şi au trimis­­­e­l­e­­grame de felicitare atât la adresa nou alesului archiepiscop şi metropolă I. P. S. S. loan Meţianu în Arad, cât şi la adresa episcopului nostru dela Caransebeş P. S. S. Nicolae Popea; oi în urmă s’au pre­­sentat cu toţii în locuinţa Ilustrităţii Sale actualului preşedinte al consistorului archidie­­cesan, archimaridrit şi vicariu Dr. Marian Puşcariu. Aci părintele asesor consistorial Zaharie Boiu a ţinut în numele întregului consistoriu o alocuţiune de felicitare la adresa dlui vicariu, accentuând în deosebi tactul şi priceperea cu care a condus în timpul vă­duviei scaunului archiepiscopesc, afacerile ar­­chidiecesei, şi dorindu-i de la Dumnedeu să­nătate şi ani mulţi spre binele şi progresul Revistă Bisericesca. Darurile sf. sinod al Rusiei. După cum ne vestesc ziarele din Bu­cureşti, Dl Fonton, ministru plenipotenţiar al Rusiei la Bucureşti, a remis, de Sfintele sărbători, I. P. S. Sale Metropolitului primat al României, mai multe cadouri ale Sfântului Sinod de Petersburg. Aceste cadouri consistă din 13 icoane foarte preţiose. I. P. S. S. Metropolitul primat, primind darul, a remis Exc. Sale d-lui de Fonton o scrisoare de mulțumire pentru Sf. Sinod din Petersburg. * Biserică gr.-or. maghiară! Un Serb renegat publică în „Bud. H.“ de la 12 Ian. un articlu în care pledeaza pen­tru ideea formării și unei biserici greco-orien­­tale maghiare, precum e cea gr.-cat. maghiară (printre Ruteni), spre a cuprinde pe Ro­mânii şi Serbii gr.-or. ce s’ar renega și ar păși în sinul ei.

Next