Telegraful Roman, 1899 (Anul 47, nr. 1-138)
1899-12-04 / nr. 129
JXr. 129 Sibiiu, Sâmbătă, 4/16 Decembre 1899. Anul XLVII. TELEGRAFUL Apare Marți. Jui Samedt*. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fi. 50 cr., 3 luni 1 fi. 75 cr. Pentru monarchie pe an 8 fi., 6 luni 4 fi., 3 luni 2 fl. Pentru streină tate pe an 12 fi , 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Pentru «hms»«m»ifo şi a se adresa la Administraţiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 45 Corespondenţele sunt a se adresa la Redacţiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 45. Epistolele nefrancate se refusă. — Articulii nepublicaţi nu se înapoiază INSERŢIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rândul cu litere garmond — şi timbru de 30 cr. pentru fie-care publicare. Dreptatea şi pacea... Dreptatea şi pacea s’au sărutat. Şi din acâstă sărutare a isvorît o eră noua, o eră fericită pentru biserică şi stat. Aşa a fost acesta dela întemeierea bisericei, aşa va fi până la sfârşitul lumei. Unde dreptatea va avea cuvântul decizător, acolo va domni pace, şi pacea va aduce roadele binecuvântate, cari constituesc fericirea cetăţenilor. In statul nostru de mult nu a mai domnit dreptatea, de sine înţeles nici pacea nu a putut cuprinde inima oamenilor. N’a putut fi deci vorba de fericirea cetăţenilor. Nu dela noi le zicem acestea; le-a accentuat toate aceste actualul ministrupresident al Ungariei, care şi-a luat ca devisă dreptatea, şi a inaugurat o eră noua în ţara noastră. Efectele noului sistem de guvernament le vom vedea de aci înainte, şi noi în cele bisericeşti vom căuta efectele guvernării în era cea nouă, fiindcă în cele politice ni-am reservat de mult rolul de cronicari. Ni-am reservat se înregistrăm numai faptele bărbaţilor, cari conduc azi politica noastră naţională, şi durere nu mai putem înregistra decât invective reciproce între aceia, cari ar trebui să se respecteze reciproc, să-şi unescă puterile spre a pută scoate la limanul dorit naia înglodată a politicei noastre naţionale. Dar să revenim la tema nostră. De zeci de ani în cercurile guvernamentale nu am întimpinat bunăvoinţa, pe care trebue să o dicteze simţul de dreptate faţă cu interesele bisericei noastre. Un curent bolnăvicios a dictat cele mai multe dintre măsurile legislaţiunii şi ale administraţiunii de la noi, contra cărora biserica în interesul conservării şi a întregităţii sale a trebuit să fie posiţiune hotărîtă. Dacă cetim actele sinodale ale bisericei ortodoxe române din Ungaria, nu vom afla sesiune sinodală, nu sesiune congresuală, în care biserica să nu fi luat posiţiune de apărare faţă cu atacurile la existenţa ei. Biserică pururea legală; biserică care din supunere, din iubirea de pace a făcut totdăuna virtute de căpetenie; biserică condusă de oameni prudenţi, concilianţi, cari tocmai pentru aceste virtuţi ale lor erau loviţi fără cruţare de o parte mare a presei române; biserică influinţată de laici luminaţi, de laici cari aveau contact cu cercurile guverniale; biserică umilită de secoli; biserică, care n'a încetat a predica supunerea şi ascultarea — care în resignaţiunea sa aplica cuvintele Mântuitorului, de şeptezeci-de-ori câte şepte să iertăm celor, cari ne greşesc: aceasta biserică de un pătrar de secol a trebuit să aibă rolul de apărare în faţa atacurilor din partea oamenilor conduşi de un curent bolnăvicios, periculos în cele din urmă şi pentru interesele statului. In fine s'a inaugurat o eră nouă. O vom judeca în efectele ei. Avem sumedenie de afaceri, a căror fericită resolvire va deslega o grea problemă: restaurarea păcii între biserică şi stat. Una dintre acestea este şi afacerea cu întregirea venitelor preoţeşti. Am zis nu odată, şi o zicem şi acuma: Dacă guvernul ţerei cu bunăvoinţă va executa articolul de lege XIV, din 1898 în afacerea întregirii venitelor preoţeşti, va inaugura cu aceasta o eră noua, care va avea necalculabile bune urmări pentru restabilirea de bune raporturi între biserică şi stat. Până acuma cu satisfacţie putem constata, că în sferele guverniale adie ventul condus de promisiunile, cu cari s’a deschis era cea noua. Până acuma suflă ventul condus de echitate și de dreptate în esecutarea legii privitoare la întregirea venitelor preoțești. Ce e drept până acuma sunt ventilate în aceasta afacere numai unele principii generale, însă tocmai aceste principii au insuflat temeinice îngrijiri în sinoadele noastre eparchiale, tocmai aceste îngrijiri au provocat necesitatea de a se convoca în Maiu a. c. congresul nostru bisericesc în sesiune extraordinară. După cum suntem noi informaţi, în cercurile guverniale s’a acceptat punctul de vedere unicul corect, pe care s’au pus sinodele noastre eparchiale din Arad şi din archidiecesa nostra şi apoi congresul nostru naţional bisericesc, ca sumele de întregire să se pună la disposiţiunea autorităţii bisericeşti spre a le distribui ca preoţimii cu unica restricţiune, accentuată altcum şi de biserică, ca suma întrega să ajungă la destinaţiunea sa, la mânile preoţimii îndreptăţite. Dreptatea s’a validitat deci în un punct principial şi de bună sema ea va aduce pacea de mult dorită, şi cu acesta nouă raporturi între biserică şi între stat, cu un cuvânt o eră nouă, o eră de fericire, plăcută şi lui Dumnezeu şi oamenilor. De sine înţeles stăm numai la începutul lucrurilor, dară la un început bun. Inspirate lucrările de acest spirit al dreptăţii şi al echităţii, ele vor duce la sfîrşit bun. Urmează a se revidia fasiunile singuraticelor comune bisericeşti, cari s’au trimis şi continuă a se trimite la guvernul terei. Deslegată odată definitiv acesta grea şi importantă lucrare, spre deplina mulţămire a guvernului şi a bisericei, de ea se vor lega celelalte multe cari sunt pendente şi cari trebue să se resolveze odată. Ca lucrul început să se continue în spiritul echităţii şi al dreptăţii, va trebui să se aşeze în sinul ministerului de culte cel puţin un bărbat din sinul bisericei noastre, a cărui minte şi inimă să se validiteze la resolvarea afacerilor noastre bisericeşti în spiritul dreptăţii şi al echităţii. Şi pentru acesta acuma e timpul cel mai oportun, căci lucrări însemnate trebue să se facă tocmai acuma cu ocasiunea revizuirii fasiunilor, în jurul pactului. Anul înclină spre apus şi cu trecerea fiecărei zile guvernele în Transşi Dis-Leithania devin mai neliniştite căci legatus-au să ducă la îndeplinire lucruri, preste cari se vede, că mai au şi alţii cuvântul. Luna aceasta pare a fi o piază rea, esclamă la noi unii cu durere, căci în Decembre s'au înglodat Wekerle şi Bánffy, dar dincolo Badeni, Thun şi acum vine la rând Clary. E un timp nefast acesta, căci viind la desbatere bugetul ţerii tocmai în vremea aceasta oposiţia îl foloseşte ca bună armă faţă de guvern. Cât de mare e desperarea în ambele tabere ale heghemonilor şi tema de un eventual eşec al sforţărilor făcute, se vede din tonul elegie al presei oficioase. Lupta ce o purta Cehii în Transleithania cu toata aparenta linişte, ce o încunjură, umple de îngrijire pe heghemonii germani. Tactica calmă, perseverantă, neînduplecăbilă în ajungerea ţintei lor, e superioră faţă de sgomotul, ce însoţia înainte de asta modul de luptă al Nemţilor. Fiecare zi ne apropie tot mai mult, scrie „N. Fr. Presse“, de momentul critic, în care absolutismul îşi va relua intrarea în guvernarea Austriei, dacă până la 1 ianuarie nu se vor vota unui guvern constituţional legile necesare. Obstrucţia Nemţilor înainte cu doi ani a costat jertfe mari, căci ei formând minoritatea, în lupta contra majorităţii n’aveau răgaz nici să răsufle, pe când acum Cehii o duc mai bine. De se osteneşte careva, cere să i se permită a-şi continua vorbirea în şedinţa urmatoare şi astfel obstrucţia continuă în toata tigna, ca şi când toate ar fi în ordinea cea mai perfectă. In lupta lor Cehii nu stau isolaţi, ci formeaza o puternică falangă a „dreptei“, în care alte grupe mai mici încă ■ lucră mână în mână. Se spune, că ei r voesc retragerea ministerului actual, pentru ca se vină unul din sânul dreptei, și aceasta minoritatea n’o poate împedeca. Desvoltarea aceasta a lucrurilor în Austria, fără îndoială e un ce natural, un resultat al conștiinței de sine desvoltate în plenitudinea ei a popoarelor, dintre cari mai puternice în avuţie materială şi spirituală sunt Cehii şi Nemţii. Ni se pare că procesul luptei, ce se oferă, nu e nici nefiresc, nici chaotic; e un stadiu firesc în istoria des-I z voltării popoarelor. Reacţiunea ce o va avea asupra Ungariei nu poate fi trecută cu vederea. Reciprocitatea dintre aceste două state în o mulţime de afaceri le face să caute a urmări cu interes fie care desvoltarea internă a lucrurilor în partea vecină. „O Ungarie constituţională în ce raport va putea sta, întrebă Maghiarii, cu o Austrie absolutistică ? Nu mai e vorba de o crisă ministerială simplă, ci crisa se extinde asupra pactului economic și asupra tuturor afacerilor comune, cari tot numai cu regulări provisorii nu mai pot dăinui. „Situația e forte serioasă, stările în Austria de desperat, căci procesul de discompunere înainteaza cu pași repezi“. O raliare a tuturor partidelor maghiare, apel cătră opoziţie pentru încetarea punerii oricăror greutăţi în activitatea guvernului, e firul roşu în frământările mai noue ale Maghiarilor pentru susţinerea cu orice preţ a pactului, de care e legată în tot caşul heghemonia lor aici în patrie. Revistă Bisericescă In postul Crăciunului Tot creştinul bun al bisericei noastre simţeşte, în apropierea marei Serbători a Naşterii Domnului, că se petrece ceva neobicinuit în sufletul său. Alina vieţei lui spirituale, par’câ e agitată prin noue forţe, iar cursul ei lin, par’că începe să-şi potenţeze mişcarea şi să se schimbe din obicinuitul de toate zilele în neobicinuitul de sărbători. Şi nu fără cuvânt se întâmplă aceasta schimbare, căci sărbătoarea, pe care cu dragă inimă o aşteptăm e cea mai momentoasă din viaţa creştinismului. Ce poate fi, întru adevăr, mai înălţător, decât a te transpune cu sufletul în ieslea Vifleemului şi a vede pruncul de nou născut, a auzi glasul îngerilor cântând: „Mărire întru cei de sus lui D-zeu. Pe pământ pace şi între oameni bună voire“. Incungiurat de trîmbiţele cetelor îngereşti micuţul petrece în ieslea dobitoacelor; acolo petrece Acela, căruia i-a fost dat din eternitate să mântuiască lumea din ghiarele diavolului. In umilire s’a născut Acela, care chemat era să înalţe omenirea din robia păcatului şi să o ducă la gloria măririi. Şi acum, când puternice motive avem de a opera o întorsătură în viaţa noastră psichică, nu putem perde din vedere nici înalta consideraţiune, că aceasta preformare a spiritului nu urmează de sine, ci ea trebue pregătită, înteţită şi pusă la cale, căci zis este, că din nimic, nimic răsare. Şi care este timpul şi modul de pregătire? Nu cumva pregătit are să fie omul pentru toate eventualităţile, căci nu ştim ceasul şi minuta, când sumă ni se va cere de cele ce am făcut ? . . . Adevărat că din punctul de vedere al creştinului aşa este; însă acesta aşa este numai pentru cazul când ne cugetăm la venirea celui din urmă moment al vieţei noastre. Alta e, când noi avem în aşteptare, sosirea unei mari serbători. Alte sunt considerările, de care avem să ne conducem. Drept aceea şi suntem în drept de a sta pe punctul de vedere, pe care l-am semnalat de la început, adecă : de a face şi din parte-ne tot posibilul, pentru ca schimbareadorită a sufletului să se îndeplinască cu sfinţenia cerută. Chiar şi numai împregiurările externe pot să resusciteze în spiritul nostru gândiri şi simţeminţe înalte, căci vechia biserică a ştiut în un mod admirabil să ofere creştinului cele mai nimerite prilegiuri pentru de a se avânta cu spiritul său la acele regiuni înalte unde pace şi iubire, dragoste şi încredere, virtute şi blândeţă dominază, de unde pisma şi răutatea, ura şi făţăria, viclenia şi şarlatania izgonite sunt în tartarul veacurilor. Biserica a ştiut se întocmască felurite ceremonii anume chemate de a face pe fiece creştin să se îndulcască de bunătăţile nemărginite ale lui Dumnezeu. Intre mijloacele de cari se foloseşte biserica pentru de a deştepta în credincioşii săi: evlavie, bună-cucernicie, trezvie, tărie religioasă și morală.