Telegraful Roman, 1900 (Anul 48, nr. 1-146)

1900-11-25 / nr. 131

Nr. 131 Sibiiu, Sâmbătă 25 Novembre (8 Decembre n.) 1900. Anul XL VIII ABONAMENTUL p­entru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 luni 3 C. 50 fii. P­entru monarchie pe an 16 C., 6 luni 8 C., 3 luni 4 C. 1 pentru străinătate pe an 24 C , 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. Apare Marţia, Joia şi Sâmbăta. Pentru abonamente şi inserţiuni a se adresa la Administraţiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 45 Corespondenţele sunt a se adresa la Redacţiunea „Telegrafului Român", strada Măcelarilor Nr. 45. Epistolele nefrancate se retuşa. — Articolii nepublicaţi nu se înapoiază INSERŢIUNILE Pentru odată 14 fii., — de doue ori 24 fii., — de trei or 30 fii. rendul cu litere garmond. Un apel frăţesc. In vastul program de lucrare, pe care marele Archiereu Andrem baron de Şaguna şi-l croise, după chipul şi obiceiul seu, în dimensiuni mari, era suscepută ca problemă şi ameliorarea sorţii preoţimei noastre în cele materiale. De aceea curând după sufocarea revoluţiunei şi introducerea unor stări mai regulate sub absolutism, a şi păşit la regim cu cererea concretă, de a se salariza preoţii noştri în rînd cu ai ce­­loralalte confesiuni din patrie, de la stat, pe motivul că şi ei aduc aceleaşi servicii ţerei, conlucrând la cultivarea şi moralizarea poporului şi prin acesta la consolidarea statului. Crişe financiare, încurcături poli­tice şi alte neajunsuri au zădărnicit în­deplinirea acestei cereri echitabile şi juste, reservată fiind generaţiunea de astăzi bucuria de a vede realizată, barem în parte, acea vechie şi arderare dorinţă a înaintaşilor noştri. Nesuccesul momentan pe El însă nu l’a descurajat, ci l'a determinat să-şi îndrepte privirea spre alte mijloace, pen­tru ajungerea la scopul pretipt. In anul 1855 mare secretariul seu, protosincelul Dr. Grig. Pantasi. Epis­copul Şaguna avea pentru acest bărbat erudit o afecţiune deosebită şi-i păstra o iubire atât de durabilă şi de sinceră, că aflându-se însuşi în grele suferinţe, cu câteva zile numai înainte de moartea sa, în iunie 1873, aducând vorba despre el, cu ochii scăldaţi în lacrimi şi ară­tând spre portretul ce atârna pe pă­­retele din faţă, îmi şopti cu voce lină zicând: „privesce, fiiule, acela este chi­pul lui. (Eram absolvent de cursul al 3-lea în teologie.) In semn de vecinică amintire şi ca monument neperitor, cu suma de 2000 fi, pune temeiu unei fundaţiuni, care va fructifica în continuu timp de 100 de ani, care de aci ’nainte din in­teresele ce va aduce să se ajutore pro­topopii şi preoţii noştri după vremuri. Aceste dispoziţii le comunică clerului­­ şi poporului seu prin cerculariul de sub­­ Nr. 36 din 1855. Adevărat că ajutoriul ce se pune aici în perspectivă pentru preoţimea nostra, e frcsat pe un termin cam în­depărtat. Dar­ probabil e, că genialul şi pentru noi providenţialul bărbat se va fi cugetat în luminata sa minte astfeliu: 1. Viaţa popoarelor nu se numără după ani, ci după sute şi mii de ani. Prin analogie putem aplica aici zisa psalmistului 91, 4, că „o mie de ani înaintea ochilor tei domne, ca ziua de om­ care a trecut“1. 2. El avea deplină încredere în vitalitatea poporului, în trăinicia bise­­ricei şi în durabilitatea instituţiunilor democratice-liberale basate pe canoanele sfinţilor părinţi. 3. Prin punerea în perspectivă a unui ajutor, fie pe timp şi mai înde­părtat, credea că îi va fi mai uşor cle­rului a se deprinde cu răbdarea pre­­văzând un viitoriu mai bun pentru ur­maşi, dându-i în acelaşi timp să înţe­­legă, că cel mai bun mijloc de amelio­rare este ajutoriul reciproc, nu mila de la străin. Timpurile însă se schimbă necon­tenit şi cu ele împreună ne schimbăm şi noi. Ceea­ ce astăzi pentru noi e bun şi folositoriu, pentru urmaşii noştri poate să nu mai fie nici bun, nici suficient, nici folositoriu. De aceea ni­ se impune drept o da­­torinţă morală, ca astăzi când ni­ se îmbie — be cu ori-şi-ce intenţiune — între­girea venitelor preoţesci dela stat, să ne cugetăm serios şi la ziua de mâne,­ când acesta întregire s'ar sista, ori ar deveni poate inacceptabilă. Locul cel mai potrivit pentru dis­cutarea acestei cestiuni de netăgăduită importanţă, e fără îndoieli în sînul conferenţelor preoţesei introduse acum în mod permanent şi definitiv de I. P. S. S. prea bunul nostru Archiepiscop şi Metropolit loan Metianu, unde ea, cestiunea, fiind de actualitate, se va şi pertracta negreşit cu tactul cuvenit şi cu seriositatea impusă de momentuosi­­tatea obiectului, slujit­orii: loan Petrie, protopresbiter, Dr. Vasilie Saftu şi loan Maximilian, parochi. După terminarea ceremonialului mem­brii conferinţei se întrunesc la orele 10­2 a. m. în sala festivă a gimnasiului român gr.-or. din loc. Şedinţa 1. După­ ce­­l comisar consis­torial bineventază pe dnii: loan Petrie, pro­topresbiter, Carol Kakujaij, inspector de şcolle reg. ing., Nicolae Soiu, paroch în Turcheş (Săcele) şi Patrichie Pintea, paroch în Paloş, ca ospeţi ai conferenţei, deschide conferenţa prin vorbirea deja publicată, care a fost pri­mită cu un întreit: „Se trăiască!“ 1. Urmând constituirea biroului, se aleg notari: N. Stoicovici şi R. Frateş, care băr­baţi de încredere: 1. Aron şi I. Bariu. Ţin înse a nu greşi, dacă afirm, că este în folosul causei, ba chiar şi în interesul nostru, al preoţilor, a se deschide mai întâiu în public discusiune obiectivă asupra cestiunei înainte de a se pune pe tapet ca temă de resolvat în conferenţele noastre preoţesci. Asupra acestui obiect s-a mai scris de altfel şi până acum cu destulă pri­cepere şi în mod convingător în colo­nele preţuitului nostru organ bisericesc „Telegraful Român“, pledându-se pen­tru înfiinţarea unui fond central preo­ţesc de ajutorare din cuptisaţiuni anuale ce ar fi se între de la toţi preoţii din archidiecesă. Trec deci, vrând să fiu cât de scurt la vorbă, preste motivarea nece­sităţii de a se înfiinţa un astfel de fond, ţinând pe unul fie­care dintre stimaţii mei confraţi îndeajuns orientat asupra acestui punct, ca să o poata face însuşi după propria sa combinare, accentuând din a mea parte, că „zilele grele sunt“ , dar’ mai grele pot fi cele cari vor veni. Dar’ dacă primim în dar, în dar să și dăm. Intrând în merit, iată care e pă­rerea mea. Să ne obligăm, noi preoții actuali, şi după esemplul dat de noi să se ob­­­lige fie­ care preot când întră în func­țiune, a contribui la fondul central cu câte o cuptisațiune anuală după în­treg venitul său preoțesc în timp de 15—20 de ani. Acest period se se împartă în 3—4 cicli de câte 5 ani. In cazul când s'ar accepta peri­odul de 15 ani, ne-am putea învoi să contribuim în ciclul I. câte 5%, în al II- lea 3% şi în al III-lea numai 1% după cele 4, 5, 6 şi respective 8 sute fl. venit din parochie. In caşul că s'ar accepta periodul de 20 de ani, am putea contribui în ciclul 1, 4%, în al II-lea 3%, în al III- lea 2% şi în cel din urmă numai 1%. In ambele caşuri sarcinile ce am lua asupra-ne, ar fi aproape egale. Pentru fond însé e de preferit periodul cel mai scurt, fiind­câ, după zisa strămo­şilor noștri „îndoit dă, cine dă îndată"; ear’ îndată dau preoții în ciclul I, al­­ căror număr cresce cu cei­ ce întră de nou în cler; ear’ diferința de 1% din­tre 5% și 4% cade tocmai în favorul fondului. Cu moartea preotului, sau cu sis­tarea întregirei venitului de la stat, în­­câtă pentru respectivul şi obligămân­­tul de a mai contribui la fond, împărţirea periodului de plată în ciclu de câte 5 ani şi împovărarea pri­mului ciclu cu maximul în % îşi are rațiunea sa în următorele considerante: 1. Scopul nostru este și trebue să fie, ca acum îndată, până nu apucă să se răceasca entusiasmul şi se scadă bucuria, să punem temeiu mai solid fondului nostru preoţesc. „Bate ferul până-i cald!“ 2. Ajutoriul de la stat, în forma cum ni­ se dă astăzi, pentru cei mai mulţi dintre noi e incontestabil o mare binefacere. Bucuria însă de regulă nu ţine mult. Să folosim deci timpul până e prielnic. „Ce poţi face astăzi, nu lăsa pe mâne“. 3. In anii dintâi, după intrare în funcţiune, preoţii nu au spesei mari în familie; de aceea le­ e mai cu înles­nire acum, de cât mai târziu, se con­­tribue la fond cu taxa maximală, care scade apoi în raport cu creşterea gre­utăţilor familiare. Ear’ cei înaintaţi în etate şi cu mai mulţi ani de serviciu pot da cu drag zeciuiala după un câş­tig, pe care până acum nu l’au avut. La unii s'ar și potrivi zicala: „Dă-mi Doam­ne, ce n’am visat, se mă mir de ce mi-ai dat“. Onorați colegi! Suntem în archidiecesă, se zic în sumă rotundă, la vr’o 800 preoți. De vor fi mai mulți, cu atât mai bine. Dela 600 se calculăm tacsa după ve­nitul de 400 fl., ear' dela 200 după cel de 800 fl., şi ar întră în fond ca cuptisaţie anuală a 5% suma respecta­bilă de 20,000 fl., care în primul ciclu s’ar urca, fructificând, cu mult preste 100,000 fl. In chipul acesta, chiar şi când s’ar întâmpla — şi de ce te temi, ane­voie scapi — să ne perdem noi ceşti de acum, măi curând ori mai târziu FOISORA 9 Conferenţa învăţătorilor gr.-or. din cercul Braşovului.* * * * * * * * 8) In urma concesiunei esoperate prin dl comisar consistorial Dr. Vasilie Saftu dela I. P. S. S. domnul archiepiscop şi metropolit Ioana Metianu şi dela prea Ven. Consistoriu archidiecesan, învâţătorii din acest cerc şi-au ţinut conferenţa în zilele de 23, 24 şi 25 Octobre st. v. 1900. In 23 Octobre st. v. a. c. membrii con­­ferenţei s’au întrunit la orele 9 a. m. în bi­serica Sfântului Nicolae din Scheiu şi au 4. Se pune la ordinea zilei lecţia prac­tică din studiul limbei române pentru anul I. de şcală, ţinută de învăţătoriul Ioan Suciu. Lecţia e destinată pentru o şcală cu şase despărţeminte. Despărţămintele II, III, IV, V şi VI au fost ocupate în scris, care cu despărţământul I. s’a tractat: „Capra cu trei iedei“. După terminarea prelegerei copiii se depărtazâ din sală. Urmază discuţia liberă asupra lecţiei practice, la care iau parte : Gherasim Popa, Vasile Muntean, Zosim Butnar, Vasile Ivan, Ioan Vătăşan, Ioan Meţian, şi Nicolae Le­­pedean. Conferenţa recunoscând silinţa propu­­nătoriului ia la cunoscinţă ţinerea lecţiei literare şi poporale şi citând părerile câtorva bărbaţi străini însemnaţi, asupra limbei române. La discuţia liberă asupra acestei teme iau parte : Zenovie Popovici, Ioan Vătăşan şi Vasili­e Ivan. Conferenţa ia cu plăcere la cunoscinţă lucrarea dlui Tom­a şi îi aduce mulţămită protocolară. Şedinţa III (24 Octobre 1900 la orele 8 şi a. m.). 7. Presenţi 102 membri. 8. Se pune la ordinea zilei lecţia prac­tică din limba română cu anul II de şcoală, predată de d-sora Maria Bogdan, învăţătore în Braşov. Elevii din anii de şcală: I, III, TV, V şi VI au fost ocupaţi în scris, care cu­­ bucata în Domnul: archiepiscop şi metropolit Andreiu baron de Şaguna, archiepiscop şi metropolit Miron Romanul, binefăcătorul neamului , Emanuil Gozsdu, precum şi a tuturor învă­ţătorilor decedaţi, din cercul Braşovului. Au *) La cerere insistentă publicăm acest raport, de­şi ni­ s’a trimis prea târziu. Rugăm însă pe co­respondenţi şi pe toţi cari doresc să le publicăm rapoartele, ca pe viitoriu se caute a raporta la timp, mulţumită protocolară Înalt Prea Sfinţiei Sale domnului archiepiscop şi metropolit Ioan Metianu şi Prea Venerabilul Consistoriu ar­chidiecesar pentru favorul acordat nouă prin transpunerea ţinerei conferenţei pe zilele de 23, 24 şi 25 Octobre st. v. a. c., — confe­renţa o primesce cu unanimitate. 3. Se constată, că dintre 115 membri sunt presenţi 103. — la 3 ore p. m.­ 5. Se constată, că din 115 membri sunt presenţi: 104. 6. Presidiul pune la ordinea zilei diser­taţia : „Ceva despre frumseţile limbei ro­mâneşti“, de Ioan Toma, învăţător în Hărman. Dl Tom­a arată şi motiveză frumseţile imbei românesci aducând esemple din scrieri — -------- ........ v------- __ Popescu pentru anul II de şcolă). După terminarea lecţiei, care a fost as­cultată cu mult interes, elevii şi elevele au părăsit sala. Urmând discuţia liberă asupra lecţiei, iau parte : Vasile Muntean, Zenovie Popovici, Ioan Vătăşan, George Criveţ, Zosim Butnar, Ioan Darin, Ioan Mețian, Aurel Popovici.

Next