Telegraful Roman, 1906 (Anul 54, nr. 7-142)
1906-11-25 / nr. 129
A. li a Iraiat Guvernul şi naţionalităţile. Sibiiu, 7 Decemvrie n. Am dat în numărul trecut în întregime vorbirea domnului ministru de interne, conte Andrássy Gyula, rostită în şedinţa din 26 Noemvrie a dietei ungare în chestia naţionalităţilor, şi cetitorii ziarului nostru îşi vor fi croit singuri judecata asupra ei, apreciându-i după merit părţile cele bune şi părţile cele neliniştitoare. Pentru că pe lângă toată critica aspră, adusă vorbirii de alţi confraţi, cetitorii noştri vor fi de acord cu noi când constatăm, că vorbirea are şi părţi bune, părţi cari pot să ne mulţămească, dacă lucrurile nu vor rămânea numai la vorbe, ci vor fi prefăcute şi în fapte. Nici un ministru, şi nici un politician ori bărbat de stat maghiar n a făcut pănă acuma declaraţiuni atât de sincere şi atât de clare cu privire la maghiarizarea cu forţa a ţării, cu privire la despoiarea naţionalităţilor nemaghiare din patria aceasta de limba lor şi de naţionalitatea lor, cum sunt cele cuprinse în vorbirea contelui Andrássy, în acst program politic bine precisat al actualului guvern în chestia naţionalităţilor. Trebue să mărturisim, că ne cade bine când auzim din gura unui bărbat de stat de greutatea contelui Androssy vorbe ca acestea : „ Un popor de mai multemilioane e imposibil de a fi despoiat de caracterul său naţional, şi a încercă lucrul acesta ar fi curată prostie , pentru că precum nu succede în Germania faţă de Poloni, nu ar succede nici la noi“.... Şi mai mare linişte sufletească ne cauzează apoi promisiunea solemnă făcută din partea domnului ministru de interne, că va pretinde totdeuna, ca oficianţii subalterni ai săi să se poarte cu iubire şi dreptate faţă de poporul de la sate, care din întâmplare nu e de limbă maghiară, şi va pretinde, ca funcţionarul totdeuna să ştie limba poporului, căruia are să-i slujască şi să-i facă dreptate! Intru adevăr, acesta e gravamenul cel mai mare al naţionalităţilor nemaghiare din patria noastră, acesta e izvorul tuturor nemulţămirilor cari se nasc între popor. Organele puterii de stat nu tratează totdeauna cu destulă cruţare, cu destul simţ de umanitate cu poporul, din motivul, că nu-l înţeleg, nu-i cunosc limba, datinile şi moravurile. Dacă guvernul actual se va ţinea deci de vorbă şi va introduce în direcţia aceasta schimbările promise, îl asigurăm, că cea mai mare parte din nemulţămiri şi din gravaminele pe cari le-au înşirat pănă acuma deputaţii naţionalişti ,în dietă, au să încete de la sine, iar alipirea popoarelor nemaghiare şi iubirea lor faţă de stat şi instituţiunile sale are să crească şi să se întărească. Pe când însă partea aceasta a vorbirii dlui conte Andrássy ne mulţămeşte pe deplin şi ne întinde speranţa unei îndreptări spre bine, partea a doua a vorbitei ne nelinişteşte şi ne face mari îngrijiri. Partea aceasta adecă o curată declaraţie de războiu, adresată celor ce astăzi au îndreptăţirea şi datorinţa să reprezinte popoarele nemaghiare în parlamentul ţării, deputaţilor naţionalişti, dintre cari majoritatea o formează deputaţii noştri, reprezentanţii poporului român din patria aceasta. Ne-ar fi plăcut, dacă domnul ministru de interne era mai puţin categoric şi mai puţin ameninţător în privinţa războiului declarat pretinşilor „agitatori“, dar cu toate acestea îi ţinem de justificat tonul întrebuinţat. A spus-o însuşi dl ministru, că deputaţii naţionalişti deşteaptă uneori „excesul şovinist în societatea maghiară“, iar aceea o ştim toţi, că şovinismul e astăzi putere mare, factor însemnat în statul nostru, pe care nu-l poate birui nici guvernul, cu toate mijloacele ce le are la îndemână, ci trebue să-i arunce câte ceva din când în când pentru a-l îmblânzi. Pentru liniştirea şovinismului maghiar s’au făcut deci ameninţările cu ştergerea legii de naţionalităţi şi cu prigonirea fără cruţare a „agitatorilor*, pentru îmblânzirea acelui şovinism, care a fost întărâtat din partea deputaţilor naţionalişti, prin ţinuta lor războinică, privită ca provocătoare, manifestată în dieta ţării. Am prevăzut această întorsătură a lucrurilor şi de aceea am adresat nu demult deputaţilor noştri din dietă rugarea, să fie mai puţin războinici, să fie mai prudenţi, mai concilianţi faţă de guvern şi imensa sa majoritate parlamentară, cu care nu vor putea duce lupta, aşa cum au început-o, la sfârşit bun şi mulţămitor. Ni s-a făcut însă aspră imputare din o anumită parte pentru vorbele noastre dictate de interesele cele mari ale obştei româneşti, iar aceia cărora ele au fost adresate nu le-au luat în seamă. Şi era bine dacă ascultau de noi. Iată acum urmările! Ameninţări din partea guvernului, că ne va lua şi puţinul ce mai avem, legea de naţionalităţi, şi va urmări fără cruţare pe cei ce se fac vinovaţi de violarea legilor şi a constituţiei patriei noastre. E în drept orişicine să spună, că e bine ori nu aceea ce facem noi şi ce cerem să facă alţii; dar tot aşa e dreptul nostru să ne spunem pe faţă şi fără încunjur şi noi părerile cu privire la interesele mari ale întregului nostru popor. Pentru că şi noi purtăm interes faţă de soartea acestuia, poate mai mare decât mulţi alţii cari sunt cu „poporul“ necontenit pe buze, pentrucă şi noi avem tragere de inimă pentru el şi durere, când soartea i se întoarce spre mai rău, şi pentrucă şi noi avem să răspundem, poate în măsură mai mare , decât toţi alţii, conştiinţei noastre şi posterităţii, istoriei, care judecă, nu mustră, pentru soartea acestui popor, trecut prin multe rele. Acest simţ de responsabilitate ne-a făcut în rândul trecut să adresăm deputaţilor noştri din dietă cuvintele pe care ne-am permis să li le adresăm, şi tot acest simţ de responsabilitate ne sileşte să le spunem de nou, că nu aprobăm şi n’am aprobat nici pănă acum tonul lor războinic, care poate fi luat ca provocător, folosit în vorbirile rostite în dietă, şi că am dori să-l vedem înlocuit cu un ton mai conciliant, dictat de blândeţă, de înţelepciune şi de dorul bunei înţelegeri. Nu ştim pe cine a înţeles dl ministru de interne sub „agitatori“ periculoşi statului. Dacă a înţeles însă pe cei ce ar gravita în afară, îl asigurăm şi noi, că de aceştia nu sunt în sinul poporului român din patria aceasta, nici în parlament, nici afară de parlament, pentru că dacă ar fi, noi am fi fost cei dintâi cari le-am fi declarat războiu, după ce la nici un caz nu ne-am putea solidariza cu ei şi nu ne-am putea identifica cu faptele lor. Cei ce caută legături politice cu bărbaţi din alte ţări şi alte state, fie de orice neam, nu e omul nostru, şi nu e reprezentantul vederilor noastre în dietă, pentru că politica noastră trebue scoasă din interesele propriului nostru popor din patria aceasta, iar nu din interesele altor ţări, sau din interesele grupărilor politice din alte state. Tot aşa cel ce trece în pretensiunile sale faţă de stat peste marginile legilor aflătoare în vigoare nu e omul nostru, şi nu re- prezintă vederile noastre, nici în parlament şi nici afară de parlament, pentru că stând noi pe teren legal, nu putem cere pe seama poporului nostru decât numai aceea ce ne îndreptăţesc legile ţării să cerem, şi în forma admisă de constituţia patriei noastre. Şi avem impresia, că ceea ce e bazat în lege şi stă în consonanţă cu întocmirile statului nostru, ni s'ar şi da, dacă s’ar cere în ton corespunzător, în formă potrivită, cu cuviinţă, iar nu cu asprime. De aceea, recomandăm încă odată deputaţilor noştri aceea ce ne porunceşte şi evangelia să le recomandăm: blândeţă, prudenţă, concilianţă, pentru că acestea duc mai curând la doritul scop decât asprimea vorbelor. Şi în cele din urmă, ei nici nu sunt trimişi la dietă pentru ca să se certe şi să se războiască cu Maghiarii, — cari nici când n’au fost aşa de tari politiceşte cum sunt astăzi, — ci pentruca să ajungă la înţelegere cu ei cu privire la îmbunătăţirea sorţii celor de acasă, pe cari au să-i reprezinte în dietă. Pace deci şi bună înţelegere dorim între ai noştri şi cei de la putere, buna înţelegere între popoarele patriei acesteia comune, de care are trebuinţă tronul, are trebuinţă guvernul, au trebuinţă Maghiarii, dar cea mai mare trebuinţă o avem noi, Românii din statul acesta, pentru ca să ne putem conservă şi desvolta, împărăţia lui Dumnezeu. „Vină împărăţia ta!“ V. Venirea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ şi îndreptarea vieţii omeneşti e posibilă deci numai aşa, dacă omul trece prin o renaştere spirituală. Fără a fi pătrunsă fiecare personalitate singuratică de spiritul lui Cristos, nu e cu putinţă reînoirea societăţii şi nu e de închipuit nici un progres real pe terenul social. Aşa zicea Mântuitoriul: „împărăţia lui Dumnezeu e ca şi aluatul, pe care l-a luat femeia şi l’a pus sub trei merţe de făină, pănă s’a înăcrit“ ... Iar cu altă ocaziune zicea aşa: „Când va veni împărăţia aceasta, nu va veni cu zgomot extern. Nu se va spune, uite aici, uite colea, pentru că împărăţia lui Dumnezeu e în voi!“. Şi astfel, istoria împărăţiei lui Dumnezeu e o istorie a sufletului omenesc, încolţeşte în afunzimile inimei omeneşti şi în noi înşine trebue să prindă rădăcină. Condiţiunile externe ale vieţii joacă rol foarte subordonat în croirea sorţii împărăţiei lui Dumnezeu. Succesul încolţirii şi al desvoltării depinde numai de la însuşirile interne ale omului. Se cere anumită pregătire morală, egală unui mijloc spiritual. „Nime nu poate veni la mine, — spune Isus Cristos, — fie că tatăl îl atrage, decât numai aşa, dacă o atragere, fie chiar şi neclară, îl împinge spre tatăl*. Aici îşi află explicarea, cum de unii oameni, cu toate că le sunt date toate condi- ţiunile favorabile externe pentru primirea adevărurilor, nu le primesc, pe când alţii iarăşi, pe lângă toate condiţiunile nefavorabile, fără nici un motiv plausibil, li se închină cu desăvârşire. Asemănarea cu sămănătoriul ne oferă o ilustraţiune splendidă. Sămănătoriul resfiră cu mână tare sămânţa peste holdă. Sămânţa e bună, însă rezultatul e diferit. Pe drumul bătucit sămânţa nu a putut să între în pământ şi a fost călcată. In pietriş s’a uscat. Sub spini asemenea nu a putut încolţi, şi astfel numai a patra parte din sămânţă, căzută în pământ bun, a putut să aducă roade bogate. Motivul deosebirii în rezultatul obţinut nu’l formează deci sămânţa, ci pământul, agrul. Tocmai aşa stăm şi cu împărăţia lui Dumnezeu şi cu sămânţa aci aruncată. După ce a fost odată resfirată în lume, încolţirea nu’i mai poate, fi împedecată. Noi nu putem să-’i observăm desvoltarea, pentrucă pentru noi, — sclavi ai momentului, o operă care se desăvârşeşte în curs de veacuri, are aparenţa ca şi cum ar sta pe loc în desvoltare, — însă sămânţa creşte. „Aşa este şi împărăţia lui Dumnezeu, în ce chip este după ce aruncă omul sămânţa în pământ. Şi doarme şi se scoală, ziua şi noaptea, şi sămânţa răsare şi creşte, cum nu ştie el. Că pământul din sine ! Ar. 129 Sibiiu, Sâmbáta 25 Noemvrie 18 Decemvrie 1906 Anul LI 7 TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marţia, Joia şi Sâmbăta. *________________________________________ ABONAMENTUL. Pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 luni 3 C. 50 fii Pentru monarhie pe an 16 C., 6 luni 8 C., 3 luni 4 C. Pentru străinătate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. Abonamentele şi inserţiunile să se adreseze Administraţiei tipografiei arhidiecezane, Sibiiu, str. măcelarilor 45. Corespondenţele să se adreseze Redacţiei „Telegrafului Român“, strada măcelarilor nr. 45. Epistole nefrancate se refuză. Articoli nepublicaţi nu se înapoiază. INSERTIUNILE. Pentru odată 14 fii., — de două ori 24 fii., — de trei ori 30 fii. rândul cu litere garmond. Apropiimlu-se sfârşitul anului, rugăm pe «Somnii abonaţi ai ziarului nostru Iu restanții «tu abonamentul, ssi binevoiască a ni-’l trimite, pentruca să ne putem încheia socotelile. Administraţia.