Telegraful Roman, 1907 (Anul 55, nr. 1-142)
1907-01-02 / nr. 1
ABONAMENTUL. Pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 luni 3 C. 50 fii. Pentru monarhie pe an 16 C., 6 luni 8 C., 3 luni 4 C. Pentru străinătate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. iile TJÜLinllVAJUL HUMAJ Apare Ifariia, Joia și Sâmbăta. ABWAmentfull și inserțiunile să se adreseze Administrației tipografiei arhidiecezane, Sibiiu, str. măcelarilor 45. Corespondențele să se adreseze Redației „Telegrafului Român“, strada măcelarilor nr. 45. Epistole nefrancati se refuză. Articoli nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE. Pentru odată 14 ail., — de două ori 24 fil., — c rândul cu litere garmond. Nou abonament deschidem cu 1 Ianuarie v. 1907 la ziarul „Telegraful Român“ cu prețurile indicate în fruntea foii, și anume: pe un an 16 coroane, pe șase luni 8 coroane, pe trei luni 4 coroane. Programul ziarului nostru e bine cunoscut publicului cetitor român, prin urmare e de prisos a-1 mai schiță de nou. Rugăm pe vechii abonați să grăbească cu renoirea abonamentelor, și să stăruiască pentru lățirea ziarului și în cercurile amicilor și cunoscuților lor. Abonamentele se fac prin mandate poștale, trimițându-se prețul înainte. Numele abonatului, împreună cu locuința și cu poșta ultimă, să fie scris corect și legibil, pentru ca la poștă să nu se facă greșeli. Banii de abonament se trimit „Administrațiunii tipografiei arhidiecezane în Sibiiu (Nagyszeben) strada Măcelarilor nr. 45. Administrația. La Începutul anului 1907, Veacuri nouăsprezece strecuratu s’au în noianul veciniciei de când membrul sinedriului iudaic Gamaliel, „învățător de lege, cinstit la tot norodul“, rostit-a caracteristicele cuvinte: „lăsați pe oamenii aceștia (pe apostoli), pentru că dacă învățătura lor va fi dela oameni se va nimici de sine, iar de va fi dela Dumnezeu — și așa nu veți putea-o nimici“. Și temerile lui Gamaliel s’au realizat. Luptă crâncenă s’a început contra doctrinei „Celui ce pace și bunăvoire“ a rostit între oameni — dar totul a fost în zadar, pentru că doctrina întruchipată în peștera dela Vifleem n’a fost dela oameni — ci dela Dumnezeu. Pusu s’a vechea Romă cu toată furia să întunece razele blândeței smeritului Galilean, dar în zadar! Neputincioasă s’a arătat doamna lumei în fața adevărului și luminei, venit prin peștera de la Vifleem. Povoiul de sânge al martirilor face să încolțească sămânța creștină, pentru că doctrina profesată de ceice la apostolat au fost chemați, nu eră dela oameni. Roma veche, pe timpul lui Constantin cel mare a depus armele și s-a închinat bisericii, iar caracteristica luptei bisericei creștine contra oricărui dușman, judecând după un trecut de două mii de ani este biruința. Intre asemenea împrejurări, când creștinismul primia botezul de sânge, pe pământul vechei Dacii se zămislește din autohtonii Daci și elementele aduse de Traian în Dacia, viața unui nou popor, a poporuluiQi român, care deodată cu existența sa și-a primit și religiunea. Nori grei ridicatu-iau asupra tinărului popor. Mulțime de năcazuri și greutăți veniră peste capul lui. Su poartă perioada mvasiunilor barbare, împlinindu-și în acele timpuri de grea restriște misiunea sa culturală pe un teritorie care mulțime de alte popoare și-au aflat mormântul. Faptul acesta este dovadă, că în poporul nostru este multă putere de viață, multă trăinicie; iar această putere de viață și această trăinicie resultă din două momente și anume: din legea strămoșească și din vechea cultură romană adusă de înaintașii noștri din patria mamă. Față de momelile și cursele ce i s’au pus în dedres#a veacurilor pentru a-și părăsi legea strămoșască, poporul român își jusțfie libertatea și independența în alei sufletului, în ale religiunii. Supoarti iobăgia seculară, dar legea nu și-o dă în schimb pentru nimic. Iar celor ce se încearcă a-i abate de legea strămoșască le răspunde cu o resoluțiune, pe care o găsim numai la martirii creștinătății ,in veacurile dintâi: „puteți să-n ii luați țundra și cămașa de pe idile, vă dau și corpul meu, dar pe ea]sufletul meu poruncește numai uumnezeu“. Zilele negre, mute peste capul nostru le s’ sportam leu deplină resignațiune. Vevend |pe un lung timp împilați și lefiți de glia strămoșască, nutivrăn purturea vie speranță în o soari' și <j o stare mai bună, ramânându-Uie mânțâierea în acea icoană a s-tei Născăti,aie> c are n’a lipsit nici odată din scasa Românului și pe care „în orice goană a sorții“ o am chemat î ntr’ajutor, păstrându-ne limba și logia strămoșească, datinile religioasei Si naționale, firea și virtuțile fr ămoșești. Dar după atâtea zile de jale și amar, după ce pentru perseverarea în credință dat-am și martirb — un soare mai cald, un soare N de primăvară, arătatu-s’a și pe orizontul bisericei și poporului nostru din această țară „Trimis a fost om de la Dumne- Marele Andreiusi cel întâi zeu" chemat“, carele ca odhioara Moise, așa a scos pe fiii săi credincioși la limanul vieții sale culturale și religioase. J Un „Lighion“ era lipsele și trebuințele poporului și biseriei noastre la ivirea lui în mijlocul nostru ; iar el „nu avea unde săși aplece capul său“. I Ridicat-a bisericii înființata școale, reorganizat-a institutul pedagogic-teologic, și succesu-i-a — după mari lupte și josteneli — a reînființa vechea noastră metropolie autonomia, dându-i o organizație în sensul sfintelor canon.] Cu privire la autonromia și organizmuil autonomiei noastre bisericești, profundul cugetător al neamului n/iostru, dnul Alexandru Mocsonyi se pronunță « următorul mod: „Ca și o piramidă puternică pe baze largi, așa se ridică organizmul acestei autonomii, pe bazele cele mai late ale sinodalității în treptata sa clădire, și un spirit blând, spiritul vechiu creștinesc, spiritul patriarhal, încălzește întreg acest organizm de jos pănă sus, în culmea sa. Clerul și poporul, preoți și mireni, stau pe toate punctele în contactul cel mai intim unii cu alții, și prin necontenita cooperare a acestor două elemente constitutive ale bisericii, decurge întregul ei proces vital. In această autonomie vedem spiritul modern democratic cu spiritul vechiu creștinesc patriarhal, spiritul libertății cu spiritul autorității, spiritul progresului pe toate terenele cu spiritul unui conservativism înțepenit în toate așezămintele nestrămutabile ale bisericei, — aici vedem toate aceste principii și direcțiuni, la aparență atât de contrare, într’o legătură atât de fericită cum ca mai fericită nici că s’ar mai putea închipui, și cum ea de fapt, nu se poate, găsi la nici o altă biserică“. In urma acestei organizațiuni realizat-am în anii din urmă în biserică, în școală și în societate însemnate progrese: despărțirea ierarhică de sârbi, introducerea vieții constituționale bisericești, sporirea numărului școalelor și organizarea lor conform trebuințelor timpului, fundațiunile de stipendii și ajutoare, sporirea averilor bisericești, etc. * Trecând la timpul mai recent ținem să costatăm ridicarea clerului și învățătoriei noastre la un nivel cultural corespunzător exigențelor timpului, și ridicarea Sionului romănesc în centrul Metropoliei noastre Dar precum nu i-a fost dat lui David să ridice templul din Ierusalim, ci a rămas aceasta în grija fiului său Solomon — tot asemenea nu i a fost dat nici fericitului Andreiu să ridicesa catedrală, ci rămas-a aceasta ferbinte dorință, cu carea s’a dus în mormânt — succesorilor lui în apostolat. Și precum odinioară David zicea cătră popor: „Eu după toate puterile am făcut pregătiri pentru casa lui Dumnezeu în aur, argint.......Cine dintre voi este gata a jertfi de bunăvoie Domnului? Și aduseră capii sămințiilor, mai marii și poporul, care ce avea și putea. Și poporul se bucură, căci de bună voie și din toată inima dăruiau Domnului.“ Tot asemenea s’a adresat fericitul Andreiu, și în timpul nostru I. P. S. D. Archiepiscopul și Metropolitul loan cătră „capii semințiilor, mai mari și popor“. Și poporul s’a bucurat și din toată inima a dăruit Domnului. In șapte ani a zidit Solomon, „fiul pe care și l-a ales Domnul“, casa Domnului Iară când a fost gata a adunat la Ierusalim pe bărbații lui Israil, și preoții ridicând sicriul legii l-au dus și l-au așezat în templu în Sfânta Sfintelor. După ...aceea binecuvântă Solomon toată adunarea și stând înainte și-a ridicat mânile spre cei „Doamne Dumnezeul la cultă strigarea și rugăciui se roagă robul tău înainte Fie ochii Tăi deschiși spi ceasta ziua și noaptea Tale să asculte rugăciun vor face în locul acesta“ In șapte ani a zidit pe care și l-a ales Dom Domnului. Iar când a fost muta în Ierusalimul roi archiereii Nicolae și Ioai pe toți fii credincioșii di lie. Și încunjurând de 3 îl sfinți pe el. Și binecurâi adunarea, și stând în anii lui și-a ridicat mânile s se rugă, cătră Tine mărinezeul părinților noștri, unul născut fiul tău Don Isus Christos ne-ai încre toți cei ce te caută, Ti că celor ce bat le vei descrie cer le vei da“, cerându-te ferbinte să primeș fiii tăi zmeriți, modestul la zidirea acestei sfintenite a educă un popor tina credință, un popor progres și de ordine... 1 ferbinte Te rog să faci aci biserică, pentru toți, încere noue de bine și si faci izvor nesecat de cr< du-i aceea putere neînvoiat-o și modestelor bise cui, să o faci adăpost sicriului sfânt, care ne ce mai prețioase tesaure păr dința și limba strămoș faci făclie luminătoare cele întunecoase ale ace să asculți și să împlineștile, ce ți se vor aduce ] și noaptea“. Și arhiereii, și preot poporul s’a rugat lui Di s’a făcut sărbătoare m<du-se ridicată pompeai Domnului, umplându-se inimele tuturora, și în si arhiepiscopului și metroistru loan, căruia rezerv dela provedința divină și piatra fundamentală, să ț fie bisericei, să conduc pănă la sfârșit, și prin î sfințirii s’o predeă sfintști națiuni.* Tot la acest loc ține tim și de congresul națcesc al provinciei noastruitane, ținut în toamna care ne despărțim. Acest congres are cele mai productive cieirea vechei noastre meriturul corp a rezolvit, pe idele curente, avizate de m fistru organic la compete semnate chestiuni de or mânat cu un pas înainte înființării noilor episco noul regulament pentru a introdus în mod providentul disciplinar, fiind în multe privințe antigu sând în noi convingerea,