Telegraful Roman, 1909 (Anul 57, nr. 1-142)

1909-01-24 / nr. 9

MENTUL. pwauu ’i­­ t< »mi 7 C., 8 luni 3 C. 50 fii. j j - 6 luni 8 C., 3 luni 4 C. P« ; t­­ ,6 luni 12 C., 3 luni 6 C. Sibiiu, Sâmbătă 24 Ianuarie (6 Februarie) 1909. Apare Molrița, Joia și Sâmbăta. Abonamentele și inserțiunile ■& se adreseze Administrației tipografiei arhidiecezane, Sibiiu, str. Măcelarilor 46. Corespondențele să se adreseze Redacției „Telegrafului Român“, strada măcelarilor nr. 45. Epistole nefrancate se refuză Articoli nepublicați nu se înapoiază. Anul LVII. INSERTIUNILE. Pentru odată 14 fi­., — de două ori 24 fil., — de trei ori 80 rândul cu litere garaond. Wekerie la Viena. 5 Februarie n. Situația politică in­tens domnului prim­­o . Viena și au­­ avut’o Marți la pa­ ’î ntreagă în fața M ■­tru a-i face la­• r . . re situație, deș­i c­are să le în­­ii, dacă se va • . . ■ • . se va putea, dospit mo.'.­ S- ar putea fi re­­•’ acum nu mai e dej­area intereselor e națiunei ma­ it <­­ ;ele oficioase ne j­­­u definitivă nu s’a dat nuia din partea Coroanei, , ă hotărâre defi-i s’a așteptat! ■le de căutat greu­tățile. . .. .ce dependentă ma­­­ ht u. »sluthiștii vreau preț, chiar și cu r • I­..­.­­ . ■ ei să se descarce lin cele mai du­reroase asupra țarii. Specialiștii cei ..... oastre au spus’o doin­a , a. .’o, că banca in­­ de pofiden­ta maghiară e astăzi păgu­bitoare pentru țară, și nici unul din­trt .. r Ív 1..... Vekerle și Szállva. . .•■.n­ 3iari ai țării, nu ...j­ • ■ a ea, ba toți dau ui .. c > doresc, să mai așterne, că . nu e timpul pen­ței lor, avută la palat, avut întrevederi­­ de esterne, ba­­iY>.H 1 care a conierat la ?­­. f­ . ■ ■ Bosniei și Herțe­. ă­­­inistrul prezident austria­c, cu care a avut­­ chip , a chestia băncii, uavei­ Dip­le­­­r: * respins și acum, <­t­aina unei bănci de 1 , guvernul ungar; ea și-a dat învo­irea, să se înceapă pertractările între guvernul ungar și cel austriac, pen­­tru că nu se poate ști, dacă ele nu vor duce totuși la o înțelegere mul­­țămitoare. Cu acest rezultat a ve­nit Wekerie Marți sara îndărăt la Budapesta. Până la terminarea acestor per­tractări, cari se vor începe în zilele proxime, crisa pausează­ și chiar și comisiunea parlamentară ungară, încredințată cu studiarea chestiei băncii, și-a amânat desbaterile pănă la finea lunei acesteia, când se va ști positiv, cum stăm cu banca; iar după ce se va ști aceasta, va urma și hotărârea definitivă a Coroanei, care se așteaptă mereu. Coroana adecă nu și poate spune cuvântul decizător înainte de a fi dat guver­nelor sale timpul necesar de a re­gula ele între olaltă afacerea acea­sta de caracter curat economic. Dacă guvernele ajung la înțelegere, Coro­ana aproabă înțelegerea lor, dacă nu, decide, ce și cum are să se întâmple. Cum va suna aceasta hotărâre definitivă a Coroanei? Ori în mod favorabil pentru Maghiari, ori în mod nefavorabil. In cașul prim kossut­­thiștii ajung singurii stăpânitori pe situația politică, și se va forma un guvern curat independist, cu un nou program de muncă și cu un nou pact legal între ei și Coroană, iar în cazul din urmă devine necesară disolvarea parlamentului și efectua­­rea alegerilor noi pentru dietă, con­duse de un nou guvern, pus­ sub pre­­șidenția contelui Andrássy, actualul ministru de interne. Acestea sunt combinațiunile pe cari le face cu privire la viitoriul apropiat ziarul vienez n Rei­­isposi“s într’un număr mai recent, și cari consună întru toate cu părerile pe cari le-am desvoltat și noi, cu pri­vire la resolvarea crisei, — în numărul 6 al ziarului acestuia. Și noi spu­neam atunci, că ori se formează un nou guvern curat independist, ori se dispalvă parlamentul și se fac ale­geri noi, fie sub actualul guvern, fie sub altul. Ziariul „Reichspost“ e aplicat a crede mai mult în eventualitatea din urmă; de aceea propune de pe a­­cuma, ca Coroana să numească un nou guvern iarăși de transiție pen­tru Ungaria, cu un program foarte scurt de muncă, compus dintr-un singur punt: să facă legea electorală pe baza dreptului de alegere universal, egal și direct, cu votarea pe comune, și apoi celelalte să rămână în grija noului parlament, compus pe baza sufrajului universal. „Orice altă so­luție, — închee domnii de la „Reichs­post— nu poate să aducă decât noue nefericiri pentru țară și noule­­perderi pentru Coroană și pentru monarhie“... * Nu știm dacă le va fi ascultat sfatul, ori nu­ știm însă alt lucru, foarte îngrijitor pentru noi, anume, că eventualele noue alegeri, făcute poate chiar la primăvară, ne-ar afla pe noi Românii din Ungaria iarăși nepregătiți, ca totdeauna, pentru că nime­ni s’a îngrijit și nu se îngri­jește de o organizare temeinică a partidului, de o disciplinare a acelora cu cari va trebui să intrăm în lup­tele electorale, iar fără organizare și disciplină nu se câștigă lupte po­litice. Le spunem acestea pentru a atrage luarea aminte a celor che­mați, cari barem acuma, în vara a unsprezecea, ar trebui să se pună cu toată energia pe lucru, făcând or­ganizarea partidului în toate cercu­rile în cari majoritatea alegătorilor e română, chiar și numai din mo­tivul, că pentru eventualele desastre ei rămân respunzători în fața isto­riei și a posterității, care îi va ju­deca cu toată asprimea meritată pentru întrelăsările de cari s’ar face vinovați. Religiune și filosofii de n­. Aurel C. Popov Cum o să simtă oamenii simțire normală, că lumea tre să aibă un rost? Că lumea este însăși produsul unui suflet? Că a­supra micilor noastre suflete c­nești ar putea să fie, trebue să un suflet mare, supra­omenesc? voință și inteligență neînchipi­ă, dar simțită de noi? Simțită de în fiecare fir de iarbă, și dacă i­logia plantelor ne-ar ști spune, de o mie de ori mai mult decât se știe? Cum ar putea să crea?­­ ei într’o religiune revelată, pasi­va, cum este creștinismul? Doar ființa lor nu-i decât o întrupată intolera­tă, falnică și plină de dispreț pt ..tiu­ cei ce-și știu păstra credința. Intoleranța aceasta, atei­­mul insuși, e un produs al sceptici­­, nu lui. Și sceptici au fost mulți, le la Aristip pănă astăzi. E necesar în­doiala, firește, e indispensabilă, e fatală, căci din ea resare adesea adevărul. Dar religiunea unui popor e biruința lui asupra îndoelii, e a­­devărul suprem al vieții lui. Alții, străinii, nu se pot îndoi de acest adevăr, dar poporul și cei­ ce se­i din mijlocul lui, nu trebue să orienteze după ei. De fapt, o­mul nu se îndoește decât atunci, când scepticizmul străin cuci­tește încet, încet pe fii de ai săi aleș­­ dar, slabi de înger, când aceștia a­fi­sează de inteligența ce le-a dat-o neamul lor, credința lui stră­­unu, Dumnezeul lor, al tuturora, când tocmai cărturari de ai săi, cetind greșit în cartea firii, nu-și știu pune frâu la gură și lacăt la inimă și caută, cu știința pozitivă, să cio­plească ei un Dumnezeu nou , fără „taine.“ Mulți cărturari fără cart — și nici­odată n’au fost mai­­­ uiți .ARA. ■4 * *'■« 'W. ■ Poe. ;rafice. — ‘ .­ ■ io ■­atură cultă, care să r Ppe, liricul glasu­rilor ,­­ jetul morții, autorul­­ povestirilor fantastice. 1 .o împlinesc în anul ! . . ,erea sa și șasezeci ! t­­­09—1849). Memoria ■­ < ri­tului american este­­ ri î­ c­­i­t... a America, în patria eptății, și în Engli­­e o ■­t totdeauna mai ob­. , dar împotriva calom­niatorilor de acest j .­b­it un scriitor genial și troc. Contimporanii plă cere conferențele, ft­irile lui, dar fâceau •■•I ■ ,­ Ou •• -i alina miseria. Cri­v­a aspre, asupra unor­­­­ să fie crestate, i­au gă de du­mâni pe r­­ud ”b.­ Stat nici atunci, când soru le era deja mort și ingropiat. - o • său, irlandez de ori­v f, 1 catolicii erau pri­,.­­ ' părăsit Irlanda ple­când la America, unde s’a și statornicit. Tatăl lui Edgar a fost om tânăr și entu­­siast, care în contra voinții părinților săi, s’a căsătorit la vârstă de 18 ani cu o ,co­mediantă“, de dragul căreia s’a făcut și el comediant. După vre-o doi ani au murit amândoi de tuberculoză. Băiețelul lor or •­fan, Edgar, l-a adoptat nașul său Mr. Al­lan, bogătan cu nevastă și fără copii. După nașul său și-a luat numele de Ed­gar Allan Poe. Răsfățat în casa luxuri­­oasă a părinților adoptivi, Edgar nu pu­tea simți ce este iubirea de mamă adevă­rată. Când era acum de șapte ani (1816), l-au lăsat într-un pensionat în apropierea Londrei, peste 5 ani (1821) l-au adus ia­­răși la America să-și urmeze învățătura în Richmond, mai târziu la universitatea din Charlottesville, în statul Virginia. Avea cunoștințe frumoase în limbile cla­sice și în științele naturale, era tânăr fru­mos și cu mișcări îndemânatice, dar de temperament violent. Ii lipsea virtutea de a se culca între 9 și 10 ore seara, și-l chinuia patima de a risipi banul în jocuri de hazard. Ca să lupte pentru libertatea Greciei în rândurile voluntarilor, a trecut în 1827 în Europa și a stat aici mai bine de un an, dar pe unde a umblat, nu se știe. Mr. Allan reprimește (în 1829) pe cel ce plecase în Europa fără învoirea lui. Soția lui Allan își domolise adeseori băr­batul necăjit pentru nesupunerea fiului adoptat, dar acum femeia aceasta bună de inimă nu mai trăia, Edgar, prin Mijloci­rea părintelui său văduv, a fost primit în­­ școala de răsboiu.­­ Poezia nu s’a nărăvit­­ nici­odată cu disciplina militară, iar E­dgar (în 1831), a fost concediat din școală pen­tru motive „de insubordonațiune și negli­­jență în serviciu”, și s’a reîntors acasă la Mr. Allan, care era foarte nemulțămit de isprăvile lui Elgar. Supărarea s’a mărit îndeosebi atunci, când tânărul voia să se căsătorească cu o damă, cu care se logo­dise, iar tatăl său adoptiv i-a declarat, că nu-i mai dă nici un ajutor. Ruptura în­tre fiu și tată s’a făcut definitivă, înda­­­tă ce după aceasta Mr. Allan s’a căsătorit a doua oară cu o femee tinără, care l-a dăruit cu trei copii. De acum încolo numai munca sa li­terară avea să-l susțină. Sprijinit de unii scriitori mai înțelegători a fost angajat colaborator la o foaie literară în Rich­mond. Cu toată firea sa nervoasă, acea­sta a fost vremea cea mai fericită în viața poetului, când se bucura de o bună în­grijire în casa unei surori a tatălui său adevărat; mătușa aceasta Clemm avea o fiică Virginia, care în curând s-a căsăto­rit cu vărul său Elgar. . . Poetul, în sfâr­șit, avea casă și masă și mulțămire, cum nu mai avuse nicăiri. Fericirea nevisată a început a se întu­neca, îndată ce poetul a băgat de seamă, că soția sa, frumoasă ca o icoană, e atacată de boala, de care au murit părinții lui. Ca să câștige mijloace mai potrivite­­ și mai bune pentru traiul lor, Poe a pri­mit (în 1837) redacțiunea unui ziar mitic­­literar în New York, mai târziu în Balti­more. Compatrioții săi ,practici cum erau și sunt, nu prea sprijineau înt­­•­derile lui Poe, al cărui extraordina­r alan' îl recunoașteau pe atunci foarte­­ iți:, dintr’ânșii. El trebuia să muncea ă din greu și să scrie și astfel de lucru cai­­nu se prea împacă cu firea și cu taLntul unui mare poet. Poetului însă și fam­ilii sale, din care făcea parte o soție bolnavă și adorată, le trebuia pâne și d Soacra lui, și totodată mătușă, țin­­ân­du­ toată inima la copiii săi, la Edgar­ginia, și în timp de îngheț slab în­­ cm;­ umbla în New York din redacție , i­­­dacție, ca să vândă câte un mai de al poetului, care asemenea era «dru­­­cinat și trudit de muncă și năca de nopțile de veghere la păpatâii sale. Numărul prietenilor era mic și scă­dea, al dușmanilor criticului poet și amărea pănă și viața puțină Virg­­in­ei. Poe atunci și-a perdut pute mai scrie ceva. Ambițiunea nu-i «nu nici­decum să mărturisească puținilor , că în casa h­i s’a sălășluit sărăcie, totul Parker Willis­, om de inim,prin­sese totuși de veste, ce soarte ] ; miserie stăpânește în casa poetul­ui rând a pus la cale, de s’au adu­toare în bani, — care însă cel puțn Virginia au sosit prea târziu, e la începutul anului 1847,

Next