Telegraful Roman, 1909 (Anul 57, nr. 1-142)
1909-01-24 / nr. 9
MENTUL. pwauu ’i t< »mi 7 C., 8 luni 3 C. 50 fii. j j - 6 luni 8 C., 3 luni 4 C. P« ; t ,6 luni 12 C., 3 luni 6 C. Sibiiu, Sâmbătă 24 Ianuarie (6 Februarie) 1909. Apare Molrița, Joia și Sâmbăta. Abonamentele și inserțiunile ■& se adreseze Administrației tipografiei arhidiecezane, Sibiiu, str. Măcelarilor 46. Corespondențele să se adreseze Redacției „Telegrafului Român“, strada măcelarilor nr. 45. Epistole nefrancate se refuză Articoli nepublicați nu se înapoiază. Anul LVII. INSERTIUNILE. Pentru odată 14 fi., — de două ori 24 fil., — de trei ori 80 rândul cu litere garaond. Wekerie la Viena. 5 Februarie n. Situația politică intens domnului primo . Viena și au avut’o Marți la pa ’î ntreagă în fața M ■tru a-i face la• r . . re situație, deși care să le înii, dacă se va • . . ■ • . se va putea, dospit mo.'. S- ar putea fi re•’ acum nu mai e dejarea intereselor e națiunei ma it < ;ele oficioase ne ju definitivă nu s’a dat nuia din partea Coroanei, , ă hotărâre defi-i s’a așteptat! ■le de căutat greutățile. . .. .ce dependentă ma ht u. »sluthiștii vreau preț, chiar și cu r • I... . ■ ei să se descarce lin cele mai dureroase asupra țarii. Specialiștii cei ..... oastre au spus’o doina , a. .’o, că banca in de pofidenta maghiară e astăzi păgubitoare pentru țară, și nici unul dintrt .. r Ív 1..... Vekerle și Szállva. . .•■.n 3iari ai țării, nu ...j • ■ a ea, ba toți dau ui .. c > doresc, să mai așterne, că . nu e timpul penței lor, avută la palat, avut întrevederi de esterne, baiY>.H 1 care a conierat la ?. f . ■ ■ Bosniei și Herțe. ăinistrul prezident austriac, cu care a avut chip , a chestia băncii, uavei Dipler: * respins și acum, <taina unei bănci de 1 , guvernul ungar; ea și-a dat învoirea, să se înceapă pertractările între guvernul ungar și cel austriac, pentru că nu se poate ști, dacă ele nu vor duce totuși la o înțelegere mulțămitoare. Cu acest rezultat a venit Wekerie Marți sara îndărăt la Budapesta. Până la terminarea acestor pertractări, cari se vor începe în zilele proxime, crisa pausează și chiar și comisiunea parlamentară ungară, încredințată cu studiarea chestiei băncii, și-a amânat desbaterile pănă la finea lunei acesteia, când se va ști positiv, cum stăm cu banca; iar după ce se va ști aceasta, va urma și hotărârea definitivă a Coroanei, care se așteaptă mereu. Coroana adecă nu și poate spune cuvântul decizător înainte de a fi dat guvernelor sale timpul necesar de a regula ele între olaltă afacerea aceasta de caracter curat economic. Dacă guvernele ajung la înțelegere, Coroana aproabă înțelegerea lor, dacă nu, decide, ce și cum are să se întâmple. Cum va suna aceasta hotărâre definitivă a Coroanei? Ori în mod favorabil pentru Maghiari, ori în mod nefavorabil. In cașul prim kossutthiștii ajung singurii stăpânitori pe situația politică, și se va forma un guvern curat independist, cu un nou program de muncă și cu un nou pact legal între ei și Coroană, iar în cazul din urmă devine necesară disolvarea parlamentului și efectuarea alegerilor noi pentru dietă, conduse de un nou guvern, pus sub preșidenția contelui Andrássy, actualul ministru de interne. Acestea sunt combinațiunile pe cari le face cu privire la viitoriul apropiat ziarul vienez n Reiisposi“s într’un număr mai recent, și cari consună întru toate cu părerile pe cari le-am desvoltat și noi, cu privire la resolvarea crisei, — în numărul 6 al ziarului acestuia. Și noi spuneam atunci, că ori se formează un nou guvern curat independist, ori se dispalvă parlamentul și se fac alegeri noi, fie sub actualul guvern, fie sub altul. Ziariul „Reichspost“ e aplicat a crede mai mult în eventualitatea din urmă; de aceea propune de pe acuma, ca Coroana să numească un nou guvern iarăși de transiție pentru Ungaria, cu un program foarte scurt de muncă, compus dintr-un singur punt: să facă legea electorală pe baza dreptului de alegere universal, egal și direct, cu votarea pe comune, și apoi celelalte să rămână în grija noului parlament, compus pe baza sufrajului universal. „Orice altă soluție, — închee domnii de la „Reichspost— nu poate să aducă decât noue nefericiri pentru țară și nouleperderi pentru Coroană și pentru monarhie“... * Nu știm dacă le va fi ascultat sfatul, ori nu știm însă alt lucru, foarte îngrijitor pentru noi, anume, că eventualele noue alegeri, făcute poate chiar la primăvară, ne-ar afla pe noi Românii din Ungaria iarăși nepregătiți, ca totdeauna, pentru că nimeni s’a îngrijit și nu se îngrijește de o organizare temeinică a partidului, de o disciplinare a acelora cu cari va trebui să intrăm în luptele electorale, iar fără organizare și disciplină nu se câștigă lupte politice. Le spunem acestea pentru a atrage luarea aminte a celor chemați, cari barem acuma, în vara a unsprezecea, ar trebui să se pună cu toată energia pe lucru, făcând organizarea partidului în toate cercurile în cari majoritatea alegătorilor e română, chiar și numai din motivul, că pentru eventualele desastre ei rămân respunzători în fața istoriei și a posterității, care îi va judeca cu toată asprimea meritată pentru întrelăsările de cari s’ar face vinovați. Religiune și filosofii de n. Aurel C. Popov Cum o să simtă oamenii simțire normală, că lumea tre să aibă un rost? Că lumea este însăși produsul unui suflet? Că asupra micilor noastre suflete cnești ar putea să fie, trebue să un suflet mare, supraomenesc? voință și inteligență neînchipiă, dar simțită de noi? Simțită de în fiecare fir de iarbă, și dacă ilogia plantelor ne-ar ști spune, de o mie de ori mai mult decât se știe? Cum ar putea să crea? ei într’o religiune revelată, pasiva, cum este creștinismul? Doar ființa lor nu-i decât o întrupată intolerată, falnică și plină de dispreț pt ..tiu cei ce-și știu păstra credința. Intoleranța aceasta, ateimul insuși, e un produs al sceptici, nu lui. Și sceptici au fost mulți, le la Aristip pănă astăzi. E necesar îndoiala, firește, e indispensabilă, e fatală, căci din ea resare adesea adevărul. Dar religiunea unui popor e biruința lui asupra îndoelii, e adevărul suprem al vieții lui. Alții, străinii, nu se pot îndoi de acest adevăr, dar poporul și cei ce sei din mijlocul lui, nu trebue să orienteze după ei. De fapt, omul nu se îndoește decât atunci, când scepticizmul străin cucitește încet, încet pe fii de ai săi aleș dar, slabi de înger, când aceștia afisează de inteligența ce le-a dat-o neamul lor, credința lui străunu, Dumnezeul lor, al tuturora, când tocmai cărturari de ai săi, cetind greșit în cartea firii, nu-și știu pune frâu la gură și lacăt la inimă și caută, cu știința pozitivă, să cioplească ei un Dumnezeu nou , fără „taine.“ Mulți cărturari fără cart — și niciodată n’au fost mai uiți .ARA. ■4 * *'■« 'W. ■ Poe. ;rafice. — ‘ . ■ io ■atură cultă, care să r Ppe, liricul glasurilor , jetul morții, autorul povestirilor fantastice. 1 .o împlinesc în anul ! . . ,erea sa și șasezeci ! t09—1849). Memoria ■ < ritului american este ri î cit... a America, în patria eptății, și în Englie o ■t totdeauna mai ob. , dar împotriva calomniatorilor de acest j .bit un scriitor genial și troc. Contimporanii plă cere conferențele, ftirile lui, dar fâceau •■•I ■ , Ou •• -i alina miseria. Criva aspre, asupra unor să fie crestate, iau gă de dumâni pe rud ”b. Stat nici atunci, când soru le era deja mort și ingropiat. - o • său, irlandez de oriv f, 1 catolicii erau pri,. ' părăsit Irlanda plecând la America, unde s’a și statornicit. Tatăl lui Edgar a fost om tânăr și entusiast, care în contra voinții părinților săi, s’a căsătorit la vârstă de 18 ani cu o ,comediantă“, de dragul căreia s’a făcut și el comediant. După vre-o doi ani au murit amândoi de tuberculoză. Băiețelul lor or •fan, Edgar, l-a adoptat nașul său Mr. Allan, bogătan cu nevastă și fără copii. După nașul său și-a luat numele de Edgar Allan Poe. Răsfățat în casa luxurioasă a părinților adoptivi, Edgar nu putea simți ce este iubirea de mamă adevărată. Când era acum de șapte ani (1816), l-au lăsat într-un pensionat în apropierea Londrei, peste 5 ani (1821) l-au adus iarăși la America să-și urmeze învățătura în Richmond, mai târziu la universitatea din Charlottesville, în statul Virginia. Avea cunoștințe frumoase în limbile clasice și în științele naturale, era tânăr frumos și cu mișcări îndemânatice, dar de temperament violent. Ii lipsea virtutea de a se culca între 9 și 10 ore seara, și-l chinuia patima de a risipi banul în jocuri de hazard. Ca să lupte pentru libertatea Greciei în rândurile voluntarilor, a trecut în 1827 în Europa și a stat aici mai bine de un an, dar pe unde a umblat, nu se știe. Mr. Allan reprimește (în 1829) pe cel ce plecase în Europa fără învoirea lui. Soția lui Allan își domolise adeseori bărbatul necăjit pentru nesupunerea fiului adoptat, dar acum femeia aceasta bună de inimă nu mai trăia, Edgar, prin Mijlocirea părintelui său văduv, a fost primit în școala de răsboiu. Poezia nu s’a nărăvit niciodată cu disciplina militară, iar Edgar (în 1831), a fost concediat din școală pentru motive „de insubordonațiune și neglijență în serviciu”, și s’a reîntors acasă la Mr. Allan, care era foarte nemulțămit de isprăvile lui Elgar. Supărarea s’a mărit îndeosebi atunci, când tânărul voia să se căsătorească cu o damă, cu care se logodise, iar tatăl său adoptiv i-a declarat, că nu-i mai dă nici un ajutor. Ruptura între fiu și tată s’a făcut definitivă, îndată ce după aceasta Mr. Allan s’a căsătorit a doua oară cu o femee tinără, care l-a dăruit cu trei copii. De acum încolo numai munca sa literară avea să-l susțină. Sprijinit de unii scriitori mai înțelegători a fost angajat colaborator la o foaie literară în Richmond. Cu toată firea sa nervoasă, aceasta a fost vremea cea mai fericită în viața poetului, când se bucura de o bună îngrijire în casa unei surori a tatălui său adevărat; mătușa aceasta Clemm avea o fiică Virginia, care în curând s-a căsătorit cu vărul său Elgar. . . Poetul, în sfârșit, avea casă și masă și mulțămire, cum nu mai avuse nicăiri. Fericirea nevisată a început a se întuneca, îndată ce poetul a băgat de seamă, că soția sa, frumoasă ca o icoană, e atacată de boala, de care au murit părinții lui. Ca să câștige mijloace mai potrivite și mai bune pentru traiul lor, Poe a primit (în 1837) redacțiunea unui ziar miticliterar în New York, mai târziu în Baltimore. Compatrioții săi ,practici cum erau și sunt, nu prea sprijineau înt•derile lui Poe, al cărui extraordinar alan' îl recunoașteau pe atunci foarte iți:, dintr’ânșii. El trebuia să muncea ă din greu și să scrie și astfel de lucru cainu se prea împacă cu firea și cu taLntul unui mare poet. Poetului însă și familii sale, din care făcea parte o soție bolnavă și adorată, le trebuia pâne și d Soacra lui, și totodată mătușă, ținându toată inima la copiii săi, la Edgarginia, și în timp de îngheț slab în cm; umbla în New York din redacție , idacție, ca să vândă câte un mai de al poetului, care asemenea era «drucinat și trudit de muncă și năca de nopțile de veghere la păpatâii sale. Numărul prietenilor era mic și scădea, al dușmanilor criticului poet și amărea pănă și viața puțină Virginei. Poe atunci și-a perdut pute mai scrie ceva. Ambițiunea nu-i «nu nicidecum să mărturisească puținilor , că în casa hi s’a sălășluit sărăcie, totul Parker Willis, om de inim,prinsese totuși de veste, ce soarte ] ; miserie stăpânește în casa poetului rând a pus la cale, de s’au adutoare în bani, — care însă cel puțn Virginia au sosit prea târziu, e la începutul anului 1847,