Telegraful Roman, 1911 (Anul 59, nr. 1-137)
1911-01-01 / nr. 1
Anul LIX. '*-**♦ t cLA {J£n r s : 3 |'j ~'"J Bibi In, Sâmbătă 1/14 ianuarie 1911. .. 1. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. ABONAMENTUL: pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 luni 3 C. 50 fii. Pentru monarhie pe an 16 C., 6 luni 8 C., 3 luni 4 C. Pentru străinătate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 8 luni 6 C. Abonamentele și inserținnile să se adreseze Administrației tipografiei arhid. Sibiiu, str. măcelarilor 45. Corespondențele să se adreseze Redacției „Telegrafului Român“, str. măcelarilor Nr. 45. Epistole nefrancate se refuză. Articoli nepublicați nu se înapoiază. INSERȚIUNILE: Pentru odată 1461.. — de două ori 24 fii.. — de trei ori 80 fie rândul cu litere garmond. Ion abonament deschidem cu 1 Ianuarie v. 1911 la ziariul „Telegraful Român 66 cu prețurile indicate în fruntea foii, anume: pe un an 16 coroane, pe șase luni 8 coroane, pe trei luni 4 coroane. Rugăm pe vechii noștri abonați să binevoiască a-și reînoi din vreme abonamentul, stăruind totodată pentru lățirea ziariului nostru în cercul amicilor și cunoscuților lor. Abonamentele se fac prin mandat poștal, trimițându-se prețul înainte. Numele abonatului, împreună cu locuința și poșta ultimă, să se scrie corect și legibil, pentru ca la poștă să nu se facă greșeli. Banii de abonament se trimit Administrațiunei tipografiei arhidiecezane în Sibiiu (Nagyszeben), strada Măcelarilor, Nr. 45. Administratie. Importanta istoriei regionale în invățământul primar. Ceea ce caracterisează, mai ales, învățământul istoric din școlile noastre primare de un timp încoace, este lipsa oricărei valori educative a materialului istoric ce se propune în aceste școli. Pedagogia oficială a țării noastre a impus tuturor școlilor unul și acelaș material didactic, fără considerare la marea varietate a sufletului cetățenilor diferitelor regiuni ale țării, varietate, care e un eflux al rassei, al climei, al poziției geografice și al desvoltării lor istorice, învățământul istoric de azi desrădăcinează sufletul copiilor de pământul, în care s’au născut și în care trăiesc —și cearcă să-l cultive cu elemente reci, în parte străine, lipsite de legătură cu sbuciumările cari îi ating mai viu sufletul. Planul de învățământ oficial eliminează în mod consecvent istoria locală și regională, punând în locul acestora excluziv istoria generală a țării. Ce e mai apropiat de sufletul copilului și de al poporului din mijlocul căruia a ieșit și în mijlocul căruia trăiește, planul din chestiune trece sub tăcere, în credința că această istorie locală și regională e sau fără nici o valoare sau primejdioasă. Cum că această istorie însă nu numai că nu e fără nici o valoare, ci dimpotrivă, ea e de cea mai cardinală importanță, și cum că numai pe ea se poate sprijini învățământul istoriei generale, despre aceasta vorbesc exemplele, pe cari ni le ofer în această privință alte țări, mai multe ca a noastră. Iată cum preciseaza rostul și importanța istoriei regionale dl Pierre Gautier, arhivarul departamentului Haute-Marne (Franța), într’un articol publicat în bulletin de l’einseignement primaire de la Haute-Marne: „Istoria regională începe, din fericire, să-și facă loc în școala primară. învățătorii și-au dat seama, că învățământul istoric, întocmai ca și învățământul de celelalte categorii, trebue se aibă ca bază lucruri concrete. Iar concretul în istorie, în vârsta copilului care n’are decât o noțiune cu totul imperfectă despre timp și despre spațiu, e ceea ce e mai aproape de ochii lui, de sufletul și de inima lui, d e ținutul lui, vechea provincie, sau vechea „țară“ a lui, cu meșteșugurile ei, cu arta ei, cu oamenii ei mari și cu toate întâmplările, cari au caracterizat și format viața strămoșilor, și cari au contribuit, alături de alte influențe, la formarea psihologiei rassei“. „Vreme îndelungată elevilor noștri nu li s’a dat, sub numele de istorie, decât un catalog sec de nume proprii, carilor nu le spuneau nimic. Numele acestea nu erau de fapt niște semne sugestive, în jurul cărora să se grupeze o serie oarecare de fapte, pe cari să le reamintească sau să le rezume. Numele și faptele, cari se învață ca istorie în școala primară, trebue să aibă o valoare de caracter. Dintre ele acelea au o putere caracteristică mai intensivă și fac o impresie mai trainică, cari privesc mai de aproape viața copilului. Numele locurilor din „mica lui patrie“ îi sunt familiare; el nu mai trebue să le învețe, în schimb găsește un mare interes în aceea, că le aude pomenire în școală. El află că anumite familii ale ținutului său poartă încă și azi numele unor oameni mari, cari au avut un rol în istorie, iar dacă descendenții marilor bărbați de odinioară s’au stins, cum prea adeseori se întâmplă, rămâne totuș drept o plăcere aceea, de a vedea cu ochii sufletului pe oamenii mari de odinioară trăind sau trecând prin locurile cunoscute, pe pământul unde se sburdă acum copiii — iar aceasta suscită curiozitatea și emoția și fixează foarte ușor și foarte fidel în memorie numele și lucrurile mari din trecutul regiunei respective. O întâmplare amn istoria națională sau generală poate să se imprime în sufletul copilului într’o formă cu totul vagă — dacă însă i-o caracterisezi prin vre o consecință sau prin vr’o particularitate, ce stă în legătură directă cu ținutul lui — materialul istoric devine cu totul asimilabil, atențiunea crește în mod eclatant, iar faptul se reține ușor și se înrădăcinează în viața sufletească a copilului“. „O instituțiune se manifestă prin faptele care o ilustrează și o comentează. Și faptele și întâmplările remarcabile din istoria regională trebuesc privite sub acest unghiu. Părinții și moșii copiilor noștri au trăit aici, pe pământul de azi al nostru și conștiința acestui fapt nu va putea rămânea fără o influență determinătoare asupra vieții sufletești a copilului“. „O lecție de istorie regională e o lecție amplă de lucruri, cari învie trecutul în inimile emoționale ale copiilor. Departe de a face, ca copiii să uite istoria țării, istoria regională, dimpotrivă o precisează ... Scopul istoriei regionale în școala primară e, de fapt, de a face pe copii se înțeleagă și să pătrundă istoria generală a țării.“ „Dar pe lângă aceasta mai are un avantaj istoria regională, anume, că ea îi face pe copii să cunoască și să-și iubească mica lor patrie. Nu e de loc indiferent pentru vieața noastră morală și chiar și pentru vieața noastră practică, de a cunoaște moștenirea noastră și istoria noastră, de a comunica prin emoții cu strămoșii noștri, de a cunoaște prețul de sânge, de muncă și de jertfă, cu care au cumpărat ei petecul de pământ, care ne hrănește. Istoria regională și locală contribue la „înrădăcinarea“ copiilor noștri în pământul micei lor patrii.“ „Să nu ne temem, că prin aceasta se va știrbi iubirea de patrie! învățământul nu separă istoria națională de istoria regională. Noi nu cunoaștem nimic mai educativ in sensul național și social al cuvântului, decât priveliștea interdepentendenței necesare a regiunei — de patrie. Arătați-le copiilor, că mica lor patrie a fost în legătură cu anumite evenimente mari, cari s’au petrecut mai departe, sau mai aproape de teritoruil ei, — oare aceasta nu e o grație tocmai istoriei regionale, o admirabilă lecție concretă și activă, de solidaritate și unitate?“* E foarte nimerită această caracterizare a istoriei locale și regionale. Din ea reiese marea valoare educativă tradițiilor și a istoriei mai apropiate a fiecărui sat, și aceasta e în perfectă armonie cuprin *) Vezi Revue Pedagogique, Paris, 1910, pag. 488-89. FOIȘOARĂ. Prima ocupație.*) Traducere de Eugeniu Muntean paroh în Vărd. Iubite Ioaie! In scrisoarea mea din urmă, în care am vorbit despre îndeplinirea afacerilor mai urgente, am întrelăsat a-mi exprima marea mea bucurie asupra împrejurării ce mi-ai comunicat, că anume, doi frați preoți vecini, îndată ce au aflat despre sosirea ta, te-au percetat și bineventat, îmi închipui, pe mare a fost bucuria ta în urma acestei vizite neașteptate, care le servește fraților tăi spre cinste. Datorința sfântă, isvorâtă din spiritul creștinismului: „Cu iubire frățească iubiți vă unul pe altul, cu onoare în timpa nativă unul pe altul, să cuprinde, pe drept, în epistola cătră Romani, dar nu este întipărită în inima flecăruia, și a lăsat cea mai puțină urmă în inima câte unui bărbat învățat, care în conștiința sa sfătoasă așteaptă cu aroganți, ca mai întâi să meargă omul la el, ca apoi să l examineze din fir pănă în păr, că e sau nu vrednic de prietinia lui? Căci aceasta să observă la mulți; pentru aceea am primit cu nespusă bucurie vestea, că doi frați, demni de iubirea ta, au grăbit să te bineventeze, și sunt film convins, că visita le-ai întors , fără întârziere, și te ai oferit bunăvoinței și prietiniei lor. Peste tot te sfătuesc, să-ți cercetezi vecinii în săptămânile prime și să vă impuneți unul altuia bunăvoință. Această visită, bunăvoință și sprijinul reciproc, sunt obligamentele dragostei, creșterei bune și ale stimei reciproce, uzitarea cărora nobilizează inima fraților (colegilor), iar credincioșilor le servește spre pildă, întors de la visite, desigur și simți îmboldit din nou spre lucru și experiență. Păstorul sufletesc e dator a arăta interes față de toate lucrurile și a observa totul. Ocupăte cu studiarea matriculei parohiale! Eu vara primă am petrecut-o — în satul meu — răsfoind cu atențiune aceste matricule, cu toate că cele mai multe erau de prin anii 1600. Nu mai amintesc, că parohii vechi au folosit aceste cărți, — mai ales cea a morților, — și cu scopul de a însemna ceva momentuos în ele, privitor la vreun parohian sau la parohia întreagă, și a lăsa prin aceasta viitorului ceva. Pe unele din aceste însemnări eu le-am subtras apoi cu cerneală roșie, pentru ca să fie observate mai ușor. Un lucru nu pot însă întrelăsa, că în decursul cotitului, uneori plictisitor, alteori interesant, am îndrăsnit a-mi forma o judecată oarecare asupra alor 24 de înaintași, cu numele cărora m-am întâlnit în matriculă. Eu am dedus din grija cu care purtau matricula și din scrisoarea ce au întrebuințat-o, conștiențiositatea sau neglijența ce-i caracterisa. Ca deosebire pe unul din secolul trecut l-am câștigat drag, și cetindu-i observările îmi ziceam: Cine a condus matricula așa corect și a scris așa frumos, acela a trebuit să fie și în alte afaceri conștiențios și un adevărat păstor sufletesc. Vezi, așa poate veni la o sută de ani și după tine un paroh tânăr, precum am fost eu atunci, și-și va face apoi observările în scris sau verbal asupra activității tale pastorale. De aceea, pentru ca să-ți asiguri renumele bun înaintea viitorului și a criticilor lui, folosește la scrierea documentelor scrisoare corectă și ceteală, și în general pune un deosebit pondt pe aceste documente, iar numele și conumele scrie 1 totdeauna legibil și corect. Fiindcă matricola este foarte însemnată, de aceea locul unde să păstrează să fie totdeauna sigur și statorit. Un paroh mai în anii trecuți era foarte vesel, că-și ținea matricula totdeauna la locul ei. Intr’o noapte, cu opasiunea unei tempestăți, fulgerul a aprins casa parohială. De a mai putea scăpa treburile casei nu mai putea fi vorbă. Parohul speriat a grăbit deci la locul unde și ținea de regulă matricula, și spre marea lui bucurie a scăpat documentele. Dar știu și un cez contrar. Un preot a fost atât de neglijent în conducerea matriculei, încât după moartea lui a trebuit să vină un comisar la fața locului, care a chemat apoi pe rând pe fiecare cap al familiei, pentru ca să afle una alta și să le inducă ulterior în matriculă. Pigritia nonnullorum in hac gravire est valde magna. Desigur vei fi scris ceva în cărticula de publicațiuni.*) Nu crede, că ce publici cu privire la slujbele de peste săptămână, sau ale unei sărbători, sau despre ori șice, e desjuns a induce numai superfluu, căci hieroglifele tile tu le înțelegeți, dar nu le cunoaște altul! Doamne! In ce perplesitate am ajuns eu cu o opasiune într’o comună, când după vorbirea ocasională a trebuit să cetesc din această părticică, fiindcă din cauza scrisorii nelegibile nu am putut descifra nici obiect nici nume! — alții et repesäi cam pudore. Nu cruța te rog nici timp nici atențiune, când scrii în această părticică, întrebuințează atât călindarul lumesc cât și cel bisericesc, și și cu luare aminte la anul in care s’a petrecut. Nu-ți uita nici de zilele de post, ori ciunare, — eu nu știu din ce pausă, dar îmi uitam adeseori. Grijește, ca să nu uiți publicarea sărbătorilor politice. Nu demult s’a întâmplat, că un om — pretins patriot .) Din cartea: „Scrisori cătră un preot tânăr“ de Aloise Melcher, director la un institut din Bavaria. Traducătorul. *) O cărticică de control, impusă preoților rom. catolici, care nu ar strica nici la noi. Z ș I 11