Telegraful Roman, 1913 (Anul 61, nr. 1-135)

1913-01-01 / nr. 1

Anul LAI. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 luni 3 C. 50 fii. Pentru monarhie pe an 16 C., 6 luni 8 C., 3 luni 4 C. Pentru străinătate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. Sibiiu, Marți 1/14 Ianuarie 191B. rmn"r t\ Tai LJüLiJtiANUL Apare Mariia, Joia și Sâmbăta. Abonamentele și inserțiunile să se adreseze Administrației tipografiei arhid.­ Sibiiu, str. Măcelarilor 45. Corespondențele să se adreseze Redacției „Telegrafului Român“, str. Măcelarilor Nr. 45. Scrisori nefrancate se refuză. Articoli nepublicați nu se înapoiază. Ar. 1. INSERȚIUNILE: Pentru odată 14 fii., — de două ori 24 fii., — de trei ori 30 fii rândul cu litere garmond. Dotațiunea preoțimi noastre in trecut și azi.*) De Dr. Ioan Lupaș. I. O chestiune, care preocupă de timp îndelungat nu numai preoțimea, ci pe toți cei ce se interesează de soartea bisericii noastre, este situa­ția materială atât de precară a preo­ților noștri. Pe când preoțimea altor confe­siuni, încărcată de fel­urite privilegii și scutințe, a fost pusă din timpuri vechi la adăpost de grijile traiului zilnic, ca să se poată dedica cu trup cu suflet misiunii sale sfinte,­­ pe preotul român îl găsim, în toată în­tinderea veacurilor triste și grele, ducându și traiul său lipsit, prigonit și apăsat de toate poverile unei vieți legate mai mult de glie, decât îndreptate spre țintele cele înalte, spre zările senine ale veșniciei. Preotul nostru din trecut îm­­părtășia întru toate soartea și felul de traiu al păstoriților săi, de cari nu-1 îndepărtase nici în tinerețe vre-o învățătură prea înaltă și stăruitoare, nici mai târziu vre-un belșug mai pronunțat de bună stare materială. Această stare de lucruri a avut pe de o parte urmări bune cimentând o legătură sufletească atât de in­timă, tra­gică și folositoare între preot și popor, iar de altă parte a avut urmări rele prin faptul, că a împedecat preoțimea noastră a se desface din cătușele unui traiu prea apăsat și a se pregăti pentru înde­plinirea unei misiuni culturale mai înalte și mai conștiente de scopurile sale. Cârmuitorii țării prea arareori se gândiau, să ia vre-o măsură și în favorul preoților români. Și chiar când se întâmpla­se ia vre-una, a­ceasta se executa anevoie sau nici­­­­dfcum. In cele mai multe cazuri cârmuitorii avizau preoțimea noa­stră tot numai la munificența atât de strâmtă și măsurată a poporului, încărcat și de altfel cu toate greu­tățile din lume. Așa d­­e, în dieta ținută la 1569 în Turda s’a hotărât, ca preoții români să capete dela cre­dincioșii lor câte o clae de grâu dela fiecare cap de familie. Iar cu vre-o 120 ani mai târziu această ho­tărâre s’a amplificat în modul urmă­tor: „preotul să capete dela tot o­­mul o clae de grâu și una de ovăs și o zi de coasă și alta de secere pănă în seară, în ziua de Sân-Petru un caș. Cine nu are oi, să plătească prețul cașului in ziua de Paști cu 2 potori. De botez 12 bani, de cununie 12 bani .... și cum grijesc biserica, așa să grijască și casa popilor. In schimb, fiecare preot trebuia să dea vlădicului plocon câte un florin pe an, după cum s’a fost introdus obi­ceiul din vechime, dela vlădica Ef­­timie (1572—74) încoace“. Unii din conducătorii bisericii românești de pe vremuri au cercat să cumpere moșii, din ale căror ve­nite să poată asigura urmașilor un traiu mai cinstit. Astfel se știe de­spre mitropolitul Dosofteiu, că a cumpărat la anul 1626 pe sama mi­tropoliei din Bolgrad moșia Beca de la nobilul Szikszai din Galtin (lângă Teiuț). Aceasta moșie însă la 1658 a ocupat-o cu forța Gregoriu Csiszér. Obiceiul de a înstrăina fără nici un drept averile și moșiile bisericii ro­mâne era foarte răspândit nu numai între nobili, ci și între oamenii de rând. De aceea a aflat principele Gavriil Bethlen de lipsă la 1615, cu prilej­ul confirmării episcopului Teo­­fil de la Prislop, ca pe toți cei ce au înstrăinat sau vor înstrăina moșii bi­sericești și, la cererea episcopului Teofil, nu le vor restitui bisericii, să-i amenințe cu pedeapsă de 200 fl., dacă sunt nobili, iar dacă sunt ple­bei, cu 12 fl. (cf. N. Dobrescu, Frag­mente pag. 22) In 2 Iunie 1651 a hotărât ma­gistratul din Sibiiu, că preoții ro­mâni pot cumpăra casă în Sibiiu, dar urmașii lor nu o pot moșteni, dacă nu sunt și ei preoți. Protopopul din Săcădate a cumpărat la 1678 o bucată de moșie de la srngurul An­drás Mihály; urmașii acestuia la 1737 o pretind înapoi. (Archiv für Lan­deskunde N. F. vo­. XXVII pag. 40.) Intre astfel de împrejurări, când mitropoliții noștri în zadar cereau să asigure existența materială a bi­sericii, când preoții nu aveau nici siguranța, că de agonistia vieții lor se vor putea bucura măcar urmașii cei mai apropiați, când tendința câr­­muitorilor era anume să țină întreg poporul nostru dimpreună cu preoții săi într’o stare de umilință și sărăcie perpetuă — e ușor de înțeles că preoții noștri au trebuit să rămână avizați numai la darul de bună voie al credincioșilor săi, la smeritele țăr­­mituri de hrană trupească, ce cule­geau în temeiul cuvintelor din Sf. Scriptură: „dacă am sămănat noi vouă cele duhovnicești, au mare lu­cru este, de vom secera noi ale voa­stre cele trupești, au nu știți, că cei ce lucrează cele sfinte, din bise­rică mănâncă, și care slujesc alta­rului, cu altarul se împărtășesc; așa și Domnul a rânduit, ca cei ce pro­­poveduesc Evanghelia, d­n Evan­ghelie să se hrănească“. (Pavel I. Corint 9, 11 —14) Dar aceste venite erau destul de nes­gure, cum sunt ele, în mă­sură și mai mare, în timpul de față. In felul acesta erau plătiți nu numai preoții, ci și învățătorii, prin colecte și daruri de bună voie din avutul țăranului, împăratul Iosif al II-lea a înțeles, cât de nesigură de­vine existența unui muncitor în o­­gorul culturii, dacă nu i se dă o leafă regulată. De aceea a dispus, ca învățătorii să fie plătiți din fon­durile comunale, iar nu din punga oamenilor singuratici ( ,man muss die Schullehrer nicht durch Collec­­ten, sondern aus dem Fundo der Communitäten, aus dem Allodial funde bezahlen und nicht aus dem Beutel der Leute“). In a 2-a călă­torie a lui Iosif prin Ardeal, la 1783, episcopul săsesc Fulk i s’a plâns, că această dispoziție le creiază mari greutăți. Atunci Iosif i-a răspuns prin următoarele cuvinte semnificative: „Preoții și învățătorii D-Voastre tre­­buesc plătiți și anume plătiți în mod cinstit, mai bine decât cei catolici, căci ai D-Voastre au femei și copii, aceia însă nu. Dacă supușii mei ar fi Turci, și dervișii lor ar trebui bine plătiți, ca să poată trăi. Eu aș dori, ca aceia, cari muncesc mult, să și fie plătiți mai bine ; iar aceia cari nu mun­cesc mult, să capete plată mai puțină. Acuma însă acela are plată multă, care muncește puțin, și care muncește mult, are plată puțină. De aceea aș dori bucuros, să le pun eu toate în rân­­duială și să împart cu dreptate, dar preoțimea catolică îmi pune tot fe­lul de piedeci; am dat d9 dracu cu ei“... („Ihre Geistlichen und Schul­lehrer müssen bezahlt werden und zwar rechtschaffen bezahlt werden, besser bezahlt werden als die ka­tholischen, denn ihre haben Weiber und Kinder, diese aber nicht. Wenn meine ünterb­anen Türken wären, so müssten auch ihre Dern,sche gut bezahlt werden und leben körmen. Ich mö hte, dass die, die viel ar­beiten, auch besser bezahlt würden, und die, die nicht viel arbeiten, we­niger bezahlt würden. Aber jetzt hat der viel Bezahlung, der wenig ar­beitet, und der viel arbeitet, hat we­nig Bezahlung. Ich möchte deswe­gen gern das Ganze zussammen nehmen und gerecht austeilen, aber die katholische Geistlichkeit macht mir allerhand Hindernisse; ich habe den Teufel mit ihnen“... cf. „Archiv des Vereines für sieb. Landeskunde N. F. XXIX. 1900 pag. 478). Aceste cuvinte ale luminatului Iosif al II-lea se potrivesc foarte bine nu numai la starea de pe a­­tunci a preoților noștri, ci și la cea de astăzi. De altfel nici starea preo­­ t) Cuvânt de deschidere rostit în conferența preoților din protopopiatul Saliștii, întruniți în Gura­­râului la 1/14 Noemvrie 1912. FOIȘOARA. Călătoria Mitropolitului Sava Brancovici­­ la ioseva. De Dr. 8. Dragomir. Pentru milostenie a plecat în Rusia Sava Brancovici, celebrul Mitropolit al Ar­dealului, luptătorul îndrăzneț pentru dreapta sa credință cu viață așa de sbuciumată și cu sfârșit așa de trist. Călătoria aceasta scoate și mai mult în relief individualitatea bine pronunțată a acestui arhiereu, care a știut să impună și în străini, în Moscva, în cetatea care a văzut atâția patriarhi, mi­­tropoliți și episcopi răsăriteni. Un cont­eporan al lui Sava, Mihail Cserei, afirmă că „omul acesta învățat și espert“, care a fost Sava, adeseori a fost trimis de principele Ardealului în Rusia și Polonia, precum și în cele două țări româ­nești“.1 Din alte documente contimporane însă noi n­e-am încre­dințat că Sava în Ru­sia a fost numai odată. Adevărat că principii ardeleni nu aveau legături cu Moscva, fiindcă nici un interes nu-i îndemna spre aceasta. Cu Cazacii însă schimbau adeseori solii. Astfel în 1651 aflăm soli ungurești la Hatmanul Ciazici­ 1 Cipariu. Acte și fragmente, p. 270. lor,1 iar în 1654 vin solii Hătmanului Bog­dan Hmielnițchi în Ardeal, unde sunt pri­miți cu mare cinste și încărcați cu frumoase daruri.2­3 . Se mai afirmă, pe urmă, că in anul 1659—1660 Principele Gheorghe Ra­­coți II a trimis un sol la Cazaci să le ceară ajutor împotriva Turcilor, „pe care însă când se înturna cu bună făgăduință de la Cazaci, l-a prins principele Moldovei și l-a trimis la Poartă“.­ Șincai crede că acest sol era Sava Bran­covici. Dar solul, care a fost trimis de Ra­­coți la Cazaci și de acolo în Moscva la Țarul Alexie Mihailovici, nu era Sava, ci un Arhimandrit din Ierusalim cu numele Par­tenié, care trecea tocmai atunci spre Ru­sia cu un călugăr Grigorie și cu diaconul Hrisant. Ajuns în Mosova Partenie a pre­zentat scrisori de la Domnii din ambele prin­cipate române și de la principele Racoți, cari cereau împreună ajutor împotriva Turcilor și Tătarilor.­ Scrisoarea lui Racoți e datată în Rad­­not la 1 Noemvrie 1659. Cerând ajutor, Racoți spune aprrat că de mult a căutat prilej să scrie Țarului, dar pănă acum nici­decum nu i-a fost cu putință.5 Prin urmare solul lui Racoți nu era Mitropolitul Sava care, de­sigur, nu s-ar fi întors mai mult de la Poartă, ci și-ar fi per­­dut viața acolo ca și Patriarhul Gavril din Ipec omorât de Turci în anul 1659 pentru relațiile lui cu Rusia.­ Despre călătoria lui Sava în Rusia în anul 1668 ni s’au păstrat două izvoare: Cronica fratelui său, a lui Gheorghe Bran­covici, și Actele din Arhivul principal al ministerului de externe din Moscva. Gheorghe Brancovici vorbește despre această călătorie la Cronica sa de la pa­gina 1563 pănă la 1570. După ce poves­tește cum a fost pustiită „Mitropolia“ de două ori de Turci și de Tătari și odată aprinsă de dușmanii ei, amintește și de grija ce a avut-o Mitropolitul Sava pentru res­taurarea ei. El și-a pus în gând, după ce s-a sfătuit mai intâiu cu fratele său Ghe­orghe, să facă o călătorie la Moscva. De aceea a cerut permisiunea de la Principele Mihail Apafi sa meargă în Moscva să adune milostenie și să vadă împărăția moscovită, dar mai ales pentru că atunci se auzia că sunt acolo și patriarhii din Alexandria și Antiohia cu mulți alți mitropoliți și epis­­copi răsăriteni și țin sobor în Moscva pen­tru „a regula unele lucruri”. Principele Ar­dealului le-a dat cu greu permisiunea acea­sta, fiindcă nu putea să se lipsească de serviciul lui Gheorghe. P­e când peste țara leșească, la Smolensk au trecut Dniprul și deodată cu primăvara au ajuns in cetatea împărătească a Moscvei. Aici au fost­“pri­­miți binevoitor de Țarul Alexie Mhailovici, care i­a așezat în Curtea unui mitropolit, din Moscva și le-a dat întru ajutor pe bo­ierul Artemon Serghievici. In ziua Sf. Apo­stoli Petru și Pavel a servit și Sava îm­preună cu ceilalți Arh­erei in soborul Us­­peniei. Cu acest prilej Gheorghe Branco­vici — cum spune singur — a fost învred­nicit de o deosebită atențiune din partea Țarului. Pe urmă Sava mai zăbovind câ­­tăva vreme în Moscva, a cerut de la Țarul să-i îngădue a se întoarce înapoi în epar­hia sa din Ardeal. Țarul l-a mai oprit spu­nând că-i un lucru neobicinuit și da mi­rare, ca un arhiereu să se întoarcă așa de repede de la scaunul Maiestății Sale. Sava a răspuns că lucrează în­potriva canoanelor arhiereul, care se depărtează din eparhia sa pe mai mult timp decât un an. Așa l-a trimis Țarul cu multă cinste, după ce a dat răspuns la scrisoarea lui Mihail Apafi și după ce a fost bogat dăruit atât cu daruri arh­erești, cât și cu altele. Ce-i drept, Ța­rul și-a exprimat dorința să-i lase pe fra­­ t O spune aceasta un mitropolit grec în Moscva la Kapterev. Caracter... p. 360. 2 Pom­oe Sobranie Zarionov I. I. Prii. I. 3 Șincai, Cronica, anul 1660. * Actele moldo-valahe, 7168, No. 1. I­ Ibidem. 1 Glas, LVIII.. p. 251. De un călugăr trimis la Moscva de Constantin Vodă, prins pe urmă când se întorcea, de Turci în Moldova și pedepsit de că­­tră Vizir in Constanti­no­pol, la începutul anului 1661, se știa în Moscva. Stefan Vodă­­­l Moldovei a pri­mit poruncă să nu mai sloboadă prin Moldova pe nici un cleric grec spre Rusia. Kapterev, Caracter.., p. 318.

Next