Telegraful Român, 1921 (Anul 69, nr. 2-87)
1921-11-29 / nr. 82
Anul LXIX. Nr. 82 Sibiu, 16/29 Noemvrie 1921 . 1 Itala AbotiaMieniul: Un an 80 Lei. — Şase luni 40 Lei. — Trei luni 20 Lei. ■ Corespondenţele să se adreseze Redacţiei «Telegrafului Român», Strada Măcelarilor Nr. 45. ~ Scrisori nefrancate se refuză. — Ziarul apare Marţia şi Vinerea Articole nepublicate nu se înapoiază. 3\ Asrafulr■ * m Nr* 6 Procuratura de stat Organ naţional-biserices str- Schewls (Of.) Loco l Preţul inserţiunilor, după Invocalii — Abonamentele şi inserţiunile să se adreseze Administraţiei ziarului «Telegraful Român», Sibiu, Strada Măcelarilor Nr. 45. Analize sufleteşti Nimic nu este mai uşor decât să faci complimente reverenţioase bisericii: «Biserica ne-a conservat ca neam românesc, biserica este fundamentul vitorului», «de la felul cum va munci biserica depinde sănătatea fizică şi morală a poporului românesc». ... Dar să băgăm de seamă noi «modeştii» slujitori ai bisericii, că deodată cu complimentele ni se atribuie şi o uriaşă responsabilitate pentru faţa sufletească a poporului pe care îl păstorim. O admit, şi eu şi Dta, şi toată lumea, că religiositatea este factor cardinal în înflorirea unui popor, — dar greutatea problemei acesteia zace în întrebarea: Cum să facem pe oameni religioşi? Reţeta e aici. La 5000—6000 de credincioşi institui bunăoară 3 preoţi, şi aceşti trei oameni vor munci din răsputeri; vor predica, vor servi frumos, vor ţinea conferinţe. Vor avea familii cu exigenţe materiale — şi nu mai vorbim de cele sufleteşti, — cu care nu te poţi târgui, dar să zicem, că de dragul apostolatului, nu se vor sinchisi de durerile familiei lor, ci se vor jertfi în tot chipul posibil, şi să vedeţi că toată lumea o să fie religioasă, şi savantul profesor universitar, şi economul, şi meseriaşul.... «Avem preoţi curat ritualişti», cari nu muncesc şi nu se jertfesc deajuns; de aceea întimpinăm atâtea mizerii în viaţa noastră sufletească, — cam aşa sună judecata multor orbiţi binevoitori ai bisericii şi ai credinţii strămoşeşti. După modesta mea părere, judecata aceasta pe care o au cei mai mulţi oameni de ai noştri, este cât se poate de simplistă şi nedreaptă, pentru că în felul acesta, ca doi sau trei preoţi sâ muncească şi să se jertfească până la nemurire, nu se poate face religiositate. Viaţa religioasă îşi are psihologia ei, şi dacă nu o cunoşti, în zadar te frămânţi şi jertfeşti, pentru că resultatul muncii tale are să fi nul. Un exemplu va arunca destulă lumină asupra adevărului, pe care vreau să-l apăr în şirele ce urmează. Un preot, cu carte şi cu destulă însufleţire pentru cariera lui, mi-a istorisit deunăzi următoarea întâmplare: «Iţi poţi închipui ce amărât sânt, două săptămâni m’am pregătit cu o predică, a cărei temă era: Influenţa duhului familiar curat asupra copiilor. Duminecă am predicat; dar ce să vezi, când eram mai încălzit şi mai însufleţit, fruntaşul satului şi-a luat pălăria şi a plecat afară. Şi omul acesta, cu gestul său, mi-a stricat tot efectul. La ieşirea din biserică l-am întrebat: din ce motiv ai părăsit biserica în decursul predicii? La care întrebare, spre marea mea mirare, credinciosul mi-a răspuns: «Pentru că ai predicat un neadevăr, părinte». Cum se poate? «Iată cum se poate. Dta ai spus că părinţii sânt răspunzători înaintea lui Dumnezeu pentru soartela copiilor lor şi că din părinţi buni se nasc copii cum se cade, cam apoi dacă au şi o creştere bună, vor ajunge oameni de model; dar în viaţă e altcum, nu într’un caz, ci în zeci de cazuri am văzut, că din părinţii cei mai cum se cade au răsărit cei mai nemernici copii, şi din contră, din cei mai răi părinţi cei mai buni copii». ..Da, se poate! Vor fi şi cazuri de acestea, dar preste tot cred că este aşa cum am spus eu în predică». «Iiu, pârinte, să-ţi spun eu, aşa cum e data omului. Noi zicem că ori alergi, ori aştepţi, ce ţii scris, ai să o păţeşti». «Ce zici, frate, la mentalitatea aceasta ?» m’a întrebat pretinul. Ce să zic: Aceea ce ştim noi, şi aceea ce ar trebui să ştie aceia, cari apreciază activitatea preoţilor, este faptul că filozofia despre viaţă a poporului este aşa de adânc înrădăcinată în sufletele care o mărturisesc, încât adese pe lângă cele mai bune intenţiuni, mai degrabă ajungi în acută contrazicere cu ea, decât să o poţi schimba măcar cât de puţin. Preotul care vrea să lumineze, să înalţe moralul, se loveşte în primul rând ca de o stâncă tare de această filozofie a vieţii credincioşilor săi. Ce puteri ce stavile sânt în calea muncii preotului obiceiurile diferite! Mai degrabă poţi căra cu poala un munte, decât să fi în stare să schimbi ceva din obiceiuri. Obiceiurile sânt privite de ceva sfânt. Cât ar fi ele de greşite şi periculoase, şi tu, ca preot, trebue să ataci chiar filozofia vieţii, chiar obiceiurile la care ţin ca la ochii din cap credincioşii tăi, dacă vrei să creezi o lume nouă, curată şi ideală în satul sau oraşul unde eşti. Pe de o parte trebue să fii blând ca porumbul, pe de altă parte să fie înţelept ca şerpele. Şi greutatea muncii preoţeşti atunci ni se desfăşoară în toată dimensiunea ei, când ne gândim la noi înşine, că ce greu ni-ar cădea să ne schimbăm concepţia de viaţă şi obiceiurile cu care ne-am deprins. Şi tu ca preot ai chemarea, — şi cere lumea de la tine, — să schimbi concepţia de viaţă şi obiceiurile nu numai la un individ, doi, ci la zeci şi sute de indivizi. In munca ta frumoasă şi grea ai în faţă diferite concepţii de viaţă concrescute cu viaţă, obiceiuri, instincte, interese şi patimi. Şi aici se naşte întrebarea întrebărilor: pe unde să intri cu religiositatea în sufletele oamenilor? Cum să vorbeşti celui bogat, care în demersurile lui nu vrea să audă de abnegarea de sine, —cum să câştigi pe cel sărac care în lupta grea pentru existenţă şi-a perdut orce iluzie de fericire; cum să apuci pe cel năcăjit, pe cel fericit, pe cel mulţumit cu sine, şi pe cel pătimaş şi interesat? Iată întrebări de psihologie religioasă, la care va trebui să răspundem amănunţit înainte de ce ne am apuca să reîncreştinâm lumea noastră. Cu însufleţirea singură nu am făcut nimic. Cel mai greu meşteşug pe lumea aceasta este al îndreptătorului de oameni; de aceea va trebui să studiem înainte de toate din temei sufletul omenesc, pentru că numai aşa vom putea da roade. Civilizaţiunea, cultura şi starea economică au avut o formă şi au înfluinţat într’un chip lumea la începutul creştinismului, — şi altă faţă şi altă putere de înfluinţă au astăzi aceşti mari factori de direcţionare a vieţii. îndemnurile spre o viaţă religioasă cu siguranţă au prins mai repede în cercurile oamenilor, cari au trăit viaţă patriarhală şi cari nu au cunoscut asprimea şi neîndurarea luptei pentru existenţă a oamenilor de astăzi. Altcum vor trebui atacate sufletele oamenilor de astăzi, pe care îi ispiteşte şi îi aduce la rău civilizaţiunea şi cultura, decât s’au atacat pe vremea când nu era alt intremânt pentru massele largi, decât poezia şi farmecul religiunii. Problema religioasă de astăzi ne impune fatal deslegarea a două întrebări principale şi anume: întâi: E posibil ca în viaţa unui neam care vrea o renaştere religioasă frontul moral să-l susţină numai preoţii, iar credincioşii să joace rol pasiv sau în cel mai bun caz rol receptiv? Al doilea: Poţi să răspândeşti religiositatea între intelectuali şi ţărani fără să cunoşti temeinic psihologia vieţii religioase ? Prof. Dr. Ştefan Cioroianu