Telegraful Român, 1922 (Anul 71, nr. 1-101)

1922-07-04 / nr. 48

2 TELEGRAFUL ROMAN Soția defunctului, dna Adina Take Ionescu, a primit din țară și străinătate numeroase tele­grame și scrisori de condoleanțe pentru moartea ilustrului său soț. Și anume de la: Suveranii Ro­mâniei, Suveranii Italiei, ai Iugoslaviei, ducele de Sparta, moștenitorul de tron al Greciei, Pre­ședintele republicei franceze, prim-ministrul fran­cez, prim-ministrul italian, român, sârb, ministrul de externe polon, președintele republicei ceho­slovace, rectorul universității din Paris, ș. a. Solemnitatea funebră s’a început Vineri la ora 4 d. a. Participă la ceremonie: A. S. R. prin­cipele moștenitor, membrii guvernului, delega­­țiuni, personalități de seamă și admiratori ai ne­uitatului defunct. Serviciul religios este oficiat de I. P. S. La mitropolitul primat asistat de cle­rul mitropolitan. După terminarea serviciului religios au vorbit: I. P. S. La mitropolitul primat Miron, prim-ministrul Ion I. C. Brătianu în numele gu­vernului, Ferechide în numele corpurilor legiui­toare, Râmniceanu în numele magistraturii, Dr. Demetrescu în numele partidului democrat, Iu­­liu Maniu (partidul național), Cihodariu (part. dlui Iorga), C. Mille (presa) ș. a. Cuvântarea I. P. S. Sale mitropolitului pri­mat este următoarea: Jalnici ascultători. — Stăm înaintea coș­ciugului cu osemintele neînsuflețite ale aceluia care a însuflețit prin farmecul graiului său și prin puterea sa de convingere decenii dea rân­­dul un neam întreg, stăm în fața bărbatului, care a fost unul din cei mai distinși, mai ageri și mai bine răsplătiți bărbați de stat, din câți­i am avut noi românii vreodată, bine cunoscut, stimat și apreciat nu numai în țară, în statele vecine, ci în întreaga lume. * Înainte cu câteva luni a plecat în cele mai bune dispoziții în țara cu cerul mai senin al fraților noștri italieni, fără a bănui tristul d­es­­nodământ, că viu n’are să și mai revadă țara, pe care atât a iubit-o și căreia i-a închinat în­treaga sa activitate plină de frumoase succese și neperitoare merite. O nouă și zguduitoare dovadă a cuvintelor sf. evangelist Marcu: «Pri­vegheați și vă rugați, că nu știți când vine vre­mea» (XIII, 33) și ale apostolului Petru când zice: «Toată strălucirea oamenilor e ca­ floarea din câmp» (Petru I, 24). Bogat înzestrat de Dumnezeu cu cele mai alese și rare calități și daruri, a desfășurat de tânăr pe toate tărâmu­rile vieții noastre publice o muncă lăudabilă, încât nu scurte cuvântări sau panegirice, ci nu­mai tomuri întregi vor putea reda ce a lucrat Take Ionescu ca ziarist iscusit, ca orator neîn­trecut, ca advocat vestit, ca ministru, priceput în atâtea resorturi, ca șef de partid, ca parlamen­tar, ca bărbat de stat, ca prieten al altor țări și în multe alte privințe. Eu scot la iveală din noianul muncii sale uriașe numai faptul că prin activitatea lui, ca ministru de culte, a făcut mult bine și bisericii sale. Legea clerului din 1893, legată de numele său deși astăzi — după 30 de ani — nu mai corespunde timpului, a făcut în multe privințe ordine mai bună în biserica noastră ca în tre­cut, mai ales prin reorganizarea seminariilor și prin un bun început de a salaria pe preoții din ajunge pe ei întunerecul și în amează și vor pi­păi ca noaptea (Iov. 5. 14). Și cum că sânt oameni orbi cu sufletul, ne arată și Mântuitorul Hristos, când zice: «Vai vouă, fariseilor și cărturarilor, nebuni orbi, și conducători orbi». Astăzi într’u atâta s’a lățit această boală, încât dacă ar mai fi Domnul Hristos cu tru­pul pe pământ, cu toată dreptatea ar putea mustra pe unii creștini de orbia lor sufletească. Și cum să nu fie mare orbia sufletească în zilele noastre, când în atâtea locuri om cu om nu se poate vedea, când pofta de răsbu­­nare stă înaintea ochilor, când mulți nu cugetă la aceea că mâna celui Atotputernic calcă în urmele lor să-i pedepsească. Uitați-vă la poftitorii de averi, cum aleargă și se sbat, și cum orbiți de pofta lăcomiei nu ved durerea și lacrămile a sute și mii de nă­căjiți. Câți nu aleargă după câștiguri materiale, după îmbrăcăminte scumpă după bani mulți, ca și când acestea i-ar face mai vrednici de fața lui Dumnezeu și a lui Hristos. Unii, ca să se îmbogățească repede, se duc lacomi în toate părțile la fel de fel de negus­torie, alții des de dimineață pleacă la câmp să ajungă mai iute și să tragă cu plugul sau cu coasa câteva brezde din locul vecinului, sau visteria țării, cară, prevăzător cum era, a anun­țat intr’un remarcabil discurs la Iași principiul corect că în România întregită — care atunci nici nu exista — trebue să se deie bisericii naționale a statului român deplina libertate de a-și conduce prin organele sale proprii toate lucrările vieții sale interne. Dar cununa muncei sale și culmea o for­mează in viața lui Take Ionescu admirabila sa ținută de proroc, cu adânci convingeri a viito­rului de aur al țării sale. Răsboiul mondial s’a deslănțuit. In sufle­tul românilor subjugați s’a ivit nădejdea că se apropie ceasul mântuirii. Cursul evenimentelor părea în un timp nefavorabil acestei nădejdi. Cei mai buni ai noștri din provinciile alipite mergeau pe drumul calvarului și tuturor sufe­rințelor: spre exil, spre închisori, unii chiar spre furcile spânzurătorilor. In această atmosferă chinuitoare așteptam toți cum dorește cerbul izvorul răcoritor, cum așteaptă pământul dogorit de arșiță și seceta verii picurii de reveneală, cum așteaptă cei din întunerec secular o rază de lumină. Atunci Take Ionescu, care de decenii a fost un excelent cunoscător și un puternic și efectiv sprijinitor al cauzei ardelenilor, s’a pus în fruntea tuturor celor cu credința în su­flete, propoveduind cu trâmbița de arhanghel încordarea forțelor, pregătirea poporului pentru jertfe mari, care cu siguranță vor aduce ziua învierii, unirea noastră națională, chiar și în zi­lele cele mai grele dela Iași nu s’a îndoit o clipă. Vorba lui Alecsandri: «Ceahlăul sub fur­tună nu scade mușunos». Cu lacrămi de mân­găere și de nădejde în mai bine citeam înălță­toarele sale discursuri din timpul acela. România nouă e azi un fapt, dar țara mai aștepta de la Take Ionescu, ca om de ordine și de prevedere ca bărbat cu vaste cunoștințe și cu experiențe și cu prețioase legături, încă mari servicii. Dar Dumnezeu altcum a binevoit, che­­mându-I la sine mai curând de cum ne aștep­tam, voind prin această să zgudue sufletul ge­nerațiilor tinere, să se arate: cum pierderea unui uriaș al vieții noastre publice trebue să fie pen­tru tinerime un îndemn de a se pune serios pe lucru, de a aduna cunoștințele și experiențele necesare ca să poată umplea cu demnitate go­lurile ce se ivesc și să continue cu aceeași pri­cepere, cu aceeași iubire de neam, de dinastie și de ordine, munca pentru înălțarea țării, pe temeliile puse de marii și nemuritorii înaintași. Și acum, iubite adormit în Domnul, care ai murit ca și nemuritorul Bâlcescu, departe de scumpa-ți patrie, pleacă și te odihnește în cel mai frumos colț al țării, pe care și cu munca ta ai întregit-o și care în pagini strălucite și în inimile tuturor fiilor ei îți va păstra o veșnică recunoștință acum și pururea. Amin. înhumarea s’a făcut, conform dorinței re­­pausatului, la Sinaia. Trenul mortuar cu delega­­țiunile a sosit în Sinaia Sâmbătă la amenzi. La gară sicriul a fost pus într’un car cu boi, îm­podobiți cu panglici tricolore și transportat la mănăstire. Aici este așezat în paraclisul mănă­stirii, până la terminarea mausoleului ce se va construi. _________ să­­ încarce o căpiță de fân, sau să fee un car de lemne din grămada altuia... Și oare se poate cineva desvinovăți cu aceea că va zice: «D’apoi eu am făcut ceea ce am văzut pe alții făcând și ce mulțimea a fă­cut?» Nu. Au doară nu vă înșelați, cari credeți și ziceți: «Am timp la bătrânețe să mă îndrep­­tez pe calea lui Hristos, când mintea îmi va fi mai coaptă și sângele mai rece și când lumea nu mă va mai băga în seamă». Dar aș întreba pe cei ce astfel vă gân­diți: cine v’a asigurat, că veți ajunge acel timp al vieții? La câți cunoscuți de ai noștri încă de tineri li s’a săpat mormântul. Iată orbia sufle­tească ! Omul orb la suflet nu cugetă la nici una din acestea, ci răpit se cufundă în păcate tot mai mari. Acum, iubiților, deschideți-vă ochii minții, căutați și vedeți și apoi cunoașteți calea care vă duce la mântuire. Eu sunt calea și adevărul zice Domnul. (I. 14 v. 6). Adecă, cine va umbla pe calea lui Hristos, nu va rătăci nici­odată. Ear de cumva ați ră­tăci și ați ajunge la crucile drumului, nu apu­cați pe calea care duce în fundul pământului, în întunerec, ci ridicați-vă ochii la cer, acolo veți afla o cărărușă strâmtă, anevoioasă și pe­­troasă, duceți-vă pe ea, că ajungeți în o țară Congres în Sibiu Societatea Profesorilor și Profesoarelor de gimnastică din România, fondată la 24 April 1921, cu sediul în București, s’a întrunit in al 2-lea congres, Duminecă și Luni 2—3 Iulie 1922, la Sibiu. In ziua primă la ora 91/* dimineața con­­gresiștii și congresistele, în număr de peste o sută, veniți din toate unghiurile țării, au asistat în corpore la sf. liturghie celebrată în catedrală. După terminarea serviciului divin, a urmat deschiderea congresului în sala de la Muzeul Asociați­unii, prin discursul președintelui Societății dl D. Ionescu. A asistat la congres numeros și distins public. Din partea ministerului instrucțiunii, — dl Dr. C. Anghelescu fiind împedecat, — a venit dl secretar general Valaori. Răspunde, la cuvântul de deschidere, dl secretar general asigurând congresul că ministrul instrucțiunii va lua în seamă toate dreptele cereri pentru îmbunătățirea situației corpului profesoral de gimnastică. In numele sibienilor congresiștii sânt salu­tați, în cuvinte calde și avântate, din partea oilor Andrei Bârseanu și Dr. Lazar Popovici. Telegrame omagiale se trimit M.Sale Rege­lui și A. S. R. Principelui moștenitor. Altă tele­gramă, de mulțumire și recunoștința, se trimite dlui ministru al instrucțiunii, Angel­escu. S’a făcut apoi darea de se­amă pe anul so­cietar 1921—1922, iar­censori pentru verificarea bilanțului s’au ales dnii T. Vasilescu-Pitești și I. Burghelea-Iași. S’a decis ca viitorul congres, al treilea, să se țină la Iași. Duminecă d. a. congresul își continuă șe­dință. Asistă dl secretar general Valaori. Se țin interesante conferențe din domeniul gimnasticei,­­ care s’au urmat și în ședințele de Luni. O întrunire colegială festivă a încheiat seria lucrărilor congresului de la Sibiu. Astăzi, Marți, este ziua excursiunilor în împrejurimile­­ orașului. Dela sate — Cercul religios I. din prof. Făgăraș, la Mă­năstirea lui Maca­rie — Conform programului publicat în Nr. 38 al ziarului Telegraful Român, în ziua marilor împărați creștini Constantin și Elena a. c. s’a făcut peregrinarea credincioșilor, mai ales din comunele Galați, Boholț și Calbor, o parte din Făgăraș și Beclean, sub conducerea preoților Nicolae Aron, Nicolae Clonța, Ion Conora, Gheorghe Solea și Vasile Floca la acest loc de mănăstire. In monografia comunei Galați, în perio­dul I. (1469—1686) se spune după istoricul Clain, că în Galați, lângă OU, la 1469 a fost reședința de episcop subaltern mitropoliei de­­ Alba-Iulia, numele episcopului Macarie. Se dă­mănoasă, unde veți uita greul vieții, — acolo este Hristos. Nu lăsați ca patimile să vă întunece și să vă orbească sufletul. Nu vă uitați la alții, că ce fac, căci răs­plata lor își vor lua. Rugați-vă să fiți feriți de orbia sufletului și de a dobândi putere de a cu­noaște deplin păcatele și ticăloșia care v’o aduc păcatele. In zilele de Dumineci și sărbători, vine blândul Isus și ne aduce lumină la toți orbii sufletește. Apropiați-vă de El cu toții, căci Isus vă așteaptă. Cu credință, ca și orbul, ridicați rugăciune umilită către el și ziceți: Luminează-ne, Hristoase, ochii minții, ca să nu mai adormim în păcate. Ajută-ne să ne căim din toată inima de păcate, fă-ne să ne cunoaștem pe noi înșine și îndreptându-ne să petrecem în cinste, în­dreptate, în omenie pe acest pământ spre bi­nele nostru, al neamului și spre înflorirea țării, ca să nu mai fim întunecați și orbi sufletește, ci luminați prin lumina Ta, Hristoase. Amin. Noua Revistă Bisericească. Au apărut unele 3 și 4 din 1922, cu articole bine scrise, de di­rectorul revistei și colaboratorii săi. Abonamen­­­­tul 25 Lei pe jumătate an.

Next