Telegraful Român, 1922 (Anul 71, nr. 1-101)
1922-07-04 / nr. 48
Anul LXX Un an 100 Lei. — Șase luni 50 Lei. — Trei luni 25 Lei. — Pentru străinătate un an 180 Lei. Ziarul apare Marița și Vinerea să se screieze Redacției «Telefanului Român», Strada Mitropoliei Nr. 45. — Scrisori nefrancate se refuză. — Articole nepublicate at se înapoiază. Nr. 48 Prețul inserțiunilor: un șir petit 2 lei pentru odată, dacă se publică de mai multe ori se dă rabatul cuvenit Abonamentele și inserțiunile să se adreseze Administrației ziarului «Telegraful Român». Sibiu, Strada Mitropoliei Nr. 45. Sibiu, 21 Iunie (4 Iulie) 1922 Abo namentul: Corespondențele La sfârșit de an școlar (=) Institutele de învățământ, de toate categoriile, și-au închis iarăș porțile; lucrarea sistematică, pentru cultivarea inimii și luminarea minții, s’a terminat deocamdată. Liniștea căldurilor de vară își ia locul în curțile școalelor, iar sgomotul copiilor își îndreptează sborul spre grădinile, câmpiile și dumbrăvile satelor, îmbrăcate în podoaba de verdeață, de flori și de fructe ale verii. Lumea, și îndeosebi părinții, cari au fost de față la examenele de la sfârșit de an, n’au decât cuvinte lăudătoare, de caldă mulțumire, pentru neobosita activitate desfășurată de corpul didactic în decursul celor zece luni de muncă școlară. Odraslele lor, băeți și fetițe, au fost crescute în spirit creștinesc și național, au dat răspunsuri în grai frumos, românesc; limba grea străină, impusă odată cu sila, nu mai supără auzul publicului și nu mai tâmpește mințile fragede cu mecanizări barbare, totul curge în mod firesc, ca un izvor limpede și neîmpedecat.... Oamenii noștri săteni, de obicei refractari în fața acțiunii școalelor, se conving acum că secerișul devine din an în an mai bogat, și se îndeamnă a-și trimite tot mai stăruitor copiii la învățătură. Greutățile «începutului» — cum se zice de vreo câțiva ani, — dăinuesc și astăzi în numeroase școale primare, pe lângă tot progresul considerabil ce nu se poate tăgădui. Mare mizerie se sălășluește în școalele sătești pe urma lipsei mijloacelor materiale: nu sânt cărți școlare de ajuns, nu-s nici tăblițe sau caiete, — hârtia este scumpă și pentru școala primară, d ear uneltele școlare, toate laolaltă, cer un respectabil capital bănesc, imposibil de plăsmuit în starea materială a majorității părinților. De aici provine apoi și greutatea întimpinată de administrația civilă de a sili prin amende, în asemenea împrejurări, pe părinți să-și trimită copiii regulat la lecții în interesul bunei propășiri. Altă scădere, nu mai puțin însemnată, este faptul scos adeseori la iveală, prea multe comune n’au încă învățător; astfel cifra neștiutorilor de carte în săticelele depărtate nu se poate reduce în grabă; — dar, în considerare că asigurarea traiului pentru apostolii culturii formează obiect de preocupare principală pentru forurile chemate, scăderea amboistă se va înlătura pe rând, în raport cu numărul tot mai sporit al celor ieșiți cu diplomă din școalele normale de învățători și învățătoare. Școalele secundare au fost și în anul expirat cercetate de elevi și eleve în număr atât de covârșitor, încât auzim de pe acum vorbindu-se despre un apropiat proletariat intelectual la românii din țara abia întregită. Membrii corpurilor profesorale sânt cei mai competenți ca, în conformitate cu însușirile intelectuale și morale ale tinerimii de sub mâna lor, să îndrepteze drumul fiecărui școlar în direcția cea mai potrivită cu însușirile lui. Cu acest prilej noi ne adresăm cătră o preoțime, și o invităm să îndemne tinerii absolvenți de licee, cari au dispoziție pentru cariera teologică, să se înscrie în seminariile bisericii noastre ortodoxe, unde vor primi o solidă pregătire. Este mai ales astăzi datoria tuturor oamenilor de bine să stăruiască în scopul ca viața religioasă și morală să prindă puteri nouă și adânci în toate straturile societății. Casa Domnului are trebuință de cât mai mulți propoveduitori ai iubirii creștine și ai înălțimii morale, fără de care cultura omului — ori cât de strălucitoare ar deveni — nu este desăvârșită. înmormântarea lui Take Ionescu Sala Ateneului Român din București a fost timp de două zile, Joi și Vineri, locul unui trist pelerinaj. Mii de oameni, din toate straturile societății, au defilat în fața coșciugului in care se aflau depuse rămășițele pământești ale lui Take Ionescu. La ora 11, Joi, M. Sa Regina, însoțită de o doamnă de onoare, a venit la Ateneu și, după o scurtă rugăciune, a depus pe sicriu o splendidă coroană de trandafiri. M. S. Regele, însoțit de adjutantul de serviciu, a sosit la Ateneu la ora 1 d. a., s-a oprit în fața sicriului și a depus o coroană de flori naturale, pe panglica căreia sânt scrise cuvintele: «Regele, lui Take Ionescu, amintire recunoscătoare». Coroane au depus: principele moștenitor Carol, partidul național, liga culturală, Societatea clerului «Ajutorul», Asociația presei, Sindicatul ziariștilor din Ardeal, ministrul Americii, numeroase corporațiuni ș. a. FOIȘOARA Orbia sufletească Predică ținută la conferența preoțească a tractului Sighișoara de Pr. Andrei Moldovan din Hendorf Și cei ce l-au văzut că înainte era orb, ziceau: «Oare acesta e cel ce ședea și cerșea?» I. 9, 8. Iubiți fii sufletești. — Bunul creștin se gândește de multe ori în viața sa la mântuirea sufletului său și dobândirea împărăției cerului. Ca să putem dobândi aceste bunătăți, trebue să cunoaștem mai de aproape unele lucruri Privind în jurul nostru vedem că în lumea aceasta stăpânește deoparte lumina, de altă parte întunerecul. Lumina, al cărei stăpân e însuș Dumnezeu, și întunerecul al cărui stăpân e cel rău, diavolul. Cei ce umblă în lumină, fiii luminii sânt și ai lui Dumnezeu; cei ce rătăcesc întru Intunerec, sânt fiii intunerecului și ai satanei. In Dumineca de astăzi, a șasa după sf. Paști, sf. evanghelie ne spune despre o minune, anume: vindecarea orbului din naștere, căruia Isus Hristos i-a uns ochii cu tină și i-a zis: «Mergi de te spală în lacul Siloamului». Orbul s’a spălat și îndată a văzut. De aceea se numește această Duminecă a orbului. Ați auzit cum a vindecat Isus, într’o zi de Sâmbătă pe orbul, și cum fariseii l-au dus pe cel vindecat și pe părinții lui înaintea judecății, căutând învinuiri mincinoase contra lui Isus, iar la urmă tot ei rămân rușinați, căci cel vindecat mărturisește că: «numai om al lui Dumnezeu trebue să fie acela, care vindecă». Fariseii scot afară pe cel vindecat blăstămându-l, acesta se duce și mulțămește lui Isus căci l-a vindecat. Să ne oprim pe un moment la neputința orbiei și să ne întrebăm, iubiților, de câte feluri este orbia? Să vedem cât e de stricăcioasă și să căutăm a ne feri de ea. Fiți cu luare aminte. Intrebându-ne: Oare mai sânt și astăzi orbi ca pe timpul lui Hristos? Va trebui să zicem: Da, sânt și astăzi, sânt orbi, nefericiți, lipsiți de lumina ochilor, rătăcind pe drumuri, plângând pe la marginea drumurilor și podurilor pe la ușile creștinilor, după o coajă de pâne.. Dar, de astă dată nu ne vom ocupa cu acești nefericiți, orbi trupește, nu; căci deși lumea crede că ei sânt unii din cei mai nefericiți, eu totul aflu în lumea aceasta alți orbi și mai nefericiți decât cei orbi trupește. Aceștia sânt despre cari zice sf. Scriptură: «Gură au și nu vor grăi, ochi au și nu vor vedea, urechi au și nu vor auzi, că nu este Duh în gura lor». Mat. 13, 13. Vom lăsa pe cei orbi trupește, cu aceea îndatorire sfântă, că totdeauna să le întindem ajutor când vin la noi sau îi întâlnim, astfel ușurându-le nenorocirea. Să ne întoarcem acum la cei orbi sufletește, a căror nefericire e cu atât mai mare, cu cât sufletul este mai pe sus de trup. Și în ce constă această orbie? Nu în altceva, decât în starea sufletului nefericită, când partimile și poftele rele într’atâta s’au încuibat în inima noastră, încât ne orbesc ochii sufletului, de nu mai știm ce e bun, nu mai vedem cele ce ne duc la fericire și vremelnică și veșnică, și nici nu ne mai gândim la ele, ci ne cufundăm în fărădelegi și in patimi primejdioase orb e omul păcătos. Orbul cel trupesc nu află calea adevărată până nu i-o arată cineva, se abate dela ea, cade în prăpastie. Așa se întâmplă și cu păcătosul depărtând dela el pe conducătorul, care e credința, și lăpădându-se de Hristos, se depărtează de calea adevărată și se duce pe cale rătăcită, pănă ce cade în abisul păcatului și fărădelegii. La dânsul sepot aplica vorbele dreptului Iov: Ziua zi va