Telegraful Roman, 1936 (Anul 84, nr. 1-53)

1936-01-01 / nr. 1

2 nalităţi preoţeşti însufleţite de convin­gere religioasă şi pătrunse de râvnă misionară , alături de instrucţia teolo­gică cu pregătire solidă de cunoştinţe, internatele de pe lângă Academiile teologice având să întregească pregă­tirea caracterului preoţesc. Toate aceste criterii, stabilite în congresul de la Sibiu, alcătuesc motive tari, în propriul interes al statului, să aducă necesarul concurs în scop ca biserica să-şi poată creşte adevăraţii slujitori. 6. Adunarea eparhială din Sibiu a dat, anul acesta, deosebită luare aminte chestiunilor bisericeşti duhov­niceşti. Membrii adunării au rostit poate mai puţine şi mai scurte cuvântări decât în alţi ani, luminându-se în mare măsură din rapoartele îngrijite şi cu­prinzătoare, care au avut darul să în­făţişeze icoane vii şi complete despre toate problemele puse în desbaterile din şedinţele adunării. Clerul şi mirenii Arhiepiscopiei de Alba-Iulia şi Sibiu s’au dovedit şi se dovedesc ca veghetori neînfrânţi ai legii dreptmăritoare şi ai fiinţei noastre naţionale, deschizând drumuri nouă pentru slava Bisericii şi cinstea fiilor ei.* 7. Intre cele două biserici cre­ştine naţionale, anglicană şi ortodoxă română, se fac paşi pentru a stabili temeiuri de apropiere. O delegaţie de înalţi dignitari bisericeşti anglicani a venit în acest scop la Bucureşti. Schimbul de idei cu reprezentanţii bisericii ortodoxe nu a putut decât să contribue la o mai aprofundată cunoaştere a proble­melor, puse şi de-o parte, şi de alta, a celor întruniţi în conferinţă. Gândul de căpetenie a fost lă­murirea unor chestiuni importante şi de actualitate, (— o duşmănire d’a capo, cum încearcă s’o arate unii, ră­mâne astfel fără înţeles). Deocamdată s’a pus temelia de discuţii viitoare între biserica ortodoxă română şi biserica anglicană. 8. Asociaţia religioasă, Oastea Domnului, cea mai viguroasă între so­cietăţile similare, s’a adunat la Sibiu în al 4-lea congres, condus de I. P. Sf. Mitropolit Nicolae. «Ostaşii», povăţuiţi şi suprave­­ghiaţi de preoţimea ortodoxă cu pă­rintească iubire, sânt cu adevărat membri pilduitori prin viaţa lor cre­ştinească renăscută. S’au înfăţişat în congres cu toată pietatea, s’au împăr­tăşit cu sfintele taine, au ascultat po­­văţuirile vorbitorilor veniţi din apro­piere şi depărtare, şi întăriţi sufleteşte s’au înapoiat la căminuri. Duhul de înoire ce bate tot mai întins peste însetate suflete, a făcut ca numeroşi «ostaşi» împreună cu alţi credincioşi să întreprindă pioase pelerinaje spre locul, astăzi atât de vestit, al unui smerit sat de pe malul dunărean.* 9. Seria publicaţiilor, iniţiate de I. P. Sfinţitul mitropolit Nicolae, s’a îm­bogăţit prin câteva preţioase lucrări. Pomenim aici: monumentala operă istorică a părintelui Ştefan Meteş; apoi cartea mult dorită, «din grădina flo­rilor duhovniceşti», Cartea de Rugă­ciuni, tipărită cu binecuvântarea înalt Prea Sfinţiei Sale, atât pentru credin­cioşii săteni, cât şi pentru orăşeni. Cartea s’a bucurat de o primire atât de entuziastă, încât editura va trebui să îngrijească o nouă ediţie neîntârziată.* 10. Neajunsurile, în urma ne­dreptelor salarii preoţeşti, au pricinuit şi în expiratul an multe dureri şi amă­răciuni în familiile slujitorilor altarelor bisericii noastre ortodoxe. Organele superioare bisericeşti n’au întârziat a interveni cu energie la toate ocaziile în favoarea năpăstui­ţilor, cerând repararea nedreptăţirilor şi mai multă multă bunăvoinţă pentru clerul nostru, cu adevărat prigonit în toţi ultimii ani... * In pragul acestui nou an, urăm iubiţilor noştri cititori şi abonaţi toate fericirile, rugând pe bunul Dumnezeu să-i apere de tot răul veacului și să le dăruiască răsplata dorită. * FOIȘOARA * Preotul şi îndrumarea tineretului in cadrul diferitelor organization religioase, culturale şi sportive1 Fiecare veac pare a fi copleşit de câte o problemă esenţială, care se stre­coară în inima preocupărilor de fiecare zi şi stăruie să fie rezolvată cât mai radical şi fără zăbavă. Potrivit acestei împrejurări se poate afirma chiar, că şi istoria univer­sală ţine să fixeze epocile şi cadrul de du­rată al generaţiilor în dependenţă de pro­blema care s’a frământat cândva cu mai multă intensitate. Şi, fâ­ră îndoială, aici tre­buie căutată şi originea diferitelor numiri şi caracterizări generale cum sunt: „epoca de aur a creştinismului“, „secolul copilu­lui“, „veacul raţionalismului“, „veacul ma­terialismului“, al „maşinismului“, etc. Ră­mâne în grija viitorului mai apropiat sau mai depărtat să se pronunţe, într’o expre­sie generală şi proprie, asupra veacului ce ne este dat să străbatem. Totuşi, luând în considerare faptele în mijlocul cărora trăim,­­ Conferinţă cetită în adunarea preoţească de la Mediaş (23 Septemvrie 1935], ideile esenţiale cari animeazâ presa des-­­ interesată de pretutindeni şi fac să nască o literatură tot mai încărcată de curăţenie şi neprecupeţire, am putea anticipa, pe lângă toată grija de a vorbi precis, că se­colul al douăzecilea va fi turnat în cătu­­şile istoriei sub următoarea expresie: „vea­cul tineretului naţionalist şi creştin“. Anticiparea aceasta nu sălăşluieşte pe o temelie de iluzii şi nici nu-şi trage izvorul din nescaiva premise false ori for­ţate. Ea se înfăţişează în mod clar şi evi­dent pentru toţi cei cari ştiu ce şi logic în firul vremii; începe a se desluşi în faţa celor cari abia silabisesc şi, mai târziu, va fi cunoscută şi de cei ce încă nu ştiu descifra sensul şi direcţia de cugetare a zilelor. Dar această anticipare se justifică ea însăşi prin concentrarea atenţiei socie­tăţii moderne către tineretul de toate vâr­stele şi clasele sociale, prin aprecierile ei faţă de concepţia lui, mai ales, prin sâr­­guinţa neostenită a tineretului însuşi de-a se scutura de moştenirea impropria a ră­­sboiului, de-a-şi turna activitatea într’un­­ făgaş nou şi sănătos, croindu-şi un nou stil de viaţă şi, peste tot, de-a-şi da un­­ chiag fizic şi moral vrednic de greutăţile ceasului prezent. Ni s’ar putea obiecţiona, că societa­tea celor mari s’a preocupat totdeauna de­­ tineret şi că nu numai tineretul de azi are tendinţe de înoire. Iată ceva de netăgă­duit. Dar fie-ne îngăduit a sublinia cu toată puterea şi convingerea, că totuşi problema tineretului se aşterne azi mai categoric şi mai întreagă decât oricând şi că solicită o rezolvare mai radicală decât totdeauna. Ceea ce este în măsură să ne bucure din complexul acestor manifestări, constă în faptul că tineretul de pretutindenea în­cearcă o reînviere naţională şi spirituală pe baza principiilor creştine, în umbra Bi­sericii lui Hristos. Organizaţiunile de tot felul — dintre cari unele săvârşite chiar din iniţiativa şi entuziasmul tineresc, iar altele creiate de cei vârstnici şi puse în slujba ridicării tinertului — sprijinesc, prin ceea ce urmăresc şi realizează, afirmaţia de mai sus. Faţă cu această stare de lucruri, preo­­ţimea nu stă, nu poate sta şi, mai ales, nu trebue să stea în alt rol decât cel pe care l-a avut în toată bunăvremea — de la pruncia neamului românesc şi până la în­chegarea politică definitivă a lui — rolul de îndrumătoare sinceră a tineretului către şi în făgaşul spiritual şi curat al creştinis­mului veşnic salvator. * Ideile, expuse până aci, au mai mult un caracter general şi introductiv. Ele ne introduc în pulsul vremii şi ne indică po­ziţia de îndrumători ai tineretului. Căci deşi este evident faptul că tineretul mai vârstnic se doreşte după o recreaţie spiri­tuală prin Biserică, elanul lui trebueşte ca­nalizat cu grijă. De asemenea, tendinţa după o păşune nouă se cere crescută cu toţi fiii neamului cari abia se ridică. Aşa stând lucrurile, ajunşi la acest punct con­statăm cu certitudine că subiectul confe­rinţei de faţă este însemnat şi actual. Ace­ste două atribute îl indică suficient pentru ordinea de zi a unei adunări preoţeşti. Dar să ne zorim la drum. Căci — după o vorbă din bătrâni — „mai este mult până departe“, înainte de a intra în miezul expunerii, se cade să precizăm până unde se întinde sfera noţiunii de „tineret“. In graiul zilnic răsfrângem acest termen la cei ce se gă­sesc între 15—25 ani. Ceea ce nu însem­nează că ne exprimăm tocmai exact. Căci sfera noţiunii „tineret“ închide în sine şi pe cei ce se găsesc sub vârsta de 15 ani. Cu alte cuvinte, tot aici trebue clasaţi şi cei pe care îi aşează psihologia în epoca primei copilării şi în aceea a şcolarităţii. Aşa­dar, conferinţa: „Preotul şi îndruma­rea tineretului în cadrul diferitelor organi­­zaţiuni religioase, culturale şi sportive* va expune ce se poate face pentru copiii sub 7 ani, pentru cei dela 7—15 ani, adecă în timpul şcolii primare, şi pentru cei ce de­păşesc această etate, adică pentru tinere- TELEGRAFUL ROMÂN Sărbătorile Naşterii Domnului în Sibiu In ziua întâi de Crăciun sf. litur-­­­ghie a fost săvârşită de I. P. S. S. Mi­tropolitul Nicolae cu un sobor de preoţi. Răspunsurile liturghice le-a dat, precis şi impresionant, corul mixt al catedralei, condus de prof. T. Popovici. La sfârşitul sfintei Liturghii I. P S. Sa a rostit o predică bogată în gân­diri alese şi de folos sufletesc, desfă­şurate şi în frumoasa pastorală de Cră­ciun publicată în acest ziar. Ziua a doua de Crăciun, la sf. Li­turghie a slujit un sobor de 7 preoţi şi 2 diaconi. La finea sfintei Liturghii a predicat, ascultat cu multă evlavie de numeroşii asistenţi, păr. consilier arhie­­piscopesc Tr. Scorobeţ. In toate cele trei zile ale Naşterii Domnului, biserica noastră catedrală a fost cercetată de un număr imens de credincioşi, popor şi cărturari. ­savantul Suveranului — La investirea Prea Sfinţiţilor episcopi, al Aradului şi al Hotinului — Noii episcopi, PP. SS. II. Andrei Magieru al Aradului şi Tit Sime­­drea al Hotinului, în ziua de 21 De­­cemvrie 1935, au primit din mâna Su­veranului, în sala tronului de la palatul regal, cârja episcopală. Prea Sfinţiţii episcopii mulţumind M. Sale pentru încrederea arătată, Su­veranul a răspuns: Inmânându-vă cârja episcopală a eparhiei Aradului şi Hotinului sânt convins că trimit la hotarele ţării doi păstori vrednici, cari vor şti în toate să-şi îndeplinească da­toria lor către Dumnezeu, Patrie şi Rege. Fiecare mergeţi la un colţ opus al României, dar fiecare veţi avea de rezolvit probleme ce se asea­mănă. Cu bucurie văd, că mergeţi cu deplină încredere în menirea şi puterile voastre, mergeţi cu lozinca „crede şi vei birui11. Păşind pe această cale, înlăturaţi dela început, multe piedici ce vă pot sta împotrivă. Aceasta încredere aveţi datoria de a o face să pătrundă în sufle­tele tuturora, şi, într’o biserică vie, aşa cum o doresc Eu, veţi putea s’o faceţi cu uşurinţă. Pe zi ce trece, felul de a se manifesta al bisericii se schimbă, nu mai sântem în vremea de con­templativitate a bisericii începutu­rilor, sântem în vremurile când, toată viaţa modernă cere o bise­rică dinamică, o biserică care să intre în aprofunzimea problemei zilnice a fiecăruia. Biserica trebue să fie indru­­mătoarea de fiece clipă a vieţii su­fleteşti a individului,­­ dar spre a juca acest rol, trebue ca slujitorii altarului să priceapă şi să pătrundă viaţa, nevoile şi durerile omului. Aveţi fiecare, în eparhia voa­stră, desigur, preoţi cari au învăţat carte, şi unii poate chiar multă carte. Faceţi ca această carte, tre­­­­când prin filtrul sufletului, să slu­jească cât mai intens, cât mai cu multă dragoste celor credincioşi. După şcoală în care s’a învăţat ce trebue să ştie fiecare, voi ierarhii aveţi frumoasa datorie de a fi edu­catorii slujitorilor altarului. Puterea noastră, a unui popor, oglindeşte puterea morală a bisericii lui. Faceţi ca această oglindire să fie aşa, ca toţi să ne putem bucura de dânsa. Dar, pentru ca aceasta să se poată îndeplini, îngrijiţi ca acei cari trebue să aducă la îndeplinire poruncile divine, să priceapă şi să îndeplinească, în toate, chemarea lor. Preoţimea nu este o funcţiune publică, este o chemare, un apo­stolat, care se îndeplineşte cu suflet şi cu dragoste. Frica de Dumnezeu nu este frica de biciu sau de ca­non, ci este teama de a nu mâhni un lucru scump nouă. Faceţi ca, credinţa, atât de căutată de poporul nostru, să pă­trundă adânc în sufletul fiecăruia. A crede în Dumnezeu, nu înseamnă a păstra forme exterioare, care pot fi executate şi de păgâni, ci în­seamnă, că năzuinţa sufletului are o viaţă mai bună în toate faptele vieţii. Iată rolul duhovnicesc al bise­ricii şi al preotului, iată care tre­bue să fie grija de orce clipă a episcopului. Biserica noastră trebue, deci, să fie mai puternică şi mai credin­cioasă, nu prin sprijinul ce i-l dă ocrotirea statului, ci prin forţa ei proprie, prin felul cum va putea să se impună, prin strălucirea cu­rată a credinţei. Plecând de aici în eparhiile Prea Sfinţiilor Voastre, gândul Meu vă va însoţi şi voi privi cu un de­săvârşit interes opera ce o veţi întreprinde: Operă creştinească şi operă naţională, opere deci strâns unite şi care se pot rezuma într’un cuvânt: Românism. Nr. 9931/1935 Comunicare Se aduce la cunoştinţă că erezii după părintele Ioan Scumpa din Boian, decedat la 5 Decemvrie 1935,­­ în baza §-ului 5 din regulamentul fondului de ajutoare preoţesc au primit de la Gassa Arhidiecezană din Sibiu, în numărar, fără nici o reţinere, ajutorul preoţesc de Lei 50.000. Sibiu, din şedinţa secţiei econo­mice a Consiliului arhiepiscopesc de la 19 Decemvrie 1935. Consiliul arhiepiscopesc Nr. 1

Next