Telegraful Roman, 1938 (Anul 86, nr. 1-52)
1938-01-02 / nr. 1
Anul LXXXVI Sibin 2 Ianuar 1938 nr .1..—... ................. I li IHW.IHI .................................... • "IMN. nr..................................................... ' ............................... ............................ Organ național-blaerbeac — întemeiat în 1853 de mitropolitul Andreiu Şaguna HPHRE SHPTHMHNHL Abonamentul: Un an 500 Lei. — Şase luni 250 Lei. — Trei luni 125 Lei. — Pentru străinătate un an 900 Lei. — Pentru America 8 Dolari. Articole fl corespondente se adresează Redacţiei Telegraful Român, Sibiu, strada Mitropoliei Nr. 45. — Scrisori nefrancate se refuză. — Articole nepublicate nu se Înapoiază. Preţul inserţiunilor un şir petit 6 Lei pentru odată, dacă se publici de mai multe ori se dă rabatul cuvenit. Abonamentele şi inserţiunile se adresează Administraţia ziarului Telegrafu Român, Sibiu, strada Mitropoliei Nr. 45 De anul nou De câte ori se sfârşeşte un an şi începe un altul, ne simţim mânaţi de sufletul nostru să ne ridicăm din vâltoarea clipei şi să privim în ansamblu peste viaţă, peste rostul ei. Simţim cu toţii adecă un impuls filosofic, o sete adâncă de-a înţelege hieroglifa aceea care e viaţa noastră şi a lumii şi pe care o desemnăm treptat cu nervii şi pasiunile noastre. In învălmăşagul de sentimente cari cerşesc vieţii o înţelegere în prag de an nou, desprindem destul de lămurit fiorul unei temeri eschatologice. Fiecare sfârşit de an schiţează magic sfârşitul din urmă. Ultimele zile şi ultimele ceasuri ale anului vechi par o împuţinare de respiraţie, o lunecare fatală spre marginea de unde urmează căderea fulgerătoare în gol, în afundul fără timp al misterioasei morţi. Fiecare sfârşit de an e ca un semnal al sfârşitului din urmă, ca o repetiţie, de mai multe ori reluată, a actului de încheiere a vieţii istorice. Şi niciodată nu ne putem păstra calmul unor simpli privitori, ci ne simţim antrenaţi in acest mers al timpului spre sfârşitul lui sigur. Iar sfârşitul acesta simţim că este una cu ceasul marilor răspunderi. La capătul drumului ne aşteaptă Cel care are autoritatea să ceară socoteală de tot ce am făcut. Şi teama noastră de sfârşit se dublează prin teama de întrebările ce ni se vor pune. Sfârşitul vieţii în timp nu ne-ar îngrijora atât de mult dacă ar echivala doar cu trecerea simplă într-o altă formă de existenţă, sau cu o topire a noastră în nimic. Ne înfricoşează pentrucă vom fi siliţi să ne recunoaştem tot trecutul ca al nostru, pentrucă ne vom trezi cu el în braţe ca o povară, ca un stigmat pentru veşnicie. Cât trăim pe pământ mai putem uita de trecutul neplăcut, de faptele ratate şi nevrednice, ne mai putem înşela cu iluzia că ce-a trecut a trecut şi de acum începem o altă viaţă curată, onorabilă, neafectată de trecutul dezagreabil amintirii. Cât trăim pe pământ mai putem scăpa măcar prin iluzie de povara timpului ireversibil, oricât ar fi de paradoxal acest lucru. Dar în viaţa de dincolo de bara pământească vom simţi cât de absolut ne domină retroactiv timpul petrecut aici. Abia atunci vom vedea ce însemnătate grozavă a avut fiecare moment de aici, cât de fatal şi de veşnic influenţează în bine sau în rău fiecare clipă a vieţii omeneşti asupra conştiinţii, asupra stării noastre. Timpul însuşi, cu toate milioanele lui de clipe cari ne-au fost hărăzite pentru a le trăi, va fi martorul decisiv care va determina judecata noastră şi sentinţa cu eficacitate veşnică. Orice clipă murdărită de gândirea şi făptuirea noastră va veni acuzându-ne şi aşezându-se chinuitor înaintea privirii noastre. Şi orice clipă lăsată goală prin absenţa sforţărilor noastre de-a o umplea cu un conţinut curat, se va plânge că a fost dispreţuită, că i s'a ratat existenţa, că a fost creată zadarnic de Dumnezeu pentru noi. Nici o concepţie despre lume nu dă atâta valoare fiecărei clipe ca creştinismul. Nu fugind din timp, fie prin stări de dulce farmiente, fie prin extazuri gratuite, ne mântuim, ci folosind în senzul nobil la maximum fiecare clipă. Timpul e ogorul pus la dispoziţia noastră pentru a umplea de roadele sforţărilor noastre frumoase. Nu arareori auzim pe câte cineva anulând printr-o vorbă toată magnifica Suăuaum a câte unei mari personalităţi sau justificându-şi lenea proprie cu reflexia că şi aşa totul trece şi fiecare om sfârşeşte murind. Nimic nu e mai greşit. Ceea ce a realizat sau a făcut odată cineva nu mai trece; are ecou etern. A trecut însă ocazia de aţi influenţa soartea eternă în bine, dacă n’ai folosit scurta clipă care a trecut. Să ne doară trecerea clipelor, nu să ne lase indiferenţi. Să ne doară însă nu pentru simplul fapt că trec, ci pentru faptul că aşa scurte şi ireversibile cum sunt ne pecetluesc pentru veşnicie soartea. De aceea să nu privim dormitând trecerea clipelor, eventual bu-Cu adevărat, poporul german străbate o epocă nouă şi caracteristică, împrejurarea aceasta nu mai e o noutate pentru nimeni. Noul spirit german poate fi simţit şi cunoscut deci de aproape toată lumea. Dar chipul în care se desfăşoară noua viaţă socială din Germania poate fi observat în toate amănuntele numai la faţa locului. S’ar putea spune că punctul central al revoluţiei hitleriste rezidă în cuvintele necontestatului ei şef: «Tu nu eşti nimic. Poporul tău este totul». Nici o altă expresie n’ar fi în stare a închega mai scurt şi mai plastic noul spirit german. Căci, de fapt, în Germania predomină socialul, colectivitatea, totalitatea. In faţa acestora au amuţit ambiţiile personale. Toate sforţările individului trebue să tindă şi tind numai spre ridicarea colecticulându-ne că trec, ci să stăm în calea lor înarmaţi cu toată trezvia minţii, folosind pe fiecare cât se poate mai bine în împrejurările date. Dictonul lui Horaţiu: „Carpe diem“ nu are nicăiri o rezonanţă mai gravă şi mai imperativă ca într-o conştiinţă de creştin. «Foloseşte momentul», dar nu pentru a-i stoarce o plăcere pământească şi trecătoare, ci pentru al umplea cu o nobilă faptă sau gând care va influenţa veşnic soartea ta. „Foloseşte momentul“ căci are însemnătate eternă. Există un oportunism creştin, cel mai presant, cel mai puternic argumentat. Nu lăsa clipa să treacă neobservată pe lângă tine, »nu fura timpul, că e păcat de Dumnezeu“. Nu nepăsare, desinteresare şi dispreţ de timp, de actualitate, ne recomandă creştinismul, ci atenţie la fiecare clipă, trăire în timp după voia lui Dumnezeu. Nu retragere din vârtejul vieţii actuale şi întoarcere de la problemele pe cari ni le pune timpul cerându ne răspuns prin gând şi faptă, ci îmbrăţişare a acestei vieţi în duhul creştin, în conştiinţa că stăm sub ochiul poruncitor al lui Dumnezeu. Să întrăm în anul nou cu deviza : activism intens, prin gând şi faptă, căci activismul e ancora noastră în timp. Tocmai în momentele când simţim mai mult trecerea timpului — acum cu ocazia sfârşitului de an — în loc să ne lăsăm pradă scepticismului cuprins în întrebarea : la ce bun să te mai strădueşti când totul trece?, să ne încordăm voinţa la luptă, la lucru; căci trec clipele, nu ne-aşteaptă, şi cu fiecare din ele ni se pecetlueşte soartea veşnică într’un fel sau altul. Dr. D. STANILOAE vităţii la un nivel mai înalt, la reclădirea solidarităţii naţionale germane, la gloria neamului şi a patriei. Ajutoarele de iarnă, colectele pentru cei lipsiţi şi rezultatele uimitoare ale acestora, precum şi alte multe elemente vin să arate o realitate pilduitoare. Fireşte, şcoala germană nu putea rămânea în afara noului spirit social. Căci ar fi însemnat să nu ţină pas cu vremurile şi să trăiască mai departe în atmosfera nesănătoasă isvorâtă din răsboiul mondial. Iar obiectul acestui articol stă tocmai în a arăta noua orientare a educaţiei germane. In universitate, profesorii — e vorba de studiul pedagogiei — sunt inspiraţi mult din noul duh social. In cursurile lor se poate observa o ţinută protivnică intelectualismului exagerat al veacului trecut şi o critică aproape vehementă împotriva individualismului din veacul al 191ea. Nu intelectul este cea mai preţioasă lature a fiinţei omeneşti, ci ceea ce e moral în aceasta, ceea ce poate da el pentru binele şi fericirea colectivităţii. Nu partea ştiinţifică a activităţii umane trebue să prevaleze, ci adevărata cultură. Ochii tineretului trebue aţintiţi spre ordine socială, cultură socială, sănătate fizică şi morală, dragoste pentru frumosul adevărat şi respect pentru ideile religioase. Ultimele cuvinte din fraza anterioară îşi găsesc mult loc în cursurile de pedagogie. Dacă este adevărat că în Germania trăieşte o încordare de ordin religios şi că regimul naţional socialist se strădueşte să rezolve cumva greaua problemă bisericească, apoi nu este mai puţin adevărat că pedagoga germană actuală apreciază mult contribuţia religiei în formarea morală şi socială a viitoarei generaţii. O afirmare contrară poate face numai un om rău intenţionat, ori cineva care n’a avut ocazia să vadă şi audă lucrurile la isvorul lor autentic. Cum ■ este concepută religiositatea, aceasta este o altă lăture şi nu încape între rândurile acestea. Deosebit de aspru este criticată însă mai ales direcţia pedagogică isvorâtă, nu de mult — şi care mai trăieşte, cu adevărat din nefericire, în unele ţări ale Europei — din aşa numita psiho-analiză. Respectiva direcţie pedagogică, după cum se ştie, supralicitează sensualismul, incestuositatea şi primitivitatea. Elementele acestea ar sta în subconştientul fiinţei umane şi ar determina absoluţi toate acţiunile individuale şi sociale, iar pedagogia ar avea doar menirea de a domoli numitele porniri, şi a te canaliza cumva în bine. Fireşte, asemenea concepţii au tins şi mai tind încă să substitue sensualismul întregei nobleţe a făpturii noastre, ori chiar să înlocuiască omenescul din noi prin animalitate, prin primitivitatea obscură şi nefolositoare, împotriva vajnicului întemeietor şi susţinător al numitelor idei — cine e ?... — noua direcţie pedagogică germană opune o opreişte puternică şi scoate în relief socialul din om, nobilitatea fiinţei umane şi setea ei după idei sănătoase, cari nu pot avea la temelie o simplă pornire sensuală. In general, despre susţinătorii ideilor de mai sus, noua pedagogie conchide astfel: sau că aceştia sunt ei înşişi nişte bolnavi şi au de gând să molipsească întreaga omenire, sau că sunt ei înşişi nişte primitivi şi tind să ducă omenirea întreagă în primitivitate. Dar noul spirit social poate fi desprins chiar şi din anunţurile afişate în interiorul universităţilor şi în bibliotecile acestora. Toate întrunirile şi festivităţile orânduite acolo arată că e vorba de camaraderie. Iar între normele cari arată cum să se folosească biblioteca stă scris în mod special: «Nu scoate din raft, deodată, decât o sigură carte. Gândeşte că mai sunt şi alţii cari vreau să citiască. Cu Ideea socială şi tineretul din Germania Nr. 1