Telegraful Roman, 1939 (Anul 87, nr. 1-52)

1939-01-01 / nr. 1

2 Moartea bunei Regine Soldaţi ai crâncenului răsboi, aflători in spitale şi vizitaţi în durerile lor de marea Suverană MARIA, nu-şi puteau înăbuşi glasul de a spune Maicii răniţilor: „S’ajungi împărăteasă a românilor!“ Regina poporului, înţelegătoare a credinţelor şi sufletului românesc, conducătoarea spre înfăptuire a visului nostru naţional, făptura providenţială, încetează din viaţă Luni în 18 iulie 1938 la Sinaia, pe pământul ţării sale iubite, ca să trăească pe vecie în istoria neamului, în basmele satelor noastre şi în amintirea tuturor românilor... Patriarhul omagiat Credincioşii bisericii noastre se mândresc, cu dreptate şi multă bucurie, că în fruntea ei şi în fruntea statului român s’a ridicat un ales fiu al ţăranului ardelean, I. P. S. patriarh Miron, care împlinind în acest an vârsta de 70 de ani, în plină sănătate, a fost omagiat de întreg poporul nostru. Biserica dreptcredincioasă, care sub binecuvântata Sa arhipăstorire s’a ridicat la un grad însemnat de trăire culturală şi duhovnicească, îi doreşte să poarte încă mulţi ani înalta demnitate bisericească şi lumească la care a ajuns! Zece ţinuturi Ţara noastră se împarte în următoarele zece ţinuturi: Timiş, Olt, Argeş, Marea, Dunărea, Nistru, Prut, Suceava, Mureş, Coşuri. Ţinutul Mureş, cu reşedinţa Alba- Iulia, cuprinde 9 judeţe: Alba, Turda, Mureş, Ciuc, Odorhei, Făgăraş, Târnava Mare, Târnava Mică, Sibiu. Rezidenţii Regali de ţinuturi sânt numiţi, prin înalt Decret Regal, pe termin de şase ani. Rezident al ţinutului Mureş este numit dl general de divizie î. r. Dănilă Papp, fost comandant al corpului VI armată. Ideea naţională biruind In preajma primăverii s’a terminat un proces firesc în virtutea ideilor care stau la temeliile oricărui stat naţional: Austria catolică, — pe vremuri a Habsburgilor de nu prea bună pomenire pentru românii Ardealului şi pentru ortodoxie, — se încorporează în imperiul Germaniei. Incorporarea o regretă cel mult Vaticanul, ocrotitorul de totdeauna al unei dinastii, care în catolicismul său a ştiut să arunce şi să cultive sămânţa desbinării între popoarele sale. La Mărăăşeşti Toamna frumoasă ni-a adus, — pe câmpia de glorie a Mărăşeştilor, locul de eternă odihnă a făuritorilor României Mari şi Veşnice, — sfinţirea Bisericii Neamului, înalta prezenţă a Suveranului, a Marelui Voevod de Alba-Iulia, a demnitarilor reprezentanţi ai bisericii, ai guvernului, ai armatei, şi cuvântările ţinute, au dat sărbătoarei o semnificaţie cu totul deosebită. La pioasa solemnitate de la Mausoleul, care e opera Societăţii ortodoxe naţionale a femeilor române, a săvârşit slujba târnosirii I. P. S. mitropolit Nicolae de la Sibiu, înconjurat de vlădici şi preoţi. In cuvântarea rostită, «psalm de cinstire a flăcăilor adormiţi sub brazda natală», înaltul ierarh aduce omagiu, îndeosebi din partea Ardealului şi a Bisericii lui strămoşeşti, vitejilor cari au desăvârşit unirea pământului ardelenesc cu Ţara mamă pentru toate veacurile. Dumnezeu să renască — termină oratorul — duhul eroilor de la Mărăşeşti în fiecare inimă de român. Pacea... Aliata şi prietena României, Cehoslovacia, a îndurat o grea pierdere de teritoriu, sacrificându-se pe sine pentru salvarea păcii între popoare. Statele mari, Anglia, Franţa, Germania şi Italia au încheiat, în Sept., la München un acord, prin care s’a împiedecat deslănţuirea unei conflagraţii generale. Cei patru bărbaţi, cari au înlăturat, pentru moment, izbucnirea răsboiului, au fost admiraţi şi preamăriţi pretutindeni... Jertfa cea mare a adus-o însă Cehoslovacia. Pierderi Tagma preoţească din Arhiepiscopia de Alba-Iulia şi Siriu a pierdut în acest an 12 slujitori ai altarului. Intre cei răposaţi se găsesc: un consilier mitropolitan Tr. Petrişor, şi 3 protopopi: Sergiu Median, octogenarul Ion Cândea şi Valeriu Judele, deplânşi cu toţii ca harnici muncitori şi buni părinţi sufleteşti şi povăţuitori ai enoriaşilor. Alte evenimente Această fugară cronică mai reţine, între faptele şi întâmplările însemnate ale anului, următoarele: Legiuiri nouă s’au promulgat: Legea breslelor. Organizaţiile muncitoreşti se vor numi bresle (nu sindicate). Legea conţine recunoaşterea şi funcţionarea breslelor de lucrători, funcţionari particulari şi meseriaşi; Legea Serviciului Social, pe baza principiului obligativităţii muncii sociale pentru toţi absolvenţii universităţilor şi a altor institute superioare sau speciale; La congresul Ligii pentru înfrăţirea popoarelor prin biserică, ţinut în Lavrik-ul Norvegiei, Sf. Sinod a trimis pe P. S. episcop Nicolae al Orăzii, care a făcut congresului o comunicare primită cu mare interes din partea ascultătorilor. Episcopul nostru, prin această comunicare, a făcut cea mai bună impresie asupra congresiştilor. Maramureşul îş are, în sfârşit, episcopul dorit, în persoana Prea Sfinţitului Dr. Vasile Stan, distins şi ca fost profesor şi director al Şcoalei Normale «A. Şaguna» din Sibiu, dar ca vicar arhiepiscopesc o valoroasă putere de muncă. Urăm noului arhipăstor lungă şi rodnică păstorire în vlădîcia Maramureşului ortodox. Meritat omagiu a adus neamul românesc ilustrului om de stat Ion I. C. Brătianu cu prilejul inaugurării statuei ridicate în Bucureşti. Şefii bisericilor din provinciile desrobite, în frunte cu Mitropolitul Ardealului, au săvârşit serviciul religios. Congresul al 17-lea al Asociaţiei clerului «A. Şaguna», întrunit în Noemvrie la Timişoara, a votat o cuprinzătoare moţiune, în faţa realizărilor şi necesităţilor din viaţa noastră românească. Congresul lasă emoţionante urme în sufletele participanţilor. Congresul general, al cincilea, al FOR-ului, societate condusă cu pricepere şi zel, s-a ţinut în Noemvrie la Târgu-Murăş. L-a deschis, cu o magistrală cuvântare, dl preşedinte Sextil Puşcariu, care arată ce va să zică ortodoxia în viaţa neamului românesc. Secretarul general, dl prof .I. Mateiu, a prezentat un raport temeinic întocmit despre activitatea atât de rodnică a vrednicei societăţi. Moţiunea, cu dezideratele ei frumoase şi româneşti, a fost întâmpinată cu multă bucurie şi multă însufleţire din partea congresiştilor, în frunte cu PP. SS. II. Vasile episcopul Caransebeşului, şi Nicolae episcopul Clujului. După o călătorie care, în strălulucirea ei, rămâne istorică, M. S. Regele Carol II şi tinărul vlăstar domnesc Măria Sa Marele Voevod de Alba Iulia Mihai, s’au înapoiat din străinătate în ţară. Suveranul românilor a fost întâmpinat şi salutat în Anglia, Belgia, Franţa şi Germania de cei mai iluştri bărbaţi ai acestor state. Sosirea iubitului nostru Suveran, care aduce ţării şi poporului nostru nepreţuite servicii, a fost nou prilej de manifestare a devotamentului omagial şi a legăturii neclintite dintre Monarhie şi cetăţeni. La mijlocul lui Decemvrie ia naştere, ca organizaţie politică unică, Frontul Renaşterii Naţionale. De dorit să se înregimenteze în această organizaţie toate puterile de seamă ale neamului. S’au dat preţioase instrucţii pentru aplicarea deciziei ministerului cultelor asupra sectelor; — în acelaş timp Sf. Sinod hotăreşte să lămurească, prin un memoriu, opinia publică asupra intenţiilor sectei baptiştilor în ţara noastră. * foișoara * Colindele şi colindatul (3 Prot. Gh. Maior, profesor Cât priveşte forma e cea a baladelor poporale, a cântecelor bătrâneşti, cu versuri de 6 şi 8 silabe, adeseori amestecate în aceeaş colindă, cu multe versuri albe şi nu rareori cuvinte cari nu mai au nici un înţeles (sigur cuvinte vechi, cari după ce şi-au pierdut Înţelesul au fost schimonosite, încât nici prin cel mai cutezător joc de fantezie nu li se mai poate iscodi vreun înţeles). Fiecare vers e urmat de un refren : oileroi, Doamne, sau oleroi, haileroi, holeruleo, Doamne, sau prescurtat în ier sau leruiler, sau de .raza soarelui, floarea soarelui*, sau de .flori de măr*, .flori de păr* sau .florile dalbe*. Oileroi, haileroi, holeruleo sau prescurtarea lor în Ier sau leruiler, nu e decât o schimonosire a lui aleluia, cel neînțeles de popor, mai ales In vremea când slujba se făcea în limbă străină. Chiar şi repetarea lui după fiecare vers arată că imitează polibele bisericeşti. .Raza soarelui, floarea soarelui* sunt metafore cu privire la soarele dreptăţii, şi vrea să spuie, că Isus e rază şi floare ruptă din soare. Iar „flori de măr, de păr*, sau «florile dalbe* — poate avea explicaţia următoare: In contrast cu gerul şi fulgii de afară, Naşterea lui Hristos aduce I bucuria florilor albe de primăvara, aduce primăvara vieţii. Dar Românul la Crăciun I trăcea măr*, adecă pom de Crăciun a cărui amintire am găsit-o în comuna Vingard din judeţul Alba, unde până azi fetele înfig o ramură de măr împodobit în colacul pe care-1 duc colindătorilor. In vechime însă mărul Crăciunului era cu flori naturale, pentrucă atunci la lăsatul postului de Crăciun, sau în noaptea Sf. Andrei, se tăia o ramură de măr şi de păr care se punea în un vas cu apă la căldură şi lumină în casă şi care pe Crăciun era înflorită. Cu ramuri de acestea mergeau copiii la colindat. Aşa cred, că s’a ajuns la acest refren atât de frumos. Şi acum, putem face o comparaţie între cântecele de stea şi colinde, ca să ne convingem că nu sunt tot una. Cântecele de stea şi irozii au fond curat creştinesc, cutez să spun chiar ortodox, — colindele, amintiri din mitologia şi metafizicile antice amestecate cu o metafizică proprie naivă şi ciudată şi cu momente şi învăţături creştineşti aşa de didiformate, încât adeseori exprimă erezii grosolane; duhul lor însă e încreştinat. In primele imaginaţia e săracă, în cele mai multe cazuri redă sârbăi textul sfintei Scripturi, — de frică să nu depăşească învăţătura bisericii; în colinde e bogată, vie, adeseori chiar fără frâu, căci autorul nu e încătuşat de dogme. In cântecele de stea în afară de sentimentul religios şi acela redus aproape numai la „mărire lui Dumnezeu şi scump Fiului Său“, cu greu vei găsi alt sentiment, în colinde dimpotrivă foarte multe şi variate. Cele dintâi, cu puţine excepţii, se referă numai la Naşterea Domnului şi la momentele istorice împreunate cu ea, deci sunt religioase; cele din urmă tratează diferite momente şi întâmplări creştineşti şi necreştineşti legate de viaţa de toate zilele a poporului nostru, şi au caracter moralizator, educativ. Cele dintâi în majoritatea lor sunt imne, deci lirice, cele din urmă se apropie de baladă. Limba celor dintâi e mai proaspătă, mai nouă, a celorlalte arhaică şi cu foarte multe cuvinte neînţelese azi. Evident, că nu au acelaş autor. Primele pleacă dela oamenii bisericii, dela dieci, dela cântăreţi sau chiar dela preoţi şi sunt mijloace de educaţie religioasă, fac parte din misiunea sau activitatea apostolatului laic din vremurile de frământări religioase; cele din urmă sunt creaţia anonimilor din depărtate vremi, cari n’au altă cultură decât cea moştenită la vatra tatălui plugar, descendent şi păstrător cu sfinţenie din moşi-frămoşi al unor reminiscenţe din cele mai vechi şi mai vestite culturi cari au fost aduse aici — şi încreştinate — deodată cu colonizarea Daciei sau de cei ce în căutarea mai binelui au poposit câte puţin aici la încrucişarea celor 3 mari drumuri ale lumii: drumul depărtatei Asii sudice şi al Africei peste Constantinopol, drumul stepei şi drumul Dunării, drumul Europei. Ele poate au fost unica literatură orală de propagandă religioasă în vremea năvălirilor barbare în sânul neamului nostru. Colindele apoi fac parte şi din mijloacele de educaţie morală ale poporului nostru şi din studiul lor se pot face foarte interesante studii de psihologie, pedagogie, sociologie şi etică asupra poporului românesc. Şi dacă vom ajunge vreodată că creăm şcoala potrivită cu firea poporului nostru, nu şcoală de împrumut şi deci străină cum e cea de azi, pedagogii noştri vor trebui să se oprească şi la colinde pentru a află principii călăuzitoare. Căci, importanţa colindelor n’o putem cunoaşte, decât studiindu-le în legătură cu colindatul. Se vorbeşte prea uşurel, când se spune, că poporul nostru a fost fără şcoală şi fără cultură. Are o cultură proprie foarte bogată şi foarte avansată şi cultivată cu foarte multă grije în şcoala tradiţiei. E altă întrebare, şi spun şi eu că nu e identică cu a Apusului, cu cea aridă a Apusului. Valoarea? Chestie numai de balanţă. Vremea a ridicat în văzul lumii pe cea de la apus. Dacă se întâmplă invers, — şi concepţiile erau altele. Cutez să afirm că avem ţăranul cel mai ager la munte, cel mai capabil şi mai multilateral, ceea ce denotă cultură. Poporul nostru avea o şcoală, creată şi păstrată de tradiție. Avea două cicluri: TELEGRAFUL ROMAN Nr. 1 f Dr. Gh. Dubleşiu Un incident de cale ferată, întâmplat la gara Cisteiu, aproape de Blaj, în ziua de 23 Decemvrie 1938, — accident provocat de ciocnirea violentă a două trenuri, — a produs şi moartea bine cunoscutului notar public în Sibiu şi membru în corporaţiile noastre bisericeşti, Dr. Gheorghe Dubleşiu. Cel răpus de o moarte năpraznică, în vârstă de 63 de ani, a muncit decenii de-a rândul ca apărător al drepturilor poporului, ca prefect de judeţ în Hunedoara şi, de câţiva ani, ca notar public în Sibiu. In toate aceste calităţi a dovedit talent şi râvnă de bun român şi credincios slujitor al sfintei biserici ortodoxe din Ardeal. Prin moartea sa neaşteptată lasă profunde păreri de rău în mijlocul sibienilor şi al tuturor celor ce i-au cunoscut activitatea cinstită şi pilduitoare. Ca bun credincios al Bisericii a fost ales membru în Adunarea Eparhială, în Congresul Naţional-bisericesc şi in comitetul FOR-ului, secţia Sibiu. înmormântarea defunctului, deplâns de o nemângăiată văduvă şi de un fiu orfan, s’a făcut în 26 Decemvrie 1938, din catedrala mitropolitană în cimitirul comunal din Sibiu. A slujit la prohod. Păr. protopop Emilian Cioran, consilier mitropolitan, înconjurat de un sobor de preoţi, în faţa unei numeroase asistenţe în frunte cu I. P. S. mitropolit Nicolae al Ardealului. Odihnească cu drepţii! (Cuvântarea P. C. Sale păr. protopop Em. Cioran o publicăm în numărul viitor.)