Telegraful Roman, 1945 (Anul 93, nr. 1-52)

1945-01-01 / nr. 1

2 TELEGRAFUL ROMAN Bucurii simple... ...Și ieftine, nu costă mai ni­mic. Nu se cumpără cu bani, ci cu sinceritatea unui suflet deschis spre tot ceea ce e lumină, zâmbet și feerie. Civilizația modernă — ca orice civilizație — a a fi­­fi­ci­a­­lizat omul, l-a plasat într’un mediu fabricat, cubic, mecanic, cenușiu și complicat, l-a transformat într-o mașină găunoasă și pretențioasă, i-a pervertit gesturile în așa mă­sură, încât caută să sugă cu mii de artificii dulceața vieții din bu­turugile putrede ale plăcerilor co­tidiene. De aceea omul modern e un mare gol lăuntric peste care plutește abureala unei plictiseli obositoare, un spleen insuportabil, un căscat planetar umplut cu iluzii amare și triste. Și tot aleargă fără să știe de ce din seră în seră, dar niciodată nu știe ce e bucuria cea mare, bucuria cea adevărată, bucuria copleșitoare ca o izbuc­nire de lumină. E un însetat care vrea să-și potolească setea cu apă sălcie și tulbure și mai rău și-o aprinde... Omul modern a uitat taina bu­curiilor simple, pentru că a devenit robul plăcerilor rafinate. Și rafi­namentul ucide bucuria... ...Sunt atâtea și atâtea bucurii, pentru cari viața merită să fie trăită. Nu șampania, nici țigara, nici jazul, nici revistele sau cine­matograful. Nimic din ceea ce în­cântă trupul sau face să leșine anumite cucoane cu obraze-măști și căței-copii. farduri false Toate acestea sunt peste prospețimea vieții. Bucuriile nu se deschid de­cât pentru sufletele pure și sim­ple, — așa cum petalele florilor nu se deschid decât pentru razele soarelui. Iată o bucurie de ace­stea : primii fulgi de zăpadă, ce ți se aștern pe frunte, pe obraz, pe mâini; primii fulgi de zăpadă ce se joacă în văzduh, ca niște co­pii nebunatici — și cad mereu ca dintr’o sită imensă, ale cărei is­­voare nu se mai istovesc, ca să înveșmânte pământul în nevino­văția albului lor. Ca niște fâlfâiri de aripi din lumi nevăzute, îți pă­trund în suflet cu înfiorări pre­lungi, cu tresăriri de beatitudine și rătăcești pe străzi parcă cufun­dat într’o altă lume, o lume reală, dar intimă, mângăitoare, plină de pace adâncă. Bucuria aceasta, simplă, banală n’o mai simt „mo­dernii“ blazați, cari calcă în pi­cioare covorul moale al nevino­văției și-l fac asemenea întunere­­cului și mocirlei din tranșit. II tră­­esc în schimb copiii cu o intensi­tate zgomotoasă. Suflete simple, suflete curate se înfrățesc cu solii de neprihană ai cerului. O altă bucurie: aceea de­ a privi cerul, de­ a te adânci în ma­rea lui de azur, de a-i sorbi cu nesaț luminile și culorile și de a lăsa sufletul liber, descătușat, să peregrineze din stea în stea, din luminiță în luminiță pe treptele nevăzute ale Nemărginirii. Câte bucurii pure, sem­ne ca zilele din Mai nu desvăluie zările cerului sufletelor simple și curate ! Altă bucurie: rugăciunea. Ea pătrunde dincolo de zările alba­stre, într’un tărâm în care soarele nu mai apune, în care inima se îmbată de lumină, în care ființa ți se topește în cânt și armonie- Cine ar putea mărturisi vreodată ce fulgurii de bucurii, ce zări de fericire, deschide cerul celui ce-și înalță brațele în rugă către Dum­nezeu ! Nimeni. Bucuria aceasta e așa de simplă, încât singura expresie adecvată ei este tăcerea! Pascal a exprimat starea aceasta prin trei cuvinte semnificative: „Bucurie! Bucurie! Bucurie!“ Iată numai câteva din aceste bucurii, care nu costă bani, care stau la dispoziția tuturor și nu în­vrăjbesc sufletele ci le unesc. Cer însă un singur lucru: curățen a inimii și simplitatea spiritului. Pentru că acestea sunt porțile lu­minii și ale fericirii. Toate cele­lalte sunt amăgiri... E bine, ca acum — în preajma Anului nou — când ne pornim nădejdile spre zările unei vieți mai bune, mai fericite, să înțele­gem că spre a fi fericiți nu e ne­voie atât de bogățiile pământului, cât de bucuriile cerului. Căci fe­ricirea vieții e rază revărsată din înălțimile albastre, un șuvoi de păcură țâșnită din beznele gliei... HKOLITE GORUN Nr. 1 Răniții noștri Este în­deobște cunoscută grija mare pe care o acordă S­­f. Sf. Mitro­polit Nicolae răniților din Spitale, și în­deosebi celor din spitalul de la Academia Teologică din Sibiu, de îngrijirea cărora se interesează zi de zi. De bu­ă seamă că această grijă s’a sporit de Sfintele sărbători ale Craciu­nului, că­ci a lăsat să li se dea creștineasca îngrijire sufletea­că prin Duhovnicul lor Păr. Nicodim Belea care i-a spovedit și i­a cuminecat într’o atmosferă de părin­tească grijă. Acești răniți n’au fost lipsiți nici de tradiționalele daruri bogate ce obi­șnuiesc a le avea oamenii la căminul lor, și pe cari­­• P. Sf Mitropolit Nicolae le a aco­dat cu largă dărnicie. In ajunul Crăciunului, la ora 14 30 în salonul mare de la răniții adăpostiți la Academia Teologică, se găsea bradul încărcat cu alese dulciuri și împodobit de mâna Doamnelor dela Soc. Nat­­a fern. ort. din Sibiu. Cele două mese mari din jurul său țineau povara multelor pungi și cozonaci cari se ofereau răni­ților așa ca în căminul de acasă­ O mare parte din aceste bunătăți au fost oferite de către Societatea ortodoxă națională a femeilor Române din Sibiu, prin oste­neala plină de rod a distinsei doamne președintă Sofia Șt. Meteș. La desvelirea pomului au fost de față: P. C Prot- Stavr. Dr. D. Stâni­oae rectorul Academiei Teologice din Sibiu, Dna Sofia Șt- Meteș președinta Soc. Nat­­uri­ a Feri- Române din Sibiu, Dna Mi­­nodora Belea secretara Societății și mem­brele Doamne : A. Măcelariu, V Morariu, M. Neagu, M Moșoiu. E Doboi, C­ Isac și Di med Căpt­ar Surd­u ca reprezen­tant al Dlui Lt. Cpt. Dr. T. Doicescu. comandantul spitalului și Păr. Nicodim Belea. După o scurtă slujbă religioasă, vor­bește Păr. N Belea, mulțumind tuturor ostenitorilor la acest spital. Asigură pe vitejii ostași de toată dragostea Bisericii și în special de înalta grijă ce le poartă s­f. Sf. nostru Mitropolit Nicolae, care le împărtășește arhipăstoreștile binecu­vântări de sfintele sărbători­ta cuvântul Dl med. căpr. Dr. Su­rd­u, aducând cele mai adânc simțite mulțumiri I P. Sf. Mitropolit Nicolae și asigură că acești copii ai Bisericii noastre sunt plini de o filială recuno­ștință și vor purta in­suflatele lor tot­deauna credința în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, fâcându și datoria și pe mai departe în slujba Bisericii și a Patriei noastre scumpe. A impresionat în mod deosebit cu­vântul de la sfârșit al ostașului caporal Botez Aurel, care vorbind în numele ro­miilor a spus între altele: .Suntem adânc mișcați­ nu numai pentru darurile prea bogate pe cari le vedem în fața noastră și cu cari ne-ați cinstit, dar mai ales pentru dragostea nețărmurită cu care vedem că ne înconjurați cu to­ții. In nu­mele camarazilor mei de aici. Vă mul­țumim din suflet pentru toată osteneala și cheltuiala dar Vă rugăm a ne per­mite să considerăm că toate acestea sunt ale Patriei noastre scumpe, cu care noi suntem legați pe viață și pe moarte. Suntem în deosebi mulțumitori I. P. Sf. Mitropolit Nicolae care ne a dat cel mai cald cămin și îngrijire. De aceea Vă rugăm cu toții a­duce mulțumirile noa­stre de fii sufletești înalt Prea Sfinției Sale, căruia îi dorim din toată inima . Sărbători fericite și la mulți ani". Mulțumește apoi Doamnei Preșe­dinte Sofia St. Meteș pentru daruri și corului studenților Teologi care le-a adus colindul purtândui cu gândul la casele IOT. SPECTATOR Urare „Lăsați copiii să vină la Mine..." de SEPTIMIA P. GHERMAN Serbările religioase sunt popasuri în vieața cu prea multe preocupări de ordin material, popasuri ce lasă dâre adânci în ființa copilului, dâre cari ard necontenit și cari odată vor putea îmboldi la acțiune. Prinosul pe care-l aduc azi copiii praznicului Nașterii Domnului, sub forma unui joc serios — pentru pregătirea că­ruia și-au pus în mișcare toată energia, dra­gostea și pasiunea lor — va reaminti omu­lui de mâine clipe de duioșie parcă mai bune și mai curate. Atunci, în ciuda tu­turor preocupărilor zilnice, el se va în­toarce cu gândul, o clipă măcar, îndărăt, și-și va aduce aminte , că nimic pe lume nu se face fără credință și pasiune Căci amintirea manifestărilor de religiositate 1 1 Cuvânt rostit la serbarea de Crăciun a Școalei primare de Aplicație de pe lângă Școala normală de fete „Andreiu Șaguna“ din Sibiu, în 20 Decemvrie 1944, din vremea copilăriei sunt puncte lumi­noase pe cari umbrele dese ale vieții nu le pot întuneca nici­odată. Ele reapar în clipele cele mai negre ale vieții, ca tot atâtea prilejuri de recreație sufletească, de renaștere spirituală și poate chiar ca mij­loace de mântuire. Copilăria trăită în duhul credinței creștine este baza cea mai solidă și ga­ranția cea mai sigură a făuririi unei per­sonalități fructuoase. Ne despart doar câteva zile de praz­nicul Nașterii Domnului, de sărbătoarea păcii, bucuriei și a celei mai curate iu­biri creștine. In ieslea săracă a staulului din Vi­­fleem, în cântece de îngeri, în lumină de stele, în raze de binecuvântare, s'a născut împăratul împăraților, „pruncul dumne­­zeesc cel prea frumos, carele din iad ” ne-a scos. Dintre toate praznicele luminate ale sfintei noastre Biserici, Crăciunul place mai mult copiilor. Vă înțelegem și vă dăm dreptate, dragi copii, căci și Isus a fost un copil, un copil ca nimeni altul, căci era Fiul lui Dumnezeu, și inimile voastre curate și ne­prihănite sunt foarte aproape de El; tre­ialtă, minunându-se, la tot ce află despre vieața dumnezeească a Celui, pe care cei mari aveau să-L osândească la moarte, pentru prea multă blândețe, bunătate și dăruire de Sine. Iubiți-L cu toată puterea inimilor voastre, căci numai vouă v’a fă­cut favoarea de a vă chema la Sine, „ca unora ce vi se cuvine împărăția cerurilor“. Anul acesta Crăciunul este mai pu­țin trist decât în ultimii patru ani, când o parte din Transilvania, „țara dorurilor noastre“, gemea strivită de barbaria un­gurească. Frații ne sunt desrobiți; ei au revenit în îmbrățișarea caldă, întinsă spre duioasă așteptare, de restul țării. Ne cutremurăm gândindu-ne la fiorul ce-l vor simți ei în noaptea sfântă, in care colindele vor legăna aducerile aminte fără nici o sfială. Nedreptățile au luat sfârșit; visul s'a împlinit cu multă suferință, dar nu ne tânguim, căci­ „dorurile care nu dor, nu-și merită numele. Le lipsește vlaga, care de­parte de a te lăsa strivit de suferința în­gropată la rădăc­nile lor, te înalță dea­supra acestei suferințe apropiindu-ți so­rocul curmării ei“, cum scrie undeva un destoinic mânuitor al condeiului și distins slujitor al altarului (T. R. Nr. 92-1944). Ne gândim cu drag la cei ce încă luptă pe front, suntem mândri de ei și ne mustrăm ori de câte ori, mai slabi decât dânșii, îi jeluim cu gândul. Ei sunt încălziți de adevărul „că 'n cartea veșni-Tuturor bunilor noștri cetitori și sprijinitori le urăm, de Anul nou 1945, multă bucurie, cu bine și să­nătate, și pace de la Domnul, cât mai apropiată! d­ei scrie, că țări și neamuri vor pieri; dar scumpa noastră Românie, etern, etern va înflori". Dar bucuria noastră este> umbrită încă de alte suferințe- Frații noștri tran­silvăneni și moldoveni îndură multe greu­tăți și lipsuri, din cauza pârjolului ras­­boiului, care le-a distrus casele și avutul. Se cuvine ca cei de sici, ocrotiți de Dum­nezeu, să ne aducem aminte de ei, căci e „ziua Domnului“. Să le dăm cu dragă inimă, nu din prisosul, ci din puținul no­stru, ca să fim vrednici de praznicul îm­păcării. Dragi copii, cei cari nu știu­ ce-i suferința trebue să învățați acum ce este și mila, și jertfa generoasă și neprecupețită. Inima voastră fragedă trebue să dea cu drag fraților de acelaș sânge, fără de care viața neamului nostru n'ar avea nici un sens. E praznicul bucuriei ! S'o ducem noi acolo unde nu este I E ziua cumpănirii faptelor . .„vai câtă durere, s'aud gemete... căci unii n'au haine, alții lemne, alții mâncare, dar au credință și așteaptă răb­­dând mucenicește. Cei de la această școală, însă avem urechi și auzim, avem inimă și simțiți, avem minte limpede și înțelegem, avem voință și ne străduim să-i ajutăm. Ați fă­cut-o, dragi copii, și lauda noastră e prea mică pe lângă binecuvântarea lor și bucu­ria îngerilor care vă veghează.

Next