Telegraful Român, 1959 (Anul 107, nr. 1-48)
1959-01-01 / nr. 1-2
ANUL 107 SIBIU, 1 ianuarie 1959 Nr. 1-2 FOAIE RELIGIOASĂ EDITATĂ DE ARHIEPISCOPIA ORTODOXA ROMINA DE ALBA IULIA ŞI SIBIU PREŢUL INSERŢIUNILOR. Un cm2 60 bani pentru odată; dacă se publică de mai multe ori se dă rabat corespunzător. Inserţiunile se adresează ADMINISTRAŢIEI Telegrafului Român, Sibiu, strada 1 Mai nr. 35. ABONAMENTUL: Pe un an : 24 lei Pe 6 luni: 12 lei Pe 3 luni: 6 lei ARTICOLELE ŞI CORESPONDENŢA se adresează REDACŢIEI Telegrafului Român, Sibiu, str. 1 Mai 35. — Articolele nepublicate nu se înapoiază. — Scrisorile nefrancate se refuză. pentru încetarea experienţelor cu arme atomice Un război atomic ar aduce mari nenorociri pentru popoarele lumii. De aceea popoarele luptă pentru interzicerea pentru totdeauna a armelor atomice. Aceasta este şi poziţia Uniunii Sovietice. Iar în cadrul Comitetului politic O.N.U. majoritatea delegaţilor statelor s-au pronunţat pentru rezolvarea urgentă şi în mod favorabil a acestei probleme. Alături de aceşti delegaţi din Comitetul de mai sus, un grup de personalităţi importante din Apus au făcut un apel reprezentanţilor celor 3 puteri, U.R.S.S., Anglia şi S.U.A. cerînd să realizeze un acord de încetare imediată a experienţelor nucleare. In rîndul acestor personalităţi mari se află numele scriitorului francez Francois Mauriac, Eleonor Rooswelt, soţia fostului preşedinte al Americii de Nord în timpul şi după al doilea război mondial, lordulfilozof englez Bertrand Russel — cel care a condamnat cu o lună de zile înainte, politica neînţeleaptă şi primejdioasă a Apusului în Orientul apropiat şi îndepărtat — dr. Max Born, lordul Boyd Orr, ş. a. In acest apel se arată că primul pas trebuie să fie făcut pentru a asigura pacea lumii cît mai curînd şi definitiv, pentru ca omenirea să poată să se ocupe în linişte de întreg progresul său material şi spiritual, care-i aduce ei mulţumirea şi fericirea dorită. In acest scop, precizează apelul ,,este necesară încetarea experienţelor nucleare şi aşezarea unui sistem internaţional pentru un control sigur”. Apelul arată în chip cu totul îndreptăţit, că popoarele sînt tot mai neliniştite de viitorul lor şi al generaţiilor care vor veni, pentru că vor fi ameninţate tot mai greu de pulberea radioactivă pe care o provoacă experienţele atomice. Se ştie că Uniunea Sovietică a depus şi depune şi azi toate strădaniile pentru încetarea acestor experienţe, din dorinţa sinceră de a scăpa omenirea de pericolul unui război atomic nimicitor. Dovadă despre această strădanie este însuşi faptul că ea a încetat încă din primăvara anului trecut astfel de experienţe, cu speranţa că şi celelalte două puteri apusene îi vor urma exemplul. Dar ele au accelerat aceste experienţe şi le-au înmulţit. Se vede limpede că ele fac totul pentru a pune în primejdie pacea lumii. S.U.A. şi Anglia declară la conferinţe şi întruniri, că sînt gata numai să „suspende” exploziile nucleare pe timp de un an. Aceasta însemnează că ele nu voiesc cu adevărat pacea şi binele lumii, ci urmăresc să adoarmă vigilenţa popoarelor. Lucrul acesta a silit Uniunea Sovietica să înceapă din nou şi în chip justificat experienţele sale nucleare, dar ea continuă cu aceeaşi intensitate şi hotărîre, să lupte pentru cauza păcii, care este scumpă tuturor popoarelor. Prin delegatul său la „Conferinţa celor trei puteri asupra încetării experienţelor cu arme nucleare”, S. K. Tarapkin, Uniunea Sovietică a declarat că este gata să încheie imediat un acord privitor la încetarea acestor experienţe şi instituirea unui sistem de control. Mai declară că „dacă S.U.A. şi Marea Britanie sînt gata să semneze un astfel de acord, atunci Uniunea Sovietică, semnînd împreună cu ele acordul, va înceta imediat experienţele, deşi a efectuat cu mult mai puţine explozii experimentale decît S.U.A. şi Marea Britanie”. Acest acord s-ar putea încheia în viitorul cel mai apropiat. O mai bună dovadă de sinceră intenţie pentru pace nu se poate da. Rămîne acum, ca cele două ţări din Apus să manifeste activ aceeaşi intenţie curată, să facă paşii pe acelaşi drum comun, pentru ca astfel pacea lumii să poată fi asigurată definitiv. Poporul român este alături de cei ce luptă pentru asigurarea unei astfel de păci. El doreşte ca armele atomice să fie interzise şi energia atomică să fie folosită pentru îmbunătăţirea vieţii, pentru ca popoarele să fie eliberate de teamăşi de moarte, şi în libertate şi armonie deplină, de la un capăt la altul al pămîntului, să se lucreze pentru binele şi fericirea tuturor. S. RADU Unificarea bisericească Se cunosc prea bine împrejurările în care s-a săvîrşit „unirea” de la 1700. Părinţii noştri nu de aceea au primit „unirea” de la 1700, fiindcă erau convinşi că sînt în rătăcire, că adevărată Biserică a lui Hristos ar fi cea catolică, ci pentru că, copleşiţi de poverile iobăgiei, nădăjduiau că împlinind dorinţa împăratului de la Viena, soarta lor se va uşura. La fel aceia care au stăruit pe lîngă părinţii noştri să se despartă de Biserica Ortodoxă strămoşească, n-au făcut-o aceasta fiindcă ne iubeau, sau fiindcă ne voiau într-adevăr binele sufletesc şi material, ne-au dezbinat numai pentru motivul că aşa cereau interesele lor. Tocmai din această pricină, unirea de la 1700 n-a putut prinde rădăcini adînci în sufletul credincioşilor noştri, fiindcă ea n-a izvorît din convingere religioasă, ci din motive pămînteşti care, nerealizîndu-se, au determnat ca multe glasuri potrivnice, între timp, să se ridice împotriva ei din partea romînilor greco-catolici. Aceste glasuri s-au transformat nu odată din proteste şi ameninţări pline de mînie, Und Viena şi Roma, uitînd de toate angajamentele şi făgăduielile solemne, puneau la cale acte menite să ameninţe însăşi fiinţa Bisericii. Istoria înfiinţării Episcopiei maghiare greco-catolice de Hajdudorog a dovedit aceasta cu prisosinţă. Zadarnice au fost atunci toate strigătele credincioşilor români greco-catolici, ale preoţilor şi arhiereilor lor adresate împăratului şi mai ales Papei, 76.000 suflete credincioşi romîni au fost răpite Bisericii noastre. In faţa acestei fapte, aprins de o mînie sfîntă, în foaia Mitropoliei unite a Blajului „Unirea”, în numărul din 6 august 1912, cîteva zile după publicarea Bulei papale „Christi fideles” care vestea înfiinţarea noii episcopii, un vrednic preot unit scria: „E mai limpede ca lumina soarelui că Pontificele roman, Papa Pius al X-lea, nu mai merită să fie pomenit în slujbele noastre bisericeşti, şi nici complicii Pontificelui, care au contribuit la ruşinarea Bisericii noastre. Blestemul lui Dumnezeu şi urgia poporului romînesc asupra lor”. De ce dragoste ne-a învrednicit, şi defunctul Papa Pius al Xll-lea şi cum a înţeles să ne asculte durerile, o ştim noi, în toamna anului 1940 după ocuparea Ardealului de nord de către armatele hortyste. Cînd Episcopii greco-catolici au mers la Roma și s-au plîns Papei de ex(Continuare în pag- 3)