Telegraful Român, 1961 (Anul 109, nr. 1-48)
1961-01-01 / nr. 1-2
Pag. 2 Lev N. Tolstoi (Urmare din pag. 1) servaţie, se adunau pe nesimţite impresii din viaţa satului şi el se deprinse să iubească pe „mujic” cu obiceiurile, mentalitatea, cintecele şi limba lui. In anul 1837, contele Nicolai I. Tolstoi moare pe neaşteptate. Sora sa, contesa Osten Saken, ia în grija ei pe copiii rămaşi orfani, iar după moartea acesteia, tutela lui Tolstoi şi a fraţilor săi revine unei alte surori a contelui Nicolai Ilici, anume P. I. Iuscova, soţia guvernatorului din Cazan. La 13 ani, Tolstoi se mută la Cazan. Aci, urmează cursurile facultăţii de limbi orientale, apoi trece la facultatea de drept, dar nu le termină, fiind atras de viaţa mondenă a mediului său. Dar viaţa dezordonată a tinerilor nu-l absoarbe pe Tolstoi decit scurtă vreme. Tolstoi era încă din copilărie un cititor pasionat. După cum povesteşte chiar Tolstoi, citise pînă pe la 1845 „toate cele 20 de volume ale lui Rousseau” şi purta la gît un medalion cu portretul scriitorului francez. încă pe băncile universităţii studiază opera lui Montesquieu şi tot atunci proiectează să scrie o lucrare de drept. Spiritul critic al lui Tolstoi zdruncină curînd idealul pe care şi-l făurise despre omul „cum trebuie să fie", omul — ideal. Dezamăgit şi de viaţa mondenă şi de studiile universitare, întrerupe învăţătura în 1847, în al doilea an de facultate, şi pleacă la Iasnaia Poliana, hotărît să se stabilească pe meleagurile natale. De atunci, tînărul moşier îşi propune să-şi consacre toate puterile pentru îmbunătăţirea traiului ţăranilor săi. In ciuda străduinţelor lui sincere, ţăranii priveau cu neîncredere şi teamă activitatea reformatoare a lui Tolstoi. Nereuşita încercărilor sale sunt descrise în nuvela „Dimineaţa unui moşier”. El voia să le dea pămînt în arendă. Ţăranii însă aşteptau să le dea pămîntul pentru totdeauna. Tot aici îşi propune un vast program de muncă pentru propria sa instruire, program pe care să-l realizeze în decurs de doi ani de viaţă la ţară. In acest timp călătoreşte cînd la Moscova cînd la Petersburg, unde se prezintă la examene pentru titlul de candidat în ştiinţe juridice, dar le întrerupe la mijloc, fără vreun motiv cunoscut. Mai tîrziu Tolstoi va spune că această perioadă a vieţii sale (1848—1851) e formată din „ani risipiţi în viaţă dezordonată”. Urmînd sfatul fratelui său Nicolae, ofiţer în armata caucaziană, în anul 1851 pleacă în Caucaz. Pînă la 1855, Tolstoi a fost ofiţer de artilerie. In această calitate a luat parte la războiul Crimeii. In 1854 a fost ataşat ca ofiţer de stat major pe lingă armata rusă din ţara noastră. Aici, ne-a cunoscut mai bine şi nemijlocit ne-a preţuit. In jurnalul său din 11 iulie 1854, notează: „Soarta acestui popor este ţesută din vrajă şi din tristeţe“. Odată cu demobilizarea, la încheierea păcii, Tolstoi pleacă din armată. Tolstoi în acel timp devenise un scriitor consacrat. Ca literat, Tolstoi a scris mult şi nu cred să existe cineva cu oarecare cultură, care să nu fi citit nimic de dînsul, măcar vreo nuvelă. Scrierile literare ale lui Tolstoi au deosebit farmec, datorită mai multor calităţi preţioase. Ele sînt realiste, prezintă viaţa cu frămîntările ei, coloritul este viu şi fermecător. Deasemenea este uimitoare puterea cu care îţi realizează portretul sufletesc al persoanelor, cu toate particularităţile şi în special starea sufletească a muribunzilor. Ceea ce te pasionează pentru ele şi te captivează este simţirea cu care sunt scrise. Lipsit cu totul de artificialitate, autorul te impresionează adine prin sinceritatea cu care povesteşte şi prin felul cum îţi evidenţiază părţile reale ale vieţii. In scrierile sale literare, Tolstoi a urmărit să facă pe oameni mai buni, a împlinit vîrsta Mihail Sadoveanu este cel mai mare scriitor în viaţă al poporului nostru harnic şi paşnic. De la Ion Creangă încoace, nici un alt mînuitor de condei n-a mai povestit atît de fermecător, în graiul poporului, despre necazurile şi bucuriile celor mulţi şi simpli, despre întîmplările vrednice de pomenire ale celor trecute vremi şi despre aşezămintele noastre străvechi, cinstite astăzi îndeobşte ca monumente istorice. S-a născut la 5 noiembrie 1880, în Paşcani, ca fiu al avocatului Alexandru Sadoveanu şi al soţiei sale, Profira Ursachi, strănepoată de baciu din nordul Moldovei. Şcoala primară a făcut-o cu „domnul Busuioc”, pe care-l va pomeni cu plăcere în scrierile sale. A trecut apoi la gimnaziul din Fălticeni, continuind să înveţe la Liceul Naţional din Iaşi. S-a căsătorit în anul 1901 şi a avut mulţi copii, pe care i-a crescut cu dragoste şi atenţie. El însuşi moldovean din creştet pînă-n tălpi, toată viaţa a simţit nevoia să se apropie de oamenii din popor, la oraş şi la sat, la vînătoare, la pescuit, în călătorie şi acasă, dereticînd prin propria-i gospodărie. A scris vreme de mai mult de-o jumătate de veac — de cînd a intrat triumfal în Parnasul muzelor — sute de cărţi de povestiri (romane, nuvele, schiţe), multe din ele fiind astăzi traduse în zeci de limbi străine. Izvorul său de inspiraţie este literatura populară şi poporul, cu inepuizabilele lui zăcăminte de înţelepciune şi păţanii pe cit de interesante, pe atît de instructive. „Găseam în literatura populară şi în popor — spune DSa — o perspectivă de noutate la care se adăuga dragostea profundă pentru umiliţi, ofensaţi şi nedreptăţiţi”. Poezia populară i-a fost dascăl de căpetenie în creaţia sa literară. Clasicii literaturii române şi ruse i-au fost sfătuitori credincioşi şi cuminţi. Intr-o vreme în care literatura noastră era invadată şi desfigurată de infiltraţiile unor curente Subiectele scrierilor literare ale lui Tolstoi sînt toate luate din viaţa poporului rus. De aceea, el este socotit în primul rînd ca scriitor naţional. Insă nu trebuie să pierdem din vedere că Tolstoi nu se mărgineşte să descrie numai pe rus, ci ne dă pe om în genere. Cu alte cuvinte dînsul se ocupă de acele însuşiri sufleteşti, care se observă la toţi oamenii. In felul acesta se explică de ce scrierile literare ale lui Tolstoi plac oamenilor de toate naţionalităţile; căci nu toate găsim pe om, cu plăcerile şi durerile lui, cu slăbiciunile şi tăria lui, cu visurile şi bunătatea lui. Din punct de vedere al sentimentului religios, Tolstoi a fost un credincios profund. Pentru că a propovăduit unele învățături neaprobate de Biserică, la 24 februarie 1901 Sinodul Rus l-a excomunicat ca eretic. Mai tîrziu Biserica Ortodoxă Rusă a ridicat această excomunicare, văzînd în Tolstoi un mare scriitor, mărturisitor al iubirii creştine de aproapele. Cu toate că morala lui Tolstoi şi-a cîştigat puţini părtaşi, popularitatea sa este nemăsurat de mare. La renumele lui a contribuit pe lingă opera literară şi propagarea prin faptă a moralei sale. Suferinţele morale ale lui Tolstoi au fost nemăsurat de mari. Ele au izvorît din vederea nedreptăţilor ce se săvîrşeau în patria sa şi mai cu seamă din conflictul dintre concepţiile lui morale şi viaţa reală. Poate că plecarea lui neaşteptată de la Iasnaia Poliana în ultimile zile ale vieţii se datoreşte acestui sentiment de revoltă, care cuprinde sufletele mari, cînd sunt construite să trăiască veşnic într-un cerc strimt social, în care minciuna convenţională predomneşte în toate, iar nedreptatea este ridicată la înălţimea unui plin de 80 de ani decadente, Mihail Sadoveanu s-a ţinut departe de acestea, avînd mereu aţintită privirea la suferinţele poporului său. Pentru alipirea şi dragostea sa faţă de clasa muncitoare şi pentru că s-a ridicat cu energie împotriva defăimării celor de alt „neam”, Mihail Sadoveanu a fost persecutat de regimurile politice reacţionare de dinainte de 23 august 1944, iar cărţile sale au devenit obiectul unor jalnice manifestări huliganice. Acestea, însă, n-au putut să le sfîşie mantia de lumină cu care le-a împodobit geniul marelui lor făuritor. Eroii cărţilor lui Mihail Sadoveanu sînt fie ţărani, oameni simpli, împovăraţi vreme îndelungată de orînduiri sociale ostile năzuinţelor lor spre o viaţă liberă şi fericită, fie figuri de tîrgoveţi din orăşelele in care altă dată „nu se întimpla nimic" fiindcă erau cufundate într-o viaţă monotonă, stătută, fie personagii ale trecutului nostru istoric. O bună parte din creaţia sa literară este dedicată evocării trecutului de luptă şi de jertfă al poporului nostru. Romanele sale, „Zodia Cancerului”, „Nicoară Potcoavă” şi mai ales incomparabilul „Fraţii Jderi” (în 3 volume: „Ucenicia lui Ionuţ”, „Izvorul Alb” şi „Oamenii Măriei Sale"), înfăţişează cu un meşteşug literar de mare maestru al condeiului episoade ample şi emoţionante din lupta pentru libertate a înaintaşilor noştri, care combăteau şi înfruntau cu arma în mină atît pe cotropitorii vremelnici ai ţării, cit şi pe boierii împilatori şi trădători. Deosebită dragoste şi atenţie arăta maestrul Mihail Sadoveanu în creaţia sa literară frumuseţilor şi bogăţiilor Patriei noastre. După eliberarea ţării noastre de sub jugul fascist, Mihail Sadoveanu a sprijinit dintru început, cu convingere şi exemplară tragere de inimă, lupta poporului nostru muncitor pentru făurirea unei orînduiri sociale nouă, fără exploa-cipiu. Abnegaţia lui a fost o calitate atît de rară, incit mulţi au socotit-o ceva bolnăvicios. Tolstoi a condamnat robia ţarismului şi a luptat pentru pace şi pentru îmbunătăţirea oamenilor şi a vieţii lor. Tolstoi era şi rămine apostolul poporului şi al păcii. Opera pe care o înfăptuise este pentru acest popor nepreţuită. Tolstoi demascase nedreptăţile sociale. Pentru prima dată spusese adevărul într-o lume in care era obiceiul de a minţi poporul şi de a-l face pe acesta să mintă. De aceea după cum spune şi Gorki, poporul nici nu putea să se îndepărteze de Tolstoi, nici să-l uite. La 7 -20 noiembrie 1960, împlinindu-se 50 de ani de la moartea lui, Tolstoi a fost sărbătorit în toate ţările socialiste şi în toată lumea. Trebuie să ne amintim şi noi de acest om mare şi talentat care a murit cu 50 de ani în urmă in căsuţa roşie a şefului de gară de la Astapovo. Cu cîteva zile înainte pleacă de acasă, pentru a cugeta pentru binele omenirii, dar se îmbolnăveşte pe drum şi moare la vîrsta de 82 ani. Trebuie să ne amintim de acest celebru scriitor care, cu toată neliniştea sa, cu tot imensul său talent, chiar cu toată strigăcia sa, căuta să facă pe om mai bun faţă de om, să-l facă mai plin de iubire şi să osîndească războiul, să susţină pacea. Tolstoi nr-avea in minte decit pacea lumii. El era un geniu uriaş, dar sufletul său era mai mare decit geniul său. Fiind un mare cetăţean al patriei sale prin îndrumările sale, în acelaşi timp şi un moralist de seamă mai ales prin trăirea sa corectă omenească şi creştinească, aducem aici omagiul nostru marelui scriitor rus, care s-a luptat şi a suferit pentru a aduce omenirii o viaţă mai bună. p T Pr. C. Pistrui MIHAIL SADOVEANU TELEGRAFUL ROMAN Nr. 1—2