Telegraful Român, 1962 (Anul 110, nr. 3-48)
1962-01-15 / nr. 3-4
Pag. 2 praznicul arhieriei (Continuare din pag. 1) torului şi s-au adunat în faţa altarului strămoşesc. Cele două catedrale din Oradea, care stau faţă în faţă, s-au înfrăţit ca două surori în aceeaşi dragoste a lui Hristos şi a unităţii sufleteşti. Cît de bine ne simţim că putem cînta împreună aceleaşi imne lui Dumnezeu! Unii întreabă: Oare în care Biserică ne putem mîntui? Care sînt temeliile Ortodoxiei? Oare Ortodoxia poate garanta mîntuirea? — Ortodoxia este unitate în Duhul Sfînt, este Biserica lui Hristos, a sfinţilor Săi Apostoli, a celor şapte sinoade ecumenice. Ortodoxia este conformitatea vieţii cu modelul vieţii în Dumnezeu, care este Iisus Hristos. Ortodoxia coboară pe Dumnezeu la noi şi pe noi ne ridică la Dumnezeu, şi aşa transfigurează, îndumnezeieşte lumea. Ea e Biserică universală şi cuprinde pe vii şi pe morţi, pe îngeri şi sfinţi. Ea e „trupul lui Hristos”, iar Hristos este capul ei. Forma văzută de organizare a Bisericii este sinodul, căci scris este: „Unde sunt doi sau trei adunaţi, în numele meu, acolo sunt şi eu în mijlocul lor”. Împărţită în Biserici naţionale, Biserica Ortodoxă este una în dogmă, în canoane, în slujbe, în dragoste de Hristos. Biserica este „stîlp al Adevărului”, căci ea păstrează nemodificată credinţa dată de Mîntuitorul. Prin harul divin, credinţă şi fapte bune ne mîntuim în Biserica Ortodoxă, Biserica Adevărului divin. Dumnezeu este iubire egală pentru toţi şi acelaşi lucru cere de la toţi. Dumnezeu e dreptate supremă şi e împotriva nedreptăţii. Biserica Lui e Biserica iubirii, dreptăţii şi păcii între oameni şi popoare. Ea colaborează cu statul, sprijineşte toate năzuinţele statului şi poporului spre o viaţă mai bună şi mai fericită. Biserica Ortodoxă ne învaţă nu mîndria, ci smerenia, nu lăcomia, ci cumpătarea, nu sila, ci toleranţa. Ea învaţă dreptatea şi libertatea şi condamnă colonialismul, asuprirea altuia. Biserica învaţă că pămîntul a fost dat de Dumnezeu tuturor oamenilor, ca să-l stăpînească şi să se folosească de roadele muncii lor. împărţirea în bogaţi şi săraci, în stăpîni şi subjugaţi nu e de la Dumnezeu, ci de la diavolul(cazul lui Cain). Dumnezeu a instituit de la crearea lumii proprietatea obştească. Biserica învaţă pacea şi luptă pentru realizarea ei. Ea condamnă războiul nedrept, căci „cine scoate sabia de sabie va pieri”, dar binecuvîntează apărarea obştească („cine n-are sabie să-şi cumpere”) (Lc. 22, 36). Pacea cere dezarmare totală şi generală şi împreunătrăire paşnică. Biserica învaţă restabilirea unităţii în Hristos a tuturor creştinilor, „ca toţi să fie una” sub supremaţia lui Hristos, o turmă şi un păstor — Iisus Hristos. Reîntregirea bisericească e voită de Dumnezeu. Nimeni şi nimic nu va mai putea despărţi pe acei pe care Dumnezeu i-a împreunat. Bucurie mare este şi în cer între foştii ierarhi gr. catolici şi ortodocşi din Oradea cînd văd pe preoţi şi credincioşi rugîndu-se împreună. P. S. Valerian preamăreşte pe Dumnezeu pentru tot ceea ce a realizat cu colaborarea Centrului Eparhial, preoţilor şi credincioşilor. Mulţumeşte Consiliului de Stat, Guvernului, Departamentului Cultelor şi organelor locale, asigurînd că va fi acelaş luptător pentru pace şi înflorirea Patriei scumpe, Republica Populară Romînă. Mulţumeşte membrilor Sf. Sinod — în frunte cu Prea Fericitul Patriarh Justinian, I. P. S. mitropoliţi Firmilian al Olteniei, Nicolae al Ardealului, Iustin al Moldovei, P. S. S. episcopi Iosif al Rîmnicului-Vîlcii şi Nicolae al Aradului, reprezentanţilor celorlalte culte, P. C. vicari, consilieri, profesori de teologie, protopopi, preoţi, credincioşilor. Dumnezeu să ne binecuvinteze ostenelile pe calea iubirii şi unităţii, pe calea păcii, bunăstării, spre un viitor fericit. Iisus Hristos Domnul, pentru rugăciunile Maicii Sale şi ale tuturor sfinţilor, să ne mîntuiască şi în veacul de acum şi în cel ce va să fie. Mulţumind Domnului pentru binefacerile revărsate în deceniul trecut, se roagă ca să-i ajute să lucreze mai departe pentru mîntuirea sufletelor credincioase, pentru propăşirea poporului şi pentru pacea a toată lumea. După cuvîntul P. S. Valerian urmează polihroanele. Cu binecuvîntarea credincioşilor de către înalţi. Ierarhi se încheie sărbătorirea din Catedrală. La agapa de la reşedinţa episcopală autoastat: I. P. S. mitropolit Firmilian al Olteniei, P. C. vicar Tr. Belaşcu, vicarul rom. catolic Beldeki, consilierul reformat Eszenyei Juliu, şef rabinul Wolf Poliak, pastorul baptist Popa Petre, P. C. consilier Porcescu de la Iași, P. C. prof. Vasile Popovici (pensionar), P. C. pr. prof. Moraru de la Seminarul din Cluj, d. Dumitrescu Basarab (membru al Adunării Eparhiale Oradea), d. Dancu Simion (Baia Mare), P. C. prof. Gh. Barna (revenit), pr. prof. C. Sava (Satu Mare), prof. I. Ursu (Negreşti), pr. Pruteanu (Adjud) P. C. Medan Ion, consilier î. p. (Baia Mare), C. pr. Marina Vladimir (rutean), pr. Rusu Petru, pr. ucrainian Hortek (Sighet), P. C. prof. N. I. Nicolaescu (în numele Institutelor Teologice de la Bucureşti şi Sibiiu). Tuturor le răspunde P. S. Valerian, amintind fapte de conlucrare pe calea păcii, înfrăţirii, dreptăţii şi progresului. Face apel la unitate în Hristos şi în slujirea Patriei şi păcii. Crucea nu poatefi scut pentru aţîţătorii la război, ci armă de biruinţă a păcii. Mulţumeşte ochrmnuitorilor Bisericii şi Patriei noastre scumpe şi tuturor celor ce au participat la serbări şi asigură că îşi dăruieşte toate forţele şi toată viaţa Bisericii şi patriei pe care le slujeşte deopotrivă. A fost cu adevărat praznicul arhieriei, care a adunat în jurul P. S. Valerian al Oradiei mărturia preţuirii de care se bucură pretutindeni în Biserica şi ţara noastră, încheiem cu urarea: Intru mulţi ani stăpîne! T. R TELEGRAFUL ROMAN Insemnfiri Măsuri inchizitoriale sudafricane Este bine cunoscut faptul, că guvernul Uniunii Sud-africane aplică măsuri de discriminare rasială faţă de populaţia de culoare, pe care o declară „apartheid”, adică fără drept de a fi într-un partid de stat, adică fără drepturi. Această nedreptate este aplicată şi în domeniul religios creştin, unde creştinii de culoare nu sînt socotiţi alături de creştinii albi. Aceasta produce multe frămîntări interne, în sinul multor confesiuni creştine. In deosebi biserica reformată olandeză susţine apartheidul chiar cu citate biblice, deformînd astfel creştinismul şi abuzînd cu citatele biblice împotriva sensului lor autentic. In consecinţă ia măsuri negative faţă de orice contrar al unei astfel de atitudini. De aceea s-a intentat chiar proces contra profesorului de teologie A. S. Geyser, chemat în faţa tribunalului bisericesc ca „eretic în privinţa explicării Noului Testament şi de nerespectare a dispoziţiilor eclesiastice”, pentru că refuză discriminarea rasială ca bază pentru discriminare în cadrul religiosului. Martorul pentru Geyser a declarat la tribunal că protestează contra unei astfel de politici şi chiar ziarul „Rand Daily Mail” recunoaşte că practica acestui tribunal aminteşte de inchiziţia medievală. M. S. Nr. 3—4 Religiositate japoneză Potrivit cu situaiţia politică din ţară, se orientează şi cea religioasă, care duce le destrămare. Astfel dacă în 1940 existau în Japonia 44 de confesiuni religioase înregistrate oficial, în 1951 erau deja 720 şi pe lîngă ele fiinţau altele, neînregistrate. Unele dintre acestea au chiar un aspect curios, astfel secta: Denşinkio adora ca zeitate supremă electricitatea şi pe Edison ca pe un zeu mai mic. In 1958 s-au înregistrat încă alte organizaţiuni în plus, în număr de 126, unele cu conţinut şi creştin. Astfel apare şi secta: Koktail, după o băutură amestecată, pentru că şi credinţa acestei secte este compusă din creştinism, budism şi filozofie actuală. Aceste confesiuni sînt mai mult centre de vieţuire socialmorală decît confesiuni religioase, dar apariţia lor în această formă denotă marea frămîntare şi nelinişte populară de pe urma militarismului susţinut de americani şi a opoziţiei faţă de tot ce aduce aminte de explozia atomică de la Hiroşima. De aceea vocea pentru pace şi contra armelor nucleare sporeşte necontenit peste tot. M. S. Viaţa în bucurie Uneori sîntem ispitiţi că credem că viaţa creştinească nu se poate împăca cu bucuriile vieţii acesteia pămînteşti. Ni se pare că e neîngăduit unui creştin a-şi căuta fericirea cerească chiar şi prin cele mai nevinovate manifestări de bucurie întrucît ea, bucuria, ar fi cel mai neîmpăcat duşman al fericirii creştineşti. Credem că creştinii adevăraţi nu trebuie să fie decit trişti, mereu mîhniţi şi supăraţi, gata întotdeauna pentru plîns. E ca şi cum viaţa nu le-ar da dreptul acestora :la nici un fel de bucurie şi pămîntull ar fi pentru ei o vale a lacrimilor. Adevărul însă e altul. Bucuria, această mulţumire vie şi plăcută a sufletului omenesc, pentru un bine pe care îl credem al nostru, este un dar al vieţii omeneşti, fără de care această viaţă nu s-ar putea dezvolta şi creşte. O viaţă lipsită de bucurie este o încălcare grea a celei dintîi porunci date de Dumnezeu omului de a fii stăpîn al Pămîntului, de a-l munci şi de a se bucura de roadele lui.: „Fiţi roditori şi vă înmulţiţi şi umpleţi pămîntul şi supuneţi-l” (Facere 1, 28). E deajuns să citim aceste cuvinte ale Sfintei Scripturi pentru a ne da seama că în desfăşurarea vieţii noastre de aici de pe pămînt bucuria ne-a fost dată ca un dar natural. Viaţa trebuie sa fie izvor al bucuriilor noastre în lupta noastră pentru cucerirea naturii şi pentru descoperirea energiilor ascunse în Univers. Nici viaţa trupului, nici cea intelectuală şi morală nu poate exista fără bucurie. Pentru sănătatea trupului ca şi pentru aceea a sufletului bucuria este atît de necesară cum e necesar aerul şi apa pentru viaţa plantelor şi animalelor, după cum e necesară lumina şi căldura soarelui pentru viaţa pămîntului nostru. Bucuria este o trebuinţă înnăscută a omului, o putere pe care n-o putem calcula, o bogăţie pe care n-o putem preţui. Oriice om are lipsă de bucurie şi are dreptul să se bucure. Orice fel de muncă nu se va desfăşura normal decît sub influenţa binefăcă-