Telegraful Român, 1968 (Anul 116, nr. 1-48)

1968-01-01 / nr. 1-2

Pag. 2 întruparea Mintuitorului lisus Hristos (Urmare din pag. 1) sură chiar scopul venirii lui lisus Hristos pe pă­mînt, cînd ne spune: „Inălţaţi-vă!“. Intr-adevăr, nici un cuvînt parcă nu redă mai bine înţelesul întrupării Mîntuitorului ca înălţarea: „Hristos pe pămînt, înălţaţi-vă!“. Nu este vorba de a ne înălţa pe vreun munte oarecare şi nici de vreo altă înălţare fizică sau văzută, care, de altfel, îşi au şi ele frumuseţile şi înţelesurile lor, ci este vorba de o înălţare morală, sufletească, de o ridicare a noastră dea­supra celor rele, de o înălţare deasupra a tot ce este josnic şi urît, de o scuturare şi o per­manentă depăşire a noastră pe o linie care ne ridică tot mai sus către starea omului bun şi cinstit, la starea omului harnic, curat şi luminat, la starea „bărbatului desăvîrşit“, cum îl numeşte Sf. Ap. Pavel. Iisus" — spune mitropolitul A. Ivireanul în înţeleptele sale predici — „a venit în lume să facă pe toţi oamenii curaţi şi fără stricăciune“, să-i înalţe, spus altfel. „Cuvîntul trup s-a făcut“ — ne învaţă un Sf. Părinte, reproducînd cuvintele Sf. Evanghelist loan (loan I, 14) — ca trupul să se facă cu­vînt, fiind bogat s-a făcut sărac pentru noi, ca noi să ne îmbogăţim cu sărăcia lui (cf. II Cor. 8, 9), s-a făcut asemenea nouă din multă iu­bire de oameni ca noi să ne facem asemenea Lui prin toată virtutea“. Inălţaţi-vă deci, parcă vrea să ne spună versul în cauză, deasupra jos­niciei, înălţaţi-vă deasupra vorbelor deşarte, deasupra egoismului şi lăcomiei, deasupra urii şi îngustimii de care adesea ne facem vinovaţi, înălţaţi-vă sau ridicaţi-vă deasupra a tot ce trage în jos viaţa voastră, întinînd-o, pătînd-o şi întunecînd-o. Inălţaţi-vă, ne îndeamnă pe toţi cîntarea de Crăciun, prin muncă, prin creaţie, prin căutări nepotolite, prin priveghere asupra voastră, prin meditaţie şi rugăciune, prin fapte bune şi dreaptă apreciere a frumuseţilor vieţii, prin gînduri alese şi preocupări frumoase. Prin toate acestea deci şi altele asemenea lor înălţa­­ţi-vă spre sferele curate şi luminoase ale unei vieţi adevărate, cinstitoare pentru voi, folosi­toare semenilor şi bine plăcută lui Dumnezeu. Rezumînd concepţia despre Biserică şi rostul ei în lume a Sf. Chiril din Alexandria, un mare teolog de-al nostru arată că ea (Biserica) este „comunitatea care se purifică pe sine de tot ce este rău şi egoist şi se umple de tot ce este bun, într-un act neîntrerupt de înălţare s­pre Dumnezeu şi de­ creştere în comuniune iubi­toare“. Despre această „înălţare“ ne vorbeşte Mîntui­­torul Iisus Hristos în „Predica de pe Munte“ de pildă, unde ne cere să ne ridicăm prin faptele noastre pozitive deasupra făţărniciei „cărtura­rilor şi fariseilor“ (Matei 5, 20), deasupra jigni­rilor, neînţelegerilor şi a tot ce pricinuieşte dez­binări şi crime între oameni (Matei 5, 21—25), deasupra a ceea ce în chip vinovat ne tentează sau ne ispiteşte (Matei 5, 29), deasupra a tot ce înseamnă nerealitate sau minciună între noi (Matei 5, 37), tinzînd permanent sau înălţînd mereu fiinţa noastră spirituală spre Cel ce ne-a „chemat dintru întuneric la minunata sa lu­mină“ — cum zice Apostolul (I Petru 2, 9), spre „Soarele nostru Hristos“, spre Ziditorul şi Părintele nostru ceresc, după cum în aceeaşi Predică ni se spune: „Fiţi dar voi desăvîrşiţi, precum şi Tatăl vostru cel din ceruri, desăvîrşit este“ (Matei 5, 48). Tot pe linia acestor gîn­duri, comentînd cuvintele Mîntuitorului: „Aşa să lumineze lumina voastră...“ (Matei 5, 16), Sf. Ioan Gură de Aur ne învaţă că noi, creşti­nii, trebuie să fim pătrunşi de „o virtute mare, să ardă în inimile noastre — cum spune el — focul dragostei, iar lumina lui să strălucească în afară. Faceţi viaţa voastră fără reproş îna­intea oamenilor. Viaţa voastră toată să fie mai curată şi mai strălucitoare ca lumina soarelui“. Marţi, 26 decembrie 1967, a doua zi de Cră­ciun, înalt Prea Sfinţitul nostru Mitropolit Nicolae, însoţit de P. C. vicar arhiepiscopesc Tr. Belaşcu şi de C. diaconi I. Bolog şi V. Gîrbu, a plecat la Blaj. Aici, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi şi în prezenţa unui mare nu­măr de credincioşi, care umpleau frumoasa cate­drală din acest oraş pînă la refuz, înaltul nos­tru ierarh a slujit Sf. Liturghie arhierească. Ingenunchiaţi în rugăciune, clerici şi credin­cioşi aduc laudă şi mulţumită lui Dumnezeu pentru toate binefacerile ce le revarsă asupra noastră. La sfîrşitul Sf. Liturghii, P. C. pr. A. Teodo­­rescu, parohul catedralei, mulţumeşte călduros I. P. S. Mitropolit Nicolae pentru bucuria de care i-a învrednicit săvîrşind Sf. Liturghie ar­hierească, la altarul la care au slujit atîţia ie­rarhi de seamă, al căror suflet se bucură că, iată, astăzi ne găsim înfrăţiţi într-o singură Biserică românească. P. C. prof. P. Boieru (Mediaş) subliniază fap­tul că după slujba săvîrşită ieri, în prima zi de Crăciun, în catedrala mitropolitană din Sibiu, înalt Prea Sfinţitul nostru Mitropolit Nicolae a venit a doua zi a praznicului să îngenuncheze alături de fiii Tîrnavelor şi să se roage împreună cu ei. P. C. vicar Tr. Belaşcu vorbeşte credincioşilor despre importanţa sărbătoririi Soborului Maicii Domnului, subliniind cinstirea care se cuvine să o aducem Prea Curatei Născătoare de Dumne­zeu. Cărţile noastre de cult şi colindele noastre strămoşeşti sînt pline de cîntări de laudă aduse Prea Sfintei Fecioare. In continuare arată că ţara noastră se bucură a­zi de prestigiu tot mai mare în lume şi că noi, preoţi şi credincioşi, avem datoria să ne aducem contribuţia ca patria noastră să înflorească, pa­cea şi buna înţelegere să se sălăşluiască în lu­mea întreagă. A vorbit apoi I. P. S. Mitropolit Nicolae, care a adresat credincioşilor un cald şi luminos cu­vînt de învăţătură, spunînd printre altele că la praznicul Naşterii Domnului, se bucură cerul şi pămîntul, toate cele văzute şi nevăzute.. Toate cîntă împreună ca agerii ....pe părm­înt pace şi între oameni bunăvoire“. Toate sînt înfiorate, pentru că pr­uncul ce se naşte nu-i un prunc oarecare. Este pruncul pe care l-au profeţit proo­rocii şi l-au aşteptat veacurile. Dacă de fiecare dată Naşterea Domnului ne umple de bucurie, înseamnă că Hristos este veş­nic viu. El se naşte şi se întrupează în veci, în viaţa şi inima fiecărui credincios. Ce este taina Sf. Botez, dacă nu momentul cînd în cel botezat se sălăşluieşte Hristos? Fie­care devine staulul în care se naşte Hristos, în care se „întrupează“ şi creşte Dumnezeu. Dar Iisus Hristos „se naşte", se sălăşluieşte nu numai în fiecare credincios, ci şi în întreaga Biserică a Sa. Sf. Apostol Pa­vel ne spune că Hristos este „Capul Bisericii“, iar Biserica este „trupul lui Hristos". Aşa Hristos trăieşte în Bi­serică de-a lungul veacurilor, însoţind cu pute­rea Sa dumnezeiască întreaga ei lu­crare. Cînd Mântuitorul a trimis pe Sf. Apostoli să propovăduiască Evanghelia, i-a trimis către toate popoarele, adică să o vestească fiecăruia în limba sa. Nu într-o anumită limbă. Aşa a ajuns Evanghelia lui Hristos şi la poporul nostru prin misionarii creştini între care se menţionea­ză Sf. Apostol Andrei. Poporul român, băştinaş pe a­­ceste meleaguri, a primit cu dragoste şi bucurie dumnezeiasca învăţătură creştină. Aşa se fu­ce­s­ca în vremuri grele, de durere şi suferinţă, cre­dinţa în Dumnezeu şi legătura cu Biserica a fost mîngiiere a poporului român. Biserica noastră strămoşească a trăit cu acest popor nădejdea zilelor de mai bine. Biserica a promovat legătura între fraţii de acelaşi sînge şi ne-a adunat pe toţi sub aripa sa ocrotitoare. Aceasta a fost posibil numai pentru că în toate bisericile se făcea aceeaşi slujbă, se foloseau aceleaşi cărţi. In toate am fost una, toate ne-au fost comune, în aceeaşi Limbă a ve­chilor cazanii. Fără nici o deosebire episcopii şi mitropoliţii din Alba lulia, Sibiu şi Blaj au sacrificat totul pentru cultura, literatura şi ridicarea poporului român. Biserica a ocrotit şi şcoala românească adu­­cîndu-şi contribuţia la unitatea de limbă şi cul­tură a poporului nostru. Această unitate este mîndria poporului român şi de aceea cinstim pe toţi înaintaşii noştri. Cinstim pe Simion Ştefan care în prefaţa la Noul Testament de la Bălgrad (1648) mărturiseşte că s-a străduit să folosească astfel de cuvinte care sunt înţelese de toţi românii. Cinstim pe Ino­­chentie Micu, care a murit ca un martir pentru legea strămoşească şi drepturile „naţiei române". Cinstim pe Andrei Şaguna, care în fruntea dele­gaţiei române a susţinut în faţa împăratului din Viena dreptul la libertate a acestui popor. Toţi au luptat pentru ridicarea şi biruinţa po­porului român. Dumnezeu ne-a învrednicit ca să vedem bi­ruinţa mult aşteptată, cină poporul român şi-a cîştigat libertatea şi unitatea într-o singură pa­trie. Astăzi, toţi muncesc şi se străduiesc ca pa­tria noastră, Republica Socialistă România, să crească, să înflorească şi să se înalţe pe cele mai înalte culmi. Pe întinsul patriei noastre apar astăzi uzine noi, cartiere noi. Peste tot se vede progres spre tot mai mare fericire. Toate aceste progrese se dator­esc unităţii noastre şi dragostei noastre de om, de patrie, de omenire. Să-l preamărim deci pe Hristos în unitate — spune înaltul nostru Ierarh în încheierea cuvîn­­tului său. Să ne apropiem de dragostea lui Hris­tos care ne îmbrăţişează pe toţi, ca Biserica strămoşească să fie vie şi luptătoare pentru pace, ca patria noastră să înflorească. După aceea I. P. S. Mitropolit Nicolae a îm­părtăşit credincioşilor anaforă. La ieşirea din Catedrală, înaltul Ierarh a fost înconjurat cu dragoste de credincioşi, I. P. S. Sa interesîndu-se îndeaproape de mersul lucră­rilor de reparaţie a catedralei. Spre seară, cu bucurie în suflet că lucrarea săvîrşită a adus roadele cele bune ale unităţii în credinţa străbună şi în slujirea patriei, Arhi­­păstorul nostru a plecat spre Sibiu, petrecut de dragostea fiască a tuturor celor ce au participat la prăznuirea de Crăciun, de la Blaj. Arhidiacon I. Bolog Sfînta Liturghie arhierească la Blaj TELEGRAFUL ROMÂN * „Hristos pe pămînt, înălţaţi-vă!“ — este, pre­cum am văzut, una din chemările de seamă ale întrupării Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. Să ne străduim deci să urmăm acestei chemări redată atît de frumos şi cuprinzător prin­­pana inspirată a poetului­­creştin de demult, care a compus versurile Catavasiilor. Să ne înălţăm viaţa pe cît m­ai înalte culmi de trăire creştinească, să respectăm întru totul legile atît de sănătoase ale „omeniei“ noastre româneşti. Numai astfel trăind ne valorificăm drept, pozitiv şi superior viaţa, pe linia scopului sădit în ea de Cel ce ne-a dat-o, fiind, totodată, de folos semenilor şi Patriei noastre dragi. Diac. Gh. Papuc BOBOTEAZĂ Născătoare prea curată Astăzi fiul tău s-arată, In apa Iordanului Cum a fost dorinţa Lui. Să vie la rîu-n care loan boteza popoare, Legea ca să se plinească Apele să le sfinţească. Cerul porţile deschide Glasul Domnului s-aude, Peste cei ce se botează Minune mare să vază. Duhul să mărturisească Puterea dumnezeiască, Pe Fiul Său cel iubit Intru care bine-a voit. Far Ioan cu teamă mare B­otează pe-Acela care, Este unul din Troiţă Cu Tatăl de o fiinţă. Pe Fiul tău botezat Roagă-l Maică ne-ncetat Pentru noi ce-l prea mărim, Pria El să ne mîntuim. Vasile Fărcaş Nr. 1—2

Next