Telegraful Român, 1968 (Anul 116, nr. 1-48)
1968-01-01 / nr. 1-2
Nr. 1—2 La a 20-a aniversare a Republicii (Urmare din pag. 1) mădit fiinţa noastră etnică şi care au creat valori universale în istoria omenirii. Vedem, de asemenea, cum toate puterile creatoare ale poporului nostru sunt scoase la lumină şi — puse in lucrare — ele crează valori cu pecete românească, dar de factură universală. Sunt căutaţi şi scoşi în evidenţă toţi marii oameni ai Bisericii, care şi-au adus contribuţia lor la lupta pentru libertate, progres, independenţă şi unitate naţională, la cultura românească, la literatura românească, pentru că limba şi literatura românească s-au cultivat şi în Biserică. Din tinda ei s-a concretizat de timpuriu firul culturii, al literaturii şi limbii literare, care s-a putut desfăşura — apoi — în libertate şi măreţie. De asemenea, sunt scoase în Lumină frumoasele noastre mănăstiri în frunte cu mănăstirea Voroneţ, care sunt de valoare universală şi în faţa cărora se pleacă cu evlavie şi admiraţie orice suflet în care vibrează sentimentul preţuirii valorilor superioare. Păstrînd legătura cu trecutul, învăţăm din el, totodată, ca în prezent să ne facem datoria faţă de ţara noastră ca şi strămoşii noştri. Aşa precum ei şi-au dăruit toate forţele şi chiar viaţa — tot aşa şi noi să ne dăruim toate puterile ca poporul nostru să strălucească din ce în ce mai deplin în viaţa lui cea nouă. O faţetă a vieţii noastre moral-spirituale noi este înlăturarea egoismului rapace, deşi poate că unele rămăşiţe mai există. El a fost înlocuit cu dăruirea de sine pentru binele obştesc. Această dragoste de popor, de patrie, este ceea ce face pe fiecare să se dăruiască pe sine pentru propăşirea şi fericirea poporului nostru. Această dăruire de sine este în conformitate cu învăţătura noastră creştină ortodoxă. Pentru că a fi creştin, însemnează a iubi adevărul, binele şi frumosul, a iubi neamul şi Patria, a iubi pe toţi oamenii, pe toată lumea. Dacă Biserica noastră creşte pe credincioşii ei în dragoste de Patrie, de poporul românesc şi de întreaga omenire, ea aduce în felul acesta contribuţia sa la zidirea vieţii celei noi, bazată pe dragoste şi înfrăţirea tuturor. Iată, dar, transformări adinei şi înnoitoare, prin care s-a ajuns la progresul de azi al ţării noastre. Ne bucurăm şi noi de acest mare progres al poporului nostru, sîntem mîndri că numele de român a pătruns cu fală în toate ţările pămîntului, precum şi de faptul că oricine te întîlneşte în străinătate, te felicită pentru minunatul şi rapidul nostru progres multilateral, pentru spiritul de demnitate naţională şi pentru contribuţia poporului nostru la propăşirea lumii de azi şi la aşezarea unui spirit de pace şi înfrăţire între popoare. Sentimentul acesta, că sîntem preţuiţi în toată lumea, ne umple de bucurie şi este, totodată, un imbold permanent ca şi de aici înainte să ne dăruim toate puterile pentru ca poporul nostru să se ridice ci mai sus, pe culmi şi mai luminoase de cultură şi de civilizaţie. Astfel participăm noi la sărbătorirea a 20 de ani de la proclamarea Republicii. Dumnezeu a binecuvîntat munca şi strădaniile noastre pentru viaţa cea nouă, pace şi înfrăţire între toate popoarele. Ne rugăm lui Dumnezeu să ocrotească poporul român, să-l călăuzească pe căi de împlinire şi de mărire, iar Biserica noastră s-o ajute să-şi împlinească nu numai misiunea ei religios-morală, ci şi misiunea ei socială, patriotică şi românească şi prin aceasta prin faptele noastre cele bune să se preamărească numele lui Dumnezeu-Tatăl, Fiul şi Sfintul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin! TELEGRAFUL ROMAN La început de an întreg poporul nostru — şi împreună cu el şi noi, credincioşii creştini — am păşit pragul Anului nou 1968 cu optimism, învăluiţi in lumină şi încredere nestrămutată in viitor. Cu toţii am ascultat cu emoţie cuvîntul de caldă urare al d-lui Nicolae Ceauşescu, preşedintele Consiliului de Stat, cu toţii am închinat pentru prosperitatea Patriei noastre scumpe, Republica Socialistă România, pentru fericirea familiilor noastre şi a întregului nostru popor. Căci la împlinirea a 20 de ani de la proclamarea Republicii, roadele recoltate sunt deosebit de bogate. De-a lungul acestor două decenii, Linia timpului a fost ridicată pe o cotă înaltă a unor realizări epocale. Pentru poporul nostru, anul 1967 a fost anul năzuinţelor împlinite. De aici optimismul şi nădejdea tare că Anul nou 1968 va fi un an de pace şi creaţie. Acum, la cumpăna de ani, cînd ne despărţim de anul care a trecut şi-l salutăm pe cel care vine, privim — asemenea unui drumeţ care face un scurt popas d in urmă la alergarea vieţii noastre din anul ce s-a sfîrşit şi la strădaniile noastre, liniştiţi şi împăcaţi că acestea au marcat linia unei dinamici ascendente, concretizată în succesele obţinute în opera de desăvirşire a noii societăţi din ţara noastră. Este de la sine înţeles că nu ne putem mărgini numai la a privi roadele ce pot fi acum culese cu satisfacţie şi bucurie. A ne limita la atît, ar însemna că ne culcăm pe lauri. De aceea, se cuvine să vedem şi lipsurile ce au rămas neîmplinite, să chibzuim cu grijă asupra programului de muncă pentru Anul nou 1968, alegind mijloacele cele mai potrivite pentru îndreptarea greşelilor şi pentru sprijinirea şi mai activă , din partea noastră a fiilor Bisericii Ortodoxe Române , a împlinirii în cît mai bune condiţiuni a muncii ce s-a programat pentru anul acesta şi pentru cei imediat următori. Trebuie să ne antrenăm şi mai intens şi mai înflăcărat într-o muncă jertfelnică, susţinută şi cit mai folositoare Sfintei noastre Biserici şi scumpei noastre Patrii, Republica Socialistă România. Să nu uităm că ceea ce s-a făcut pirul acum nu este totul în acţiunea în care poporul nostru s-a angajat cu atît avînt şi capacitate creatoare. Pînă la culmea mult dorită a împlinirilor depline, mai este cale lungă, iar viaţa — in permanenta ei năzuinţă şi schimbare spre mai bine — ne impune să mergem mereu înainte, să privim cît mai des înainte, spre viitorul ce ne stă în faţă şi cît mai rar înapoi, spre trecutul pe care l-am parcurs. Căci mai mult decit cele ce am reuşit să înfăptuim, sînt cele ce aşteaptă să fie înfăptuite în viitor. De aceea, entuziasmul ■ şi rîvna noastră constructivă să nu se micşoreze, ci să sporească necontenit pe măsura sarcinilor noi ce ne stau în faţă. Tocmai acest lucru se desprinde luminos şi convingător din spiritul dinamic care străbate, ca un fir roşu, Directivele şi legile pe care le-a adoptat recenta sesiune a Marii Adunări Naţionale. Căci ele trasează un vast program de muncă şi dimensionează — printr-o pătrundere ca de săgeată în viitor — linia ascendentă a Patriei noastre în anii care urmează. Ele arată grija deosebită şi permanentă pentru viitorul naţiunii noastre. Ele constituiesc, în acelaşi timp, o chezăşie a progresului rapid pe drumul unei vieţi culte şi civilizate şi în necontenită înflorire. Dacă pătrundem în adîncul spiritului şi semnificaţiei acestor Directive şi legiuiri, dacă desluşim întrutotul ce reprezintă ele pentru noi, atunci ne dăm seama de răspunderea noastră a fiecăruia în parte în cadrul mirelui şantier al desăvîrşirii vieţii celei noi din Patria noastră. Munca şi răspunderea colectivă, caracteristică fundamentală şi dominantă a noii noastre orîjnduiri sociale, are la bază — şi nu se poate concepe fără ea — determinarea precisă a funcţiei fiecărui ins, a fiecărei rotiţe din marele angrenaj al vieţii prospere din cuprinsul Patriei noastre. Ceea ce însemnează că fără munca de răspundere şi intensă a fiecărui ins, nu se poate asigura desfăşurarea în bune condiţiuni a muncii conştiincioase şi constructive a colectivităţii. Astfel, nu au deloc dreptate cei ce spun: „Nu eu răspund, alţii au hotărît aşa!“. O astfel de atitudine necorespunzătoare are la bază o conştiinţă socială nesănătoasă, dominată de indiferenţă sau de lipsă de interes pentru mersul înainte al colectivităţii în care trăieşte. Dacă privim în spiritul arătat mai sus sarcinile noastre prezente şi imediat turnătoare, atunci dovedim capacitatea şi maturitatea unei atitudini lucide şi pozitive faţă de viitor. După învăţătura noastră creştină, timpul - datorită Providenţei divine şi capacităţii credinciosului creştin de a colabora cu aceasta — poartă în sine germenii viitorului, cu biruinţele sau înfrîngerile lui. In curgerea lui, se pot dura, împlini atîtea izbînzi şi bucurii, cîte zămislesc o muncă de răspundere şi constructivă. Astfel, anii care ne stau în faţă şi pe care-i dorim cu fervoare să fie anii victoriilor viitoare, încep sub auspiciile mult promiţătoare ale noilor Directive, care cuprind hotărirea fermă a întregului nostru popor de a munci cu abnegaţie pentru traducerea lor în viaţă, pentru dezvoltarea multilaterală a Patriei, pentru întărirea şi înflorirea naţiunii noastre socialiste. Viitorul nostru este oglindit în vastul program de muncă pentru înflorirea Patriei noastre, elaborat de înţeleaptă şi încercata noastră ocîrmuire de stat. Cuprindem acest viitor prin dorinţa noastră fierbinte de a-l vedea înfăptuit cit mai deplin şi cît mai curînd. Asigurăm acest viitor în măsura în care sporim munca harnică şi de răspundere, necesară realizării unui ideal atît de măreţ. Cu încredere şi cu speranţă, privim in mod deschis spre viitor, pentru că perspectivele lui sînt promiţătoare şi clare. Către acest viitor păşim bărbăteşte, făcînd fiecare un sfint legămînt: acela de a nu precupeţi nici un efort, nici o jertfă pentru a face din zilele, săptăimînile şi lunile anului 1968 — prilej de a munci asiduu pentru zidirea fericirii de viitor a Patriei noastre. Sîntem cu toţii gata să ne slujim Patria cu abnegaţie, devotament şi iubire, sîntem ferm hotărîţi să-i dăruim totul Republicii noastre Socialiste România pentru necontenita ei întărire şi înflorire! C. Sîrbu Pag. 3 Adunarea Eparhială Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de Alba lulia şi Sibiu s-a întrunit în sesiune ordinară de lucru la 10 decembrie 1967, la Sibiu, sub preşedinţia I. P. S. Mitropolit Dr. Nicolae Mladin al Ardealului. Membrii Adunări au participat mai întîi la Sf. Liturghie, în capela Institutului Teologic, unde s-a făcut şi invocarea Sf. Duh. Lucrările Adunării Eparhiale s-au desfăşurat în sala festivă a Institutului Teologic. Înainte de a se intra în ordinea de zi, s-au propus şi trimis telegrame ocazionale. Domnului Nicolae Ceauşescu, Preşedintele Consiliului de Stat, Domnului Ion Gheorghe Maurer, Preşedintele Consiliului de Miniştri, Prea Fericitului Părinte Justinian, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi Domnului Profesor Dumitru Dogaru, Secretarul General al Departamentului Cultelor. După aceea, I. P. S. Mitropolit Nicolae a deschis şedinţa printr-un cuvînt adresat reprezentanţilor clerului şi credincioşilor din Arhiepiscopia Sibiului, mărturisind bucuria să are bun prilej să lucreze împreună cu ei la rezolvarea diferitelor probleme bisericeşti. A amintit apoi săvîrşirea din viaţă a Mitropolitului Nicolae Colan, a Arhiereului Teodor Scorobeţ şi a membrului Adunării Eparhiale Iuliu Mitrofan, în memoria cărora s-a păstrat un moment de reculegere. 1. P. S. S. a remarcat că viaţa bisericească în cadrul Arhiepiscopiei s-a desfăşurat, în anul 1967, pe linia tradiţională, credincioşii manifestînd ataşament neîmpuţinat faţă de legea strămoşească, numită şi lege românească, din care toţi sorbim încontinuu energii noi. Unificarea din 1948 este un rezultat al acestei legi şi de aceea s-a consolidat atît de repede şi atît de puternic. Scopul superior fixat azi de Biserică — a precizat I. P. S. S. — „este sprijinirea muncii poporului român pentru o viaţă mai bună“. Dacă „misiunea noastră este să rămînem una în legea strămoşească şi să facem din această lege un izvor din care să sorbim mereu energii pentru ca să facem ca viaţa religios-morală să se ridice pe un plan superior“, apoi, „în epoca noastră, în care poporul român şi-a realizat cele mai măreţe visuri, şi în conlucrare cu naţionalităţile conlocuitoare a păşit pe calea progresului, făcînd ca prestigiul ţării să crească... între popoarele lumii, sîntem angajaţi şi noi alături de toţi în lupta pentru progres şi pace“. I. P. S. Sa a mai arătat şi aceea că viaţa trebuie privită dintr-o perspectivă nouă şi supe(Continuare în pag. 4)