Telegraful Român, 1969 (Anul 117, nr. 1-48)

1969-01-01 / nr. 1-2

Nr. 1—2 TELEGRAFUL ROMAN Elan creator în întîmpinarea alegerilor în întreaga ţară se desfăşoară pregătirile pen­tru alegerile de deputaţi în Marea Adunare Na­ţională, precum şi în consiliile populare judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale, care vor avea loc în ziua de 2 martie 1969. Acest moment de mare însemnătate pentru viaţa întregii ţări coincide cu o etapă de măreţ clan creator, de activitate intensă, de efort social plin de dinamism pentru edificarea civilizaţiei şi culturii socialiste. Ceea ce dă o notă de măreţie acestei etape este dăruirea generoasă a tuturor oamenilor muncii în opera de dezvoltare multilaterală a Patriei noastre socialiste. Mulţumită acestui generos elan creator, se con­tinuă cu succes industrializarea socialistă a ţării, modernizarea agriculturii, dezvoltarea ştiinţei, ar­tei şi culturii, sporirea bogăţiei naţionale a po­porului nostru. Toate acestea aduc după sine, în mod firesc, îmbunătăţirea nivelului de trai mate­rial şi spiritual a populaţiei de la oraşe şi sate. Procesul de desăvîrşire a vieţii celei noi din ţara noastră se continuă şi printr-o seamă de măsuri pentru perfecţionarea relaţiilor sociale de produc­ţie, a întregii organizări a societăţii, pentru adîn­­cirea democraţiei, întărirea legalităţii, promovarea­­ fermă a principiilor de echitate şi justiţie socială. Este mult grăitoare şi semnificativă a XlI-a sesiune a celei de-a V-a legislaturi a Marii Adu­nări Naţionale, care timp de aproape două luni de zile a dezvoltat o bogată şi rodnică activitate, desfăşurată potrivit principiului sesiunilor deschise, atît în şedinţe plenare cît şi în cadrul comisiilor permanente. Lucrările acestei sesiuni reliefează dinamismul şi avîntul creator cu care întregul nostru popor — strîns unit în jurul P. C. R. — înfăptuieşte mă­reţul program trasat de Congresul al IX-lea şi de Conferinţa Naţională a Partidului. Legile adop­tate în această sesiune asigură continuarea cu suc­cese tot mai mari a procesului de perfecţionare a economiei, a vieţii noastre sociale şi de stat. Totodată, Marea Adunare Naţională a dezbătut şi aprobat planul de stat pentru dezvoltarea eco­nomiei naţionale şi bugetul de stat pe anul 1969. Ambele oglindesc puterea de muncă şi de creaţie a poporului nostru, sunt dovada hărniciei şi a realizărilor lui în economie, ştiinţă şi cultură. Despre ecoul profund şi rodnic, pe care planul de stat al economiei naţionale îl are în sufletele tuturor celor ce muncesc, grăiesc elocvent anga­jamentele privind depăşirea acestui plan, luate în toa­te judeţele ţării şi în toate domeniile de activitate, însufleţite de un patriotism luminat şi dinamic, organizaţiile judeţene de partid, institutele de cer­cetare şi proiectare, colectivele de oameni ai muncii se avîntă la o amplă întrecere pe întreaga ţară, angajîndu-se să sporească zestrea ţării prin depă­şirea prevederilor planului, prin realizarea înainte de termen a obiectivelor programului de investiţii, prin ridicarea rodniciei activităţii economice şi prin contribuţia cercetării ştiinţifice la dezvoltarea Patriei. Toate acestea din două motive: 1. Anul 1969 are un rol hotărîtor în înfăptuirea obiectivelor a­ctualulu­i cincinal și în pregătirea bazei materiale pentru trecerea la viitorul plan de cinci ani în curs de elaborare. 2. îndeplinirea planului celui de-al patrulea an al cincinalului va reprezenta o nouă treaptă pe drumul ascendent al poporului nostru spre prosperitate, pe drumul înfloririi Ro­mâniei Socialiste. Un moment marcant în acest urcuş continuu spre desăvîrşirea orînduirii celei noi, îl repre­zintă înfiinţarea Frontului Unităţii Socialiste, expresie concretă a întăririi coeziunii din cadrul naţiunii noastre socialiste, a unităţii de idealuri şi de faptă a poporului nostru. Preconizat de recenta plenară a C. C. al P.C.R., Frontul Unităţii Socialiste înmănunchează într-un organism politic permanent, larg democratic şi cu caracter reprezentativ, toate forţele politice şi so­ciale ale naţiunii noastre socialiste. El dă o nouă expresie coeziunii socialiste a tuturor oamenilor muncii din ţara noastră şi urmăreşte desăvîrşi­rea construcţiei socialiste în România. Ca atare, Frontul Unităţii Socialiste se pre­zintă ca o formă superioară de manifestare a ela­nului creator, a voinţei de luptă şi de muncă a poporului nostru, a hotărîrii sale ferme de a rea­liza programul desăvîrşirii construcţiei socialiste, de a-şi făuri un viitor luminos, de a asigura pro­gresul necontenit al Patriei noastre. Frontul Unităţii Socialiste va contribui la întă­rirea muncii unite a poporului nostru, a frăţiei dintre poporul român şi naţionalităţile conlocui­toare, la promovarea progresului în desăvîrşirea vieţii celei noi din ţara noastră. Mulţumită acestui elan creator dezlănţuit de o­­rînduirea cea nouă din Patria noastră, Frontul Unităţii Socialiste nu se prezintă în faţa alegă­torilor cu făgăduinţe deşarte, ci cu un bogat bilanţ de realizări măreţe, care deschid perspective lumi­noase pentru viitorul Patriei noastre. Ceea ce în­tăreşte încrederea alegătorilor că perioada pentru care vor încredinţa viitorilor deputaţi mandatul de a-i reprezenta va fi rodnică şi va constitui o nouă treaptă de desăvîrşire a vieţii celei noi. Dar elanul creator al poporului nostru este a­­limentat şi de gîndul la faptul că anul 1969 va fi marcat — în afară de alegeri — de două eveni­mente importante pentru viaţa socială şi poli­tică a ţării noastre. în august vom aniversa îm­plinirea a 25 de ani de la eliberarea Patriei de sub jugul fascist şi, probabil tot în cursul acestui an, va avea loc Congresul al X-lea al Partidului. De aceea, acest an va trebui să întîmpine aceste două momente cu cît mai multe succese în con­strucţia socialistă, în înflorirea Patriei. Ne stau în faţă sarcini calitativ superioare în toate sectoarele desăvîrşirii vieţeii celei noi din ţara noastră, de a căror îndeplinire depinde pro­gresul multilateral al Patriei noastre, înălţarea ei tot mai sus pe culmile civilizaţiei şi ale culturii. Aceste sarcini ■ vaste şi complexe incumbă mare răspundere şi cer intensificarea eforturilor în muncă asiduă şi de calitate. De aceea, fiecare ce­tăţean al Patriei noastre este chemat să desfăşoare o muncă intensă, plină de abnegaţie pentru a duce la bun sfîrşit măreţele obiective pe care noul şi le-a propus. Unisonul voinţelor tuturor fiilor acestui popor este cea mai puternică chezăşie a viitorului lumi­nos al acestui popor, a desăvîrşirii celei mai mari opere ce s-a înfăptuit vreodată pe pământul Ro­mâniei. Ca fii ai acestui popor, ne simţim profund în­datoraţi să dăruim toată puterea noastră de crea­ţie pentru a sprijini cît mai efectiv împlinirea măreţelor obiective legate­ de înflorirea necon­tenită a Patriei noastre. Cuprinşi în şuvoiul elanului creator al patrio­tismului luminiat şi dinamic, care antrenează po­porul nostru la strădanii zămislitoare de fapte mari, privim cu încredere şi cu optimism viitorul şi suntem­ ferm hotărîţi să nu precupeţim nici un efort pentru ridicarea Patriei noastre pe culmi tot mai înalte de civilizaţie şi de cultură. G. Sîrbu Mitropolitul Dosoftei al Moldovei Către mijlocul lunii decembrie a anului care s-a scurs (1968), s-au împlinit 275 de ani de la moartea marelui cărturar şi mitropolit al Moldo­vei, Dosoftei. Acest popas comemorativ ne oferă un potrivit prilej de a zăbovi puţin asupra acestui ierarh de seamă din trecutul bisericesc şi cul­tural al poporului nostru. La afirmarea limbii române, prin introducerea ei în cult şi în literatură în general, au lucrat cu rîvnă oameni inspiraţi de o puternică credinţă, plini de dragoste faţă de legea şi neamul din care făceau parte. Unul din aceşti oameni este şi mitropolitul Dosoftei al Moldovei. S-a născut pe la anul 1624. La vîrsta de 25 de ani îl găsim „între smeriţii călugări care îşi închinau timpul studiilor în liniştea mănăstirii. Probota“. La vîrsta de 34 de ani (1658) este ales episcop de Huşi, iar un an mai tîrziu este strămutat la Episcopia Romanului, iar la 1671, în a doua domnie a lui Duca Vodă, este ales Mitro­polit al Moldovei. în anul 1674, în urma luptelor dintre turci şi poloni din jurul cetăţii Hotinului, este silit să fugă în Polonia împreună cu domnul Petriceicu Vodă. în anul 1675 s-a întors însă din Polonia, dar a fost închis la mănăstirea Sf. Sava din Iaşi, de unde, după puţin timp —­ cîştigînd încrederea voievodului Dumitraşcu Cantemir —­ a fost repus în scaunul mitropolitan. în anul 1683 voievodul Petriceicu — revenit la tronul Moldovei — temîndu-se de o năvălire a tătarilor şi turcilor, îl trimite pe mitropolitul Do­softei şi pe căminarul Lupu, în solie după ajutor la ţarii Rusiei, dar nu ajunge pînă acolo. în anul 1686, regele polon Sobieski, în retrage­rea sa din Moldova a luat cu el şi pe mitropolitul Dosoftei, ca ostatec, ducîndu-l în Polonia la Striji, unde au început zile grele pentru el. Sobieski a luat cu el şi moaştele Sf. Ioan de la Suceava. Se pare că aici i s-a încredinţat cîrmuirea obştii cre­dincioşilor ortodocşi din acele părţi şi îl găsim sfinţind pe episcopul Iosif Stoica din Maramureş, precum şi pe unii episcopi ucrainieni ortodocşi. Cu sufletul încărcat de dorul Moldovei sale iubite, mitropolitul Dosoftei se stinge în ziua de 13 decembrie 1693, în vîrstă de 70 de ani. Activitatea mitropolitului Dosoftei coincide cu una din cele mai importante perioade din istoria­­ dezvoltării literaturii şi limbii româneşti, cu epoca introducerii în Biserică, cu timpul recunoaşterii ei în mod oficial în viaţa religioasă a românilor. Neobosita sa muncă cărturărească a lăsat o bo­gată moştenire patriei şi bisericii sale. Manuscrisele — autografe ale lui Dosoftei, care s-au păstrat, ne arată că el nu numai că stăpînea bine cîteva limbi: greacă, latină, ebraică, polonă, română, slavonă bisericească şi rusă, dar avea cu­noştinţe foarte temeinice şi despre gramatica cla­sică. Pe lîngă acestea, scrierile lui atestă şi o bo­gată cultură teologică. Desigur că întreaga sa pre­gătire nu şi-a putut-o face decît la şcoli renumite, cum erau: şcoala de pe lîngă mănăstirea Trei Ie­rarhi din Iaşi, întemeiată de Vasile Lupu la 1641, colegiul movilean din Kiev sau la şcoala „Brat­­scaia“ din Lemberg, între cărturarii secolului al XVII-lea un loc de seamă îi revine mitropolitului Dosoftei, cu deosebire pentru opera de mari proporţii: „Psal­tirea în versuri". Această lucrare este rodul unei munci grele după cum o mărturiseşte chiar el: „Cu multă trudă şi vreme îndelungată, cinci ani cu foarte mare osîrdie“, şi a văzut lumina tiparu­lui la Uniev în anul 1673. Unul dintre motivele care l-au îndemnat să ti­părească această, carte îl constituie şi faptul că Psaltirea „este plină de rugă şi plină de tainele cele mari ale lui Dumnezeu“. Lucrarea lui Dosof­tei cuprinde pe toţi cei 150 de psalmi, care for­mează Psaltirea. Cei care s-au ocupat cu cerce­tarea lucrării acesteia au arătat că asupra unor versuri din psaltire a avut o foarte mare influenţă stihul popular român. Psaltirea are şi o impor­tanţă istorică, deoarece în multe locuri Dosoftei face aluzii la nenorocirea Moldovei din acea vreme, la jugul turcesc, etc. Psaltirea a fost răspîndită printre români, și ca dovadă putem lua psalmul 46, care se cîntă la Crăciun. Ea a fost prima încer­care serioasă de a crea versuri literare în limba română. Dosoftei este cel dintîi care a recunoscut limbii române dreptul de a îmbrăca în forma ver­sului înalta lirică poetică a sufletului omenesc. De reţinut faptul că, fără a denatura înţelesul textului biblic, Dosoftei introduce multe cuvinte specifice româneşti, ca de pildă: ocine, descălecări, zimbri, bucium, colaci, slănină etc. Dar se pare că aseme­nea altor cărţi bisericeşti, această carte s-a răspîn­­dit în toate ţinuturile româneşti, psalmii lui Do­softei fiind copiaţi adesea alături de alte cîntece lumeşti şi religioase. Mitropolitul Dosoftei tipăreşte de asemenea un Acatist al Maicii Domnului, pe care l-a tradus în limba română din slavoneşte. în 1679 tipăreşte în grai românesc Dumne­zeiasca Liturghie, care a fost aşa de bine primită (Continuare în pag. 4) Pag.u

Next