Telegraful Român, 1970 (Anul 118, nr. 1-48)

1970-01-01 / nr. 1-2

Pag. 2 TELEGRAFUL ROMÂN Botezul Domnului Sfînta noastră Biserică, potrivit tradiţiei moşte­nite din primele veacuri creştine, a orînduit ca sărbătoarea Botezului Domnului să se prăznuiască în ziua de 6 ianuarie, iar începutul ţinerii acestei sărbători, ce face parte din cele douăsprezece praz­nice împărăteşti, datează cel puţin din veacul al 111-lea, dacă nu chiar mai dinainte. în legătură cu această sărbătoare, instituită în amintirea Bote­zului pe care Domnul Iisus Hristos l-a primit în Iordan, de la loan, mai înainte de a păşi în activi­tatea Sa publică, amintim faptul că deodată cu ea, pînă pe la mijlocul veacului al IV-lea, se prăz­­nuia în Răsărit şi Naşterea Domnului. Prăznuirea Naşterii Domnului la 25 decembrie, în Biserica răsăriteană, s-a generalizat abia la sfîrşitul veacu­lui al IV-lea, căci fericitul Ioan Cassian, care a trăit în acest veac, ne spune că, pe vremea sa, toate provinciile Egiptului prăznuiau deodată, la 6 ianuarie, atît Naşterea, cît şi Botezul Domnului. Faptul istoric al Botezului Domnului în Iordan, e redat de către primele trei evanghelii (Matei 3, 13—17; Marcu 1, 9—11; Luca 3, 21—22), iar evanghelia lui loan reproduce, în legătură cu Bo­tezul Domnului, mărturia Sf. loan Botezătorul despre pogorîrea Duhului Sfînt în chip de porumb, asupra Lui Iisus Hristos (loan 1, 32—34). După relatările evangheliilor, Botezul Domnului s-a pe­trecut astfel: Din încredinţarea Duhului Sfînt, Sf. loan Bote­zătorul a ieşit lîngă rîul Iordanului, chemînd po­porul să se boteze cu apă, deci să primească bo­tezul pocăinţei, spre iertarea păcatelor. Acesta era însă un botez simbolic, fapt recunoscut de însuşi loan Botezătorul, care, pentru ca poporul să nu-l confunde cu H­ristos pe care îl aşteptau, îi lămu­Continuînd firul unui bun început făcut în primul an de arhipăstorire, înalt Prea Sfinţitul nostru Mitropolit Nicolae al Ardealului a purces vineri, 26 decembrie 1969, a doua zi de Crăciun, la Blaj, istoricul orăşel de pe valea Tîrnavelor, pentru a săvîrşi Sf. Liturghie în Catedrala Sf. Treime de aici. A fost însoţit de la Sibiu de Prea Sfinţitul Visarion Răşinăreanu, episcop-vicar la Mitropolia Ardealului, P. C. prof. Tr. Belaşcu, vicar arhiepiscopesc, P. C. pr. F. Costea, secretar arhiepiscopesc, şi de P. C. diaconi I. Bolog şi C. Voicu. Cuvîntul de „bun venit" a fost rostit de P. C. pr. A. Teodorescu, la care a răspuns I. P. S. Mitropolit Nicolae, dînd expresie bucuriei de­ a întîlni şi în acest an pe preoţii şi credincioşii din Blaj şi împrejurimi, strîns uniţi în jurul Bisericii şi al credinţei străbune. Sf. Liturghie arhiereasca s-a săvîrşit în prezenţa unui număr însemnat de credincioşi, care au făcut măreaţa Cate­drală neîncăpătoare. La timpul potrivit din cadrul Liturghiei a fost hirotonit întru preot C. diac. I. Gîrlonţa. După Sf. Liturghie, începutul cuvîntărilor îl face P. C. pr. A. Teodorescu, care, în numele preoţilor şi credincioşilor din Blaj şi din jur, aduce mulţumită lui Dumnezeu că i-a învrednicit să fie şi în acest an în jurul înalţilor Ierarhi, rugîndu-se împreună şi trăind clipe de neuitat cu prilejul luminatului praznic al Naşterii Domnului. P. C. vicar Tr. Belaşcu vorbeşte credincioşilor despre catedralele din Sibiu, Alba Iulia şi Blaj, avînd fiecare hra­mul Sf. Treimi. Aceste trei catedrale, prin semnificaţia şi importanţa lor istorică şi bisericească, sunt pilonii care temei­­nicesc unitatea credinţei şi Bisericii noastre din Transilvania, în continuare vorbeşte Prea Sfinţitul Episcop­­vicar Visarion Răs­căreanu, care dă glas simţă­­mintelor alese şi gîndurilor nobile ce animă pe P. S. Sa, acum cînd pentru prima dată a slujit Sf. Liturghie în calitatea de arhiereu în această istorică Catedrală, alături de I. P. S. Mitropolit Nicolae. Vorbind despre Naşterea Domnului şi despre ceea ce trebuie să reţinem din jertfa Mîntuitorului, Prea Sfinţia Sa arată, printre altele, că asupra sensului lor ne-a învăţat Domnul însuşi prin cu­vintele testamentare spuse mai înainte de Răstig­nirea Sa: „Să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum eu v-am iubit pe voi“. Roadele iubirii lui Iisus Hristos se arată în unirea, pacea, înţelegerea dintre toţi fiii Bisericii, în care sens P. S. Sa a spus: „Noi am dat ascul­tare poruncii Domnului Hristos ca una să fim întru El, precum El şi cu Tatăl una este. S-a dat ascultare şi poruncii neamului nostru, care ne-a chemat la unitate, la frăţietate deplină pentru pro­păşirea spirituală şi materială a poporului nostru c. Ieşte pe cei ce veneau să primească botezul său, prin următoarele cuvinte: „Eu vă botez cu apă, dar vine cel mai tare decît mine, căruia eu nu sînt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintelor lui. Acela vă va boteza cu Duh Sfînt şi cu foc“ (Luca 3, 16). Cei ce se botezau cu acest botez, îşi luau angajementul să nu mai păcătuiască, dar el n-avea puterea de a ierta păcatele. Aşa­dar, numele de botezul pocăinţei „întru iertarea păcatelor“ trebuie înţeles în sensul că toţi cei ce se botezau cu acest botez făceau pocăinţă, schimbîndu-şi viaţa de mai înainte, spre a primi astfel, din partea Domnului, iertarea păcatelor. Sf. loan a început a boteza în anul al 15-lea al domniei împăratului roman Tiberiu, în care timp, procurator al Iudeei era Ponţiu Pilat, iar tetrarh Irod, fiul lui Irod cel mare. Mîntuitorul Hristos n-avea nevoie de acest botez, la care erau chemaţi numai cei ce se hotărau să se pocă­­iască, primindu-1 ca pe o dovadă de sinceritate a hotărîrii lor, dar supunîndu-se acestui botez, a voit, pe de o parte, să confirme El însuşi misiunea Sf. loan Botezătorul de înaintemergător al Său, iar pe de altă parte, a voit ca prin el să sfinţească natura apelor pentru sfinţirea oamenilor, deschi­­zînd astfel uşa spre botezul Noului Testament, din apă şi din Duh (Ioan 3, 3—5). Cu toate că Sf. loan Botezătorul nu-l văzuse pe Iisus nici­odată, Duhul Sfînt i-a descoperit că El este Mesia, de aceea, cînd Mîntuitorul i-a cerut să-l boteze, acesta a zis către Domnul: „Eu am trebuinţă să mă botez de la tine şi tu vii la mine?“ Domnul însă i-a răspuns­ „Lasă acum, căci aşa se cade să plinim toată dreptatea" (Matei 3, 14—15). Abia atunci îndrăzneşte Sf. loan să împlinească dorinţa „Bunul Dumnezeu să ne ajute — a încheiat P. S. Sa — ca unitatea înfăptuită să devină tot mai profundă, tot mai adîncă pentru preamărirea lui Dumnezeu şi fericirea noastră a tuturor“. Seria cuvîntărilor a fost încheiată de I. P. S. Mitropolit Nicolae, care, după ce dă laudă şi mulţumită lui Dumnezeu, că ne-a ajutat ca şi în acest an să ne rugăm, să cîntăm şi să colindăm împreună; ierarhi, preoţi şi credincioşi, zăboveşte cu deosebire asupra familiei creştine, care ni se prezintă ca icoană a familiei dumnezeieşti, a Sf. Treimi. Aşa cum Dumnezeu este în trei feţe: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt, aşa şi în familie este tata, mama şi copilul, întărită şi sprijinită de duhul dragostei lui Iisus Hristos, familia creştină are o mare valoare atît pentru Biserică cît şi pentru poporul din sinul căruia face parte. Căci — spune I. P. S. Sa — „un popor sănătos, un popor plin de vigoare sufle­tească şi trupească există şi se întăreşte prin fa­milii sănătoase şi trupeşte şi sufleteşte .. . Răsfoind filele istoriei noastre citim că cu sute de ani în urmă poporul român din aceste părţi ale Transil­vaniei între altele îşi arăta vigoarea lui sufletească şi trupească prin faptul că avea familii sănătoase, care aveau copii mulţi şi prin care se înmulţeau minţile şi braţele româneşti. Vorbind, în continuare, despre marea familie a creştinătăţii, care este chemată de Iisus Hristos şi de timpurile care le trăim ca să depună toate eforturile spre a se apropia şi înfrăţi, precum şi despre marea familie a omenirii, chemată la pace şi colaborare, 1. P. S. nostru Mitropolit încheie cu îndemnul părintesc de­ a „ne apropia cît mai mult de sfintele altare ale Bisericii, unde este de faţă Iisus Hristos cu darurile Lui cele dumne­zeieşti, unde ni se deschide cerul spre a auzi cîn­­tările îngerilor din noaptea sfîntă a Naşterii Dom­nului. Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pămînt pace între oameni bună învoire“. La terminarea Sf. liturghii înaltul nostru Arhi­­păstor a miruit pe toţi credincioşii, în timp ce se cînta de strană şi credincioşi frumoasele noastre colinde strămoşeşti. Sf. Liturghie arhierească de la Blaj s-a dovedit a fi şi în acest an un minunat prilej de mărturisire şi întărire a unităţii noastre în credinţa străbună, mijloc important în afirmarea unităţii poporului nostru şi de slujire a Patriei noastre dragi, Pr. F. Costea Mîntuitorului şi astfel îl botează. Şi ieşind Iisus din apă, îndată s-au deschis cerurile, Duhul Sfînt s-a pogorît peste El în chip de porumb şi glas din cer s-a auzit zicînd: „Acesta este Fiul meu cel iubit, întru care bine am voit“ (Matei 3, 16—17; Marcu 1, 10—11; Luca 3, 21—22; loan 1, 33). Praznicului Botezului Domnului i se mai spune şi arătarea Domnului. Precum ne învaţă numeroşi Sfinţi Părinţi, acest nume i s-a dat deoarece, cu ocazia Botezului Domnului de către Sf. loan, Iisus Hristos a fost arătat lumii ca Fiul lui Dumnezeu prin coborîrea Duhului Sfînt în chip de porumb asupra Lui, ca şi prin glasul Tatălui ceresc care l-a mărturisit lumii ca pe Fiul Său cel iubit, întru care bine a voit. Dar această sărbătoare mai poartă şi numele de ziua luminării sau ziua luminilor. Acest nume i s-a dat, deoarece în antichitatea creştină, mulţi dintre cei ce se pregăteau pentru botez (catehumeni) pri­meau botezul în această zi de prăznuire a Bote­zului Domnului. Şi întrucît botezul se numea lu­mină, iar cei botezaţi se numeau „cei luminaţi", această lumină a botezului pe plan spiritual era însoţită de aprinderea multor luminări în bise­rică, unde se făcea botezul, luminări ce simbo­lizau ilumina lui Hristos care luminează pe cei botezaţi. Din acest motiv, în vechile cărţi bise­riceşti de cult, Duminica dinainte de Botezul Dom­nului se numea Duminica înaintea luminării, iar cea de după Botezul Domnului. Duminica după luminare, în amintirea Botezului Domnului, din vremuri străvechi, în bisericile creştine, încă în ajunul Bo­tezului, se făcea slujba sfinţ­’rii celei mari a apei, iar preoţii, cu crucea în mină, vizitau casele cre­dincioşilor, cîntînd troparul şi condacul praznicu­lui Botezului: „în Iordan botezîndu-Te, Tu, Doamne...“ şi „Arătatu-Te-ai astăzi lumii şi lumina Ta, Doamne, s-a însemnat peste noi...“, stropind cu apa sfinţită pe credincioşi şi casele acestora. Despre puterea miraculoasă a acestei ape, care se sfinţeşte şi în ziua praznicului, după Sfînta Liturghie, Sf. Ioan Gură de Aur spune următoarele: „Aici se întîmplă o minune, deoarece apa ce se scoate astăzi, nu se strică, ci se ţine un an întreg, şi adeseori doi şi trei ani dupăolaltă, fiind întoc­mai ca şi cea proaspătă, scoasă din fîntînă“. Prin slujbele dumnezeieşti şi rînduielile împreu­nate cu praznicul Botezului, Sfînta noastră Bise­rică întăreşte credinţa creştinilor în Dumnezeu cel unul în Treime, care s-a arătat astfel la Bote­zul Domnului, în rîul Iordanului, prin aceasta înfrîngînd pentru toate timpurile rătăcirile care negau treimea persoanelor, precum şi pe cele care tăgăduiau adevărata întrupare a Domnului, sus­­ţinînd că Iisus H­ristos n-a avut decît trup apa­rent, nu real. Dar în legătură cu Botezul Domnului în rîul Iordanului, în veacurile din urmă, s-au ivit între o parte dintre creştini anumite învăţături greşite. Astfel, împotriva unor dovezi scripturistice de ne­dezminţit, şi nevoind să se înţeleagă caracterul simbolic al botezului lui loan, de asemenea înţe­­­legînd greşit cele ce se spun în evanghelia lui loan: „Rabi, cel ce era cu tine dincolo de Iordan, pentru care tu ai mărturisit, iată botează şi toţi merg către el" (loan 3, 26) şi: „Deci cum a în­ţeles Domnul că au auzit fariseii că Iisus botează şi face mai mulţi ucenici decît loan (deşi Iisus însuşi nu boteza, ci ucenicii lui), a lăsat Iudeea şi s-a dus în Galiilea“ (loan 4, 1—3), se confundă şi identifică botezul lui loan cu botezul creştin. Se susţine că întrucît îndată după ce Iisus s-a botezat, a început să boteze şi el, făcînd mai mulţi ucenici decît loan, botezul creştin şi botezul lui loan sînt unul şi acelaşi lucru, deci nu este deosebire între ele. Dar dacă citim cu atenţie cele ce se cuprind în sfintele Evanghelii, ca şi în Faptele Apostolilor în legătură cu botezul, ajungem la următoarele concluzii: 1. Mîntuitorul Iisus Hristos n-a botezat perso­nal cu nici un fel de botez, ci au botezat numai ucenicii Lui (loan 4, 2). 2. Botezul cu care botezau ucenicii Săi era ace­lași botez cu care boteza Sf. loan, deoarece unii dintre ei fuseseră mai înainte ucenici ai lui loan (loan 1, 35—42). în acea vreme, botezul creştin nici nu era instituit. 3. Mîntuitorul Iisus Hristos nu putea ridica bo­tezul­ lui loan la rangul de botez creştin, deoarece acesta era numai un botez simbolic, cere prefigura botezul creştin, fără însă a avea efectul iertării păcatelor. Deosebirea dintre cele două botezuri (Continuare în pag. 4) Sfînta Liturghie arhierească la Blaj Nr. 1—2

Next