Telegraful Român, 1976 (Anul 124, nr. 1-48)

1976-01-01 / nr. 1-2

Pag. 2 Despre darurile Sfîntului Botez Prăznuirea, în 6 ianuarie, a Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, ne aduce aminte de Taina Sf. Botez creştin, despre care Mîntuitorul spunea că se face „cu apă şi cu Duh Sfînt“, care, precum vedem, este cu totul altul decît botezul pocăinţei practicat de Sf. Ioan Botezătorul. Primirea Tainei Sf. Botez are pentru noi o seamă de urmări, o seamă de daruri, dintre care încrestăm doar cîteva. Prin Taina Sf. Botez, cel nou botezat a intrat în rîndul credincioşilor Bisericii Mîntuitorului Hristos, a devenit cetăţean al împărăţiei lui Dumnezeu şi se bucură de-acum de toate marile şi multele daruri pe care Dumnezeu le revarsă peste toţi cei ce vin la El cu credinţă. Care sunt aceste daruri? Din bogăţia acestora amintim cîteva: 1. Sf. Botez dă celui botezat darul credinţei în Dumnezeu cu care începe o viaţă nouă, o viaţă cerească, cu orizonturi largi de a cunoaşte tainele lui Dumnezeu şi lucrurile Sale în univers. în centru acestor taine şi lucrări stă înţelegerea rostului nostru în această lume, căci credinţa ne spune că noi sîntem fiii lui Dumnezeu. El ne-a creat şi ne susţine, noi trăim pe pămînt să facem voia Lui, să ascultăm de El, să devenim buni, sfinţi, desăvîrşiţi, îngeri în trup, asemenea Fiului Său, Domnul Iisus Hristos, şi să fim fericiţi. 2. Al doilea dar al Sf. Botez este dragostea de Dumnezeu şi de semeni, care deschide sufletul şi încălzeşte inima noului botezat şi-l îndeamnă să facă fapte bune, plăcute lui Dumnezeu şi oamenilor. Dragostea face pe om credincios şi ascultător de poruncile lui Dumnezeu. Ea îl umple de bunătate şi blîndeţe, de binefacere şi milă, de lepădare de sine, slujire şi jertfă pentru binele semenilor săi. Mare dar este dragostea creştină, pe care ne-a adus-o în lume Domnul Hristos! Ea ne-a împăcat cu Dumnezeu, şi tot prin ea ne împăcăm cu Dumnezeu şi cu semenii noştri. Dragostea alungă ura, cearta, sfada dintre oameni, răutatea, batjocura, nedreptatea, războaiele, omorurile, suferinţele şi durerile din lume. Ea face să vedem în semenii noştri pe fraţii noştri, cu drepturi egale cu noi la viaţă, la libertate şi la fericire, ori de ce neam ar fi şi orice grad de cultură ar avea. 3. Al treilea mare dar pe care ni-l dă bunul Dumnezeu prin Taina Sf. Botez este speranţa sau nădejdea, care susţine pe om în viaţă. Ea îl întăreşte în lupta cu necazurile zilnice, îl ridică din suferinţe şi dureri, îl face să nu cedeze în faţa ispitelor şi plăcerilor diavoleşti care duc sufletul la păcat şi la pieire veşnică. Ea este pîrghia vieţii, care ne trece peste orice încercare, ne ţine curaţi şi tari, ne face eroi faţă de păcat. Iată deci numai trei din multele daruri pe care le coboară harul Sf. Duh în Taina Botezului peste sufletul creştinesc, daruri care-l schimbă, îl spală, îl curăţă şi-l luminează. Din acest motiv, în Biserica noastră Sf. Botez reprezintă a doua naştere, naştere de sus, naştere spirituală (Ioan 3, 6). Şi aşa este. Căci prin naşterea dintîi omul vine în lume, cu trupul, prin naşterea a doua, duhovnicească, se dezbracă de omul cel vechi, de Adam cel căzut în păcat şi în osînda morţii şi se îmbracă în omul cel nou, în Domnul Iisus Hristos cel fără de păcat, care, prin patimile şi moartea Sa pe Sf. Cruce, a rupt zapisul păcatului şi al blestemului pus de Dumnezeu asupra lui Adam şi ne-a împăcat cu El, ne-a făcut fiii Săi, prin har. De aceea, cei ce am primit Sf. Taină a Botezului trebuie să cultivăm virtutea credinţei, a nădejdii şi a dragostei de oameni, pe care acum le-a semănat harul Sf. Botez în sufletul nostru. Părinţii şi naşii să ajute ca această sămînţă să crească mare şi pruncii lor trupeşti şi duhovniceşti să rodească într-o viaţă creştină, adică să fie oameni ai lui Hristos-Dumnezeu, să trăiască în El şi pentru El. Să fie crescuţi în frica de Dumnezeu şi în ruşine faţă de oameni, care sunt cea mai înaltă înţelepciune în viaţă. Căci această înţelepciune face fericit pe oricine, mai mult decît avuţia, puterea, mărirea, ştiinţa etc., pe care le poate pierde şi îl face în viaţă ca un om nefericit. Înţeleptul caută fericirea sa în Dumnezeu şi El îi va împlini toate dorinţele curate ale inimii sale (Ps. 36, 4). Prăznuirea Botezului să însemneze deci redeşteptarea noastră sufletească, reînnoirea hotărîrii noastre de a păşi cu toată fermitatea pe calea împlinirii îndatoririlor noastre de adevăraţi fii ai Bisericii străbune, de buni cetăţeni ai Patriei. Prof. S. Radu TELEGRAFUL ROMÂN Prăznuirea în seara zilei de vineri, 5 decembrie 1975, la catedrala mitropolitană din Sibiu s-a oficiat slujba Vecerniei, de către un sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu P. C. Prof. Dr. Isidor Todoran, rectorul Institutului Teologic, în prezenţa I. P. S. nostru Mitropolit Nicolae şi a P. S. Episcop-vicar Emilian, a membrilor Consiliului arhiepiscopesc, a profesorilor şi studenţilor Institutului Teologic şi a unui număr de credincioşi. La sfîrşitul vecerniei, P. C. prof. Dr. Is. Todoran, rectorul Institutului, a rostit un mişcător cuvînt despre personalitatea Sfîntului Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei, prezent în conştiinţa credincioşilor de pretutindeni şi de totdeauna, arătînd în acelaşi timp care este cheia succeselor şi a prestigiului personal de care se bucură întîistătătorul Mitropoliei Ardealului, care poartă numele de Nicolae. în 6 decembrie 1975, în catedrală s-a oficiat Sf. Liturghie arhierească de către P. S. Episcopvicar Emilian, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La priceasnă a predicat P. C. prof. Dr. Milan Şesan de la Institutul Teologic, despre virtuţile Sfîntului Ierarh Nicolae, care pînă astăzi este viu în conştiinţa poporului român, care l-a cinstit din cele mai vechi timpuri, ridicînd locaşuri de închinare spre lauda sa, ca străvechile biserici „Sf. Nicoară“ din Curtea de Argeş şi „Sf. Nicolae“ din Şcheii Braşovului, în numele credincioşilor prezenţi în catedrală a făcut ierarhului nostru călduroase urări. După Sf. Liturghie, la reşedinţa mitropolitană a urmat o recepţie, la care au luat parte salariaţii Centrul arhiepiscopesc, în frunte cu P. S. Episcopvicar Emilian, membrii corpului didactic al Institutului Teologic, precum şi reprezentanţi ai clerii Nicolae la Sibiu lui şi credincioşilor din arhiepiscopie, în numele tuturor celor prezenţi, P. S. Episcop-vicar Emilian a rostit un cuvînt de omagiere a î. P. S. nostru Mitropolit Nicolae, din prilejul zilei onomastice, arătînd ultimele înfăptuiri din Patria noastră, pe tărîmul vieţii bisericeşti şi obşteşti şi subliniind importanţa istorică a reînfiinţării vechii Episcopii de Alba Iulia, care va constitui o preţioasă piatră pe mitra de Arhipăstor a Mitropolitului Dr. Nicolae Mladin al Ardealului. P. S. Sa și-a încheiat cuvîntul, făcînd î. P. S. nostru Mitropolit Nicolae urări de pace, sănătate și spor întru toate. Răspunzînd, î. P. S. nostru Mitropolit Nicolae al Ardealului a arătat între altele că, numele de Nicolae, pe care-1 poartă sfîntul pe care-l prăznuim astăzi, înseamnă popor biruitor. Aceasta o putem aplica şi la poporul nostru, a spus P. P. S. S., care a trăit pe aceste plaiuri şi care în unitate indestructibilă şi-a apărat în trecut fiinţa, iar în prezent, în aceeaşi unitate indestructibilă, prin importantele sale realizări pe plan intern şi prin politica sa de pace şi colaborare cu alte popoare şi state, dă un prestigiu deosebit ţârii noastre. Acest prestigiu e concentrat în personalitatea excepţională a Domnului Preşedinte Nicolae Ceauşescu, fiul cel mai iubit al poporului nostru, răsărit din sînul poporului. Numele de Nicolae, popor biruitor, e o chemare a noastră a tuturor — a încheiat î. P. S. Sa — pentru ca toţi, în unitate, să slujim marile idealuri ale vremurilor noastre şi să ne luăm angajamentul de a contribui şi mai mult la înflorirea scumpei noastre Patrii, România socialistă. Asistența a intonat un întreit „Mulţi ani trăiască“. .. 2. Gînduri de Anul Nou (Urmare din pag. 1) lăudăroşi, născocitori de rele, călcători de cuvînt, fără dragoste, fără milă" (Rom. 1, 29—31)? Cercetat-am sf. biserică, încadrîndu-ne în sfintele ei rînduieli? Ne-am căit de greşelile noastre şi le-am mărturisit oare în faţa duhovnicului, pentru a dobîndi iertare de la Hristos-Domnul? Ne-am învrednicit oare de hrana cea nepieritoare a Sf. împărtăşiri cu Trupul şi Sîngele Domnului, aducîndu-ne aminte de cuvintele Sale: „Dacă nu veţi mînca trupul Fiului Omului şi de nu veţi bea sîngele lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănîncă trupul meu şi bea sîngele meu, are viaţă veşnică şi eu îl voi învia în ziua cea de apoi“ (Ioan 16, 53—54)? Făcînd această privire de ansamblu asupra vieţii noastre din anul care a trecut, ne vom da seama că am avut pe lîngă părţi bune şi unele greşeli. Pentru cele bune ne vom bucura şi vom făgădui că, în anul care a sosit, le vom înmulţi. Pentru faptele rele vom simţi mustrarea cugetului şi vom înţelege că ele sînt pricina necazurilor sau a greutăţilor prin care am trecut. Dar în acelaşi timp, aducîndu-ne aminte că „Dumnezeu nu ne-a rînduit spre mînie, ci spre dobîndirea mîntuirii“ (I Tes. 5, 9), vom lua hotărîrea, la începutul anului nou, ca „să dobîndim inima înţeleaptă“, să ne dezbrăcăm „de omul cel vechi, care se strică prin poftele amăgitoare“ şi să ne îmbrăcăm în „omul cel nou, care este făcut după chipul lui Dumnezeu, în dreptatea şi sfinţenia adevărului“ (Efes. 4, 22—24). Spre înfăptuirea acestei hotărîri de luminare a vieţii noastre trebuie să cerem ajutorul lui Dumnezeu la care „toate sînt cu putinţă“ (Luca 1, 37) şi să ne întărim duhovniceşte din prăznuirea anului nou, cînd Biserica pomeneşte şi punerea numelui lui Iisus Hristos, Domnul nostru. Numele lui Hristos este podoaba credincioşilor şi puterea care îndreptează viaţa lor. Şi cît de mîngîiaţi se simt credincioşii Bisericii noastre strămoşeşti, începînd anul nou cu serbarea numelui lui Iisus! O altă bucurie duhovnicească împodobeşte anul nou prin pomenirea Sf. marelui ierarh Vasile cel Mare, unul dintre Sfinţii Părinţi, care ne-a lăsat atîtea comori spirituale în Teologie şi rînduieli canonice pentru înfrumuseţarea vieţii omeneşti şi îndreptarea muncii noastre spre binele obştesc. Pomenirea lui rămîne ca pildă şi dreptul celor ce vor să trăiască în pace, înţelepciune şi să sprijine Biserica şi Patria. Păşind pe pragul anului nou, Biserica noastră îndeamnă pe credincioşii săi să ducă o viaţă model, de cinste, de dragoste, de muncă şi de sprijinire a binelui, rugîndu-se ca Dumnezeu să binecuvinteze cununa anului, să dăruiască lumii pace, viaţă îmbelşugată ca „fără de gîlceavă să petrecem întru toată curăţia, fii ai luminii şi fii ai zilei, arătîndu-ne pacea Ta şi dragostea Ta ne dăruieşte nouă, Doamne Dumnezeul nostru“ (din Liturghia Sf. Vasile). Pr. M. Colotelo Nr. 1—2 Copişti şi compactori români din Transilvania şi Banat Se ştie că cu mult înainte de apariţia tiparului, care, de altfel, pe meleagurile noastre s-a introdus destul de timpuriu, cartea, bisericească în primul rînd, circula sub formă de manuscris, copierea lor de oameni vrednici ştiuţi şi neştiuţi, doritori de lumină pentru ei şi cei în mijlocul cărora trăiau — continuîndu-se mult timp şi după descoperirea tiparului. Astfel pe întreg teritoriul locuit de români, slujitorii Bisericii au ostenit vădit pentru luminarea obştească prin carte. Prin anul 1617, pr. Petru — zis şi pictorul — trăitor pe timpul egumenului Sava şi a ecleziarhului Matei, a scris o Psaltire la Mănăstirea Hodoş—Bodrog, jud. Arad. în 1723 egumenul Ghenadie Hodoşanul de la Bodrog a renovat această Psaltire. în 1625, Ion — probabil un monah — a scris de asemenea o Psaltire. în 1682 această Psaltire a devenit proprietatea schimonahului Eftimie de la Mănăstirea Tismana. în 1738, ieromonahul Vichentie, egumen la Bodrog, a dăruit aceea Psaltire monahului Macarie Bogariu. Cu alte cuvinte, Psaltirea a călătorit de la Mănăstirea Bodrog la Tismana, jud. Gorj, şi înapoi. Un oarecare ieromonah Daniil (sec. XV—XVI) a scris un Liturghier, pe care este menţionat: „Aici pomeneşte şi pe cel ce a scris, o preote, pe ieromonahul Daniil.“ în 1612 alt ieromonah Eftimie şi un monah Maxim au scris Tîlcuirea Psaltirii, care nu după (Continuare în pag. 4)