Telegraful Român, 1997 (Anul 145, nr. 1-48)

1997-01-01 / nr. 1-2

Fondator Mitropolitul andrei șaguna 1853 La Botezul Domnului — 1997 Orice fel de sărbătoare ne mai scoate din monotonia grijilor de fiecare zi a vieţii noastre pământeşti. Pentru că acesta este înţelesul obişnuit şi rostul oricărei „sărbători“. Sărbătorile dumnezeieşti însă, cele pe care Biserica le-a păstrat cu atâta grijă peste milenii, încă de la întemeierea sa, sunt cu totul ..deosebite. Nu ma­i este vorba despre sărbătorirea vreunui om sin­guratic, a unei familii, a unei instituţii sau chiar a unui popor în­treg. Ci este vorba despre sărbători ale tuturor oamenilor vieţuitori pe acest pământ, de acum şi din totdeauna. Ele ne privesc pe fiecare dintre noi şi pe toţi laolaltă, pentru că este vorba despre legătura noastră, a tuturor, cu însuşi Făcătorul şi cu Purtătorul de grijă a toţi şi a toate, adică cu însuşi Dumnezeu. ■ Iar l­a sărbătoarea Bobotezei, la Botezul Domnului, în mod cu totul deosebit, Dumnezeirea se descoperă, luminându-ne totodată pe noi, ca să pricepem şi să avem folos de mântuire din această descoperire. Noi oamenii, mai ales cei de astăzi, suntem obişnuiţi cu tot felul de descoperiri şi dezvăluiri, care pot să ne ocupe mintea intr-un fel sau altul: descoperiri ale călătorilor în ţinuturi îndepărtate (chiar pe alte planete), descoperiri ale savanţilor, descoperiri ale poliţiei sau dezvăluiri de-ale ziariştilor, ca şi multe altele. Pr. Vasile Grăjdian (Continuare în pag. a 2-a) s­ibiu ~­ FOAIE EDITATA DE ARHIEPISCOPIA ORTODOXA ROMANA A SIBIULUI Făptura cea nouă în Hristos Epoca noastră, epoca marilor descoperiri, a cuceririi spaţiului interplanetar, a savanţilor şi a electronicii, are nevoie, poate mai mul­t decât oricare alta, de oameni noi. De oameni, care să aibe cura­jul şi tăria să lepede de la ei tot ceea ce este vechi şi nefolositor, necurat şi păcătos. De oameni care cu noi puteri şi noi voinţe, cu noi speranţe şi desigur cu noi orientări, să pună în practică ceea ce Sf. Ap. Pavel le scrie corintenilor în cea de a doua epistolă adresată lor „cele vechi au trecut, iată toate au de­venit noi“ (II Cor. 5, 17). Adică să devină fiecare om „o făptură nouă“ pentru el însuşi, pentru cei din jurul său şi pentru întreaga umanitate. Vreme de aproape 50 de anii iam fost îndoctrinaţi până la saturaţie cu acel surogat de „om nou", fără ideal şi fără Dum­nezeu. S-a văzut clar unde s-a ajuns! Oamenii noi sunt oameni ai dragostei, ai bunătăţii şi ai vir­tuţilor. Sunt aceia care-l au ca ţel „pe Iisus cel răstignit“ (I Cor. 1,23) şi ca simbol al vieţii lor Crucea Domnului cea dătătoare de viaţă şi de mântuire, ca sim­bol al jertfei, al iubirii şi ai sfinţeniei. Oamenii noi sunt aceia care au a se lăuda numai în crucea Dom­nului (Gal. 6,14), şi sunt în ace­laşi timp promotori ai unei vieţi noi, a unei vieţi a păcii, a fră­ţietăţii, a dreptăţii, a sincerităţii, a bucuriei şi a fericirii. A unei vieţi în care să înflorească mereu alesele flori ale virtuţilor creş­tine, a unei vieţi încălzite de ra­zele binefăcătoare ale Sf. Duh şi care viaţă devine astfel o veşni­că primăvară. Cine dintre noi n-a dorit şi nu doreşte oare ca lumea de astăzi să fie cu adevărat un paradis, o lume fără războaie, fără vărsări de sânge, fără nedreptăţi şi min­ciună, fără ură şi fără toate ce­lelalte lucruri rele? Dar ca să devină realitate aşa ceva trebuie ca fiecare dintre noi să conştientizăm ceea ce în ace­eaşi epistolă către Corinteni sub­liniază acelaşi apostol al neamu­rilor: „căci în Hristos Iisus dacă (Continuare în pag. a 2-a) Arhid. VISARION BAIŢAT Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, la 70 de ani Ca fiu al Basarabiei tresalt de bucurie la vestea, că Mitropolitul Ardealului a împlinit frumoasa vâr­stă de 70 de ani. I. P. S. Antonie Plămădeală, fiul cântăreţului Vasile Plămădeală din Stolnicenii Lăpuşnii este mândria Basarabiei şi a ţârii întregi. L-am cunos­cut pe Vasile Plămădeală, când eram preşedinte al cântăreţilor din Basarabia. Avea şase copii şi con­ducea cel mai mare cor de pe meleagurile noastre. Era un om vrednic şi devotat bisericii şi familiei. L-am avut în comitetul de conducere a Asociaţiei cântăreţilor bisericeşti, îl avusese ca profesor de muzică la şcoala de cântăreţi pe vestitul dirijor şi compozitor Mihail Berezovschi. De la el moştenise arta dirijării. Vasile iubea muzica, biserica şi fami­lia. Soţia sa era sufletul corului. Toţi copiii lui au studii superioare. Când a fost transferat, datorită preotului paroh într-o parohie vecină toţi coriştii din Stolniceni l-au urmat, încât preotul a fost ne­voit sa ceară revenirea lui în parohie. Actualul Mitropolit al Ardealului a urmat se­­miticirul temagiC iiiii «l^ííí^íííiu­t»i uaturiâ­lCiUrântu­­lui a continuat la Seminarul şi Facultatea de Teo­logie din Bucureşti, fiind unul dintre cei mai sâr­­guincioşi elevi. Din cauza teroarei comuniste a cunoscut închiso­rile staliniste. Aici a cunoscut un fost diplomat ro­mân, de la care a învăţat limba engleză, graţie că­reia a putut continua studiile în străinătate, unde şi-a susţinut doctoratul. Peste tot s-a impus ca un element studios şi de valoare. Conducerea Bisericii Ortodoxe Române l-a sus­ţinut şi i-a înlesnit intrarea în monahism. Ajunge ca vicar al Patriarhiei şi Rector al Facultăţii de Teologie din Bucureşti. Este ales Episcop al Bu­zăului, iar din 1982 ca Mitropolit al Ardealului. Are o activitate publicistică cum n-a avut nici­­ unul dintre ierarhii noştri. Astfel vom enumera:­­ — Hans Küng şi declaraţia „MYSTERIUM EC­LESIAE“, 67 pagini; » — DĂSCĂLI DE CUGET ŞI SIMŢIRE RO­MANEASCA, 545 pagini; — TRADIŢIE ŞI LIBERTATE ÎN SPIRITUALI­TATEA ORTODOXA, 407 pagini; — PAGINI DINTR-O ARHIVA INEDITA, 435 pagini; — CUVINTE LA ZILE MARI, 358 pagi­ni; — VOCAŢIE ŞI MISIUNE CREŞTINA IN VRE­MEA NOASTRĂ, 455 pagini; — LAZAR-LEON ASACHI în CULTURA RO­MÂNA, 524 pagini; — CONTRIBUȚII ISTORICE PRIVIND PERI­OADA 1918—1939, 455 pagini; — BISERICA SLUJITOARE, 311 pagini; — ALTE FILE DE CALENDAR DE INIMA RO­MANEASCA, 374 pagini; — ROMANITATE - CONTINUITATE - UNI­TATE, 301 pagini; — TÂLCURI NOI LA TEXTE VECHI, 473 pa­gini. Acestea sunt numai unele dintre lucrările ce au văzut lumina tiparului. Mai are şi alte lucrări în manuscris. Are apoi o sumedenie de articole, cu ca­racter teologic-bisericesc publicate în „Telegraful Român“ şi alte reviste centrale. La vârsta mea de aproape 90 de ani, citindu-i opera îmi dau seama ca toată viaţa a activat, a scris şi dirijat. Cărţile Mitropolitului PLAMADEALA sunt o podoabă pentru literatura noastră teologică şi la­ică. Ori de câte ori l-am văzut în biroul său l-am v­izitt scriind, activând. A reuşit să rezolve o mul­ţime de probleme, privind interesele ortodoxiei noastre, atât peste munţi, cât şi în ţară. A contri­buit la ajutorarea bisericii din Basarabia. L-am vi­zitat la reşedinţa Sibiană cu un grup de scriitori şi intelectuali basarabeni. Vederile sale asupra problemelor generale sunt largi şi pătrunzătoare. Dragostea pentru biserică şi Basarabia sunt fără margine. Pentru valoarea sa de intelectual, ierarh şi scriitor a fost ales ca membru al Academiei Ro­mâne. Sunt mândru că Basarabia a dat un asemenea element pentru Biserică şi ţară. Nu ştiu dacă Mi­tropolitul ANTONIE al nostru are ore de odihnă. Mănăstirea Sâmbăta de Sus, pe care a refăcut-o şi a reuşit să realizeze cea mai impunătoare mănăs­tire din ortodoxie, vizitând-o rămâi încântat. Ani în şir s-a străduit să realizeze acest sfânt lăcaş, pildă vie pentru întreaga biserică ortodoxă. Problema ortodoxiei ardelene este una vie. A pus frâu catolicismului, care secole de-a rândul ne-a atacat şi a căutat să umilească şi desfiinţeze orto­doxia noastră. A înfiinţat eparhii şi parohii noi. A susţinut formarea de iera­hi tineri, entuziaşti pentru susţinerea Bisericii. Şi asta în timpul când se dărâmau şi se închideau biserici. A urmat şi a depăşit activitatea marelui Andrei Şaguna. A fă­cut unirea spirituală a Bisericii basarabene cu cea ardeleană. Ca admirator al personalităţii Mitropo­litului Ardealului aşteptăm noi realizări dorindu-i MULŢI ANI CU SĂNĂTATE! Preot Vasile ŢEPORDEI Clerici români în diplomaţie CÂTEVA EXEMPLE Clericii în diplomaţie nu intră în rândul diplo­maţilor de profesie. Misiunile diplomatice ale unora din ei, de-­a lungul istoriei celor trei ţări româ­neşti, s-au datorat aproape întotdeauna relaţiilor speciale pe care le aveau cu domnitorii, în calitatea lor fie de mitropoliţi primaţi şi preşedinţi ai diva­­nuirilor, deci aşezaţi în ierarhia statală imediat după domnitori, fie când erau în ierarhia superioară, ca personalităţi de seamă în stat şi în Biserică. Mulţi dintre aceştia, şi dintr-o categorie şi din cealaltă, au dovedit că aveau însuşiri diplomatice deosebite şi, era firesc să fie folosiţi de domnitori, fie în problemele de relaţii bisericeşti cu alte ţări, fie chiar în probleme de stat. Aceste două domenii în care întâlnim clerici în istoria dip­lomaţiei la noi şi, evident, nu numai la noi, în istoria vremurilor trecute făceau un tot, pentru că domnitorul era in­teresat în egală măsură în amândouă. Mitropoliţii care erau preşedinţi de Divanuri, eru virtual şi locţiitori de domni, in­ cazuri de vacanţe, cum s-a şi întâmplat în câteva scurte perioade cu Veniamin Costachi şi cu An­tim Ivireanul. Când se întâmpla să se implice prea mult în politică, şi mai ales în rânduirea domnilor, clericii aveau parte de sfârşituri tragice, cum s-a întâmplat cu Antim Ivireanul în septembrie 1716, omorât din porunca primului domn fanariot, Nicolae Mavro­­cordat (domn din dec. 1715), prin înecare în râul Mariţa sau intr-un afluent al acestuia, Tungea, dincolo de Adrianopol. Antim, împreună cu alţi boieri, după fuga lui Nico­liae Mavro­cordat de teama austriecilor, despre care se zvonea că ar cobori pe valea Oltului îndreptându-se spre Bucureşti, a organizat alegerea unui alt domnitor, pământean, Pătraşcu Brezoianu. Informaţia cu venirea austrie­cilor s-a dovedit a fi falsă. Nicolae Mavrocordat s-a reîntors cu ajutor turcesc şi, a urmat cunos­cuta dramă a lui Antim Ivireanul şi uciderea lui Pătraşcu Brezoianu.­ Iată mai departe câteva exemple de clerici care au îndeplinit unele misiuni diplomatice. * In istoria strămoşilor noştri daci sunt cunoscuţi în apropierea regilor Burebista şi Decebal, marii preoţi Zamolxis şi Deceneu. La romani împăratul însuşi era şi Pontifex Maximus. Ţările române erau prin urmare, în această privinţă a rolului Marelui Preot în viaţa Ţării, pe linia unei conti­nuităţi istorice bine ancorate în tradiţie. Mitropolitul Ţării era prim sfetnic al domnito­rului, în această calitate era nu numai martor ci, adesea, la măsura lui, şi factor de decizie, alături de domnitor. Şi uneori trimis al acestuia in mi­siuni diplomatice, cam în felul ambasadorilor inti­­nera­nţi din vremea noastră. Sunt mult mai mulţi decât vom avea noi timpul să-i numim într-o scurtă prezentare ca aceasta, la un Simpozion. Episcopul Isaia (1566—1579), fost egumen la Mă­năstirea Slatina zidită de Alexandru Lăpuşneanu, şi apoi episcop de Rădăuţi (din 1566), a fost „omul de încredere“ al domnitorului Moldovei Ioan Vodă Armeanul. Om de încredere înseamnă om de tai­nă, om de stat, dar şi diplomat. Domnitorul l-a trimis în misiuni secrete în Ardeal, unde se afla la 11 februarie 1573.2 Nu mult după aceasta dom­nitorul îl trimise în Polonia ca să încheie cu po­lonezii un tratat de pace.3 Era vorba de a ajuta pe Ivan Verailievîci Groznâi, Țarul Moscovei, să ajungă și rege al Poloniei, în anul 1573 episcopul Isaia se afla la Moscova, trimis tot de loan Vodă Armeanul, spre a-l în­tâlni pe acelaşi ţar în vederea întăririi legăturilor religioase dintre Moscova şi Rusia. De altfel la Moscova se aflau şi doamna Maria, soţia lui loan Vodă, şi fiul său Petru. Pe aceştia nu i-a mai găsit in viaţă, fiind morţi de ciumă. Nicolae Iorga scrie că şi în anul următor, 1574, Isaia se afla încă, sau din nou, în solie.­ A fost om în­văţat. Iorga identifică în el pe autorul unei cro­nici scrise înainte de 1561: Povestire pe scurt des­pre domnii moldoveneşti (pe când era la Slatina), apoi un Zbornic slavon (culegere de texte), un Cronograf și altele.5 * Adesea episcopii subscriau împreună c­u domni­torii acte de cancelarie. Episcopul Amfilohie con­trasemnează la 25 martie 1598 un document al lui Ieremia Movilă Vodă. Episcopul Gheorghe al Ră­dăuţilor la 6 ianuarie 1583 subscrie alături de Pe­tru Vodă un uric prin care se dădea Mănăstirii Su­ce­viţa satul Suceviţa, cu morile şi slatina lo­cului. Tot el a semnat alături de domn şi alte de­crete.­ Acelaşi episcop Gheorghe, devenit mai apoi mitropolit al Moldovei, a fost în re­laţii cu Roma, scriind Papei Grigorie al XIII-lea.7 ❖ ❖ ❖ Episcopul Luca al Buzăului (ales 1583) a venit în Ţara Românească din Cipru, după ce insula Cipru a fost cucerită de turci în 1571. Din familia sa (prin nepotul Lorinţ) se va naşte după 200 de ani poetul Vasile Cârlova (1809—1831). Om foarte cul­tivat, episcopul Luca a primit încredinţări de mi­siuni diplomatice deosebite din partea lui Mihai Viteazul, precum cea din 1595 din Transilvania. Îm­preună cu el, în acea misiune diplomatică la Alba Iulia au fost şi mitropolitul Eftimie şi episcopul Teofil al Râmnicului, şi unii boieri ca­re s-au do­vedit mai puţin diplomaţi. în 1597 Mihai Viteazul i-a încredinţat episcopului Luca o misiune diplomatică în Rusia la Ţarul Teodor Ivanovici şi l-a numit şef al misiunii ca să nu se repete ceea ce se întâmplase la Alba Iulia. Misiunea delegaţiei era să obţină un ajutor pentru apărarea Ţării Româneşti, iar pentru pu­blicitate, scopul misiunii era de a obţine aju­toare pentru Biserică. Discuţiile cu Ţarul s-au pur­tat în secret. Luca s-a întors la Mihai Viteazul cu o scrisoare de la Ţar şi cu promisiunea între­gului sprijin, ba chiar şi cu bani pentru plata oas­­tei. Mihai Viteazul avea nevoie de astfel de asi­gurări dinspre Răsărit, pentru a-şi putea pregăti campania din Transilvania şi Moldova pentru Uni­rea Ţărilor Române. Luca a devenit mitropolit al Ţării Româneşti în anul 1603. A fost în bune relaţii cu mitropoliţii Transilvaniei şi Moldovei şi a avut „îndrăzneala“ să refuze contribuţia pe care Mitropolia Ţării Ro­mâneşti o plătea Patriarhului de Constantinopol. Ca şi Antim Ivireanul, a fost caterisit de Constanti­­nopol, dar Ţara n-a ţinut seamă de aceasta. Era o manifestare de îndreptăţită independenţă. El a funcţionat totuşi ca mitropolit până în anul 1629, când a murit şi a fost îngropat la ctitoria sa, Mă­năstirea Izvoranu.„ Ştim că Sinodul Constantinopolitan l-a dezlegat pe Antim Ivireanul de caterisire, prin Patriarhul Atenagora I, înainte de a fi canonizat, în anul 1992. Cred că Sfântul Sinod ar trebui să facă de­mersuri şi pentru ridicarea caterisirii lui Luca din Cypru (caterisit la 15 septembrie 1615 pentru „in­subordonare“).9 Misiuni în Rusia a avut şi arhimandritul Var­­laam, în 1628, din partea domnitorului Miron Bar­­novschi. A fost la Petru Movilă la Kiev şi la Ţa­rul Mihail Feodorovici la Moscova. în delegaţie mai avea şi alţi clerici, monahii Teodosie şi Teofan, şi ierodiaconul Pavel. Erau şi doi demnitari, me­­(Continuare în pag. a 2-a) Dr. ANTONIE PLAMADEALA Arhiepiscop şi Mitropolit al Transilvaniei 1 V. I.D. Lăudat, Antim Ivireanul, activitatea cul­turală, oratorul, patriotul, în rev. „Mitropolia Moldovei şi Sucevei“, LII, nr. 5—6, 1976, p. 365. 2 Hurmuzaki , Iorga, Documente XI, p. 809 şi Analele Academiei Române, XIX, p. 49. 3 V. Hașdeu, Ioan Vodă cel Cumplit, 1865, p. 24, cf. D. Dan, idem, ibidem. 4 Istoria Bisericii Române, I, p. 179. 5 Iorga, Istoria literaturii române, vol. II, p. 544 și Istoria Bisericii Românești, vol. I, p. 160—161, cf. D. Dan, op. cit., p. 50. 6 D. Dan, op. cit., p. 52. 7 Idem, p. 53. 8 După Gheorghe Cronţ, Episcopul Luca al Bu­zăului, sol diplomatic al voievodului Mihai Vi­teazul, în „Mitropolia Olteniei“, nr 5—6, 1975, p. 357. 9 Amănunte mai multe la Gabriel Cocora, Luca al Ciprului, în rev. „Glasul Bisericii“, XXIII, nr. 9—10, 1964, p. 897 şi urm. ­bolind * A venit şi-aici Crăciunul Să ne mân­âie surghiunul. Cade alba nea Peste viaţa mea. Peste suflet ninge. Cade alba nea Peste viaţa mea Care-aici se stinge. Tremura albastre stele Peste lacrimile mele. Dumnezeu de sus în inimi ne-a pus Numai lacrimi grele. Dumnezeu de sus în inimi ne-a pus Pâlpâiri de stele ... Numai casa mea posacă A’mpie­rit sub promoroacă Stăm în beznă grea, Pentru noi nu-i stea, Cerul nu s-aprinde. Pentru sgribuliţi îngerii grăbiţi Nu aduc colinde. * Se cântă melodia de la „O, ce veste minunată“, de Radu GYR­ O Iisuse împărate, Iartă greşeli şi păcate. Vin de-nchizi uşor Rănile ce dor, Visul ni-l descuie. Noi Te-om aştepta, Căci pe crucea Ta Stăm bătuţi in cuie. Maica Domnului Curată, Ad’o veste minunată, înflorească-n prag Zâmbetul Tău drag Ca o zi cu soare. Zâmbetul Tău­ drag L-aşteptăm in prag, Noi, din închisoare.­ Peste fericiri apuse, Tinde mila Ta Iisuse Cei din închisori Te aşteaptă-n zori, Pieptul lor suspină. Cei din închisori Te aşteaptă-n zori Să le-aduci lumină. Anul 145 SIBIU 1 ianuarie Nr. 1—2 1997 crt.prn d­o­­mn dele în Biserica Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel Nu am ştiut cum să mă rog Nu am ştiut ce să spun Nu am avut mult timp. Lumina pe care am oferit-o Puţin din ceea ce am Puţin din timpul meu Puţin din mine însumi Am lăsat-o înaintea Domnului înaintea Sfintei Fecioare înaintea tuturor sfinţilor Flacăra ei înseamnă Rugăciunea mea De care nu mă despart Niciodată. Pr. TEODOR DAMIAN

Next