Telegraful Român, 1997 (Anul 145, nr. 1-48)
1997-01-01 / nr. 1-2
Fondator Mitropolitul andrei șaguna 1853 La Botezul Domnului — 1997 Orice fel de sărbătoare ne mai scoate din monotonia grijilor de fiecare zi a vieţii noastre pământeşti. Pentru că acesta este înţelesul obişnuit şi rostul oricărei „sărbători“. Sărbătorile dumnezeieşti însă, cele pe care Biserica le-a păstrat cu atâta grijă peste milenii, încă de la întemeierea sa, sunt cu totul ..deosebite. Nu mai este vorba despre sărbătorirea vreunui om singuratic, a unei familii, a unei instituţii sau chiar a unui popor întreg. Ci este vorba despre sărbători ale tuturor oamenilor vieţuitori pe acest pământ, de acum şi din totdeauna. Ele ne privesc pe fiecare dintre noi şi pe toţi laolaltă, pentru că este vorba despre legătura noastră, a tuturor, cu însuşi Făcătorul şi cu Purtătorul de grijă a toţi şi a toate, adică cu însuşi Dumnezeu. ■ Iar la sărbătoarea Bobotezei, la Botezul Domnului, în mod cu totul deosebit, Dumnezeirea se descoperă, luminându-ne totodată pe noi, ca să pricepem şi să avem folos de mântuire din această descoperire. Noi oamenii, mai ales cei de astăzi, suntem obişnuiţi cu tot felul de descoperiri şi dezvăluiri, care pot să ne ocupe mintea intr-un fel sau altul: descoperiri ale călătorilor în ţinuturi îndepărtate (chiar pe alte planete), descoperiri ale savanţilor, descoperiri ale poliţiei sau dezvăluiri de-ale ziariştilor, ca şi multe altele. Pr. Vasile Grăjdian (Continuare în pag. a 2-a) sibiu ~ FOAIE EDITATA DE ARHIEPISCOPIA ORTODOXA ROMANA A SIBIULUI Făptura cea nouă în Hristos Epoca noastră, epoca marilor descoperiri, a cuceririi spaţiului interplanetar, a savanţilor şi a electronicii, are nevoie, poate mai mult decât oricare alta, de oameni noi. De oameni, care să aibe curajul şi tăria să lepede de la ei tot ceea ce este vechi şi nefolositor, necurat şi păcătos. De oameni care cu noi puteri şi noi voinţe, cu noi speranţe şi desigur cu noi orientări, să pună în practică ceea ce Sf. Ap. Pavel le scrie corintenilor în cea de a doua epistolă adresată lor „cele vechi au trecut, iată toate au devenit noi“ (II Cor. 5, 17). Adică să devină fiecare om „o făptură nouă“ pentru el însuşi, pentru cei din jurul său şi pentru întreaga umanitate. Vreme de aproape 50 de anii iam fost îndoctrinaţi până la saturaţie cu acel surogat de „om nou", fără ideal şi fără Dumnezeu. S-a văzut clar unde s-a ajuns! Oamenii noi sunt oameni ai dragostei, ai bunătăţii şi ai virtuţilor. Sunt aceia care-l au ca ţel „pe Iisus cel răstignit“ (I Cor. 1,23) şi ca simbol al vieţii lor Crucea Domnului cea dătătoare de viaţă şi de mântuire, ca simbol al jertfei, al iubirii şi ai sfinţeniei. Oamenii noi sunt aceia care au a se lăuda numai în crucea Domnului (Gal. 6,14), şi sunt în acelaşi timp promotori ai unei vieţi noi, a unei vieţi a păcii, a frăţietăţii, a dreptăţii, a sincerităţii, a bucuriei şi a fericirii. A unei vieţi în care să înflorească mereu alesele flori ale virtuţilor creştine, a unei vieţi încălzite de razele binefăcătoare ale Sf. Duh şi care viaţă devine astfel o veşnică primăvară. Cine dintre noi n-a dorit şi nu doreşte oare ca lumea de astăzi să fie cu adevărat un paradis, o lume fără războaie, fără vărsări de sânge, fără nedreptăţi şi minciună, fără ură şi fără toate celelalte lucruri rele? Dar ca să devină realitate aşa ceva trebuie ca fiecare dintre noi să conştientizăm ceea ce în aceeaşi epistolă către Corinteni subliniază acelaşi apostol al neamurilor: „căci în Hristos Iisus dacă (Continuare în pag. a 2-a) Arhid. VISARION BAIŢAT Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, la 70 de ani Ca fiu al Basarabiei tresalt de bucurie la vestea, că Mitropolitul Ardealului a împlinit frumoasa vârstă de 70 de ani. I. P. S. Antonie Plămădeală, fiul cântăreţului Vasile Plămădeală din Stolnicenii Lăpuşnii este mândria Basarabiei şi a ţârii întregi. L-am cunoscut pe Vasile Plămădeală, când eram preşedinte al cântăreţilor din Basarabia. Avea şase copii şi conducea cel mai mare cor de pe meleagurile noastre. Era un om vrednic şi devotat bisericii şi familiei. L-am avut în comitetul de conducere a Asociaţiei cântăreţilor bisericeşti, îl avusese ca profesor de muzică la şcoala de cântăreţi pe vestitul dirijor şi compozitor Mihail Berezovschi. De la el moştenise arta dirijării. Vasile iubea muzica, biserica şi familia. Soţia sa era sufletul corului. Toţi copiii lui au studii superioare. Când a fost transferat, datorită preotului paroh într-o parohie vecină toţi coriştii din Stolniceni l-au urmat, încât preotul a fost nevoit sa ceară revenirea lui în parohie. Actualul Mitropolit al Ardealului a urmat semiticirul temagiC iiiii «l^ííí^íííiut»i uaturiâlCiUrântului a continuat la Seminarul şi Facultatea de Teologie din Bucureşti, fiind unul dintre cei mai sârguincioşi elevi. Din cauza teroarei comuniste a cunoscut închisorile staliniste. Aici a cunoscut un fost diplomat român, de la care a învăţat limba engleză, graţie căreia a putut continua studiile în străinătate, unde şi-a susţinut doctoratul. Peste tot s-a impus ca un element studios şi de valoare. Conducerea Bisericii Ortodoxe Române l-a susţinut şi i-a înlesnit intrarea în monahism. Ajunge ca vicar al Patriarhiei şi Rector al Facultăţii de Teologie din Bucureşti. Este ales Episcop al Buzăului, iar din 1982 ca Mitropolit al Ardealului. Are o activitate publicistică cum n-a avut nici unul dintre ierarhii noştri. Astfel vom enumera: — Hans Küng şi declaraţia „MYSTERIUM ECLESIAE“, 67 pagini; » — DĂSCĂLI DE CUGET ŞI SIMŢIRE ROMANEASCA, 545 pagini; — TRADIŢIE ŞI LIBERTATE ÎN SPIRITUALITATEA ORTODOXA, 407 pagini; — PAGINI DINTR-O ARHIVA INEDITA, 435 pagini; — CUVINTE LA ZILE MARI, 358 pagini; — VOCAŢIE ŞI MISIUNE CREŞTINA IN VREMEA NOASTRĂ, 455 pagini; — LAZAR-LEON ASACHI în CULTURA ROMÂNA, 524 pagini; — CONTRIBUȚII ISTORICE PRIVIND PERIOADA 1918—1939, 455 pagini; — BISERICA SLUJITOARE, 311 pagini; — ALTE FILE DE CALENDAR DE INIMA ROMANEASCA, 374 pagini; — ROMANITATE - CONTINUITATE - UNITATE, 301 pagini; — TÂLCURI NOI LA TEXTE VECHI, 473 pagini. Acestea sunt numai unele dintre lucrările ce au văzut lumina tiparului. Mai are şi alte lucrări în manuscris. Are apoi o sumedenie de articole, cu caracter teologic-bisericesc publicate în „Telegraful Român“ şi alte reviste centrale. La vârsta mea de aproape 90 de ani, citindu-i opera îmi dau seama ca toată viaţa a activat, a scris şi dirijat. Cărţile Mitropolitului PLAMADEALA sunt o podoabă pentru literatura noastră teologică şi laică. Ori de câte ori l-am văzut în biroul său l-am vizitt scriind, activând. A reuşit să rezolve o mulţime de probleme, privind interesele ortodoxiei noastre, atât peste munţi, cât şi în ţară. A contribuit la ajutorarea bisericii din Basarabia. L-am vizitat la reşedinţa Sibiană cu un grup de scriitori şi intelectuali basarabeni. Vederile sale asupra problemelor generale sunt largi şi pătrunzătoare. Dragostea pentru biserică şi Basarabia sunt fără margine. Pentru valoarea sa de intelectual, ierarh şi scriitor a fost ales ca membru al Academiei Române. Sunt mândru că Basarabia a dat un asemenea element pentru Biserică şi ţară. Nu ştiu dacă Mitropolitul ANTONIE al nostru are ore de odihnă. Mănăstirea Sâmbăta de Sus, pe care a refăcut-o şi a reuşit să realizeze cea mai impunătoare mănăstire din ortodoxie, vizitând-o rămâi încântat. Ani în şir s-a străduit să realizeze acest sfânt lăcaş, pildă vie pentru întreaga biserică ortodoxă. Problema ortodoxiei ardelene este una vie. A pus frâu catolicismului, care secole de-a rândul ne-a atacat şi a căutat să umilească şi desfiinţeze ortodoxia noastră. A înfiinţat eparhii şi parohii noi. A susţinut formarea de ierahi tineri, entuziaşti pentru susţinerea Bisericii. Şi asta în timpul când se dărâmau şi se închideau biserici. A urmat şi a depăşit activitatea marelui Andrei Şaguna. A făcut unirea spirituală a Bisericii basarabene cu cea ardeleană. Ca admirator al personalităţii Mitropolitului Ardealului aşteptăm noi realizări dorindu-i MULŢI ANI CU SĂNĂTATE! Preot Vasile ŢEPORDEI Clerici români în diplomaţie CÂTEVA EXEMPLE Clericii în diplomaţie nu intră în rândul diplomaţilor de profesie. Misiunile diplomatice ale unora din ei, de-a lungul istoriei celor trei ţări româneşti, s-au datorat aproape întotdeauna relaţiilor speciale pe care le aveau cu domnitorii, în calitatea lor fie de mitropoliţi primaţi şi preşedinţi ai divanuirilor, deci aşezaţi în ierarhia statală imediat după domnitori, fie când erau în ierarhia superioară, ca personalităţi de seamă în stat şi în Biserică. Mulţi dintre aceştia, şi dintr-o categorie şi din cealaltă, au dovedit că aveau însuşiri diplomatice deosebite şi, era firesc să fie folosiţi de domnitori, fie în problemele de relaţii bisericeşti cu alte ţări, fie chiar în probleme de stat. Aceste două domenii în care întâlnim clerici în istoria diplomaţiei la noi şi, evident, nu numai la noi, în istoria vremurilor trecute făceau un tot, pentru că domnitorul era interesat în egală măsură în amândouă. Mitropoliţii care erau preşedinţi de Divanuri, eru virtual şi locţiitori de domni, in cazuri de vacanţe, cum s-a şi întâmplat în câteva scurte perioade cu Veniamin Costachi şi cu Antim Ivireanul. Când se întâmpla să se implice prea mult în politică, şi mai ales în rânduirea domnilor, clericii aveau parte de sfârşituri tragice, cum s-a întâmplat cu Antim Ivireanul în septembrie 1716, omorât din porunca primului domn fanariot, Nicolae Mavrocordat (domn din dec. 1715), prin înecare în râul Mariţa sau intr-un afluent al acestuia, Tungea, dincolo de Adrianopol. Antim, împreună cu alţi boieri, după fuga lui Nicoliae Mavrocordat de teama austriecilor, despre care se zvonea că ar cobori pe valea Oltului îndreptându-se spre Bucureşti, a organizat alegerea unui alt domnitor, pământean, Pătraşcu Brezoianu. Informaţia cu venirea austriecilor s-a dovedit a fi falsă. Nicolae Mavrocordat s-a reîntors cu ajutor turcesc şi, a urmat cunoscuta dramă a lui Antim Ivireanul şi uciderea lui Pătraşcu Brezoianu. Iată mai departe câteva exemple de clerici care au îndeplinit unele misiuni diplomatice. * In istoria strămoşilor noştri daci sunt cunoscuţi în apropierea regilor Burebista şi Decebal, marii preoţi Zamolxis şi Deceneu. La romani împăratul însuşi era şi Pontifex Maximus. Ţările române erau prin urmare, în această privinţă a rolului Marelui Preot în viaţa Ţării, pe linia unei continuităţi istorice bine ancorate în tradiţie. Mitropolitul Ţării era prim sfetnic al domnitorului, în această calitate era nu numai martor ci, adesea, la măsura lui, şi factor de decizie, alături de domnitor. Şi uneori trimis al acestuia in misiuni diplomatice, cam în felul ambasadorilor intineranţi din vremea noastră. Sunt mult mai mulţi decât vom avea noi timpul să-i numim într-o scurtă prezentare ca aceasta, la un Simpozion. Episcopul Isaia (1566—1579), fost egumen la Mănăstirea Slatina zidită de Alexandru Lăpuşneanu, şi apoi episcop de Rădăuţi (din 1566), a fost „omul de încredere“ al domnitorului Moldovei Ioan Vodă Armeanul. Om de încredere înseamnă om de taină, om de stat, dar şi diplomat. Domnitorul l-a trimis în misiuni secrete în Ardeal, unde se afla la 11 februarie 1573.2 Nu mult după aceasta domnitorul îl trimise în Polonia ca să încheie cu polonezii un tratat de pace.3 Era vorba de a ajuta pe Ivan Verailievîci Groznâi, Țarul Moscovei, să ajungă și rege al Poloniei, în anul 1573 episcopul Isaia se afla la Moscova, trimis tot de loan Vodă Armeanul, spre a-l întâlni pe acelaşi ţar în vederea întăririi legăturilor religioase dintre Moscova şi Rusia. De altfel la Moscova se aflau şi doamna Maria, soţia lui loan Vodă, şi fiul său Petru. Pe aceştia nu i-a mai găsit in viaţă, fiind morţi de ciumă. Nicolae Iorga scrie că şi în anul următor, 1574, Isaia se afla încă, sau din nou, în solie. A fost om învăţat. Iorga identifică în el pe autorul unei cronici scrise înainte de 1561: Povestire pe scurt despre domnii moldoveneşti (pe când era la Slatina), apoi un Zbornic slavon (culegere de texte), un Cronograf și altele.5 * Adesea episcopii subscriau împreună cu domnitorii acte de cancelarie. Episcopul Amfilohie contrasemnează la 25 martie 1598 un document al lui Ieremia Movilă Vodă. Episcopul Gheorghe al Rădăuţilor la 6 ianuarie 1583 subscrie alături de Petru Vodă un uric prin care se dădea Mănăstirii Suceviţa satul Suceviţa, cu morile şi slatina locului. Tot el a semnat alături de domn şi alte decrete. Acelaşi episcop Gheorghe, devenit mai apoi mitropolit al Moldovei, a fost în relaţii cu Roma, scriind Papei Grigorie al XIII-lea.7 ❖ ❖ ❖ Episcopul Luca al Buzăului (ales 1583) a venit în Ţara Românească din Cipru, după ce insula Cipru a fost cucerită de turci în 1571. Din familia sa (prin nepotul Lorinţ) se va naşte după 200 de ani poetul Vasile Cârlova (1809—1831). Om foarte cultivat, episcopul Luca a primit încredinţări de misiuni diplomatice deosebite din partea lui Mihai Viteazul, precum cea din 1595 din Transilvania. Împreună cu el, în acea misiune diplomatică la Alba Iulia au fost şi mitropolitul Eftimie şi episcopul Teofil al Râmnicului, şi unii boieri care s-au dovedit mai puţin diplomaţi. în 1597 Mihai Viteazul i-a încredinţat episcopului Luca o misiune diplomatică în Rusia la Ţarul Teodor Ivanovici şi l-a numit şef al misiunii ca să nu se repete ceea ce se întâmplase la Alba Iulia. Misiunea delegaţiei era să obţină un ajutor pentru apărarea Ţării Româneşti, iar pentru publicitate, scopul misiunii era de a obţine ajutoare pentru Biserică. Discuţiile cu Ţarul s-au purtat în secret. Luca s-a întors la Mihai Viteazul cu o scrisoare de la Ţar şi cu promisiunea întregului sprijin, ba chiar şi cu bani pentru plata oastei. Mihai Viteazul avea nevoie de astfel de asigurări dinspre Răsărit, pentru a-şi putea pregăti campania din Transilvania şi Moldova pentru Unirea Ţărilor Române. Luca a devenit mitropolit al Ţării Româneşti în anul 1603. A fost în bune relaţii cu mitropoliţii Transilvaniei şi Moldovei şi a avut „îndrăzneala“ să refuze contribuţia pe care Mitropolia Ţării Româneşti o plătea Patriarhului de Constantinopol. Ca şi Antim Ivireanul, a fost caterisit de Constantinopol, dar Ţara n-a ţinut seamă de aceasta. Era o manifestare de îndreptăţită independenţă. El a funcţionat totuşi ca mitropolit până în anul 1629, când a murit şi a fost îngropat la ctitoria sa, Mănăstirea Izvoranu.„ Ştim că Sinodul Constantinopolitan l-a dezlegat pe Antim Ivireanul de caterisire, prin Patriarhul Atenagora I, înainte de a fi canonizat, în anul 1992. Cred că Sfântul Sinod ar trebui să facă demersuri şi pentru ridicarea caterisirii lui Luca din Cypru (caterisit la 15 septembrie 1615 pentru „insubordonare“).9 Misiuni în Rusia a avut şi arhimandritul Varlaam, în 1628, din partea domnitorului Miron Barnovschi. A fost la Petru Movilă la Kiev şi la Ţarul Mihail Feodorovici la Moscova. în delegaţie mai avea şi alţi clerici, monahii Teodosie şi Teofan, şi ierodiaconul Pavel. Erau şi doi demnitari, me(Continuare în pag. a 2-a) Dr. ANTONIE PLAMADEALA Arhiepiscop şi Mitropolit al Transilvaniei 1 V. I.D. Lăudat, Antim Ivireanul, activitatea culturală, oratorul, patriotul, în rev. „Mitropolia Moldovei şi Sucevei“, LII, nr. 5—6, 1976, p. 365. 2 Hurmuzaki , Iorga, Documente XI, p. 809 şi Analele Academiei Române, XIX, p. 49. 3 V. Hașdeu, Ioan Vodă cel Cumplit, 1865, p. 24, cf. D. Dan, idem, ibidem. 4 Istoria Bisericii Române, I, p. 179. 5 Iorga, Istoria literaturii române, vol. II, p. 544 și Istoria Bisericii Românești, vol. I, p. 160—161, cf. D. Dan, op. cit., p. 50. 6 D. Dan, op. cit., p. 52. 7 Idem, p. 53. 8 După Gheorghe Cronţ, Episcopul Luca al Buzăului, sol diplomatic al voievodului Mihai Viteazul, în „Mitropolia Olteniei“, nr 5—6, 1975, p. 357. 9 Amănunte mai multe la Gabriel Cocora, Luca al Ciprului, în rev. „Glasul Bisericii“, XXIII, nr. 9—10, 1964, p. 897 şi urm. bolind * A venit şi-aici Crăciunul Să ne mânâie surghiunul. Cade alba nea Peste viaţa mea. Peste suflet ninge. Cade alba nea Peste viaţa mea Care-aici se stinge. Tremura albastre stele Peste lacrimile mele. Dumnezeu de sus în inimi ne-a pus Numai lacrimi grele. Dumnezeu de sus în inimi ne-a pus Pâlpâiri de stele ... Numai casa mea posacă A’mpierit sub promoroacă Stăm în beznă grea, Pentru noi nu-i stea, Cerul nu s-aprinde. Pentru sgribuliţi îngerii grăbiţi Nu aduc colinde. * Se cântă melodia de la „O, ce veste minunată“, de Radu GYR O Iisuse împărate, Iartă greşeli şi păcate. Vin de-nchizi uşor Rănile ce dor, Visul ni-l descuie. Noi Te-om aştepta, Căci pe crucea Ta Stăm bătuţi in cuie. Maica Domnului Curată, Ad’o veste minunată, înflorească-n prag Zâmbetul Tău drag Ca o zi cu soare. Zâmbetul Tău drag L-aşteptăm in prag, Noi, din închisoare. Peste fericiri apuse, Tinde mila Ta Iisuse Cei din închisori Te aşteaptă-n zori, Pieptul lor suspină. Cei din închisori Te aşteaptă-n zori Să le-aduci lumină. Anul 145 SIBIU 1 ianuarie Nr. 1—2 1997 crt.prn domn dele în Biserica Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel Nu am ştiut cum să mă rog Nu am ştiut ce să spun Nu am avut mult timp. Lumina pe care am oferit-o Puţin din ceea ce am Puţin din timpul meu Puţin din mine însumi Am lăsat-o înaintea Domnului înaintea Sfintei Fecioare înaintea tuturor sfinţilor Flacăra ei înseamnă Rugăciunea mea De care nu mă despart Niciodată. Pr. TEODOR DAMIAN